Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 107 din 28 februarie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 107 din 28 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 423 din 29 mai 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 536/32/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.886D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, partea Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă şi judecarea cauzei în lipsă.
    4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.357D/2017 şi nr. 522D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 3.363/113/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 26.170/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    5. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 2.357D/2017, partea Mihăiţă Dinulescu a depus un înscris prin care arată că, având în vedere considerentele Deciziei nr. 119 din 20 martie 2018, lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea cauzei şi solicită judecarea cauzei în lipsă.
    7. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.357D/2017 şi nr. 522D/2018 la Dosarul nr. 1.886D/2017, care a fost primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale exprimată prin Decizia nr. 119 din 20 martie 2018.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    9. Prin încheierile din 30 martie 2017 şi 15 iunie 2017, pronunţate în dosarele nr. 536/32/2014 şi nr. 3.363/113/2014, precum şi prin Decizia civilă nr. 576 din 1 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 26.170/3/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei în cauze având ca obiect anularea unui ordin al ministrului justiţiei.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 operează, în ipoteza actelor administrative individuale, o repunere în termen pentru contestarea acestora, după ce situaţiile juridice au rămas definitive, inducând astfel un efect retroactiv deciziilor Curţii Constituţionale.
    11. Autorul excepţiei arată că la expirarea celor 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55 din 5 februarie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 şi-a încetat efectele juridice, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, însă efectele produse de actele emise în temeiul său rămân pentru trecut, iar pentru viitor vor produce efecte în baza celorlalte temeiuri care s-au luat în considerare la emitere.
    12. Autorul excepţiei solicită a se avea în vedere jurisprudenţa recentă a instanţei de contencios constituţional cu referire la întinderea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016), care a statuat că „În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reţine că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut“.
    13. Prin urmare, autorul excepţiei susţine că aplicarea pentru viitor a deciziilor Curţii vizează, în mod primordial, situaţiile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita ca urmare a necontestării lor. În ceea ce priveşte cauzele care nu se aflau încă pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei, chiar dacă acţiunea este introdusă în termenul de prescripţie a dreptului, partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, din perspectiva acesteia fiind vizat un raport juridic epuizat.
    14. În final, autorul apreciază că partea ar viza în acest caz modificarea raporturilor juridice existente, cu consecinţa extinderii efectelor deciziei Curţii pentru trecut. Or, o asemenea situaţie ar contraveni flagrant prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră expres efectul ex nunc al deciziilor instanţei constituţionale.
    15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 1.886D/2017 şi nr. 2.357D/2017, apreciază că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât legiuitorul nu face decât să limiteze, sub aspect temporal, dreptul la acţiune al persoanei vătămate prin actul declarat neconstituţional, tocmai ca expresie a principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.
    16. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 522D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, pentru argumentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017.
    17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    18. Guvernul, în Dosarul nr. 1.886D/2017, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale.
    19. Avocatul Poporului, în dosarele nr. 2.357D/2017 şi nr. 522D/2018, în raport cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, apreciază că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale.
    20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
    23. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (4) teza finală, potrivit căruia „De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“.
    24. Cu titlu prealabil, din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată în cauze având ca obiect anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.414/C/2013 prin care s-a procedat la implementarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013, act normativ având ca obiect principal de reglementare măsuri de reducere a posturilor de execuţie/conducere vacante şi/sau ocupate din administraţia publică locală şi centrală, procedura de ocupare a posturilor vacante, precum şi configurarea structurii funcţionale a autorităţilor şi instituţiilor publice (birou/serviciu/direcţie/direcţie generală). De asemenea, prin Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordine, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor sunt neconstituţionale.
    25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 8 mai 2017, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate fac parte din art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului“, şi reprezintă norma cu caracter special care evidenţiază raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanţei simple sau de urgenţă a Guvernului, care atrage competenţa instanţei de contencios administrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act, şi calitatea sa de act normativ de reglementare primară, care atrage competenţa Curţii Constituţionale sub aspectul controlului de constituţionalitate în raport cu Legea fundamentală.
    26. Pentru a reliefa caracterul de normă specială al dispoziţiilor de lege criticate, Curtea a realizat o analiză comparativă a acestora cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 10 august 2015, Curtea a făcut o delimitare a cadrului legislativ care permite justiţiabililor să acţioneze împotriva ordonanţelor Guvernului, prin prisma efectelor produse de acestea. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general în care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, respectiv în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede altul, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Din economia textelor legale menţionate Curtea a constatat că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, acţiuni sau omisiuni ale organelor administrative, admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ fiind condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din lege şi de respectarea unor termene legale.
    27. În temeiul art. 8 din lege, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca oricând pe parcursul procedurii desfăşurate în faţa instanţei de contencios administrativ excepţia de neconstituţionalitate a oricăror dispoziţii din legi sau ordonanţe ale Guvernului, care au legătură cu soluţionarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deci inclusiv cele în baza cărora au fost emise actele administrative. Într-o atare situaţie, instanţa va sesiza Curtea Constituţională, fără a suspenda cauza, litigiul continuând să se judece şi, eventual, să primească o soluţie definitivă. În cazul în care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, care poate fi inclusiv o ordonanţă simplă sau de urgenţă a Guvernului, după soluţionarea definitivă a cauzei, decizia Curţii Constituţionale poate constitui temei al revizuirii, remediu procesual prevăzut de art. 509 din Codul de procedură civilă. Scopul reglementării căii de atac a revizuirii hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în cauza în care a fost ulterior admisă o excepţie de neconstituţionalitate este tocmai acela de a garanta mijloacele de apărare necesare realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei, ca expresie a dreptului la un proces echitabil.
    28. Cu privire la calea extraordinară de atac a revizuirii, Curtea a constatat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a reţinut că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.
    29. În continuare, analizând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că acestea reglementează o situaţie diferită de cea prevăzută de art. 8 din acelaşi act normativ şi au o incidenţă limitată, circumstanţiată situaţiei în care ordonanţa simplă sau de urgenţă a Guvernului vatămă în mod direct un drept ori un interes legitim. Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din lege, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă“.
    30. În jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, precitată, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (6) teza a doua, potrivit cărora „Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale“, şi reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Prin art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a optat pentru încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale în mecanismul acţiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale. Cu alte cuvinte, art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează situaţiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanţă a Guvernului, actul administrativ individual adoptat în baza ordonanţei sau refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operaţiuni administrative constituind doar materializarea formală a vătămării persoanei în cauză. Atât timp cât acţiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate al actului Guvernului.
    31. Analizând conţinutul normativ al art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a observat că alin. (1) prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe de a introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ. Obiectul acţiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege şi poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative. Acţiunea poate fi formulată oricând pe perioada de activitate a actului normativ (cât timp acesta continuă să producă efecte juridice), începând cu data intrării sale în vigoare. Acţiunea principală va fi însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei Guvernului. Potrivit alin. (2), instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond. După pronunţarea Curţii Constituţionale, potrivit alin. (3), instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei, în caz contrar acţiunea respingându-se ca inadmisibilă. Astfel, soluţia pronunţată în urma efectuării controlului de constituţionalitate constituie, în mod invariabil, o condiţie de admisibilitate a acţiunii adresate instanţei de fond: o soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind o ordonanţă sau o dispoziţie dintr-o ordonanţă a Guvernului permite instanţei analizarea pe fond a pretenţiilor reclamantului, în vreme ce soluţia de respingere a criticii de neconstituţionalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanţa de contencios administrativ la respingerea acţiunii. Cu alte cuvinte, în această materie, decizia Curţii are efecte asupra înseşi admisibilităţii acţiunii principale, astfel că măsura suspendării de drept a acesteia din urmă, pe durata desfăşurării procedurii în faţa instanţei de contencios constituţional, constituie o condiţie mai mult decât necesară, fiind decisivă pentru continuarea litigiului (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).
    32. În continuare, Curtea a observat că alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziţie criticată prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevede că, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea care are obiectul prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    33. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 544/2004, Curtea a constatat că ordonanţa simplă sau de urgenţă, care reprezintă sursa vătămării într-un drept ori într-un interes legitim al persoanei, poate constitui temei al acţiunii în contencios administrativ în două situaţii. Prima este cea reglementată de art. 9 alin. (1) din lege, atunci când persoana vătămată formulează acţiunea principală, însoţind această cerere de excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei simple sau de urgenţă a Guvernului. Într-o atare situaţie, acţiunea de chemare în judecată nu este condiţionată de parcurgerea procedurii administrative prealabile sau de respectarea unor termene. A doua situaţie este cea reglementată de art. 9 alin. (4) din lege şi este posibilă doar în cazul în care persoana vătămată a rămas în pasivitate, neformulând acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (1), situaţie în care legiuitorul îi pune la dispoziţie acţiunea principală cu acelaşi obiect, care va fi însoţită, de data aceasta, de decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea actului normativ emis de Guvern. În această ipoteză, legiuitorul condiţionează însă admisibilitatea acţiunii de respectarea unui termen care începe să curgă de la data publicării actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale. Acţiunea reglementată de art. 9 alin. (4) nu constituie nicidecum o repunere în termen a persoanei vătămate, aşa cum susţine autorul sesizării [de altfel, acţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) nici nu este condiţionată de respectarea unui termen], sau o aplicare retroactivă a deciziei Curţii Constituţionale, ci are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului, sub aspectul termenului în care acestea pot formula acţiunea în contencios administrativ în vederea remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituţional. Legiuitorul nu face decât să limiteze dreptul la acţiune al persoanei vătămate sub aspect temporal, tocmai ca expresie a principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, în lipsa dispoziţiilor art. 9 alin. (4), acţiunea în contencios administrativ împotriva ordonanţelor Guvernului întemeindu-se exclusiv pe norma cuprinsă în art. 9 alin. (1), deci putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situaţie a evitat legiuitorul, condiţionând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acţiune în termenul de un an de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale.
    34. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 9 alin. (4) nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseşi adoptării ordonanţei Guvernului, iar nu şi în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acţiunea/omisiunea autorităţii administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, referitoare la revizuirea hotărârii pronunţate, dacă Curtea a declarat neconstituţională prevederea ce a făcut obiectul excepţiei invocate în acea cauză. Aşa fiind, Curtea a reţinut că sfera de incidenţă a celor două norme legale - art. 8, respectiv art. 9 - este diferită, legiuitorul distingând, prin ipoteza de aplicare a acestora, situaţiile juridice care sunt guvernate de fiecare dintre ele.
    35. Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia incidenţa deciziei de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional într-o cauză soluţionată de instanţa judecătorească definitiv, până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, întrucât, prin ipoteza de incidenţă a dispoziţiei art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, o asemenea situaţie este exclusă.
    36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.
    37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei în dosarele nr. 536/32/2014 şi nr. 3.363/113/2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 26.170/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice