Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 116 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. d) şi ale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 116 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. d) şi ale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 731 din 5 august 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. d) şi ale art. 50 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Lăcrămioara Mereuţă în Dosarul nr. 511/45/2020 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 484D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că impunerea condiţiilor prevăzute de textele de lege criticate are în vedere importanţa juridică a funcţiei de executor judecătoresc, iar în cazul condamnării în primă instanţă a executorului judecătoresc, termenul de încetare a suspendării din funcţie este clar stabilit de lege, care prevede că măsura suspendării durează până la soluţionarea procesului penal. De asemenea, precizează că dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc nu este un drept fundamental şi, prin urmare, critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie are caracter inadmisibil.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Sentinţa nr. 22 din 2 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 511/45/2020, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. d) şi ale art. 50 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. Excepţia a fost ridicată de Lăcrămioara Mereuţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare/suspendare a executării unui ordin emis de ministrul justiţiei privind suspendarea din exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate referitoare la suspendarea din funcţie a executorului judecătoresc în cazul în care s-a dispus, în primă instanţă, condamnarea acestuia nu îndeplinesc criteriile previzibilităţii, predictibilităţii, înţelesului clar şi neechivoc, care trebuie să caracterizeze normele juridice, şi încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apărare, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la muncă şi protecţie socială, dreptul la asigurarea unui nivel de trai şi regulile privind înfăptuirea justiţiei. Se arată că art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 nu este previzibil în ceea ce priveşte termenul de încetare a suspendării din exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc ca urmare a condamnării în primă instanţă. Se încalcă dreptul de acces la justiţie şi se favorizează apariţia arbitrarului ca temei legal. În acelaşi timp, instituirea, prin dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, a puterii excesive a ministrului justiţiei de a dispune asupra unei persoane cu privire la exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc este neconstituţională, cât timp restrânge drepturile conferite prin Constituţie persoanei în cauză, deşi o astfel de situaţie particulară - condamnarea în primă instanţă într-o cauză penală - nu este prevăzută ca excepţie în cuprinsul dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.
    6. Autoarea excepţiei susţine şi încălcarea dreptului la propria imagine şi arată că sintagma „se bucură de o bună reputaţie“, cuprinsă în art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 este echivocă. De vreme ce nu este clar şi concis definită în lege, această sintagmă reprezintă un element arbitrar, lăsat strict la aprecierea şi interpretarea ministrului justiţiei sau a Colegiului director al Camerei executorilor judecătoreşti.
    7. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii (Hotărârile din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999, 4 mai 2000 şi 25 aprilie 2006, pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit, Rekvényi împotriva Ungariei, Rotaru împotriva României şi, respectiv, Dammann împotriva Elveţiei), precum şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind obligaţia de motivare a actelor administrative (spre exemplu, Hotărârea din 2 aprilie 1998, pronunţată în cauza C-367/1995).
    8. Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în dispozitivul actului de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 15 lit. d) şi ale art. 50 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011. Curtea observă că dispoziţiile art. 50 alin. (1) au fost modificate prin art. 44 pct. 3 din titlul II al Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. De asemenea, din examinarea criticilor de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în realitate, acestea vizează art. 15 lit. d) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, astfel încât aceste dispoziţii de lege vor fi reţinute ca obiect al excepţiei. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:
    – Art. 15 lit. d):
    "Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: (...)
    d) nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie;“;"

    – Art. 50 alin. (1): „În cazul în care împotriva executorului judecătoresc s-a luat măsura arestării preventive ori a arestului la domiciliu sau în cazul în care s-a dispus în primă instanţă condamnarea ori amânarea aplicării pedepsei, ministrul justiţiei, din oficiu sau la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, va lua măsura suspendării din funcţie a acestuia până la soluţionarea procesului penal, potrivit legii.“

    13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) şi (12) privind prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, art. 30 alin. (6) privind limitele libertăţii de exprimare, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 47 privind nivelul de trai, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea, este invocată încălcarea dispoziţiilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, care instituie condiţia lipsei antecedentelor penale şi a deţinerii unei bune reputaţii pentru persoana care exercită funcţia de executor judecătoresc, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia 72 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Cu acel prilej, Curtea a constatat că impunerea de către legiuitor a condiţiei prevăzute de art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 este pe deplin justificată de importanţa socială a activităţii juridice desfăşurate de către executorii judecătoreşti, care sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000. Astfel, executorii judecătoreşti nu fac parte din autoritatea judecătorească, dar activitatea lor, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 188/2000, se află sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei. De asemenea, această activitate constituie una dintre etapele procesului civil, care parcurge două faze: judecata şi executarea silită, cea din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia (a se vedea Decizia nr. 674 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2012, şi Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009). În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părţi, şi că, într-adevăr, nu ar fi de înţeles ca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale să descrie în detaliu garanţiile procedurii - echitate, publicitate şi celeritate - acordate părţilor şi să nu apere punerea în aplicare a deciziilor judiciare. Executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, indiferent cărei jurisdicţii ar aparţine, trebuie deci considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 (a se vedea Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40).
    16. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 au fost reglementate în vederea asigurării nu numai a unei înalte pregătiri profesionale, ci şi a unei foarte bune reputaţii morale a persoanelor ce deţin funcţia de executor judecătoresc, reputaţie menită să asigure încrederea justiţiabililor în actele îndeplinite de aceştia.
    17. Distinct de aceste considerente, care îşi păstrează în mod corespunzător aplicabilitatea în prezenta cauză, Curtea reţine că dispoziţiile art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, analizate în întregul context normativ privind profesia de executor judecătoresc, îndeplinesc exigenţele de calitate a normelor juridice care decurg din dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, fiind norme clare, edictate în scopul creării cadrului legal adecvat îndeplinirii unui serviciu de interes public, care stabilesc cât se poate de precis conduita executorului judecătoresc. În acest sens, relevante sunt şi normele cuprinse în Codul deontologic al executorului judecătoresc, prevăzut în anexa nr. 2 la Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Congresului Extraordinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 19/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 26 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.
    18. În continuare, referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, Curtea observă că soluţia legislativă referitoare la suspendarea din funcţie a executorului judecătoresc până la soluţionarea procesului penal, în situaţiile vizate de ipoteza normei juridice, a mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituţie privind prezumţia de nevinovăţie, iar Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 266 din 12 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 6 iulie 2005).
    19. Curtea a observat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că prezumţia de nevinovăţie (prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) este încălcată „dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilităţii unui învinuit şi, îndeosebi, fără ca acesta din urmă să aibă ocazia să-şi exercite drepturile de apărare, o decizie judiciară care îl priveşte reflectă sentimentul că este vinovat“ (Hotărârea din 25 martie 1983, pronunţată în Cauza Minelli împotriva Elveţiei, paragraful 37) sau dacă afirmaţiile făcute de unii oficiali publici despre investigaţii penale în curs încurajează publicul să creadă în vinovăţia suspectului şi judecă valoarea faptelor anterior unei decizii pronunţate de autoritatea judecătorească competentă (Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunţată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franţei, paragraful 35).
    20. Curtea a constatat că luarea măsurii suspendării din funcţia de executor judecătoresc de către ministrul justiţiei, din oficiu sau la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, nu este de natură să prejudece fondul cauzei penale şi nici nu reprezintă o anticipare a unei pedepse, această măsură dispunându-se ca urmare a trimiterii în judecată penală a executorului judecătoresc, iar nu ca urmare a înlăturării prezumţiei de nevinovăţie. De altfel, prin luarea măsurii suspendării din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată penală nu i se impută inculpatului săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar prezumţia de nevinovăţie operează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.
    21. De asemenea, Curtea a reţinut că executorii judecătoreşti îndeplinesc un serviciu de interes public, iar actele acestora sunt de autoritate publică. Prin urmare, luarea măsurii suspendării din funcţie a executorului judecătoresc în cazul în care acesta a fost reţinut, arestat preventiv sau trimis în judecată penală, respectiv în cazul în care s-a dispus în primă instanţă condamnarea, este justificată de necesitatea preîntâmpinării prejudicierii imaginii şi prestigiului acestei profesii, a evitării unor perturbări în derularea în condiţii corespunzătoare a activităţii executorilor judecătoreşti, precum şi de interesul apărării încrederii cetăţenilor în activitatea acestora. De altfel, Curtea a observat că dispoziţiile art. 15 lit. d)teza a doua din Legea nr. 188/2000 prevăd că poate fi executor judecătoresc persoana care „se bucură de o bună reputaţie“, iar exercitarea în continuare a funcţiei de executor judecătoresc în condiţiile trimiterii în judecată penală este de natură să impieteze asupra reputaţiei persoanei respective.
    22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în jurisprudenţa antereferită a instanţei de contencios constituţional îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză.
    23. Distinct, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la muncă, instanţa de contencios constituţional reţine că stabilirea unor condiţii referitoare la exercitarea profesiei de executor judecătoresc se circumscrie opţiunii legiuitorului în reglementarea acestei profesii, fără a avea semnificaţia încălcării dispoziţiilor constituţionale care consacră dreptul fundamental la muncă. Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1144 din 3 decembrie 2004), libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă nu este incompatibilă cu stabilirea condiţiilor în care poate fi exercitată o profesie, pentru ca aceasta să corespundă naturii şi finalităţii sale. Or, astfel cum s-a evidenţiat anterior, profesia de executor judecătoresc implică îndeplinirea unui serviciu public şi poate fi exercitată de un corp profesional selectat, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta.
    24. Referitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, Curtea observă că măsura suspendării din funcţie a executorului judecătoresc în cazul condamnării acestuia în primă instanţă are caracterul unei sancţiuni administrative şi nu reprezintă o pedeapsă, în sensul dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, care vizează sancţiunile în materie penală. Măsura suspendării se dispune până la soluţionarea procesului penal, prin ordin al ministrului justiţiei, act administrativ care poate fi supus controlului judecătoresc, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, persoanei interesate nu îi este îngrădită posibilitatea de a sesiza instanţa judecătorească şi de a beneficia de toate garanţiile care condiţionează un proces echitabil.
    25. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 52 alin. (1) şi ale art. 124 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate prin prisma art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentală nu sunt încălcate.
    26. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la art. 30 alin. (6) din Constituţie privind dreptul la propria imagine, Curtea constată că acestea nu pot fi primite. În jurisprudenţa sa, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora România este stat de drept în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sunt garantate, Curtea Constituţională a statuat că, deşi alin. (6) al art. 30 din Constituţie are în vedere limitele exercitării libertăţii de exprimare - aceasta neputând să prejudicieze, printre alte valori supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria sa imagine -, textul constituţional menţionat are, coroborat cu alte prevederi din Legea fundamentală, nu numai efectul de a consacra acest drept în domeniul libertăţii de exprimare pe calea mijloacelor de comunicare în public [art. 30 alin. (1) din Constituţie], ci şi efectul consacrării unui drept constituţional cu o identitate de sine stătătoare şi deci cu aplicabilitate într-un domeniu mai extins. Această concluzie corespunde pe deplin consacrării, pe calea actelor de drept internaţional la care România a aderat, a dreptului persoanei de a beneficia de protecţie împotriva atingerilor ce pot fi aduse vieţii intime, familiale şi private, demnităţii şi onoarei sale. Astfel, potrivit art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, „Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţă, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri“. În acelaşi mod sunt consacrate aceste drepturi şi prin art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (a se vedea Decizia nr. 54 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 5 iulie 2000).
    27. Curtea a mai reţinut că acest text constituţional este în deplină concordanţă cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti“ (a se vedea Decizia nr. 476 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 10 iulie 2012).
    28. În acest context, Curtea reiterează considerente reţinute în jurisprudenţa sa privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, în sensul că acesta nu este un drept absolut, ci, în anumite condiţii, el poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009).
    29. Plecând de la aceste considerente, Curtea reţine că dispoziţiile legale privind măsura administrativă a suspendării din funcţie a executorului judecătoresc în cazul condamnării acestuia în primă instanţă vizează apărarea prestigiului profesiei faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către executorul judecătoresc.
    30. În considerarea acestei finalităţi, Curtea subliniază că formularea unei acuzaţii penale şi condamnarea în primă instanţă a unui executor judecătoresc îl plasează temporar în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei ce are prerogative de putere publică, astfel încât suspendarea din funcţie până la soluţionarea procesului penal apare ca justificată. Cu alte cuvinte, chiar dacă beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, acesta pierde temporar legitimitatea de a reprezenta interesele generale pe care legea îl obligă să le protejeze şi nu i se mai poate încredinţa de către stat îndeplinirea unui serviciu de interes public, întrucât există îndoieli rezonabile cu privire la buna sa credinţă şi loialitatea în exercitarea atribuţiilor ce îi revin.
    31. În consecinţă, Curtea constată că prevederile de lege criticate, instituind, în esenţă, un cadru legal pentru salvgardarea intereselor şi drepturilor cetăţeneşti, nu conţin, în sine, norme care să afecteze dispoziţiile constituţionale privind dreptul la propria imagine.
    32. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională antereferită.
    33. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Constituţie, referitoare la universalitatea drepturilor şi a obligaţiilor, Curtea reţine că acestea conferă fiecărei persoane posibilitatea de a beneficia de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi de a-şi asuma obligaţiile prevăzute de acestea. Textul constituţional menţionat instituie un principiu de largă aplicaţie şi, ca urmare a formulării sale generice, nu poate fi invocat în sine pentru evidenţierea unor eventuale vicii de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 28 mai 2020, paragraful 19).
    34. În final, Curtea constată că, prin conţinutul lor, prevederile legale criticate nu conţin norme contrare dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea fundamentală care consacră dreptul la un nivel de trai decent.
    35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lăcrămioara Mereuţă în Dosarul nr. 511/45/2020 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 15 lit. d) şi ale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 116 din 27 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 116 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. d) şi ale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 116 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. d) şi ale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti