Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, raportat la grila din anexa nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională, capitolul II, şi la art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Daniel Riian Tămaş, Cristian Miron, Ioana Mariana Murariu, Ciprian Isaia Pop, Dorin Octavian Popa, Adina Mihaela Traica şi Maria Creţu în Dosarul nr. 5.451/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.899D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.110D/2019, nr. 2.210D/2019 şi nr. 2.255D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuţa Popon, Claudia Elisabeta Ungur şi Mircea Chioreanu în Dosarul nr. 1.754/117/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, de Viorica Grigore în Dosarul nr. 12.399/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi de Nicolae Guzu, Zincuţa Maniu, Lucian Rotaru şi Dan Mircea Rusu în Dosarul nr. 5.084/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.110D/2019, nr. 2.210D/2019 şi nr. 2.255D/2019 la Dosarul nr. 1.899D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 518 din 30 iunie 2020 şi Decizia nr. 448 din 23 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 12 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.451/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, raportat la grila din anexa nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională, capitolul II, şi la art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Daniel Riian Tămaş, Cristian Miron, Ioana Mariana Murariu, Ciprian Isaia Pop, Dorin Octavian Popa, Adina Mihaela Traica şi Maria Creţu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 8. Prin Decizia civilă nr. 637 din 9 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.754/117/2018, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuţa Popon, Claudia Elisabeta Ungur şi Mircea Chioreanu într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 9. Prin Încheierea din 25 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 12.399/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Grigore Viorica într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 903 din 11 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.084/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Guzu, Zincuţa Maniu, Lucian Rotaru şi Dan Mircea Rusu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă principiul previzibilităţii legii în virtutea căruia conţinutul normei juridice trebuie să fie clar şi precis, inteligibil pentru cei cărora norma li se adresează. Astfel, deficienţa textului art. 38 alin. (6) constă într-o neclaritate de concepere a normei prin omisiunea unei ipoteze nu doar posibile, ci existente practic, aceea că salariul de bază menţinut în prima etapă de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 şi plătit efectiv în decembrie 2017 era mai mare decât salariul de bază stabilit pentru anul 2022. Stabilirea prin alin. (6) al art. 38 şi prin grilele din anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 a unor plafoane ce vizează anul 2022, dar şi majorările salariale ce urmează a fi realizate etapizat în perioada 1 ianuarie 2018-2022 rămân complet fără efect, deoarece ab originem salariul de bază din decembrie 2017 (deci nemajorat) este superior plafonului din 2022. Ca efect al modului de concepere a textului legal, consecinţa aplicării lui în ipoteza în care se încadrează autorii excepţiei nu este aceea de creştere a salariului începând cu 1 ianuarie 2018, ci doar aceea de scădere şi, în viitor, foarte posibil, doar de stagnare. Or, în acord cu întregul sens al art. 38, textul din alin. (6) avea înţelesul că, începând cu 1 ianuarie 2018, trebuia să existe efectiv o majorare salarială cu 25% faţă de nivelul salariului de bază din decembrie 2017. În aceşti termeni, la data adoptării şi intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu exista posibilitatea înţelegerii şi prevederii consecinţei de diminuare a salariilor de bază. În acest fel, lipsa de predictibilitate şi previzibilitate a normei din art. 38 alin. (6) din legea de salarizare nu oferă garanţia necesară şi suficientă împotriva atingerilor arbitrare ale drepturilor salariale pe care puterea publică le poate aduce, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 12. De asemenea, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, în condiţiile în care dispoziţiile legale criticate au determinat în cazul autorilor excepţiei diminuarea salariilor începând cu luna ianuarie 2018, în timp ce alţi angajaţi s-au bucurat de creşteri salariale, fără să existe însă, din acest punct de vedere, nicio motivare obiectivă şi rezonabilă. Sunt invocate în acest sens aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind principiul egalităţii în drepturi, precum şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2008. 13. Totodată, textul de lege criticat generează şi o restrângere a dreptului la muncă, într-un sens contrar art. 53 alin. (2) din Constituţie, deoarece autoritatea legiuitoare nu a făcut referire la o situaţie economică defavorabilă sau de criză care să poată motiva modificarea salarială negativă. În contextul în care, conform conţinutului literal al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, modificările salariale începute în 1 ianuarie 2018 şi apoi cele ce pot fi prevăzute pentru alţi salariaţi din sectorul bugetar presupun o creştere, apare ca fiind lipsită de sens modalitatea de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 în maniera care aduce diminuări salariale pentru acele categorii de salariaţi care aveau în decembrie 2017 un salariu de bază mai mare decât plafonul stabilit prin grile pentru anul 2022. Reducerea nu are nicidecum caracter temporar, ci ea constituie efectiv „înlocuirea“ salariului de bază avut în decembrie 2017 cu un salariu de bază mai mic, într-o manieră definitivă pentru viitor, nu doar până în 2022, ci, cel puţin ca ipoteză de acţiune în timp a legii, pe durată nedeterminată, fără a fi respectată condiţia proporţionalităţii. Prin efectele textelor normative criticate are loc o suprimare a dreptului la salariu, care este un drept fundamental, care se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar şi de protecţia acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Afectarea drepturilor salariale prin aplicarea reglementării criticate reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate asupra acestor „bunuri“, cu consecinţa încălcării art. 44 din Constituţie. Prin efectele reglementărilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a adus atingere dreptului de proprietate, prin diminuarea salariului avut în plată în luna decembrie 2017 şi prin imposibilitatea de a beneficia de majorările salariale conferite prin art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. În aceste condiţii, afectarea venitului, ca efect al aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor. Mai mult, prevederile de lege criticate instituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără respectarea exigenţelor art. 53 din Constituţie. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că textele criticate contravin dispoziţiilor art. 16, 41 şi 53 din Constituţie, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia dreptul la muncă este un drept complex care include şi dreptul la salariu (de exemplu, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010) şi reţine că măsura diminuării salariilor personalului de specialitate informatică din cadrul instanţelor şi parchetelor nu respectă exigenţele constituţionale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţiile de neconstituţionalitate invocate sunt neîntemeiate, întrucât statul se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în domeniul politicii salariale, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a realizat o distincţie esenţială între dreptul de a continua să primeşti în viitor un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul câştigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei). Instanţa invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la salariu în contextul dreptului la respectarea bunurilor şi reţine că în conceptul de „drepturi câştigate“ pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încălcat dispoziţiile constituţionale şi internaţionale privitoare la protecţia dreptului de proprietate. Astfel, instanţa apreciază că susţinerile formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate. Nu se poate reţine nici încălcarea dreptului constituţional la muncă prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât a plafona cuantumul drepturilor salariale la un anumit nivel apreciat ca fiind maxim de către legiuitor nu implică vreo interdicţie sau limitare a dreptului de a desfăşura o activitate lucrativă. Cu privire la acest aspect, trebuie reţinută şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 575 din 4 mai 2011) care statuează că modificarea de către autoritatea legiuitoare a salariului nu aduce atingere dreptului la muncă, arătându-se totodată că, în ceea ce priveşte salariul care urmează a fi plătit în viitor, este dreptul autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. Nu în ultimul rând, nu se poate reţine nici încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, deoarece prevederile legale apreciate a fi neconstituţionale nu instituie un tratament diferit unor situaţii identice, acestea aplicându-se tuturor celor care, începând cu 1 ianuarie 2018, se regăsesc în situaţia de a avea un salariu de bază mai mare decât cel stabilit potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 ca urmare a majorărilor salariale reglementate. Or, de esenţa discriminării este ca unor situaţii comparabile să li se aplice un tratament diferit, ceea ce nu se realizează prin prevederile legale analizate. 16. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale sunt constituţionale şi reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, motivarea „punctului de vedere“ nu este obligatorie, întrucât excepţia nu a fost invocată de oficiu. 17. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche apreciază că „punctul de vedere“ al instanţei asupra excepţiei este obligatoriu, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată de oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În cauza de faţă, pe fondul expunerii detaliate de părţi a argumentelor în favoarea şi în defavoarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească se limitează la justificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu următorul cuprins: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“ 22. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie prevederile cuprinse în capitolul II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi în art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare şi de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%.“ 23. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 43 privind dreptul la grevă, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate şi prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 14 - Interzicerea discriminării, art. 15 - Derogarea în caz de stare de urgenţă şi art. 18 - Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor şi ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind protecţia proprietăţii. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale capitolului II din anexa nr. V la legea-cadru au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 448 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 6 ianuarie 2021, Decizia nr. 706 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021, Decizia nr. 518 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 7 ianuarie 2021, Decizia nr. 521 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020) Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate. 25. Curtea a reţinut că art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii clare privind aplicarea în timp a legii şi că această soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 26. Referitor la dispoziţiile capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care instituie reguli privind salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, cu indicarea funcţiei, nivelului studiilor, vechimii în funcţie, salariului de bază pentru anul 2020 şi coeficientului, Curtea Constituţională a statuat că reprezintă dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. 27. Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, soluţia legislativă înscriindu-se în marja de apreciere a legiuitorului cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Faptul că prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situaţii apreciate ca defavorabile, în raport cu alte categorii de personal ale căror venituri cresc, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situaţia obiectiv diferită a diverselor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, aşadar, un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20). 28. De asemenea, Curtea a reiterat considerentele reţinute în jurisprudenţa sa, potrivit cărora stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituţie prevede „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul salariului. În acelaşi timp, referitor la invocarea dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a precizat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum. În raport cu aceste considerente, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu şi nu au semnificaţia încălcării regulilor fundamentale invocate. 29. Curtea a mai precizat că modificarea reglementărilor referitoare la stabilirea principiilor şi a condiţiilor de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice nu are semnificaţia restrângerii exerciţiului unor drepturi fundamentale, în sensul art. 53 din Constituţie. 30. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind restrângerea exerciţiului dreptului fundamental la salariu, Curtea a reţinut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 31. Curtea a mai subliniat că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de lege criticate excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea revenind autorităţilor publice responsabile, iar, în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 33. Distinct, Curtea reţine că, pentru considerentele expuse anterior, nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate aduse art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 referitor la salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare şi de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă acestea, soluţia legislativă pe care norma o instituie fiind circumscrisă marjei de opţiune în materie a legiuitorului. 34. De asemenea, Curtea constată că, prin conţinutul reglementărilor pe care le cuprind, prevederile de lege criticate nu interferează cu celelalte dispoziţii din Constituţie şi din actele juridice internaţionale invocate. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Riian Tămaş, Cristian Miron, Ioana Mariana Murariu, Ciprian Isaia Pop, Dorin Octavian Popa, Adina Mihaela Traica şi Maria Creţu în Dosarul nr. 5.451/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuţa Popon, Claudia Elisabeta Ungur şi Mircea Chioreanu în Dosarul nr. 1.754/117/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, de Viorica Grigore în Dosarul nr. 12.399/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi de Nicolae Guzu, Zincuţa Maniu, Lucian Rotaru şi Dan Mircea Rusu în Dosarul nr. 5.084/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi constată că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cele cuprinse în capitolul II din anexa nr. V şi în art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
