Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 145 din 4 martie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 229 şi ale art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea anterioară completării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2019 pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 145 din 4 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 229 şi ale art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea anterioară completării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2019 pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 575 din 7 iunie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 229 şi 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Ioana Mihaela Fărcaş în Dosarul nr. 25.070/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.024D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin reprezentant convenţional, a depus un înscris prin care indică noul domiciliu procesual, procedura de citare fiind îndeplinită la această adresă, şi, totodată, solicită ca la termenul fixat pentru judecarea excepţiei invocate soluţionarea cauzei să se facă în lipsa sa şi a reprezentantului convenţional, conform art. 583 din Codul de procedură civilă.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât prevederile de lege criticate nu pot fi interpretate în sensul în care ar aduce atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. De asemenea, normele criticate oferă domeniul de reglementare al protecţiei sociale unei autorităţi administrative, prin respectarea regimului legii organice, şi nu contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la ocrotirea sănătăţii. Totodată, partea interesată are posibilitatea de a ataca în instanţă actul administrativ prin care a fost aprobat contractul-cadru, asigurându-se, în acest mod, accesul liber la justiţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Decizia civilă nr. 899/A din 23 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 25.070/211/2016, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 229 şi 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată de Ioana Mihaela Fărcaş întro cauză având ca obiect obligaţia de a face.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că protecţia socială are la bază principiul solidarităţii umane şi include şi elemente de protecţie din perspectiva sănătăţii şi a familiei. Se afirmă că însăşi terminologia de „asigurări sociale de sănătate“ confirmă că dreptul la ocrotirea sănătăţii persoanei, garantat prin Constituţie, este parte integrantă a protecţiei sociale pe care statul trebuie să o asigure. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. p) şi cele ale art. 34 alin. (3), orice aspecte care vizează dreptul la ocrotirea sănătăţii trebuie reglementate prin lege organică.
    7. Se consideră că dispoziţiile art. 229 şi 230 din Legea nr. 95/2006 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. p), întrucât drepturile persoanelor care dovedesc plata contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate şi, implicit, au calitatea de asiguraţi se exercită nu doar în condiţiile reglementate prin lege, ci şi prin contractul-cadru. Se menţionează că acest contract-cadru este o convenţie care, conform normelor legale în vigoare, se încheie în baza unei hotărâri a Guvernului - act normativ care nu intră în categoria legilor organice. În acest sens, se invocă Hotărârea Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 19 mai 2014. Aşadar, printr-o hotărâre a Guvernului, care nu este lege organică, se reglementează, se completează şi se modifică aspecte care ţin de dreptul la ocrotirea sănătăţii persoanei, situaţie care contravine art. 34 coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţia României.
    8. Se susţine că prevederile criticate contravin art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului - completarea şi modificarea unei legi organice, precum şi alin. (5) în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât asiguratul nu poate aprecia modul în care vor fi valorificate drepturile sale fundamentale şi legale, existând o limitare generată de o convenţie civilă la care nu este parte. Mai exact, în conformitate cu art. 208 lit. e) din Legea nr. 95/2006, care statuează că este obligatorie participarea la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, coroborat cu art. 222 din aceeaşi lege, persoana care achită obligaţiile la bugetul asigurărilor sociale de sănătate dobândeşte calitatea de asigurat. În consecinţă, în raport cu prevederile art. 229 şi 230 din Legea nr. 95/2006, asiguratul are (sau ar trebui să aibă) - printre altele - dreptul de a-şi alege furnizorul de servicii medicale. Însă, potrivit art. 230 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006, exercitarea acestui drept ar fi posibilă doar în condiţiile contractului-cadru.
    9. Astfel, deşi asiguratul a contribuit la fondul de asigurări sociale de sănătate şi ar trebui să îşi poată alege liber furnizorul de servicii medicale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate refuză să suporte costul serviciilor medicale care intră în pachetul de bază, pe considerentul că furnizorul de servicii nu are contract încheiat cu casa de asigurări. Aşadar, se înfrânge sau cel puţin se limitează dreptul asiguratului de a beneficia de servicii medicale şi de a-şi alege furnizorul de servicii medicale, în considerarea unei împrejurări care este mai presus de voinţa sa şi care se raportează la existenţa unei convenţii de natură civilă faţă de care asiguratul este un terţ.
    10. Se apreciază că, în raport cu această reglementare şi cu modul în care este „valorificată“ de către casa de asigurări de sănătate, se generează un prejudiciu din perspectiva asiguratului şi, corelativ, o îmbogăţire fără justă cauză în beneficiul casei de asigurări.
    11. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu pot fi interpretate în sensul că aduc atingere principiului separaţiei puterilor în stat, că oferă posibilitatea de reglementare în domeniul protecţiei sociale unei autorităţi administrative prin nerespectarea regimului legii organice sau că aduc atingere dreptului la ocrotirea sănătăţii. Este adevărat că textele criticate se referă la necesitatea reglementării unui contract-cadru şi că reglementarea acestui contract cade în sarcina unei autorităţi administrative. Este la fel de adevărat că acest contract prevede necesitatea încheierii unor contracte între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale, însă prin contractul-cadru nu se reglementează acordarea sau suprimarea unor drepturi în materia ocrotirii sănătăţii, ci se stabilesc condiţiile de exercitare a drepturilor recunoscute prin lege. Limitele de reglementare sunt stabilite chiar de către textul criticat. Dacă autoritatea administrativă depăşeşte limita de reglementare a condiţiilor de exercitare şi reglementează alte drepturi sau suprimă drepturile recunoscute de lege, există posibilitatea de atacare a actului administrativ prin care a fost aprobat contractul-cadru în contencios administrativ. Prin urmare, instanţa apreciază că nu este necesară invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 229 şi 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, care la data sesizării prevedeau:
    - Art. 229:
    "(1) Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei legi.

    (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiul Medicilor Dentişti din România, denumit în continuare CMDR, Colegiul Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor, denumit în continuare OBBC, precum şi în urma consultării cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical. Proiectul se avizează de către Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract-cadru.

    (3) Contractul-cadru reglementează, în principal, condiţiile acordării asistenţei medicale cu privire la:
    a) pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate şi pachetul de servicii minimal;
    b) lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale şi a altor servicii pentru asiguraţi, aferente pachetului de servicii de bază prevăzut la lit. a);
    c) respectarea criteriilor de calitate pentru serviciile medicale oferite în cadrul pachetelor de servicii;
    d) alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurări sociale de sănătate în vederea realizării echilibrului financiar al fondului;
    e) modalităţile de plată utilizate în contractarea pachetului de servicii de bază, modul de decontare şi actele necesare în acest scop;
    f) măsuri de îngrijire la domiciliu, de reabilitare;
    g) condiţiile acordării serviciilor la nivel teritorial, precum şi lista acestora;
    h) prescrierea şi eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a dispozitivelor medicale;
    i) modul de informare a asiguraţilor;
    j) coplata, pentru unele servicii medicale, după caz.

    (4) CNAS va elabora norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, în urma negocierii cu CMR, CFR, CMDR, OAMGMAMR, OBBC, precum şi cu consultarea organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, care se aprobă anual prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul pentru care se aprobă noile norme metodologice. Pentru primul an de valabilitate a hotărârii Guvernului de aprobare a contractului-cadru, normele metodologice intră în vigoare odată cu hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2).“;"

    – Art. 230:
    "(1) Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege, de contractul-cadru şi normele sale de aplicare.
(2) Asiguraţii au următoarele drepturi;
    a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;
    b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condiţiile prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
    c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia, cu excepţia situaţiilor prevăzute în contractul-cadru;
    d) să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
    e) să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile impuse de contractul- cadru;
    f) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
    g) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
    h) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
    i) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
    j) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
    k) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
    l) să beneficieze de dispozitive medicale;
    m) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
    n) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
    o) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
    p) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
(3) Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de asistenţă medicală gratuită, respectiv servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, suportate din fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele ministerelor şi instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
(4) Personalităţile internaţionale cu statut de demnitar primesc asistenţă medicală de specialitate în unităţi sanitare nominalizate prin ordin al ministrului sănătăţii.“"


    16. Curtea observă că ulterior sesizării sale, potrivit art. II din Legea nr. 35/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 21 ianuarie 2019, în tot cuprinsul legii, sintagma „medic dentist“ se înlocuieşte cu sintagma „medic stomatolog“, sintagma „Colegiul Medicilor Dentişti din România“ se înlocuieşte cu sintagma „Colegiul Medicilor Stomatologi din România“, iar sintagma „CMDR“ se înlocuieşte cu sintagma „CMSR“. De asemenea, Curtea observă că art. 230 din Legea nr. 95/2006 a fost supus mai multor evenimente legislative. În consecinţă, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 229 şi 230 din Legea nr. 95/2006, în redactarea anterioară completării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2019 pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
    17. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 34 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii şi ale art. 73 alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la situaţia de fapt dedusă soluţionării instanţei de judecată, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză în care reclamanta - autoare a excepţiei, beneficiind de serviciile medicale ale unui spital privat, a achitat contravaloarea acestora şi ulterior a solicitat restituirea acestor sume de la casa de asigurări de sănătate. Prin Sentinţa civilă nr. 3.208/2017, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 899/A/2018 a Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de chemare în judecată, reţinând că decontarea cheltuielilor necesare furnizorilor de servicii medicale se face de către casa de asigurări de sănătate în limitele legii şi ale contractului-cadru, iar unitatea medicală privată nu se află în relaţie contractuală cu Casa de asigurări de sănătate Cluj. De asemenea, instanţa a reţinut că, în cuprinsul său, contractul-cadru nu face referire la decontarea directă către persoane fizice care au calitatea de asigurat pentru serviciile de care acestea au beneficiat în sistemul privat. Contractul-cadru şi legile privind reforma sănătăţii reglementează decontarea de către sistemul public al asigurărilor de sănătate către furnizorii de servicii.
    19. Analizând textele de lege supuse controlului de constituţionalitate, Curtea observă că, în temeiul art. 229 din Legea nr. 95/2006, asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile legii, stabilit pe baza contractului-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe, iar, potrivit prevederilor art. 230 din acelaşi act normativ, asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau accident din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, având dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi alte servicii medicale, ambulatorii sau în spitale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, precum şi de servicii medicale de urgenţă.
    20. Pachetul de servicii de bază, potrivit art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    21. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 229, 230 şi 254-262 din Legea nr. 95/2006 rezultă că drepturile asiguraţilor şi obligaţiile instituţiilor implicate în furnizarea serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate se stabilesc pe baza contractelor încheiate între furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări, contracte întocmite conform modelului contractului-cadru aprobat în condiţiile legii.
    22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, prin Decizia nr. 122 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 10 iulie 2018, paragraful 22, Curtea a statuat că, reglementând cadrul legal care vizează domeniul sănătăţii publice, Legea nr. 95/2006 reprezintă o concretizare a dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Constituţie. În acest cadru, asigurările sociale de sănătate sunt concepute ca reprezentând principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei destinat să asigure accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. Prin urmare, obiectivul acestui sistem de asigurări este acela de a oferi asiguraţilor un pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu. Aşadar, serviciile medicale incluse în acest pachet trebuie să fie astfel dimensionate încât să răspundă mai multor cerinţe cumulative, aflate de cele mai multe ori în opoziţie: acoperirea unei cereri de servicii medicale cât mai vaste, limitele Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi imperativul asigurării unei protecţii echitabile pentru toţi asiguraţii. Toţi aceşti factori, caracterizaţi de o evoluţie fluctuantă, au determinat legiuitorul să opteze pentru includerea ori excluderea unor servicii medicale din rândul pachetului serviciilor medicale de bază care sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Aceiaşi factori, care impun atât o mare flexibilitate normativă, cât şi un răspuns prompt şi adaptat la nevoile de îngrijire a sănătăţii care se evidenţiază periodic în cadrul populaţiei, au condus la soluţia ca pachetul de servicii de bază acordat în temeiul Legii nr. 95/2006 să fie stabilit pe baza unui contract-cadru elaborat de Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate în urma consultărilor cu instituţiile implicate în furnizarea serviciilor medicale, precum şi cu organizaţiile patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical. Această atribuţie se realizează în aplicarea art. 1 lit. b) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 14 mai 2009. De asemenea, Curtea a reţinut că proiectul contractului-cadru se avizează de către Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, care reprezintă un act administrativ ce poate fi contestat în contenciosul administrativ, nefiind, prin urmare, sustras controlului exercitat de instanţele de judecată.
    23. Totodată, prin Decizia nr. 1.252 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 15 noiembrie 2010, Curtea a statuat că „art. 34 din Constituţie consacră un drept complex - dreptul la ocrotirea sănătăţii -, ambivalent, cu două componente, una substanţială şi alta procedurală. În cauza de faţă, se contestă latura procedurală a acestui drept şi modul în care statul înţelege să organizeze sistemul de asigurări de sănătate. Or, potrivit art. 34 alin. (3) din Constituţie, organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale se stabileşte prin lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este îndreptăţit să impună reguli pentru crearea, menţinerea şi dezvoltarea unui sistem de asigurări sociale cu respectarea principiilor constituţionale. (...) Curtea (...) a constatat că sistemul implementat de legiuitorul român este o expresie a principiilor enunţate în Constituţie la art. 1 alin. (3) referitor la caracterul de stat social al României şi art. 4 alin. (1) privind solidaritatea cetăţenilor ţării, latura procedurală a dreptului la ocrotirea sănătăţii, sub aspectul obligativităţii plăţii contribuţiilor la sistemul de asigurări de sănătate, este organizată în conformitate şi cu respectarea Constituţiei“.
    24. Având în vedere cele anterior referite, Curtea reţine că dreptul la ocrotirea sănătăţii, garantat la nivel constituţional, asigură accesul la un pachet de servicii medicale în sistemul public de asigurări de sănătate, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 34 din Constituţie, organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale a persoanei se stabileşte prin lege.
    25. Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. p), drepturile asiguraţilor se exercită nu doar în condiţiile legii, ci şi prin contractul-cadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului, Curtea reţine netemeinicia acestei susţineri, întrucât legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară; potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor şi a ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Prin urmare, chiar dacă prevederile supuse controlului de constituţionalitate impun reglementarea unui contract-cadru de către autorităţi administrative, prin intermediul acestuia nu se stabilesc sau suprimă drepturi în materia ocrotirii sănătăţii, ci se prevăd condiţiile de exercitare a drepturilor recunoscute prin lege.
    26. Faţă de cele menţionate, Curtea nu poate reţine nici critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia, prin aprobarea contractului-cadru, Guvernul încalcă competenţa Parlamentului, întrucât hotărârea Guvernului este emisă în aplicarea legii.
    27. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit căreia asiguratul nu poate aprecia modul în care vor fi valorificate drepturile sale fundamentale şi legale, existând o limitare generată de o convenţie civilă la care nu este parte, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă şi previzibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii (a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014). Curtea a arătat că formularea suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Or, Curtea constată că atât contractul-cadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului, cât şi normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, sunt aduse la cunoştinţa asiguraţilor prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, aşa încât aceştia au reprezentarea modului în care îşi vor exercita drepturile.
    28. În final, Curtea nu poate reţine nici susţinerile potrivit cărora asiguratul nu îşi poate alege liber furnizorul de servicii medicale, întrucât, potrivit art. 254 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care pot fi în relaţii contractuale cu casele de asigurări, sunt unităţile sanitare publice sau private, organizate conform prevederilor legale în vigoare, autorizate, evaluate şi selectate în condiţiile legii, farmaciile, distribuitorii şi producătorii de medicamente şi materiale sanitare, precum şi alte persoane fizice şi juridice care furnizează servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.
    29. Pentru toate aceste motive, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, aşa încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Mihaela Fărcaş în Dosarul nr. 25.070/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 229 şi 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea anterioară completării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2019 pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data 4 martie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016