Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 144* din 27 martie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 144* din 27 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 467 din 6 iunie 2018
──────────
    * A se vedea opinia concurentă de la Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017.
──────────

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 29.748/3/2016/a1.1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.523D/2016.
    2. La apelul nominal se prezintă personal părţile Alexandru Banciu, Răzvan Teodor Cercel şi Niculae Gogilă. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţilor prezente, care lasă la aprecierea instanţei de contencios constituţional soluţionarea excepţiei.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 5 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 29.748/3/2016/a1.1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară cu ocazia verificării, ca urmare a trimiterii în judecată a inculpaţilor, a legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive dispuse, în cursul urmăririi penale, faţă de aceştia.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) referitor la dreptul la apărare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că raţiunea termenului de 5 zile stabilit de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul cu privire la menţinerea măsurii privative de libertate. Aşa fiind, singura interpretare care asigură compatibilitatea dispoziţiilor de lege criticate cu normele constituţionale privind dreptul la apărare şi înfăptuirea justiţiei, precum şi cu prevederile din Convenţie referitoare la dreptul acuzatului de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pentru pregătirea apărării sale, este aceea că termenul în cauză are natura juridică a unui termen peremptoriu, a cărui nerespectare atrage aplicarea dispoziţiilor art. 282 din Codul de procedură penală referitoare la nulitatea relativă sau, după caz, ale art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, care vizează o apărare efectivă, iar nu simpla prezenţă fizică a apărătorului ales sau desemnat, din oficiu, în cauză. Deşi invocă, în acest sens, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, şi anume paragrafele 38-41, cu privire la care apreciază că sunt aplicabile - pentru identitate de raţiune - şi în cazul trimiterii în judecată a inculpatului arestat preventiv, subliniază că termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi considerat un termen procedural de decădere. Astfel, arată că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive - şi anume respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi eliminarea arbitrariului cu privire la dispunerea asupra măsurii privative de libertate - este identică celei pentru care legiuitorul a statuat în sensul sesizării judecătorului de cameră preliminară cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive. Cu toate acestea, în ipoteza textului de lege criticat nu este vorba de un drept procesual ce aparţine procurorului, ci de o obligaţie a acestuia. Aşadar, considerentele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015 trebuie nuanţate, având în vedere faptul că sesizarea judecătorului de cameră preliminară este consecinţa trimiterii în judecată, iar verificarea măsurii preventive în cadrul acestei faze procesuale constituie o obligaţie impusă judecătorului, accesorie obiectului procedurii de cameră preliminară, astfel cum acesta este definit de prevederile art. 342 din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, având în vedere consecinţele nerespectării termenului prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală asupra dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, consideră că nu poate fi primită nici calificarea acestui termen ca fiind unul de recomandare, ceea ce ar duce la absenţa oricărei sancţiuni în ipoteza nerespectării sale.
    7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 145 din 17 martie 2016, nr. 251 din 5 mai 2016 şi nr. 276 din 10 mai 2016.
    9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere transmis Curţii în dosarele nr. 1.404D/2015, nr. 1.459D/2015 şi nr. 1.819D/2015, potrivit căruia dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că termenul de 5 zile este un termen de recomandare, iar nu unul imperativ.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“.
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. b) referitor la dreptul la apărare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară, cu ocazia verificării, potrivit dispoziţiilor art. 207 din Codul de procedură penală, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive luate, în cursul urmăririi penale, într-o cauză în care procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor. Rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei competente la 4 august 2016, în condiţiile în care măsura arestării preventive - dispuse în cursul urmăririi penale faţă de inculpaţi - fusese prelungită de judecătorul de drepturi şi libertăţi, pe o perioadă de 30 de zile, şi anume de la 10 iulie 2016 până la 8 august 2016, inclusiv.
    15. Curtea constată că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a statuat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, fiind inadmisibilă (paragraful 19).
    16. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut că trimiterea la instanţa competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanşează procedura de cameră preliminară. În cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanţei, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligaţia ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), şi să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menţinută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, şi propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanţei, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie, însă, confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive (paragraful 14).
    17. De asemenea, Curtea a reţinut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanţei competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşadar, dispoziţiile de lege menţionate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar şi suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât şi pentru judecătorul de cameră preliminară (paragraful 15).
    18. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. În ceea ce priveşte natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968) şi consecinţele nerespectării acestuia, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare. Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul în ceea ce priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei. Curtea a concluzionat că nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragrafele 19, 21, 48 şi 49).
    19. Prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, citată anterior, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel stabilit de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 - când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată, aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, practică judiciară care a dat textului valenţe neconstituţionale -, în cazul termenului stabilit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, este inadmisibilă (paragraful 19).
    20. Distinct de cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise şi previzibile, îndeplinind condiţiile referitoare la calitatea legii, şi că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18).
    21. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, Decizia nr. 729 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017, şi Decizia nr. 155 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 22 mai 2017. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 29.748/3/2016/a1.1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. Valer Dorneanu
                    Magistrat-asistent,
                    Oana Cristina Puică


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice