Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, excepţie ridicată de Tiberiu Gheorghe Troia şi de Lăstuna Troia în Dosarul nr. 36.902/3/2016 (nr. 1.714/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 278D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei au depus la dosar note scrise, prin care solicită judecata în lipsă şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că persoanele care au ales să divorţeze renunţă, practic, la traiul comun. Or, având în vedere că adopţia se realizează în interesul copilului, este evident că persoanele divorţate nu pot adopta împreună. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 983A din 21 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 36.902/3/2016 (nr. 1.714/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelanţii-reclamanţi Tiberiu Gheorghe Troia şi Lăstuna Troia în cadrul soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.401 din 3 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin care s-a respins cererea privind încuviinţarea adopţiei ca neîntemeiată, deoarece nu a fost îndeplinită o condiţie de fond, şi anume aceea ca adoptatorii să fie soţ şi soţie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale „în măsura în care se interpretează în sensul că nu se permite încuviinţarea adopţiei unui major decât în situaţia în care, la momentul judecării cererii, familia adoptatoare are calitatea de soţ şi soţie“. Autorii excepţiei arată că erau căsătoriţi la momentul la care majora le-a fost dată în grijă, respectiv în timpul minorităţii acesteia, şi la momentul formulării cererii de încuviinţare a adopţiei majorei, iar relaţiile dintre ei şi majoră nu au avut de suferit ca urmare a desfacerii căsătoriei lor prin divorţ. Or, a se face abstracţie de faptul că au crescut împreună copilul încă din anul 2004, l-au educat, i-au oferit toate condiţiile unei creşteri armonioase, l-au susţinut moral şi material şi a se raporta exclusiv la calitatea de soţ şi soţie la momentul soluţionării cererii de încuviinţare a adopţiei este contrar dispoziţiilor constituţionale. Pentru aceste motive, se susţine că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, raportate la dispoziţiile art. 455 alin. (2) din Codul civil sunt constituţionale „în măsura în care se interpretează în sensul că au calitatea de familie adoptatoare şi cei care în timpul minorităţii celui ce se doreşte a fi adoptat aveau calitatea de soţ şi soţie, dar la momentul judecării cererii de adopţie nu mai au această calitate, cu îndeplinirea celorlalte condiţii legale“. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie. Reglementările în materia adopţiei care sunt cuprinse în noul Cod civil sunt doar cele cu caracter fundamental, fiind preluate, în majoritatea lor, din Legea nr. 273/2004, cu precizarea că unele texte au fost reformulate sau nu se mai găsesc în integralitatea lor, cu consecinţe asupra felului în care funcţionează instituţia juridică a adopţiei după intrarea în vigoare a codului. Scopul pentru care legiuitorul a instituit o astfel de interdicţie a fost acela de a nu permite persoanelor care nu sunt unite prin căsătorie să adopte un copil, cu precizarea că normele legale nu fac nicio distincţie între situaţia particulară a acestora, în sensul că în aceeaşi categorie sunt integraţi atât concubinii, cei care sunt divorţaţi la momentul pronunţării hotărârii de încuviinţare a adopţiei, precum şi cei care din orice alt motiv nu sunt căsătoriţi sau nu pot dobândi acest statut civil, potrivit legii. În egală măsură, trebuie observat că legiuitorul a instituit această interdicţie fără a face vreo distincţie în raport cu vârsta adoptatului, fie că e un copil fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă, fie că e o persoană cu capacitate de exerciţiu deplină, menirea unei astfel de condiţii restrictive fiind aceea de a nu se ajunge la relaţii de familie multiplicate sau multiplicabile în mod nelimitat sau la disiparea periculoasă a responsabilităţilor legate de ocrotirea părintească ce s-ar realiza într-o formulă incompatibilă cu principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial. Intenţia legiuitorului este aceea de a da posibilitatea ca, prin intermediul adopţiei, persoana lipsită de ocrotirea părintească specifică unei familii normale să beneficieze de această ocrotire în cadrul familiei adoptive, accentul căzând pe crearea unui mediu familial autentic, propice pentru dezvoltarea relaţiilor de afecţiune, susţinere şi responsabilitate absolut necesare pentru dezvoltarea armonioasă din toate punctele de vedere a adoptatului. Acest principiu este definitoriu pentru realizarea adopţiei şi are valoare fundamentală în aşezarea acestei instituţii juridice pe făgaşul social şi moral al unei vieţi trăite într-un cadru de normalitate şi nu poate fi înfrânt în nicio situaţie, cu excepţia cazurilor limitativ prevăzute de lege, în care nu se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor legale. Faptul că în unele situaţii, cum este şi cea din cauza pendinte, adopţia se cere a fi încuviinţată pentru a consfinţi, din punct de vedere juridic, existenţa unor relaţii de familie de facto care au existat în trecut şi care pot continua să existe şi în prezent nu constituie un temei suficient pentru a înfrânge principiul anterior expus, atât timp cât situaţia premisă pentru crearea şi consolidarea unei familii, constituită din adoptatori şi adoptat, nu mai subzistă actualmente, în sensul că a intervenit divorţul adoptatorilor. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Încuviinţarea adopţiei se înfăptuieşte atât în considerarea interesului superior al copilului, cât şi pentru respectarea drepturilor sale fundamentale (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 299 din 23 mai 2013). Norme juridice privitoare la condiţiile de fond ale adopţiei se regăsesc, explicit sau implicit, şi în alte acte normative interne sau internaţionale (Legea nr. 273/2004, Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale sau Convenţia cu privire la drepturile copilului). În cuprinsul Convenţiei europene din 24 aprilie 1967 în materia adopţiei de copii, la art. 6 se regăseşte prevederea potrivit căreia „Legislaţia nu poate permite adopţia unui copil decât de către două persoane unite prin căsătorie, fie că adoptă simultan, fie succesiv, sau de către un singur adoptator“. Mai mult, în preambulul Convenţiei cu privire la drepturile copilului se prevede faptul că acesta trebuie să beneficieze de protecţia familiei, ca unitate de bază a societăţii şi ca mediu natural destinat creşterii şi bunăstării tuturor membrilor săi, pentru a-şi putea asuma pe deplin responsabilităţile în cadru societăţii. Prin urmare, scopul pentru care legiuitorul a instituit o astfel de interdicţie a fost acela de a da posibilitatea ca, prin intermediul adopţiei, persoana lipsită de ocrotirea părintească specifică unei familii normale să beneficieze de un mediu familial autentic, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere, pentru dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii copilului. Însă autorii excepţiei critică de fapt omisiuni de reglementare, în sensul în care legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea de a avea calitatea de familii adoptatoare şi familiile care în timpul minorităţii copilului ce se dorea a fi adoptat aveau calitatea de soţ şi soţie, însă la momentul judecării cererii de adopţie nu mai au această calitate. Or, sub acest aspect, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 23 septembrie 2016, având următorul cuprins: „Două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie.“ 12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat - art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 - face parte din capitolul II: Condiţii de fond şi condiţii vizând exprimarea consimţământului la adopţie şi instituie o condiţie de fond negativă a adopţiei, referitoare la persoanele care pot adopta, şi anume: două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie. Acest text are un conţinut normativ identic cu cel al art. 462 alin. (2) - cu denumirea marginală Adopţia simultană sau succesivă - din Codul civil şi care face parte din paragraful 2 - Persoanele care pot adopta din secţiunea a 2-a - Condiţiile de fond ale adopţiei a capitolului III - Adopţia al titlului III - Rudenia. Condiţiile de fond ale adopţiei vizează, pe de-o parte, persoanele care pot adopta, iar, pe de altă parte, persoanele care pot fi adoptate. Referitor la persoana care poate fi adoptată, Curtea reţine că, potrivit art. 455 (Vârsta adoptatului) alin. (1) din Codul civil, copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, iar, în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, „poate fi adoptată, în condiţiile legii, şi persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte“. 14. Din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia sunt nemulţumiţi de condiţia impusă de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, aceea de a avea calitatea de soţ şi soţie la momentul judecării cererii de adopţie, invocând ca argument, pe lângă dispoziţiile constituţionale, şi dispoziţiile art. 455 alin. (2) din Codul civil, care permit adopţia unei persoane care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte. Prin urmare, ceea ce se critică, în cauză, este condiţia de fond negativă a adopţiei, referitoare la persoanele care pot adopta (două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie), neavând relevanţă - pentru analiza constituţionalităţii acestui text - dispoziţiile art. 455 alin. (2) din Codul civil (care permit adopţia unei persoane care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte), dispoziţii privind tot o condiţie de fond a adopţiei, însă referitoare la persoana care poate fi adoptată. 15. Cu privire la reglementările internaţionale privind condiţiile de fond ale adopţiei, referitoare la persoanele care pot adopta, Curtea reţine că, potrivit art. 7 (Condiţii pentru adopţie) alin. (1) din Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, ratificată de România prin Legea nr. 138/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 21 iulie 2011, "(1) Legislaţia permite adopţia unui copil: a) de către două persoane de sex diferit (i) care sunt căsătorite una cu cealaltă, sau (ii) atunci când există o astfel de instituţie, care au încheiat un parteneriat înregistrat; b) de către o singură persoană." 