Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 135 din 10 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347 alin. (4) şi ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 135 din 10 martie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347 alin. (4) şi ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 135 din 10 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347 alin. (4) şi ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 327 din 22 aprilie 2020

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia-Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (4), ale art. 347 alin. (4) şi ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Daniel Băcăuanu în Dosarul nr. 16.085/180/2017/a1* al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 189 D/2019.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18 februarie 2020, în lipsa părţilor, faţă de care procedura a fost legal îndeplinită, precum şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 10 martie 2020, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea nr. 4/P din 10 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 16.085/180/2017/a1*, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282 alin. (4), art. 347 alin. (4) şi art. 425^1 alin. (7) lit. b) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de contestatorul inculpat Ioan Daniel Băcăuanu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bacău.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt lipsite de previzibilitate, întrucât, deşi intenţia legiuitorului a fost aceea de a stabili un termen-limită până la care pot fi invocate motivele de nulitate relativă, acest moment este nedeterminat şi imprecis. Niciunul dintre destinatarii textului normativ nu poate determina, nici cu ajutor de specialitate, dacă prin sintagma „până la închiderea procedurii de cameră preliminară“ se înţelege momentul pronunţării încheierii de cameră preliminară de către judecătorul de la instanţa sesizată cu rechizitoriu sau momentul pronunţării deciziei prevăzute de procedura de la art. 425^1 din Codul de procedură penală. Ca urmare, textul criticat încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi obligativitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale în materia drepturilor omului şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.
    5. Dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă, în opinia autorului excepţiei, principiul legalităţii şi dreptul la un proces echitabil. În acest sens arată că noul Cod de procedură penală, reglementând competenţa judecătorului de cameră preliminară prin dispoziţiile art. 54 lit. b), stabileşte că acesta este chemat să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, după trimiterea în judecată a inculpatului. Cu această ocazie, verifică şi competenţa de soluţionare a cauzei, precum şi legalitatea sesizării instanţei, aşa cum rezultă din prevederile art. 342 din Codul de procedură penală, care precizează obiectul procedurii camerei preliminare. Însă, deşi procedura contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară face parte din această fază procesuală distinctă, judecătorului de cameră preliminară nu îi este permis să ridice, din oficiu, excepţii privind competenţa instanţei şi legalitatea sesizării acesteia, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, cu excepţia motivelor de nulitate absolută.
    6. Dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la dublul grad de jurisdicţie garantat de legiuitor în cadrul procedurii de cameră preliminară. Astfel, în situaţia în care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu omite să se pronunţe cu privire la anumite cereri şi excepţii formulate expres în cadrul procedurii, dublul grad de jurisdicţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil sunt încălcate. Se arată că, întrucât singura soluţie pe care o poate da instanţa de control judiciar este aceea de a desfiinţa hotărârea atacată şi de a reţine cauza spre soluţionare, contestatorul este lipsit de al doilea grad de jurisdicţie, aspect care este vădit inechitabil raportat la modalitatea de soluţionare în alte căi de atac şi contrar dispoziţiilor constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, pronunţarea asupra cererilor şi excepţiilor de către judecătorul învestit cu soluţionarea contestaţiei este de natură să creeze o discriminare evidentă în raport cu alţi inculpaţi ale căror cereri şi excepţii au făcut obiectul analizei efective a judecătorului de cameră preliminară. Se încalcă astfel şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi respectarea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 privind tratatele internaţionale în materia drepturilor omului şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Se apreciază că reanalizarea obiectului camerei preliminare de către instanţa de control judiciar nu poate acoperi încălcarea principiului prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală.
