Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 118 din 19 martie 2018  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru înfiinţarea  Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 118 din 19 martie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 367 din 27 aprilie 2018

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc, obiecţie formulată de un număr 66 de deputaţi, aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Mişcarea Populară, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    2. Cu Adresa nr. 2/1.399 din 13 februarie 2018, Secretarul General al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.136 din 13 februarie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 206A/2018.
    3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii obiecţiei susţin, la nivel de principiu, că legea criticată reglementează o situaţie particulară, aflată în competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale, adoptarea ei încălcând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Reglementarea se face dincolo de voinţa autorităţii administraţiei publice locale competente care, în mod legal şi în limitele sale de competenţă decizională, nu a adoptat o hotărâre de consiliu local pe baza datelor cunoscute în plan local care nu justificau oportunitatea şi legalitatea înfiinţării acestui liceu. Astfel prin această lege se înfrânge voinţa autorităţii administraţiei publice locale, legal exprimată prin respingerea repetată în cadrul şedinţelor Consiliului local Târgu Mureş a acestei iniţiative. Prin adoptarea Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc se creează un precedent neconstituţional. Ori de câte ori o autoritate a administraţiei publice locale va respinge adoptarea unei hotărâri, din motive de oportunitate sau legalitate, sau va adopta o hotărâre, conform competenţelor sale legale şi decizionale, orice parlamentar nemulţumit va iniţia un proiect de lege pentru reglementarea situaţiei care îl nemulţumeşte şi va invoca acest precedent legislativ. Consecinţa inerentă încălcării principiului separaţiei puterilor în stat este încălcarea principiului autonomiei locale şi descentralizării.
    4. Prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 delimitează o competenţă exclusivă a consiliilor locale în materia aprobării reţelelor şcolare de învăţământ organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, efect al organizării administraţiei publice locale şi stabilirii atribuţiilor acestora conform principiului autonomiei locale şi descentralizării, principiu statuat expres de art. 120 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Neconstituţionalitatea legii derivă, astfel, atât din încălcarea autonomiei locale, prin subrogarea legiuitorului în sfera de competenţă a unei autorităţi a administraţiei publice locale, cât şi din reglementarea, prin lege, a unei situaţii de interes local, a cărei soluţionare face obiectul unui act administrativ.
    5. Mai mult, autorii obiecţiei susţin că, prin actul normativ atacat, a fost grav încălcat principiului subsidiarităţii, astfel cum acesta este conţinut de art. 3 lit. a) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, conform căruia „exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară“. Aşadar, în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, a principiului subsidiarităţii, cât şi a principiului legalităţii, înfiinţarea unităţilor de învăţământ este atributul puterii executive, al autorităţii administraţiei publice locale, neputând fi, sub nicio formă, atributul puterii legiuitoare. În aceste condiţii, Parlamentul se sustrage de la scopul său de a fi autoritatea legislativă supremă a poporului român, astfel cum reglementează dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie. Dimpotrivă, reglementând în domenii a căror competenţă cade în sarcina autorităţilor publice locale, Parlamentul României a nesocotit competenţa sa funcţională, de autoritate legiuitoare supremă, parte a puterii legislative, intrând în competenţa funcţională executivă prin încălcarea vădită a principiului separaţiei puterilor în stat, respectiv a dispoziţiilor constituţionale conţinute de art. 1 alin. (4) din legea supremă. În sensul celor criticate, autorii sesizării invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Scopul legii, ca principal act normativ adoptat de Parlament, indiferent de categoria din care face parte, este acela de a reglementa relaţii sociale generale, caracterizate de tipicitate, fiind prin natura sa un act cu aplicabilitate generală. Aşadar, acţiunea de legiferare trebuie să urmărească tocmai scopul de reglementare a unui număr nedeterminat de cazuri concrete, adresându-se unui număr nedeterminat de subiecţi de drept, a fortiori ratione în cazul legii, ca specie a actului normativ.
    6. Este fără echivoc, arată autorii sesizării, faptul că Legea pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc este menită a se aplica într-un singur caz, prestabilit, care să conducă strict la înfiinţarea unei singure şi concrete unităţi de învăţământ. Mai mult, modalitatea de înfiinţare atipică a acestei unităţi de învăţământ, respectiv prin mijlocirea legii, creează o situaţie de discriminare faţă de toate celelalte unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din România. În aceste condiţii, este cât se poate de evident faptul că legiuitorul a pierdut din vedere rolul său de autoritate legislativă supremă, al cărei scop este acoperirea prin reglementare primară a nevoii de reglementare a relaţiilor sociale primare, exercitând prin intermediul unei legi cu caracter individual acte de reglementare şi administrare executive, acte specifice care intră în competenţa autorităţilor publice locale. Această „discriminare“ nu poate fi subsumată asigurării dreptului la educaţie pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale (discriminare pozitivă), în condiţiile în care nu este stabilit un cadru general valabil care ar reglementa înfiinţarea tuturor unităţilor de învăţământ care ar asigura predarea în limba maternă a unei minorităţi naţionale. Astfel, prin legiferarea acestui caz particular se generează situaţii de discriminare între persoane care se află în aceeaşi situaţie, respectiv persoanele aparţinând diverselor minorităţi naţionale din România. Această stare de fapt contravine prevederilor conţinute de art. 4 alin. (2) din Constituţia României care normează faptul că „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială“, precum şi celor ale dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din legea supremă, potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“.
    7. De asemenea, situaţia creată prin transferul autorizaţiei de funcţionare sau al acreditării noii unităţi de învăţământ prin lege pune noua unitate de învăţământ preuniversitar într-o situaţie avantajoasă în raport cu toate celelalte unităţi de învăţământ care au fost înfiinţate şi funcţionează în baza Legii educaţiei naţionale, creând, implicit, o stare discriminatorie în măsură să afecteze interesul copilului, în condiţiile în care acreditarea nu se face în conformitate cu principiile şi normele stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, ci se acordă din oficiu prin efect al legii.
    8. În fine, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că legea criticată încalcă şi principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, respectiv dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 15 alin. (2). Având în vedere modalitatea de formulare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), în sensul că „liceul [...] îşi păstrează personalitatea juridică“, textul legal instituie retroactivitatea legii, de vreme ce prin textul criticat se recunoaşte pentru trecut, ex tunc, faptul că unitatea de învăţământ ar fi avut personalitate juridică anterior momentului intrării legii în vigoare. Autorii sesizării susţin că scopul normei criticate este tocmai acoperirea perioadei de nelegalitate în care, de facto, respectiva unitate de învăţământ şi-a desfăşurat activitatea.
    9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.
    10. Preşedintele Senatului a transmis cu Adresa nr. I 473 din 28 februarie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.580 din 28 februarie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea ce face obiectul Dosarului Curţii nr. 206A/2018. Cu privire la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie şi a competenţei de reglementare a unor relaţii sociale recunoscute legal unei autorităţi a administraţiei publice locale, în virtutea art. 120 alin. (1) şi a art. 121 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, arată că arhitectura constituţională a statului român are la bază câteva principii fundamentale cu valoare de reper pentru organizarea şi funcţionarea tuturor instituţiilor publice care fac parte din sistemul de guvernare. Trăsătura esenţială a acestora constă în îmbinarea lor armonioasă şi în funcţionalitatea unitară, raportată la condiţiile existente în practica socială. Principiile constituţionale nu se aplică separat unul de celălalt, ele nu sunt rigide şi nu reglementează relaţii şi situaţii sociale standard. Datorită acestor caracteristici, conţinutul principiilor constituţionale, deşi ele îşi păstrează neştirbită esenţa, permite o aplicare flexibilă a acestora în funcţie de obiectivele concrete de reglementare urmărite. Flexibilitatea principiilor constituţionale asigură şi stabilizează echilibrul social general, precum şi cooperarea instituţională a celor trei puteri ale statului în spiritul Constituţiei. Dimpotrivă, orice abordare rigidă, strictă a principiilor constituţionale şi pe un plan mai larg, a principiilor dreptului, prezintă riscuri majore pentru orice act de guvernare.
    11. Constituţia României consacră principiul separaţiei puterilor în art. 1 alin. (4), ţinând seama de fizionomia actuală, modernă a acestuia, de trăsăturile sale care îi conferă un rol integrator al celorlalte norme şi prevederi constituţionale în ordinea juridică naţională. Tot astfel, principiul constituţional al autonomiei locale şi, respectiv, cel al descentralizării asigură o colaborare funcţională între instituţii politice de nivel naţional şi autorităţi publice locale. Reglementarea relaţiilor sociale este rezervată prin Constituţie, pe de o parte, Parlamentului, care are, în principiu, o competenţă generală şi primară şi, pe de altă parte, Guvernului, care exercită o activitate normativă secundară, beneficiind, în anumite condiţii prevăzute expres în Constituţie şi de o putere delegată în materie de legiferare. Constituţia atribuie Parlamentului calitatea de organ reprezentativ suprem al poporului şi de unică autoritate legiuitoare a ţării. În calitatea sa de organ reprezentativ suprem, Parlamentul se bucură, în principiu, de o putere legislativă supremă, iar rolul său legislativ este conferit prin voinţă electorală suverană. Legiuitorul constituant nu a rezervat Parlamentului un domeniu anume al legii. Practic, orice relaţii sociale pot fi reglementate prin lege, dacă există voinţă politică în acest sens. Singura partajare de competenţe normative este făcută de Constituţie între forul legislativ, care exercită o putere legislativă primară, şi Guvern, căruia Adunarea Constituantă i-a conferit o putere de reglementare secundară pentru executarea legilor şi o putere legislativă delegată.
    12. Preşedintele Senatului arată că activitatea de normare socială este înfăptuită la nivel local de consiliile locale, care funcţionează ca autorităţi administrative autonome, în cadrul prescris de Constituţie, de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi de Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006. Dispoziţiile constituţionale nu stabilesc o competenţă normativă exclusivă a consiliilor locale în probleme de interes local. Ca atare, nu se poate susţine existenţa unor competenţe partajate de reglementare normativă primară, dispuse la nivel naţional şi, respectiv, la nivel local. Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 nu atribuie consiliilor locale o competenţă de reglementare în domeniul învăţământului, ci doar atribuţia de a asigura cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia [art. 36 alin. (6) lit. a) pct. I din Legea nr. 215/2001].
    13. Pe de altă parte, apreciază că o altă problemă, care are relevanţă pentru soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate, este dacă înfiinţarea unui liceu în oricare dintre unităţile administrativ-teritoriale ale ţării este exclusiv o problemă de interes local, sau poate fi, în anumite circumstanţe sociale, şi o problemă de interes general, situaţie în care competenţa de înfiinţare nu poate fi refuzată Parlamentului, în calitatea sa de reprezentant suprem al poporului şi, evident, şi al unei „fracţiuni teritoriale“ a acestuia. Preşedintele Senatului apreciază că critica adusă legii, potrivit căreia nu se justifică oportunitatea înfiinţării Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc în municipiul Târgu Mureş, este neîntemeiată. Prin rolul său constituţional, Parlamentul este pe deplin şi legitim îndreptăţit să se pronunţe asupra oportunităţii înfiinţării acestei unităţi de învăţământ. Nu este întemeiată nici critica adusă legii că ar conţine o reglementare cu caracter individual. Înfiinţarea unei unităţi de învăţământ este, prin esenţa sa, o problemă de interes social mai larg, ceea ce şi justifică intervenţia legislativă a Parlamentului.
    14. În continuare, Preşedintele Senatului consideră că autorii sesizării de neconstituţionalitate susţin, în mod greşit, că „înfiinţarea unităţilor de învăţământ este atributul puterii executive şi al autorităţii administraţiei publice locale, neputând fi, sub nicio formă, atributul puterii legiuitoare“, menţionând că, în municipiul Târgu Mureş, funcţionează mai multe unităţi de învăţământ superior, înfiinţate fiecare prin lege specială.
    15. În legătură cu încălcarea principiului constituţional al obligativităţii caracterului normativ al legii şi a principiului nediscriminării şi al egalităţii în drepturi a cetăţenilor români, Preşedintele Senatului susţine că obiecţia potrivit căreia legea este neconstituţională, deoarece reglementează un caz individual, nu este întemeiată, această concluzie rezultând chiar din activitatea legislativă anterioară a Parlamentului, care a adoptat un număr însemnat de legi prin care au fost înfiinţate instituţii de învăţământ superior. De altfel, este cunoscut că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a recunoscut că „în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale“ (Decizia nr. 600/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005). În aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că „fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care s-a mai apelat în această materie“. Definiţia legii rămâne exclusiv o problemă de doctrină a dreptului, Curtea Constituţională fiind în măsură să aprecieze, de fiecare dată, în contextul larg al reglementării legislative, dacă un astfel de act poate să aibă caracter individual.
