Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 114 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 114 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 647 din 9 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Ioan Ola în Dosarul nr. 2.325/102/2019 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 421D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că stabilirea condiţiilor deosebite la locul de muncă se face în baza unor criterii şi metodologii stabilite de lege. De asemenea, precizează că reglementarea accesului la justiţie împotriva legalităţii actelor administrative care stabilesc condiţiile deosebite de muncă nu constituie obiect al textului de lege criticat şi, prin urmare, sub acest aspect, criticile de neconstituţionalitate trebuie respinse ca inadmisibile.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.325/102/2019, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Ioan Ola într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea referitoare la recunoaşterea desfăşurării activităţii în condiţii deosebite de muncă, într-o anumită perioadă.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituţionale, în măsura în care exclud constatarea judiciară directă de către jurisdicţia muncii (analog situaţiilor din Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, şi Decizia nr. 13 din 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) a existenţei dreptului salariaţilor la reîncadrarea sau încadrarea în vechimea/stagiul în condiţii deosebite de muncă, din cauza neîndeplinirii sau încetării îndeplinirii de către angajator a obligaţiei sale legale continue de normalizare a condiţiilor de muncă ale salariaţilor, cu efecte vătămătoare atât asupra dreptului fundamental la sănătate al salariaţilor, cât şi asupra dreptului fundamental la pensie al acestora. Astfel, este exclusă absolut calea de constatare judiciară a vechimii/stagiului realizat efectiv în condiţii deosebite de muncă apărute sau reapărute ulterior încetării avizării, în situaţia în care munca a fost efectiv prestată în condiţii deosebite, situaţie intervenită din culpa angajatorului care nu şia îndeplinit corespunzător obligaţia de normalizare a condiţiilor de muncă ale salariaţilor ulterior încetării avizării.
    6. Se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care fac trimitere neclară, imprecisă, neaccesibilă şi nepredictibilă la criterii şi o metodologie de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite care nu au un caracter impus de acest articol de lege ca fiind de aplicabilitate permanentă, pentru a permite reevaluarea anuală a noilor cazuri de condiţii deosebite de muncă efective apărute sau reapărute, până la data de 1 septembrie 2021, pentru a putea fi cenzurată legal îndeplinirea reală de către angajator a obligaţiei sale legale continue de normalizare a condiţiilor de muncă ale salariaţilor şi pentru a nu mai fi vătămat dreptul fundamental la pensie al salariaţilor.
    7. De asemenea, se susţine caracterul neconstituţional al prevederilor legale criticate, în măsura în care permit încadrarea sau reîncadrarea în condiţii deosebite a locurilor de muncă numai în cazurile existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, excluzând situaţiile de condiţii deosebite apărute sau reapărute ulterior acestei date.
    8. Neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate este susţinută şi prin prisma ipotezei în care dispoziţiile legale criticate permit numai „reînnoirea“ avizului avut până în anul 2007 conform succesiunii de hotărâri ale Guvernului şi exclud posibilitatea obţinerii unui nou aviz de încadrare pentru condiţiile deosebite de muncă nou-apărute sau reapărute după o anumită perioadă de la expirarea avizului anterior sau chiar în lipsa unui aviz preexistent. De asemenea, se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi salariaţilor nou-angajaţi, după data de 1 ianuarie 2011, care nu mai sunt în mod obiectiv şi neimputabil în termenul legal de a acţiona în contencios administrativ autorităţile publice cu privire la inexistenţa avizelor de încadrare în condiţii deosebite sau la nereînnoirea acestora, pentru care acţiunea în contencios administrativ, împotriva autorităţilor publice cu privire la inexistenţa avizelor de încadrare în condiţii deosebite sau la nereînnoirea acestora, are caracter iluzoriu, lipsit de efectivitate şi orice şansă reală de câştig în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât locurile lor de muncă nu constituie obiectul avizelor emise până în anul 2007 şi nu sunt supuse procedurii reînnoirii, iar emiterea de noi avize este interzisă de lege.
    9. În opinia autorului excepţiei, din perspectiva conformităţii cu Legea fundamentală, este de neacceptat situaţia în care instanţa din cadrul jurisdicţiei muncii sesizată cu o acţiune de drept comun al muncii privind constatarea existenţei dreptului la vechimea/stagiul în condiţii deosebite nu poate cenzura legalitatea actului administrativ referitor la încadrarea în condiţii deosebite (aviz, decizie, reînnoire aviz, refuz emitere de aviz sau de reînnoire aviz) pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) - (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 124 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în măsura în care interzic introducerea vreunei categorii de acţiuni judiciare sau le declară ca inadmisibile legal, în lipsa unei prevederi legale exprese şi de excepţie adoptate de Parlament cu acest conţinut, prevederile legale criticate sunt neconstituţionale.
    10. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt evidenţiate o serie de aspecte rezultate din interpretarea textului de lege criticat prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 şi care, în opinia autorului, sunt relevante pentru constatarea neconstituţionalităţii textului de lege, spre exemplu: îngrădirea dreptului cetăţenilor de a formula o acţiune de drept comun al muncii privind constatarea existenţei dreptului la vechime în condiţii speciale/deosebite şi excepţii de nelegalitate a actelor administrative de încadrare în condiţii deosebite; adăugarea la conţinutul art. 29 din Legea nr. 263/2010 a unei îngrădiri a dreptului la acţiune cu consecinţa înlăturării competenţei legale a jurisdicţiei muncii, adăugări nereglementate prin nicio lege de către Parlament şi care nu au putut forma obiect al vreunei interpretări date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decât cu încălcarea art. 1 alin. (4), art. 126 alin. (3) şi art. 61 din Constituţie; instituirea pretoriană a unei prezumţii irefragabile de existenţă a condiţiilor normale de muncă, nereglementată de lege, ce nu mai poate fi combătută în concret prin administrarea de către instanţe a probei legale, concludente cu expertiza judiciară în materia protecţiei muncii (pentru verificarea concretă tehnico-ştiinţifică şi medicală a locurilor de muncă a reclamanţilor salariaţi ca fiind efectiv condiţii deosebite de muncă, deci pentru verificarea existenţei dreptului litigios); învestirea cu calitatea de „instanţă“, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie, a autorităţilor administrative cu competenţă în materia încadrării în condiţii deosebite de muncă (inspectoratele teritoriale de muncă), contrar practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu punerea în imposibilitate a jurisdicţiei muncii de a stabili dacă un reclamant salariat are dreptul la vechimea/stagiul în condiţii deosebite de muncă, constatată prin cenzurarea deciziei administrative.
    11. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 686 din 2 noiembrie 2017 şi nr. 806 din 6 decembrie 2018.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „Sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora.“
    16. Curtea observă că Legea nr. 263/2010 a fost abrogată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023. Însă, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, urmează să fie reţinute ca obiect al excepţiei dispoziţiile legale criticate în redactarea care continuă, şi după ieşirea lor din vigoare, să producă efecte juridice în cauza în care excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată.
    17. De asemenea, din examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză, Curtea observă că, în realitate, acestea vizează dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016. Prin pct. I din dispozitivul acestei decizii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) şi art. 13^1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii.“
    18. În consecinţă, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
    19. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind statul român, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) - (3) privind accesul liber la justiţie, art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 41 alin. (1) şi (2) privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forţate, art. 47 alin. (1) privind dreptul la un nivel de trai decent, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 126 alin. (2) şi (3) privind instanţele judecătoreşti. De asemenea, prin prisma dispoziţiilor art. 20 din Constituţie referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, este invocată încălcarea dispoziţiilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării, precum şi a Protocolului nr. 12 la Convenţie.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 360 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1067 din 27 noiembrie 2023, sau Decizia nr. 667 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 6 februarie 2020).
    21. Cu acele prilejuri, invocând jurisprudenţa sa în materie (spre exemplu, Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 28 martie 2018, Decizia nr. 850 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018, Decizia nr. 348 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 17 august 2018, Decizia nr. 667 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 6 februarie 2020, sau Decizia nr. 673 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 12 aprilie 2023) şi analizând evoluţia legislativă în materie, Curtea a reţinut că Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, a prevăzut reglementări diferite în ceea ce priveşte stabilirea şi acordarea dreptului la pensie, după cum titularul acestui drept şi-a desfăşurat munca în condiţii normale, deosebite sau speciale. Aceste deosebiri de tratament juridic au fost justificate de împrejurările concrete în care s-a desfăşurat activitatea profesională şi care au afectat într-o proporţie diferită capacitatea de muncă, impunând în cazul persoanelor care au lucrat în condiţii deosebite sau speciale stabilirea unor reglementări mai favorabile în ceea ce priveşte pensionarea.
    22. În acest sens, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 a definit locurile de muncă în condiţii deosebite ca fiind acelea care, „în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc“. Din chiar conţinutul acestei definiţii se întrevede necesitatea unei evaluări efective, concrete a diverselor locuri de muncă pentru a se aprecia dacă acestea întrunesc condiţiile stabilite prin art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, iar pentru aceasta legiuitorul a prevăzut, la alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol de lege, că criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, sens în care a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001. Ulterior, Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007. Prin acest din urmă act normativ s-a prevăzut o procedură de reînnoire a avizelor de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii deosebite, acordate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, procedură care a fost prelungită prin acte normative succesive până la data de 31 decembrie 2015. La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a prevăzut că sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora, iar în alin. (1^1) - care a fost introdus în Legea nr. 263/2010 prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015 şi aprobată prin Legea nr. 108/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 30 mai 2016 - s-a stabilit că locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligaţia să normalizeze condiţiile de muncă. Termenul prevăzut de acest text de lege a fost prorogat succesiv, până la data de 1 septembrie 2023, potrivit modificărilor aduse prin articolul unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2021 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 31 august 2021.
    23. Examinând acest parcurs legislativ, Curtea a reţinut că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiţii deosebite s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010. Dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au definit locurile de muncă în condiţii deosebite. De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a definit locurile de muncă în condiţii deosebite, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a prevăzut că sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora. Complexitatea problematicii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite a făcut necesară adoptarea unor reglementări de ordin secundar, respectiv hotărâri ale Guvernului, prin care au fost precizate toate criteriile care, în mod cumulativ, erau necesare pentru a justifica încadrarea locurilor de muncă în condiţiile mai sus amintite şi care vizau nu doar tipul activităţii, ci şi elemente concrete, precum prezenţa la locul de muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securităţii şi sănătăţii în muncă şi altele asemenea. Totodată, evaluarea acestor elemente concrete a impus reglementarea unei metodologii etapizate, constând dintr-o serie de operaţiuni tehnice şi administrative necesar a fi urmate în ordine cronologică. De asemenea, reevaluarea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite sau speciale a necesitat adoptarea unor reglementări asemănătoare prin care s-au stabilit criteriile şi metodologia acestei proceduri (a se vedea Decizia nr. 850 din 14 decembrie 2017, precitată, paragrafele 17 şi 18).
    24. Curtea a precizat că detalierea prin hotărâri ale Guvernului a unor aspecte ce ţin de concretizarea dispoziţiilor unor texte de lege nu poate fi privită ca o opţiune de reglementare contrară prevederilor constituţionale. Din contră, prevederile art. 108 alin. (2) din Legea fundamentală consacră în mod expres posibilitatea Guvernului de a emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, iar în acest sens Curtea Constituţională a precizat că Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a ţării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative specifice, în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţie. Abilitarea Guvernului de a emite hotărâri în organizarea executării legilor nu poate fi privită ca un impediment pentru exercitarea dreptului de acces la justiţie, de vreme ce hotărârea Guvernului poate fi supusă controlului instanţei de contencios administrativ, care se poate pronunţa cu privire la legalitatea actului normativ (a se vedea Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017, precitată, paragraful 46).
    25. Referitor la susţinerile vizând lipsirea salariaţilor de dreptul de a ataca în justiţie, în mod individual, deciziile ori hotărârile organelor administrative prin care s-a refuzat încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale, Curtea a observat că reglementarea accesului la justiţie împotriva actelor administrative mai sus arătate nu constituie obiect al textelor de lege criticate, ci, aşa cum s-a reţinut mai sus, al hotărârilor Guvernului date în aplicarea acestor texte. Prin urmare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa de contencios constituţional nu poate analiza acest aspect.
    26. În ceea ce priveşte criticile aduse celor reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, Curtea Constituţională a precizat că, prin paragrafele 81-83 şi 90 din decizia mai sus amintită, instanţa supremă a subliniat că instanţa de judecată nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competenţa acestora, pentru a recunoaşte apartenenţa unor locuri de muncă la categoria celor aflate în condiţii deosebite sau speciale. Prin urmare, instanţa supremă a reţinut că încadrarea locurilor de muncă în condiţii superioare de muncă era de competenţa autorităţilor administrative, competenţă ce se exercita prin emiterea şi, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicţie din partea instanţelor de contencios administrativ, prin care se putea sancţiona pasivitatea ori neglijenţa angajatorului şi/sau a reprezentanţilor angajaţilor de a iniţia şi de a derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaţilor în condiţii deosebite.
    27. Curtea Constituţională a apreciat că cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 nu instituie o interdicţie pentru salariaţi de a-şi susţine interesele în ceea ce priveşte încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, ci explică şi circumscriu condiţiile legale în care salariaţii îşi pot apăra drepturile, având în vedere legislaţia aplicabilă în materie. Această interpretare nu este contrară prevederilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, de vreme ce, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, acest drept fundamental nu este un drept absolut, iar stabilirea unor termene şi condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a acestui drept fundamental. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006. În mod asemănător, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, din care poate fi amintită, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, a statuat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.
    28. De altfel, şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 806 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 14 martie 2019, paragrafele 26-28, a reţinut că, având în vedere complexitatea şi specificitatea expertizei necesare încadrării unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale, legiuitorul a optat pentru o procedură în care iniţiativa aparţinea partenerilor sociali, respectiv angajatorilor împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, iar evaluările se realizau de către autorităţile administrative cu atribuţii specifice în domeniu. Prin urmare, Curtea a constatat că legiuitorul nu a avut în vedere acordarea competenţei de a evalua îndeplinirea condiţiilor speciale ale unor locuri de muncă instanţelor de judecată, ci unor autorităţi administrative, specializate, dar a apreciat că această opţiune legislativă nu poate avea, per se, semnificaţia încălcării dreptului de acces la justiţie, de vreme ce legiuitorul este liber să stabilească modalitatea cea mai adecvată în care evaluarea acestor condiţii corespunde obiectivelor avute în vedere şi organele cele mai competente să realizeze această evaluare.
    29. Curtea Constituţională a mai reţinut că dispoziţiile de lege criticate, precum şi Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu se referă la posibilitatea lucrătorilor de a solicita angajatorului respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la normalizarea condiţiilor de muncă, astfel că este lipsită de temei susţinerea potrivit căreia, prin textele de lege supuse analizei de constituţionalitate, angajatorilor li s-ar asigura degrevarea de obligaţiile ce le revin de a îmbunătăţi continuu condiţiile de la locul de muncă în raport cu noile standarde ce definesc normele de securitate şi sănătate în muncă.
    30. Analizând aspecte invocate referitoare la situaţia în care condiţiile deosebite reapar sau apar ulterior datei încetării avizării încadrării anterioare în aceste condiţii sau la situaţia persoanelor angajate după data de 1 ianuarie 2011, care nu mai sunt în termenul legal pentru a acţiona în contencios administrativ autorităţile publice cu privire la inexistenţa avizelor de încadrare în condiţii deosebite sau la refuzul de reînnoire, Curtea a constatat că, în realitate, problemele evidenţiate nu sunt determinate de conţinutul reglementării supuse controlului de constituţionalitate, ci de modul în care angajatorii au înţeles să respecte obligaţiile legale referitoare la normalizarea condiţiilor de muncă. Curtea a subliniat că obiectivul urmărit de legiuitor este acela de a elimina treptat locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite. Întrucât obiectivul este de a proteja sănătatea lucrătorilor, această eliminare nu poate avea loc însă doar la nivel scriptic, ci trebuie însoţită de măsuri concrete de normalizare a condiţiilor de muncă. În caz contrar, s-ar aduce atingere prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, care consacră dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială.
    31. Dispoziţiile hotărârilor Guvernului prin care s-au prevăzut încadrarea, respectiv reîncadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite au făcut în mod constant referire la obligaţia angajatorilor de a face demersuri în vederea normalizării condiţiilor de muncă. În acest sens sunt, spre exemplu, dispoziţiile art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 sau ale art. 2 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 ori înseşi dispoziţiile art. 29 alin. (1^1) din Legea nr. 263/2010, care prevăd, în mod expres, obligaţia angajatorilor de a normaliza condiţiile de muncă.
    32. Întrucât, potrivit dispoziţiilor legale, încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite nu mai este posibilă, angajatorul este ţinut să asigure existenţa unor condiţii de lucru normale şi, în situaţia în care totuşi ar apărea condiţii care ar putea fi considerate ca fiind deosebite, să facă demersuri în vederea normalizării acestora. Este avută în vedere respectarea obligaţiilor legale ce decurg din dispoziţiile art. 175 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, şi din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006.
    33. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu încalcă dispoziţiile din Constituţie invocate.
    34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional antereferită îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză.
    35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Ola în Dosarul nr. 2.325/102/2019 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 114 din 27 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"