16. Curtea observă, în primul rând, că art. 7 face parte din titlul II al Convenţiei, intitulat Principiile generale, iar, în al doilea rând, că, potrivit art. 2 din Legea nr. 138/2011, „Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formulează următoarea rezervă: «Potrivit art. 27 alin. (1) din convenţie, România declară că nu va aplica dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) pct. (ii) potrivit cărora este permisă adopţia unui copil de către două persoane de sex diferit care au încheiat un parteneriat înregistrat»“. Având în vedere aceste reglementări, Curtea constată că legea română (atât Codul civil, cât şi Legea nr. 273/2004), în acord cu reglementările internaţionale, permite două ipoteze referitoare la persoanele care pot adopta: 1. adopţia de către două persoane de sex diferit care sunt căsătorite una cu cealaltă [denumite „familia adoptatoare“, potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 273/2004]; 2. adopţia de către o singură persoană [denumită „adoptator“, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 273/2004]. Pentru ipoteza adopţiei de către două persoane de sex diferit, textul de lege criticat instituie, în acord cu prevederile internaţionale, o condiţie de fond a adopţiei, şi anume aceea ca cele două persoane să fie căsătorite una cu cealaltă. 17. În analiza raţiunii instituirii de către legiuitor a acestei condiţii sine qua non pentru adopţia de către două persoane de sex diferit, Curtea reţine că trebuie avută în vedere finalitatea adopţiei, şi anume aceea de a integra în familia adoptatoare un copil lipsit de ocrotire părintească. Această finalitate reiese din reglementarea principiilor adopţiei, printre care, potrivit art. 1 lit. a)-c) din Legea nr. 273/2004 şi art. 452 lit. a)-c) din Codul civil, sunt: principiul interesului superior al copilului, principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial şi principiul continuităţii creşterii şi educării copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, lingvistică, religioasă şi culturală. Totodată, potrivit art. 48 alin. (1) din Constituţie, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi [...]“. De asemenea, în preambulul Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, se reţine „convingerea că familia, ca unitate de bază a societăţii şi ca mediu natural destinat creşterii şi bunăstării tuturor membrilor săi şi, în special, a copiilor, trebuie să beneficieze de protecţia şi de asistenţa de care are nevoie pentru a-şi putea asuma pe deplin responsabilităţile în cadrul societăţii, recunoscând că pentru dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii sale copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere“. 18. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în mod constant, că instituţia căsătoriei conferă un statut special celor care se angajează în ea. Exercitarea dreptului la căsătorie este protejată de art. 12 din Convenţie şi relevă consecinţe de ordin social, personal şi legal (Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, paragraful 63, sau Hotărârea din 15 martie 2012, pronunţată în Cauza Gas şi Dubois împotriva Franţei, paragraful 68). Referitor la finalitatea adopţiei, prin Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunţată în Cauza Pini şi Bertani şi Manera şi Atripaldi împotriva României, paragraful 156, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că importanţa de a privilegia interesele copilului faţă de cele ale părinţilor este sporită în cazul unei relaţii care are la bază adopţia, întrucât, după cum a statuat în jurisprudenţa sa, adopţia înseamnă „găsirea unei familii pentru un copil, iar nu a unui copil pentru o familie“. De asemenea, prin Hotărârea din 26 mai 2002, pronunţată în Cauza Fretté împotriva Franţei, paragraful 42, Curtea a subliniat că statul trebuie să se asigure că persoanele care vor să adopte sunt cele care-i pot oferi copilului cea mai potrivită familie, din toate perspectivele, pentru a se asigura respectarea principiului interesului superior a copilului. 19. În concluzie, Curtea constată că reglementarea interdicţiei prevăzute de textul de lege criticat - potrivit căreia două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie - are ca scop asigurarea cadrului afectiv şi educativ necesar dezvoltării copilului, prin creşterea lui într-un mediu familial autentic, în vederea respectării unuia dintre principiile adopţiei, şi anume „creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial“. De asemenea, aceeaşi interdicţie este prevăzută şi de actele internaţionale în materie, şi anume de art. 7 alin. (1) lit. a) pct. (i) din Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, ratificată de România prin Legea nr. 138/2011. 20. Principala critică a autorilor excepţiei - foşti soţi, divorţaţi la momentul judecării cererii de încuviinţare a adopţiei - este aceea că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale „în măsura în care se interpretează în sensul că nu se permite încuviinţarea adopţiei unui major decât în situaţia în care, la momentul judecării cererii, familia adoptatoare are calitatea de soţ şi soţie“. 21. Referitor la critica privind încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 22. Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca să apară o problemă în legătură cu art. 14 privind interzicerea discriminării, trebuie să existe o diferenţă de tratament al persoanelor în situaţii vădit similare. O asemenea diferenţă de tratament este discriminatorie dacă nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Prin urmare, statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele dintre situaţii altminteri similare justifică o diferenţă de tratament (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, paragraful 60), inclusiv un tratament juridic diferit (a se vedea Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 38). 23. Aplicând considerentele de principiu ale Curţii Constituţionale referitoare la interpretarea art. 16 din Constituţie la conţinutul normativ al art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, Curtea constată că scopul pentru care legiuitorul a instituit interdicţia prevăzută de textul de lege criticat - potrivit căreia două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie - a fost acela de a da posibilitatea persoanei lipsite de ocrotirea părintească specifică unei familii să beneficieze, după adopţia de către două persoane împreună, de un mediu familial autentic, creat prin uniunea prin căsătorie a celor doi adoptatori. În lipsa reglementării acestei condiţii se poate ajunge, reductio ad absurdum, la situaţia în care două persoane adoptă împreună un copil, fără ca între cei doi adoptatori să existe vreo legătură specifică vieţii de familie. 24. Analizând comparativ situaţia a două persoane căsătorite una cu cealaltă cu cea a două persoane care au divorţat - din perspectiva posibilităţii de a adopta împreună - Curtea reţine că acestea nu sunt în aceeaşi situaţie juridică sau într-o situaţie juridică similară, astfel că şi tratamentul juridic aplicabil este diferit. Diferenţa de tratament juridic între persoane căsătorite una cu cealaltă şi persoane care au fost căsătorite una cu cealaltă, dar au divorţat - sub aspectul vocaţiei de a adopta împreună - are o justificare obiectivă şi raţională, deoarece urmăreşte un scop legitim, acela al necesităţii de a asigura creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial, în vederea asigurării finalităţii adopţiei. Or, ca efect al desfacerii căsătoriei prin divorţ, acest mediu familial nu mai subzistă. De asemenea, Curtea reţine că există un raport rezonabil de proporţionalitate între norma criticată şi scopul urmărit de legiuitor, având în vedere că, deşi persoanele divorţate (care au fost căsătorite una cu cealaltă) nu pot adopta împreună, nici simultan, nici succesiv, totuşi, poate adopta oricare dintre foştii soţi, ca persoană singură. 25. Situaţia particulară a persoanelor căsătorite care doreau să adopte împreună un copil (neavând relevanţă că acesta a devenit major până la data judecării cererii de încuviinţare a adopţiei, atâta vreme cât a fost crescut în timpul minorităţii de către aceştia), dar care au divorţat până la momentul pronunţării hotărârii de încuviinţare a adopţiei - cum este şi cea din cauza de faţă - nu poate conduce la neconstituţionalitatea textului de lege criticat „în măsura în care se interpretează în sensul că nu se permite încuviinţarea adopţiei unui major decât în situaţia în care, la momentul judecării cererii, familia adoptatoare are calitatea de soţ şi soţie“, aşa cum solicită autorii excepţiei. Având în vedere efectele divorţului, situaţia premisă pentru creşterea şi educarea copilului într-un mediul familial nu mai subzistă prin desfacerea căsătoriei persoanelor care doreau să adopte. Astfel, prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate în sensul solicitat de autorii excepţiei ar fi negată însăşi finalitatea adopţiei, aceea de integrare în familia adoptatoare a unei persoane lipsite de ocrotirea părintească. În această situaţie particulară, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii privind încuviinţarea adopţiei, soluţia permisă de lege este ca adopţia să se realizeze de către oricare dintre foştii soţi. 26. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la art. 21 şi 24 din Constituţie, Curtea reţine că aceste dispoziţii referitoare la accesul liber la justiţie, la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la apărare vizează un proces şi nu au incidenţă în analiza constituţionalităţii textului de lege criticat, care instituie o condiţie de fond a adopţiei, referitoare la persoanele care pot adopta, nereferindu-se astfel la un proces în cadrul căruia s-ar putea pune în discuţie respectarea garanţiilor dreptului la un proces echitabil. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tiberiu Gheorghe Troia şi Lăstuna Troia în Dosarul nr. 36.902/3/2016 (nr. 1.714/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