    7. Tribunalul Bacău - Secţia penală apreciază că excepţia este neîntemeiată. Astfel, cât priveşte art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, se apreciază că noţiunea autonomă „până la încheierea procedurii de cameră preliminară“ trebuie înţeleasă ca desemnând momentul de finalizare a dezbaterilor şi de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor în procedura prevăzută de art. 346 din Codul de procedură penală. Referitor la art. 347 din acelaşi cod se arată că obiectul contestaţiei prevăzute la alin. (1) se rezumă la analiza încheierii atacate, respectiv modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, dar şi cazurile de nulitate absolută care pot fi invocate oricând în cursul procesului penal. Nulităţile relative pot fi invocate numai în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau imediat după efectuarea actului, ori cel mai târziu în termenele prevăzute de art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea intervine în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii. Neinvocarea nulităţii relative în termenul prevăzut de lege conduce la concluzia că nulitatea a fost acoperită şi nu mai poate fi ridicată de partea interesată prin alt mijloc procesual sau în altă etapă a procesului penal. Referitor la dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa arată, invocând şi expunerea de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014, că au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente şi pentru situaţii restrictive de drepturi şi libertăţi. Aşa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situaţii sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competenţa exclusivă a acestuia. Prin urmare, aşa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluţionării cu celeritate a unor situaţii procesuale de natură a restrânge exerciţiul unor drepturi fundamentale. Dublul grad de jurisdicţie este un drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi presupune că orice persoană declarată vinovată de săvârşirea unei infracţiuni de un tribunal are dreptul de a cere examinarea hotărârii prin care i s-a stabilit vinovăţia de către o instanţă superioară ierarhic. Dublul grad de jurisdicţie vizează o judecare devolutivă a cauzei în faţa a două instanţe de judecată, una de fond, iar cea de-a doua, de control judiciar. Aşadar, raţiunea legiuitorului în materie penală a fost aceea de a urgenta procedura camerei preliminare, prin trimiteri repetate spre rejudecare neputându-se atinge acest deziderat.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă atât din concluziile depuse la dosarul instanţei, cât şi din dezbaterile consemnate în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile Codului de procedură penală cuprinse în art. 282 alin. (4) cu denumirea marginală Nulităţile relative, art. 347 alin. (4) cu denumirea marginală Contestaţia şi art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) cu denumirea marginală Declararea şi soluţionarea contestaţiei. Examinând însă criticile formulate, Curtea constată, referitor la art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, că acestea vizează numai lit. a) a alineatului menţionat, astfel încât numai acestea vor fi reţinute ca formând obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Dispoziţiile din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:
    - Art. 282 alin. (4) lit. a): „Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;“;
    – Art. 347 alin. (4): „În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.“;
    – Art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b): „Contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii: (...) 2. admiterea contestaţiei şi: (...) b) desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea.“

    13. Analizând, în continuare, aceste dispoziţii, Curtea constată, referitor la art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, vizând instituirea unui termen (închiderea procedurii de cameră preliminară) până la care se poate invoca nulitatea relativă reglementată la alin. (1) al aceluiaşi articol. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 635 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 21 decembrie 2019, invocând şi Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 19-24, respectiv Decizia nr. 309 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 10 august 2017, paragrafele 17-20, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, reţinând că acestea reglementează nulitatea relativă, care este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalităţii şi din încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta poate fi invocată de către procuror, părţi şi subiecţii procesuali principali, atunci când au un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiilor legale încălcate. Prin urmare, nulitatea relativă se caracterizează prin faptul că intervine atunci când prin încălcarea dispoziţiilor legale s-a produs o vătămare drepturilor participanţilor la procesul penal, anterior enumeraţi, că aceasta trebuie invocată într-o anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzute de lege, că aceasta se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu îşi exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege şi prin faptul că subiecţii procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum şi un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale pretins încălcate. Aşadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziţii procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută.
    14. Totodată, Curtea a reţinut, prin deciziile precitate, că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a camerei preliminare. Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, la cel al închiderii acestei proceduri, urmând ca invocarea nulităţilor relative privind încălcări ce au avut loc după această dată să fie făcută potrivit lit. b) şi c) ale aceluiaşi alin. (4). În acest sens, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a statuat că impunerea prin lege a unor exigenţe cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiţionări ale accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, precitată, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al participanţilor la procesul penal, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie. În cadrul procesual supus regulilor mai sus analizate, participanţii la procesul penal beneficiază de garanţiile specifice dreptului fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, putându-şi apăra inclusiv drepturile şi interesele procesuale sau procedurale, în cadrul unei proceduri penale contradictorii, caracterizată prin egalitatea armelor şi prin caracterul rezonabil al termenului de soluţionare a cauzelor.
    15. Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocată în prezenta cauză, Curtea constată că nu poate fi reţinută, legiuitorul stabilind o distincţie clară în privinţa momentelor când pot fi invocate cele două categorii de nulităţi (absolute şi relative), reflectată în terminologia diferită utilizată în mod corespunzător, în cuprinsul art. 281 - Nulităţile absolute şi al art. 282 - Nulităţile relative din Codul de procedură penală. Curtea observă, mai întâi, că, potrivit noului Cod de procedură penală, fazele procesului penal constau în urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale. Astfel, în ceea ce priveşte nulităţile absolute, art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală se referă la „încheierea procedurii în camera preliminară“ (cu sensul de încheiere completă a celor două etape aparţinând acestei faze a procesului penal), în timp ce art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, vizând nulităţile relative, se referă la „închiderea procedurii de cameră preliminară“ [cu sensul de finalizare a primei etape procesuale a fazei camerei preliminare, distinctă de cea a contestaţiei, reglementată de art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală].
    16. Faptul că termenii utilizaţi de legiuitor nu sunt similari/identici sub aspectul sensului/efectelor juridice pe care le consacră, precum şi faptul că nu există o confuzie de ordin terminologic sub acest aspect sunt demonstrate de utilizarea lor, cu sens propriu, clar determinat, şi în alte dispoziţii ale Codului de procedură penală. Atunci când se referă la finalizarea etapei judecăţii în primă instanţă din cadrul fazei procesuale a Judecăţii, legiuitorul utilizează termenul „închidere“ [a se vedea art. 390 alin. (1): „Instanţa poate cere părţilor, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.“ sau art. 391 alin. (1): „Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac în ziua în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor.“]. În mod corespunzător, aceeaşi exprimare este utilizată de legiuitor pentru a marca finalizarea căii de atac a apelului, respectiv a celei de-a doua etape a Judecăţii, în conţinutul art. 415 alin. (1), potrivit căruia „Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat (...)“. Aceasta demonstrează consecvenţa legiuitorului în utilizarea noţiunilor de „încheiere“, respectiv „închidere“, încheierea referindu-se la finalizarea unei faze procesuale (în cazul nostru a fazei procesuale a camerei preliminare), care presupune derularea mai multor etape cu o configuraţie proprie, în timp ce închiderea se referă la finalizarea unei astfel de etape în cadrul unei faze procesuale.
    17. Acest sens al sintagmei cuprinse în textul de lege criticat rezultă şi din interpretarea sa în corelaţie cu dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevăd că în procedura contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută. Curtea observă că art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală a fost introdus ulterior reglementării art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, prin dispoziţiile art. I pct. 14 din Legea nr. 75 din 28 aprilie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, realizând corelarea în mod corespunzător cu prevederile din acelaşi Cod referitoare la nulităţile absolute şi relative, respectiv întărind sensul art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală aici reţinut. De altfel, acesta este chiar sensul în care autorul critică art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv pentru că nu ar permite invocarea nulităţilor relative în procedura contestaţiei. Ca urmare, susţinerea sa în sensul lipsei de claritate a art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală este contrazisă chiar de motivarea excepţiei formulată în privinţa art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    18. În ceea ce priveşte criticile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul formulează o motivare prin care încearcă să acrediteze faptul că sunt aplicabile mutatis mutandis, în privinţa acestuia, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 554 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.013 din data de 21 decembrie 2017, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională. Cu privire la această susţinere se constată, mai întâi, că în cauza soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, precitată, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de instanţa de judecată, iar nu de către părţi, şi priveşte invocarea din oficiu a nulităţii relative. Din această perspectivă este discutabilă legătura cu cauza excepţiei de neconstituţionalitate, câtă vreme autorul nu invocă o neconstituţionalitate a textelor legale din perspectiva valorificării unor drepturi fundamentale prin instrumente/mecanisme care sunt puse de lege la dispoziţia sa, în calitate de parte.
    19. În măsura în care invocarea deciziei Curţii Constituţionale menţionate vizează acreditarea unui raţionament similar şi pentru fundamentarea unei soluţii în sensul că părţile ar avea, pentru aceleaşi considerente, dreptul de a invoca nulităţi relative în orice etapă a procedurii camerei preliminare, Curtea constată că o asemenea susţinere nu poate fi primită. În acest sens, prin Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, Curtea Constituţională a avut în vedere tocmai „importanţa fazei procesuale a camerei preliminare şi a rolului pe care judecătorul de cameră preliminară îl ocupă în cadrul procesului penal, în condiţiile în care rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/ nevinovăţiei inculpatului (Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, paragraful 34)“, motiv pentru care a reţinut „că nu există nicio justificare obiectivă şi rezonabilă a împiedicării judecătorului de cameră preliminară de a lua în considerare din oficiu încălcările care atrag nulitatea relativă“. (paragraful 36) De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut specificul nulităţii relative în raport cu nulitatea absolută, constând, între altele, în faptul că „poate fi invocată, într-un anumit termen, de către participanţi în procesul penal ce au un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei de lege încălcate, respectiv, din oficiu, în cazurile anume stabilite de lege“. (paragraful 19) Rezultă deci că raţiunea deciziei Curţii Constituţionale a fost aceea de a oferi şi judecătorului de cameră preliminară, pentru considerentele acolo arătate, posibilitatea de a invoca din oficiu nulitatea relativă, evident însă în condiţiile şi termenele aplicabile în materie, iar nu de a crea un regim juridic similar/identic celor două categorii de nulităţi, în privinţa cărora chiar Curtea a distins clar în considerentele respectivei decizii, prin care a reţinut că „în cazul nulităţilor absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiţie în sensul dovedirii existenţei acesteia, pe când în cazul nulităţilor relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancţiune. Chiar şi dovedită fiind, se va constata incidenţa nulităţii relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate [art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală], pe când nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, fără a exista nicio circumstanţiere în ceea ce priveşte necesitatea existenţei unui interes procesual propriu. Totodată, momentul până la care nulitatea poate fi invocată este diferit reglementat, în ceea ce priveşte nulităţile relative fiind incidente dispoziţiile art. 282 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, iar în ceea ce priveşte nulităţile absolute - dispoziţiile art. 281 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ. Constatarea nulităţii, indiferent dacă aceasta este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat, din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulităţii (Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, citată anterior, paragraful 32).“ A accepta criticile autorului excepţiei astfel cum au fost formulate în prezenta cauză ar însemna o apropiere până la confuzie a regimului juridic al celor două categorii de nulităţi, câtă vreme neregularităţile care atrag nulitatea relativă - „nefiind prestabilite de lege, ci derivând din principiul fundamental al legalităţii, sunt ataşate fiecărei norme ce reglementează desfăşurarea procesului penal, aşa încât o examinare exhaustivă a lor ar echivala cu analiza fiecărei dispoziţii a Codului de procedură penală“ (paragraful 27 din Decizia nr. 554/2017, precitată) - ar putea fi invocate oricând în cursul procesului penal şi indiferent în ce etapă a intervenit neregularitatea ce atrage incidenţa nulităţii relative.
    20. De altfel, o reglementare similară a existat şi în vechiul Cod de procedură penală, care stabilea, în alin. 4 al art. 197 - Încălcările care atrag nulitatea, următoarele: „încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.“ Se poate observa distincţia similară realizată de legiuitor între cele două tipuri de nulităţi, numai că momentele temporale până la care se puteau invoca nulităţile relative de către părţi erau stabilite în raport cu fazele procesuale atunci reglementate. Pe de altă parte, numai instanţa de judecată putea lua în considerare, din oficiu, în orice stare a procesului, încălcările dispoziţiilor legale care constituiau motiv de nulitate relativă, dar numai dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
    21. În ceea ce priveşte critica art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală în sensul că încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, Curtea observă, mai întâi, că aceasta trebuie analizată în cauză cu raportare la dispoziţiile art. 374 din acelaşi Cod, întrucât este în discuţie contestaţia ca fază a camerei preliminare, iar nu contestaţia ca instituţie. Din această perspectivă, în privinţa dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut în mod constant că acesta obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală. Garantarea existenţei unui dublu grad de jurisdicţie în materie penală are ca premisă faptul că examinarea unei „acuzaţii penale“ formulate împotriva unei persoane a fost examinată la nivelul unui prim grad de jurisdicţie (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017). Or, „conform art. 54 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară priveşte verificarea legalităţii trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată şi soluţionarea altor situaţii. Astfel, camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din acelaşi cod, soluţionarea problemelor ce vizează competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Aşa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului.“ (Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, paragraful 23) Ca urmare, dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală nu este incident în cauză, cu referire la contestaţia reglementată de art. 347 din Codul de procedură penală.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Daniel Băcăuanu în Dosarul nr. 16.085/180/2017/a1* al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347 alin. (4) şi ale art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016