Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 129 din 2 martie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (2) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 129 din 2 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (2) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 483 din 10 mai 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (2) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Stelian Veselin în Dosarul nr. 2.199/104/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.071D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, asistat de doamna avocat Lucia Furtună, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Totodată, se prezintă partea Gheorghe Anghel. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Artemiza Pisică a formulat cerere de soluţionare în lipsă a excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând motivele de neconstituţionalitate formulate prin notele scrise aflate la dosar.
    4. Având cuvântul cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, partea Gheorghe Anghel precizează că achiesează la cele susţinute de apărătorul autorului excepţiei.
    5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că prin invocarea acesteia se urmăreşte soluţionarea motivului de apel formulat de autor, iar nu examinarea compatibilităţii textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale invocate. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile şi nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 23 februarie 2021, pronunţată în Cauza Iancu împotriva României, în care a constatat că hotărârea judecătorească a fost semnată de preşedintele instanţei de judecată, iar nu de judecătorul cauzei. Arată că, în hotărârea menţionată, instanţa europeană a identificat în dreptul procesual penal românesc trei etape în adoptarea hotărârii judecătoreşti, respectiv pronunţarea, redactarea şi semnarea hotărârii judecătoreşti. Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, cât priveşte prima etapă, aceea a deliberării şi pronunţării minutei, instanţa de la Strasbourg a reţinut că este necesar ca judecătorul în faţa căruia au fost administrate probele să delibereze asupra faptelor şi acuzaţiei şi să pronunţe o soluţie. În ceea ce priveşte a doua etapă, referitoare la motivarea hotărârii judecătoreşti, s-a statuat că este necesar ca judecătorul care a făcut parte din completul ce a pronunţat soluţia să motiveze acea hotărâre. Apreciază însă că aspectul dacă aceste etape au fost respectate în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate ori nu au fost respectate nu intră în competenţa de examinare a Curţii Constituţionale, ci priveşte modul de soluţionare a cauzei pe fond. În ceea ce priveşte a treia etapă - semnarea hotărârii judecătoreşti -, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, prin dispoziţiile art. 406 alin. (4) din Codul de procedură penală, legiuitorul a limitat admisibilitatea soluţiei ca preşedintele instanţei să semneze în locul judecătorului cauzei numai în situaţia în care judecătorul se găseşte în imposibilitatea de a semna hotărârea, după etapa deliberării şi redactării considerentelor acesteia, fiind important, totodată, faptul că se face menţiune pe hotărâre despre faptul că se semnează pentru judecătorul cauzei, iar nu în numele preşedintelui instanţei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că această procedură corespunde dreptului la un proces echitabil, în componenta privind principiul nemijlocirii desfăşurării cercetării judecătoreşti, deoarece preşedintele instanţei, care semnează în locul judecătorului cauzei, nu participă la soluţionarea cauzei, nici la redactarea hotărârii, ci îndeplineşte un act formal, astfel că nu poate fi vorba despre o schimbare în compunerea completului de judecată.
    6. Având cuvântul în replică, apărătorul autorului excepţiei precizează că reprezentantul Ministerului Public reiterează în faţa instanţei de control constituţional susţinerile formulate cu ocazia soluţionării unei sesizări formulate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, aspectele invocate nefăcând obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, precizează că instanţa de drept comun a soluţionat cauza penală în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, astfel că nu există riscul ca instanţa de control constituţional să se antepronunţe cu privire la aspectele invocate în formularea excepţiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.199/104/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (2) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Stelian Veselin într-o cauză penală.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că instanţa de la Strasbourg a statuat, prin mai multe hotărâri, că legea trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale, adică să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit pentru a oferi persoanei o protecţie adevărată împotriva arbitrarului. În acest sens, invocă Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă. Tot astfel, arată că, potrivit unei bogate jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre care se numără previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (în acest sens, invocă deciziile nr. 186 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010 şi nr. 26 din 18 ianuarie 2012). Reţine că în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 8 alin. (4) teza întâi şi ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Susţine că dispoziţiile procedurale criticate nu satisfac exigenţele anterior menţionate, fiind afectate de imprecizie şi lipsă de previzibilitate pentru situaţia în care intervine o schimbare în compunerea completului de judecată, după încheierea dezbaterilor şi pronunţarea unei sentinţe penale, moment în care nu mai este posibilă „reluarea dezbaterilor“. Totodată, susţine că prevederile art. 406 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, de vreme ce instituie obligativitatea ca hotărârea să fie redactată, motivată de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, iar, în situaţia în care completul este format dintr-un singur judecător, care se pensionează, hotărârea pronunţată în această modalitate este redactată, motivată de o altă persoană ce nu a participat la actul de justiţie. Apreciază că, în reglementarea art. 406 din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere numai cazul în care completul este format din doi ori mai mulţi judecători. Consideră că principiul continuităţii completului de judecată „în tot cursul judecării cauzei“ produce efecte juridice şi după pronunţarea minutei, iar „judecarea cauzei“ se încheie după motivarea hotărârii pronunţate şi comunicarea acesteia persoanei cercetate.
