Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 147 din 12 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 147 din 12 martie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 147 din 12 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 561 din 29 iunie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Ioan Dumitru Mironescu în Dosarul nr. 63/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 88D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 536D/2018, nr. 537D/2018 şi nr. 538D/2018 având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, invocată de Alen Daniel Moisin în dosarele nr. 4.907/258/2017*, nr. 4.284/258/2017* şi nr. 4.283/258/2017* ale Tribunalului Harghita - Secţia penală.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 536D/2018, nr. 537D/2018 şi nr. 538D/2018 la Dosarul nr. 88D/2018, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia analizată şi faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acesteia.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Sentinţa penală nr. 1.209/2017 din 5 mai 2017, precum şi deciziile penale nr. 31/C din 12 martie 2018, nr. 30/C din 12 martie 2018 şi nr. 35/C din 26 martie 2018, pronunţate în dosarele nr. 63/245/2017, nr. 4.907/258/2017*, nr. 4.284/258/2017* şi nr. 4.283/258/2017*, Judecătoria Iaşi - Secţia penală şi, respectiv, Tribunalul Harghita - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Ioan Dumitru Mironescu şi, respectiv, de Alen Daniel Moisin în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate de autorii excepţiei împotriva unor încheieri ale judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care au fost respinse plângerile formulate de aceiaşi autori împotriva conducerii penitenciarului în care se află încarceraţi referitoare la neasigurarea dreptului la plimbare zilnică.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate încalcă principiul egalităţii armelor şi principiul aflării adevărului, precum şi dreptul la apărare, prin faptul că nu obligă organele judiciare să asigure prezenţa persoanei condamnate la soluţionarea cererii formulate conform art. 39 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, în timp ce procurorul are dreptul de a participa la judecată şi de a pune concluzii.
    9. Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 535 din 14 iulie 2015, paragrafele 18-22.
    10. Tribunalul Harghita - Secţia penală, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprima opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Avocatul Poporului opinează că dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 sunt constituţionale. Se arată că textele criticate se aplică în mod egal tuturor destinatarilor, fără privilegii şi fără discriminări. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 107 din 13 iunie 2000 şi nr. 781 din 17 noiembrie 2015. Se face, de asemenea, trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 368 din 14 mai 2015, nr. 319 din 17 mai 2016 şi nr. 326 din 9 mai 2017, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat constituţionalitatea prevederilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013. Arată, totodată, că îşi menţine punctele de vedere exprimate şi reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 598 din 21 octombrie 2014 şi nr. 187 din 29 martie 2018.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care au următorul cuprins:
    "(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată.
(17) Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii."

    16. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la interzicerea torturii.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 au mai făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, Decizia nr. 513 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, Decizia nr. 719 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 decembrie 2015, Decizia nr. 368 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015 şi Decizia nr. 187 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 13 iunie 2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    18. Prin Decizia nr. 187 din 29 martie 2018, paragrafele 22-26, Curtea a constatat că prevederile art. 39 şi cele ale art. 56 din Legea nr. 254/2013 se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, şi anume fazei de executare. Art. 39 din lege reglementează atât cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cât şi cu privire la contestaţia formulată de persoana condamnată sau de administraţia penitenciarului, pe rolul judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluţionat plângerea. Prin urmare, cadrul general prevăzut de art. 39 din Legea nr. 254/2013 reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală, astfel încât Curtea a reţinut că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situaţia juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului.
    19. Aşa fiind, Curtea a constatat că, în considerarea diferenţei mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa în materia executării pedepselor o procedură specială de soluţionare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezenţa persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispoziţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil.
    20. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că garanţiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 22 februarie 1995 - A.B. împotriva Elveţiei, Cererea nr. 20.872/92, Decizia din 13 mai 2003 - Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Cererea nr. 59.290/00, Decizia din 23 septembrie 2004 - Pilla împotriva Italiei, Cererea nr. 64.088/00, Decizia din 27 iunie 2006 - Szabo împotriva Suediei, Cererea nr. 28.578/03, şi Decizia din 23 octombrie 2012 - Ciok împotriva Poloniei, Cererea nr. 498/10, paragraful 33.
    21. Totodată, Curtea a mai reţinut că, în procedura de soluţionare a plângerii împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, potrivit art. 56 alin. (3) din lege, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, alin. (4) al aceluiaşi articol stabilind că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferinţă, sau se poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată. Totodată, în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunţată în soluţionarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-şi formula apărările prin intermediul memoriilor şi concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată.
    22. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat Decizia nr. 187 din 29 martie 2018 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Dumitru Mironescu în Dosarul nr. 63/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi de Alen Daniel Moisin în dosarele nr. 4.907/258/2017*, nr. 4.284/258/2017* şi nr. 4.283/258/2017* ale Tribunalului Harghita - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi Tribunalului Harghita - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 martie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016