Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 129 din 14 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a celor cuprinse în capitolul I lit. A pct. II lit. a), în raport cu cele prevăzute la capitolul I lit. A pct. I lit. c) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 129 din 14 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a celor cuprinse în capitolul I lit. A pct. II lit. a), în raport cu cele prevăzute la capitolul I lit. A pct. I lit. c) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 767 din 18 august 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena  │-                 │
│Ionea              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Andreea Băjenaru.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse în capitolul I lit. A pct. II lit. a), în raport cu cele prevăzute la capitolul I lit. A pct. I lit. c) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Carmen-Iulia Cocea în Dosarul nr. 24.053/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.857D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 687 din 21 octombrie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Sentinţa civilă nr. 897 din 12 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 24.053/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse în capitolul I lit. A pct. II lit. a), în raport cu cele prevăzute la capitolul I lit. A pct. I lit. c) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost invocată de Carmen-Iulia Cocea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri privind drepturi salariale ale funcţionarilor publici.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2), precum şi prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind afectat dreptul la salariu prin majorarea cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite în sarcina angajatului în temeiul art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, coroborat cu art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    6. Sunt invocate cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei, şi Hotărârea din 1 martie 2010, pronunţată în Cauza Moskal împotriva Poloniei, referitor la necesitatea menţinerii unui just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Se apreciază că restrângerea drepturilor salariale în cauză nu a fost instituită în scopul salvgardării altor drepturi.
    7. Se mai arată că prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 au fost încălcate şi speranţa legitimă, precum şi dreptul la o coerenţă şi siguranţă legislativă.
    8. De asemenea, se învederează că în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) personalul încadrat în funcţii publice din cadrul centrelor judeţene a înregistrat pierderi salariale începând cu luna ianuarie 2018, restul personalului APIA înregistrând creşteri semnificative ale salariilor de bază.
    9. Se consideră că diminuarea pentru viitor, atât faţă de salariul de bază avut în luna decembrie 2017, cât şi faţă de funcţiile publice din APIA - aparatul central a drepturilor de natură salarială pentru funcţiile publice de conducere din cadrul centrelor judeţene nu poate fi justificată prin aplicarea principiului sustenabilităţii financiare, având în vedere că pentru funcţiile publice similare din aparatul central salariile de bază s-au mărit, iar pentru unele funcţii de conducere drepturile de natură salarială au fost modificate, inclusiv la nivelul centrelor judeţene, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în timp ce pentru funcţiile publice de execuţie au fost diminuate.
    10. Se arată că, în condiţiile în care angajaţi ai aceluiaşi organ de specialitate al administraţiei publice centrale sunt remuneraţi diferit pentru simplul fapt că sunt încadraţi într-un centru judeţean, şi nu în aparatul central, se creează o discriminare de remunerare, contrară prevederilor Legii fundamentale.
    11. Se mai susţine şi că, fiind încadrată în funcţie teritorială, autoarea excepţiei nu a beneficiat de majorarea salarială de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât aceasta ar fi depăşit salariul stabilit pentru anul 2022, din cauza limitărilor/restrângerilor dispuse prin art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Aşadar, prin această limitare s-a creat o situaţie discriminatorie între funcţionarii publici din cadrul aceleiaşi instituţii, dar şi din alte familii ocupaţionale, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de a obţine compensarea pierderilor salariale rezultate prin majorarea cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite în sarcina angajatului potrivit art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
    12. Se susţine că restrângerea exerciţiului drepturilor salariale nu are caracter temporar şi excepţional, ci unul definitiv, care se situează în afara cadrului art. 53 din Constituţie, neexistând o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul legitim urmărit şi un echilibru echitabil între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
    13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, potrivit cărora „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022“. De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile cuprinse în capitolul I lit. A - Salarizarea funcţionarilor publici pct. II - Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale lit. a) - Funcţii publice de conducere, în raport cu cele prevăzute la capitolul I lit. A pct. I - Salarii pentru administraţia publică centrală lit. c) - Funcţii publice de conducere din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.
    18. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind proprietatea.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare similară.
    20. Astfel, analizând criticile ce vizează reducerea cuantumului salariului persoanelor încadrate în ipoteza reglementată de capitolul I lit. A pct. II lit. a) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi criticile referitoare la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea, prin Decizia nr. 687 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 2 martie 2022, paragrafele 19-23, şi Decizia nr. 667 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 9 mai 2023, paragrafele 35-51, a reţinut, în esenţă, că stabilirea unei anumite valori a salariului de bază pentru funcţiile publice de conducere din unităţile teritoriale pentru anul 2022 are un caracter tehnic, integrat concepţiei legislative de creare a unui sistem de salarizare prin care să se regleze în timp disfuncţionalităţile existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, inclusiv prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive a legii-cadru, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“.
    21. Curtea a amintit jurisprudenţa sa în care a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, precum şi faptul că Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).
    22. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15.
    23. Totodată, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). În consecinţă, stabilirea prin lege a unei anumite valori a salariilor de bază plătite managerilor publici, angajaţi din fonduri publice, nu are semnificaţia încălcării dreptului fundamental la salariu.
    24. În concluzie, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale, inclusiv pentru funcţiile publice de conducere din unităţile teritoriale, personal plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.
    25. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, Curtea, prin Decizia nr. 667 din 15 decembrie 2022, antereferită, a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice, potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“.
    26. Curtea, ţinând seama de prevederile legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, a observat că reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare.
    27. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.“ În acelaşi sens, prin art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 4 decembrie 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“.
    28. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia“.
    29. Cât priveşte critica referitoare la pretinsul caracter discriminatoriu al dispoziţiilor de lege criticate, Curtea, prin Decizia nr. 584 din 23 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 28 ianuarie 2022, paragraful 21, a reţinut că instituirea prin prevederile de lege criticate a unor reguli diferite aplicabile diferitelor categorii de personal plătit din fonduri publice nu constituie o discriminare. Opţiunea legiuitorului pentru stabilirea unui tratament juridic diferenţiat sub aspectul salarizării între funcţionarii publici din administraţia publică centrală şi cei din unităţile teritoriale este justificată, având în vedere că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare. Prin urmare, existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte salarizarea este în mod obiectiv justificată, legiuitorul urmărind eliminarea dezechilibrelor şi a disfuncţionalităţilor existente în sistemul public de salarizare. Astfel, a arătat Curtea, prevederile art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, iar cele ale art. 6 lit. h) din legea-cadru consacră principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. În concluzie, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice, justificată în raport cu situaţia diferită a celor două categorii de personal vizate de ipotezele normelor juridice, fără a încălca principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituţie.
    30. Prin Decizia nr. 584 din 23 septembrie 2021, precitată, paragrafele 23-27, Curtea, răspunzând criticilor ce vizează încălcarea speranţei legitime de a obţine o remunerare egală cu cea a funcţionarilor publici din administraţia centrală, a reţinut că, potrivit celor statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru ca o „aşteptare“ să fie „legitimă“, aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranţă şi să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 52).
    31. Curtea a observat însă că speranţa invocată nu se întemeia pe dispoziţiile de lege criticate, ci pe aşteptarea autorilor excepţiei ca reglementarea să fi avut un conţinut diferit, care să prevadă o remunerare diferită.
    32. Curtea a amintit că, în jurisprudenţa sa şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale neimplicând un drept la dobândirea proprietăţii. De asemenea, nu pot fi considerate un bun, în sensul Convenţiei, câştigurile viitoare, decât la momentul la care sunt percepute ori există deja o creanţă executorie (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.144 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 12 octombrie 2011, şi nr. 816 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, şi din 26 septembrie 2020, pronunţată în Cauza King şi alţii împotriva Regatului Unit).
    33. Prin urmare, Curtea a constatat că aşteptările autorilor excepţiei din acea cauză nu pot fi apreciate ca reprezentând o „speranţă legitimă“ în sensul art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acestea nefiind întemeiate pe existenţa unei dispoziţii legale, a unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt temei juridic, astfel că susţinerile privind încălcarea prevederilor convenţionale care consacră dreptul de proprietate sunt neîntemeiate.
    34. Referitor la modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 şi încadrarea funcţionarilor publici care îşi exercită raporturile de serviciu în centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură în categoria funcţionarilor publici din administraţia publică centrală sau din unităţile teritoriale, în vederea stabilirii salariilor lunare, Curtea, prin Decizia nr. 414 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 24 august 2021, paragraful 17, a arătat că reprezintă o operaţiune de interpretare şi aplicare a legii, de resortul autorităţii publice care are calitatea de angajator, iar în caz de litigiu, instanţei judecătoreşti şi care excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.
    35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carmen-Iulia Cocea în Dosarul nr. 24.053/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi cele cuprinse în capitolul I lit. A pct. II lit. a), în raport cu cele prevăzute la capitolul I lit. A pct. I lit. c) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia-Marilena Ionea

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 129 din 14 martie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"