Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Maria Şerbănescu, Maria Antonette Gayraud şi Maria Florescu în Dosarul nr. 27.542/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.798D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis note scrise prin care arată că, în opinia sa, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.059D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Maria Ioana Uscatu, Bogdan Constantin Uscatu şi Ştefan Răzvan Uscatu în Dosarul nr. 272/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă. 5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 2.059D/2016 la Dosarul nr. 1.798D/2016, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate în motivarea excepţiei. Precizează că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, critica formulată cu privire la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 vizând situaţii diferite, care reclamă, în consecinţă, un tratament juridic diferit. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin încheierile din 16 septembrie 2016 şi 4 octombrie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 27.542/3/2015 şi, respectiv, în Dosarul nr. 272/103/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a Va civilă şi Tribunalul Neamţ - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Maria Şerbănescu, Maria Antonette Gayraud şi Maria Florescu şi, respectiv, Maria Ioana Uscatu, Bogdan Constantin Uscatu şi Ştefan Răzvan Uscatu, în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de modificare a unei decizii de validare parţială emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi, respectiv, a unei dispoziţii emise de primarul municipiului Roman, cu privire la imobile a căror restituire reclamanţii au solicitat-o în temeiul Legii nr. 10/2001. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituie o discriminare între succesibilii neacceptanţi şi succesibilii renunţători, prima categorie fiind repusă în termenul de acceptare, cea de-a doua fiind privată de această posibilitate, deşi, în esenţă, ambele categorii de succesibili şi-au manifestat poziţia, tacit sau expres, faţă de moştenire, la momentul deschiderii acesteia. Se arată că textul de lege criticat ar fi conform cu prevederile constituţionale invocate dacă toate categoriile de succesibili - acceptanţi, neacceptanţi şi renunţători - ar fi repuşi de drept în termenul de exprimare a opţiunii succesorale. Se mai arată că, excluzând o categorie de succesibili de la posibilitatea exprimării opţiunii succesorale, textul criticat încalcă garanţiile oferite de Constituţie cu privire la dreptul de proprietate, garanţii ce privesc exproprierea şi naţionalizarea, dar şi eventualele despăgubiri ce ar putea fi obţinute în urma acestora. Se încalcă, totodată, şi garanţiile constituţionale ale dreptului la moştenire, de vreme ce, în cazul în care imobilul a cărui restituire se solicită s-ar fi aflat în patrimoniul autorului este posibil ca alta să fi fost opţiunea succesorală a succesibililor. Renunţătorii nu ar trebui să fie excluşi de la acordarea de despăgubiri, succesiunile fiind deschise înainte de edictarea Legii nr. 10/2001, când bunurile expropriate nu erau în circuitul civil, astfel încât cei care au renunţat expres au făcut acest lucru tocmai pentru că bunul expropriat nu era în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate, regimul juridic diferit instituit prin acestea fiind justificat de faptul că moştenitorii acceptanţi şi cei renunţători nu sunt în situaţii juridice identice. 11. Tribunalul Neamţ - Secţia civilă apreciază că textul de lege criticat creează un regim juridic discriminatoriu pentru succesibilii care au renunţat la moştenire faţă de aceia care nu au acceptat moştenirea în termenul de opţiune succesorală, în sensul că doar cea de-a doua categorie este repusă de drept în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001. Inegalitatea de tratament juridic rezultă din aceea că, la momentul edictării actului normativ criticat, ambele categorii de succesibili erau considerate străine de succesiune cu efect retroactiv, în temeiul dispoziţiilor în materie cuprinse în Codul civil. Astfel, textul de lege criticat contravine dreptului de proprietate privată şi, implicit, dreptului la moştenire. Instanţa consideră că neacceptarea succesiunii în termenul legal este echivalentă cu actul de voinţă al renunţării la moştenire, efectele juridice fiind aceleaşi în privinţa moştenirii la care se raportează. Şi cei care nu au acceptat succesiunea şi cei care au renunţat expres la drepturile lor succesorale au făcut-o în considerarea conţinutului patrimoniului defunctului la data manifestării dreptului de opţiune succesorală, din care lipseau bunurile preluate abuziv. Respectarea principiului restitutio in integrum trebuie realizată şi în privinţa celor care au renunţat la moştenire, pentru a se asigura egalitatea de tratament cu neacceptanţii (în termen), de vreme ce ambele categorii de persoane sunt, din perspectiva Codului civil, străine de moştenire. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia, nefiind vorba de situaţii juridice identice, regimul juridic diferit instituit de legiuitor este justificat, fără a se aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. Deşi textul de lege criticat nu cuprinde în mod expres interdicţia vocaţiei la restituire pentru persoanele care au renunţat la moştenire, în practica judiciară s-a decis că respectivul text acoperă numai ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moştenirii, iar nu şi aceea a renunţătorilor, având în vedere specificul actului de renunţare la moştenire (irevocabil după împlinirea termenului de opţiune succesorală), corelat cu caracterul indivizibil al dreptului de opţiune succesorală. 14. Avocatul Poporului, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 1.798D/2016, apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următoarea redactare: „(3) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi“. 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 46 care garantează dreptul la moştenire şi art. 53 care prevede condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 1.158 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2008, şi Decizia nr. 105 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Curtea a reţinut că acest text de lege dă expresie caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001. Sub acest aspect, repunerea în termenul de acceptare a moştenirii, pentru bunurile preluate abuziv de statul totalitar, cu încălcarea dreptului de proprietate al titularilor, are ca finalitate respectarea principiului restitutio in integrum, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin (1) teza întâi din Constituţie, privind garantarea dreptului de proprietate privată. Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalităţii prevăzut în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât neacceptarea succesiunii în termenul instituit de art. 700 alin. (1) din Codul civil din 1864, din motive neimputabile succesibililor cărora li se aplică prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu este echivalentă cu actul de voinţă al renunţării la moştenire. Aşadar, nefiind vorba de situaţii juridice identice, regimul juridic diferit instituit de legiuitor este justificat, fără a se aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. Scopul dispoziţiilor legale criticate este acela de a pune capăt perpetuării stării de anormalitate instituite în derularea raporturilor juridice, iar nu acordarea unui avantaj necuvenit, stabilit arbitrar, ce generează o inegalitate între succesibilii care au acceptat moştenirea în termenul instituit prin prevederile Codului civil din 1864 şi cei care sunt repuşi în termenul de acceptare prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. 20. S-a mai reţinut, în deciziile menţionate, că acest text de lege nu contravine principiului garantării dreptului la moştenire consacrat de art. 46 din Constituţie, ci, dimpotrivă, îi dă expresie, prin restabilirea calităţii de moştenitori acceptanţi pentru categoria de persoane avută în vedere de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. 21. Atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor citate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii. 22. Curtea reţine, totodată, că, prin Decizia nr. XI din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, referitoare la posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renunţat la moştenire. Prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 stabilesc că „Moştenitorii care nuşi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei [pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor]“. Înalta Curte a decis că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil din 1864, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire. Astfel, a confirmat raţionamentul instanţelor care au apreciat că eredele renunţător nu poate beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii şi, implicit, de reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece eredele care renunţă, conform art. 696 din Codul civil din 1864, devine persoană străină de moştenirea fostului proprietar, iar renunţarea priveşte atât bunurile existente în succesiune la data decesului autorului, cât şi bunurile care eventual ar intra în succesiunea respectivă, situaţia fiind asemănătoare cu a succesibilului care renunţă la moştenire, crezând că este insolvabilă. Totodată, Înalta Curte a reţinut că eredele care renunţă la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moştenitor fiind desfiinţat cu efect retroactiv, moştenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire. Regula indivizibilităţii patrimoniului succesoral conferă acelaşi caracter indivizibil şi opţiunii succesorale care nu poate fi condiţionată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunţarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât şi cele care, eventual, ar intra în succesiunea respectivă. 23. Curtea Constituţională observă că soluţia legislativă prevăzută în dispoziţiile art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu privire la interpretarea şi aplicarea cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin recursul în interesul legii menţionat, este similară celei cuprinse în textul de lege criticat în cauza de faţă, vizând aceeaşi categorie de succesibili, cei renunţători, pentru care legiuitorul a prevăzut aceeaşi soluţie normativă, în contextul prevederilor reparatorii în domeniul fondului funciar, ca şi în cel al retrocedărilor în condiţiile Legii nr. 10/2001. Argumentele reţinute de Înalta Curte evidenţiază situaţia diferită a succesibililor renunţători faţă de cei neacceptanţi, astfel că aplicarea unui tratament juridic diferit, sub aspectul dreptului de a solicita restituirea bunului imobil trecut în mod abuziv în proprietatea statului, se justifică prin prisma deosebirii existente între aceştia, fără a se putea reţine vreo încălcare a principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Şerbănescu, Maria Antonette Gayraud şi Maria Florescu în Dosarul nr. 27.542/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de Maria Ioana Uscatu, Bogdan Constantin Uscatu şi Ştefan Răzvan Uscatu în Dosarul nr. 272/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Tribunalului Neamţ - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
