Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ancuţa Lazăr în Dosarul nr. 3.617/117/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.921D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.617/117/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Ancuţa Lazăr într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ - ordin de salarizare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate creează o situaţie discriminatorie în materie salarială pentru procurori faţă de judecători, fără a exista o justificare obiectivă, deşi Ministerul Public a fost instituit ca o componentă a autorităţii judecătoreşti. Se arată că, până la finalul anului 2017, salarizarea procurorilor şi judecătorilor era unitară, existând o grilă de salarizare unică potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, neexistând diferenţe de salarizare între un procuror şi un judecător care aveau aceeaşi vechime în muncă, în magistratură şi acelaşi grad profesional. Cu toate acestea, începând cu anul 2018, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, grila de salarizare prevedea o diferenţă între procurori şi judecători, respectiv creşterea salariilor judecătorilor într-un cuantum mai ridicat faţă de procurori. Această diferenţiere privind situaţia financiară între cele două categorii de magistraţi este nejustificată şi aduce atingere dreptului la egalitate, fiind de natură a genera mari disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte funcţionarea Ministerului Public, în ansamblul său. Judecătorii şi procurorii se află în aceeaşi situaţie juridică prin statutul lor constituţional, aspect stabilit şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 28 noiembrie 2006. Astfel, statutul juridic constituţional al procurorilor este identic cu cel al judecătorilor în ceea ce priveşte incompatibilităţile stabilite de art. 125 alin. (3) şi art. 132 alin. (2) din Constituţie, conform cărora funcţia de procuror, ca şi cea de judecător, este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor din învăţământul superior. De asemenea, legiuitorul a stabilit, prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, norme identice sau similare privind incompatibilităţile şi interdicţiile celor două funcţii, admiterea în magistratură şi formarea profesională, accesul procurorilor la funcţia de judecător şi accesul judecătorilor la funcţia de procuror. 6. Constituţia, în art. 16, şi Codul muncii interzic discriminarea directă şi indirectă şi prevăd că la stabilirea şi acordarea salariilor este interzisă orice discriminare. În consecinţă, nu poate fi acceptată crearea unei reglementări care să instituie statute financiare distincte pentru cele două categorii profesionale, judecători şi procurori. Nicăieri în cuprinsul legii, nici în dispoziţiile generale şi nici în dispoziţiile specifice familiei ocupaţionale „Justiţie“, nu se regăseşte vreo motivare cu privire la aplicarea diferită a coeficienţilor de salarizare începând cu momentul în care auditorii de justiţie devin magistraţi, procurori sau judecători. Salarizarea unitară a magistraţilor aparţine tradiţiei sistemului judiciar. O salarizare nediferenţiată între judecători şi procurori este, în fapt, o aliniere la legislaţia mai multor state europene care au adoptat un sistem de salarizare identic pentru cele două categorii profesionale. Or, prevederile legale criticate nu răspund exigenţelor privind egalitatea în drepturi, astfel cum au fost statuate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în condiţiile în care există norme identice sau similare privind incompatibilităţile şi interdicţiile aplicabile funcţiilor de procuror şi de judecător, admiterea în magistratură şi formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor, accesul procurorilor la funcţia de judecător şi al judecătorilor la funcţia de procuror, drepturile şi îndatoririle judecătorilor, răspunderea juridică a acestora, astfel statuând cel puţin comparabilitatea muncii prestate, dacă nu chiar similaritatea în unele cazuri. Se mai susţine că legea salarizării nu răspunde cerinţelor de claritate, previzibilitate şi aplicabilitate, necesare unui astfel de act normativ, şi că prin diminuarea salariilor procurorilor se aduce atingere principiului independenţei justiţiei, independenţa financiară fiind o componentă a independenţei justiţiei. 7. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010, nr. 866 din 28 noiembrie 2006 şi nr. 262 din 5 mai 2016, precum şi Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza D. împotriva României. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal se limitează la justificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale, reţinând că exprimarea opiniei instanţei judecătoreşti este obligatorie faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile cuprinse în capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, referitoare la „Indemnizaţia de încadrare pentru procurori“. 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 referitor la principiul egalităţii în drepturi, art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor, art. 131 privind rolul Ministerului Public şi art. 132 privind statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea generală a discriminării, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta socială europeană şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale referitor la dreptul la o salarizare echitabilă. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile cuprinse în capitolul I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, iar prin Decizia nr. 324 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1270 din 21 decembrie 2020, Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1225 din 14 decembrie 2020, sau Decizia nr. 740 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 15 februarie 2021, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. 15. Astfel, Curtea a reţinut că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit. De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare la diferite autorităţi sau instituţii publice şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată. 16. În aplicarea acestor considerente de principiu, Curtea a reţinut că opţiunea legiuitorului de a stabili, în materia salarizării, coeficienţi mai mari pentru judecători decât pentru procurori se încadrează în dreptul său exclusiv de a realiza diferenţierea pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare la stabilirea indemnizaţiilor de încadrare. Art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, nu este şi nu poate fi înţeles ca un standard care impune legiuitorului să ţină seama în cele mai mici detalii de asemănările sau, după caz, diferenţele dintre diversele categorii de subiecţi supuşi reglementării sale. 17. De asemenea, însăşi Constituţia este cea care, dincolo de reglementarea parţial asemănătoare a statutului judecătorilor şi procurorilor, instituie diferenţieri evidente între judecători şi procurori. Astfel, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“, în timp ce, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei“. De asemenea, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, judecătorii înfăptuiesc justiţia în numele legii, în vreme ce, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor“. Aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura juridică diferită a funcţiilor constituţionale pe care cele două categorii de magistraţi le îndeplinesc. 18. Totodată, Curtea Constituţională a statuat că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esenţa lor. Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, ceea ce înseamnă că din cele trei entităţi cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în capitolul VI al titlului III din Constituţie, numai instanţele judecătoreşti fac parte din puterea judecătorească. Deşi nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziţie de independenţă instituţională faţă de aceasta, întrucât textul Constituţiei este foarte clar, activitatea desfăşurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiţiei. 19. În raport cu aceste considerente, Curtea Constituţională a constatat netemeinicia criticilor de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa discriminare în materie salarială a procurorilor faţă de judecători. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. În consecinţă, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi din actele juridice internaţionale invocate. 22. De asemenea, considerentele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa privind statutul judecătorilor şi procurorilor, invocate în motivarea excepţiei, nu au incidenţă în cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ancuţa Lazăr în Dosarul nr. 3.617/117/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile cuprinse în capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
