Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 13 din 14 ianuarie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza întâi cu referire la sintagma Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 13 din 14 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza întâi cu referire la sintagma "conflictele de muncă şi de asigurări sociale" din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 514 din 18 mai 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de Alexandrina Cioroiu, Adriana Hurtoi, Vasilica Violeta Lepădatu, Vasile Necula, Maria Rădulescu, Doiniţa Roşca, Vasile Şovăială şi Zeinedin Ghiulendar în Dosarul nr. 5.713/118/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.554D/2018.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Rareş Matei, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei care susţine că textele de lege criticate aduc atingere art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16,art. 20,art. 21 alin. (1) şi (3), art. 53 şi art. 148 alin. (2) din Constituţie. Acesta arată, în esenţă, că dosarele care au ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale sunt dosare de o complexitate mare în care ar trebui asigurat accesul părţilor inclusiv la calea de atac a recursului. Inexistenţa căii de atac a recursului conduce la discriminarea autorilor care nu au dreptul să exercite o cale superioară de atac. Se încalcă accesul autorilor la justiţie, acces garantat prin Constituţie şi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sunt aplicabile, de asemenea, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.
    4. Depune concluzii scrise şi jurisprudenţă considerată relevantă.
    5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate sunt norme de procedură ce ţin de opţiunea legiuitorului, iar pentru conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu este obligatorie parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicţie. Nu sunt aplicabile considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, deoarece textele de lege criticate stabilesc calea de atac după criteriul materiei, iar nu după un anumit prag valoric aşa cum s-a reţinut în respectiva decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    6. Prin Încheierea din 19 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.713/118/2015/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia a fost ridicată de Alexandrina Cioroiu, Adriana Hurtoi, Vasilica Violeta Lepădatu, Vasile Necula, Maria Rădulescu, Doiniţa Roşca, Vasile Şovăială şi Zeinedin Ghiulendar într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva hotărârii prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de autorii excepţiei ca urmare a respingerii cererii lor de reîncadrare retroactivă într-o grupă de muncă pentru perioadele expres menţionate în acţiune.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii fac referire la doctrină, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens sunt invocate considerentele reţinute în hotărârile pronunţate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii din 21 februarie 1975, Airey împotriva Irlandei din 9 octombrie 1979, Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii din 28 mai 1985, Kemp şi alţii împotriva Luxemburgului din 24 aprilie 2008, Cantoni împotriva Franţei din 15 noiembrie 1996, Lawless împotriva Irlandei din 1 iulie 1961, Lungoci împotriva României din 26 ianuarie 2006, Ruiz-Mateos împotriva Spaniei din 26 iunie 1993 şi Miu împotriva României din 6 noiembrie 2012. Astfel, din jurisprudenţa anterior menţionată autorii reţin că art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează nu numai condiţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil, ci şi dreptul de a accede la un astfel de proces, precum şi importanţa exercitării unui astfel de drept; dreptul de acces la instanţă trebuie privit prin raportare la locul prioritar pe care îl deţine într-o societate democratică dreptul la un proces echitabil; obligaţiile rezultând din Convenţie, respectiv obligaţia de a asigura acces la justiţie, cer măsuri pozitive din partea statului; dreptul de acces la un tribunal nu este absolut, ci poate suferi limitări, care însă nu îi pot afecta esenţa şi sunt conforme numai în cazul în care urmăresc un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Autorii fac referire şi la Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituţională.
    8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şia exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare au fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile apărătorului autorilor excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Curtea observă însă că autorii excepţiei au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011. În realitate, din examinarea textelor supuse controlului, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 483 alin. (2) teza întâi cu referire la sintagma „conflictele de muncă şi de asigurări sociale“ din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, având următorul conţinut:
    - Art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă: „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în [...] conflictele de muncă şi de asigurări sociale[...]“;
    – Art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011: „Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.“

    13. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 11 alin. (1) şi (2) - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) - Accesul liber la justiţie, art. 31 alin. (1) şi (2) - Dreptul la informaţie, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 alin. (2) - Integrarea în Uniunea Europeană. Sunt încălcate, de asemenea, art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv, art. 14 - Interzicerea discriminării, art. 17 - Interzicerea abuzului de drept, art. 18 - Limitarea folosirii restrângerii drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 8 privind dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor naţionale, ale art. 10 referitor la accesul egal la un tribunal independent şi imparţial şi ale art. 30 referitor la interpretarea Declaraţiei din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Sunt încălcate şi dispoziţiile art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, aşa cum prevede art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, modificat de art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016.
    15. Curtea constată că procesul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a început în anul 2015, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar nu cele ale art. 483 alin. (2) teza întâi cu referire la sintagma „conflictele de muncă şi de asigurări sociale“ din Codul de procedură civilă care, aşa cum s-a arătat la paragraful anterior, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.
    16. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, precum şi faptul că dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza întâi cu referire la sintagma „conflictele de muncă şi de asigurări sociale“ din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia neconstituţionalitate, aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
    17. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, Curtea constată că acestea reglementează o normă de procedură, legiuitorul consacrând în mod expres în materia cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă dublul grad de jurisdicţie. Practic, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în faţa tribunalului, cât şi a curţii de apel. În sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, exercitându-se doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât pe calea recursului se realizează exclusiv o analiză a legalităţii hotărârii atacate. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum este aceea a cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, să nu fie supuse recursului.
    18. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin prisma art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie, Curtea observă că raţiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor individuale de muncă are în vedere specificul şi implicaţiile lor sociale, precum şi faptul că acestea se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a reglementat două grade de jurisdicţie, respectiv o singură cale de atac - apelul. Nicio dispoziţie constituţională şi nicio reglementare internaţională nu stabilesc numărul căilor de atac, reglementarea acestora intrând în competenţa legiuitorului naţional. Stabilirea unor reguli diferenţiate, ţinând seama de specificul unor litigii sau chiar de situaţia particulară în care se află persoanele implicate, nu are semnificaţia instituirii unor privilegii ori discriminări (a se vedea Decizia nr. 703 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 octombrie 2007, şi Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, paragraful 18).
    19. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie prin raportare la art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută.
    20. Cu privire la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 mai 2017, paragraful 38, Curtea Constituţională a observat că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, spre exemplu în Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunţată în cauza C-279/09 - DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH împotriva Bundesrepublik Deutschland, paragraful 35, s-au statuat următoarele: în măsura în care Carta conţine drepturi ce corespund celor garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit art. 52 alin. (3) din acest act, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi precum cele prevăzute de Convenţie şi, în special, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aşadar, în ceea ce priveşte conţinutul dreptului la o cale de atac efectivă şi la un proces echitabil prevăzut de art. 47 din Cartă, Curtea de la Luxemburg a reţinut prin Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunţată în Cauza C311/11 - Stefano Melloni împotriva Ministerio Fiscal, paragraful 50, că acesta corespunde conţinutului pe care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului îl recunoaşte drepturilor garantate de art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea hotărârile Curţii Europene a Dreptului Omului pronunţate în cauzele Medenica împotriva Elveţiei din 14 iunie 2001, paragrafele 56-59, Sejdovic împotriva Italiei din 1 martie 2006 paragrafele 84, 86 şi 98, şi Haralampiev împotriva Bulgariei din 24 aprilie 2012, paragrafele 32 şi 33).
    21. Curtea reţine că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudła împotriva Poloniei, paragraful 157).
    22. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicţie. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din aceasta, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 15).
    23. Totodată, Curtea a mai statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 21).
    24. Aplicând considerentele anterior menţionate, Curtea constată că autorii excepţiei au avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă şi în apel care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, astfel încât nu se poate reţine încălcarea dreptului lor de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.
    25. Cu privire la încălcarea celorlalte dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate este nemotivată, deoarece autorul nu indică motivele pentru care acestea ar fi încălcate, iar din compararea cu textele de lege supuse controlului nu se poate reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea nu va analiza pe fond o astfel de critică, potrivit celor reţinute prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.
    26. În final, Curtea reţine că în prezenta cauză nu sunt aplicabile cele reţinute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională. Curtea constată că admiterea excepţiei cu acel prilej a avut ca temei încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecţie egală a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, creând discriminări între cetăţeni - în ceea ce priveşte dreptul de a formula o cale de atac - în funcţie de valoarea cererii adresate instanţei judecătoreşti. Este vorba de o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, Curtea reţine că aceste considerente nu sunt aplicabile în cauza de faţă unde criteriul folosit este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit opţiunii sale, fără a se putea pune semnul egalităţii între persoane care au litigii din materii diferite.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza întâi cu referire la sintagma „conflictele de muncă şi de asigurări sociale“ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandrina Cioroiu, Adriana Hurtoi, Vasilica Violeta Lepădatu, Vasile Necula, Maria Rădulescu, Doiniţa Roşca, Vasile Şovăială şi Zeinedin Ghiulendar în Dosarul nr. 5.713/118/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent
                    Cristina Cătălina Turcu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016