Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 113 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, precum şi ale art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 113 din 25 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, precum şi ale art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 113 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, precum şi ale art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 394 din 14 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 1.151/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.033D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.034D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, precum şi ale art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 7.418/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.034D/2018 la Dosarul nr. 1.033D/2018, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 14 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.151/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată din oficiu într-o cauză penală în care inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a două infracţiuni de furt. Pentru una dintre fapte a intervenit împăcarea, inculpata fiind judecată doar pentru furtul a două bijuterii cu o valoare foarte mică.
    8. Prin Încheierea din 19 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.418/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, precum şi ale art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată din oficiu într-o cauză penală în care inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii asimilate celei de contrabandă, în varianta agravată, prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal (pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 15 ani), fiind vorba de deţinerea şi/sau vânzarea câtorva zeci de pachete de ţigări, în cazul fiecărui inculpat. Inculpatul Marian Florin Iancu a fost anterior condamnat la un an închisoare, prin Sentinţa penală nr. 1.250/2013 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, fiind eliberat la data de 16 septembrie 2014, cu un rest de 63 de zile rămase de executat (fapta din prezenta cauză fiind consumată la data de 2 martie 2015 şi epuizată la data de 5 ianuarie 2016).
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal, instanţa de judecată, autoare a excepţiei, învederează că dispoziţiile art. 18^1 din vechiul Cod penal permiteau excluderea din sfera ilicitului penal a faptelor mărunte, fără ca aceasta să fie condiţionată de inexistenţa antecedentelor penale ale făptuitorului ori de un cuantum maxim al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă. În schimb, în prezent, în sistemul noului Cod penal s-a renunţat la reglementarea pericolului social şi, implicit, la categoria faptelor care nu prezintă pericolul social al infracţiunii - arătându-se însă în expunerea de motive, ca şi în doctrină că aceasta nu atrage aducerea în sfera infracţiunii pedepsibile a unor fapte vădit lipsite de gravitate, căci situaţia acestora se va rezolva, în contextul reglementărilor din noul Cod de procedură penală, pe baza principiului oportunităţii - o asemenea soluţie fiind tradiţională în legislaţiile europene occidentale. Observă însă că această soluţie a renunţării la aplicarea pedepsei pusă la dispoziţia instanţei este condiţionată, pe lângă gravitatea redusă a faptei, de multiple cerinţe suplimentare - inclusiv de inexistenţa unei condamnări anterioare a infractorului [cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare], respectiv de o limită de cel mult 5 ani pentru pedeapsa cu închisoarea prevăzută de lege. Or, în aceste condiţii, în ipoteza în care un infractor care a mai fost anterior condamnat comite un furt extrem de mărunt ori deţine chiar şi un singur pachet de ţigări de contrabandă (chiar pentru consum propriu), în cazul în care procurorul dispune trimiterea în judecată, nu există niciun mijloc procesual prin care instanţa să poată exclude o astfel de faptă din sfera ilicitului penal. Consideră că prin reglementarea criticată se încalcă principiul ultima ratio în materie penală, potrivit căruia nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, pentru a fi justificată aplicarea unei sancţiuni penale. Cât despre împrejurarea că autorul unei astfel de fapte penale extrem de mărunte ar fi suferit o condamnare anterioară, instanţa consideră că aceasta nu ar trebui să prevaleze în raport cu caracterul derizoriu al faptei, pentru că s-ar ajunge la o disproporţionalitate vădită a naturii şi nivelului sancţiunilor în raport cu fapta concretă comisă.
    10. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3), autoarea precizează că acest text de lege nu prevede printre elementele constitutive, în modalitatea deţinerii, vreun scop anume al acestei deţineri de ţigarete ce provin din contrabandă, ci doar împrejurarea cunoaşterii provenienţei bunurilor. Cu alte cuvinte, comite infracţiunea în discuţie şi persoana care cumpără, în cunoştinţă de cauză, chiar şi un singur pachet de ţigări de contrabandă, pentru consumul propriu, întrucât, ulterior, va deţine respectivul bun. Reţine că pe rolul instanţei s-au aflat de-a lungul timpului numeroase dosare în care inculpaţii erau acuzaţi de simpla deţinere a unei cantităţi infime de ţigări de contrabandă. Or, în aceste condiţii, în ipoteza persoanei care cumpără un singur pachet de ţigări de contrabandă, pentru consumul propriu (bun pe care apoi îl deţine), în cazul în care procurorul nu renunţă la urmărirea penală, astfel cum îi permite art. 318 din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea în varianta simplă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal, ci dispune trimiterea în judecată, nu există niciun mijloc procesual prin care judecătorul să poată exclude o astfel de faptă din sfera ilicitului penal, întrucât, spre deosebire de reglementarea cuprinsă în art. 318 din Codul de procedură penală, renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80 din Codul penal) este o instituţie supusă unor multiple condiţionări suplimentare (referitoare la persoana infractorului), dar şi cerinţei ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită să nu fie închisoarea mai mare de 5 ani.
