Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 133 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 133 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 943 din 13 octombrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina          │-                 │
│Bărbăţeanu         │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepţie ridicată de Constantin Mihai Beniog în Dosarul nr. 17/90/2021 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 530D/2022.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Mădălina Beniog, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 552D/2022, nr. 553D/2022, nr. 555D/2022, nr. 669D/2022, nr. 807D/2022, nr. 809D/2022, nr. 1.489D/2022, nr. 1.535D/2022, nr. 2.640D/2022, nr. 2.762D/2022 şi nr. 2.426D/2023, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în dosarele nr. 551/119/2021, nr. 738/119/2021, nr. 984/119/2021 şi nr. 1.014/119/2021, de Gheorghe Nastasă, de Ileana Vilcinschi, de Constantin Schipor şi, respectiv, de Ştefan Schipor în dosarele nr. 2.847/86/2021, nr. 3.183/86/2021, nr. 3.184/86/2021 şi 3.186/86/2021 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 159/85/2022, de Maria Cârcei în Dosarul nr. 671/114/2021 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Dorina-Magdalena Popa în Dosarul nr. 1.529/62/2022 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 552D/2022, nr. 553D/2022, nr. 555D/2022, nr. 669D/2022, nr. 807D/2022, nr. 809D/2022, nr. 1.489D/2022, nr. 1.535D/2022, nr. 2.640D/2022, nr. 2.762D/2022 şi nr. 2.426D/2023 la Dosarul nr. 530D/2022. Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 530D/2022 şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 552D/2022, nr. 553D/2022, nr. 555D/2022, nr. 669D/2022, nr. 807D/2022, nr. 809D/2022, nr. 1.489D/2022, nr. 1.535D/2022, nr. 2.640D/2022, nr. 2.762D/2022 şi nr. 2.426D/2023 la Dosarul nr. 530D/2022, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Arată, în acest sens, că modificarea criticată a fost introdusă prin Legea nr. 232/2020 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, care a reconfigurat parţial Decretul-lege nr. 118/1990, introducând şi sintagma potrivit căreia „hotărârea tribunalului este definitivă“. Susţine că se încalcă principiul egalităţii în drepturi, în condiţiile în care art. 15 din Decretul-lege nr. 118/1990 permite atacarea cu recurs a hotărârilor similare pronunţate în materie. Totodată, decretullege face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevede calea de atac a recursului, situaţie faţă de care modificarea introdusă prin Legea nr. 232/2020 apare ca inadecvată, întrucât se creează un paralelism contrar normelor de tehnică legislativă. Susţine că modificarea adusă implicit şi Legii nr. 554/2004 printro lege ordinară este neconstituţională prin raportare la prevederile art. 73 din Constituţie. Susţine, totodată, că sunt nesocotite şi dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală.
    7. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, prin instituirea de reguli speciale pentru exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să ofere părţilor interesate posibilitatea să formuleze o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pe care o consideră defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, fiind astfel nesocotit dreptul de acces liber la justiţie. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, paragraful 13. În ceea ce priveşte textul de lege supus controlului de constituţionalitate în cauza de faţă, precizează că actuala redactare a prevederilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 este rezultatul unei tehnici legislative deficitare, rezultată din modificările aduse acestuia prin Legea nr. 232/2020. Arată că, în redactarea anterioară a art. 13 alin. (8) din decretul-lege menţionat, deciziile prin care direcţiile generale de muncă şi asigurări sociale judeţene sau a municipiului Bucureşti soluţionau cererile formulate de persoanele interesate puteau fi contestate în faţa instanţelor judecătoreşti potrivit Legii nr. 554/2004. Trimiterea la prevederile acestei legi, fără nicio altă distincţie suplimentară, atrăgea aplicabilitatea prevederilor art. 20 din aceasta, astfel că hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie puteau fi atacate cu recurs. Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990, scopul modificării l-a constituit extinderea sferei măsurilor reparatorii şi în privinţa copiilor persoanelor care s-au aflat în situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (2) din acesta. Forma adoptată de Senat a conţinut doar modificări ale dispoziţiilor de drept substanţial ale art. 5 alin. (6) şi (7) din decretul-lege. În concluzie, dispoziţiile de drept procesual cuprinse în acest act normativ au fost modificate prin amendamentele aduse în urma dezbaterilor în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, care a fost Cameră decizională. Amendamentul a vizat comasarea întrun singur articol a normelor de drept procesual, eliminarea căii de atac a recursului şi instituirea, în consecinţă, a caracterului definitiv al hotărârii pronunţate de tribunal, nefiind însă motivat în niciun fel cum s-a ajuns la această soluţie legislativă. Conchide că prevederile de lege criticate îngrădesc accesul liber la justiţie, astfel că pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează, totodată, că în cauzele de faţă, excepţia a fost ridicată în soluţionarea unor recursuri teoretic inadmisibile, în condiţiile aplicării dispoziţiilor de lege criticate, până la o eventuală constatare a neconstituţionalităţii acestora.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    8. Prin deciziile nr. 34/R-CONT din 12 ianuarie 2022, nr. 402 din 10 mai 2022 şi nr. 506 din 7 iunie 2022 şi prin încheierile din 22 februarie 2022, 8 martie 2022, 9 martie 2022, 26 octombrie 2022, 9 noiembrie 2022 şi 21 septembrie 2023 pronunţate în dosarele nr. 17/90/2021, nr. 551/119/2021, nr. 738/119/2021, nr. 984/119/2021, nr. 1.014/119/2021, nr. 1.529/62/2022, nr. 2.847/86/2021, nr. 3.183/86/2021, nr. 3.184/86/2021, 3.186/86/2021, nr. 159/85/2022 şi, respectiv, nr. 671/114/2021, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Excepţia a fost ridicată de Beniog Constantin Mihai, de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, de Nastasă Gheorghe, de Vilcinschi Ileana, de Schipor Constantin şi de Schipor Ştefan, de Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, de Cârcei Maria şi de Popa Dorina-Magdalena în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor introduse împotriva hotărârilor judecătoreşti de respingere a contestaţiilor formulate împotriva unor decizii prin care au fost respinse cererile reclamanţilor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează contestaţiile împotriva deciziilor emise de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, cu privire la cererile de stabilire a calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei lunare prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990. Eliminarea singurei căi de atac împotriva acestor hotărâri echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, golindu-se de conţinut dispoziţiile art. 129 din Constituţie, potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac.
    10. Se mai susţine că se creează astfel şi o discriminare între diverşi beneficiari ai Legii nr. 554/2004, pe de o parte, şi ai Decretului-lege nr. 118/1990, pe de altă parte. Inconsecvenţa legiuitorului reiese şi din reglementarea cuprinsă în art. 15 din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit căruia agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, verifică legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor decretului-lege în discuţie, iar în cazul în care constată încălcări ale prevederilor legale, emit decizie de revizuire. Împotriva acestei decizii de revizuire, persoana interesată poate introduce contestaţie, în condiţiile Legii nr. 554/2004. Or, în condiţiile legii menţionate, hotărârea tribunalului nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Aşadar, se creează o situaţie de inegalitate în raport cu alţi beneficiari ai legii, respectiv cu cei cărora li se emite o decizie de revizuire, dar şi în raport cu alte persoane, care se adresează instanţei potrivit Legii nr. 554/2004.
    11. Se mai arată că, în practică, unele instanţe de judecată, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunţă, absolutizează prezumţia de legalitate şi temeinicie a deciziilor emise de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti referitoare la cererile de stabilire a calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei lunare prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990. Ca atare, aceste instanţe nu îşi mai exercită rolul activ în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente în cauză, respingând acţiunile în contencios administrativ fără a intra în cercetarea fondului.
    12. În consecinţă, prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de tribunale în materia deciziilor administrative emise de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, precum şi principiului exercitării căilor de atac.
    13. În fine, se mai arată că teza criticată din actualul art. 13 alin. (8) a fost introdusă prin Legea nr. 232/2020, adoptată ca lege ordinară, conform formulei sale de atestare. Or, în aceste condiţii, sunt nesocotite prevederile art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, conform cărora contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică. Aceasta, deoarece hotărârea pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului este o hotărâre judecătorească în materia contenciosului administrativ, iar cu privire la aceasta nu se poate dispune decât printr-o lege organică, nu o lege ordinară.
    14. Se arată, totodată, că textul de lege criticat face trimitere la Legea nr. 554/2004, care reglementează, în art. 20, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia de contencios administrativ. Ca atare, dispoziţia introdusă prin Legea nr. 232/2020 potrivit căreia hotărârea tribunalului este definitivă afectează coerenţa juridică internă a art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, neîndeplinind cerinţa de claritate şi previzibilitate a legii, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi art. 48 alin. (2) şi art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    15. Se mai susţine, în acest context, că textul de lege criticat încalcă şi prevederile art. 129 din Constituţie, deoarece în materia contenciosului administrativ calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă - care este, de altfel, cale de atac unică - este deja prevăzută de lege, respectiv de art. 20 din Legea nr. 554/2004, fiind satisfăcută exigenţa prevederii constituţionale în materie, având în vedere că paralelismul reglementării este interzis prin art. 16 din Legea nr. 24/2000.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 530D/2022, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, care au următorul cuprins: „(8) Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea tribunalului este definitivă. Contestaţiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“
    21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta referitoare la calitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. k), potrivit căruia contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică, art. 124 alin. (2) privind stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, art. 129 - Folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un remediu efectiv şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 9 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ambele referitoare la principiul egalităţii, şi art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din aceeaşi cartă.
    22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, legiuitorul român a acordat o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, conform art. 1 din actul normativ menţionat, este considerat vechime în muncă şi se ia în calcul la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a executat o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie; a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o altă localitate; a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964; a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944. În cazul celor decedaţi, urmaşii acestora au dreptul la pensie de urmaş [art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990].
    23. De asemenea, legiuitorul a oferit persoanelor care s-au aflat în situaţiile mai sus enumerate dreptul de a beneficia de o indemnizaţie, în cuantumuri diferite, în funcţie de împrejurarea specifică [art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990]. În anumite condiţii, şi soţul/soţia, precum şi copilul/copiii celor decedaţi beneficiază de indemnizaţii similare [art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990].
    24. Totodată, destinatarii actului normativ în discuţie pot fi scutiţi de la plata impozitelor şi taxelor locale, prin hotărâre a consiliului local, şi beneficiază de anumite drepturi precum asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun; douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică; scutire de plata taxelor de abonament pentru radio şi televiziune; prioritate la instalarea unui post telefonic, precum şi scutire de plata taxei de abonament; acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci; prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei locuinţe din fondul locativ de stat; prioritate la acordarea, prin unităţile CEC Bank, de credite avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de locuinţe proprietate personală [art. 8 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990].
    25. Conform art. 13 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, stabilirea calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei lunare se face de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti. Acestea sunt obligate să se pronunţe asupra cererii de stabilire a calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei lunare, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii, printr-o decizie motivată [art. 13 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990].
    26. Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea tribunalului este definitivă. Acesta este textul de lege criticat în cauză, autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate criticând, în esenţă, absenţa unei căi de atac împotriva hotărârii prin care tribunalul soluţionează aceste contestaţii.
    27. Cu privire la criticile formulate, Curtea constată că sunt neîntemeiate. În acest sens, instanţa de contencios constituţional reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat, în ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 152 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 10 mai 2021, paragraful 15, sau Decizia nr. 698 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 18 martie 2024, paragraful 34). Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36.
    28. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, sau Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, paragraful 16).
    29. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să le asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, precitată, paragraful 13, sau Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39).
    30. Nici reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale. Art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră doar dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, menţionată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, sau Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16), iar art. 2 din Protocolul nr. 7 la aceeaşi convenţie garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală.
