Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Laurenţiu Dumitru Anghel în Dosarul nr. 7.325/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.651D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise aflate la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că Legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal reglementează o procedură ce ţine de faza de executare a hotărârilor definitive de condamnare, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Curtea Constituţională statuând că legiuitorul nu este obligat să impună în această fază a procesului penal garanţii similare fondului cauzei, în considerarea faptului că hotărârea definitivă de condamnare are autoritate de lucru judecat, iar, în privinţa celorlalte incidente ce intervin după acest moment, legiuitorul are libertatea de apreciere cu privire la procedura de urmat. Aşadar, în reglementarea căilor de atac formulate împotriva hotărârilor judecătorului însărcinat cu supravegherea persoanelor condamnate în mediul penitenciar legiuitorul nu mai este ţinut să asigure toate garanţiile specifice art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - prezenţa persoanelor condamnate, apărarea din oficiu a acestora, egalitatea de arme sau contradictorialitatea în această procedură. De altfel, prin modalitatea de reglementare a contestaţiei i se acordă persoanei condamnate posibilitatea de a formula memorii, de a depune note scrise şi, chiar dacă este lăsată la latitudinea instanţei prezenţa sa la judecată, audierea persoanei condamnate este obligatoriu a fi făcută de către judecătorul însărcinat cu supravegherea în penitenciar. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 23 august 2016 pronunţată în Dosarul nr. 7.325/236/2016, Judecătoria Giurgiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu Dumitru Anghel întro cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Giurgiu, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de lege, luate de către administraţia penitenciarului. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că Legea nr. 254/2013 este lipsită de finalitate, în condiţiile în care nu există nicio posibilitate legală de a obliga penitenciarul să respecte legea, iar funcţionarii săi să răspundă pentru abuzurile comise. Susţine, de asemenea, că se aduce atingere dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece actul normativ criticat confundă dreptul deţinutului de a fi audiat de instanţa de judecată cu opţiunea instanţei de a audia titularul acţiunii. 7. Judecătoria Giurgiu - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi în acest sens face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 368 din 14 mai 2015 şi nr. 513 din 7 iulie 2015. Totodată, cu privire la critica potrivit căreia Legea nr. 254/2013 este lipsită de finalitate, arată că, potrivit art. 1.357 din Codul civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. În aceste condiţii, reţine că dreptul la justiţie nu este îngrădit, deţinuţii având posibilitatea de a depune la instanţa civilă o acţiune în răspundere civilă delictuală. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, în susţinerea acestui punct de vedere, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 733 din 16 decembrie 2014 şi nr. 513 din 7 iulie 2015. În ceea priveşte critica autorului excepţiei, potrivit căreia Legea nr. 254/2013 nu are „finalitate“, deoarece nu sunt puse în executare măsurile dispuse de judecătorul de supraveghere a privării de libertate prin încheierea prin care admite plângerea persoanei condamnate faţă de respectarea drepturilor sale, apreciază că aceasta nu este o chestiune de constituţionalitate a legii, ci de aplicare a ei. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Legii nr. 254/2013 sunt constituţionale şi, în susţinerea acestui punct de vedere, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 786 din 17 noiembrie 2015. Reţine că respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine, ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu următorul conţinut: „Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător.“ Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) din Legea nr. 254/2013, la care se face trimitere, au următorul cuprins: „(14) Contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului. (15) Persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot depune memorii şi concluzii scrise. (16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată. (17) Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii. (18) Instanţa se pronunţă prin sentinţă definitivă, în şedinţă publică. (19) Sentinţa se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului.“ 14. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, precum şi dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea fundamentală raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 535 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015, reţinând că prevederile art. 56 din Legea nr. 254/2013 se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, şi anume fazei de executare. Art. 56 din lege normează atât cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, la plângerea ce poate fi formulată de către acestea împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor reglementate prin Legea nr. 254/2013, luate de către administraţia penitenciarului, cât şi cu privire la contestaţia ce se poate formula împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost soluţionată plângerea. 16. Prin urmare, cadrul general prevăzut de art. 56 din Legea nr. 254/2013 reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală, astfel încât Curtea a reţinut că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situaţia juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. În acest sens a fost invocată jurisprudenţa anterioară a Curţii referitoare la Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin Legea nr. 254/2013, respectiv Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014. Aşa încât, Curtea a constatat că, în considerarea diferenţei mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluţionare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezenţa persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispoziţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. 17. Curtea a observat, totodată, că instanţa de la Strasbourg a statuat, în jurisprudenţa sa, că garanţiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens fiind, de exemplu, Decizia din 7 mai 1990 - Aldrian împotriva Austriei, Cererea nr. 16.236/90, Decizia din 22 februarie 1995 - A.B. împotriva Elveţiei, Cererea nr. 20.872/92, Decizia din 13 mai 2003 - Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Cererea nr. 59.290/00, Decizia din 23 septembrie 2004 - Pilla împotriva Italiei, Cererea nr. 64.088/00, Decizia din 27 iunie 2006 - Szabo împotriva Suediei, Cererea nr. 28.578/03 şi Decizia din 23 octombrie 2012 - Ciok împotriva Poloniei, Cererea nr. 498/10, paragraful 33. 18. Totodată, Curtea a reţinut că, în procedura de soluţionare a plângerii împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, potrivit art. 56 alin. (3) din lege, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, alin. (4) al aceluiaşi articol stabilind că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferinţă, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată. Totodată, în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunţată în soluţionarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-şi formula apărările prin intermediul memoriilor şi concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 20. Cât priveşte critica autorului, potrivit căreia Legea nr. 254/2013 este lipsită de finalitate, în condiţiile în care nu există nicio posibilitate legală de a obliga penitenciarul să respecte legea, Curtea constată că art. 57 din Legea nr. 247/2013 normează tocmai cu privire la asigurarea respectării drepturilor persoanelor condamnate, în acord cu Recomandarea 2006(2) a Consiliului Europei privind Regulile penitenciare europene, stabilind că respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. De asemenea, Curtea reţine că reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor omului, pot vizita penitenciarele şi pot lua contact cu persoanele condamnate, cu acordul directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar întrevederile dintre reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale prevăzute şi persoanele condamnate se desfăşoară în condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală. Aşadar, actul normativ privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede garanţii suficiente pentru respectarea drepturilor persoanelor condamnate. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Dumitru Anghel, în Dosarul nr. 7.325/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
