Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu│- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.285 din 22 februarie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 409A/2019. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că, potrivit art. 75 alin. (3) din Constituţie, după adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere, care va decide definitiv. În aplicarea acestei dispoziţii, coroborată şi cu prevederile art. 75 alin. (4) şi (5) din Legea fundamentală, regulamentele parlamentare prevăd că, potrivit competenţei sale, Camera decizională decide definitiv asupra unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative printr-un vot final asupra întregului act supus dezbaterii parlamentare, ce poate avea loc într-o şedinţă consacrată acestui scop, conform programului de lucru aprobat. Acest vot final se realizează în formele şi în modalităţile prevăzute în regulamentele parlamentare. 4. Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“. În continuare, potrivit alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol, „data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţă în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen“. Aceste dispoziţii sunt reluate şi de regulamentele parlamentare. Astfel, în mod similar, din dispoziţiile art. 133 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor rezultă că legea adoptată de către Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, semnată de preşedinţii celor două Camere, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Dacă legea este adoptată în procedură de urgenţă, termenul este de două zile. Data la care legea adoptată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor se comunică deputaţilor în termen de 24 de ore de la depunere. 5. Sub aspect constituţional, din analiza prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, raportate la cele ale art. 75 alin. (3) din Constituţie, şi ţinând seama şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, rezultă că, drept urmare a votului final exprimat în plenul Camerei decizionale, procedura legislativă parlamentară a dezbaterii şi adoptării legii în Parlament - ca parte a procesului de legiferare - se încheie. Aceasta se poate redeschide numai în condiţiile şi din iniţiativa subiectelor de drept expres prevăzute în art. 77 alin. (2), respectiv în art. 147 alin. (2) din Constituţie. Nici Constituţia, nici legile şi nici regulamentele parlamentare nu prevăd posibilitatea ca această procedură să se redeschidă, prin reluarea întregii dezbateri asupra legii deja votate în ansamblu cu ocazia votului final (elaborarea unui nou raport suplimentar, formularea de noi amendamente, supunerea legii la un nou vot final). Închiderea procedurii de dezbatere şi adoptare a unei legi în Parlament nu închide însă procesul legislativ/procedura de legiferare cu privire la o anumită lege; ca urmare a votului final asupra unei legi, exprimat în Camera decizională, se deschid alte proceduri constituţionale, derulate din iniţiativa ori în cadrul altor autorităţi publice: sesizarea Curţii Constituţionale, transmiterea legii către Preşedintele României, în vederea promulgării, publicarea legii în Monitorul Oficial al României. În vederea derulării procedurilor constituţionale succesive adoptării legii de către Parlament, aceasta este semnată de către preşedinţii Camerelor şi depusă la secretarii generali în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. În acelaşi scop, legea este adusă la cunoştinţa membrilor Parlamentului. Procedura de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale este subsumată unor termene legale şi constituţionale, iar aceste termene pot fi diferite după cum legea a fost dezbătută în procedură de urgenţă sau nu. De asemenea, aceste termene se calculează, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, pe zile calendaristice. Potrivit art. 77 alin. (1) din Constituţie, legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României, iar promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Din coroborarea dispoziţiilor art. 77 alin. (1) cu cele ale art. 146 lit. a) din Constituţie, raportate la prevederile art. 15 din Legea nr. 47/1992, rezultă că Parlamentul, prin structurile sale administrative, este autoritatea îndrituită să trimită Preşedintelui României legea spre promulgare. În intervalul de timp în care legea este depusă la secretarii generali în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, legea nu mai este în procedură parlamentară, Camerele ori vreunul dintre organele sale de conducere nemaiavând nicio competenţă în ceea ce priveşte posibilitatea repunerii legii pe ordinea de zi. Transmiterea unei legi către Preşedintele României în vederea promulgării, după împlinirea termenului de 5 sau, după caz, de 2 zile, nu este opţională ori la aprecierea vreunei autorităţi, ci reprezintă o cerinţă constituţională. 6. Referitor la legea criticată se arată că a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră competentă, în şedinţa din data de 11 februarie 2019, iar, potrivit art. 75 din Constituţie, proiectul de lege menţionat a fost transmis Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare, în calitate de Cameră decizională. În cadrul procedurii parlamentare derulate la nivelul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 a fost înscris pe ordinea de zi a şedinţei plenului din data de 13 februarie 2019. Camera Deputaţilor a adoptat legea, în aceeaşi zi, în calitate de Cameră decizională, potrivit art. 75 alin. (3) din Constituţie. Ulterior votului final exprimat, şedinţa Camerei Deputaţilor a fost închisă fără ca preşedintele de şedinţă să constate vreun aspect de ordin procedural ori de altă natură care să conducă la ideea că votul final asupra legii deduse controlului de constituţionalitate ar fi susceptibil de vreo încălcare a unei dispoziţii constituţionale, legale ori regulamentare. Ca urmare a votului exprimat - potrivit datelor publice înscrise pe site-ul Camerei Deputaţilor - în aceeaşi zi (13 februarie 2019), în forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 a fost depusă, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. 7. Fără ca în prealabil să existe o decizie exprimată prin vot a plenului Camerei Deputaţilor, în data de 15 februarie 2019 Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a hotărât să retrimită proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, în vederea elaborării unui raport suplimentar. În aceeaşi zi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci s-a întrunit, adoptând un raport suplimentar favorabil, cu 10 amendamente admise. În cursul zilei de 15 februarie 2019, Camera Deputaţilor s-a întrunit în şedinţă şi a votat aceeaşi Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, de această dată cu modificările propuse prin raportul suplimentar al comisiei sesizate în fond. Or, procedându-se în acest mod, în şedinţa din data de 15 februarie 2019, Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 75 alin. (3) din Constituţie, ale art. 77 alin. (1), ale art. 146 lit. a), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât, la data la care au fost reluate dezbaterea şi adoptarea în plenul Camerei Deputaţilor, această Cameră nu mai era constituţional învestită şi, prin urmare, organele sale de conducere (respectiv Biroul permanent) ori cele de lucru (Comisia pentru buget, finanţe şi bănci) nu mai erau competente să îndeplinească acte în legătură cu această iniţiativă legislativă. 8. Votul exprimat în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 13 februarie 2019 nu a fost contestat de către niciun grup parlamentar, nu a făcut obiectul niciunei discuţii în niciunul dintre organele de lucru sau de conducere ale Camerei Deputaţilor, acesta fiind exprimat în conformitate cu prevederile constituţionale şi regulamentare aplicabile. Ca urmare, după anunţarea rezultatului votului de către preşedintele de şedinţă, legea a fost declarată ca fiind adoptată. Ca urmare a votului exprimat în şedinţa din data de 13 februarie 2019, Camera Deputaţilor a decis definitiv, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 fiind adoptat, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Constituţie. Odată cu acest vot, în virtutea aceloraşi dispoziţii constituţionale, proiectul de lege devine, prin efectul constituţional al competenţei decizionale de care dispune Camera decizională, nu numai un act adoptat de aceasta, ci şi un act adoptat de Parlament, iar proiectul de lege sau propunerea legislativă adoptată de Camera decizională devine lege, în acest caz, în sensul de act adoptat de ambele Camere. Această diferenţă nu este numai de ordin terminologic, ci reflectă şi stadiul procedural în care legea se află şi presupune că actul adoptat de către Camera decizională, ca act al Parlamentului, poate fi depus la secretarii generali ai ambelor Camere în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale şi, ulterior, transmis Preşedintelui României pentru promulgare. De asemenea, între momentul adoptării de către Camera decizională şi momentul transmiterii către Preşedintele României, în vederea promulgării, iniţiativa legislativă nu mai este un act al uneia dintre Camere, ci - fiind definitiv adoptată - este un act al Parlamentului. Orice raţiune, indiferent de motivaţia sa, nu poate justifica o reluare a procedurii parlamentare în Camera decizională, câtă vreme Camera respectivă nu mai este legal învestită. Reînvestirea Camerei/Parlamentului cu dezbaterea unei legi se face strict de către subiectele şi în condiţiile şi modalităţile stabilite prin Constituţie. Pretinsa justificare a repunerii legii deduse controlului de constituţionalitate pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, potrivit stenogramei şedinţei din data de 15 februarie 2019, prin faptul că ar avea dreptul Camera Deputaţilor să opereze orice modificări în conţinutul legii, aceasta nefiind semnată de preşedintele Camerei, nu poate fi primită, întrucât, după cum s-a arătat deja, preşedinţii Camerelor Parlamentului nu se află printre titularii dreptului de a redeschide procedura legislativă sau de a reînvesti Camera. O interpretare contrară ar presupune că, dincolo de voinţa Camerei sau a Parlamentului, preşedinţii Camerelor ar putea, prin simplul fapt al nesemnării unei legi, redeschide posibilitatea ca un act adoptat de Parlament să poată fi rediscutat, supus din nou votului sau, şi mai grav, reţinut sine die după libera apreciere a acestora. O asemenea conduită, pe lângă faptul că nu îşi găseşte reflectarea în nicio normă sau principiu constituţional, ar ignora voinţa Parlamentului şi rolul constituţional al acestuia. 9. Astfel fiind, se susţine că adoptarea legii deduse controlului de constituţionalitate în şedinţa din data de 15 februarie 2019 încalcă normele şi principiile constituţionale referitoare la procedura adoptării legilor, întrucât numai Camera Deputaţilor, în plenul său, ar fi fost îndrituită să se pronunţe cu privire la reluarea dezbaterii asupra acestei legi. Or, decizia Biroului permanent de a solicita comisiei permanente sesizate în fond să elaboreze un raport suplimentar şi înscrierea acestei legi pe ordinea de zi a plenului nu au fost precedate de un vot al plenului. 10. Se mai susţine că aceste vicii de neconstituţionalitate transpar cu atât mai mult cu cât legea dedusă controlului de constituţionalitate, adoptată în data de 13 februarie 2019, a fost depusă în aceeaşi zi la secretarii generali ai Camerelor, termenul de 2 zile prevăzut de art. 15 din Legea nr. 47/1992 începând să curgă din respectiva zi şi împlinindu-se în data de 14 februarie, la finalul acestei zile. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, sub aspectul naturii lor juridice, termenele reglementate prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel cum sunt acestea prevăzute şi în art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, sunt „termene care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere“ (Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999). De asemenea, Curtea a reţinut că „nu sunt aplicabile în această procedură dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, întrucât dreptul public este supus regulii în virtutea căreia termenele se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se includ în termen şi ziua în care acesta începe să curgă şi ziua când se împlineşte (Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010). Aşadar, termenul de 2 zile pentru sesizarea Curţii Constituţionale a început să curgă în ziua de 13 februarie 2019 şi s-a împlinit în ziua de 14 februarie, orice altă interpretare contravenind jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Ulterior zilei de 14 februarie, data la care s-a împlinit termenul de protecţie de 2 zile, conform art. 77 alin. (1) din Constituţie, legea ar fi trebuit să fie trimisă spre promulgare Preşedintelui României. Această dispoziţie constituţională este reflectată şi în art. 133 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia: „După împlinirea termenelor prevăzute la alin. (3) legea se trimite, sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea promulgării.“ Din această perspectivă, adoptarea în data de 15 februarie 2019 a legii deduse controlului de constituţionalitate, ca urmare a resupunerii la vot în urma modificării legii votate deja de Camera decizională în şedinţa din data de 13 februarie 2019, s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 75 alin. (3), fiind ignorate şi dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Constituţie. Nerespectarea dispoziţiilor unei legi organice, respectiv a celor prevăzute de art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, atrage şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform căruia: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.“ Curtea Constituţională a reţinut că o promulgare în interiorul termenului de protecţie „nu poate constitui un impediment în calea controlului de constituţionalitate, iar subiectele de drept îndrituite să declanşeze controlul nu pot fi lipsite de dreptul lor constituţional, consacrat de art. 146 lit. a)“ (Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 55). În mod similar, o nouă votare a legii şi o modificare a ei după ce Camera decizională a exprimat un vot final, precum şi o nouă depunere la secretarii generali ai celor două Camere aduc atingere în mod direct titularilor dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care în data de 13 februarie 2019 au fost sesizaţi cu o formă a legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. 11. În considerarea argumentelor expuse se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019. 12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 13. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.520 din 1 martie 2019, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 14. Se susţine că, faţă de normele constituţionale incidente în materia legiferării, între momentul sesizării primei Camere competente şi momentul înaintării legii Preşedintelui României, în vederea promulgării, iniţiativa legislativă se află în procedură parlamentară, iar Legea fundamentală nu prevede aspecte de procedură parlamentară, obligatorii pentru cele două Camere, în cadrul dezbaterilor asupra unui proiect de lege sau asupra unei propuneri legislative, situaţie justificată, de altfel, de principiul autonomiei parlamentare. În absenţa oricăror norme constituţionale expres reglementate privind funcţionarea Camerelor Parlamentului, Curtea Constituţională a statuat că „în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului şi ale art. 64 privind organizarea internă a fiecărei Camere a Parlamentului, fiecare Cameră este în drept să îşi stabilească, în limitele şi cu respectarea prevederilor constituţionale, regulile de organizare şi funcţionare, care, în substanţa lor, alcătuiesc regulamentul fiecărei Camere. Ca urmare, organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere a Parlamentului se stabilesc prin regulament propriu, adoptat prin hotărâre proprie a fiecărei Camere, cu votul majorităţii membrilor Camerei respective. Astfel, în virtutea principiului autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, consacrat de art. 64 alin. (1) teza I din Constituţie, orice reglementare privind organizarea şi funcţionarea Camerei Deputaţilor care nu este prevăzută de Constituţie poate şi trebuie să fie stabilită prin regulamentul propriu. Prin urmare, Camera Deputaţilor este suverană în a adopta măsurile pe care le consideră necesare şi oportune pentru buna organizare şi funcţionare a sa, inclusiv cele privind constituirea şi alegerea structurilor sale de conducere şi de lucru“ (a se vedea Decizia nr. 667 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 7 iunie 2011). Potrivit punctului de vedere exprimat, autonomia internă a Parlamentului sau autonomia regulamentară de care beneficiază fiecare Cameră a Parlamentului, în temeiul dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 64 alin. (1), dă acestora dreptul de a dispune cu privire la propria organizare şi procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare. 15. În continuare este descris procesul legislativ în privinţa legii criticate până la adoptarea acesteia în data de 13 februarie 2019. Se arată că, «în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 14 februarie 2019, în timpul dezbaterilor la Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2019, au fost adoptate două amendamente aflate în strânsă conexiune cu legea contestată. Astfel, mai întâi a fost adoptat, cu 123 de voturi „pentru“, 119 voturi „împotrivă“ şi o abţinere, amendamentul înscris la nr. crt. 2 din anexa nr. 11 - amendamente respinse - la raportul comisiei, având următorul conţinut: „Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa nr. 3/20/01 - "Ministerul Muncii“, titlul IX - „Asistenţă socială“, cu suma de 2.130.528 mii lei, pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii, începând cu data de 1 martie 2019.“ (a se vedea pag. 1.152 din raportul comisiei şi stenograma şedinţei comune din 14 februarie). Având în vedere necesitatea acoperirii cheltuielilor aferente majorării alocaţiei pentru copii, în cadrul aceleiaşi şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a fost adoptat ulterior un alt amendament la anexa nr. 3, referitoare la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Potrivit stenogramei şedinţei postate pe site-ul Camerei Deputaţilor, cel de-al doilea amendament susţinut în plen şi adoptat la anexa nr. 3/20/01 „Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale“, titlul 57, titlul IX „Asistenţa socială“ prevede majorarea deficitului bugetului de stat pentru anul în curs în sensul că „Sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat, de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei. Astfel, deficitul bugetului general consolidat estimat în termeni cash devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare, în textul Legii bugetului de stat.“ (...) Adoptarea acestui din urmă amendament, generat de necesitatea de a identifica sursa de finanţare indispensabilă aplicării prevederilor referitoare la majorarea alocaţiei de stat pentru copii, care au fost adoptate de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, a condus la apariţia următoarei situaţii: în data de 13 februarie Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de Cameră decizională, un proiect de lege în care se prevedea la art. 2 alin. (1) că „Plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2019 de 2,55%“, iar o zi mai târziu, în 14 februarie 2019, Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat prevederea potrivit căreia deficitul bugetului general consolidat estimat în termeni cash devine 2,76% din produsul intern brut. Având în vedere această contradicţie flagrantă între dispoziţiile menţionate ale celor două legi, care în niciun caz nu puteau intra în vigoare având conţinutul arătat, şi principiul imperativ prevăzut de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor s-a întrunit în şedinţa din 15 februarie 2019, ora 00.03». În temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. i) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, s-a hotărât, cu 9 voturi „pentru“ şi 1 vot „împotrivă“, ca pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din 15 februarie, ora 8.30, să fie înscris Proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, iar Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să dezbată din nou acelaşi proiect în cadrul unei şedinţe convocate de la ora 8.00, cu scopul exclusiv de a fi corelate prevederile proiectului de lege menţionat cu cele ale Proiectului legii bugetului de stat pe anul 2019, conform amendamentelor adoptate de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în ziua precedentă. Ulterior, la ora 00.20 a aceleiaşi zile, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a votat, cu majoritatea membrilor săi, programul şi ordinea de zi propuse de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. În data de 15 februarie 2019 a avut loc şedinţa Camerei Deputaţilor în care s-a dezbătut Proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, conform raportului suplimentar înaintat de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, iar, cu 182 de voturi „pentru“, proiectul a fost adoptat, 4 deputaţi neexprimându-şi votul, conform stenogramei. Ca urmare, cele două legi au fost armonizate, art. 2 alin. (1) din Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 dispunând că „Plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2019 de –2,76%, iar în anul 2020 de –2,33%“, în acord cu prevederile înscrise în Legea bugetului de stat pe anul 2019. 16. Se apreciază astfel că, având în vedere atât elementele procedurale prezentate anterior, cât şi împrejurarea că Legea fundamentală nu prevede aspecte de procedură parlamentară, reglementând însă principiul autonomiei parlamentare, procedura aplicată în şedinţa din 15 februarie cu privire la Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 nu poate fi considerată o încălcare a dispoziţiilor art. 75 alin. (3). Se arată că „a fost de fapt doar o conjunctură în care autoritatea legiuitoare a ales să îndrepte o gravă inadvertenţă legislativă, care ar fi avut drept consecinţe imposibilitatea aplicării unei prevederi legale şi să interpreteze prevederile constituţionale şi regulamentare în sensul aplicării şi nu neaplicării lor, respectiv în scopul îndeplinirii competenţelor sale constituţionale“. Se apreciază că, în temeiul autonomiei regulamentare, în cadrul şedinţei în plen se poate invoca neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de normele regulamentare care permit reluarea votului final asupra unui proiect de lege, aşa cum s-a întâmplat şi în situaţia prezentată. Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii sale decizionale cu privire la aceste aspecte, a hotărât prin vot să adopte legea cu modificările instituite prin raportul suplimentar, după cum rezultă din stenogramă. De altfel, şi autorul sesizării arată că „adoptarea legii deduse controlului de constituţionalitate în şedinţa din data de 15 februarie 2019 încalcă normele şi principiile constituţionale referitoare la procedura adoptării legilor întrucât numai Camera Deputaţilor, în plenul său, ar fi fost îndrituită să se pronunţe cu privire la reluarea dezbaterii asupra legii“. În calitate de for legislativ şi în temeiul principiului autonomiei parlamentare, Camera Deputaţilor şi Senatul au competenţa de a edicta, interpreta şi aplica normele proprii de organizare şi funcţionare. În cazul de faţă, punerea în aplicare a normelor regulamentare a fost iniţiată de către organele de conducere interne ale Camerei Deputaţilor, iar decizia finală a aparţinut plenului cu privire la fiecare dintre aspectele şi etapele procedurale necesare finalizării procedurii legislative. 17. Se apreciază că este neîntemeiată şi critica în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, vizând cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească legea. 18. Cât priveşte termenele prevăzute de art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se arată că din examinarea fişei PLx 45/2019 de pe site-ul Camerei Deputaţilor rezultă că în data de 13 februarie 2019 Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale de către subiectele de drept îndrituite de Legea fundamentală. Până la data votării Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, conform raportului şi dezbaterilor din şedinţa din data de 15 februarie 2019, nu s-a înregistrat nicio sesizare de neconstituţionalitate, niciunul dintre subiectele de drept competente constituţional să sesizeze Curtea Constituţională neexercitându-şi acest drept, iar legea nu a fost transmisă Preşedintelui României, în vederea promulgării, nefiind împlinit termenul legal şi regulamentar prevăzut. Ca urmare, se apreciază că susţinerea autorului sesizării, potrivit căreia legea contestată a fost adoptată în data de 15 februarie 2019 cu încălcarea dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţia României, este irelevantă. 19. Se conchide în sensul că între momentul sesizării primei Camere competente şi momentul înaintării legii Preşedintelui României, în vederea promulgării, iniţiativa legislativă se află în procedură parlamentară; Legea fundamentală nu prevede aspecte de procedură parlamentară, întrucât activitatea Camerei Deputaţilor şi Senatului se desfăşoară în baza principiului autonomiei parlamentare, iar actele normative trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, fiind corelate cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune. Având în vedere toate aceste considerente, se propune respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 22. Astfel, autorul sesizării este Preşedintele României, titular al dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie. Obiectul sesizării îl constituie o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată, încadrându-se deci în dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţie. Cât priveşte termenul de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat legea contestată în prezenta cauză pe data de 15 februarie 2019, iar la data de 18 februarie 2019 aceasta a fost înaintată, pentru promulgare, Preşedintelui României, care la data de 22 februarie 2019 a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului de constituţionalitate a priori, deci în interiorul termenului de 20 de zile prevăzut în art. 77 alin. (1) din Constituţie. Rezultă, aşadar, că sesizarea este admisibilă sub toate cele trei aspecte ce privesc legalitatea sesizării. 23. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, criticată exclusiv sub aspectul neconstituţionalităţii extrinseci. 24. Prevederile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, în art. 75 alin. (3), potrivit căruia, „După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislative se trimite celeilalte Camere, care va decide definitiv“, în art. 77 alin. (1), potrivit căruia „Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire“, în art. 146 lit. a), referitor la controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, şi în art. 147 alin. (4) din Constituţie, care stabileşte caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 25. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine următoarele: (1) Parcursului legislativ al legii examinate 26. Potrivit fişei legislative disponibile pe pagina Camerei Deputaţilor, la data de 11 februarie 2019 Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019. În aceeaşi dată, respectiv 11 februarie 2019, proiectul, în forma adoptată de Senat, a fost prezentat în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, a fost aprobată procedura de urgenţă solicitată, s-a înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbateri şi a fost trimis pentru raport la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, cu termen de depunere a amendamentelor 12 februarie 2019 şi termen de depunere a raportului 13 februarie 2019. În data de 12 februarie 2019 a fost primit avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, iar în data de 13 februarie 2019 s-a primit raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. În aceeaşi zi, 13 februarie 2019, au avut loc dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor şi adoptarea Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, rezultatul votului fiind 170 de voturi pentru, 82 de voturi contra şi 9 abţineri. Tot în data de 13 februarie 2019, legea astfel adoptată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor, pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii. 27. În continuare însă legea nu a fost trimisă la promulgare, ci, la data de 15 februarie 2019, a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi în Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, cu reluarea dezbaterilor în privinţa sa şi trimiterea pentru raport suplimentar la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. În aceeaşi dată s-a primit raportul suplimentar, iar Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, cu acelaşi titlu, dar cu un conţinut modificat, s-a dezbătut în Camera Deputaţilor şi a fost adoptată, cu 182 voturi pentru. Nu au existat voturi contra, nici abţineri, iar un număr de patru deputaţi nu au votat. Legea astfel adoptată este criticată de autorul sesizării, în raport cu prevederile constituţionale mai sus menţionate, criticile fiind circumstanţiate neconstituţionalităţii extrinseci, prin prisma procedurii de legiferare. (2) Competenţa Curţii Constituţionale de control al respectării procedurii parlamentare de legiferare 28. În privinţa normelor care guvernează activitatea parlamentară, invocate deopotrivă în cadrul controlului a priori, al legilor înainte de promulgare, cât şi a posteriori, respectiv al legilor după intrarea în vigoare, precum şi al regulamentelor şi al altor hotărâri ale Parlamentului, Curtea Constituţională a distins între norme de rang constituţional şi, respectiv, regulamentar, infraconstituţional (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 393 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, paragraful 48). 29. În ceea ce priveşte conţinutul normelor constituţionale, Curtea a distins între exigenţele de ordin procedural şi cele de ordin substanţial (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 393 din 6 iunie 2018, precitată, paragraful 32), ambele fiind susceptibile de a constitui obiect al controlului pe care Curtea Constituţională îl realizează în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale şi legale. 30. Aplicând aceste distincţii în ipoteza în cauză, respectiv a controlului de constituţionalitate al legilor înainte de promulgare, cu raportare la exigenţele de ordin procedural care guvernează activitatea de legiferare, Curtea reţine că poate analiza şi sancţiona încălcarea normelor de referinţă de rang constituţional, iar nu şi a celor de rang regulamentar, în măsura în care acestea din urmă nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017). Sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat că, „în lipsa unei competenţe exprese şi distincte, nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum şi desfăşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele şi principiile fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2017, paragraful 34, Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010, şi Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). Aşadar, Curtea a statuat în mod constant că nu este competentă a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995, Decizia nr. 98 din 15 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 11 martie 2005, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18). 31. Examinând, în continuare, cadrul constituţional de referinţă în materia activităţii de legiferare, Curtea constată că Legea fundamentală cuprinde norme exprese care jalonează toate etapele procedurale ale acesteia în secţiunea a 3-a - Legiferarea, din capitolul I - Parlamentul, cuprins în titlul III - Autorităţile publice, după cum urmează: iniţiativa legislativă (art. 74), sesizarea Camerelor (art. 75), adoptarea legilor şi a hotărârilor (art. 76), promulgarea legii (art. 77), intrarea în vigoare a legii (art. 78). Alte norme cu caracter procedural privesc avizarea actelor normative, acestea fiind stabilite, în mod corespunzător, în realizarea rolului constituţional al unor autorităţi de rang constituţional precum Consiliul Legislativ (art. 79), Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (art. 119), Consiliul Superior al Magistraturii (art. 133-134), Consiliul Economic şi Social (art. 141). Legile constituţionale cunosc o reglementare distinctă sub acest aspect în titlul VII - Revizuirea Constituţiei. 32. În ansamblul normelor constituţionale, dispoziţiile care cuprind reguli cu caracter procedural incidente în materia legiferării se corelează şi sunt subsumate principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, la rândul său acest principiu stând la temelia statului de drept, consacrat expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. De altfel, şi Comisia de la Veneţia, în raportul intitulat Rule of law checklist, adoptat la cea de-a 106-a sesiune plenară (Veneţia, 11-12 martie 2016), reţine că procedura de adoptare a legilor reprezintă un criteriu în aprecierea legalităţii, care constituie prima dintre valorile de referinţă ale statului de drept (pct. II A5). Sub acest aspect sunt relevante, între altele, potrivit aceluiaşi document, existenţa unor reguli constituţionale clare în privinţa procedurii legislative, dezbaterile publice ale proiectelor de legi, justificarea lor adecvată, existenţa evaluărilor de impact înainte de adoptarea legilor. Referitor la rolul acestor proceduri, Comisia reţine că statul de drept este legat de democraţie prin faptul că promovează responsabilitatea şi accesul la drepturile care limitează puterile majorităţii. 