Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 122 din 15 martie 2022  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 122 din 15 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 727 din 19 iulie 2022

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) prin raportare la art. 375 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Laurenţiu Eronim Uţiu în Dosarul nr. 2.656/117/2018/a12 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.205D/2019.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textele de lege criticate oferă suficiente garanţii pentru a asigura judecarea cauzei de către o instanţă imparţială, legiuitorul prevăzând şi remedii pentru ipoteza în care există un caz de incompatibilitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea penală din 11 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.656/117/2018/a12, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) prin raportare la art. 375 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu Eronim Uţiu într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva unei sentinţe penale, prin care acţiunea penală a fost soluţionată conform procedurii de drept comun faţă de autor, iar, faţă de alţii, prin procedura simplificată de judecată.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât acestea nu sancţionează cu „nulitatea“ actele dispuse de judecătorul care a judecat cauza în procedura recunoaşterii învinuirii cu privire la o parte dintre inculpaţi şi şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă. Susţine că Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu oferă suficiente garanţii în privinţa persoanei care a optat pentru procedura de cercetare judecătorească.
    6. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că, prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că, potrivit procedurii prevăzute de art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, judecătorul care a soluţionat cauza cu privire la unii dintre inculpaţi nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate conform art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968 şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă. Reţine că, potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, judecătorul devine incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea sa ar putea fi afectată. Apreciază că textele de lege a căror constituţionalitate se contestă oferă suficiente garanţii pentru a asigura soluţionarea cauzei de către o instanţă imparţială şi dau posibilitatea analizării unei eventuale situaţii de incompatibilitate a judecătorului care a pronunţat soluţia în procedura reglementată de art. 375 din Codul de procedură penală, prin prisma Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Apreciază că, prin excepţia invocată, se tinde la introducerea în Codul de procedură penală a unui nou caz de incompatibilitate, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. f) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut:
    - Art. 64 alin. (1) lit. f): „(1) Judecătorul este incompatibil dacă: [...] f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată.“;
    – Art. 375:
    "(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.
(1^1) Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic.
(1^2) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (1^1), dacă inculpatul este minor, este necesară şi încuviinţarea reprezentantului său legal.
(2) Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.
(3) Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10)."


    11. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) privind principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, şi presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. Aşa fiind, uzul procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii nu este un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului. De aceea, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii este cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală.
    13. Totodată, Curtea reţine că instanţa nu este obligată să admită cererea inculpatului nici măcar în situaţia în care recunoaşterea învinuirii este totală, deoarece determinantă pentru respectarea dreptului la un proces echitabil în limitele legalităţii şi imparţialităţii este stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, şi nu simpla recunoaştere a acestei învinuiri. De aceea, judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte sau nu în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti în acord cu dreptul la un proces echitabil şi cu principiul legalităţii pedepsei şi al prezumţiei de nevinovăţie. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun, după cum, chiar dacă este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei, poate respinge o astfel de cerere în situaţia în care recunoaşterea este condiţionată, întrucât o astfel de procedură este incidentă nu numai dacă probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, ci şi dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele (acestea fiind condiţii cumulative, a se vedea art. 349 din Codul de procedură penală). În sensul celor de mai sus, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015; nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015; nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017.
    14. În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“, ceea ce presupune, pe de o parte, ca activitatea de judecată să se înfăptuiască în mod obiectiv, „în numele legii“, după cum prevede art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, ţinându-se seama totodată de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“. Aşadar, Curtea reţine că principiul imparţialităţii justiţiei constituie un corolar al principiului legalităţii, ce caracterizează statul de drept. Pe de altă parte, principiul imparţialităţii presupune ca autorităţile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiţia să fie neutre. De altfel, instanţa de contencios constituţional a subliniat în jurisprudenţa sa că neutralitatea este de esenţa justiţiei (Decizia nr. 410 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 12 noiembrie 2004).
    15. Totodată, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele Curţii Europene a Drepturilor Omului: Procola împotriva Luxemburgului; Le Compte, van Leuven, de Meyer împotriva Belgiei; Thorgeir Thorgeirson împotriva Islandei; Hauschildt împotriva Danemarcei; Kleyn împotriva Olandei; Piersack împotriva Belgiei; De Cubber împotriva Belgiei; Grieves împotriva Regatului Unit; Kyprianou împotriva Ciprului; Wettstein împotriva Elveţiei; Padovani împotriva Italiei; Rudnichenko împotriva Ucrainei; Castillo Algar împotriva Spaniei; Micallef împotriva Maltei), că imparţialitatea magistratului, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător întro cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. Imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită; în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate; aşadar, se poate aplica testul obiectiv pentru a determina dacă judecătorul oferă suficiente garanţii pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). În aplicarea acestui test, opinia părţii cu privire la imparţialitatea judecătorului cauzei este importantă, dar nu decisivă. Esenţial este ca bănuielile referitoare la imparţialitate să poată fi justificate rezonabil, caz în care judecătorul bănuit de incompatibilitate trebuie să se retragă de la soluţionarea cauzei (Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 113, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragraful 98). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv şi cel subiectiv şi că, pentru a statua asupra imparţialităţii judecătorului, acelaşi act al unui judecător poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv, cât şi a celui obiectiv (Hotărârea din 5 februarie 2009, pronunţată în Cauza Olujić împotriva Croaţiei, paragraful 57 şi următoarele, Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 114).
    16. Valorificarea acestor principii în dreptul procesual penal român se realizează prin reglementarea, în cuprinsul dispoziţiilor art. 64 din Codul de procedură penală, a cazurilor de incompatibilitate ale judecătorului.
    17. În prezenta cauză, în raport cu susţinerile autorului, Curtea constată că situaţia vizată de acesta îşi are sediul materiei în dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, ce reglementează un caz de incompatibilitate cu o sferă largă de incidenţă, de natură să acopere „aparenţa de incompatibilitate“ (lipsa aparenţei de imparţialitate), consacrată jurisprudenţial de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, „Judecătorul este incompatibil dacă: [...] f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată“. Curtea constată astfel că, în cazul recuzării pentru cazul de incompatibilitate reglementat la art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, criteriul general acceptat pentru excludere este percepţia rezonabilă de subiectivism, modalităţile de a stabili dacă există percepţia de subiectivism evoluând, în jurisprudenţa instanţei europene, de la o „probabilitate mare“ de subiectivism până la o „probabilitate reală“, o „posibilitate substanţială“ şi o „suspiciune rezonabilă“ de subiectivism. Percepţia de subiectivism se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, aşadar, aspectul decisiv este dacă temerile că un anumit judecător ar fi lipsit de imparţialitate pot fi considerate ca justificate, în mod obiectiv, de către un observator rezonabil care reprezintă societatea. Cu alte cuvinte, în cazurile în care se solicită recuzarea unui judecător, cercetarea trebuie să stabilească nu dacă a existat în fapt subiectivism conştient sau inconştient din partea acestuia, ci dacă o persoană rezonabilă şi bine informată ar percepe existenţa unui atare subiectivism (Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 20).
