Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 134 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 134 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 790 din 25 august 2025

Comenteaza legea


┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache     │- preşedinte       │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină  │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan   │- judecător        │
│Licu              │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan     │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina       │- judecător        │
│Stanciu           │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila      │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu   │-                  │
│                  │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Alina Badea în Dosarul nr. 12.330/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 290D/2020.
    2. La apelul nominal se prezintă, personal, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dosarul se află la al doilea termen de judecată, ca urmare a solicitării autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, în şedinţa publică din data de 25 februarie 2025, de amânare a dezbaterilor, în vederea pregătirii apărării, dată la care, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, coroborate cu cele ale art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a acordat un nou termen pentru data de 27 martie 2025. De asemenea, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care învederează structura excepţiei de neconstituţionalitate şi precizează că normele criticate sunt lipsite de claritate, încalcă principiul egalităţii în faţa legii, dreptul de proprietate privată şi libertatea economică. Menţionează că va prezenta, pe scurt, criticile de neconstituţionalitate, având în vedere că a depus şi concluzii scrise, context în care, în esenţă, prezintă modalitatea de calcul al impozitului pe clădiri astfel cum a fost reglementată anterior Legii nr. 227/2015, care ţinea seama de caracteristicile intrinseci ale clădirii, şi contextul în care s-a adoptat măsura legislativă criticată. De asemenea, susţine că modalitatea de reglementare a impozitului pe clădiri prin Legea nr. 227/2015 este neclară, întrucât legea, privită fără normele de aplicare (ce nu trebuie să adauge la lege sau să contrazică legea), operează cu definiţii circulare şi echivoce, neînţelegându-se sensul acestora, iar toată reglementarea, în realitate, se realizează prin normele metodologice, aspect ce conduce la încălcarea art. 56 din Constituţie; din lecturarea normelor de aplicare reiese că prin acestea sunt introduse, în cascadă, atât excepţii de la excepţii, cât şi reguli şi reveniri la reguli, iar, în contextul dat, un contribuabil fără cunoştinţe juridice sau fiscale nu mai înţelege sensul acestora; în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie nu a mai fost analizată constituţionalitatea normelor criticate în raport cu principiul legalităţii, în componentele sale, în sensul criticat în această cauză, fără a se ţine seama de normele de aplicare a Codului fiscal; este încălcat principiul egalităţii în drepturi prin modalitatea de impozitare a clădirilor, întrucât impozitul pe clădire este un impozit pe proprietate şi trebuie să ţină seama de caracteristicile acesteia, nefiind un impozit pe folosinţă care este reglementat de alte norme din Codul fiscal (spre exemplu, impozitul din cedarea folosinţei bunurilor), context în care prezintă exemple de calcul al impozitului pe clădiri rezidenţiale în care se desfăşoară diferite activităţi, respectiv exemplu de moduri în care o persoană fizică îşi utilizează proprietatea [activitate desfăşurată de o persoană fizică (sn. în scop locativ) sau de o persoană juridică - activitate economică]; impozitul pe proprietate trebuie să vizeze caracteristicile clădirii; este încălcat dreptul de proprietate, pe lângă cele deja prezentate, şi prin introducerea unor accesorii substanţiale - evaluarea periodică a imobilelor respective pentru persoanele fizice, care nu este o operaţiune uzuală, fiind şi oneroasă substanţial, nefiind impusă nici persoanelor juridice, decât în anumite condiţii legale; în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional s-a arătat că această operaţiune este obiectivă şi rezonabilă, însă nu a fost antamată din perspectiva unui test de proporţionalitate a restrângerii dreptului de proprietate, din moment ce sunt solicitate cheltuieli suplimentare cu această operaţiune; spre exemplu, în Codul fiscal, la impozitul transferului bunurilor din patrimoniul personal, valoarea imobilului se stabileşte în funcţie de anumite grile notariale, care se elaborează anual, în condiţiile legii, existând, aşadar, anumite documente în baza cărora organele fiscale ar putea determina valoarea unei clădiri căreia să îi aplice impozitul; de asemenea, la art. 457 din Codul fiscal sunt prevăzute modalităţile de stabilire a valorii clădirilor cu caracter rezidenţial, or, aceeaşi clădire, dacă primeşte caracter nerezidenţial, nu devine mai valoroasă, ci îşi păstrează valoarea, însă i se dă o altă folosinţă; se încalcă şi libertatea economică, tocmai prin scopul pe care l-a vizat legiuitorul iniţial. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată.
    5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere că aceasta este motivată din perspectiva modului de interpretare şi aplicare a normelor criticate atât prin normele de aplicare a Codului fiscal, cât şi în ceea ce priveşte modul în care organele fiscale aplică în practică textele de lege criticate, aspecte ce nu se circumscriu competenţei instanţei de contencios constituţional.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    6. Prin Încheierea din 17 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 12.330/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Alina Badea într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 227/2015.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015, astfel cum sunt interpretate prin pct. 5 şi 6 şi, în mod special, pct. 7 şi 46^1 cuprinse în titlul IX capitolul I secţiunile 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, norme prin care se adaugă la lege şi se extinde domeniul de aplicare a noţiunilor de „clădire rezidenţială“, „clădire nerezidenţială“ şi „clădire cu destinaţie mixtă“, sunt neconstituţionale, fiind contrare principiilor legalităţii impunerii, egalităţii în drepturi, dreptului de proprietate privată şi libertăţii economice. Prevederile legale criticate definesc următoarele noţiuni: (i) „clădire rezidenţială“ - prin raportare la structura construcţiei şi utilizarea locativă a acesteia, însă, deşi această definiţie nu prevede excepţii, iar normele de aplicare aferente Legii nr. 227/2015 exclud din categoria acestor clădiri rezidenţiale clădirile care, chiar dacă îndeplinesc condiţiile cuprinse în definiţia legală, sunt folosite (şi) pentru desfăşurarea unor activităţi economice, dacă legiuitorul nu distinge (ubi lex non distinguit), nici interpretul nu ar trebui să realizeze această distingere, iar această condiţie în plus reprezintă o adăugare la lege; (ii) „clădire nerezidenţială“, ca fiind orice clădire care nu este rezidenţială, iar normele de aplicare aferente Legii nr. 227/2015 adaugă la lege prin includerea în categoria clădirilor nerezidenţiale a imobilelor care, deşi nu au structura prevăzută pentru clădirea rezidenţială şi sunt utilizate pentru locuit, nu sunt clădiri rezidenţiale, ci nerezidenţiale (spre exemplu, unităţile de primire turistică sau clădirile unde sunt înregistrate sedii secundare sau puncte de lucru), astfel că introduc o altă definiţie a acestui concept, respectiv inclusiv clădiri care ar putea fi clădiri rezidenţiale potrivit definiţiei legale, dar în fapt nu sunt; (iii) „clădire cu destinaţie mixtă“, care îmbină cele două concepte - „clădire rezidenţială“ şi „clădire nerezidenţială“, astfel cum sunt definite prin normele cuprinse în lege şi cărora li se adaugă condiţiile stabilite prin normele de aplicare antereferite şi în funcţie de care se aplică anumite cote de impozit, raportat la diferite ipoteze ce rezultă din acestea (spre exemplu, o clădire care nu îndeplineşte condiţiile de structură a clădirilor rezidenţiale sau cel puţin care nu are în autorizaţia de construire destinaţie de locuinţă, fiind garaj sau anexă, dar care este utilizată parţial în scop locativ şi parţial pentru desfăşurarea unei activităţi economice). În realitate, este vorba despre aceeaşi clădire rezidenţială - o parte fiind utilizată pentru alte scopuri decât cele rezidenţiale, respectiv poate fi un sediu de societate, poate avea sau nu caracter economic, iar contribuabilii suportă impozite diferite pentru aceeaşi categorie de clădire. Astfel, în practică se ivesc diferite ipoteze în care sunt utilizate definiţiile mai sus menţionate, coroborate cu alte noţiuni, precum: folosinţă rezidenţială, nerezidenţială sau mixtă în raport cu persoana care o exercită sau indiferent de calitatea sa, destinaţie şi folosire (care nu au acelaşi sens, primul vizând utilizarea potenţială, iar al doilea utilizarea efectivă), structură locativă, activitate economică, activitate profesională exercitată de profesionişti, alte activităţi decât cele economice, activităţi administrative, de cult, de cultură, de educaţie, de sănătate, sociale, sportive, furnizare de bunuri, servicii sau lucrări, domiciliu fiscal, regim fiscal aplicabil, sediul social, sediul profesional, destinaţie imobil, utilizare parţială a locuinţei pentru locuit/sediu profesional, folosire locuinţă de serviciu, spaţiu de depozitare, scop profesional, deducere cheltuieli, amortizare, cheltuieli cu utilităţile etc., noţiuni care, în procesul de interpretare şi aplicare a legii, prin adăugările şi excepţiile stabilite prin normele de aplicare a Legii nr. 227/2015, conduc la posibilitatea stabilirii unor cote de impozit diferite, neputându-se prevedea în mod concret o cotă de impozit în funcţie de natura juridică a contribuabilului şi a scopului în care este utilizat imobilul şi care să respecte principiile constituţionale mai sus menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. În dinamica legislativă, ulterior încheierii de sesizare, o parte dintre soluţiile legislative criticate au fost modificate şi completate prin mai multe acte normative, însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale în redactarea criticată, care au următorul cuprins:
    - Art. 453 lit. d), e) şi f):
    "În înţelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...)
    d) clădire cu destinaţie mixtă - clădire folosită atât în scop rezidenţial, cât şi nerezidenţial;
    e) clădire nerezidenţială - orice clădire care nu este rezidenţială;
    f) clădire rezidenţială - construcţie alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii;"

    – Art. 458 alin. (1) şi (4):
    "(1) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi:
    a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
    b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
    c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. (...)
(4) În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457."

    – Art. 459 alin. (1)-(3):
    "(1) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform art. 457 cu impozitul determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, conform art. 458.
(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.
(3) Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli:
    a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457;
    b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art. 458."

    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 44 alin. (2) şi (7) referitor la ocrotirea, în mod egal, a dreptului de proprietate, indiferent de titular, şi la obligaţia privind respectarea sarcinilor ce revin proprietarului, ale art. 45 - Libertatea economică, ale art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi ale art. 139 alin. (1) şi (2) privind principiul legalităţii instituirii impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetului de stat.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 227/2015 fac parte din capitolul II - Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri al titlului IX - Impozite şi taxe locale şi stabilesc semnificaţia noţiunilor de „clădire cu destinaţie mixtă“, „clădire nerezidenţială“ şi „clădire rezidenţială“, precum şi modalitatea de calcul al impozitului pe clădiri rezidenţiale şi cu destinaţie mixtă datorat de persoanele fizice, în funcţie de destinaţia acestora.
    15. Faţă de acest context legislativ, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, este nemulţumită de prevederile deduse controlului de constituţionalitate, în coroborare cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, considerând că acestea din urmă adaugă la lege şi extind domeniul de aplicare a noţiunilor „clădire rezidenţială“, „clădire nerezidenţială“ şi „clădire cu destinaţie mixtă“, având în vedere multitudinea de ipoteze care se pot ivi în practică prin aplicarea acestora raportate la diferite activităţi economice, aspect ce conduce la încălcarea principiilor legalităţii impunerii, egalităţii în drepturi, dreptului de proprietate privată şi libertăţii economice.
    16. În ceea ce priveşte normele de aplicare, prin art. 1 alin. (1) teza finală din Legea nr. 227/2015, legiuitorul a autorizat Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şi ordine în aplicarea Codului fiscal, iar prin art. 5 alin. (3) din aceeaşi lege se stabileşte că normele metodologice se aprobă de Guvern, prin hotărâre, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    17. Or, aceste operaţiuni şi norme sunt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cu privire la organizarea executării legilor, întrucât noţiunea de organizare a executării legii, consacrată de dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie, are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, şi anume prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatoare în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legii, astfel că legiuitorul nu mai stabileşte întotdeauna direct, prin lege, anumite aspecte ce necesită o expunere în detaliu şi, în sensul textului constituţional al art. 108, această competenţă revine autorităţii publice însărcinate cu organizarea executării legii (a se vedea Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004), argumentare ce este valabilă nu numai în ceea ce priveşte Guvernul, ci, mutatis mutandis, şi în cazul altor autorităţi prevăzute de textele legale, în speţă Ministerul Finanţelor Publice.
    18. În ceea ce priveşte posibilitatea lăsată de legiuitor unei autorităţi să emită acte administrative cu caracter normativ în aplicarea legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că această procedură se circumscrie normelor constituţionale, iar, în măsura în care se consideră că actele administrative cu caracter normativ adaugă la lege sau se abat de la litera şi spiritul legii, se poate declanşa controlul judecătoresc al acestor acte, în virtutea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 567 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2019, paragraful 35, şi Decizia nr. 497 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 4 decembrie 2017, paragrafele 36 şi 37). Astfel, în virtutea art. 4 alin. (4) din legea antereferită, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de această lege.
    19. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea şi aplicarea legii, atât prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cât şi în practică de către instituţiile îndrituite cu aplicarea normelor fiscale. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că interpretarea normelor de lege este operaţiunea de stabilire a conţinutului şi a sensului la care acestea se referă şi este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii la situaţia de fapt concretă din cauză, instanţa de judecată fiind ţinută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Aşa cum a stabilit Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă a procesului de aplicare a legii. Totodată, Curtea a statuat că, în conformitate cu principiile enunţate în teoria generală a dreptului, norma juridică se interpretează în mod sistematic, prin coroborare cu alte dispoziţii normative care ţin de aceeaşi instituţie juridică sau de aceeaşi ramură de drept. Raţiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază pe natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o legătură funcţională, caracteristică elementelor unei structuri. Aşa fiind, fiecare normă se completează prin celelalte şi îşi dezvăluie întregul sens în cadrul sistemului de norme care este dreptul. În acest context, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăseşte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 144 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 68).
    20. De asemenea, în ipoteza în care ar subzista o greşită interpretare şi aplicare a legii, aceasta poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar, iar acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, Curtea exercitând competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20 şi 21, sau Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 19).
    21. Prin urmare, problema de drept invocată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate şi dedusă spre soluţionare Curţii Constituţionale este, în realitate, una de interpretare şi de aplicare a normelor de lege atât prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, în general, cât şi la situaţia individualizată a speţei, iar clarificarea împrejurărilor cauzei şi determinarea prevederilor de lege incidente revin competenţei exclusive a instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea litigiilor, precum şi, eventual, a instanţelor de control judiciar, nefiind de resortul contenciosului constituţional. În cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art. 126 alin. (3), atribuie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.
    22. Având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu asupra modului de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.
    23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1) - (3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Alina Badea în Dosarul nr. 12.330/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 134 din 27 martie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 134 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 134 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal