Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 106 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (6) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 106 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (6) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 698 din 25 iulie 2025
Comenteaza legea

┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache    │- preşedinte          │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan  │- judecător           │
│Licu             │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana    │- judecător           │
│Scântei          │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan    │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina      │- judecător           │
│Stanciu          │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina     │- judecător           │
│Tănăsescu        │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila     │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│-                     │
│Krupenschi       │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (6) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Săceanu în Dosarul nr. 4.425/216/2019/a1.6 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 549D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia urmăreşte în realitate interpretarea, din partea Curţii Constituţionale, a naturii juridice a termenului de 60 de zile prevăzut în art. 343 din Codul de procedură penală, ceea ce imprimă excepţiei caracter de inadmisibilitate. Dincolo de acest aspect, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 505 din 5 iulie 2016 sau Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, în care instanţa de contencios constituţional a arătat că termenul mai sus menţionat nu poate fi unul imperativ, ci are caracter de recomandare şi că, în orice caz, durata totală a arestului preventiv nu este nedeterminabilă.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea finală din 27 aprilie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.425/216/2019/a1.6, Judecătoria Curtea de Argeş - judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (6) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ion Săceanu într-o cauză având ca obiect verificarea măsurilor preventive în temeiul art. 207 din Codul de procedură penală.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală dispun că, în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri, în timp ce art. 343 din acelaşi cod stabileşte durata procedurii de cameră preliminară, care este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă. În acest context legislativ, apare o problemă de drept referitoare la legalitatea aplicării prevederilor art. 207 alin. (6) după expirarea perioadei de 60 de zile prevăzută de art. 343 din Codul de procedură penală.
    6. Autorul excepţiei face referire la practica judiciară prin care s-a stabilit că termenul de 60 de zile, mai sus menţionat, trebuie privit ca un termen de recomandare, însă aminteşte că tot la nivelul practicii judiciare s-a concluzionat că, în ipoteza unor termene sau durate maxime ale măsurilor preventive, termenele devin imperative. Chiar în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat, în acest sens, că, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, stabilirea unor termene împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal, astfel că îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfăşurarea procesului penal în coordonatele impuse de Legea fundamentală.
    7. În cauza de faţă, este pusă în discuţie însăşi constituţionalitatea interpretării pe care textele de lege criticate au primit-o în practică, în concret, natura juridică a termenului reglementat de normele procesual penale examinate. Curtea Constituţională are competenţa ca, în situaţia în care se ajunge la deturnarea reglementărilor legale printr-o interpretare şi aplicare sistematică eronată a acestora, să intervină spre a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 şi Decizia nr. 224 din 13 martie 2012).
    8. Prin urmare, autorul excepţiei solicită Curţii Constituţionale, pe de o parte, să analizeze în ce măsură depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală mai poate constitui un temei juridic pentru aplicarea art. 207 alin. (6) din acelaşi cod şi, pe de altă parte, să constate că termenul de 60 de zile mai sus referit reprezintă durata maximă în care se poate face aplicarea măsurilor prevăzute de art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, aceasta fiind interpretarea care asigură compatibilitatea textelor legale criticate cu Legea fundamentală. Având în vedere principiul proporţionalităţii măsurii preventive (caracterul său temporar, limitat în timp) dispuse cu cauza care a determinat-o, în interpretarea art. 207 alin. (6) cu referire la art. 343 din Codul de procedură penală trebuie asigurat un just echilibru între interesul public şi cel individual, fiind logic ca aplicarea dispoziţiilor art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală să înceteze de îndată ce a încetat şi temeiul care stabilea durata maximă a procedurii în camera preliminară. Or, aceste texte nu prevăd durata maximă pentru care se pot dispune verificările la care face referire art. 207 alin. (6), ceea ce dă posibilitatea organelor judiciare de a dispune menţinerea măsurilor preventive pentru perioade nelimitate în timp, contrar şi art. 241 din Codul de procedură penală, care reglementează modalitatea de încetare de drept a măsurilor preventive la expirarea termenelor prevăzute de lege.
    9. Se susţine că durata maximă a măsurilor preventive este reglementată de legiuitor doar în ceea ce priveşte etapele procesuale ale urmăririi penale, ale judecăţii în primă instanţă şi în apel, însă legiuitorul nu a aplicat acelaşi tratament şi cu privire la etapa procesuală a camerei preliminare, aspect ce conduce la restrângerea nelimitată temporal a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale consacrate de art. 20, 23, 25, 26, 39, 41, 45 şi 53 din Constituţie şi de art. 5 din Convenţie.
    10. Autorul excepţiei mai arată şi că normele criticate nu sunt enunţate cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de acestea şi că legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc calea ce trebuie urmată de cei cărora li se adresează textul din legea procesual penală şi să identifice în mod clar condiţiile de fond şi de formă ce trebuie urmate de autorităţi în astfel de situaţii. Or, legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, întrucât textele de lege criticate nu respectă condiţiile de calitate a legii (claritate, precizie, previzibilitate, accesibilitate) impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 8 alin. (4) teza întâi şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    11. Judecătoria Curtea de Argeş - judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece autorul excepţiei critică aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ce nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale. Pe fond, consideră că excepţia este neîntemeiată, sens în care indică jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 739 din 21 noiembrie 2019 şi nr. 505 din 5 iulie 2016, ale căror considerente se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză. În plus, arată că autorul excepţiei pretinde încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 25, 26, 39, 41 şi 45 din Constituţie, fără a preciza însă şi argumente în acest sens, excepţia fiind, din acest punct de vedere, nemotivată, deci inadmisibilă.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (6) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut:
    - Art. 207 - Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară: „(6) În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.“;
    – Art. 343 - Durata procedurii în camera preliminară: „Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă.“

    17. Normele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5), invocate sub aspectul exigenţelor de calitate a legii, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 23 - Libertatea individuală, ale art. 25 - Libera circulaţie, ale art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 39 - Libertatea întrunirilor, ale art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, ale art. 45 - Libertatea economică şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se susţine şi încălcarea art. 5 - Dreptul la libertate şi la siguranţă şi a art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    18. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa a răspuns unor critici similare, formulate parţial faţă de aceleaşi dispoziţii legale criticate şi în prezenta cauză.
    19. Prin Decizia nr. 505 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 17 octombrie 2016, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală, prin raportare la critici de neconstituţionalitate care se refereau, în esenţă, la faptul că judecătorul de cameră preliminară nu poate, în procedura verificării periodice a măsurii controlului judiciar, să menţină această măsură preventivă, în mod repetat, dacă a fost depăşită durata de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţa în care se desfăşoară procedura în camera preliminară, întrucât acest termen este unul imperativ, şi nu de recomandare. În prezenta cauză, măsura preventivă în discuţie este cea vizată de art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, respectiv arestarea preventivă sau arestul la domiciliu.
    20. Prin decizia mai sus indicată, Curtea a stabilit că termenul de „cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă“, prevăzut de dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală ca durată a procedurii în camera preliminară, este un termen de recomandare (paragraful 24). Curtea a avut în vedere faptul că, în general, termenele fixate prin lege în sarcina instanţelor judecătoreşti în vederea efectuării anumitor acte sau proceduri sunt termene de recomandare. De altfel, calificarea duratei procedurii în camera preliminară ca fiind un termen de decădere ar lipsi complet de finalitate această fază a procesului penal în cazul nerespectării termenului în discuţie, cu atât mai mult cu cât există şi posibilitatea formulării unei contestaţii, care, la rândul ei, conduce la dilatarea acestei faze a procesului penal, fără ca judecătorul de cameră preliminară să dispună de pârghii prin care să poată impune finalizarea ei într-un anumit termen. Prin urmare, Curtea nu a putut reţine critica autorului excepţiei în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală este un termen imperativ, peremptoriu, înăuntrul căruia judecătorul de cameră preliminară trebuie să îndeplinească toate activităţile date în competenţa sa prin lege, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului procesual şi a nulităţii actului făcut peste termen, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală (în acelaşi sens, a se vedea şi Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015).
    21. Cu acelaşi prilej, Curtea a mai observat că în cazul procedurii camerei preliminare nu se prevede o durată totală a controlului judiciar, pentru că nu există un risc crescut al depăşirii unui termen rezonabil pentru o astfel de măsură, având în vedere că această fază a procesului penal este una care, prin natura ei, nu se întinde pe o durată mare de timp. În plus, dacă termenul de recomandare de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală pentru procedura camerei preliminare este depăşit, judecătorul de cameră preliminară poate, din oficiu sau la cerere, să dispună revocarea măsurii preventive a controlului judiciar atunci când constată, potrivit art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală, că au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, inclusiv depăşirea unui termen rezonabil (paragraful 25).
    22. Cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia mai sus menţionată, deşi se referă la măsura preventivă a controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, îşi păstrează valabilitatea mutatis mutandis şi în prezenta cauză, care vizează dispoziţiile art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, referitoare la măsurile preventive ale arestării preventive şi a arestului la domiciliu.
    23. În jurisprudenţa sa, Curtea a examinat şi problematica duratei pentru care cele două măsuri privative de libertate pot fi dispuse.
    24. Curtea a reţinut că legea procesual penală cuprinde aceleaşi termene maxime pentru care pot fi dispuse atât măsura arestării preventive, cât şi măsura arestului la domiciliu, determinate atât în funcţie de faza procesuală în care se află procesul penal, cât şi raportat la durata totală a acestuia.
    25. Astfel, Curtea a reţinut că, în cursul urmăririi penale, atât durata arestului la domiciliu, cât şi cea a arestului preventiv este, potrivit art. 222 alin. (1) şi (9), art. 233 alin. (1) şi art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală, de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii acesteia pe o perioadă de maximum 180 de zile. În procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, ambele măsuri preventive privative de libertate pot fi dispuse, potrivit art. 222 alin. (12), art. 238 alin. (1) şi art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, fără ca durata totală a arestului la domiciliu şi a arestării preventive a inculpatului să poată depăşi un termen rezonabil şi jumătate din maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată, durata măsurilor preventive privative de libertate în primă instanţă neputând depăşi, în toate cazurile, 5 ani (Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, paragrafele 16 şi 17, Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, paragraful 19).
    26. În ceea ce priveşte momentul trimiterii în judecată, Curtea a statuat că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, acesta coincide cu cel al învestirii judecătorului de cameră preliminară cu verificarea competenţei, a legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta fiind momentul de început în calcularea termenului total de 5 ani. De asemenea, în cazul în care termenul maxim de 30 de zile se împlineşte fără ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunţe asupra menţinerii în continuare a măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu, aceasta va înceta de drept, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 739 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 3 februarie 2020, paragrafele 18 şi 19).
    27. Cele statuate prin deciziile mai sus menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 207 alin. (6) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală sunt neclare, ambigue şi impredictibile cu privire la durata pentru care pot fi dispuse măsurile privative de libertate, textele criticate respectând exigenţele de calitate a legii ce derivă din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    28. Cât priveşte invocarea celorlalte drepturi constituţionale menţionate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cuprinse la art. 23, 25, 26, 39, 41 şi 45 din Legea fundamentală, Curtea reţine că nici acestea nu sunt încălcate întrucât sunt respectate prevederile art. 53 din Constituţie, de asemenea invocate, care permit restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi în anumite condiţii şi cazuri strict determinate, printre care şi desfăşurarea instrucţiei penale, aşa cum este şi situaţia de faţă.
    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Săceanu în Dosarul nr. 4.425/216/2019/a1.6 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi constată că dispoziţiile art. 207 alin. (6) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Claudia Margareta Krupenschi


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 106 din 27 februarie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016