Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 136 din 19 martie 2024  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 136 din 19 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 548 din 12 iunie 2024

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea BRD - Groupe Société Générale - S.A. din Bucureşti, Sucursala Reşiţa, în Dosarul nr. 5.168/115/2011/a2 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 839D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 168 din 24 martie 2022.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 18 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.168/115/2011/a2, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea BRD - Groupe Société Générale - S.A. din Bucureşti, Sucursala Reşiţa, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat în contextul unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 sunt susceptibile de a ridica probleme de constituţionalitate în ceea ce priveşte accesul efectiv la justiţie al celor interesaţi în a contesta (i) raportul lichidatorului judiciar asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi (ii) planul de distribuire între creditori, prin prisma modului în care curge termenul de 15 zile în intervalul căruia orice creditor sau comitetul creditorilor poate formula contestaţii la raport şi la plan, termen care nu corespunde principiului legalităţii, în componenta privind calitatea legii. În acest context, se consideră că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera măsuri care să permită accesul la justiţie în ceea ce priveşte contestarea raportului lichidatorului judiciar şi a planului de distribuire între creditori, stabilind posibilitatea formulării contestaţiei împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar atât de către comitetul creditorilor, cât şi de către orice creditor. Soluţia legislativă criticată este neconstituţională, întrucât operează cu o noţiune parţială, respectiv contestaţia care trebuie introdusă în termen de 15 zile de la afişare (la uşa instanţei), fără însă a preciza, în mod concret, o dată obiectivă, nesusceptibilă de arbitrar, a afişării raportului asupra fondurilor şi a planului de distribuire, dată de la care ar trebui înregistrată contestaţia. Astfel, pe de o parte, legiuitorul a instituit obligaţia lichidatorului judiciar de a depune la trei luni un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi un plan de distribuire între creditori la dosarul cauzei şi de a notifica aceasta fiecărui creditor, iar, pe de altă parte, a dat şi posibilitatea comitetului creditorilor sau oricăror creditori să formuleze contestaţie împotriva raportului, însă a stabilit că această contestaţie trebuie să fie înregistrată în termen de 15 zile de la afişarea raportului şi planului de distribuire. Prin urmare, momentul de la care curge termenul de 15 zile nu este cel de la data notificării creditorului sau a publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, care este momentul de la care conţinutul raportului şi al planului poate să fie efectiv cunoscut de cei interesaţi, ci este momentul afişării (la uşa instanţei), moment ce este netransparent, nepublic, incert şi imprecis.
    6. Totodată, se învederează că, în pofida prevederilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care obligă lichidatorul judiciar ca, odată cu depunerea planului de distribuire la grefa tribunalului, să notifice fiecare creditor, instanţele de judecată nu mai verifică şi această ultimă obligaţie, ci se mărginesc să verifice doar data la care planul de distribuire este afişat, or, notificarea creditorilor este o operaţiune extrem de importantă, întrucât afişarea raportului trebuie să fie cunoscută efectiv de către toţi participanţii la procedură, precum şi de cei interesaţi.
    7. În contextul criticilor de neconstituţionalitate se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor pretins a fi încălcate, precum şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    8. Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât textul legal criticat impune o sarcină disproporţionată şi nerezonabilă creditorilor, care trebuie să urmărească afişările de la uşa tribunalului, pentru a nu fi decăzuţi din dreptul de a formula contestaţie, context în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultată în urma examinării unei excepţii de neconstituţionalitate a unor norme care stabileau curgerea termenelor, pentru formularea contestaţiei împotriva raportului administratorului judiciar asupra descrierii modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, de la data depunerii acestuia [art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006].
    9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: „(3) Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestaţii la raport şi la plan, în termen de 15 zile de la afişare. O copie de pe contestaţie se comunică de urgenţă lichidatorului.“ Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V: Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, şi ale art. 21 - Accesul liber la justiţie.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 fac parte din secţiunea 7: Falimentul, care este reglementat la art. 107 şi următoarele din această lege şi conţine, printre altele, aspecte legate de: cazurile în care judecătorul-sindic va decide intrarea în faliment a societăţilor, obligaţiile lichidatorului judiciar în cazul intrării în faliment, măsuri premergătoare lichidării, proceduri privind efectuarea lichidării, distribuirea sumelor realizate în urma lichidării şi referitoare la închiderea procedurii.
