Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 106 din 8 martie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 106 din 8 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 566 din 5 iulie 2018

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A., precum şi a dispoziţiilor art. 3 şi art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Manuela Claudia Munteanu, în Dosarul nr. 10.720/180/2016 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.444D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu menţinerea jurisprudenţei în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 20 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.720/180/2016, Judecătoria Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia a fost ridicată de creditoarea Societatea Banca Transilvania - S.A. şi de debitoarea Manuela Claudia Munteanu, într-o cauză având ca obiect contestaţie formulată în baza dispoziţiilor Legii nr. 77/2016.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea Societatea Banca Transilvania - S.A. susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin principiului neretroactivităţii, exigenţelor de calitate a legii, stabilităţii juridice şi drepturilor şi intereselor legitime. Se arată că modificarea/ reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului, ci doar în ipoteze excepţionale de rupere a echilibrului contractual, ce trebuie cercetate pentru fiecare contract în parte de către instanţa judecătorească. Se susţine că transformarea bunului din garanţie imobiliară în mijloc de plată cu efect liberatoriu pe parcursul derulării contractului de credit, fără acordul creditorului, încalcă accesibilitatea şi previzibilitatea legii.
    6. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, se arată că legea, reglementând aspecte referitoare la proprietate, trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ordinară. Din moment ce legea criticată reglementează derogări de la Codul civil - lege organică -, normele derogatorii trebuiau să fie adoptate ca lege organică.
    7. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că prin reglementarea cu titlu obligatoriu a mecanismului dării în plată în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, legiuitorul a intervenit într-o situaţie juridică ale cărei efecte au fost epuizate încă de la momentul încheierii contractului de credit, drept pentru care dispoziţiile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din lege sunt neconstituţionale. În acelaşi sens, se arată că principiul neretroactivităţii legii civile este încălcat atât timp cât se conferă debitorilor executaţi silit posibilitatea de a cere instanţei constatarea ştergerii unor datorii rezultate din contracte de credit declarate scadente anticipat, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii. Mai mult, după darea în plată forţată a bunului imobil, creditorul trebuie să preia toate costurile de administrare, conservare, valorificare aferente proprietăţii, devenind, în acelaşi timp, şi garant în favoarea debitorului în situaţia în care acesta a constituit garanţii reale asupra imobilului sau alte sarcini, efecte inexistente la data încheierii contractului de credit. Astfel, legea nu face diferenţa între facta praeterita, facta pendentia şi facta futura.
    8. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 din Constituţie, se apreciază că dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanţe este iremediabil afectat, prin efectul liberatoriu, constând în ştergerea creanţei reziduale a băncii, formată din diferenţa dintre soldul creditorului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, ceea ce duce la concluzia neconstituţionalităţii art. 5 alin. (2) şi art. 10 din lege.
    9. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 53 alin. (2) din Constituţie, se susţine faptul că legea nu urmăreşte un scop legitim, în sensul că vizează interese pur private, şi nu generale, că adoptarea acesteia nu a fost necesară, existând la îndemâna părţilor contractante şi alte mecanisme, precum cel al impreviziunii, şi că legea nu asigură un just echilibru între interesele creditorului şi cele ale debitorului.
    10. În final, se apreciază că justificarea reglementării, prin necesitatea transpunerii Directivei 2014/17/TFUE, este absurdă, întrucât în cuprinsul directivei nu pot fi identificate prevederi care să impună statului o astfel de intervenţie.
    11. Autoarea excepţiei Manuela Claudia Munteanu susţine că dispoziţiile art. 3 şi art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale, întrucât fac referire doar la situaţia consumatorilor/debitorilor care sunt încă proprietarii imobilelor ipotecate, care nu au fost scoase la licitaţie. Se apreciază că textele de lege criticate ar trebui să se aplice şi consumatorilor/debitorilor al căror imobil ipotecat a fost scos la licitaţie publică şi adjudecat de o terţă persoană şi în cazul cărora banca, pentru diferenţa de debit, continuă executarea silită asupra veniturilor ori asupra altor bunuri.
    12. În opinia autoarei Manuela Claudia Munteanu, Legea nr. 77/2016 stabileşte două categorii de consumatori/debitori cărora li se aplică prevederile sale: debitorii ale căror bunuri imobile nu au fost supuse executării silite şi debitorii ale căror bunuri imobile au fost supuse executării silite. Astfel, apreciază că debitorii din prima categorie au dreptul să adreseze băncii creditoare o notificare, conform art. 5 alin. (1) şi (2) din lege, ce suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară îndreptată împotriva debitorului. Suspendarea continuă să producă efecte şi pe durata judecării contestaţiei introduse de banca creditoare ca urmare a primirii notificării, în temeiul art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016. De asemenea, în cazul în care contestaţia este respinsă, iar banca creditoare refuză prezentarea la notariat, suspendarea se menţine până la judecarea definitivă a cererii debitorului, prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din creditul ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate. Ca atare, autoarea susţine că, în cazul primei categorii de debitori, ale căror bunuri imobile nu au fost supuse executării silite, adresarea notificării către bancă suspendă executarea silită până la momentul dării în plată voluntare sau constatarea intervenirii ei de către instanţă.
    13. Autoarea excepţiei consideră că, în cel de al doilea caz, al debitorilor ale căror bunuri imobile au fost supuse executării silite, legea nu prevede „expressis verbis“ că au dreptul de a formula şi adresa către banca creditoare notificarea prevăzută de art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016.
    14. Având în vedere cele menţionate, autoarea excepţiei consideră că situaţia juridică a persoanelor deja executate silit este similară cu cea a persoanelor a căror locuinţă va fi predată în cadrul procedurii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 77/2016, singura diferenţă constă în faptul că, în primul caz, banca a primit contravaloarea apartamentului scos la licitaţie, iar în al doilea caz, banca va primi dreptul de proprietate al apartamentului pe care îl va vinde ulterior. În ambele cazuri, finalitatea este aceeaşi, banca primeşte contravaloarea apartamentului, iar debitorul este eliberat de plata vreunei sume suplimentare. Aşadar, în opinia sa, ambele categorii de debitori reclamă situaţii juridice similare, ca finalitate, şi intenţia legiuitorului de protejare a acestora. Singura diferenţă dintre aceştia fiind aceea a executării sau neexecutării silite a bunului imobil ipotecat, care nu poate justifica, prin ea însăşi, un astfel de tratament juridic diferit, cu impact asupra finanţelor debitorilor. Ca atare, felul în care legiuitorul a înţeles să abordeze distinct situaţia celor două categorii de debitori reprezintă o încălcare a principiului constituţional prevăzut de art. 16.
    15. Judecătoria Bacău - Secţia civilă, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatoarea Societatea Banca Transilvania - S.A., apreciază că dispoziţiile de lege criticate, în aparenţă, încalcă principii constituţionale. Astfel, pentru contractele aflate în curs de derulare, problema de constituţionalitate trebuie privită în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie. În materie contractuală, atât valabilitatea contractului, efectele sale, precum şi executarea şi încetarea acestuia sunt supuse legii în vigoare la data la care a fost încheiat. Ca atare, art. 11 din lege este neconstituţional şi intră în contradicţie cu art. 6 alin. (6) din Codul civil. De asemenea, instanţa apreciază că se încalcă dreptul de proprietate al băncilor, în măsura în care instituie un mecanism forţat de dare în plată şi de stingere a datoriei, cu suspendarea de drept a tuturor efectelor contractului şi a tuturor procedurilor în curs, doar în temeiul unei notificări, ca act unilateral al debitorului, fără să existe nicio alternativă de adaptare judiciară a contractului şi fără ca aceste măsuri extrem de grave să fie condiţionate de lipsa veniturilor şi a bunurilor debitorului, adică de starea lui de insolvabilitate. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată de intimata Manuela Claudia Munteanu, instanţa apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât debitorii ale căror imobile au fost adjudecate şi cei care încă sunt proprietarii imobilelor la care a făcut referire intimata nu se găsesc în situaţii identice, fiind aşadar firesc ca drepturile şi obligaţiile lor să difere.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatului Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Însă, din examinarea notelor scrise depuse de autoarele excepţiei în motivarea criticii, rezultă că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile Legii nr. 77/2016, în ansamblul său. Prin urmare, Curtea va supune controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins:
    - Art. 1 alin. (3): „Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.“;
    – Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;
    – Art. 5:
    "(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.“;"

    – Art. 8 alin. (5): „Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.“;
    – Art. 10:
    "(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.“;"

    – Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“.

    20. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind categoriile de legi, art. 135 alin. (2) privind economia, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre dispoziţiile legale criticate, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[...]“, precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“.
    22. Astfel, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte data încheierii contractului de credit, acesta a fost încheiat înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016.
    23. Faptul că, în această cauză, contractul de credit ce face obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Se reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.
    24. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, a constatat că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste dispoziţii legale ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.
    25. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională.
    26. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Prin urmare, ţinând cont de faptul că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, mai sus menţionată, a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5), (6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere şi faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional.
    27. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează“ (paragraful 115).
    28. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 1 din lege, prin Decizia nr. 566 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2018, paragraful 40, Curtea a constatat că nu contravine niciunui text constituţional invocat, acesta stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv a raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici măcar nu stabileşte obiectul legii, obiect care se conturează începând cu art. 3 din lege.
    29. Referitor la art. 11 teza întâi raportat la art. 5 şi 6 din lege, prin Decizia nr. 566 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2018, paragraful 41, Curtea a constatat că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Curtea a observat că art. 3 teza a doua a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate.
    30. Prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragrafele 50-60, Curtea a constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim ce se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864, că măsura critică este adecvată, necesară şi respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare. În consecinţă, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private.
    31. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 8 alin. (5) din lege, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragrafele 44-49, constatând că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor, a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Ca atare, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează. Prin urmare, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie.
    32. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a legii în ansamblul său, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2017, paragrafele 107-108, Curtea a statuat că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care în art. 348 reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constatat că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată.
    33. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată de autoarea Manuela Claudia Munteanu, din perspectiva existenţei unei pretinse discriminări între debitorii ale căror bunuri imobile nu au fost supuse executării silite şi debitorii ale căror bunuri imobile au fost supuse executării silite, în ceea ce priveşte dreptul de a transmite băncii creditoare o notificare, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-47, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din lege are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent că bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea dea doua etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului, ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens. Prin urmare, a apela direct la instanţa judecătorească, cu nesocotirea primei etape, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului. Ca atare, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi de-abia după aceea să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei.
    34. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, ipoteză ce formează obiectul dosarului instanţei judecătoreşti a quo, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 47, Curtea a constatat că „legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat“.
    35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Transilvania -S.A. şi de Manuela Claudia Munteanu, în Dosarul nr. 10.720/180/2016 al Judecătoriei Bacău - Secţia civilă.
    2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
    3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate de aceleaşi părţi în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 martie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016