Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 128 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 400 alin. (2) din Codul civil Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 128 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 400 alin. (2) din Codul civil

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 855 din 17 septembrie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina          │-                 │
│Bărbăţeanu         │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 400 alin. (2) din Codul civil, excepţie ridicată de Dragoş-Mihail Coşarcă în Dosarul nr. 884/211/2016 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 420D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că discriminarea pretinsă nu rezultă din conţinutul normativ al prevederilor legale criticate, ci din modul de aplicare a acestora. Or, interpretarea şi aplicarea legii la speţă constituie atributul instanţelor judecătoreşti, excedând competenţei Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea nr. 2 din 3 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 884/211/2016, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 400 alin. (2) din Codul civil, excepţie ridicată de Dragoş-Mihail Coşarcă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni de divorţ, precum şi a cererii de exercitare a autorităţii părinteşti şi de stabilire a domiciliului minorului.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât limitează posibilitatea legală de stabilire a locuinţei minorului după divorţ doar la unul dintre părinţi, cu excluderea posibilităţii stabilirii unei locuinţe egalitare. Astfel, art. 400 alin. (2) din Codul civil instituie o discriminare între părinţii divorţaţi, prin limitarea posibilităţii concrete a părintelui la care minorul nu are stabilită locuinţa de a-şi exercita dreptul garantat la nivel constituţional de asigurare a creşterii şi educării copilului său. De asemenea, din perspectiva copilului minor, dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului acestuia de a beneficia, în mod corelativ, de educaţia oferită în mod responsabil şi egal de ambii părinţi, chiar dacă aceştia sunt divorţaţi, în cuprinsul acestui drept intrând şi posibilitatea ca acesta să se bucure în mod egal atât de locuinţa mamei, cât şi de cea a tatălui său. Articolul 400 alin. (2) din Codul civil răpeşte copilului cu părinţi divorţaţi dreptul de a se bucura în continuare de o locuinţă egalitară şi de timp egal petrecut cu ambii părinţi, instituind regula stabilirii locuinţei la unul sau altul dintre părinţi, însă nu şi la ambii părinţi în mod egal, spre deosebire de legislaţiile altor state, care permit partajarea locuinţei. Se arată că stabilirea unei locuinţe partajate a copilului jumătate din timp la mamă şi jumătate la tată, denumită în practică şi „găzduire egalitară“, îşi găseşte fundamentul în principiul coparentalităţii, statuat expres în art. 8 pct. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, potrivit căruia ambii părinţi au responsabilităţi comune pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. În acest sens, obiectivul reşedinţei alternante este de a întări exerciţiul coparentalităţii, potrivit căruia este în interesul copilului să fie crescut de către cei doi părinţi ai săi. Menţionează că soluţii jurisprudenţiale care susţin această variantă se regăsesc din abundenţă în numeroase state dezvoltate, precum Canada, Anglia, Scoţia, Australia, SUA, Brazilia, Belgia, Franţa, Elveţia.
    6. Tribunalul Harghita - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat este în acord cu normele Constituţiei şi cu cele europene în materie, întrucât a fost avut în vedere interesul superior al minorului. De altfel, toate măsurile de ocrotire luate faţă de copiii minori pot fi revocate sau înlocuite dacă împrejurările care au determinat luarea lor s-au schimbat, în realizarea unei mai bune ocrotiri a intereselor lor. Consideră că legiuitorul a avut în vedere faptul că este mai important mediul în care trăieşte minorul şi faptul că părinţii pot să îşi exercite drepturile fără a-i afecta acestuia modul de viaţă. De aceea, s-a considerat că este mai important pentru minor să aibă un singur domiciliu, la unul dintre părinţi, iar nu două domicilii temporare, întrucât această din urmă variantă ar duce la afectarea dezvoltării sale psihice şi fizice.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră, în principal, că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia solicită o interpretare a unei norme legale, atribuţie care intră în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în esenţă, că raţiunea pentru care, spre deosebire de legislaţia altor state, legiuitorul român nu permite partajarea locuinţei este legată de nevoia de stabilitate şi predictibilitate pe care o reclamă dezvoltarea armonioasă a copilului.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 400 alin. (2) din Codul civil, care au următorul cuprins: „Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.“
    12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii, art. 26 alin. (1) privind obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată, art. 29 alin. (6) privind dreptul părinţilor sau al tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine şi art. 48 alin. (1) privind familia şi întemeierea acesteia pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că se critică modul în care în legislaţia românească actuală este reglementată stabilirea locuinţei copilului după divorţul părinţilor, susţinându-se, în esenţă, că fixarea acesteia doar la unul dintre părinţi ar fi de natură să nesocotească dreptul părinţilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine, precum şi dreptul acestora de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, consacrate de art. 29 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) din Constituţie.
    14. Curtea constată că nu pot fi reţinute aceste critici, având în vedere că textul de lege supus controlului de constituţionalitate trebuie interpretat prin coroborare cu întregul cadru normativ dedicat acestei problematici, care conferă părintelui la care nu a fost stabilită locuinţa statornică a copilului după divorţ suficiente garanţii care să îi permită să îşi exercite în continuare, nestânjenit, atributele ce caracterizează relaţia firească dintre un copil şi părintele său.
    15. Astfel, potrivit art. 397 din Codul civil, exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ revine în comun ambilor părinţi, „afară de cazul în care instanţa decide altfel“. Autoritatea părintească este definită în art. 483 alin. (1) din Codul civil ca ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc persoana copilului, precum şi bunurile acestuia, deci inclusiv ansamblul de drepturi invocate în cauza de faţă. Aşadar, prin regula exercitării în comun a autorităţii părinteşti se dă expresie tocmai ideii de egalitate a părinţilor sub aspectul dreptului de a decide cu privire la creşterea şi educarea copilului lor minor, hotărârile privitoare la acesta trebuind să fie luate împreună. În acest fel amândoi contribuie, în egală măsură, la tot ceea ce ţine de dezvoltarea armonioasă a copilului.
    16. Doar cu titlu de excepţie, dacă există motive întemeiate şi având în vedere interesul superior al copilului, instanţa poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, conform art. 398 alin. (1) din Codul civil. Dar chiar şi într-o asemenea situaţie, legea prevede că celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului [alin. (2) al aceluiaşi articol].
    17. Mai mult decât atât, art. 401 din Codul civil recunoaşte dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînţelegere între părinţi urmând ca instanţa de tutelă să decidă cu privire la modalităţile concrete de exercitare a acestui drept.
    18. Este de subliniat faptul că întotdeauna va prima interesul superior al copilului, deziderat pe care legiuitorul român îl accentuează prin toate dispoziţiile referitoare la familie. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 819 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011), că interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care îl privesc, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele naţionale (art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014), cât şi prin normele internaţionale (art. 3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului). Pentru stabilirea interesului superior al minorului în cazul încredinţării acestuia la divorţ sunt avute în vedere vârsta copilului, posibilităţile părinţilor de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul acestora faţă de minor, precum şi al minorului faţă de ei, grija manifestată de părinţi faţă de copil în timpul convieţuirii lor şi, nu în ultimul rând, opţiunea exprimată de acesta la audierea în instanţă, în condiţiile legii.
    19. Este adevărat că nu există o definiţie legală a noţiunii de interes superior al copilului, dar această absenţă este determinată de vastitatea şi diversitatea aspectelor ce trebuie avute în vedere de judecător, acesta urmând să fie apreciat de la caz la caz, în funcţie de specificitatea situaţiei şi caracteristicile personale ale fiecărui copil în parte.
    20. În contextul acestui efort de asigurare a interesului superior al copilului atât pe cale legislativă, cât şi judiciară, Curtea constată că îşi găsesc pe deplin justificarea dispoziţiile art. 400 alin. (2) din Codul civil, criticate în cauză pe considerentul că nu permit stabilirea de către judecător a unei locuinţe egalitare pentru copil, după divorţ, constând în timp egal petrecut alternativ la locuinţele fiecăruia dintre cei doi părinţi.
    21. Curtea reţine că scopul dispoziţiilor legale criticate este tocmai acela de a servi interesului superior al copilului, în condiţiile în care varianta antamată de autorii prezentei excepţii nu poate fi o opţiune benefică pentru buna dezvoltare a copilului. Aceasta, deoarece poate conduce la dificultăţi de adaptare la schimbarea constantă între cele două locuinţe, mai ales dacă vârsta lui este fragedă, putând genera labilitate şi instabilitate emoţională, nesiguranţă sau chiar resentimente faţă de părinţi. Stabilitatea locuinţei este, fără îndoială, foarte importantă pentru dezvoltarea unui copil, naveta constantă între două locuinţe putând induce confuzie, anxietate sau dificultăţi în stabilirea unor relaţii de real ataşament faţă de cei doi părinţi.
    22. De asemenea, dincolo de planul emoţional, permanenta modificare a programului poate fi destabilizantă pentru desfăşurarea activităţilor şcolare şi a celor extracurriculare şi poate constitui un impediment greu de depăşit în ceea ce priveşte interacţiunile sociale, relaţiile cu copii de vârste apropiate şi stabilirea de prietenii, indispensabile pentru dezvoltarea echilibrată a copilului. Ca atare, discontinuităţile determinate de locuinţa partajată pot avea un impact negativ asupra evoluţiei educaţionale şi sociale a copilului. Nu în ultimul rând, transportul frecvent al copilului între cele două locuinţe şi permanenta reorganizare a programului zilnic pot să afecteze însăşi sănătatea fizică şi psihică a copilului, prin oboseala şi stresul acumulate în urma alternărilor de locuinţă.
    23. Ca atare, textul de lege criticat permite instanţei judecătoreşti să evite aceste inconveniente şi, în urma analizei tuturor aspectelor relevante, să ia o decizie privind locuinţa unică a copilului, în funcţie de interesul său superior, având în vedere nevoile sale fizice şi psihologice.
    24. În ceea ce priveşte invocarea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 48 din Constituţie, care garantează dreptul părinţilor de a participa în mod egal la educaţia şi instruirea copiilor lor, Curtea observă că aceste prevederi nu conţin niciun element care să conducă la concluzia că minorul trebuie să locuiască în mod egal în locuinţele fiecăruia dintre părinţi. În ipoteza în care copilul locuieşte doar la unul dintre părinţi, nimic nu împiedică ambii părinţi să participe activ la educaţia acestuia, prin discuţii şi colaborare cu privire la activităţile şcolare şi extraşcolare. Autoritatea părintească ce se exercită, potrivit legii, în comun se bazează pe un dialog între părinţi, pentru a ajunge la un consens cu privire la decizii majore, precum cele referitoare la educaţie, sănătate şi alte aspecte importante ale vieţii copilului, fără ca minorul să fie nevoit să aibă o locuinţă comună sau egalitară.
    25. Tot astfel, părintele cu care copilul nu locuieşte poate să participe la activităţile educaţionale sau alte evenimente din viaţa copilului, acestea reprezentând, de asemenea, modalităţi prin care să se asigure implicarea activă a ambilor părinţi în educaţia copilului, prin vizite, timp petrecut împreună cu copilul şi colaborarea cu celălalt părinte, chiar dacă locuinţa copilului nu este partajată.
    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dragoş-Mihail Coşarcă în Dosarul nr. 884/211/2016 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 400 alin. (2) din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează


                    Elena-Simina Tănăsescu
                    Magistrat-asistent,
                    Valentina Bărbăţeanu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 128 din 27 martie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016