Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 160 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595, art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 160 din 26 mai 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595, art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 160 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595, art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 723 din 11 august 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595, art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată în Dosarul nr. 9/753/2018 al Tribunalului Militar Bucureşti. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost invocată de reprezentantul Ministerului Public, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ a fost invocată de Constantin Năstase.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Ministerul Apărării Naţionale a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ. Face referire la Decizia nr. 695 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 20 februarie 2019, şi Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicită respingerea acesteia ca devenită inadmisibilă. Invocă Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Sentinţa penală nr. 19 din 15 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9/753/2018, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (1) şi (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost invocată de reprezentantul Ministerului Public, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ a fost invocată de Constantin Năstase. Excepţiile au fost ridicate cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (1) şi (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public şi partea Constantin Năstase susţin că punerea în executare a hotărârilor penale definitive reprezintă o fază a procesului penal care nu are o importanţă diminuată în raport cu celelalte faze.
    6. Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul legalităţii, autorii excepţiei susţin că, prin atribuirea către instanţe de grad inferior a competenţei de punere în executare şi rezolvare a incidentelor intervenite în timpul executării hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii - componentă a statului de drept, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    7. Apreciază că nu există nicio justificare rezonabilă pentru diferenţierea de tratament, sub aspectul nivelului instanţei de executare, între părţile ale căror cauze au fost soluţionate în primă instanţă de judecătorii, tribunale sau curţi de apel, pe de o parte, şi părţile ale căror cauze au fost soluţionate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, în privinţa competenţei instanţei care soluţionează contestaţia la executare, părţile ale căror cauze au fost soluţionate în primă instanţă de judecătorii, tribunale sau curţi de apel au garantat accesul la acelaşi nivel de jurisdicţie, instanţa de executare fiind prima instanţă de judecată sau una egală în grad. În schimb, părţile ale căror cauze au fost soluţionate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au acces la instanţa de fond pentru soluţionarea contestaţiei la executare, ci la una inferioară, situată cu două trepte mai jos în ierarhia instanţelor judecătoreşti, respectiv tribunalul sau tribunalul militar. Această împrejurare determină lipsa accesului la instanţa de fond, chiar şi în calea de atac declarată împotriva hotărârii instanţei de executare, cale de atac de competenţa curţii de apel sau a curţii militare de apel.
    8. În continuare, arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de persoane care ocupă cele mai înalte funcţii în cadrul organelor şi instituţiilor de stat. Susţine că procesul penal are trei faze principale: urmărirea penală, judecata şi executarea hotărârii, astfel că disocierea acestor faze din punctul de vedere al gradului organului judiciar competent afectează dreptul la un proces echitabil şi unicitatea justiţiei.
    9. Având în vedere că etapa contestaţiei la executare este utilizată pentru a pune în discuţie aspecte legate de fondul cauzei, apreciază că analiza incidenţei cazurilor de intervenire a unei legi penale noi, de amnistie, prescripţie, graţiere sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei o poate face cu deplină legitimitate numai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când aceasta a pronunţat hotărârea de condamnare.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ, partea Constantin Năstase apreciază că acestea sunt neconstituţionale deoarece nu permit suspendarea judecării unei cauze, într-o procedură post judicium, contravenind dreptului la un proces echitabil şi liberului acces la justiţie. Apreciază că dispoziţiile criticate, care nu permit suspendarea judecării cauzei în cazul ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate într-o procedură care se soluţionează printr-o hotărâre nesusceptibilă de revizuire, nu sunt proporţionale cu scopul urmărit.
    11. Tribunalul Militar Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Stabilirea, prin textele legale criticate, a Tribunalului Bucureşti sau a tribunalului militar ca instanţă de executare pentru hotărârile pronunţate în primă instanţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilirea instanţei de executare ca fiind instanţa competentă să soluţioneze contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală şi contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală, inclusiv în situaţia în care hotărârea în primă instanţă a fost pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu afectează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, accesul liber la justiţie, şi nici nu aduce atingere dispoziţiilor privind instanţele judecătoreşti şi celor privind unicitatea justiţiei. În conformitate cu art. 26 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească anumite competenţe speciale, fără ca prin aceasta să încalce, de plano, drepturile menţionate. Tocmai în considerarea rolului şi locului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ierarhia instanţelor judecătoreşti, legiuitorul a prevăzut ca instanţa supremă să nu îndeplinească niciodată atribuţia de instanţă de executare.
    12. În continuare, arată că dispoziţiile art. 595 şi ale art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 381 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 28 iulie 2015, şi Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, instanţa de control constituţional respingând, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate. Curtea a observat că procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Astfel, procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Totodată, Curtea a reţinut că din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“, precum şi ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, se desprinde principiul plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti. Acesta presupune, printre altele, că instanţele judecătoreşti sunt îndreptăţite să judece orice pricini sau toate litigiile de o anumită categorie, cu excepţia acelora date, prin dispoziţii legale exprese, în competenţa altor instanţe sau organe. Astfel, în exercitarea competenţei sale constituţionale, legiuitorul a statuat că aplicarea dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, inclusiv în situaţia în care hotărârea în primă instanţă a fost pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, care reglementează competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare întemeiată pe cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală de către instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) şi (6) din acelaşi act normativ.
    13. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ, Tribunalul Militar Bucureşti apreciază că acestea nu instituie un tratament diferenţiat între cetăţenii aflaţi în situaţii similare. Persoanele aflate în curs de judecată pe fond, cu privire la acţiunea penală şi, după caz, acţiunea civilă, nu pot fi considerate ca fiind în situaţii similare cu persoanele care se află în faţa instanţei pentru soluţionarea unor cereri adiacente fondului (de exemplu, contestaţie la executare, reabilitare, liberare condiţionată). Totodată, dreptul la un proces echitabil poate fi asigurat pe deplin prin rezolvarea contestaţiei la executare după soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate. De asemenea, textul de lege contestat nu afectează liberul acces la justiţie.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 553 alin. (2), art. 595, art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ.
    Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    - Art. 367 alin. (9): „Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.“;
    – Art. 553 alin. (2): „Hotărârile pronunţate în primă instanţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pun în executare, după caz, de Tribunalul Bucureşti sau de tribunalul militar.“;
    – Art. 595:
    "(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.
(2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie."

    – Art. 597 alin. (1) şi (5):
    "(1) Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele completului de judecată dispune citarea părţilor interesate şi, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se citează şi administraţia penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul.
    [...]
(5) Dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător."

    – Art. 598 alin. (2): „În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.“


    18. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate din perspectiva invocată de autorii excepţiei, respingând excepţia ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 695 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 20 februarie 2019.
    20. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că procesul penal are patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive. Punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive este reglementată distinct în Codul de procedură penală, în titlul V al părţii speciale, deci într-o diviziune separată, ceea ce învederează concepţia legiuitorului de a considera această activitate judiciară cu totul distinctă de celelalte faze ale procesului penal.
    21. În ceea ce priveşte reglementarea de către legiuitor a competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată că aceasta este realizată în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt „stabilite prin lege“. Acest text constituţional consacră principiul libertăţii legiuitorului de a reglementa în domeniile menţionate, luând în considerare condiţia existentă în art. 1 alin. (5) din Constituţie de a respecta toate celelalte norme şi principii prevăzute în Legea fundamentală (Decizia nr. 451 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 25 iulie 2018).
    22. De asemenea, în ceea ce priveşte încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor (Decizia nr. 952 din 23 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008).
    23. Astfel, instanţa de contencios constituţional, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 (referitoare la instanţa competentă să judece contestaţia la executare), a constatat că acestea sunt norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, „sunt prevăzute numai prin lege“. Aşa fiind, legiuitorul are deplina libertate de a reglementa competenţa instanţelor judecătoreşti, fără a se înţelege că prin aceasta este afectat principiul egalităţii în drepturi, normele contestate aplicându-se fără nicio discriminare tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică (Decizia nr. 1.207 din 11 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 8 decembrie 2008).
    24. În continuare, Curtea a reţinut că un argument pe care se întemeiază critica este acela potrivit căruia „de cele mai multe ori, calea contestaţiei la executare este utilizată pentru a pune în discuţie aspecte legate de fondul cauzei. Or, analiza incidenţei cazurilor de intervenire a unei legi penale noi, de amnistie, prescripţie, graţiere sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei o poate face cu deplină legitimitate numai instanţa supremă“.
    25. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că propria jurisprudenţă, jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, precum şi doctrina sunt unanime în a aprecia că în cadrul contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească. Astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat că procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 15; Decizia nr. 155 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009; Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005; Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007).
    26. În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, aşa cum este în prezent reglementată contestaţia la executare, aceasta se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătură cu aceasta. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât sar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice. Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării (a se vedea Decizia nr. 870 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală).
    27. Totodată, instanţele judecătoreşti au statuat că schimbarea încadrării juridice date faptei, individualizarea pedepsei sau stabilirea vinovăţiei ori nevinovăţiei nu se pot face pe calea contestaţiei la executare. Contestaţia la executare reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepselor. Pe această cale nu se schimbă încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea definitivă şi nu se individualizează pedeapsa, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat (a se vedea, în acest sens, Decizia penală nr. 7 din 15 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală).
    28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate din perspectiva invocată de autorul excepţiei, respingând excepţia ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017, Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, şi Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020.
    30. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că prin dispoziţiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, respectiv etapei judecătoreşti a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluţionării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în faţa Curţii Constituţionale şi a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă - declararea neconstituţionalităţii legii, ordonanţei ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă care a făcut obiectul unei excepţii invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, respectiv în materie penală - soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Aşadar, prin dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepţii de neconstituţionalitate, şi anume dispoziţiile cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în art. 303 alin. 6 din vechiul Cod de procedură penală şi în art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
    31. Totodată, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecării cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrariul într-o formă care nu putea fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului era privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a elimina din legislaţia în vigoare prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părţi litigante care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul.
    32. Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reţinut că intervenţia legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepţii de neconstituţionalitate, constituie tocmai expresia asumării şi respectării obligaţiei ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiţie, atât la instanţa de drept comun, cât şi la instanţa constituţională, părţile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege şi, implicit, de posibilitatea de a-şi realiza, în mod real, drepturile şi a-şi satisface interesele în faţa justiţiei. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
    33. De asemenea, Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri. Lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât ar fi pus părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora.
    34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018, a admis excepţia şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în acest text de lege, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională. Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20 decembrie 2018, iar sesizarea instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză a fost realizată prin Sentinţa penală nr. 19 din 15 martie 2018, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă.
    36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public şi de Constantin Năstase în Dosarul nr. 9/753/2018 al Tribunalului Militar Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Năstase în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Militar Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016