Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 148 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 148 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 757 din 13 august 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 şi ale art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicodim Eugen Lupea în Dosarul nr. 209/62/2020 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.283D/2020.
    2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar mai multe cereri, prin care solicită: recuzarea Plenului Curţii Constituţionale, strămutarea cauzei la o altă instanţă de acelaşi grad, suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cererii de recuzare şi examinarea a două excepţii de neconstituţionalitate, invocate direct în faţa Curţii Constituţionale.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea cererilor menţionate.
    5. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, se opune cererilor formulate, solicitând respingerea acestora. În acest sens, arată că, potrivit art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, procedura jurisdicţională prevăzută de această lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale, iar compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte.
    6. Deliberând asupra cererilor formulate de către autorul excepţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 1 şi 55 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu dispoziţiile art. 142 din Codul de procedură civilă, Curtea respinge cererile de recuzare, strămutare şi suspendare a cauzei, ca inadmisibile, având în vedere că în procedura din faţa instanţei de contencios constituţional nu sunt permise recuzarea judecătorilor Curţii Constituţionale şi suspendarea cauzei, iar Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România. În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei de a extinde obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)“, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)“. Cadrul procesual specific al excepţiei de neconstituţionalitate este cel fixat prin actul de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia. Prin urmare, în faţa Curţii Constituţionale obiectul excepţiei nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în faţa Curţii de către o parte, excedează cadrului stabilit prin Legea nr. 47/1992. Aşa fiind, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţei de judecată.
    7. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate, având cuvântul, solicită admiterea acesteia, reiterând motivele de neconstituţionalitate reţinute în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale.
    8. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală, întrucât norma procesual penală criticată nu are legătură cu cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    9. Prin Încheierea penală nr. 96/CP din 4 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 209/62/2020, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 şi ale art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Nicodim Eugen Lupea într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva unei soluţii de clasare. La termenul din 30 iulie 2020, instanţa de judecată, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 341 şi ale art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală, a pus în discuţie admisibilitatea contestaţiei formulate de autor, prilej cu care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Contestaţia formulată de autor a fost respinsă de instanţa de judecată ca inadmisibilă.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile din 30 iulie 2020 şi din 4 august 2020 (încheierea de sesizare), pronunţate în Dosarul nr. 209/62/2020 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, autorul acesteia susţine că, prin punerea în discuţie, cu titlu prealabil, a admisibilităţii contestaţiei este privat de posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva încheierii prin care tribunalul a soluţionat plângerea sa împotriva unei ordonanţe de clasare a cauzei.
    11. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac. Or, Curtea a statuat într-o jurisprudenţă constantă că sintagma „în condiţiile legii“, cuprinsă în dispoziţiile art. 129 din Constituţie, se referă la condiţiile procedurale de exercitare a căilor de atac şi nu are în vedere imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei (a se vedea, Decizia nr. 45 din 14 martie 2000 şi Decizia nr. 84 din 4 mai 2000). Totodată, instituirea unor reguli privind accesul la justiţie nu contravine Constituţiei cât timp le este asigurată părţilor interesate utilizarea căilor de atac.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile comunicate la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 341 şi ale art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală. Având în vedere însă susţinerile autorului excepţiei, astfel cum au fost reţinute în încheierile din 30 iulie 2020 şi din 4 august 2020 (încheierea de sesizare), pronunţate în Dosarul nr. 209/62/2020 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, şi ale art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. 102 pct. 226 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:
    - Art. 341 alin. (8): „(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă.“;
    – Art. 351 alin. (2): „(2) Instanţa este obligată să pună în discuţie cererile procurorului, ale părţilor sau ale celorlalţi subiecţi procesuali şi excepţiile ridicate de aceştia sau din oficiu şi să se pronunţe asupra lor prin încheiere motivată.“

    16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la apărare.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, astfel cum a fost formulată, aceasta ridică o problemă de admisibilitate din punctul de vedere al structurii excepţiei de neconstituţionalitate, expres consacrată de dispoziţiile art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, câtă vreme autorul invocă dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare fără să formuleze o motivare din care să rezulte în ce constă contrarietatea faţă de prevederile constituţionale invocate. Or, reţinerea acestei cauze de inadmisibilitate constituie un motiv dirimant, cu efect peremptoriu în ceea ce priveşte analiza pe fond a excepţiei.
    18. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat că, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Curtea a precizat că aceeaşi soluţie va fi urmată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie din cauza generalităţii sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“.
    19. Prin urmare, având în vedere că, în prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a procedat la simpla enumerare a dispoziţiilor legale criticate şi la precizarea normelor constituţionale pretins încălcate, fără a prezenta motive sau argumente în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, şi cum din această formulare a excepţiei nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituţionalitate, ţinând seama de exigenţele dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.
    20. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, atât în forma anterioară modificării prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, cât şi în forma ulterioară acestei modificări - cu păstrarea soluţiei legislative criticate -, acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare.
    21. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale Curţii, cum ar fi Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015; Decizia nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015; Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015; Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015; Decizia nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 446 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 august 2015; Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016; Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016; Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017; Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017; Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017; Decizia nr. 563 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017; Decizia nr. 801 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018; Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 4 decembrie 2019; Decizia nr. 487 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 noiembrie 2019; Decizia nr. 44 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 16 aprilie 2020, şi Decizia nr. 101 din 5 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 1 august 2024.
    22. În motivarea soluţiei sale, în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, mai sus citată, paragraful 25, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute de dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi alin. (7) pct. 1 şi pct. 2 lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituţionalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile art. 129, cât şi cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând să fie prevăzute „numai prin lege“. Curtea a mai statuat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, prevăzute de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorul excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
    23. Tot în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, precitată, paragraful 26, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală. Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispoziţiile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, cauze în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror.
    24. Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 din Convenţie, prin Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019, citată anterior, paragraful 44, Curtea a reţinut că acest drept nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci impune existenţa în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţie. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 13 din Convenţie garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obţine examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile“ întemeiate pe prevederile Convenţiei şi să asigure un remediu adecvat (Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ališić şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovinei, Croaţiei, Serbiei, Sloveniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală - prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - sunt de natură să asigure îndeplinirea acestei exigenţe convenţionale, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017, citată anterior, paragraful 30.
    25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicodim Eugen Lupea în Dosarul nr. 209/62/2020 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 148 din 27 martie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 148 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 148 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi ale art. 351 alin. (2) din Codul de procedură penală