Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 122 din 10 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 122 din 10 martie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 122 din 10 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 432 din 22 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Carmen Oana Cadea în Dosarul nr. 7.787/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 277D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 316D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Simona Lucia Marinescu şi de Daniel Fănel Stancu în Dosarul nr. 4.506/2/2017 al aceleiaşi instanţe.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 316D/2018 la Dosarul nr. 277D/2018, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că dispoziţiile de lege criticate nu pun în discuţie condiţii de fond, ci doar condiţii de formă ale rezoluţiei de clasare a Inspecţiei Judiciare, pentru care nu este necesară o cale de atac în instanţă. Astfel, magistratul vizat nu are niciun interes pentru atacarea în instanţă a rezoluţiei Inspecţiei Judiciare. Prin conţinutul lor normativ, dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 8 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.787/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Carmen Oana Cadea în cadrul acţiunii având ca obiect contestaţia formulată de aceasta împotriva rezoluţiei Inspecţiei Judiciare de clasare a sesizării disciplinare.
    8. Prin Încheierea din 8 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.506/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Simona Lucia Marinescu şi Daniel Fănel Stancu în cadrul acţiunii având ca obiect anularea rezoluţiei Inspecţiei Judiciare de respingere a sesizării disciplinare.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 277D/2018, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, deoarece recunosc, în privinţa plângerii împotriva rezoluţiei de clasare, calitate procesuală activă numai persoanei care a formulat sesizarea. Astfel, magistratului faţă de care s-a dispus soluţia clasării unei plângeri adresate Inspecţiei Judiciare nu îi este recunoscută vreo cale de atac prin care să poată pune în discuţie ori să obţină înlăturarea unor constatări de fapt neconforme realităţii, cuprinse în rezoluţia de clasare. Nu există niciun mijloc procedural care să asigure obţinerea rezultatului judiciar menţionat, iar, în acest context, recunoaşterea, prin dispoziţiile criticate, a posibilităţii contestării rezoluţiei de clasare numai în favoarea persoanei care a formulat sesizarea încalcă art. 21 din Constituţie. Se susţine că limitarea liberului acces la justiţie poate fi legitimă numai în măsura în care nu este afectată substanţa acestui drept, respectiv dacă există alte mijloace adecvate care să permită apărarea drepturilor şi intereselor legitime vătămate prin actul cu privire la care legiuitorul a limitat sfera subiectelor cărora le recunoaşte legitimare procesuală activă. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la liberul acces la justiţie, iar, în final, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, cu precizarea că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituţională nu a fost chemată să se pronunţe asupra aspectelor invocate în prezenta cauză.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 316D/2018, autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi celor ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. În acest sens, se invocă mutatis mutandis Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a constatat că sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă“, din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din lege. Textul de lege criticat este restrictiv, deoarece îngrădeşte dreptul magistratului ce a fost supus unei proceduri de cercetare disciplinară de a avea acces la o instanţă de judecată, face ca inspectorul judiciar să aibă ultimul cuvânt cu privire la încadrarea în drept a situaţiei de fapt prezentate şi face posibil un verdict definitiv în cadrul unei proceduri administrative, fără a oferi mijlocul juridic de corectare a erorilor judiciare (prin prisma apărărilor formulate de magistrat).
    11. Se mai arată că art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 dă posibilitatea magistraţilor ca, în materie disciplinară, să poată ataca în instanţă doar o sancţiune disciplinară. Astfel doar magistratul sancţionat disciplinar poate ataca cu recurs hotărârea secţiei care a aplicat sancţiunea, în timp ce magistratul care primeşte o soluţie de respingere a sesizării motivată greşit nu mai poate face nimic şi e obligat să accepte situaţia la dosarul profesional, ceea ce nu este firesc.
    12. Se susţine că, potrivit art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispoziţiile acestei legi se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă. Or, deşi calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii, potrivit art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate“. Această soluţie legislativă nu a existat în Codul de procedură civilă din 1865, este o reglementare nouă şi bine-venită, necesitatea apariţiei sale fiind determinată de o suită de situaţii jurisprudenţiale în care soluţia din dispozitiv era nimerită, însă motivarea putea crea mari complicaţii ulterioare, legate de efectul substanţial al hotărârii judecătoreşti. Legiuitorul a instituit o reglementare prin care supune controlului judiciar o rezolvare juridică prin prisma motivării; în speţă, se doreşte un control judecătoresc asupra rezolvării unei sesizări disciplinare a judecătorilor.
    13. De asemenea, se susţine că, în materia răspunderii penale, art. 18 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală - Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului, prevede următoarele: „În caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.“ Potrivit art. 339 şi art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva soluţiei procurorului, se poate face plângere la procurorul ierarhic superior, iar apoi la judecătorul de cameră preliminară. Orice inculpat are dreptul să demonstreze că fapta nu există. Procedura de cercetare disciplinară a judecătorilor este o procedură de tip acuzatorial, în care inspectorul care a considerat oportună începerea cercetării disciplinare îl cercetează pe judecător şi îi ia declaraţie. Inspectorul exercită o formă de putere asupra judecătorului cercetat, ei nu se găsesc pe poziţii de egalitate juridică, confruntându-se acuzarea şi apărarea. Fireşte, egalitatea procesuală există şi în faţa instanţei de judecată. Astfel, chiar dacă regulile procesuale sunt cele ale procedurii civile, procedura de cercetare disciplinară are, în sine, caracter acuzatorial. Există şi o jurisprudenţă a abaterilor disciplinare realizată de inspecţia disciplinară, iar noţiunea de jurisprudenţă este lipsită de sens în lipsa unui control adecvat şi efectiv al instanţei cu privire la problematica de fapt şi de drept a oricărei speţe.
    14. În final, autorii excepţiei susţin că abaterea disciplinară este o instituţie de drept substanţial ce antrenează o formă de răspundere juridică, fiind analoagă infracţiunii, contravenţiei şi delictului civil; or, în cadrul acestora din urmă, accesul la o instanţă este asigurat, pentru ca instanţa să verifice modul în care s-a stabilit fapta şi modul în care au fost tratate apărările formulate de părţile implicate. Procedura de cercetare nu se poate opri în mod definitiv în faţa unei alte jurisdicţii decât cea a unei instanţe de judecată, întrucât accesul la justiţie ar fi îngrădit în mod nepermis.
    15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituţie.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care, la data sesizării Curţii Constituţionale, aveau următorul cuprins:
    - Art. 47 alin. (1) lit. b): „În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: […] b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;“;
    – Art. 47 alin. (5): „Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.“

    20. Prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, la care fac referire dispoziţiile de lege criticate, stabileau că, „În cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori“, iar art. 45 alin. (4) lit. b) prevedea următoarele: „Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare: […] b) sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare, dacă Inspecţia Judiciară a fost sesizată în condiţiile alin. (2).“ Totodată, Curtea reţine că art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 avea următorul cuprins: „În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: […] c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii“, iar art. 47 alin. (4) prevedea că „Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).“
    21. În vederea stabilirii obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea - analizând obiectul cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi motivarea autorilor acesteia - constată, pe de-o parte, că, în Dosarul nr. 277D/2018, s-a atacat în instanţă rezoluţia de clasare a sesizării (în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), constatându-se că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare), iar, pe de altă parte, în Dosarul nr. 316D/2018, s-a atacat în instanţă rezoluţia de respingere a sesizării (constatându-se, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu există condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare). Însă în ambele dosare autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de faptul că magistraţii vizaţi nu pot ataca la instanţă aceste rezoluţii, ci doar persoana care a formulat sesizarea.
    22. Curtea reţine, în primul rând, că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege. De la publicarea în Monitorul Oficial al României a acestei decizii, prin care s-a recunoscut accesul la justiţie împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018, care, prin introducerea art. 45^1 în Legea nr. 317/2004, a reglementat expres condiţiile de exercitare a acestui drept de acces la justiţie al persoanei care a formulat sesizarea, dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 - referitoare la atacarea rezoluţiei de respingere a sesizării de către persoana care a formulat sesizarea la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile - s-au aplicat, prin analogie, şi în ipoteza atacării rezoluţiei de clasare a sesizării. Astfel, potrivit soluţiei de principiu adoptate în şedinţa judecătorilor Secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 13 februarie 2017 şi Deciziei nr. 75 din 19 ianuarie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă, „Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată [...] în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, în virtutea aplicării principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004)“.
    23. Aşadar, Curtea constată că, deşi autorii excepţiei din cele două dosare au atacat, pe de-o parte, în Dosarul nr. 277D/2018, rezoluţia de clasare a sesizării (în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), constatându-se că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare), iar, pe de altă parte, în Dosarul nr. 316D/2018, rezoluţia de respingere a sesizării (constatându-se, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu există condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare), problema de drept pe care o invocă este aceeaşi, şi anume imposibilitatea atacării de către magistratul vizat a rezoluţiei de clasare sau de respingere a sesizării, imposibilitate dedusă per a contrario din prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004. Având în vedere acestea, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.
    24. În al doilea rând, referitor la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 47 alin. (5) au fost modificate prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, având, în prezent, următorul conţinut: „Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzute la alin. (1) lit. b) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere.“ De asemenea, art. 47 alin. (1) lit. b) a fost modificat, cu următorul conţinut: „După efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: […] b) respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.“
    25. Totodată, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, întreaga secţiune referitoare la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor a capitolului 4 al Legii nr. 317/2004 a suferit modificări şi completări, iar, în prezent, soluţia de clasare a sesizării este prevăzută de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, iar soluţia de respingere a sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii, este prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege. În mod corelativ, posibilitatea de atacare - de către persoana care a formulat sesizarea - a rezoluţiei de clasare a sesizării este, în prezent, conţinută de art. 45^1, iar posibilitatea de atacare - de către persoana care a formulat sesizarea - a rezoluţiei de respingere a sesizării este prevăzută la art. 47 alin. (5) din lege. În consecinţă, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate numai dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018.
    26. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi în art. 21 privind accesul liber la justiţie.
    27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat face parte din secţiunea a 4-a - Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor a capitolului IV - Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii al Legii nr. 317/2004. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, angajarea răspunderii disciplinare a magistraţilor implică trei etape, parcurse succesiv: o primă etapă a verificării prealabile, efectuată de Inspecţia Judiciară, urmată de faza cercetării disciplinare prealabile, efectuată, după caz, de Ministerul Justiţiei, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv de Parchetul de pe lângă aceasta, sau de Inspecţia Judiciară şi care are loc în situaţia în care se apreciază de către inspectorul judiciar, în etapa verificării prealabile, că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, şi, apoi, etapa acţiunii disciplinare propriu-zise, desfăşurată în faţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 575 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 25 ianuarie 2019, paragraful 16).
    28. Cât priveşte soluţiile pe care le poate dispune inspectorul judiciar în etapa verificării prealabile şi în etapa cercetării disciplinare prealabile, Curtea reţine că acestea sunt prevăzute în art. 47 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018, care prevedea următoarele: „În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.“ Curtea observă că, în cauzele de faţă, în Dosarul nr. 277D/2018, s-a dispus clasarea sesizării - potrivit art. 47 alin. (1) lit. b), pentru motivul prevăzut de art. 45 alin. (4) lit. b) - constatându-se, în urma efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, iar, în Dosarul nr. 316D/2018, s-a dispus respingerea sesizării - potrivit art. 47 alin. (1) lit. c) - constatându-se, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare."
    29. Cu privire la posibilitatea atacării rezoluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară în etapa verificării prealabile, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, precitată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege. La paragraful 34, Curtea a constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi deci exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, aşa cum a decis instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească. Ulterior acestei decizii, legiuitorul nu a pus de acord, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, textul declarat ca fiind neconstituţional cu prevederile Constituţiei. Abia prin Legea nr. 234/2018 s-a reglementat, în mod expres în art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, posibilitatea de atacare, de către persoana care a formulat sesizarea, a rezoluţiei de clasare a sesizării, în ipoteza în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare.
    30. Cu privire la dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, criticate sub aspectul imposibilităţii atacării de către magistrat a rezoluţiei de respingere a sesizării, Curtea s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 575 din 20 septembrie 2018, precitată. La paragraful 18 al acestei decizii, Curtea a reţinut că autorul excepţiei este nemulţumit, în esenţă, de faptul că doar persoana care a formulat sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare referitoare la săvârşirea unei abateri disciplinare de către un magistrat poate să conteste în faţa instanţei judecătoreşti, potrivit textului de lege criticat, rezoluţia de respingere a sesizării, iar nu şi magistratul vizat de cercetarea disciplinară. Curtea a constatat că soluţia de respingere a sesizării, cu care se finalizează cercetarea disciplinară, este dată în urma unei analize realizate de inspectorul judiciar cu ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat, care, potrivit art. 46 alin. (1) teza a doua, sunt obligatorii, în cadrul acestei etape stabilindu-se faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei [art. 46 alin. (1) teza întâi]. De aceea, împrejurarea că legea nu prevede posibilitatea ca magistratul cercetat să conteste în faţa instanţei judecătoreşti soluţia de respingere a sesizării este explicabilă prin faptul că soluţia de respingere a sesizării este, în mod evident, favorabilă acestuia şi, ca atare, magistratul cercetat nu justifică niciun interes în promovarea unei astfel de acţiuni. Or, interesul este una dintre condiţiile esenţiale pentru exercitarea oricărei acţiuni în justiţie. La paragrafele 19 şi 20 ale acestei decizii, Curtea a reţinut că judecătorul cercetat a solicitat instanţei să înlăture din dispozitivul rezoluţiei în discuţie menţiunea referitoare la comunicarea acesteia către Comisia de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor, precum şi menţiunile cuprinse în considerente, care se referă la „anumite aspecte“ în legătură cu care inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea disciplinară consideră că „se impune a fi avute în vedere în cadrul procedurii de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor, din perspectiva indicatorului B (1) a) - calitatea redactării hotărârilor judecătoreşti“. Curtea a reţinut că, în virtutea prevederilor art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, modificat şi completat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.157/2015, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 15 noiembrie 2016, Inspecţia Judiciară poate transmite din oficiu comisiei de evaluare date şi informaţii utile pentru efectuarea evaluării. Aşadar, Curtea a constatat că autorul excepţiei nu a contestat propriu-zis soluţia de respingere a sesizării cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare, ipoteză normativă reglementată de textul de lege supus controlului de constituţionalitate, ci a solicitat înlăturarea din cuprinsul rezoluţiei a anumitor menţiuni, distincte de soluţia dispusă prin rezoluţie, menţiuni care nu ţin de răspunderea disciplinară a magistraţilor. Or, textul de lege ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate vizează exclusiv soluţia de respingere a sesizării, cererea de înlăturare a oricăror alte menţiuni, care nu au legătură cu răspunderea disciplinară, neintrând în domeniul de aplicare al art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004. În consecinţă, Curtea a decis că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, neîndeplinind condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
    31. În cauza de faţă, Curtea reţine că, în mod similar cu autorul excepţiei din cauza soluţionată prin Decizia nr. 575 din 20 septembrie 2018, autorii excepţiei nu au contestat propriu-zis soluţia de clasare, respectiv de respingere a sesizării cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare, soluţii pe care, în mod evident, nu aveau interes să le atace, ci au solicitat înlăturarea din cuprinsul rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare (de clasare, respectiv de respingere a sesizării) a acelor considerente prin care s-a reţinut că magistratul vizat „a tergiversat judecata“ într-un dosar în care a fost repartizat sau a acelor considerente privind existenţa laturii obiective a abaterii disciplinare. Întrucât autorii excepţiei nu au contestat propriu-zis soluţia de respingere a sesizării cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare, ipoteză normativă reglementată de textul de lege supus controlului de constituţionalitate, Curtea constată că acesta nu are legătură cu soluţionarea cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
    32. Mai mult, Curtea reţine că autorii excepţiei din speţa de faţă au formulat la instanţa judecătorească cereri de înlăturare a unor menţiuni din cuprinsul rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare (de clasare, respectiv de respingere a sesizării), menţiuni care, în opinia lor, au legătură cu răspunderea disciplinară, referindu-se la tergiversarea judecării unei cauze şi, respectiv, la existenţa laturii obiective a abaterii disciplinare. În acest sens, acţiunile formulate în instanţă de autorii excepţiei au avut ca temei, pe lângă dispoziţiile de lege criticate, şi dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Având în vedere acestea, Curtea constată că analiza admisibilităţii cererilor de înlăturare a unor menţiuni din cuprinsul rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare (de clasare, respectiv de respingere a sesizării), menţiuni care, în opinia autorilor excepţiei, au legătură cu răspunderea disciplinară, precum şi stabilirea temeiului de soluţionare a unor astfel de cereri de chemare în judecată intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.
    33. Astfel, interpretarea normelor de lege este operaţiunea de stabilire a conţinutului şi a sensului la care acestea se referă şi este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii situaţiei de fapt concrete din cauză, instanţa de judecată fiind ţinută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Aşa cum a stabilit Curtea, în mod constant, în jurisprudenţa sa, interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. „Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [... ]“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În consecinţă, problema de drept invocată de autorii excepţiei şi dedusă spre soluţionare Curţii Constituţionale, referitoare la admisibilitatea cererilor de înlăturare a unor menţiuni din cuprinsul rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare şi la temeiul de soluţionare a acestora, este, în realitate, una de interpretare şi de aplicare a legii la cazul concret dedus judecăţii instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.
    34. De altfel, Curtea observă că în materia supusă analizei, competenţa de soluţionare a cauzelor aparţine, în exclusivitate, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, care, în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, a considerat admisibile cererile autorilor excepţiei. Astfel, prin sentinţa civilă prin care s-a soluţionat cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 277D/2018, instanţa a considerat că „dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 trebuie interpretate şi aplicate în coroborare cu dreptul comun în materie, respectiv Legea nr. 554/2004 […]. O atare interpretare nu este de natură a nesocoti principiul specialia generalibus derogant, întrucât dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 nu derogă de la prevederile de drept comun ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă tocmai o aplicare concretă a acestora în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor. Cu alte cuvinte, legiuitorul a identificat, prima facie, că persoana care poate justifica un interes personal şi direct în contestarea rezoluţiei de clasare este persoana care a formulat sesizarea, însă pot exista şi alte situaţii în care o altă persoană să poată justifica un interes legitim privat în contestarea acestei rezoluţii, chiar dacă soluţia dată de inspectorul judiciar îi este, la prima vedere, favorabilă“. Totodată, instanţa a stabilit că, în niciun caz, la evaluarea activităţii reclamantei, nu va putea fi reţinută ca temei rezoluţia de clasare a sesizării. De asemenea, prin sentinţa civilă prin care s-a soluţionat cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 316D/2018, instanţa a considerat că rezoluţia de respingere a sesizării este un act administrativ unilateral cu caracter complex, având atât scopul de a soluţiona sesizarea formulată în condiţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 prin respingere, cât şi de a finaliza cercetarea disciplinară faţă de magistratul vizat. În consecinţă, instanţa a stabilit că magistratul vizat de cercetarea disciplinară ca subiect pasiv al acelui raport juridic şi a cărui conduită profesională este analizată în conţinutul rezoluţiei de respingere a sesizării nu poate fi exclus din categoria persoanelor ce pot învesti instanţa de judecată cu exercitarea controlului judiciar asupra acestui act administrativ, în măsura în care este vătămat prin conţinutul său. Aşadar, principiile specifice materiei contenciosului administrativ sunt în sensul asigurării accesului la instanţă în beneficiul persoanei vătămate de un act administrativ, astfel cum este definită aceasta la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. A mai considerat instanţa că magistratul vizat de cercetarea disciplinară este titularul unui interes legitim privat, astfel că temeiul admisibilităţii acţiunii reclamanţilor se regăseşte în art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), c) şi p) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
    35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Carmen Oana Cadea în Dosarul nr. 7.787/2/2017 şi de Simona Lucia Marinescu şi de Daniel Fănel Stancu în Dosarul nr. 4.506/2/2017 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016