Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 159 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 159 din 26 mai 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 159 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 635 din 20 iulie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dezso (fostă Sukosd) Timea în Dosarul nr. 5.212/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 449D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Daniel Niţu, cu delegaţie depusă la dosar, iar pentru partea Ştefan Sukosd, domnul avocat Stan Olimpiu Horea, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra actelor depuse la dosar de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de către Ştefan Sukosd, prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, şi de Dezso (fostă Sukosd) Timea, prin care se completează motivele de neconstituţionalitate invocate şi se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 956D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Aurel Buga în Dosarul nr. 300/110/2014*/a1 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Alexandru Ştefan Nicolae, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    4. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor scrise depuse la dosar de către statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, şi de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin care se solicită admiterea acesteia. De asemenea, magistratul-asistent învederează că domnul Necula Adrian, parte în Dosarul nr. 2.347D/2018, a depus la dosar un înscris prin care solicită conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 449D/2018 sau la Dosarul nr. 956D/2018, solicitând şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocaţii prezenţi şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor nr. 449D/2018 şi nr. 956D/2018. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 956D/2018 la Dosarul nr. 449D/2018, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Daniel Niţu, care apreciază că deciziile anterior pronunţate de Curtea Constituţională referitor la articolul criticat nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Apreciază că limitele actuale de pedeapsă prevăzute de lege pentru formele agravate ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 sunt neconstituţionale. Susţine că reglementarea acestor limite de pedeapsă determină instanţele judecătoreşti „să inventeze“ circumstanţe atenuante pentru a putea stabili o pedeapsă mai mică. Modul în care legiuitorul a înţeles să realizeze individualizarea legală a pedepsei în cazul formelor agravate ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 afectează şi individualizarea judiciară a pedepsei de către instanţa judecătorească.
    7. Apreciază că prin tratamentul sancţionator reglementat de legiuitor se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Susţine că discriminarea nu este invocată din perspectiva comparării a două infracţiuni distincte, ci se referă la pericolul social abstract al unor infracţiuni. Astfel, persoane care au comis infracţiuni de mai mică gravitate şi care denotă o periculozitate mai redusă a autorului ajung să fie sancţionate mai aspru de lege decât persoane care săvârşesc infracţiuni de mare gravitate.
    8. În continuare invocă considerentele Deciziei nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, apreciind că, în domeniul penal, tratamentul sancţionator reglementat de legiuitor trebuie să respecte principiul proporţionalităţii.
    9. Având în vedere că limitele de pedeapsă în cazul formelor agravate ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 sunt foarte mari, absurde, apreciază că este rolul Curţii Constituţionale să cenzureze aceste aspecte prin pronunţarea unei decizii de admitere. Aşa fiind, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Având cuvântul, domnul avocat Stan Olimpiu Horea arată că modul de reglementare a dispoziţiilor criticate înfrânge principiul proporţionalităţii. Susţine că, deşi Legea nr. 50/2013 a fost respinsă în Senat, aceasta a fost adoptată ulterior de Camera Deputaţilor, fără însă nicio justificare rezonabilă. Limitele de pedeapsă reglementate de actul normativ sunt extrem de mari, ceea ce determină situaţia în care caracterul represiv al normei penale îl depăşeşte cu mult pe cel preventiv. Un alt efect al acestei reglementări este acela că în cauzele penale care privesc infracţiunile de evaziune fiscală criterii precum persoana infractorului, care ar influenţa individualizarea judiciară a pedepsei, nu mai sunt aplicate. Pe de altă parte, un alt efect al modalităţii de reglementare este acela că inculpaţii nu mai au niciun interes în sensul achitării prejudiciului cauzat.
    11. Susţine că spre deosebire de dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005, dispoziţiile legii care incriminează infracţiunea de spălare de bani, deşi au fost modificate în anul 2019, păstrează aceleaşi limite de pedeapsă ca în vechea reglementare. Aşa fiind, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Având cuvântul, domnul avocat Alexandru Ştefan Nicolae apreciază că prin modul de reglementare a dispoziţiilor criticate se încalcă principiul proporţionalităţii. Arată că, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
    13. Cu toate acestea, susţine că legiuitorul nu are competenţa constituţională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) şi al art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze infracţiuni într-o manieră care să consacre o disproporţie vădită între importanţa valorii sociale care trebuie ocrotită şi cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. În acest sens, invocă Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015.
    14. De asemenea, apreciază că, din perspectiva prevederilor art. 16 din Constituţie, tratamentul sancţionator diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. În acest context, susţine că infracţiunea de evaziune fiscală este o formă de înşelăciune. Astfel, deşi infracţiunea de înşelăciune, reglementată de art. 244 din Codul penal, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, respectiv cu închisoarea de la unu la 5 ani, în cazul formelor agravate ale infracţiunii de evaziune fiscală legiuitorul a reglementat o pedeapsă de patru până la şase ori mai mare. Or, această modalitate de reglementare depăşeşte marja de apreciere a legiuitorului, cu consecinţa încălcării prevederilor constituţionale. De asemenea, susţine că spre deosebire de alte infracţiuni, dispoziţiile care reglementează formele agravate ale infracţiunii de evaziune fiscală nu au fost corelate cu noile prevederi ale Codului penal. Aşa fiind, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Susţine că reglementarea infracţiunilor şi a pedepselor reprezintă o chestiune ce ţine de politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că Parlamentul este unică autoritate legiuitoare a ţării. Nu poate fi reţinută critica potrivit căreia se încalcă prevederile constituţionale prin reglementarea unor pedepse diferite în cazul unor infracţiuni diferite. În ceea ce priveşte principiul egalităţii şi cel al proporţionalităţii, arată că reglementarea unui tratament penal sancţionator se raportează la gravitatea faptei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    16. Prin Încheierea din 12 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.212/117/2015, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dezso (fostă Sukosd) Timea.
    17. Prin Încheierea din 15 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 300/110/2014*/a1, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Aurel Buga.
    18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că limitele pedepsei principale prevăzute de lege în cazul formelor agravate ale infracţiunii de evaziune fiscală încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale în materie. Susţin că din coroborarea prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (12) cu cele ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultă principiul legalităţii pedepsei şi principiul individualizării sancţiunilor de drept penal.
    19. Ca urmare, sancţiunile de drept penal trebuie să fie astfel stabilite de lege încât să reflecte periculozitatea faptei şi a făptuitorului şi să asigure realizarea scopurilor acestor sancţiuni.
    Cu alte cuvinte, consecinţele angajării răspunderii penale trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care au antrenat această răspundere. Principiile constituţionale ale legalităţii pedepsei şi proporţionalităţii acesteia se impun în primul rând legiuitorului, în procesul legislativ al stabilirii sancţiunii legale incidente, fiind necesar să se stabilească un echilibru între periculozitatea abstractă a faptei şi restrângerea exerciţiului drepturilor făptuitorului.

    20. Arată că modificarea tratamentului sancţionator pentru formele calificate ale infracţiunii de evaziune fiscală a fost realizată prin Legea nr. 50/2013, în absenţa unei motivări şi a unui studiu de impact şi în ciuda punctului de vedere negativ depus de Guvernul României. Susţine că noua optică a legiuitorului în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al infracţiunilor reflectată în Codul penal şi în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal este aceea de a aşeza în limite normale tratamentul sancţionator. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte Legea nr. 241/2005, intervenţia legiuitorului a constat doar în scăderea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută la art. 7 din acest act normativ, nu şi în scăderea limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 9.
    21. Astfel, apreciază că limitele actuale de pedeapsă prevăzute de lege pentru formele agravate ale infracţiunii de evaziune fiscală sunt vădit neconstituţionale. Acest lucru intră în contradicţie cu prevederile art. 23 alin. (12) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie privind legalitatea şi proporţionalitatea sancţiunilor de drept penal. Totodată, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu există infracţiuni contra patrimoniului (chiar şi cele care produc consecinţe deosebit de grave), infracţiuni de serviciu ori de corupţie pentru care legea să reglementeze pedepse atât de mari. În acelaşi timp există numeroase infracţiuni de gravitate indiscutabil mai mare pentru care legea prevede pedepse mai blânde (de exemplu, violul sau violul în formă agravată). În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la politica penală a statului, principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
    22. Susţine că tratamentul sancţionator prevăzut de dispoziţiile de lege criticate nu respectă nici cerinţele existente la nivelul Uniunii Europene. Arată că Directiva 2017/1371 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prin mijloace de drept penal prevede că, în cazul evaziunii fiscale care implică un prejudiciu sau un avantaj semnificativ, statele membre trebuie să prevadă un maxim special al pedepsei închisorii de cel puţin 4 ani. Or, dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 prevăd un maxim special de patru ori mai mare decât cel considerat suficient de către Uniunea Europeană.
    23. Susţine că văditul caracter inechitabil, flagrant discriminatoriu şi contrar principiului constituţional al legalităţii pedepsei, al principiului proporţionalităţii sancţiunii penale şi al principiului egalităţii în faţa legii a fost recunoscut şi de către Guvern. Curtea Constituţională a constatat că apărarea prin mijloace de drept penal a ordinii constituţionale ţine de competenţa Parlamentului. Cu toate acestea, intră în atribuţiile Curţii Constituţionale verificarea modului în care politica penală configurată de legiuitor se reflectă asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în vederea respectării unui just echilibru în raport cu valoarea social ocrotită.
    24. Tribunalul Cluj - Secţia penală apreciază că sancţiunile stabilite de dispoziţiile criticate, chiar aspre fiind, nu încalcă prevederile constituţionale invocate, pedeapsa fiind una prevăzută de lege, şi nu arbitrară.
    25. Arată că, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, ceea ce înseamnă că stabilirea faptelor care reprezintă infracţiuni şi, desigur, regimul sancţionator al acestora constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fundamentat pe politica penală a statului la un moment dat. Apreciază că asistăm la o încercare asiduă a statului de a eradica fenomenul evazionist fiscal, astfel că regimul sancţionator al unui fenomen infracţional cuprins în lege reprezintă parte integrantă a programului de prevenire a acestui fenomen, exemplaritatea pedepsei contribuind la finalitatea aplicării acesteia, şi anume prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
    26. Susţine că instanţa de contencios constituţional a recunoscut constant în practică rolul unic al legiuitorului de a stabili limitele de pedeapsă pentru anumite infracţiuni şi invocă în acest sens Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, şi Decizia nr. 195 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014. Astfel, Curtea a reţinut că, în cazul infracţiunii de contrabandă, menţinerea unor limite de pedeapsă ridicate şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Or, în raport cu infracţiunea de contrabandă, ce atentează tot la normele de fiscalitate impuse de stat, ca şi infracţiunea de evaziune fiscală, Curtea Constituţională a constatat că „legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010“. Astfel, prin adoptarea şi menţinerea în fondul activ al acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.
    27. De asemenea, instanţa judecătorească apreciază că nu se încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi nici al discriminării, deoarece acest principiu presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal, dar în acelaşi timp presupune şi dreptul la diferenţiere de tratament juridic dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. Or, în cazul de faţă nu se poate susţine existenţa discriminării între cei cercetaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi persoane cercetate pentru alte infracţiuni prevăzute de Codul penal şi care în opinia autorului excepţiei au o gravitate sporită, însă sunt sancţionate mai blând. Aşa fiind, nu subzistă nici critica bazată pe comparaţia dispoziţiilor de lege criticate cu sistemul de sancţionare prevăzut de alte norme, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.
    28. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că legiuitorul este singurul îndrituit să stabilească faptele care intră în sfera ilicitului penal, relaţiile sociale care necesită protecţie prin intermediul răspunderii penale, dar şi modul de sancţionare a acestor fapte, inclusiv nivelul pedepselor. În funcţie de realităţile sociale, acesta are libertatea de a adapta politica penală, inclusiv prin modificarea limitelor de pedeapsă în funcţie de evoluţia fenomenului infracţional, de necesitatea combaterii unui anumit tip de infracţiuni. Existenţa unei discriminări este exclusă, în condiţiile în care nu ne aflăm în prezenţa unor situaţii identice (în raport cu infracţiunile împotriva patrimoniului sau de serviciu), chiar dacă rezultatul infracţiunii ar fi un prejudiciu similar, întrucât valorile sociale ocrotite sunt diferite.
    29. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    30. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 449D/2018, arată că acesta a fost reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 258 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016, în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Totodată, arată că nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, în măsura în care normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalităţii în faţa legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică tratament juridic diferit chiar şi din punct de vedere constituţional.
    31. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocaţilor prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    32. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    33. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Dispoziţiile criticate au fost modificate prin articolul unic pct. 5 din Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 19 martie 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    "(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani."

    34. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorii acesteia susţin că limitele de pedeapsă reglementate de dispoziţiile criticate nu sunt proporţionale cu fapta incriminată, ce se încadrează în categoria formei agravate a infracţiunii de evaziune fiscală.
    36. În acest context, Curtea constată că în jurisprudenţa sa a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Totodată, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa acestei autorităţi constituţionale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea a recunoscut că în acest domeniu legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, aşadar, Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale, decât cu respectarea normelor şi a principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).
    37. Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuţiile organului legiuitor, reprezentând opţiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional (Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragraful 21).
    38. De asemenea, Curtea constată că nu poate sancţiona o eventuală lipsă de corelare între tratamentul sancţionator al infracţiunilor prevăzute la art. 9 din Legea nr. 541/2005 şi optica legiuitorului reflectată în ansamblul tratamentului sancţionator reglementat de Codul penal şi de Legea nr. 187/2012. Astfel, menţinerea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, în forma agravată, şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea şi menţinerea acestor norme în fondul activ, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific.
    39. Curtea observă că în ipoteza infracţiunii de evaziune fiscală, în forma agravată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în expunerea de motive la Legea nr. 50/2013, respectiv evaluarea de către Institutul Naţional de Statistică a economiei subterane la 20% din Produsul Intern Brut.
    40. În ceea ce priveşte susţinerea încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, în sensul că există numeroase infracţiuni de gravitate indiscutabil mai mare pentru care legea prevede pedepse mai blânde (de exemplu, violul sau violul în formă agravată), Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Constituţia nu stabileşte mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea valorilor sociale, acestea fiind lăsate la aprecierea legiuitorului, având în vedere că politica penală a statului poate avea diverse imperative şi priorităţi în diferite perioade de timp, determinate de frecvenţa, gravitatea şi consecinţele faptelor antisociale. În raport cu acestea, legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmăreşte protecţia diferitelor categorii de relaţii sociale, ceea ce înseamnă că, în funcţie de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate şi combătute prin aplicarea de sancţiuni de drept penal, iar altele nu, fără a se aduce însă vreo atingere principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie (în acest sens, Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017).
    41. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că legiuitorul nu are competenţa constituţională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) şi al art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze infracţiuni într-o manieră care să consacre o disproporţie vădită între importanţa valorii sociale care trebuie ocrotită şi cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Curtea a statuat că în condiţiile în care în cauză valoarea socială ocrotită este una care vizează în mod explicit mediul privat, statul nu are interesul de a incrimina anumite fapte, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în acest caz nu are caracter public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015). Or, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, valoarea socială ocrotită este reprezentată de bugetul statului, reflectat la nivelul veniturilor în taxe şi impozite, având deci caracter public.
    42. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia modificarea tratamentului sancţionator pentru formele calificate ale infracţiunii de evaziune fiscală a fost realizată în absenţa unei motivări şi a unui studiu de impact şi în ciuda punctului de vedere negativ depus de Guvernul României, Curtea observă că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, potrivit art. 30 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare: a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative; […] d) studii de impact - în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită şi al proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse aprobării Parlamentului“.
    43. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 74 din Constituţie, iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. În acest context, Curtea reţine că, potrivit fişei legislative, Legea nr. 50/2013 a fost iniţiată de patru senatori, sub forma unei propuneri legislative, potrivit prevederilor constituţionale incidente.
    44. În ceea ce priveşte lipsa motivării propunerii legislative, Curtea reţine că existenţa expunerii de motive suplineşte această cerinţă, în condiţiile în care, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, expunerile de motive constituie instrumentele de prezentare şi motivare ale noilor reglementări propuse. Astfel, în expunerea de motive a Legii nr. 50/2013 s-a precizat că economia subterană este evaluată de Institutul Naţional de Statistică la 20% din Produsul Intern Brut, adică peste 23 de miliarde de euro, iar nivelul economiei „negre“ este mult mai ridicat, fiind plasat, într-o perspectivă rezervată, între 35 şi 40 de miliarde de euro anual. Pe de altă parte, în condiţiile în care corupţia alimentează injustiţia socială şi erodează încrederea publicului în mecanismele economiei de piaţă, statul român are obligaţia de a acţiona ferm în sensul combaterii eficiente a evaziunii fiscale.
    45. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile Directivei 2017/1371 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012, a reţinut, de principiu, că prevederile dreptului Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului. Ţinând cont că dispoziţiile directivei invocate nu dezvoltă prevederi constituţionale în materia drepturilor fundamentale, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici această critică de neconstituţionalitate.
    46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dezso (fostă Sukosd) Timea în Dosarul nr. 5.212/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi de Aurel Buga în Dosarul nr. 300/110/2014*/a1 al Curţii de Apel Bacău -Secţia penală, cauze minori şi familie şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia penală şi Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016