    9. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, fără a-şi exprima opinia în sensul reţinerii caracterului întemeiat ori neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia principiul dreptului la un proces echitabil reprezintă regula potrivit căreia soluţionarea cauzelor de către instanţele judecătoreşti trebuie să se facă cu respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, şi într-un termen care să nu determine lipsa de interes a cererii. Acest principiu acoperă acţiunea ca un întreg, iar problema dacă o persoană a avut parte de un proces „echitabil“ este privită în ansamblu, prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greşeli de procedură. Ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (Cauza Monnell şi Morris împotriva Regatului Unit). Noţiunea de „echitate“ este, de asemenea, autonomă faţă de modalitatea prin care procedurile interne interpretează o încălcare a normelor şi a codurilor relevante, rezultând că o greşeală de procedură care provoacă o încălcare a procedurii interne nu poate, în sine, de una singură, cauza un proces „inechitabil“ şi, viceversa, o încălcare în temeiul art. 6 poate fi depistată chiar şi în cazul în care legislaţia naţională respectă aceste prevederi. Pe de altă parte, reţine că, în Cauza mai degrabă excepţională Barbera, Messegué şi Jabardo împotriva Spaniei, procedurile interne au fost declarate inechitabile din cauza efectului cumulativ al greşelilor de procedură - în pofida faptului că fiecare greşeală, în mod separat, nu ar fi convins instanţa europeană că acţiunea a fost „inechitabilă“.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 354 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (2) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi ale părţii prezente la şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 354 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (2) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
    - Art. 281 alin. (1) lit. a): „Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată; [...]“;
    – Art. 354 alin. (3): „După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor.“;
    – Art. 406 alin. (2): „Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier.“

    15. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil. De asemenea, invocă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 paragraful (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nulităţile absolute operează în cazurile expres prevăzute în art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind determinate de încălcarea dispoziţiilor legale enumerate la lit. a)-f) ale textului de lege menţionat. Potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea completului de judecată determină aplicarea sancţiunii nulităţii absolute. Curtea reţine că noţiunea de „compunere a completului de judecată“ include numărul de judecători care formează completul de judecată, încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează judecarea cauzei în complet format dintr-un singur judecător, din doi judecători, trei judecători ori cinci judecători fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute; separarea funcţiilor judiciare, nerespectarea dispoziţiilor legale care atribuie judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau completului de judecată al instanţei funcţia de a soluţiona cauza determinând aplicarea sancţiunii nulităţii absolute; continuitatea completului de judecată, încălcarea normelor cuprinse în art. 354 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală având drept efect incidenţa sancţiunii nulităţii absolute. Alături de ipotezele menţionate, care implică încălcări ale dispoziţiilor legale în cursul soluţionării cauzei finalizate prin pronunţarea minutei hotărârii, intră în sfera de aplicare a nulităţilor absolute nerespectarea dispoziţiilor pe baza cărora se poate verifica legalitatea compunerii completului de judecată. Sunt incluse în această sferă, de exemplu, dispoziţiile care instituie obligativitatea întocmirii minutei şi semnarea minutei, întrucât nerespectarea lor nu permite verificarea numărului de judecători care au soluţionat cauza, a funcţiei judiciare exercitate sau a continuităţii completului de judecată. Totodată, capacitatea funcţională de a judeca sau capacitatea funcţională de a judeca anumite categorii de cauze penale, care implică existenţa calităţii de judecător la soluţionarea cauzei, este inclusă în noţiunea de „compunere a completului de judecată“, inexistenţa acestei calităţi în cursul soluţionării cauzei, finalizate prin pronunţarea minutei hotărârii, determinând aplicarea sancţiunii nulităţii absolute.