    15. Din evaluarea dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, în ansamblu, Curtea constată că la fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării şi cuprinse într-un program de administrare a lichidării care trebuie întocmit în 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, care va prevedea, printre altele, şi plata remuneraţiei sale, precum şi un plan de distribuire între creditori. Raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe va cuprinde, cel puţin, soldul aflat în contul de lichidare după ultima distribuire, încasările efectuate de către lichidator din valorificarea fiecărui bun şi din recuperarea creanţelor, cuantumul dobânzilor sau al altor venituri de care beneficiază averea debitorului ca urmare a păstrării în conturi bancare a sumelor nedistribuite sau prin administrarea bunurilor existente în averea debitorului debitoarei, totalul sumelor aflate în contul de lichidare. De asemenea, planul de distribuire între creditori cuprinde în mod obligatoriu următoarele date referitoare la fiecare creditor pentru care se face distribuirea: ajustările aduse tabelului definitiv de creanţe, sumele distribuite deja, sumele rămase după ajustarea tabelului definitiv şi distribuirile efectuate deja, sumele ce fac obiectul distribuirii, sume rămase de plată după efectuarea distribuirii. Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul va notifica aceasta fiecărui creditor, iar o copie de pe raport şi o copie de pe planul de distribuire vor fi afişate la uşa tribunalului. Raportul întocmit de către lichidator poate fi contestat, astfel încât comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestaţii la raport şi la plan, în termen de 15 zile de la afişarea la uşa instanţei. O copie de pe contestaţie se comunică de urgenţă lichidatorului. În termen de 20 de zile de la afişare, judecătorul-sindic va ţine cu lichidatorul, cu debitorul şi cu creditorii o şedinţă în care va soluţiona deodată, prin sentinţă, toate contestaţiile. Curtea reţine că dispoziţiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, criticate în prezenta cauză, prevăd că au calitate procesuală de a contesta raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi planul de distribuire a sumelor încasate creditorii şi comitetul creditorilor debitorului în cauză. În sensul art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, prin creditor se înţelege persoana fizică sau juridică ce deţine un drept de creanţă asupra averii debitorului şi care a solicitat, în mod expres, instanţei să îi fie înregistrată creanţa în tabelul definitiv de creanţe sau în tabelul definitiv consolidat de creanţe şi care poate face dovada creanţei sale faţă de patrimoniul debitorului, în condiţiile legii antereferite. Au calitatea de creditor, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, şi salariaţii debitorului.
    16. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că nemulţumirea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate este dedusă din împrejurarea că afişarea planului de distribuire la uşa instanţei este o măsură susceptibilă de arbitrar, în opoziţie cu eficienţa publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, întrucât dreptul acordat celor îndrituiţi de a contesta un plan de distribuire este acordat doar formal, aceştia neavând posibilitatea obiectivă de a cunoaşte momentul la care a avut loc afişarea acestuia, dată de la care curge termenul în care ar trebui înregistrată contestaţia, şi de a studia dosarul cauzei pentru a afla dacă s-a afişat planul de distribuiri, ceea ce ar fi contrar principiului legalităţii, în componenta privind calitatea legii, şi al accesului liber la justiţie.
    17. În ceea ce priveşte principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează, respectiv faptul că actul normativ trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 şi 26). Prin urmare, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Având în vedere principiul generalităţii legilor, Curtea a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. În acest sens sunt atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, paragrafele 16-18, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59.
    18. În ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, Curtea a statuat că acesta nu este un drept absolut, legiuitorul putând să prevadă anumite condiţionări în vederea unei bune administrări a justiţiei, care trebuie să îşi găsească o justificare rezonabilă şi proporţională cu obiectivul propus şi să nu ducă la imposibilitatea efectivă de exercitare a drepturilor fundamentale (în speţă fiind vorba despre accesul liber la justiţie) (Decizia nr. 256 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 13 iunie 2014, paragraful 13).