    16. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/2.073 din 28 februarie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.601 din 28 februarie 2018, punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. Referitor la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie, care reglementează principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în cadrul democraţiei constituţionale, şi calitatea Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, apreciază că aceasta nu este susţinută din punct de vedere juridic. Contrar criticii autorilor sesizării, Legea pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc a fost adoptată tocmai în spiritul celor două principii fundamentale, în mod legitim şi constituţional, în conţinutul actului normativ atacat fiind prevăzută o derogare de la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în acord cu dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţii care prevăd că pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula „prin derogare de la“, iar derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. Astfel, Parlamentul şi-a exercitat prerogativele legislative, în spiritul loialităţii constituţionale, fără a afecta buna funcţionare a statului de drept şi a colaborării dintre autorităţile care exercită funcţiile puterii de stat, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
    17. În ceea ce priveşte invocata reglementare a unei situaţii particulare, aflată în competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale, Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră relevante în această speţă dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Constituţie, care prevăd că „Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege“. Aşadar textul constituţional prevede obligaţia statului român, prin instituţiile constituţional abilitate, de a reglementa modalităţile de exercitare a dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi de a fi instruite în această limbă. Aceste modalităţi se stabilesc la nivel de lege. Aplicarea interpretării principiului „cine poate mai mult, poate şi mai puţin“ (qui potest plus, potest minus) ne conduce la argumentul consolidat că Parlamentul României este abilitat nu numai să creeze o reglementare generală de exercitare a dreptului consacrat în art. 32 alin. (3) din Constituţia României, ci chiar să instituie printr-o reglementare la nivel de lege un palier important din exercitarea dreptului menţionat, şi anume acela de a înfiinţa o unitate de învăţământ. Astfel, având în vedere textul constituţional menţionat, nu se poate susţine că sar încălca principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, al autonomiei locale şi descentralizării. Mai mult, art. 32 alin. (3) din Constituţie întăreşte rolul constituţional al Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi în acest domeniu al garantării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de învăţa limba lor maternă şi de a se instrui în această limbă. Prin similitudine, se menţionează că înfiinţarea universităţilor, indiferent de forma lor de finanţare, se reglementează prin act normativ la nivel de lege adoptat de către Parlamentul României.
    18. Referitor la încălcarea principiului constituţional al autonomiei locale şi descentralizării, Preşedintele Camerei Deputaţilor afirmă că legea supusă controlului de constituţionalitate nu vizează interferenţa în sfera competenţelor administraţiei publice locale, nu intervine nici asupra conţinutului juridic al unor acte normative emise la nivelul administraţiei publice locale şi nici asupra efectelor juridice produse de acestea. În consecinţă, nu se poate reţine faptul că Parlamentul s-a subrogat, cu încălcarea principiilor constituţionale menţionate, competenţei consiliului local al municipiului Târgu Mureş, întrucât măsurile legislative „efectivizează, în concordanţă cu scopul acesteia [n.r. al legii], atât descentralizarea, cât şi autonomia locală, consacrate în art. 120 alin. (1) din Constituţia României, republicată, în cadrul statului unitar şi indivizibil“.
    19. De asemenea, cu privire la încălcarea principiului subsidiarităţii, Preşedintele Camerei Deputaţilor precizează faptul că autoritatea legiuitoare a adoptat legea ce face obiectul sesizării de neconstituţionalitate „în virtutea rolului său constituţional, fără a afecta sau a submina responsabilitatea administraţiei publice locale în raport cu competenţele care îi revin, şi fără a periclita asigurarea unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective, al echităţii şi raportându-se la resursele bugetare disponibile“.
    20. Referitor la criticile autorilor sesizării potrivit cărora ar fi fost încălcat principiul constituţional al obligativităţii caracterului normativ al legii şi principiul nediscriminării şi al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, respectiv dispoziţiile constituţionale prevăzute în cadrul art. 61 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arată că legea contestată a fost adoptată de Parlament „cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, care vizează redactarea într-un limbaj şi stil juridic specific, normativ, concis, care să excludă orice echivoc. Astfel, prin îndeplinirea tuturor condiţiilor care au stat la baza adoptării acestui act normativ, principiul obligativităţii caracterului normativ a fost pe deplin respectat“. Obiectul de reglementare al legii supuse controlului de constituţionalitate vizează extinderea cadrului normativ, făcând excepţie de la cadrul juridic existent, tocmai pentru a nu crea premisele unei situaţii discriminatorii a unor elevi care puteau fi privaţi în plan local, de dreptul constituţional prevăzut la art. 32 alin. (3), respectiv dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă. Principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, ci trebuie interpretat în sensul acordării unui tratament nediscriminatoriu persoanelor fizice aflate în situaţii juridice identice. Mai mult, egalitatea în drepturi reprezintă un fundament constituţional ce implică totodată egalitatea de şanse pe care statul o acordă tuturor cetăţenilor.
    21. În ceea ce priveşte critica autorilor referitoare la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, respectiv dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin utilizarea la art. 1 alin. (2) din legea atacată a sintagmei „liceul […] îşi păstrează personalitatea juridică“ în sensul că textul criticat ar recunoaşte ex tunc faptul că unitatea de învăţământ ar fi avut personalitate juridică, anterior momentului intrării legii în vigoare, Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că dispoziţia legală nu retroactivează, ci, dimpotrivă, se referă la un efect juridic viitor (menţinerea personalităţii juridice), ca urmare a dobândirii, conform legii, a personalităţii juridice.
    22. În concluzie, având în vedere considerentele expuse, consideră neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate, astfel încât propune respingerea acesteia.
    23. Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
    24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.
    25. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc.
    26. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) în ceea ce priveşte principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 61 alin. (1) care consacră rolul Parlamentului, art. 120 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) şi (2) privind principiul autonomiei locale.
    27. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia.
    28. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.“ Astfel, se constată că actul supus controlului de constituţionalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizările fiind formulate de un număr de 66 de deputaţi, aparţinând grupurilor parlamentare al Partidului Naţional Liberal şi al Partidului Mişcarea Populară, subiect de drept care întruneşte, potrivit dispoziţiilor legale, calitatea de titular al sesizării Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate.
    29. Analiza admisibilităţii sesizării trebuie realizată şi prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Legea pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Senatul României, Cameră decizională, în data de 7 februarie 2018 şi a fost depusă la secretarul general şi anunţată în plenul Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii în data de 14 februarie 2018. Sesizarea formulată de un număr de 66 de deputaţi, care formează obiectul prezentei cauze, a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 15 februarie 2018, deci în termenul legal de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel că şi sub acest aspect obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă.
    30. Examinând critica referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc (a se vedea Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, sau Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21).
    31. Prin jurisprudenţa mai sus citată, Curtea a mai arătat că Parlamentul, arogându-şi competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu. O lege, adoptată în condiţiile de mai sus, contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu şi, ca atare, este sub acest aspect în totalitate neconstituţională. De asemenea este încălcat şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, într-adevăr, în măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate exclusiv în considerarea lui şi aplicabile numai în ceea ce îl priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotesc principiul constituţional potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de lege“. Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă. Or, o astfel de interpretare este contrară celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa şi, prin urmare, în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale.
    32. Cu privire la caracterul normativ al legii, instanţa constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, precitată, că „în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale“.
    33. În acest context, Curtea constată că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc (a se vedea Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, sau Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013).
    34. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că legea supusă controlului de constituţionalitate are un veritabil caracter individual, fiind adoptată nu în vederea aplicării unui număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit, respectiv pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc. Or, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, „Reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare. Pentru învăţământul special liceal şi special postliceal, reţeaua şcolară se organizează de către consiliul judeţean, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu consultarea partenerilor sociali şi cu avizul conform al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului“, iar în temeiul art. 61 alin. (4^1) din lege, „În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu aprobă organizarea reţelei şcolare prevăzute la alin. (2), în termen de 30 de zile de la data-limită impusă pentru aprobare, ministrul educaţiei naţionale emite un ordin cu privire la aprobarea reţelei şcolare, inclusiv pentru înfiinţarea, desfiinţarea, fuziunea sau divizarea unităţilor de învăţământ de stat, confesional şi particular pentru unitatea administrativ-teritorială în cauză, cuprinzând toate grupele, clasele de nivel preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal.“ Aşa fiind, dreptul de a dispune cu privire la înfiinţarea, desfiinţarea, fuziunea sau divizarea unităţilor de învăţământ de stat, confesional şi particular aparţine autorităţilor administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare. Operaţiunea juridică ce se circumscrie domeniului de reglementare a actelor cu caracter infralegal, administrativ şi nu corespunde finalităţii constituţionale a activităţii de legiferare, care presupune reglementarea unei sfere cât mai largi de relaţii sociale generale, în cadrul şi în interesul societăţii. Din această perspectivă, Curtea reţine că actul normativ criticat este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul intrând în sfera de competenţă a autorităţii executive, singura autoritate publică cu atribuţii în organizarea executării legilor, prin adoptarea actelor cu caracter administrativ.
    35. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, a egalităţii în drepturi, prevăzute de art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, şi a rolului Parlamentului, prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    36. În continuare, Curtea reţine că, în temeiul art. 32 alin. (5) din Constituţie, „Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.“ Legea la care face trimite norma constituţională este Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care, la art. 1, prevede că „asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii. Legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional“. Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România sunt prevăzute expres de art. 3 din lege, care, la lit. e), consacră „principiul descentralizării - în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi direct în proces“.
    37. Unul dintre efectele recunoaşterii acestui principiu este, aşa cum menţionam anterior, reglementarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit cărora „Reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare“. Cu alte cuvinte, legiuitorul a stabilit în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a dispune cu privire la înfiinţarea, desfiinţarea, fuziunea sau divizarea unităţilor de învăţământ de stat, confesional şi particular, din reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
    38. Normele legale constituie expresia principiului constituţional al autonomiei locale, Constituţia stabilind expres că autorităţile administraţiei publice prin care se realizează acest principiu, în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii. Mai mult, Constituţia prevede la art. 121 alin. (2) că aceştia „funcţionează […] ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe“. Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, „Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii“, iar, în temeiul art. 5 alin. (1), „Autorităţile administraţiei publice locale exercită, în condiţiile legii, competenţe exclusive, competenţe partajate şi competenţe delegate“. Cu privire la modul de exercitare a acestor competenţe, Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 prevede, la art. 3 lit. a), principiul subsidiarităţii, care presupune „exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară“. În acest context, dispoziţiile art. 36 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, care prevăd categoriile de atribuţii ale consiliul local, consacră, la alin. (2) lit. d), atribuţiile privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni, în aplicarea cărora alin. (6) lit. a) pct. 1 stabileşte competenţa consiliului local de „a asigura, în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia“. Mai mult, art. 20 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prevede că „autorităţile administraţiei publice locale asigură, în condiţiile legii, buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acestea îşi exercită autoritatea“.
    39. Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi legale invocate, Curtea apreciază că Parlamentul nu se poate subroga în competenţa originară a autorităţilor administraţiei publice locale de a organiza reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar, întrucât are doar atribuţia constituţională de a crea cadrul legislativ necesar organizării învăţământului de toate gradele în unităţi de stat, particulare şi confesionale, iar nu şi pe cea de a dispune, prin lege, cu privire la înfiinţarea, desfiinţarea, fuziunea sau divizarea unităţilor de învăţământ de stat, confesional şi particular. Aplicarea legii, gestionarea serviciilor publice, respectiv asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia se realizează de către autorităţile locale în interesul cetăţenilor.
    40. Aşa cum a fost precizat în prealabil, dreptul de a dispune cu privire la înfiinţarea, desfiinţarea, fuziunea sau divizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar aparţine autorităţilor administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare, operaţiunea juridică circumscriindu-se domeniului de reglementare a actelor cu caracter infralegal, administrativ. Or, Curtea reţine că actul normativ criticat nu corespunde finalităţii constituţionale a activităţii de legiferare, care presupune reglementarea unei sfere cât mai largi de relaţii sociale generale, şi este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul intrând în sfera de competenţă a autorităţii executive locale, care se bucură de protecţia constituţională a principiului autonomiei locale.
    41. Pentru aceste motive, Curtea constată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului autonomiei locale, prevăzut de art. 120 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
    42. În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că norma criticată din perspectiva încălcării principiului neretroactivităţii, respectiv art. 1 alin. (2) din lege, are următorul conţinut: „Liceul dobândeşte şi îşi păstrează personalitatea juridică, prin derogare de la prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.“
    43. Dispoziţiile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, la care face trimitere textul, prevăd că „În sistemul naţional de învăţământ, unităţile de învăţământ de stat au personalitate juridică dacă se organizează şi funcţionează, după caz, astfel: a) cu minimum 300 de elevi.“ Cu alte cuvinte, Legea educaţiei naţionale condiţionează dobândirea personalităţii juridice de către unitatea de învăţământ de stat de îndeplinirea cerinţei unui efectiv minim de elevi, respectiv 300. Excepţiile de la această regulă sunt prevăzute expres în aceeaşi lege, respectiv de dispoziţiile alin. (1^1)-(3) al art. 19, dispoziţii care au aplicabilitate generală, astfel: (i) se pot organiza unităţi de învăţământ de stat cu personalitate juridică cu efective mai mici de elevi, dar nu mai puţin de 100 de elevi, care să ofere educaţie şi formare profesională prin învăţământul dual, (ii) în unităţile administrativ-teritoriale în care numărul total al elevilor, preşcolarilor şi antepreşcolarilor nu se încadrează în prevederile alin. (1), se organizează o singură unitate de învăţământ cu personalitate juridică şi (iii) în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română.
    44. Noua reglementare vine să adauge o nouă excepţie de la regula dobândirii personalităţii juridice de către o unitate de învăţământ de stat, în cazul concret şi individual al Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc.
