Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 116 din 28 februarie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi art. 215^^1 alin. (2) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 116 din 28 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi art. 215^^1 alin. (2) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 469 din 10 iunie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Padiu în Dosarul nr. 6.432/105/2017 al Tribunalului Prahova - Secţia penală - Judecătorul de drepturi şi libertăţi. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.461D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că, mutatis mutandis, trebuie analizată situaţia de la dispunerea măsurii controlului judiciar. Arată că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 254 din 25 aprilie 2017, a reţinut că dispoziţiile care reglementează dispunerea măsurii controlului judiciar de către procuror sunt constituţionale. Totodată, ordonanţa procurorului prin care se dispune această măsură poate fi contestată la judecătorul de drepturi şi libertăţi într-un termen de 5 zile, potrivit Deciziei nr. 17 din 17 ianuarie 2017. În tot acest interval, măsura controlului judiciar subzistă, inculpatul aflându-se sub puterea unei măsuri dispuse de procuror. Apreciază că situaţia de la prelungirea măsurii controlului judiciar ar trebui să fie aceeaşi cu cea anterior expusă, în sensul că este constituţional atât când procurorul dispune măsura preventivă a controlului judiciar, cât şi atunci când procurorul prelungeşte această măsură.
    4. Apreciază că situaţia este diferită de cea reţinută de Curte prin Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017. Arată că, potrivit deciziei anterior menţionate, Curtea a impus un termen pentru soluţionarea plângerii împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune măsura controlului judiciar, avându-se în vedere că acest termen nu era reglementat, putându-se ajunge ca măsura dispusă să fie verificată de judecător după un timp foarte îndelungat, chiar şi după ce aceasta expiră. Or, tocmai ca urmare a pronunţării acestei decizii şi a aplicării dispoziţiilor art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, măsura este verificată în termen de 5 zile.
    5. De asemenea, apreciază că nu poate fi aplicat în cauza de faţă raţionamentul avut în vedere în cazul măsurii preventive a arestului preventiv, deoarece un inculpat aflat sub puterea măsurii controlului judiciar nu este în aceeaşi situaţie cu inculpatul aflat sub măsura arestului preventiv. Astfel, cererea de a se aplica în mod corespunzător prevederile din domeniul măsurilor preventive privative de libertate şi în cazul măsurilor preventive restrictive de libertate este o cerere care excedează puterii de apreciere a instanţei de contencios constituţional.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    6. Prin Încheierea din 8 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.432/105/2017, Tribunalul Prahova - Secţia penală - Judecătorul de drepturi şi libertăţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Padiu. Excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării plângerii formulate de inculpat împotriva ordonanţei prin care s-a dispus măsura controlului judiciar de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Ploieşti.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, spre deosebire de dispoziţiile art. 235 alin. (1) şi de cele ale art. 222 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevăd termenul în care procurorul îşi poate exercita dreptul de a solicita prelungirea măsurilor arestului preventiv şi arestului la domiciliu, în cazul prelungirii măsurii controlului judiciar, legiuitorul a omis să prevadă un termen regresiv pentru emiterea ordonanţei de prelungire a controlului judiciar, existând posibilitatea ca organul de urmărire penală să îşi exercite dreptul de a dispune prelungirea măsurii controlului judiciar chiar în ultima zi a duratei măsurii. Or, având în vedere că de esenţa măsurii preventive a controlului judiciar este aplicarea acesteia din momentul în care a fost dispusă, exercitarea de către procuror a dreptului de a dispune prelungirea controlului judiciar într-un termen mai mic de 5 zile înainte de expirarea măsurii conduce la întârzierea soluţionării plângerii formulate de inculpat împotriva ordonanţei de prelungire a măsurii, aceasta fiind soluţionată la o dată ulterioară expirării acesteia. În această perioadă, inculpatul se află în mod efectiv sub puterea măsurii controlului judiciar, fără ca aceasta să fi putut fi supusă controlului de legalitate şi temeinicie al judecătorului de drepturi şi libertăţi.
    8. Susţine că, în măsura în care examenul de legalitate şi temeinicie al judecătorului de drepturi şi libertăţi conduce la revocarea măsurii controlului judiciar, în fapt, constatările acestuia rămân fără efect sub aspectul perioadei cuprinse între emiterea ordonanţei de prelungire a acestei măsuri şi data pronunţării judecătorului de drepturi şi libertăţi. În această situaţie, dreptul de acces la justiţie al inculpatului are un caracter iluzoriu.
    9. Or, măsura controlului judiciar reprezintă o măsură intruzivă, care, în raport cu obligaţiile stabilite de procuror, poate afecta exerciţiul unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale, precum libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor etc. Astfel, pentru a putea fi evitată încălcarea unor drepturi fundamentale ale inculpatului, organul de urmărire penală trebuie să îşi exercite dreptul de a dispune prelungirea măsurii controlului judiciar într-un termen care să asigure şi posibilitatea verificării legalităţii şi temeiniciei prelungirii măsurii de către un judecător de drepturi şi libertăţi, până la expirarea duratei măsurii.
    10. În continuare, susţine că omisiunea de a institui un termen regresiv de cel puţin 5 zile înainte de expirarea măsurii controlului judiciar pentru prelungirea acesteia reprezintă o veritabilă discriminare generată de legiuitor între inculpaţii aflaţi sub măsura controlului judiciar şi cei aflaţi în arest preventiv sau în arest la domiciliu. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 17 din 17 ianuarie 2017 şi nr. 361 din 7 mai 2015.
    11. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 20 din Constituţie, raportat la art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se face referire la Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017. În acest context, arată că, în situaţia prelungirii măsurii controlului judiciar de către procuror în cursul urmăririi penale, în mod nejustificat şi nerezonabil, legiuitorul a omis să prevadă că aceasta trebuie să se realizeze cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea măsurii. Or, prin acordarea dreptului procurorului de a dispune prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar fără nicio limită temporală faţă de finalul perioadei anterioare, în care măsura preventivă a produs efecte, se lipseşte de eficienţă art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    12. Tribunalul Prahova -- Secţia penală - Judecătorul de drepturi şi libertăţi arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cea mai mare parte a aspectelor invocate de către apărătorii inculpatului (cu excepţia celor asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat deja prin decizii definitive) fiind mai mult aspecte de legalitate decât de constituţionalitate.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Guvernul arată că, prin aspectele invocate în susţinerea excepţiei, autorul critică nu ceea ce legea prevede, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând la modificarea dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală în sensul în care acestea să statueze că procurorul poate dispune prelungirea controlului judiciar cel mai târziu cu 5 zile înainte de expirarea măsurii. În acest context, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
    15. În subsidiar, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Nu se poate susţine existenţa unui tratament juridic discriminatoriu între inculpaţii aflaţi sub puterea unei măsuri preventive privative de libertate (arestare preventivă, arest la domiciliu) şi cei faţă de care s-au dispus măsuri restrictive de libertate (control judiciar, control judiciar pe cauţiune). Astfel, dacă în primul caz este vorba despre sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea procurorului de prelungire a măsurilor preventive respective, în cel de-al doilea caz, judecătorul este sesizat de către inculpat cu plângerea asupra prelungirii controlului judiciar, măsură deja dispusă de procuror. Pe de altă parte, ipoteza reglementată de art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală (prelungirea controlului judiciar de către procuror) este similară situaţiei în care măsura preventivă este menţinută în faza camerei preliminare sau în cursul judecăţii (art. 207-208 din Codul de procedură penală). Or, nici în aceste situaţii legiuitorul nu a prevăzut că judecătorul de cameră preliminară, respectiv instanţa de judecată, este obligat(ă) să se pronunţe asupra menţinerii măsurii preventive cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea acesteia. Guvernul apreciază că nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la un recurs efectiv şi la îngrădirea accesului efectiv la justiţie nu sunt fondate. Potrivit art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, „împotriva ordonanţei procurorului prin care, în condiţiile prevăzute la alin. (2) şi alin. (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător“.
    16. În continuare, arată că, prin Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017 [referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi art. 215^1 alin. (6) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017], Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală „sunt constituţionale în măsura în care soluţionarea plângerii împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală“. În sensul dispoziţiilor art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală, contestaţia formulată de inculpat împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra măsurii preventive se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare.
    17. Guvernul arată că ordonanţa de prelungire a măsurii controlului judiciar se comunică inculpatului în ziua în care a fost emisă [potrivit art. 215^1 alin. (4) din Codul de procedură penală], iar plângerea împotriva acesteia poate fi formulată în termen de 48 de ore de la comunicare. Susţine că, interpretate coroborat şi în lumina celor statuate de Curtea Constituţională în decizia precitată, prevederile art. 215^1 alin. (5), ale art. 213 alin. (2) şi ale art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală obligă judecătorul de drepturi şi libertăţi să soluţioneze plângerea într-un termen de 5 zile de la înregistrarea sa. Aşa fiind, perioada în care măsura se aplică fără să fi fost supusă controlului judecătoresc este suficient de scurtă (7 zile) pentru a nu lipsi de caracter efectiv plângerea formulată de inculpat, chiar dacă procurorul ar dispune prelungirea controlului judiciar în ultima zi a duratei sale.
    18. Avocatul Poporului arată că, în cauză, este pusă în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) şi art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, aplicarea şi interpretarea legii excedând competenţei Curţii Constituţionale. Mai mult, prin Decizia nr. 296 din 1 martie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Faţă de cele de mai sus, Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă.
    19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 213 alin. (2) şi art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
    - Art. 213 alin. (2): „Judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluţionare în camera de consiliu şi dispune citarea inculpatului.“;
    – Art. 215^1 alin. (2): „În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.“

    22. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, sunt invocate prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, urmare a unei critici similare, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) şi alin. (3) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016).
    24. Cu acel prilej, făcând referire la propria jurisprudenţă, Curtea a reţinut, printre altele, că procesul penal implică desfăşurarea unei activităţi compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune ca, în disciplinarea actelor procesuale şi procedurale, să se ţină seama şi de elementul timp. De aceea, printre condiţiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără şi condiţia privitoare la timpul în care acesta trebuie să fie realizat. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activităţi sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfăşurarea sa un ritm accelerat, fără însă să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părţilor. Aşadar, stabilirea unor termene pentru desfăşurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare şi părţilor libertatea de a acţiona când vor şi pe orice durată de timp, iar, pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege, iar în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. De asemenea, Curtea a reţinut faptul că, în vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi [art. 94 alin. (7) din Codul de procedură penală]. Aceasta este o veritabilă excepţie de la posibilitatea procurorului de a restricţiona motivat consultarea dosarului, dreptul de a avea un acces efectiv la documentele din dosarul de urmărire penală, în procedura de control al legalităţii măsurilor preventive, fiind reţinut şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în vederea asigurării egalităţii de arme, în Hotărârea din 20 februarie 2014, pronunţată în Cauza Ovsjannikov împotriva Estoniei, paragraful 72, şi în Hotărârea din 1 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Irinel Popa şi alţii împotriva României, paragraful 45. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că măsura controlului judiciar este o măsură preventivă care, chiar dacă se execută în stare de libertate, limitează atât libertatea individuală a inculpatului, cât şi exercitarea celorlalte drepturi fundamentale reţinute de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 712 din 4 decembrie 2014, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică, reglementate la art. 25, art. 26, art. 39,  art. 41 şi, respectiv, art. 45 din Constituţie, limitări determinate de impunerea în sarcina inculpatului a obligaţiilor prevăzute la art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a unora sau a tuturor obligaţiilor prevăzute la art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, prelungirea acestei măsuri obligă la asigurarea garanţiilor procesuale specifice dreptului la apărare (Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, precitată, paragrafele 17-20).
    25. Având în vedere aceste aspecte, Curtea observă că, prin decizia anterior menţionată, pe de-o parte, a constatat că pentru respectarea drepturilor inculpatului este necesară audierea acestuia înaintea prelungirii de către procuror, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a controlului judiciar, iar, pe de altă parte, a evidenţiat reperele unui comportament constituţional - asigurarea garanţiilor procesuale specifice dreptului la apărare - pe care organul de urmărire penală ar trebui să îl aplice cu ocazia prelungirii măsurii controlului judiciar.
    26. Aşa fiind, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional, analizând criticile de neconstituţionalitate similare cu cele din prezenta cauză, a apreciat că prevederile constituţionale sunt salvgardate prin stabilirea obligativităţii audierii inculpatului înaintea prelungirii de către procuror, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a controlului judiciar. În concluzie, instanţa de contencios constituţional a apreciat ca nefiind necesară sancţionarea din perspectivă constituţională a nereglementării unui termen de 5 zile anterior expirării măsurii controlului judiciar, în care procurorul îşi poate exercita dreptul de a solicita prelungirea acesteia.
    27. În acest context, Curtea constată că autorul excepţiei, prin modul de formulare a criticilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) şi art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală.
    28. Curtea reţine că, în cazul în care este pusă în discuţie însăşi constituţionalitatea interpretării şi aplicării pe care un text de lege le-a primit în practică, în jurisprudenţa sa, a constatat că este competentă să realizeze o astfel de analiză, de vreme ce deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 30).
    29. Având în vedere aceste aspecte, Curtea observă că în cazul prelungirii măsurii controlului judiciar de către procuror, în cursul urmăririi penale, nu s-a demonstrat existenţa unei practici cvasiunanime şi de durată, în sensul nerespectării garanţiilor procesuale specifice dreptului la apărare care să determine neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 344 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 28 august 2018, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Decizia nr. 53 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 11 mai 2017).
    30. Prin urmare, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, iar nu instanţei de contencios constituţional, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală fiind inadmisibilă.
    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Padiu în Dosarul nr. 6.432/105/2017 al Tribunalului Prahova - Secţia penală - Judecătorul de drepturi şi libertăţi.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală - Judecătorul de drepturi şi libertăţi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice