Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 161 din 5 mai 2025  referitoare la recalcularea salariului de bază al salariaţilor personal contractual prin trecerea la capitolul II subcapitolul 1 secţiunea I - Salarii pentru personalul contractual din administraţia publică centrală litera b) - Funcţii de execuţie din anexa VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 161 din 5 mai 2025 referitoare la recalcularea salariului de bază al salariaţilor personal contractual prin trecerea la capitolul II subcapitolul 1 secţiunea I - Salarii pentru personalul contractual din administraţia publică centrală litera b) - Funcţii de execuţie din anexa VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 577 din 23 iunie 2025
    Dosar nr. 212/1/2025

┌───────────────┬──────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Mariana │Înaltei Curţi de │
│Constantinescu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Adina Georgeta │- pentru preşedintele │
│Ponea │Secţiei I civile │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Adina Oana │- preşedintele Secţiei│
│Surdu │a II-a civile │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- preşedintele Secţiei│
│Elena Diana │de contencios │
│Tămagă │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia │
│Truţescu │I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Liviu Eugen │- judecător la Secţia │
│Făget │I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihai-Andrei │- judecător la Secţia │
│Negoescu-Gândac│I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dorina Zeca │- judecător la Secţia │
│ │I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia │
│Glodeanu │I civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia │
│ │a II-a civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petronela Iulia│- judecător la Secţia │
│Niţu │a II-a civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia │
│ │a II-a civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Adriana Nicolae│- judecător la Secţia │
│ │a II-a civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Alina-Irina │- judecător la Secţia │
│Prisecaru │a II-a civilă │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Maria Hrudei │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Alina Pohrib │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Emilian │de contencios │
│Constantin Meiu│administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Gheza Attila │de contencios │
│Farmathy │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Alina-Gianina │de contencios │
│Prelipcean │administrativ şi │
│ │fiscal │
└───────────────┴──────────────────────┘


    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 212/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.659/120/2024.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 21 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 1.659/120/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    a) dacă odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative şi trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului, cu schimbarea titulaturii sale în „organ de specialitate al administraţiei publice centrale“, salariul de bază al salariaţilor personal contractual trebuia recalculat prin trecerea la capitolul II subcapitolul 1 secţiunea I - Salarii pentru personalul contractual din administraţia publică centrală litera b) - Funcţii de execuţie din anexa nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) dacă recalcularea trebuia efectuată prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului contractual încadrat în cadrul unei unităţi teritoriale la nivelul salariului în plată pentru o funcţie similară din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Aparat propriu, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Serviciul pentru Probleme Speciale Ilfov şi Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Serviciul pentru Probleme Speciale Bucureşti.


    II. Dispoziţiile legale supuse interpretării
    8. Legea nr. 31/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative (Legea nr. 31/2021).
    "ARTICOL UNIC
    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91 din 27 mai 2020 privind trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 4 iunie 2020, cu următoarele modificări şi completări:
    1. La articolul 7 punctul 1, alineatul (2) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(2) Rezervele de stat fac parte din domeniul privat al statului şi se administrează de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, care se organizează şi funcţionează prin hotărâre a Guvernului ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, precum şi ca instituţie publică din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională."
"

    9. Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009)
    "ART. 9
    (1) Personalul Administraţiei Naţionale se compune din: funcţionari publici, personal contractual, funcţionari publici cu statut special şi cadre militare în activitate detaşate de la Ministerul Apărării Naţionale, cărora li se aplică prevederile legislaţiei specifice în domeniu. (…)"

    10. Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 82/1992)
    "Art. 1. - (…) (5) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale are în subordine unităţi teritoriale, cu personalitate juridică, ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite, în funcţie de profilul de activitate sau zona de competenţă, stabilite conform dispoziţiilor art. 11."

    11. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017)
    "Art. 6 - Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;"


    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
    12. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 aprilie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă nr. 1.659/120/2024, astfel cum a fost precizată, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (S.N.P.P.C.) din Ministerul Administraţiei şi Internelor (M.A.I.), prin Biroul Teritorial X, în numele şi pentru membrii de sindicat H.C. şi L.V., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.) - Unitatea Teritorială Y:
    - obligarea pârâtei la emiterea actelor administrative de încadrare a reclamanţilor personal contractual civil în anexa nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“, capitolul II privind salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală din Legea-cadru nr. 153/2017 -litera b) - Funcţii de execuţie, având în vedere funcţia deţinută de fiecare reclamant, începând cu data de intrării în vigoare a Legii nr. 31/2021;
    – recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamanţii din punct de vedere salarial în raport cu salariaţii civili încadraţi la A.N.R.S.P.S. - Aparat propriu, A.N.R.S.P.S. - Serviciul pentru probleme Speciale Ilfov şi Serviciul pentru Probleme Speciale Bucureşti şi obligarea angajatorului la înlăturarea acesteia;
    – obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale dintre salariul primit şi salariul ce trebuia plătit conform anexei nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ capitolul II privind salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală litera b) - Funcţii de execuţie, având în vedere funcţia deţinută de fiecare reclamant, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 31/2021, sume actualizate cu inflaţia şi dobânda legală penalizatoare.


    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    13. Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    14. Părţile au formulat puncte de vedere cu privire la necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    15. În opinia instanţei de trimitere, prin aplicarea art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009, care prevede că unităţile teritoriale din cadrul pârâtei nu au personalitate juridică, coroborat cu art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi cu modificarea legislativă adusă în ceea ce priveşte subordonarea A.N.R.S.P.S. în mod direct Guvernului, se poate concluziona că inclusiv unităţile administrativ-teritoriale ar fi dobândit statut de organ central.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale
    16. În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    17. În ce priveşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale prezintă relevanţă în cauză paragrafele 25 şi 26 din Decizia nr. 850 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020, şi paragraful 45 din Decizia nr. 875 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 27 ianuarie 2021.

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    18. Au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă în raport cu obiectul sesizării: Decizia nr. 34 din 10 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 aprilie 2025; Decizia nr. 53 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 16 aprilie 2025.

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    19. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    20. Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.
    21. În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente:
    - existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024;
    – sesizarea să privească o chestiune de drept;
    – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept;
    – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    22. Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.
    23. Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect obligarea la emiterea actelor administrative şi plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, înscriindu-se, aşadar, în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    24. Cauza se află în curs de soluţionare, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, în virtutea competenţei legale conturate prin dispoziţiile art. 269 din Codul muncii raportat la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
    25. Cât priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate din rândul celor anterior enunţate, ca sesizarea să privească o „chestiune de drept“, aceasta nu este îndeplinită.
    26. În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 are un conţinut aproape identic cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincţia raportându-se la două condiţii specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept şi la titularul sesizării.
    27. Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010, republicată, din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă anterior menţionată, se constată că şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept“, prevăzută de Codul de procedură civilă şi a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.
    28. Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune este discutabilă.
    29. Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept“, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.
    30. În ce priveşte prima întrebare din cadrul sesizării se constată incidenţa celor statuate prin Decizia nr. 34 din 10 februarie 2025, prin care Înalta Curte de Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative şi trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne - M.A.I. în subordinea Guvernului, cu schimbarea titulaturii sale în «organ de specialitate al administraţiei publice centrale», salariul de bază al salariaţilor funcţionari publici trebuia recalculat prin trecerea de la secţiunea II - Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale a anexei nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» la secţiunea I - Salarii pentru administraţia publică centrală din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare?“.
    31. În esenţă, prin decizia menţionată s-a reţinut că Legea nr. 31/2021 a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020 care consacrase deja, inclusiv la nivelul reglementării cu rang de lege, faptul că Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat reprezenta un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, astfel cum se stabilise anterior prin Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. S-a mai reţinut că Legea nr. 31/2021 nu a conferit prin conţinutul său normativ drepturi salariale noi funcţionarilor publici din cadrul A.N.R.S.P.S. şi structurilor sale subordonate, întrucât nu a modificat şi nici nu a completat art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020.
    32. Deşi, prin Decizia nr. 34 din 10 februarie 2025, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat asupra sesizării care îi privea pe funcţionarii publici din cadrul A.N.R.S.P.S., raţionamentul juridic este deopotrivă aplicabil, mutatis mutandis, şi în prezenta sesizare, referitoare la salariaţii personal contractual.
    33. Lipsa caracterului real pentru chestiunea de drept transmisă de Tribunalul Dâmboviţa rezultă şi din faptul că un simplu demers de cercetare a cadrului normativ asociat în mod direct problemei cu care a fost învestit judecătorul fondului, prin cererea de chemare în judecată, permite identificarea dispoziţiilor aplicabile, iar conţinutul lor normativ nu se prezintă ca fiind incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii, lipsind, aşadar, potenţialul de a genera practică neunitară.
    34. În ce priveşte cea de-a doua întrebare formulată prin încheierea Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă se constată, de asemenea, că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept.
    35. În acest sens este de remarcat că instanţa de trimitere formulează întrebarea pornind de la o singură posibilă interpretare a prevederilor legale în discuţie, potrivit căreia, în condiţiile în care reclamanţii îndeplinesc o funcţie de execuţie în cadrul unei unităţi teritoriale aflate în subordinea pârâtei, ar trebui să beneficieze de drepturile salariale pentru funcţii similare cuprinse în capitolul II subcapitolul 1 secţiunea I - Salarii pentru personalul contractual din administraţia publică centrală litera b) - Funcţii de execuţie din anexa nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ la Legea-cadru nr. 153/2017.
    36. Totodată, jurisprudenţa Curţii Constituţionale menţionată anterior relevă, la rândul ei, suficiente repere în sprijinul interpretării corecte a prevederilor legale care fac obiectul sesizării.
    37. Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 850 din 12 decembrie 2019, Curtea Constituţională, respingând excepţia invocată, a reţinut următoarele: „25. În raport cu aceste considerente, Curtea reţine că instituirea prin prevederile de lege criticate a unor reguli diferite aplicabile diferitelor categorii de personal plătit din fonduri publice nu constituie o discriminare. Opţiunea legiuitorului pentru stabilirea unui tratament juridic diferenţiat sub aspectul salarizării între funcţionarii publici din administraţia publică centrală şi cei din unităţile teritoriale este justificată având în vedere că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare. Prin urmare, existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte salarizarea este în mod obiectiv justificată, legiuitorul urmărind eliminarea dezechilibrelor şi a disfuncţionalităţilor existente în sistemul public de salarizare. Astfel, prevederile art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, iar cele ale art. 6 lit. h) din legea-cadru consacră principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. 26. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice, justificată în raport cu situaţia diferită a celor două categorii de personal vizate de ipotezele normelor juridice, fără a încălca principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituţie.“
    38. De asemenea, prin Decizia nr. 875 din 9 decembrie 2020, instanţa de contencios constituţional a reţinut că: „45. (...) egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. Situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie însă să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003; Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006; Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011; Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Când criteriul în funcţie de care îşi găseşte aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv şi rezonabil, şi nu subiectiv şi arbitrar, fiind constituit de o anumită situaţie prevăzută de ipoteza normei, şi nu de apartenenţa sau de o calitate a persoanei, privitor la care îşi găseşte aplicare, aşadar intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituţionale de referinţă (Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005).“
    39. În cele din urmă, se vor avea în vedere şi considerentele Deciziei nr. 53 din 24 februarie 2025, prin care Înalta Curte de Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: „Dacă, prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile lit. A pct. I capitolul I din anexa nr. VIII la aceeaşi lege se aplică şi personalului ce deţine calitatea de funcţionar public în cadrul unei unităţi teritoriale a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale sau, din contră, doar celui din cadrul aparatului central al autorităţii publice respective.“
    40. În concluzie, sesizarea vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, prevăzută de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în înţelesul dat acesteia conform jurisprudenţei consolidate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că, nefiind întrunite toate condiţiile legale, sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.659/120/2024 este inadmisibilă.
    41. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.659/120/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    a) dacă odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative şi trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului, cu schimbarea titulaturii sale în „organ de specialitate al administraţiei publice centrale“, salariul de bază al salariaţilor personal contractual trebuia recalculat prin trecerea la capitolul II subcapitolul 1 secţiunea I - Salarii pentru personalul contractual din administraţia publică centrală litera b) - Funcţii de execuţie din anexa VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) dacă recalcularea trebuia efectuată prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului contractual încadrat în cadrul unei unităţi teritoriale la nivelul salariului în plată pentru o funcţie similară din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Aparat propriu, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Serviciul pentru Probleme Speciale Ilfov şi Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Serviciul pentru Probleme Speciale Bucureşti.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 mai 2025.


                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Raluca Emilia Leote


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016