    17. În sensul celor reţinute anterior este şi jurisprudenţa instanţei de control constituţional, potrivit căreia „instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege, încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată fiind sancţionată cu nulitatea absolută, în condiţiile art. 281 din Codul de procedură penală. Instanţa nu este compusă potrivit legii în cazul în care sunt încălcate prevederile din legea privind organizarea judiciară sau din legile speciale referitoare la compunerea completului de judecată dintr-un judecător, din 2 judecători sau din 3 judecători“ (Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2021, paragraful 75). De asemenea, Curtea a reţinut că „pentru ca organizarea puterii judecătoreşti să nu devină în sine aleatorie şi pentru a nu permite apariţia unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabileşte prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituţional se referă la compunerea instanţei supreme - noţiune autonomă folosită de Constituţie - nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională. Astfel, se constată că legiuitorul constituţional a dat o mare importanţă ordonării acţiunii puterii judecătoreşti atât la nivelul instanţei supreme, cât şi la nivelul celorlalte instanţe inferioare. Această construcţie constituţională a dus la calificarea la nivel legal a aspectelor referitoare la compunerea instanţei judecătoreşti, ca fiind norme de procedură de ordine publică. De aceea, încălcarea prevederilor legii referitoare la compunerea completului de judecată exprimă o exigenţă de ordine publică, a cărei încălcare atrage nulitatea absolută a actelor pronunţate de acesta. O astfel de viziune asigură coerenţă acţiunii puterii judecătoreşti, garantând, în acelaşi timp, independenţa şi imparţialitatea judecătorului [...]. Normele cu caracter organic privitoare la compunerea tribunalului sunt menite să asigure încrederea publicului în actul de justiţie.“ (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.021 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 177, 178 şi 187).
    18. Totodată, Curtea a reţinut că, drept efect al principiului nemijlocirii, se menţine regula unicităţii completului de judecată, care trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Continuitatea completului de judecată este prevăzută şi de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. De asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului obligă la luarea în considerare a principiului continuităţii completului de judecată, prin prisma exigenţelor regulii nemijlocirii ce decurge din art. 6 paragraful 1 din Convenţie (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunţată în Cauza Cutean împotriva României, paragrafele 60 şi 61, sau Hotărârea din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, paragraful 43). În Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunţată în Cauza Cutean împotriva României, instanţa de la Strasbourg a reamintit că, potrivit principiului nemijlocirii, într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorii care au fost prezenţi la procedură şi la procesul de administrare a probelor. Totuşi, nu se poate considera că aceasta constituie o interdicţie a schimbării compunerii completului de judecată în timpul unui proces. Pot apărea factori administrativi sau procedurali foarte evidenţi care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător într-un proces. De asemenea, pot fi luate măsuri pentru a se asigura că judecătorii care continuă să judece cauza au înţeles în mod corespunzător probele şi argumentele, de pildă, prin asigurarea disponibilităţii în formă scrisă a declaraţiilor, în cazul în care credibilitatea martorilor în chestiune nu este pusă la îndoială, sau prin noi ascultări ale argumentelor relevante sau ale martorilor importanţi înaintea completului nou-format (Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, precitată, paragraful 81). În vederea respectării dreptului la un proces echitabil şi a continuităţii completului de judecată este necesar ca hotărârea judecătorească, actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi, să fie rezultatul activităţii de deliberare la care să participe judecătorii care au calitatea de membri ai completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea (Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, precitată, paragraful 83).
    19. Mai mult, prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, pronunţată în controlul de constituţionalitate a priori cu privire la dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 61 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie. Art. I pct. 61 din legea supusă controlului de constituţionalitate prevedea că „După articolul 134^1 se introduce un nou articol, art. 134^2, cu următorul cuprins: (1) Preşedintele curţii de apel poate dispune ca, la instanţele cu volum mare de activitate din circumscripţia curţii de apel, să fie încadrate persoane, foşti judecători care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pentru redactarea proiectelor de hotărâri judecătoreşti. (2) Dispoziţia prevăzută la alin. (1) poate fi luată pe baza procedurii stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii, care va cuprinde inclusiv criteriile pentru identificarea situaţiilor în care este necesară colaborarea cu foştii judecători.“
    20. În considerentele Deciziei nr. 33 din 23 ianuarie 2018, precitată, la paragrafele 163, 166-169, 176-178, Curtea a reţinut că soluţionarea unei cauze se realizează ca urmare a deliberării judecătorului sau judecătorilor care compun completul de judecată şi a pronunţării hotărârii judecătoreşti, după finalizarea cercetării judecătoreşti, ulterior închiderii dezbaterilor în cauză. La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa cărora a avut loc dezbaterea. Deliberarea se realizează în secret şi este actul procesual prin care completul de judecată verifică şi evaluează materialul probator şi procedural al cauzei, în vederea adoptării soluţiei ce urmează să rezolve conflictul de drept. Obiectul deliberării îl constituie chestiunile de fapt şi chestiunile de drept deduse judecăţii.
    21. În materie penală, potrivit art. 393 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, deliberarea poartă asupra existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori a măsurii de siguranţă, dacă este cazul să fie luată, precum şi asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate şi a internării medicale, respectiv asupra reparării pagubei produse prin infracţiune, asupra măsurilor preventive şi asigurătorii, a mijloacelor materiale de probă, a cheltuielilor judiciare, precum şi asupra oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
    22. Redactarea hotărârii judecătoreşti, actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi, este rezultatul activităţii de deliberare, desfăşurată în secret, la care participă doar judecătorii care au calitatea de membri ai completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Doar aceştia se pot pronunţa asupra chestiunilor de fapt şi de drept deduse judecăţii, soluţionându-le. Prin urmare, legea prevede expres că hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei. Mai mult, redactarea unei hotărâri judecătoreşti este inerent legată de motivarea ei, acest din urmă aspect constituind o obligaţie a judecătorului cauzei ce decurge din prevederile art. 6 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Toate aceste aspecte constituie garanţii ale dreptului părţilor la un proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială, care se supune numai legii.
    23. Or, în situaţia în care nu judecătorul care a participat la dezbateri şi la deliberări este acela care redactează/motivează hotărârea judecătorească, garanţiile pe care Constituţia şi legea le consacră pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, pentru asigurarea unei justiţii imparţiale, înfăptuite în numele legii, rămân instrumente declarative, lipsite de efectivitate, inutile. Cu alte cuvinte, întreaga reglementare referitoare la independenţa justiţiei, la regulile de procedură penală sau civilă referitoare la soluţionarea cauzelor, la necesitatea săvârşirii unui act de justiţie motivat este lipsită de efecte juridice dacă hotărârea judecătorească prin care „se spune dreptul“ este întocmită de o persoană care nu îndeplineşte calitatea de judecător al cauzei, deci care este străină procedurii jurisdicţionale, actului deliberativ care a condus la soluţia adoptată şi, implicit, actului de justiţie în sine.
    24. Motivarea hotărârii judecătoreşti este un act inerent funcţiei judecătorului cauzei, constituie expresia independenţei sale şi nu poate fi transferată către o terţă persoană. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înţelegeri a hotărârii, dar şi garanţia acceptării sale de către justiţiabil, care se va supune actului de justiţie, având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Or, în condiţiile în care hotărârea judecătorească ar fi redactată/motivată de o altă persoană decât judecătorul cauzei, justiţiabilul este lipsit tocmai de aceste garanţii.
    25. De asemenea, Curtea a subliniat că sensul art. 124 alin. (1) din Constituţie este acela că instanţele judecătoreşti care înfăptuiesc justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care guvernează toate raporturile sociale deduse judecăţii. Dispoziţia constituţională consacră principiul legalităţii actului de justiţie şi trebuie corelată cu prevederea art. 16 alin. (2) din Constituţie, care prevede că „Nimeni nu este mai presus de lege“, şi cu cea a art. 124 alin. (3) din Constituţie, care prevede alte două principii constituţionale: independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii. Aceste dispoziţii fundamentează activitatea instanţelor judecătoreşti, pe de o parte, şi fixează poziţia lor faţă de lege, pe de altă parte. Atribuţiile judecătorului implică identificarea normei incidente, analiza conţinutului său şi o necesară aplicare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Astfel, în activitatea sa de înfăptuire a justiţiei, judecătorul interpretează legea, realizând un echilibru între spiritul şi litera ei, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, şi o aplică raportului conflictual dedus judecăţii, soluţionându-l printr-o hotărâre judecătorească, întemeiată pe un raţionament juridic, care stabileşte soluţia judicioasă aplicabilă situaţiei de fapt care a generat conflictul.
    26. Totodată, instanţa de control constituţional a făcut referire la considerentele Hotărârii din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, prin care Curtea europeană a statuat că judecătorii care nu au participat la proces nu pot motiva şi semna hotărârea judecătorească pentru că nu pot oferi garanţia că s-a realizat o bună administrare a actului de justiţie.
    27. Curtea reţine că, în prezenta cauză, astfel cum rezultă din notele autorului, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (2) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală a fost ridicată în soluţionarea apelului formulat, printre alţii, de autor împotriva Sentinţei penale nr. 160 din 28 iulie 2017. Unul dintre motivele de apel formulate de autorul excepţiei priveşte motivarea sentinţei apelate, care, în opinia acestuia, a fost realizată de un judecător care nu a participat la dezbateri, în condiţiile în care judecătorul care a participat la dezbateri (în complet de judecător unic) şi care a pronunţat hotărârea a fost eliberat din funcţie prin pensionare, iar pe sentinţa penală există menţiunea tehnoredactării de către o altă persoană şi la o dată ulterioară pronunţării, aceasta fiind semnată de preşedintele Tribunalului Ilfov.
    28. Curtea observă totodată că, potrivit susţinerilor reprezentantului Ministerului Public din cauza penală, reţinute în încheierea de sesizare la pag. 5, în cauză, „magistratul judecător a administrat în mod nemijlocit întregul material probator, a pronunţat minuta, a redactat hotărârea, doar tehnoredactarea şi semnarea acestei hotărâri au fost făcute de alte persoane, tehnoredactarea s-a efectuat de o altă persoană, iar judecătorul la momentul respectiv nu mai avea calitatea de magistrat, motiv pentru care nu a mai semnat hotărârea şi, potrivit dispoziţiilor legale art. 406 din Codul de procedură penală, hotărârea a fost semnată de preşedintele instanţei“.
    29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, faţă de susţinerile autorului excepţiei, având în vedere şi jurisprudenţa instanţei de control constituţional, anterior menţionată, Curtea reţine că, potrivit art. 406 alin. (2) din Codul de procedură penală, „hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier“. Aşadar, Curtea constată că norma procesual penală criticată prevede, în mod expres, responsabilitatea judecătorului care a soluţionat procesul de a redacta hotărârea. Totodată, potrivit normei criticate, etapa redactării şi semnării hotărârii succedă pronunţării acesteia, sens în care art. 406 din Codul de procedură civilă prevede că atât redactarea, cât şi semnarea hotărârii sunt operaţiuni ce trebuie îndeplinite într-un anumit termen, care curge de la pronunţare. Hotărârea se redactează de către judecător (în ipoteza completului cu judecător unic) sau, în cazul completului colegial, de unul dintre membrii completului, conform desemnării preşedintelui. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistratul-asistent care participă la şedinţele de judecată redactează hotărârea, conform repartizării făcute de preşedinte, aşa cum rezultă din prevederile art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. După redactare, hotărârea este semnată de judecător ori de membrii completului colegial, precum şi de către grefier, iar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi de magistratul-asistent.
    30. Cu toate acestea, Curtea reţine că pot exista situaţii în care vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, din diverse motive, iar asemenea situaţii includ, fără a se limita la ele, concediul în diversele lui forme, suspendarea, demisia, pensionarea, decesul. Pentru astfel de ipoteze, dispoziţiile art. 406 alin. (4) din Codul de procedură penală prevăd că „În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. [...]“. Curtea observă că norma procesual penală astfel reglementată înlătură ipoteza unei neregularităţi derivate din nesemnarea hotărârii de către judecătorii aflaţi într-o asemenea imposibilitate, stabilind în sarcina preşedintelui completului sau, dacă şi acesta se află într-o situaţie similară, a preşedintelui instanţei obligaţia de a semna hotărârea. De altfel, cauza care determină împiedicarea trebuie menţionată în hotărâre.
    31. În aceste condiţii, având în vedere că art. 406 alin. (2) din Codul de procedură penală reglementează, în mod expres, ca redactarea hotărârii să se realizeze de către judecătorul care a soluţionat procesul, care a luat parte la dezbateri şi la deliberare, iar nu de către cel care semnează pentru cel/cei împiedicat/împiedicaţi să semneze, în condiţiile art. 406 alin. (4) din acelaşi act normativ, Curtea nu poate reţine că norma procesual penală criticată este contrară dispoziţiilor constituţionale invocate. Premisa legii procesual penale în vigoare este că hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au soluţionat procesul, spre deosebire de hotărârea pronunţată în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, în care instanţa de contencios european a fost chemată să determine dacă reclamanţii au avut parte de un proces echitabil, în condiţiile în care motivarea deciziei de condamnare pronunţate de instanţa naţională nu a fost a judecătorului care a pronunţat-o, ci a altui judecător, care nu a participat la proces.
    32. Curtea reţine că semnarea hotărârii în condiţiile art. 406 alin. (4) din Codul de procedură penală poate crea părţilor impresia că hotărârea a fost redactată de un judecător care nu a participat la dezbateri, însă cei interesaţi au posibilitatea de a identifica persoana redactorului, atât timp cât art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările şi completările ulterioare, impune ca menţiunea privind iniţialele acestuia să fie trecută pe ultima pagină a hotărârii judecătoreşti tehnoredactate. În acest sens, se prevede că „(5) Hotărârile tehnoredactate vor purta, pe ultima pagină, următoarele menţiuni: data tehnoredactării, iniţialele redactorului şi ale tehnoredactorului (judecători, magistraţi-asistenţi sau asistenţi judiciari) şi numărul exemplarelor, iar la instanţele de control judiciar se va trece numele judecătorilor care au pronunţat hotărârile supuse controlului. [...]“.
    33. Curtea reţine, de asemenea, că susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia în situaţia în care hotărârea este tehnoredactată de o altă persoană şi este semnată de preşedintele instanţei există posibilitatea ca motivarea să nu fie redactată de către judecătorul care a participat la dezbateri şi la deliberări este contrazisă de conţinutul normei procesual penale a art. 406 alin. (2) şi, de altfel, constituie o chestiune de ordin procesual. De altfel, prin Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, paragraful 29, instanţa europeană a arătat că „problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din art. 6 din Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei“. Cu alte cuvinte, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate privesc şi o chestiune de ordin procesual care, în opinia autorului, determină incidenţa sancţiunii absolute a hotărârii instanţei de fond, prin raportare la o situaţie particulară existentă în cauza penală, generată de pensionarea judecătorului fondului, ulterior pronunţării soluţiei şi motivării hotărârii. Or, cu privire la susţinerile ce vizează analiza legalităţii hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă, Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe, acest aspect intrând în competenţa instanţei judecătoreşti ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
    34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Stelian Veselin în Dosarul nr. 2.199/104/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 354 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (2) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016