    31. Totodată, prin Hotărârea din 25 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. De asemenea, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia din 14 mai 2002, pronunţată în Cauza Csepyova împotriva Slovaciei, paragraful 5, sau de Hotărârea din 6 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Gurepka împotriva Ucrainei, paragraful 51, instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a precizat că textul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează un drept de apel sau un drept la un al doilea grad de jurisdicţie.
    32. Sub acest aspect, Curtea observă că, în ipoteza normativă criticată în cauza de faţă, contestaţia cu privire la care se pronunţă tribunalul reprezintă prin ea însăşi o cale de atac împotriva deciziei autorităţii administrativ-jurisdicţionale învestite prin Decretul-lege nr. 118/1990 cu soluţionarea cererilor formulate de persoanele care se consideră îndreptăţite să beneficieze de prevederile acestuia. Ca atare, situaţia se înscrie în paradigma exercitării dublului grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, singura condiţie rezultată desprinsă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale fiind aceea ca hotărârea organului de jurisdicţie administrativă să fie supusă controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ sau al altei instanţe competente, potrivit legii, părţilor neputându-li-se limita exercitarea acestui drept consfinţit prin Constituţie [a se vedea, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată, Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012, sau Decizia nr. 766 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 11 ianuarie 2016, paragraful 16].
    33. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin caracterul definitiv al hotărârii pronunţate în materia analizată în cauza de faţă, Curtea arătă că, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, astfel că el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994).
    34. Or, în prezenta cauză, textul de lege criticat se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normativă, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel că nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în faţa legii. Compararea procedurii de contestare reglementate prin dispoziţiile art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 cu regimul juridic diferit aplicabil în alte situaţii nu poate conduce la o altă concluzie, fiind determinat şi justificat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite. Astfel, art. 15 din decretul-lege menţionat, la care se face trimitere în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, are în vedere o ipoteză diferită, aceea a deciziilor de recunoaştere a calităţii de beneficiar şi de acordare a indemnizaţiei corespunzătoare deja emise şi intrate în plată şi care, ulterior, sunt revizuite, în baza sesizărilor primite sau din proprie iniţiativă, în cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale. Împotriva deciziei de revizuire persoana interesată poate introduce contestaţie, în condiţiile Legii nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin decizia în discuţie, ca act administrativ individual, va trebui să parcurgă procedura prealabilă instituită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitând autorităţii publice emitente (agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti) revocarea deciziei revizuite. În caz de respingere a solicitării (recursului graţios) sau în caz de refuz de soluţionare, persoana interesată se va adresa instanţei judecătoreşti competente (secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului) conform art. 8 din Legea nr. 554/2004, putând formula recurs la curtea de apel împotriva hotărârii acesteia (art. 20 din Legea nr. 554/2004). Curtea observă, aşadar, diferenţa de ipoteză juridică avută în vedere de legiuitor, art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, criticat în cauză, vizând însăşi procedura de emitere iniţială a deciziilor de stabilire a calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei, precum şi eventuala lor contestare în justiţie.
    35. De altfel, contestaţia la care face referire art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, fiind singura cale de atac judiciară ce poate fi formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativă, are, în mod evident, ca efect analizarea cauzei sub toate aspectele, de fapt şi de drept, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii emiterii deciziei de către agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, cât şi a temeiniciei acesteia, contestaţia urmând să fie judecată pe fond, cu respectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, cu asigurarea posibilităţii părţilor de a prezenta toate mijloacele de probă pe care le consideră utile şi de a formula toate apărările care să susţină pretenţia petentului.
    36. Totodată, Curtea mai reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, a arătat că legiuitorul dispune de o anumită marjă de apreciere în ceea ce priveşte alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului (Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26).
    37. De asemenea, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate.
    38. În plus faţă de cele arătate mai sus, Curtea constată că, pentru identitate de raţiune, în cauză sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele şi soluţia pronunţată în jurisprudenţa sa cu privire la dispoziţii cu un conţinut normativ similar, dar cuprinse într-un alt act normativ, având, însă, aceeaşi fizionomie/finalitate reparatorie. Este vorba despre art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice. Astfel, prin Decizia nr. 403 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 4 octombrie 2017, reiterând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a reţinut (paragraful 17) că Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 este un act normativ cu caracter reparatoriu, care prevede acordarea unor drepturi cetăţenilor români persecutaţi pe motive etnice de regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţinând de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. Ca atare, măsurile reparatorii izvorăsc din voinţa legiuitorului şi au întinderea pe care acesta o stabileşte prin lege, fără ca astfel să se încalce vreo prevedere constituţională.
    39. În acest context, Curtea a constatat (paragraful 18 din decizia precitată) că prin reglementarea cuprinsă în art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 referitoare la procedura contestaţiei împotriva hotărârii pronunţate de comisia pentru stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în ordonanţă, înfiinţată în cadrul fiecărei case judeţene de pensii, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal special, aplicabil tuturor persoanelor interesate, cărora li se recunoaşte accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti competente în termenul legal.
    40. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează contestaţia împotriva hotărârilor emise de casele judeţene de pensii, Curtea a amintit, la paragraful 19 din aceeaşi decizie, că, potrivit jurisprudenţei sale (Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din data de 6 februarie 2015, şi Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011), dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite, însă, unele excepţii de la această regulă. Totodată, Curtea a statuat că sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură administrativă.
    41. În fine, în ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, potrivit căruia contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică, pe motiv că Legea nr. 232/2020, prin care a fost introdusă în Decretul-lege nr. 118/1990 prevederea supusă controlului de constituţionalitate, a fost votată ca lege ordinară, deşi ar fi trebuit să fie lege organică, Curtea constată, de asemenea, că este neîntemeiată. În acest sens, reţine că, întradevăr, prevederea legală criticată reglementează procedura de contestare a deciziilor emise de autorităţi administrative (agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti), făcând trimitere la Legea nr. 554/2004. Dar această prevedere este încorporată într-un act normativ care are un obiect de reglementare distinct de materia contenciosului administrativ, fiind un act reparatoriu, ce acordă o serie de drepturi, beneficii şi facilităţi anumitor persoane, aparţinând unei categorii persecutate într-o anumită perioadă istorică, în privinţa cărora statul român înţelege să le ofere în acest fel o compensaţie pentru tratamentul abuziv la care au fost supuse. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că, deşi uneori în cuprinsul unui anumit act normativ există şi prevederi specifice materiei contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la transformarea tuturor dispoziţiilor acelui act în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 3 martie 2022, paragraful 18).
    42. Cu privire la instituţia contenciosului administrativ, Curtea a arătat că, în sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care cetăţenii, apelând la actul de justiţie, sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului însuşi. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 787 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 4 august 2008, Decizia nr. 1.047 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 6 septembrie 2011, sau Decizia nr. 858 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 6 iulie 2021, paragraful 21).
    43. Or, în cazul de faţă, măsurile reparatorii ce pot fi acordate de statul român nu figurează printre cele enumerate în art. 73 alin. (3) din Constituţie, astfel că modificarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 prin introducerea unei dispoziţii care face referire la contenciosul administrativ nu este necesar să fi fost realizată printr-o lege cu caracter organic, aşa cum susţine unul dintre autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
    44. În consecinţă, pentru toate cele de mai sus, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate în motivarea excepţiei.
    45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Mihai Beniog în Dosarul nr. 17/90/2021 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în dosarele nr. 551/119/2021, nr. 738/119/2021, nr. 984/119/2021 şi nr. 1.014/119/2021, de Gheorghe Nastasă, de Ileana Vilcinschi, de Constantin Schipor şi Ştefan Schipor în dosarele nr. 2.847/86/2021, nr. 3.183/86/2021, nr. 3.184/86/2021 şi nr. 3.186/86/2021 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 159/85/2022, de Maria Cârcei în Dosarul nr. 671/114/2021 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, respectiv, de Dorina-Magdalena Popa în Dosarul nr. 1.529/62/2022 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Valentina Bărbăţeanu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 133 din 27 martie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"