33. Altfel spus, reglementarea unor reguli clare în privinţa procedurii legislative, inclusiv la nivelul Legii fundamentale, şi respectarea regulilor astfel stabilite constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii parlamentare, aşadar, o garanţie a democraţiei. În măsura în care normele privind procedura legislativă au consacrare constituţională, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe asupra modului în care legile adoptate de Parlament le respectă şi să sancţioneze în mod corespunzător încălcarea lor. (3) Norme de rang constituţional incidente în procedura de legiferare şi interpretarea lor, cu referire la situaţia relevată în sesizare 34. În motivarea sesizării sunt invocate, în acest sens, prevederile art. 75 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia, „după adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv“, şi ale art. 77 alin. (1), referitor la promulgarea legii, prin prisma principiului legalităţii, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar, în legătură cu acestea, dispoziţiile constituţionale care reglementează controlul de constituţionalitate a priori, cuprinse în art. 146 lit. a), şi cele privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. De altfel, nu există norme regulamentare exprese pentru situaţia în cauză, mai sus descrisă. Dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. i) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, invocat în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, se referă la atribuţia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de a întocmi „proiectul ordinii de zi a şedinţelor Camerei Deputaţilor şi al programului de lucru al acesteia, pe care le transmite Comitetului liderilor grupurilor parlamentare spre dezbatere şi aprobare“. Este vorba, aşadar, de o atribuţie cu caracter general, iar nu de un temei juridic pentru a susţine hotărârea de a vota încă o dată legea adoptată definitiv. Ca urmare, nu poate fi în discuţie o eventuală inadmisibilitate a sesizării, pe motiv că ar fi în discuţie doar o modalitate de aplicare a regulamentelor parlamentare. 35. Având în vedere situaţia descrisă în sesizare, precum şi aspectele relevate în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, Curtea va examina, în principal, modul de interpretare şi aplicare a sintagmei „decide definitiv“, cuprinsă în art. 75 alin. (3) din Constituţie, în corelaţie cu celelalte texte constituţionale invocate, pentru a determina dacă textul constituţional menţionat permite Camerei decizionale să decidă prin vot asupra unui proiect de lege, iar apoi, din diverse motive, înainte ca legea să fie trimisă la promulgare, să revină asupra conţinutului acesteia, să reia dezbaterea şi votarea sa. 36. Referindu-se la înţelesul acestei sintagme, în contextul examinării principiului bicameralismului, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 34, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Cu raportare la cauza dedusă judecăţii, întrebarea este până la ce moment pot fi aduse astfel de modificări şi completări, respectiv până la data la care legea este votată în plenul Camerei sau şi după acest moment, în măsura în care legea nu a fost trimisă la promulgare. 37. Procedând, mai întâi, la interpretarea literală a sintagmei menţionate, Curtea constată că „a decide“ înseamnă, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX), „a hotărî, a soluţiona în mod definitiv“. Dată fiind această semnificaţie, pare că legiuitorul constituant ar fi putut utiliza numai verbul „a decide“ pentru a descrie rolul Camerei decizionale în procesul de legiferare. Cu toate acestea, într-o exprimare aparent tautologică, a adăugat şi termenul „definitiv“, având semnificaţia, potrivit DEX, „care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna, irevocabil, absolut, categoric“. Utilizarea ambelor noţiuni în cuprinsul aceleiaşi sintagme este de natură să întărească sensul acesteia, potrivit căruia, odată ce Camera decizională a decis în procedura de adoptare a unei legi, nu mai poate reveni asupra hotărârii luate în privinţa acelei legi. Această decizie/hotărâre a Camerei decizionale se materializează prin votul în plen asupra legii, vot care, la rândul său, marchează finalizarea unui proces deliberativ complex în privinţa conţinutului şi a formei legii. 38. Având în vedere interpretarea literală a textului constituţional de referinţă, rezultă că este exclusă, din punct de vedere constituţional, o reluare a dezbaterilor şi a votului asupra unei legi asupra căreia Camera decizională a decis definitiv. Ca rezultat al acestui vot, proiectul sau propunerea legislativă devine lege, aceasta este semnată de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi trebuie să urmeze parcursul procedural constituţional, în sensul trimiterii la promulgare, în condiţiile art. 77 alin. (1) din Constituţie. Prin norme infraconstituţionale sunt stabilite în acest sens termene şi proceduri, inclusiv în scopul de a asigura posibilitatea subiecţilor prevăzuţi de art. 146 lit. a) din Constituţie de a exercita dreptul constituţional de sesizare a Curţii Constituţionale. De asemenea, art. 77 alin. (2) din Constituţie prevede posibilitatea Preşedintelui României ca, înainte de promulgare, să ceară Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii. Faptul că, în cauză, legea nu a fost trimisă la promulgare (aspect menţionat şi în cadrul dezbaterilor din 15 februarie 2019, fiind consemnat în stenograma din aceeaşi dată) nu este de natură să conducă la o altă interpretare a normelor constituţionale menţionate, ci este de natură să pună în discuţie modul în care aceste norme au fost respectate, inclusiv din perspectiva dezvoltării lor la nivel infraconstituţional, prin prisma principiului legalităţii, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 39. Din această perspectivă, procedând în continuare la interpretarea sistematică a Constituţiei, Curtea Constituţională constată că aceasta este de natură să conducă la aceeaşi concluzie în privinţa sensului sintagmei analizate, câtă vreme cadrul constituţional de referinţă jalonează etape clare în procesul de adoptare a unei legi, pornind de la iniţiativa legislativă şi până la intrarea legii în vigoare, toate subsumate principiului legalităţii, exigenţă primordială a statului de drept. Prin definiţie, statul de drept presupune obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, sens în care sunt dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 383 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004). Exigenţele acestuia privesc scopurile majore ale activităţii statale, prefigurate în ceea ce îndeobşte este numit ca fiind domnia legii, sintagmă ce implică subordonarea statului faţă de drept, asigurarea acelor mijloace care să permită dreptului să cenzureze opţiunile politice şi, în acest cadru, să pondereze eventualele tendinţe abuzive, discreţionare ale structurilor etatice. Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea legilor şi a tuturor actelor normative cu aceasta, existenţa regimului de separaţie a puterilor publice, care trebuie să acţioneze în limitele legii, şi anume în limitele unei legi ce exprimă voinţa generală. Statul de drept consacră o serie de garanţii, inclusiv jurisdicţionale, care să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor prin autolimitarea statului, respectiv încadrarea autorităţilor publice în coordonatele dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). 40. În acest cadru, procedura de legiferare apare nu ca un scop în sine, ci ca o premisă pentru asigurarea unei legislaţii de calitate, în sensul arătat deopotrivă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea Constituţională într-o amplă jurisprudenţă. Totodată, respectarea acestei proceduri este o garanţie a securităţii juridice. Acceptarea ideii potrivit căreia după decizia finală a Camerei decizionale legea adoptată ar putea fi oricând modificată de aceeaşi Cameră şi chiar dacă deja a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale ar crea o insecuritate perpetuă pentru toţi subiecţii implicaţi în procedura legislativă. În plus, chiar votul final asupra legii ar fi permanent sub semnul întrebării, iar termenul „definitiv“ prevăzut de dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Constituţie ar fi lipsit de conţinut. Or, Curtea Constituţională a statuat sub acest aspect că niciun instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 23 februarie 2011). 41. În concluzie, deopotrivă interpretarea literală şi cea sistematică a normelor constituţionale incidente conduc la concluzia că, prin reluarea dezbaterilor şi a votului în Camera decizională, în data de 15 februarie 2019, asupra Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, în condiţiile în care Camera decizională decisese definitiv prin vot asupra acesteia în data de 13 februarie 2019, au fost încălcate dispoziţiile art. 75 alin. (3) şi ale art. 77 alin. (1) din Constituţie, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii adoptate, în ansamblul său. Ca efect al deciziei de admitere şi urmând jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la efectele constatării neconstituţionalităţii legii în ansamblul său, opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, sau Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 6 iulie 2018). 42. Chiar dacă, aşa cum se explică în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, recurgerea la soluţia redeschiderii dezbaterilor, modificării legii şi supunerii sale din nou la vot în Camera decizională a avut un scop pozitiv, şi anume acela de a corecta legea înainte ca aceasta să părăsească Parlamentul, Curtea subliniază că orice astfel de „corectare“ trebuie să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor constituţionale. Acceptarea tezei contrare ar credita legiuitorul cu posibilitatea de a decide, practic, dacă respectă sau nu Legea fundamentală, ceea ce este în contradicţie cu principiul supremaţiei Constituţiei şi încalcă rolul Curţii Constituţionale de garant al acestei supremaţii. 43. Tot astfel, Curtea nu poate reţine în cauză incidenţa principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului, întrucât, aşa cum rezultă din jurisprudenţa sa constantă, această autonomie nu poate fi exercitată în mod discreţionar, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului. Astfel, între principiul constituţional referitor la autonomia Parlamentului de a-şi stabili reguli interne de organizare şi funcţionare [art. 64 alin. (1)] şi principiul constituţional referitor la rolul Parlamentului în ansamblul autorităţilor publice ale statului, ce exercită, potrivit Constituţiei, atribuţii specifice democraţiei constituţionale (legiferarea, acordarea votului de încredere, în baza căruia este numit Guvernul, retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, declararea stării de război, aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării etc.), există un raport ca de la mijloc/instrument la scop/interes. Astfel, regulamentele parlamentare se constituie într-un ansamblu de norme juridice menite să organizeze şi să disciplineze activitatea parlamentară cu privire, printre altele, la procedura de legiferare, de numire sau de învestitură a celor mai importante instituţii sau autorităţi publice în stat (Guvern, o parte dintre judecătorii Curţii Constituţionale, o parte dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii Curţii de Conturi, Avocatul Poporului, directorii serviciilor de informaţii), precum şi regulile de organizare şi funcţionare ale fiecărei Camere. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român îşi exercită suveranitatea naţională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). În cauză, procedura la care s-a recurs în Camera Deputaţilor excedează cadrului constituţional de referinţă, astfel încât nu se poate susţine o legitimitate a sa, dată de autonomia parlamentară. Legiuitorul trebuia să procedeze la identificarea soluţiei constituţionale pentru realizarea modificărilor şi corelărilor legislative necesare, ţinând seama şi de urgenţa invocată. 44. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 este neconstituţională în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 martie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