    19. În acest context, se observă că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale parţial similare, concretizat prin Decizia nr. 168 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 8 iunie 2022, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, prin paragrafele 22-29 din decizia precitată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 3 pct. 29 din Legea nr. 85/2006, Buletinul procedurilor de insolvenţă este publicaţia editată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, ce are drept scop publicarea citaţiilor, convocărilor, notificărilor şi comunicărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, administratorul judiciar/lichidator după deschiderea procedurii de insolvenţă prevăzute de lege. Întradevăr, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, însă, prin derogare de la această reglementare, art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 stipulează expressis verbis termenul de contestare a planului de distribuire, atât în ceea ce priveşte durata, cât şi în ceea ce priveşte momentul lui de începere. Dispoziţiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 prevăd că momentul începerii curgerii termenului de contestare este cel învederat în mod expres de legiuitor, şi anume de 15 zile de la afişarea la uşa instanţei/tribunalului a copiei de pe raport şi de pe planul de distribuire, de la acel moment urmând să fie calculat termenul de contestare. Or, câtă vreme dispoziţiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 prevăd existenţa unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, acestea se aplică cu prioritate faţă de norma generală, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant. Având în vedere că planul de distribuire este înregistrat la grefa tribunalului, iar o copie de pe raport şi o copie de pe planul de distribuire sunt afişate la uşa instanţei, lichidatorul având obligaţia de notifica aceasta fiecărui creditor, Curtea a apreciat că părţile, comitetul creditorilor sau orice creditor interesat au posibilitatea reală şi efectivă de a lua cunoştinţă de actele de procedură, o atare modalitate de publicitate nefiind de natură să impieteze asupra dreptului la apărare sau accesului la justiţie al acestora, întrucât, potrivit reglementării criticate, se pot formula contestaţii la raport şi la plan, în termen de 15 zile de la afişare, urmând, totodată, ca o copie de pe contestaţie să fie comunicată de urgenţă lichidatorului. În acest sens, în cadrul procedurii insolvenţei creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziţie de lege pentru realizarea drepturilor lor.
    20. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat şi instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă însă că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor, iar instituirea unor proceduri speciale nu poate fi privită ca aducând atingere dreptului la apărare, accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008). Astfel, deschiderea procedurii insolvenţei şi obiectul specific al acesteia au justificat adoptarea de către legiuitor a unor norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, fără ca aceasta să aibă însă semnificaţia încălcării drepturilor constituţionale de care se pot bucura părţile în cadrul unui proces echitabil (Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, paragraful 20).
    21. De asemenea, Curtea a subliniat că toţi creditorii au acelaşi interes şi aceeaşi legitimitate în recuperarea creanţelor lor, dar lichidarea bunurilor din averea debitorului şi falimentul se fac în timp, în mod treptat, situaţie în care nu se pot recupera deodată toate creanţele. Această stare de lucruri impune stabilirea unei ordini de plată în raport cu natura creanţelor, ceea ce intră în atribuţiile legiuitorului. Or, stabilirea ordinii de plată a creanţelor se face prin norme juridice cu caracter procedural, iar, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 256 din 6 mai 2014, precitată, paragraful 13).
    22. În acest context, Curtea a observat că o procedură similară există şi în cazul publicării lichidării, astfel cum este reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, care se face prin afişare la uşa instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul persoana juridică. Referitor la această situaţie, prin Decizia nr. 623 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 februarie 2018, paragrafele 15 şi 16, Curtea a învederat că prin reglementarea criticată, şi anume art. 68 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, legiuitorul a ales să opteze pentru modalitatea afişării la sediul instanţei, o asemenea manieră de aducere la cunoştinţă publică putând satisface imperativul publicităţii, necesar pentru exercitarea dreptului de a contesta bilanţul întocmit de lichidator. S-a arătat că, în condiţiile unei atitudini diligente, persoanele interesate pot afla despre lichidare şi au la dispoziţie un termen în care legea le permite să formuleze contestaţii. Prin urmare, Curtea a apreciat că o atare reglementare nu constituie un obstacol în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, nefiind de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil sau dreptului la apărare, care va putea fi exercitat plenar în cursul judecării contestaţiei prevăzute de lege.
    23. Considerentele mai sus învederate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată atât la art. 1 alin. (5) din Constituţie, cât şi la art. 21 din aceeaşi Lege fundamentală, întrucât normele criticate nu trebuie interpretate în mod disparat, ci ţinând seama de întreg contextul legislativ procedural aplicabil etapei falimentului. Prin urmare, din perspectiva pretinsei încălcări a principiului legalităţii, în componenta privind calitatea legii, şi a accesului liber la justiţie, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    24. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte celelalte precizări ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la faptul că, deşi există obligaţia lichidatorului judiciar ca, odată cu depunerea planului de distribuire la grefa tribunalului, să notifice fiecare creditor, instanţele de judecată nu mai verifică şi această ultimă obligaţie, ci se mărginesc să verifice doar data la care planul de distribuire este afişat, se reţine că acestea sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, iar Curtea Constituţională se poate pronunţa numai asupra conformităţii unui text de lege cu prevederile şi principiile Constituţiei. Printro jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a decis cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
    25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea BRD - Groupe Société Générale - S.A. din Bucureşti, Sucursala Reşiţa, în Dosarul nr. 5.168/115/2011/a2 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 19 martie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016