    18. Totodată, Curtea constată că standardul de evaluare a imparţialităţii judecătorului care se pronunţă în cauze între care există conexitate sau indivizibilitate, în ipoteza judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, a fost de principiu stabilit de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 6 decembrie 2012, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a decis că „Judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 320^1 din Codul de procedură penală cu privire la unii dintre inculpaţi nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate conform art. 320^1 din Codul de procedură penală şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă“. În acest sens, instanţa supremă a reţinut că procedura simplificată presupune o analiză a condiţiilor în care recunoaşterea vinovăţiei proprii produce efectele prevăzute de lege, astfel că probele administrate în faza de urmărire penală faţă de persoana care solicită aplicarea acestei proceduri sunt suficiente pentru a permite stabilirea unei pedepse pentru fapta proprie, ceea ce înlătură posibilitatea ca instanţa de judecată să se refere la vinovăţia persoanelor faţă de care cercetarea judecătorească va continua în cauza disjunsă. În situaţia trimiterii în judecată a mai multor inculpaţi, instanţa are de evaluat vinovăţia fiecăruia dintre ei, ceea ce exclude de jure antepronunţarea judecătorului cu privire la vinovăţia unui inculpat în evaluarea vinovăţiei altuia. Chiar dacă acţiunea penală este indivizibilă, extinzându-se asupra tuturor celor care au participat la comiterea infracţiunii, caracterul personal al acţiunii penale subzistă, ca o consecinţă a caracterului personal al răspunderii penale. În consecinţă, în faza de urmărire penală, acţiunea penală, ca modalitate juridică prin care conflictul de drept născut din săvârşirea unei infracţiuni este adus în faţa organelor judiciare, presupune o evaluare în raport cu fiecare persoană a temeiului de angajare a răspunderii penale. La rândul său, cercetarea judecătorească presupune o evaluare individuală a vinovăţiei fiecărei persoane trimise în judecată, instanţa pronunţându-se prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului. Chiar în caz de indivizibilitate sau conexitate între infracţiunile pentru care sunt trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi, dintre care doar unul solicită soluţionarea cauzei potrivit procedurii simplificate, în motivarea hotărârii faţă de acesta instanţa nu are temei pentru a face referiri cu privire la vinovăţia inculpaţilor pentru care cauza a fost disjunsă, având în vedere lipsa cercetării judecătoreşti de natură a clarifica existenţa vinovăţiei.
    19. Totodată, soluţionarea cauzei cu privire la unul dintre inculpaţi conform procedurii simplificate oferă suficiente garanţii de imparţialitate, din punctul de vedere al legii, pentru ca acelaşi judecător să poată da o soluţie în cauza disjunsă: inculpaţi diferiţi, caracterul personal al răspunderii penale, existenţa unei cercetări judecătoreşti noi în care vor fi evaluate faptele, fără referire la sentinţa anterioară, evaluarea conţinutului fiecărei infracţiuni, fără referire la sentinţa anterioară, probele referitoare la vinovăţia fiecărui inculpat, inclusiv administrarea recunoaşterii aceluia care a beneficiat de procedura simplificată în faţa persoanei acuzate în cauza disjunsă pentru ca aceasta să poată pune întrebări martorului. De altfel, criteriul determinant pentru evaluarea existenţei incompatibilităţii prin antepronunţare, în judecarea unor inculpaţi diferiţi, în cauze disjunse, decurge din considerentele hotărârii de condamnare, şi nu din soluţia de condamnare. Aşa încât, instanţa supremă a stabilit că judecătorul devine incompatibil doar în măsura în care hotărârile anterioare pronunţate de acesta cuprind referiri la vinovăţia persoanelor din cauza pendinte sau motivarea unei soluţii conţine date care presupun o antepronunţare cu privire la vinovăţia persoanelor pentru faptele de care sunt acuzate.
    20. Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea constată că raţiunile care au justificat pronunţarea Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012, precitată, se menţin şi în prezent şi, totodată, în raport cu criticile formulate în cauză, considerentele acesteia, precitate, sunt aplicabile în ceea ce priveşte analiza imparţialităţii judecătorului în cazul recunoaşterii învinuirii, reglementată de noua lege procesual penală. Aşa încât, Curtea constată că normele procesual penale criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
    21. De altfel, Curtea observă că aceeaşi soluţie a fost pronunţată prin Decizia nr. 217 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 8 iulie 2020, cât priveşte analiza imparţialităţii judecătorului în ipoteza încheierii în cauză a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpaţi.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Eronim Uţiu în Dosarul nr. 2.656/117/2018/a12 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. f) raportat la art. 375 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează


                    Marian Enache
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016