    45. Dincolo de caracterul vădit discriminatoriu, sub aspectul în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate exclusiv în considerarea lui şi aplicabile numai în ceea ce îl priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, Curtea constată că dispoziţiile legale în cauză nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii civile. Astfel, norma prevede expres că, prin efectul acestei legi, liceul dobândeşte personalitate juridică, ca urmare a înfiinţării sale în temeiul art. 1 alin. (1) din legea criticată. Prin trimiterea la prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, faţă de care noua reglementare constituie o excepţie, voinţa legiuitorului a fost aceea de a stabili caracterul derogatoriu cu privire la dobândirea personalităţii juridice sub aspectul efectivului minim de elevi înscrişi la unitatea de învăţământ, atât la momentul înfiinţării unităţii de învăţământ de stat, cât şi pe parcursul funcţionării sale. Cu alte cuvinte, pentru a lua fiinţă în mod legal, Liceul Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc nu trebuie să dispună de un efectiv de elevi mai mare de 300, iar dacă, la momentul înfiinţării, unitatea de învăţământ se organizează cu efectivul cerut de lege, peste 300 de elevi, dar, ulterior, acesta scade sub pragul stabilit de lege, liceul nu îşi va înceta funcţionarea. Curtea reţine că sintagma „îşi păstrează personalitatea juridică“ nu conferă caracter retroactiv textului de lege, în sensul arătat de autorii obiecţiei, respectiv pentru „acoperirea perioadei de nelegalitate în care, de facto, respectiva unitate de învăţământ şi-a desfăşurat activitatea“, ci vizează doar ipoteza în care, ulterior înfiinţării liceului, pe parcursul funcţionării sale, efectivul de 300 de elevi se diminuează sub numărul cerut de lege, ipoteză în care unitatea de învăţământ nu îşi pierde personalitatea juridică.
    46. Având în vedere aceste argumente, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    47. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 66 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Mişcarea Populară şi constată că Legea pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere şi Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 19 martie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu


    OPINIE SEPARATĂ
    1. În dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc trebuia respinsă că neîntemeiată.
    2. Principalele critici de neconstituţionalitate aduse legii analizate au vizat încălcarea, pe de o parte, a dispoziţiilor constituţionale referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi la autonomia locală şi descentralizare [art. 1 alin. (4), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţie], iar, pe de altă parte, a dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea caracterului normativ al legii şi la egalitatea în drepturi a cetăţenilor [art. 61 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie], aspecte care vor fi dezbătute în cele ce urmează.
    3. Cu privire la principiul autonomiei locale, se constată că instanţa constituţională a statuat că acest principiu constă în dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. Principiul autonomiei locale nu presupune, însă, totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale [Decizia nr. 573 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010, şi Decizia nr. 558 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012]. Prin urmare, se constată că principiul autonomiei locale nu vizează concurenţa dintre legiuitor şi executiv, legile adoptate fiind aplicabile pe tot cuprinsul ţării, ci presupune o distincţie în cadrul puterii executive, respectiv între competenţele autorităţilor administrative publice centrale sau locale, fără a se realiza o ruptură între acestea, ci doar o departajare de competenţe, decizia administrativă fiind, pe calea descentralizării, adusă mai aproape de comunitate^1. De altfel, în acest sens Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 mai 2006, face o deosebire netă între competenţe exclusive, partajate şi delegate şi se observă că art. 24 lit. c) din lege plasează învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia învăţământului special, în sfera competenţelor partajate.
    ^1 Potrivit art. 2 lit. l) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, descentralizarea reprezintă transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.

    4. Se reţine că, efect al descentralizării, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, a prevăzut, pentru prima oară, că reţeaua şcolară se aprobă de autorităţile administraţiei publice locale. Până la acest moment, reţeaua liceelor de stat era aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale, la propunerea inspectoratelor şcolare [art. 23 alin. (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, şi abrogată în prezent prin art. 361 alin. (2) din Legea nr. 1/2011]. Autorităţile administraţiei publice centrale, în momentul de faţă, nu au competenţa de a organiza reţeaua şcolară şi, deci, nici de a înfiinţa unităţi de învăţământ preuniversitar. Prin urmare, este evident că orice act administrativ emis de o autoritate administrativă publică centrală este în sine nelegal, contravenind Legii nr. 1/2011. În schimb, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale^2, un act juridic de acelaşi nivel poate să normativizeze o măsură derogatorie de la aceasta, în sensul de a reglementa şi dezvolta la nivel legal o obligaţie constituţională, chiar printr-o măsură punctuală, aspect pe care îl regăsim şi în cauza de faţă, întrucât atât legea criticată, cât şi Legea nr. 1/2011 au fost adoptate ca legi organice. Întrucât autonomia locală nu exclude, dimpotrivă, presupune respectarea legilor, înseamnă că Parlamentul, fără a se substitui autorităţilor administraţiei publice locale, poate interveni atât în stabilirea cadrului legislativ pe care acestea îl aplică, cât şi în remedierea deficienţelor de ordin constituţional constatate. Cauza de faţă este o ilustrare a acestui din urmă aspect, respectiv intervenţia Parlamentului în sensul corectării erorilor în lanţ de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale şi al celor centrale, prin unităţile existente la nivel judeţean. Astfel, Parlamentul a acţionat pentru înfiinţarea unităţii de învăţământ preuniversitar tocmai ca o expresie a garantării de către stat - prin Parlament - a dispoziţiilor art. 32 alin. (3) din Constituţie, care prevăd „Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă, şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege“, coroborate cu prevederile constituţionale ale art. 6 privind dreptul la identitate al minorităţilor naţionale [cu privire la aplicarea coroborată a celor două texte constituţionale, a se vedea Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2011].
    ^2 Curtea a statuat că „legiuitorul constituant a stabilit, în mod indirect, în cuprinsul conţinutului normativ al art. 73 alin. (3) din Constituţie, că reglementările derogatorii sau speciale de la cea generală în materie trebuie şi ele adoptate, la rândul lor, tot printr-o lege din aceeaşi categorie“, astfel că „ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice“ [a se vedea Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 29].

    5. Este evident că stabilirea în competenţa autorităţilor publice locale a atribuţiei de a organiza reţeaua şcolară a avut în vedere faptul că acestea sunt cele mai bine plasate în a aprecia cu privire la necesitatea înfiinţării/desfiinţării/comasării/ divizării unităţilor de învăţământ în funcţie de necesităţile comunităţii. O atare orientare este corectă, însă ea nu este exclusivă, în sensul că în virtutea principiului autonomiei locale şi a competenţei stabilite de Legea nr. 1/2011 garantarea dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a putea fi instruite în limba lor maternă s-a transferat definitiv, ireversibil şi exclusiv în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, aşadar, a puterii executive. Din cele expuse se desprinde ideea conform căreia problema stabilirii competenţei de a înfiinţa unităţi de învăţământ [autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale] este o chestiune ce ţine de nivelul legii, nefiind de ordin constituţional, din moment ce textele Constituţiei nu reglementează în acest sens, nici în mod explicit şi nici implicit. Parlamentul este în plenitudinea competenţei sale constituţionale de legiferare, chiar atunci când competenţa potrivit legii revine autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
    6. Dihotomia local-central, rezultată din descentralizarea competenţelor autorităţilor administraţiei publice, nu poate fi opusă însăşi legiuitorului, care, în virtutea unei obligaţii constituţionale [identitatea minorităţii naţionale], trebuie să acţioneze, având plenitudine de competenţă. Această obligaţie constituţională nu poate fi privită într-o manieră restrictivă, în sensul că a devenit terenul exclusiv al administraţiei publice locale, ci într-una funcţională, care să permită legiuitorului să vegheze şi să contribuie la respectarea, respectiv dezvoltarea sa. În măsura în care autorităţile administraţiei publice locale nu întreprind măsurile necesare sau acestea nu sunt suficiente sau eficiente, nimic nu împiedică legiuitorul să intervină. Altfel, problema minorităţii naţionale ar deveni una strict de interes local, legiuitorul derobându-se de obligaţia sa constituţională. Practic, o obligaţie constituţională de interes naţional nu mai poate fi pusă în executare prin lege, deşi chiar Constituţia prevede acest lucru [„Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege“], ci, pe calea unui procedeu de delegalizare, această competenţă devine una exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale, ceea ce este de neacceptat. Mai mult, chiar Constituţia stabileşte la art. 32 alin. (3) că modalităţile de exercitare a dreptului de a învăţa în limba maternă se stabilesc prin lege, deci, nu în condiţiile legii, ci prin lege, o sintagma mult mai precisă şi mai puternică, ce indică competenţa legiuitorului de a o reglementa.
    7. Se constată că înfiinţarea unităţilor de învăţământ este o competenţă originară a legiuitorului, dovadă fiind faptul că înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior de stat a revenit, potrivit art. 122 alin. (2) din Legea nr. 1/2011^3, Parlamentului, prin lege. Această competenţă vizează şi nivelul preuniversitar, chiar dacă, la momentul de faţă, ea este una subsidiară şi reziduală ca urmare a descentralizării operate începând cu anul 2011, sens în care art. 61 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 1/2011 a dat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale organizarea reţelei şcolare preuniversitare^4, competenţa autorităţilor locale nefiind, însă, una exclusivă, din moment ce depinde de avizul conform al inspectoratelor şcolare judeţene, exponente ale puterii executive centrale [Ministerul Educaţiei Naţionale]. Criteriul avut în vedere de legiuitor în privinţa diferenţierilor operate între învăţământul preuniversitar şi cel superior nu este cel al punerii în aplicare a principiului separaţiei puterilor în stat, cu alte cuvinte a unei separaţii stricte şi ireconciliabile existente între competenţa puterii legislative şi executive, ci acela al interesului local, respectiv naţional în privinţa înfiinţării/desfiinţării instituţiilor de învăţământ. Însă, în cazul de faţă, când în discuţie este dreptul la învăţătură al minorităţii naţionale, nu se poate accepta că suntem în continuare în faţa unui pur interes local, dimpotrivă, în măsura în care autorităţile administraţiei publice [indiferent că sunt locale sau centrale] nu pot răspunde unei obligaţii constituţionale, revine Parlamentului nu numai dreptul, dar şi obligaţia să legifereze în consecinţă. Dreptul la învăţătură în limba minorităţii naţionale şi dreptul la păstrarea identităţii naţionale nu sunt numai de interes local, ci şi de interes naţional. Statul român a normativizat expres chiar în textul Constituţiei obligaţia sa de a lua toate măsurile de protecţie necesare garantării identităţii naţionale; o asemenea obligaţie reglementată la un asemenea nivel normativ denotă importanţa deosebită a domeniului analizat. Prin urmare, aceste măsuri nu pot fi considerate ca fiind de interes local, ci naţional.
    ^3 Instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare se înfiinţează prin lege, cu respectarea dispoziţiilor legale privind acreditarea, stabilite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    ^4 Reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare.

    8. Constituţia, prin autorităţile fundamentale ale statului (Parlament, Guvern), garantează exercitarea drepturilor fundamentale, inclusiv cele prevăzute la art. 32 alin. (3) din Constituţie. Legea nr. 1/2011 nu a avut în niciun moment intenţia de a exclude Parlamentul din acest proces, ci de a stabili instituţiile aflate în cea mai bună poziţie pentru a identifica măsurile care să dea substanţă dreptului la învăţătură al minorităţilor naţionale. Parlamentul poate interveni prin mijloacele sale de legiferare şi poate deroga prin lege de la regula instituită tot prin lege în măsura în care constată încălcarea/împiedicarea/obstrucţionarea exercitării dreptului fundamental, mai ales în situaţia de blocaj instituţional, când nu există niciun alt remediu administrativ sau judecătoresc eficient şi prompt. Acest drept, respectiv chiar obligaţie pentru Parlament este consacrat în însăşi textul art. 32 alin. (3) din Constituţie care în ultima teză prevede: „modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege“, deci nu în condiţiile legii, cum este prevăzut în art. 32 alin. (5). Formularea „prin lege“ asigură Parlamentului dreptul ca şi prin derogare de la reglementările generale să asigure garantarea exercitării unor drepturi fundamentale, prin lege. Astfel, Constituţia în mod expres stabileşte în sarcina Parlamentului o obligaţie pozitivă de a acţiona în sensul adoptării unor măsuri care să asigure dreptul la învăţătură.