    11. Cât priveşte varianta agravată a acestei infracţiuni, prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în acest caz fapta în discuţie este comisă de două sau mai multe persoane împreună şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani. Aşadar, dacă două persoane - în practică, de regulă, soţi sau concubini - cumpără împreună chiar şi un singur pachet de ţigări de contrabandă, pentru consumul propriu, pachet pe care apoi îl deţin, eventual, îl şi transportă împreună, fapta în discuţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, fără ca în acest caz să mai poată fi incidentă instituţia renunţării la urmărirea penală, dată fiind depăşirea limitei de 7 ani de închisoare, prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală.
    12. În aceste condiţii, consideră că lipsa unui prag valoric sub care fapta în discuţie să nu mai constituie infracţiune - cum este prevăzut, de exemplu, la art. 270 alin. (2) lit. a) din Codul vamal, care reglementează o variantă a infracţiunii de contrabandă, ori la art. 296^1 alin. (1) din Codul fiscal, potrivit căruia fapta constituie infracţiune doar când se depăşeşte limita de 10.000 de ţigarete, conduce la o încălcare a principiului ultima ratio în materie penală, pentru considerentele menţionate anterior.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, precum şi ale art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal, având următorul conţinut:
    - Art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006: „Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.“;
    – Art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006: „Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite […] de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.“;
    – Art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal: „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; […] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.“

    17. Autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin deciziile nr. 407 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, şi nr. 721 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că normele penale care reglementează condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei în ipoteza în care infractorul a mai suferit anterior o condamnare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    19. Cu privire la instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, Curtea a reţinut, în paragrafele 14-17, respectiv 15-21 ale deciziilor precitate, că renunţarea la aplicarea pedepsei este o instituţie nouă, care nu are corespondent în Codul penal anterior şi care constă în facultatea recunoscută instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni, pentru resocializarea căreia - ţinând seama de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei - este suficientă aplicarea unui avertisment. Raţiunea renunţării la aplicarea pedepsei o reprezintă săvârşirea unor fapte infracţionale care au o gravitate redusă, infractorul putând fi exonerat de la aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea faptelor şi atenţionarea infractorului cu privire la conduita viitoare. Curtea a observat totodată că prevederi similare se regăseau în art. 18^1 din Codul penal din 1969, ce aveau drept raţiune nepedepsirea infractorului pentru lipsa pericolului social concret al faptei, în condiţiile atingerii minime a valorilor apărate prin lege. Curtea a observat însă că, pentru a se renunţa la aplicarea pedepsei, Codul penal actual reglementează, în art. 80, noi criterii cu privire la faptă şi la persoana infractorului. Aşadar, în vechiul Cod penal, fapta care nu prezenta pericolul social al unei infracţiuni nu constituia infracţiune, pe când, în noul Cod penal, cu privire la faptă, deşi aceasta este infracţiune, s-ar putea renunţa la aplicarea pedepsei, această din urmă operaţiune fiind la latitudinea instanţei de judecată care va dispune în condiţiile prevăzute de art. 80 din Codul penal.
    20. Curtea a reţinut, de asemenea, că, pentru ca instanţa să poată dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie să fie întrunite condiţiile pozitive referitoare la gravitatea redusă a infracţiunii şi la conduita infractorului, reglementate în art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, renunţarea la aplicarea pedepsei nefiind un drept al infractorului, ci o facultate a instanţei de judecată care apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea cu privire la persoana acestuia. Curtea a reţinut totodată că renunţarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a voinţei instanţei de judecată, actualul Cod penal stabilind, de asemenea, în art. 80 alin. (2), condiţii negative cu privire la persoana infractorului sau cu privire la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate aplica, faţă de prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1969, care ţineau seama doar de gradul de pericol social concret al faptei, aşadar de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care s-a săvârşit fapta, de urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urmă criterii ce ţineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanţă. Aşadar, Curtea a reţinut că art. 80 alin. (2) lit. a)-d) din Codul penal reglementează situaţiile în prezenţa cărora instanţa nu poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, acestea fiind condiţii ce ţin de persoana infractorului, precum şi de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. Una dintre condiţiile negative referitoare la conduita infractorului anterioară săvârşirii faptei este reglementată în art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, care stabileşte că nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) - faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală şi lit. b) - infracţiunile amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare.
    21. În raport cu cele reţinute în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, Curtea a constatat, în esenţă, că legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, aşa încât norma penală în vigoare răspunde unei puternice exigenţe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, stabilirea condiţiilor în care instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei intrând în atribuţiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării.
    22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor precitate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    23. În concluzie, faţă de considerentele deciziilor precitate, aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, Curtea constată că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul penal.
    24. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, Curtea, examinând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a pronunţat Decizia nr. 556 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 6 decembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia formulată.
    25. Astfel, în considerentele deciziei precitate, paragrafele 34-48, Curtea a reţinut că legiuitorul a incriminat infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 din Codul vamal, în vederea prevenirii şi combaterii concurenţei neloiale faţă de producătorii Uniunii Europene, dar şi în vederea preîntâmpinării pierderilor veniturilor fiscale determinate de importurile frauduloase care pun în pericol atât resursele statelor membre, cât şi pe cele proprii ale Uniunii Europene. În acest sens, în alin. (1) al textului mai sus menţionat s-a incriminat fapta de introducere sau de scoatere din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau a mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. Totodată, în alin. (2) legiuitorul a prevăzut o limită valorică de la care fapta săvârşită pentru prima dată în decursul unui an este infracţiune. Ceea ce se situează sub nivelul valoric prevăzut de alin. (2) lit. a) al art. 270 din Codul vamal corespunde reglementării prevăzute în art. 653 alin. (1) lit. a) cu referire la alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 15 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care fapta de sustragere de la controlul vamal se săvârşeşte de două ori în decursul unui an, corespunzător incriminării din alin. (2) lit. b) al art. 270 din Codul vamal, făptuitorul nu mai beneficiază de un prag valoric de la care fapta să fie infracţiune, astfel că, prin voinţa legiuitorului, fapta este infracţiune indiferent de valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor, această incriminare neavând corespondent în reglementarea contravenţională. În acelaşi mod, fapta de „înstrăinare sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal“, reglementată în alin. (2) lit. c) al art. 270 din Codul vamal, este infracţiune indiferent de valoarea bunurilor sau a mărfurilor înstrăinate, întrucât nici această incriminare nu are corespondent în reglementarea contravenţională.
    26. Prin Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30, şi Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragrafele 20 şi 21, Curtea Constituţională a statuat că, potrivit art. 270 alin. (3) din Codul vamal, se asimilează infracţiunii de contrabandă o serie de acţiuni/operaţiuni, enumerate în mod limitativ (colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea), ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiţionat de cunoaşterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei. Aşadar, din conţinutul incriminării rezultă că această infracţiune, prin voinţa legiuitorului, este „asimilată“ infracţiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conţinutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal. În acest context, Curtea a observat că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de alin. (3) al aceluiaşi articol acelaşi pericol social generic, deşi această din urmă infracţiune este doar „asimilată“, derivată, corelativă.
    27. Aşa fiind, în ipoteza infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Aşa încât, prin adoptarea şi menţinerea în fondul legislativ activ a acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific.
    28. În continuare, instanţa de control constituţional a constatat că, prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunţându-se asupra unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit că „noţiunea de «contrabandă» utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu echivalează cu infracţiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din aceeaşi lege, cu toate elementele constitutive ale acesteia“. Drept urmare, instanţa supremă a statuat că „noţiunea de «contrabandă» utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma «cunoscând că acestea provin din contrabandă», priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal“. Curtea a constatat că dispoziţiile legale ale art. 270 alin. (3) din Codul vamal, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale, nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale invocate.
    29. Astfel, ca şi în cazul infracţiunii de contrabandă în variantele normative prevăzute de art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, conţinutul normativ al infracţiunii asimilate prevăzute de art. 270 alin. (3) din aceeaşi lege se referă la sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Aşa fiind, obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Aceasta, în condiţiile în care, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în Hotărârea din 2 aprilie 2009, pronunţată în Cauza C-459/07 Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, paragrafele 31 şi 32, noţiunea de „contrabandă“ este legată de introducerea neregulamentară a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, observându-se, pe de o parte, riscul foarte ridicat ca aceste mărfuri să fie, în final, integrate în circuitul economic al statelor membre, iar, pe de altă parte, necesitatea de a proteja resursele proprii ale Comunităţii. De asemenea, prin Hotărârea din 29 aprilie 2010, pronunţată în Cauza C-230/08 Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteminsterie, paragraful 48, s-a statuat că noţiunea de contrabandă este legată de introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, reiterându-se că aceasta se produce din momentul trecerii mărfurilor de primul birou vamal situat în interiorul teritoriului menţionat, fără ca acestea să fie prezentate la biroul vamal respectiv.
    30. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, că atât în varianta-tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, fapta reprezintă o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite, cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos.
    31. Aşa fiind, urmarea imediată a infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal şi pentru încrederea în mărfurile ce sunt introduse în circuitul comercial, infracţiunea asimilată în discuţie fiind o infracţiune de pericol, şi nu de rezultat. Aşadar, s-a considerat că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal fie să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, fie să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora. De esenţa infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este împrejurarea că făptuitorul a ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică a cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă, în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală, aceasta are sau nu caracter penal.
    32. În concluzie, instanţa de control constituţional a constatat că înţelesul noţiunii de „contrabandă“, astfel cum a fost interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, precitată, este clar şi neechivoc, şi anume faptul că aceasta vizează orice introducere sau scoatere ilicită din ţară a bunurilor care trebuie supuse unui regim vamal, indiferent de valoarea acestora, adică indiferent că provin din săvârşirea unei contravenţii sau a unei infracţiuni.
    33. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cantităţile destinate uzului personal reprezintă cantităţile care sunt destinate folosirii la un nivel rezonabil pentru consumul individual, familial ori pentru cadouri, fără a fi utilizate în scopul revânzării, sens în care, pentru produsele din tutun, cantităţile destinate uzului personal pentru o persoană într-un interval de 24 de ore sunt limitate la două pachete de ţigarete/călător/zi. De asemenea, Curtea a mai reţinut că produsele din tutun prelucrat sunt asimilate, potrivit art. 266 alin. (1) pct. 7 din Codul fiscal, produselor accizabile şi au un regim fiscal diferit, fiind supuse, în acord cu art. 338 lit. b) din acelaşi cod, regimului accizelor la momentul importului acestora pe teritoriul Uniunii Europene. De aceea, potrivit art. 612 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, „Persoanele fizice pot introduce sau scoate din ţară mărfuri fără caracter comercial, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege“.
    34. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că faptele de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacere şi vânzare a unor cantităţi care depăşesc limitele mai sus arătate intră în sfera ilicitului penal, fiind reglementate prin norme fără echivoc, care nu sunt de natură a afecta principiul legalităţii pedepsei, întrucât pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este stabilită în acord cu exigenţele constituţionale ale art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală „în condiţiile şi în temeiul legii“, respectiv în condiţiile art. 270 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar înţelesul statuat prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precitată, este clar şi deplin justificat în considerentele acesteia.
    35. Aceleaşi raţiuni sunt valabile mutatis mutandis şi cu privire la critica având ca obiect dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006.
    36. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia deciziei menţionate, precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    37. În fine, cât priveşte invocarea dreptului la un proces echitabil, cu referire la critica de neconstituţionalitate privind condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei, reglementate în Codul penal, respectiv infracţiunea asimilată celei de contrabandă, în varianta simplă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României şi infracţiunea de contrabandă, în varianta agravată, reglementată în art. 274 teza a doua din acelaşi act normativ, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, întrucât nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial.
    38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu în dosarele nr. 1.151/302/2016, respectiv nr. 7.418/302/2016 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, precum şi ale art. 80 alin. (2) lit. a) şi lit. d) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016