Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 25.874/302/2016 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.902 D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul criticat a fost constatat ca fiind neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 5 decembrie 2019. 4. După încheierea dezbaterilor se prezintă partea Ivan Spirea, care, având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, solicită admiterea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 14 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 25.874/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost invocată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă din oficiu, într-o cauză în care furnizorul de servicii medicale a solicitat obligarea unor persoane - a căror culpă comună s-a reţinut în ceea ce priveşte săvârşirea unui accident rutier - la repararea prejudiciului cauzat acestuia, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată uneia dintre persoane. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că obligarea cetăţenilor prin textul de lege criticat la repararea daunelor cauzate sănătăţii propriei persoane, din culpă, fără a se face nicio distincţie între cei asiguraţi şi cei neasiguraţi, încalcă prevederile art. 34 din Constituţie şi art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 7. Cu referire la noţiunea de „culpă“ se arată că în dreptul civil aceasta reprezintă o formă a vinovăţiei definite de art. 16 din Codul civil. Totodată, potrivit ultimului alineat al acestui articol, atunci când legea condiţionează efectele juridice ale unei fapte de săvârşirea sa din culpă, condiţia este îndeplinită şi dacă fapta a fost săvârşită cu intenţie. Se arată că există mai multe grade de vinovăţie, de la culpa cea mai simplă până la forma cea mai gravă, intenţia. În aceste condiţii, a priva orice persoană în sarcina căreia se poate reţine o formă oricât de mică de vinovăţie de dreptul de a beneficia de asistenţă medicală finanţată din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în pofida faptului că aceasta este plătitoare a contribuţiei obligatorii la sistemul public de asigurări de sănătate, nu corespunde obligaţiei statului de a garanta dreptul la ocrotirea sănătăţii. 8. Se apreciază că textul de lege criticat ar fi constituţional dacă fapta ar fi săvârşită cu intenţie de către o persoană asigurată sau de către o persoană neasigurată, indiferent de vinovăţia acesteia. În contextul în care statul a instituit un sistem obligatoriu de contribuţii la asigurările sociale de sănătate, impunând tuturor cetăţenilor să cotizeze la acest sistem, tot statul trebuie să asigure protecţia sănătăţii şi integrităţii contribuabililor fără a stabili obligaţii disproporţionate în legătură cu acest drept constituţional. 9. Or, în condiţiile în care un cetăţean care şi-a îndeplinit obligaţia de a participa la formarea bugetului naţional de asigurări sociale de sănătate suferă un prejudiciu pe care nu l-a urmărit sau a cărui producere nu a acceptat-o, obligarea acestuia, potrivit textului de lege criticat, la suportarea tuturor cheltuielilor medicale reprezintă o sarcină disproporţionată, care contravine dreptului său la ocrotirea sănătăţii. Se poate ajunge la suprimarea dreptului de a beneficia de tratament medical în cazul asiguraţilor care nu-şi permit să achite cheltuielile medicale fără periclitarea sau chiar pierderea mijloacelor proprii de trai. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015. Curtea reţine că din motivarea excepţiei rezultă că obiectul acesteia îl constituie sintagma „precum şi daune sănătăţii propriei persoane“ din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. 14. În opinia instanţei care a sesizat Curtea, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 34 referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii, precum şi prevederilor art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un nivel de trai care să asigure sănătatea şi bunăstarea. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 818 din 5 decembrie 2019*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „precum şi daune sănătăţii propriei persoane“ din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii este neconstituţională. *) Decizia nr. 818 din 5 decembrie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020. 16. Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut, în esenţă, că persoanele asigurate potrivit Legii nr. 95/2006, care au obligaţia să plătească sumele ce constituie contribuţia la asigurările sociale de sănătate, trebuie să beneficieze, în contraprestaţie, de protejarea faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, aşa cum prevede art. 219 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006. Consacrarea prin lege a asigurărilor sociale presupune drepturi şi obligaţii atât pentru asigurat, cât şi pentru stat, esenţială fiind acoperirea unui risc în cazul producerii anumitor evenimente ce privesc sănătatea asiguraţilor. Dreptul la ocrotirea sănătăţii impune stabilirea riscurilor asigurate într-o manieră care să protejeze viaţa şi integritatea corporală. 17. Curtea a constatat că garanţia dreptului la ocrotirea sănătăţii prevăzută de art. 219 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006, şi anume ca persoanele asigurate să beneficieze de protejarea faţă de costurile serviciilor medicale, este înlăturată complet în cazul autoaccidentării. Aceasta, deoarece raportarea generică la „culpă“ în cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 semnifică faptul că persoana asigurată va răspunde pentru daune aduse sănătăţii propriei persoane, inclusiv pentru accidente produse din cea mai uşoară culpă. Or, faptele care au ca rezultat autoaccidentarea presupun întotdeauna existenţa unei culpe, cel mai des fiind săvârşite din culpa cea mai uşoară. 18. Totodată, Curtea a reţinut că opţiunea legiuitorului de a include persoanele care au plătit contribuţia la asigurările sociale de sănătate în sfera celor cărora li se angajează răspunderea civilă delictuală pentru daune aduse sănătăţii propriei persoane pentru fapte săvârşite din cea mai uşoară culpă neagă una dintre garanţiile dreptului la ocrotirea sănătăţii, aducând atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). 19. Curtea a mai reţinut că dreptul la ocrotirea sănătăţii impune respectarea unor exigenţe, între care şi aceea a stabilităţii normelor juridice care îl garantează. Într-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securităţii juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie, principiu care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă. 20. În final, Curtea a observat că gratuitatea acordării asistenţei medicale ţine de opţiunea legiuitorului (a se vedea, ad similis, cele reţinute în Decizia nr. 115 din 21 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 octombrie 1999, în Decizia nr. 334 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, şi în Decizia nr. 389 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, paragraful 15). Totuşi, faptul că, indiferent de tipul de culpă, persoana care a adus daune sănătăţii propriei persoane va fi obligată să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, neagă dreptul la ocrotirea sănătăţii în cazul persoanelor asigurate care în schimbul plăţii contribuţiei la asigurările sociale ar trebui să beneficieze de o contraprestaţie din partea statului atunci când riscul asigurat - vătămarea sănătăţii propriei persoane - se produce. Astfel, riscul suportat de „asigurător“ - în cazul de faţă statul - se diluează până aproape de dispariţie, întrucât săvârşirea oricărei fapte prin care se aduce atingere sănătăţii propriei persoane presupune o minimă culpă în săvârşirea sa. 21. În consecinţă, având în vedere art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi data sesizării Curţii Constituţionale în prezenta cauză, anterioară datei la care excepţia a fost admisă, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. În aceste condiţii, potrivit jurisprudenţei Curţii, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, în temeiul Deciziei nr. 818 din 5 decembrie 2019, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă [a se vedea, pe larg, şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23]. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi daune sănătăţii propriei persoane“ din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 25.874/302/2016 al acestei instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu OPINIE CONCURENTĂ Deşi prin soluţia pronunţată în prezenta cauză Curtea Constituţională a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi daune sănătăţii propriei persoane“ din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât ea tinde la modificarea dispoziţiei legale criticate în absenţa unei contradicţii cu o dispoziţie din Constituţie. 1. Răspunderea patrimonială pentru costurile medicale ocazionate de vătămările aduse sănătăţii propriei persoane a fost introdusă în legislaţia română postconstituţională prin Legea nr. 132/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. 2. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din motivarea acesteia, îl constituie sintagma „precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă“ din cadrul alin. (1) al art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. 3. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect cererea introdusă de furnizorul de servicii medicale pentru repararea prejudiciului cauzat acestuia prin cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată participanţilor la un accident de circulaţie produs - aşa cum s-a reţinut în actele dosarului de pe rolul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională - de partea vătămată care, „a circulat cu bicicleta […] pe timp de noapte şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice“ şi care a fost accidentată de un conducător auto ce „nu consumase alcool“. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prin textul de lege criticat este încălcat dreptul la ocrotirea sănătăţii prevăzut de art. 34 din Constituţie deoarece acesta vizează orice formă a culpei. Instanţa care a sesizat din oficiu Curtea Constituţională „apreciază că sintagma «din culpă» din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii este neconstituţională în măsura în care se referă la persoane asigurate din cadrul sistemului public de asigurări de sănătate, fiind necesară înlocuirea acesteia cu sintagma «cu intenţie»“. 5. O jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale a stabilit că, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei. Cu referire directă la art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii acest lucru a fost confirmat de Curtea Constituţională în deciziile nr. 722 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018 şi nr. 484 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 23 noiembrie 2018. 6. Faţă de această jurisprudenţă constantă, inclusiv cu privire la art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a intervenit o singură excepţie, anume Decizia nr. 818 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „precum şi daune sănătăţii propriei persoane“ pentru alte motive şi nu pentru că textul de lege s-ar fi impus a fi modificat în sensul înlocuirii sintagmei „din culpă“ cu sintagma „cu intenţie“. Dat fiind că şi faţă de respectiva decizie am formulat opinie separată, în care am argumentat în sensul că şi acea sesizare s-ar fi impus a fi respinsă ca inadmisibilă, în prezenta cauză apreciem că ar fi trebuit menţinută jurisprudenţa anterioară, care în mod constant a respins ca inadmisibile excepţii de neconstituţionalitate formulate precum cea din prezenta cauză şi prin care se solicită Curţii Constituţionale să modifice o dispoziţie legală în absenţa oricărei contradicţii cu o dispoziţie din Constituţie. 7. În ce priveşte motivarea faptului că prin instituirea unei răspunderi patrimoniale pentru costurile medicale ocazionate de vătămările aduse sănătăţii propriei persoane de către un asigurat social din România nu se contravine articolului 34 din Constituţie facem trimitere la opinia separată ataşată deciziei Curţii Constituţionale nr. 818 din 5 decembrie 2019. Pentru aceste motive considerăm că excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sub aspectul sintagmei „precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă“ trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât ea tinde la modificarea dispoziţiei legale criticate în absenţa unei contradicţii cu o dispoziţie din Constituţie. Judecători, dr. Livia Doina Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