    9. Parlamentul are o competenţă originară în a legifera în privinţa exercitării dreptului la învăţătură al minorităţilor naţionale, inclusiv prin înfiinţarea unei unităţi de învăţământ preuniversitar. Faptul că Parlamentul prin Legea nr. 1/2011 a acordat autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a organiza reţeaua şcolară nu înseamnă că unica autoritate legiuitoare a ţării şi-a pierdut orice competenţă în acest domeniu, dimpotrivă, fiind vorba de o competenţă originară, aceasta poate fi exercitată în mod subsidiar şi excepţional, atunci când în discuţie sunt principii, drepturi sau obligaţii de natură constituţională. Astfel, înfiinţarea unei unităţi de învăţământ preuniversitar nu reprezintă şi nici nu poate fi interpretată în sensul unui precedent legislativ de natură a converti competenţa subsidiară a Parlamentului într-una principală şi de a înlocui competenţa autorităţilor administraţiei publice locale, care, în continuare, rămâne regula; în aceste condiţii, se constată că măsura este circumscrisă şi determinată, chiar condiţionată de împrejurările concrete ale cauzei privind imposibilitatea de a satisface o solicitare legitimă a unei comunităţi, respectiv exercitarea unui drept fundamental, prevăzut în Constituţie. O asemenea situaţie poate fi apreciată drept o excepţie de la regulă, o excepţie care până la urmă întăreşte şi confirmă regula. Totodată, Parlamentul nu poate să intervină în mod discreţionar şi să denatureze, să golească de conţinut competenţa autorităţilor locale în această materie prevăzută de Legea nr. 1/2011. Prin urmare, tocmai garantarea drepturilor fundamentale este o problemă de constituţionalitate, iar problema competenţei înfiinţării unei unităţi de învăţământ preuniversitar rămâne o problemă ce ţine de nivelul legii, cu privire la care Parlamentul are o marjă largă de apreciere. În cauza de faţă imposibilitatea înfiinţării unităţii de învăţământ preuniversitar nu se datorează faptului că solicitarea ar fi absurdă/exagerată, în sensul că acolo nu ar trăi nici maghiari şi nici catolici, astfel că nu s-ar impune înfiinţarea unei asemenea şcoli. Deci, ea este în legătură directă şi indisolubilă cu dreptul la învăţătură al minorităţii naţionale, parte a întregului complex de drepturi care caracterizează identitatea naţională a acestora.
    10. A accepta o viziune unilaterală, în sensul că măsurile necesare păstrării identităţii naţionale ţin exclusiv de autorităţile locale, înseamnă a afecta în mod grav situaţia minorităţii naţionale mai ales în zonele în care acestea nu reprezintă un procent covârşitor din populaţie. Măsurile adoptate de cele două niveluri, respectiv administraţie locală şi legiuitor, trebuie combinate şi coroborate, ele trebuind să conlucreze în vederee atingerii scopului fixat de art. 6 din Constituţie. Autonomia locală nu poate fi exercitată şi înţeleasă într-un sens care să dezavantajeze/blocheze dezvoltarea unei minorităţi naţionale; ea nu este o barieră, ci un mijlocitor spre scopul fixat în Constituţie. Dacă legiuitorul observă probleme în privinţa modului de exercitare a autonomiei locale care are repercusiuni asupra art. 6 sau art. 32 alin. (3) din Constituţie, el nu numai că poate, dar este obligat să intervină.
    11. De asemenea, se mai reţine că garantarea exercitării drepturilor fundamentale prevăzute la art. 32 alin. (3) din Constituţie de către stat, prin autorităţile sale fundamentale, rezultă şi din prevederile Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, ratificată prin Legea nr. 282/2007^5 [art. 7 pct. 3 şi art. 8 pct. 1 lit. d)].
    ^5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 6 noiembrie 2007.

    12. Având în vedere cele de mai sus, concluzionăm în sensul că o competenţă atribuită prin lege unei autorităţi a administraţiei publice locale, neexercitată conform literei şi spiritului legii şi Constituţiei, nu se poate constitui prin ea însăşi într-un motiv pentru a refuza normarea, de către Parlament, prin lege, a unei obligaţii derivate din Constituţie. Astfel, atunci când o valoare legală [stabilirea reţelei şcolare de către administraţia locală] este în concurenţă cu una constituţională [dreptul la învăţătură al minorităţilor naţionale] este de domeniul evidenţei că prioritate are cea constituţională, iar Parlamentul trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru a da substanţă şi a respecta obligaţia constituţională. Am ajunge la situaţii inadmisibile în care Parlamentul nu ar putea deroga nici măcar de la propria sa lege adoptată într-un anumit context, iar obligaţia legală astfel asumată s-ar transforma şi ar căpăta valenţe constituţionale; şi mai mult, ar suprima şi goli de conţinut o obligaţie constituţională expresă. Or, o atare viziune duce la transformarea unei norme legale în standard de referinţă în realizarea controlului de constituţionalitate, pe calea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, şi la negarea existenţei normative a unui text constituţional expres. Prin urmare, nu se poate reţine că legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi la autonomia locală şi descentralizare [art. 1 alin. (4), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţie].
    13. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la caracterul individual al legii, este de observat că înfiinţarea unei instituţii sau autorităţi de stat nu reprezintă un act individual, ci normativ, întrucât, instituţia odată înfiinţată, generează, în mod implicit, un număr nedefinit de raporturi juridice ce se nasc, se execută şi se epuizează în legătură cu obiectul ei de activitate. Curtea a stabilit că adoptarea unei legi având ca obiect retrocedarea unor imobile unei persoane [Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1060 din 26 noiembrie 2005], atribuirea în proprietate a unui bun imobil [Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007], aprobarea unui memorandum de înţelegere dintre Rompetrol şi statul român [Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013], transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de acţiuni [Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014], cumpărarea unui imobil [Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1011 din 20 decembrie 2017] califică actul astfel adoptat ca fiind unul individual. Se constată că, prin aceste legi, a fost normată, într-adevăr, o singură activitate/acţiune, obiectivul urmărit prin aceste legi fiind realizat/epuizat prin însăşi actul de voinţă al Parlamentului. Or, în cazul analizat, nu suntem într-o asemenea ipoteză. Din contră, normându-se înfiinţarea unei instituţii de învăţământ, legiuitorul deschide o întreagă activitate generatoare de raporturi juridice ce vizează învăţământul, în cazul dat, în limba minorităţii naţionale. De aceea, legiuitorul este competent, în mod incontestabil, să înfiinţeze şi universităţi prin lege. Menţionăm, spre exemplu: Legea nr. 119/1998 privind înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova^6; Legea nr. 239/2002 privind înfiinţarea Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti^7; Legea nr. 237/2002 privind înfiinţarea Universităţii „George Bacovia“ din Bacău^8; Legea nr. 238/2002 privind înfiinţarea Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti^9; Legea nr. 241/2002 privind înfiinţarea Universităţii „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti^10 şi exemplele pot continua [sunt 35 de legi cu un asemenea obiect]. Faţă de această situaţie, înfiinţarea unui liceu nu diferă cu nimic. Mai mult, din perspectiva exercitării dreptului la învăţătură în limba unei minorităţi naţionale, învăţământul liceal preuniversitar este la fel de important ca învăţământul universitar, întrucât numai asigurând dreptul la învăţământ preuniversitar devine posibil învăţământul universitar în limba maternă, fiind, aşadar, o condiţie sine qua non a acestuia din urmă.
    ^6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 9 iunie 1998.
    ^7 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 30 aprilie 2002.
    ^8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 30 aprilie 2002.
    ^9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 30 aprilie 2002.
    ^10 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 30 aprilie 2002.

    14. De altfel, în general, înfiinţarea unei instituţii sau autorităţi publice prin lege [Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii^11, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării^12, Institutul Cultural Român^13] nu înseamnă că aceasta dobândeşte valenţe individuale, din contră, având în vedere că, prin prisma atribuţiilor stabilite în privinţa acestora, ele se vor aplica la un număr nedefinit de raporturi juridice, subsumate în principal actului de educaţie, permiţând accesul şi la exercitarea dreptului la învăţătură a minorităţilor naţionale.
    ^11 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008.
    ^12 Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014.
    ^13 Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 2 septembrie 2013.

    15. Astfel, şi în privinţa înfiinţării unui liceu, actul său de înfiinţare nu are caracter individual, întrucât, pe de o parte, normează înfiinţarea, iar, pe de altă parte, odată înfiinţată structura de învăţământ preuniversitar, va genera un număr nedefinit de raporturi juridice. Prin urmare, legiuitorul poate înfiinţa structuri de învăţământ preuniversitar, fără ca legea astfel adoptată să aibă caracter individual, iar, pe de altă parte, această activitate a sa normativă poate fi exercitată numai în condiţii excepţionale, prin prisma relaţiei interes local-interes naţional. Aplicând aceste consideraţii la cazul de faţă, se constată că legea nu dobândeşte caracter individual şi ea a fost adoptată datorită unui interes public naţional, respectiv accesul minorităţilor naţionale la învăţământ în limba acesteia.
    16. De asemenea, în aprecierea caracterului normativ/individual al legii, învederăm faptul că, în ipoteza în care o lege, precum Legea nr. 1/2011, cuprinde dispoziţii care ţin de organizarea/funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar/universitar şi, în acelaşi timp, o dispoziţie de înfiinţare a unei instituţii de învăţământ/linii de studiu în limba minorităţii naţionale [precum cea de la art. 363 pct. 2 din Legea nr. 1/2011^14] ar rezulta că legea are fie caracter normativ pentru că se aplică unui număr nedeterminat de raporturi juridice, fie este pro parte normativă şi pro parte individuală. Pare că, întrucât legea are un obiect de reglementare multiplu, înseamnă că are caracter normativ; prin urmare, dacă o lege completează Legea nr. 1/2011, reglementând înfiinţarea unei noi unităţi de învăţământ, ea va avea un caracter normativ. Prin urmare, s-ar deduce că, dacă legea de bază este normativă şi înfiinţează ea însăşi o structură de învăţământ, înseamnă că înfiinţarea unei noi structuri de învăţământ printr-o lege de completare este posibilă, aceasta fiind normativă, întrucât ar completa obiectul de reglementare multiplu al legii de bază.
    ^14 Nota bene: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş nu are nici până în zilele noastre linie de predare în limba maghiară.

    17. Însă, în optica prezentei decizii, în ipoteza în care o lege distinctă cuprinde o singură dispoziţie, cea de înfiinţare a unei instituţii de învăţământ, rezultă că legea are caracter individual. Prin urmare, acest caracter pare a se atribui prin prisma faptului că legea are un obiect de reglementare unic. Apreciem că această situaţie este, într-adevăr, una paradoxală, tocmai pentru că este greşit reprezentat şi valorizat însuşi criteriul folosit pentru determinarea caracterului individual/normativ al legii.
    18. Astfel, pentru determinarea caracterului normativ/ individual al legii, criteriul nu trebuie să fie obiectul de reglementare unic sau multiplu al acesteia. Prin urmare, caracterul normativ sau individual se stabileşte având în vedere efectele/consecinţele activităţii normate. Or, în prezenta cauză înfiinţarea unei unităţi de învăţământ în limba de predare a minorităţilor naţionale, nefiind un scop în sine, produce un număr nedeterminat de raporturi juridice (se adresează de asemenea unui număr nedeterminat de subiecţi de drept) ce se nasc din actul înfiinţării. Scopul legitim urmărit este, deci, educaţia/învăţământul în limba maternă a unei minorităţi naţionale de o anumită confesiune religioasă, acesta fiind consecinţa actului, actul înfiinţării constituind doar mijlocul de realizare/exercitare a acestui drept fundamental.
    19. Cu atât mai mult nu se poate susţine că prin înfiinţarea unei unităţi de învăţământ preuniversitar se creează un privilegiu în favoarea minorităţii naţionale [cu privire la noţiunea de privilegiu, a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015]. Aceasta vizează, în esenţă, „un grup inferior din punct de vedere numeric faţă de restul populaţiei unui stat, aflat într-o poziţie care nu este dominantă şi ai cărui membri [...] posedă caracteristici etnice, religioase sau lingvistice diferite de cele ale restului populaţiei şi care manifestă, chiar şi implicit, o anumită solidaritate în direcţia prezervării culturii, tradiţiilor, religiei sau limbii lor“ [a se vedea Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011] şi, apreciem că, în general, poziţia sa este una mai fragilă în ceea ce priveşte păstrarea elementelor sale identitare, astfel că „statul are atât o obligaţie negativă, de abţinere, aceea de a nu aduce atingere, prin măsurile adoptate, identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor, cât şi una pozitivă, de a sprijini păstrarea şi dezvoltarea identităţii acestora, ca parte a patrimoniului cultural universal“ [a se vedea Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011]. De aceea, o măsură pozitivă adoptată de Parlament, inclusiv prin crearea unei unităţi de învăţământ preuniversitar, precum cea creată prin legea de faţă, sau chiar a unui monument comemorativ^15, se înscrie în paradigma protecţiei asigurate de stat minorităţii naţionale.
    ^15 A se vedea, în acest sens, Legea nr. 67/2018 privind construirea unui monument comemorativ dedicat eroilor evrei care şi-au dat viaţa pentru România în Primul Război Mondial, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018.

    20. Subliniem că o asemenea lege nu poate fi analizată separat de ceea ce înseamnă asigurarea cadrului legislativ necesar exercitării dreptului la învăţătură al minorităţii naţionale în limba maternă, pentru că, astfel cum am arătat, înfiinţarea unităţii de învăţământ preuniversitar nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi art. 32 alin. (3) din Constituţie.
    21. În consecinţă, nu se poate reţine nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea caracterului normativ al legii şi la egalitatea în drepturi a cetăţenilor [art. 61 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie].
    22. Având în vedere cele expuse, apreciem că, în speţă, obiecţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă, ca neîntemeiată, Legea pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc fiind constituţională.


                    Judecători,
                    dr. Marian Enache
                    conf. univ. dr. Petre Lăzăroiu
                    conf. univ. dr. Simona-Maya Teodoroiu
                    conf. univ. dr. Varga Attila


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice