Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 103 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (3) şi (4), ale art. 15 alin. (1) lit. i) şi ale art. 52 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 103 din 25 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (3) şi (4), ale art. 15 alin. (1) lit. i) şi ale art. 52 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 103 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (3) şi (4), ale art. 15 alin. (1) lit. i) şi ale art. 52 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 442 din 26 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1)-(3), ale art. 13 alin. (1) lit. f) şi ale art. 30 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, excepţie ridicată de Asociaţia Principia în Dosarul nr. 1.262/59/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 260D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde doamna consilier Linda Zenovia Timofan, cu împuternicire depusă la dosar, pentru partea Avocatul Poporului. Lipseşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii Avocatul Poporului, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată, în esenţă, că Avocatul Poporului poate ridica o excepţie de neconstituţionalitate în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 47/1992 şi Legea nr. 35/1997. În ceea ce priveşte caracterele instituţiei Avocatul Poporului, arată că, potrivit Constituţiei, Avocatul Poporului are rol de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor, instituţia având un caracter autonom şi independent. Astfel, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate rămâne la aprecierea Avocatului Poporului, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, şi anume Deciziei nr. 336 din 24 septembrie 2013. În final, susţine că argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate sunt, în realitate, nemulţumiri faţă de faptul că Avocatul Poporului a ales să nu sesizeze Curtea Constituţională şi, prin urmare, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei judecătoreşti.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 13 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.262/59/2017, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1)-(3), ale art. 13 alin. (1) lit. f) şi ale art. 30 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Asociaţia Principia în cadrul soluţionării unei acţiuni de contencios administrativ având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Avocatul Poporului de a soluţiona o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi obligarea pârâtului de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (4)-(6), ale art. 12 alin. (2)-(6) şi ale anexei nr. 1 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece sesizarea Curţii Constituţionale este lăsată la libera apreciere a Avocatului Poporului, fără a exista criterii clare privind sesizarea Curţii Constituţionale, aşa cum există în cazul sesizării acesteia de către instanţele de judecată, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992.
    7. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie, se susţine că faptul că decizia Avocatului Poporului de a nu sesiza Curtea Constituţională nu poate fi supusă unui control judiciar, întrucât acesta este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale, contravine prevederilor art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie, deoarece statul de drept presupune că şi autorităţile publice şi guvernanţii trebuie să se supună unor reguli juridice, iar un stat democratic se bazează pe respectarea drepturilor cetăţenilor, acestea fiind garantate. Dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil se circumscriu drepturilor garantate şi specifice statului democratic. Astfel, instituţia Avocatul Poporului nu poate avea alte reguli decât o instanţă de judecată, ale cărei hotărâri pot fi supuse controlului judiciar la o instanţă superioară. Se mai susţine că instituţia Avocatul Poporului este condusă în totalitate de persoane numite politic (persoanele cu putere de decizie), nu răspunde juridic, iar bugetul acesteia este decis tot de partidul care deţine majoritatea în Parlament şi care se află la guvernare. Independenţa şi imparţialitatea acestei instituţii nu se pot susţine, atât timp cât numirea şi revocarea se fac direct de Parlament. Această instituţie îşi arogă drepturi specifice magistraţilor, dar nu se supune controlului instanţelor de judecată, nu se supune controlului inspecţiei judiciare şi nu respectă statutul magistraţilor.
    8. În ceea ce priveşte încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 972 din 21 noiembrie 2012, potrivit căreia autorităţile statului au datoria de a-şi exercita competenţele în limitele impuse de Constituţie şi de lege, fără a interveni în atribuţiile legale ale celorlalte autorităţi. Principiul echilibrului puterilor în stat obligă autorităţile publice cu competenţe conjuncte în realizarea aceluiaşi obiectiv constituţional să colaboreze, iar nu să se obstrucţioneze în buna lor funcţionare. Legea nr. 35/1997 nu prevede că Avocatul Poporului face parte dintre cele trei puteri: legislativă, executivă sau judecătorească. Astfel, deşi condiţiile de numire şi de vechime sunt cele prevăzute pentru judecătorii Curţii Constituţionale, acesta nu îndeplineşte un act de justiţie, nu face parte din puterea judecătorească, ci este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică.
    9. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces civil supus unor reguli procedurale şi unor principii fundamentale, spre deosebire de soluţia dată de o autoritate publică, cu atât mai mult cu cât pentru sesizarea Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului nu există nicio regulă şi niciun criteriu clar, bine determinat. Lipsirea de o cale de acces la Curtea Constituţională, precum şi accesul la instanţă doar pentru a declara inadmisibilă cererea de obligare a Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională încalcă prevederile Constituţiei şi ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul de acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv. În plus, se susţine că se încalcă şi dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1)-(4), art. 7 alin. (4), art. 9 alin. (1), (2) şi (3), art. 10 alin. (3), art. 13 lit. a)-d), art. 17, art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (1)-(4), art. 30-33, art. 34 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    10. Referitor la art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că acesta nu întruneşte exigenţele constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la claritatea, precizia şi previzibilitatea legii, deoarece legea nu prevede condiţiile care ar trebui îndeplinite pentru ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională. Textele de lege criticate contravin şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la principiul securităţii raporturilor juridice şi la principiul încrederii legitime. Aplicarea discreţionară a unui text de lege, lipsit de predictibilitate în ceea ce priveşte accesul la Curtea Constituţională, reprezintă şi o ingerinţă a dreptului de acces la o instanţă. Mai mult, soluţia aleasă de Avocatul Poporului de a sesiza sau nu Curtea Constituţională nu va putea fi nici atacată în justiţie. Se invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragraful 225, şi nr. 682 din 27 iunie 2012, precum şi Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în Cauzele Feldman şi Slovyanskyy Bank împotriva Ucrainei şi Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei.
    11. Referitor la încălcarea art. 2 alin. (2) din Constituţie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 57, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „Hotărârea Pellegrin trebuie să fie repoziţionată în contextul jurisprudenţei anterioare a Curţii şi să fie înţeleasă ca o primă distanţare de vechiul principiu al inaplicabilităţii art. 6 la funcţia publică şi un prim pas către aplicabilitatea parţială. Această hotărâre reflectă postulatul de bază conform căruia anumiţi agenţi publici, din cauza funcţiilor lor, au o legătură specială de încredere şi loialitate cu angajatorul acestora“. Totodată, la paragraful 80 al aceleiaşi hotărâri, s-a reţinut că „art. 13 din Convenţie garantează existenţa în dreptul intern a unei căi de atac care să permită prevalarea de drepturile şi libertăţile din Convenţie, astfel cum sunt consacrate în aceasta. Prin urmare, această dispoziţie are drept consecinţă o cale de atac internă care permite examinarea conţinutului unei «plângeri credibile» întemeiate pe Convenţie şi oferirea măsurilor de reparaţie corespunzătoare. Întinderea obligaţiei care decurge din art. 13 pentru statele contractate variază în funcţie de natura plângerii reclamantului. Cu toate acestea, calea de atac prevăzută la art. 13 trebuie să fie «efectivă» atât în practică, cât şi în drept [a se vedea, în special, Hotărârea Kudła împotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, pct. 157, CEDO 2000-XI]“.
    12. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 11, art. 20 şi art. 148 din Constituţie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate precizează că Legea nr. 35/1997 conţine prevederi diferite pentru Avocatul Poporului faţă de cele prevăzute în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pentru Ombudsmanul European. Astfel, articolul 228 (ex-articolul 195 TCE) prevede la alin. (2) că „Ombudsmanul este ales, după fiecare alegere a Parlamentului European, pe durata legislaturii. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la plângerea Parlamentului European, în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau a comis o abatere gravă“. Aşadar, legislaţia europeană asigură garanţiile de independenţă a ombudsmanului, întrucât, chiar dacă există plângeri ale Parlamentului, doar o instanţă de judecată independentă şi imparţială poate decide dacă acea plângere este întemeiată sau nu, evitând abuzurile şi interesele politice. De asemenea, în tratat sunt indicate expres situaţiile în care Parlamentul poate face plângere pentru revocarea ombudsmanului, şi anume atunci când nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau a comis o abatere gravă. În schimb, potrivit legislaţiei interne, Avocatul Poporului poate fi revocat ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 35/1997. Însă o încălcare a Constituţiei sau a legilor nu poate fi constatată de către Parlament, ci doar de către o instanţă de judecată, respectiv de Curtea Constituţională, fiind afectată în acest mod independenţa instituţiei. O altă diferenţă faţă de tratat este şi aceea că Avocatul Poporului nu poate fi obligat de nimeni să se supună instrucţiunilor sau „dispoziţiilor“ sale. Această formulare adăugată faţă de tratat, privind nesupunerea faţă de „dispoziţii“, ar putea crea confuzie, înţelegându-se că Avocatul Poporului nu poate fi obligat să se supună nici dispoziţiilor unei instanţe de judecată. Astfel, se susţine că, în cauza C-337/15, Ombudsmanul European a fost sancţionat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu plata unor daune morale pentru cauzarea unui prejudiciu unui petent. De asemenea, se invocă hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-234/02 Ombudsmanul European împotriva Frank Lamberts. Totodată, se susţine că dispoziţii privind Ombudsmanul European se regăsesc şi în art. 41 şi art. 51-54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în Decizia Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul şi condiţiile generale pentru exercitarea funcţiilor Ombudsmanului (94/262/CECO, CE, Euratom), precum şi în Decizia privind Codul Bunei Conduite Administrative a Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP).
    13. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 15 şi art. 16 din Constituţie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că niciuna dintre părţi, fie ea şi o autoritate publică, nu poate invoca independenţa instituţiei pentru a se sustrage unei eventuale răspunderi şi unui litigiu. De asemenea, în aceeaşi chestiune, respectiv sesizarea Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este obligată să respecte prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în timp ce Avocatul Poporului nu are niciun criteriu privind sesizarea Curţii Constituţionale, aceasta fiind lăsată la libera sa apreciere. Or, Avocatul Poporului nu poate avea criterii pentru independenţă, distincte de instanţele de judecată în aceeaşi chestiune, respectiv sesizarea Curţii Constituţionale. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil. În speţă, este vorba despre instituţii independente - instanţele de judecată şi Avocatul Poporului - şi de criterii de sesizare a Curţii Constituţionale, care, în cazul instanţelor, sunt clare, iar, în cazul Avocatului Poporului, nu există, fiind lăsate la libera sa apreciere.
    14. Referitor la încălcarea art. 21 din Constituţie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată că fiecare justiţiabil are dreptul să prezinte în faţa unei instanţe orice contestaţie referitoare la „drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil“, sens în care invocă prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul de acces la instanţă trebuie să fie „concret şi efectiv“. În plus, dreptul la o instanţă include nu numai dreptul de a iniţia o acţiune, ci şi dreptul la soluţionarea juridică a litigiului. Litigiile prezentate în faţa unei instanţe constituţionale pot, de asemenea, să intre sub incidenţa art. 6 din Convenţie, sens în care invocă Hotărârea pronunţată în Cauza Ruiz-Mateos împotriva Spaniei. Aşadar, atunci când accesul la o jurisdicţie constituţională se poate realiza doar indirect prin intermediul instanţei de judecată în cadrul unui litigiu sau prin intermediul Avocatului Poporului, prin nesesizarea Curţii Constituţionale se încalcă dreptul de acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţie, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011. Se mai susţine că limitările aduse accesului la justiţie nu au un scop legitim, iar, în cazul în care s-ar respinge acţiunea privind obligarea de către instanţa judecătorească a Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională, pe motiv că Avocatul Poporului nu se supune niciunei autorităţi, măsura nu este nici proporţională, fiind afectată însăşi esenţa dreptului de acces la justiţie. Dreptul de acces la justiţie nu poate fi sacrificat sub pretextul independenţei instituţiei Avocatului Poporului, mai ales că aceasta vizează verificarea constituţionalităţii unor dispoziţii legale care sunt în interesul cetăţenilor, şi nu anumite măsuri care ar împiedica apărarea drepturilor, intereselor şi libertăţilor cetăţenilor. Chiar dacă, prin Decizia nr. 336 din 24 septembrie 2013, Curtea Constituţională a stabilit că ridicarea directă a excepţiei de neconstituţionalitate este şi rămâne la aprecierea exclusivă a Avocatului Poporului, acesta neputând fi obligat sau împiedicat de nicio autoritate publică să ridice o atare excepţie, aceasta poate realiza o interpretare preluând doctrina dreptului viu. Tendinţa jurisprudenţei recente a Curţii Constituţionale este aceea de a stabili şi dezvolta exigenţe constituţionale sporite în sensul asigurării unei protecţii efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, integrate conţinutului normativ al art. 16, art. 21 sau al art. 129 din Constituţie. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    15. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 52, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că este o asociaţie care are ca scop apărarea şi promovarea drepturilor cetăţenilor, iar prin îngrădirea dreptului de a contesta refuzul nejustificat al Avocatului Poporului de a soluţiona cererea de sesizare a Curţii Constituţionale i se încalcă dreptul prevăzut de art. 52 din Constituţie, paguba constând în îngrădirea scopului pentru care a fost înfiinţată asociaţia.
    16. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile de lege criticate i se restrânge dreptul de i se soluţiona cererea pe fond, respectiv dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil, precum şi dreptul de recurs efectiv, iar o atare restrângere nu este proporţională.
    17. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 124 din Constituţie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, deşi nu înfăptuieşte justiţia, condiţiile de numire a Avocatului Poporului sunt cele prevăzute pentru judecătorii de la Curtea Constituţională. Totodată, susţine că instituţia Avocatul Poporului este lipsită de independenţă şi de imparţialitate. Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, lipsa de independenţă sau imparţialitate a organului decizional sau încălcarea de către acest organ a unei garanţii procedurale fundamentale nu poate constitui o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie în cazul în care decizia a fost supusă controlului ulterior din partea unui organ judiciar cu jurisdicţie deplină care a asigurat respectarea garanţiilor prevăzute de art. 6 paragraful 1, remediind încălcarea iniţială.
    18. În final, referitor la încălcarea art. 126 din Constituţie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, în cazul în care actele emise de Avocatul Poporului nu ar putea fi supuse controlului judecătoresc, această instituţie se transformă în putere judecătorească, concurentă cu instanţele judecătoreşti, actul emis de aceasta echivalând cu o hotărâre definitivă.
    19. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale menţionate, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 24 septembrie 2013. Consideră că argumentele de neconstituţionalitate vizează în fapt nemulţumirea reclamantei faţă de inexistenţa, în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, a unui mecanism obligatoriu de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate solicitate. De asemenea, instanţa apreciază că prevederile de lege criticate sunt în concordanţă atât cu Constituţia României, cât şi cu documentele internaţionale care guvernează modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor de tip Ombudsman, respectiv Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 1615 (2003) pct. 7.2 şi 7.5.
    20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    21. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, deoarece, în realitate, argumentele de neconstituţionalitate vizează nemulţumirea autoarei excepţiei faţă de inexistenţa în cadrul instituţiei Avocatul Poporului a unui mecanism obligatoriu de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate solicitate de persoanele fizice. Finalitatea demersului autoarei excepţiei o constituie, în mod evident, obligarea instituţiei Avocatul Poporului, fie prin intermediul instanţei de judecată, fie al legiuitorului, la ridicarea directă a unei excepţii de neconstituţionalitate în sensul dorit de Asociaţia Principia.
    22. De altfel, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură a îngrădi accesul la justiţia constituţională, ci, dimpotrivă, acestea conturează natura juridică specifică a instituţiei Avocatul Poporului, punând la dispoziţia acesteia un instrument juridic suplimentar de intervenţie în scopul protejării drepturilor şi libertăţilor constituţionale, prin intermediul declanşării controlului de constituţionalitate. Astfel, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constituţionalitate, ceea ce înseamnă că Avocatul Poporului ridică o excepţie de neconstituţionalitate distinct de orice procedură judiciară, aşadar, în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv. Instituirea unui mecanism obligatoriu de control al legilor şi ordonanţelor Guvernului este apanajul exclusiv al legiuitorului, însă soluţia legislativă aleasă ar trebui să asigure Avocatului Poporului garanţiile de autoritate, independenţă şi imparţialitate care ţin de însăşi esenţa unei instituţii de tip Ombudsman. De altfel, asemenea propuneri legislative au existat, însă au fost respinse de Parlament, întrucât textul propus, stabilind în sarcina Avocatului Poporului obligaţia de a sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţelor Guvernului, ar fi contravenit dispoziţiilor constituţionale ale art. 146 lit. d) teza finală, potrivit cărora „excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului“, precum şi celor ale art. 58-60, care stabilesc rolul Avocatului Poporului. Implicarea Avocatului Poporului în controlul de constituţionalitate trebuie abordată prin interpretarea art. 146 lit. d) teza finală din Legea fundamentală în coroborare cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 58-60 şi având în vedere prevederile Legii nr. 47/1992. Potrivit art. 58-60 din Constituţie şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, rolul Avocatului Poporului este acela de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. În vederea realizării acestui scop, Avocatul Poporului a fost învestit cu o serie de prerogative, printre care, după revizuirea Constituţiei în anul 2003, şi cu posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, raportat la art. 15 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 35/1997. Este evident că prin această importantă atribuţie Avocatul Poporului dispune de o pârghie serioasă şi eficientă pentru îndeplinirea rolului său constituţional. Deşi nici Constituţia şi nici legea sa organică nu reglementează cazurile în care se ridică excepţia de neconstituţionalitate, se poate concluziona că prin posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale nu s-a urmărit ca instituţia Avocatul Poporului să fie transformată într-un arbitru între instituţiile statului şi nici să se substituie Curţii Constituţionale sau Parlamentului. Tocmai din acest motiv, Avocatul Poporului are latitudinea de a stabili cazurile în care poate să intervină. Or, sesizarea directă a Curţii Constituţionale, fără a se oferi Avocatului Poporului posibilitatea de a analiza îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate stabilite de lege, precum şi de a aprecia asupra neconcordanţei dispoziţiilor legale criticate faţă de prevederile Legii fundamentale ar contraveni statutului său de instituţie independentă, creând un precedent periculos, la îndemâna oricui urmăreşte atingerea unui scop politic prin utilizarea mecanismului excepţiei de neconstituţionalitate. Reglementarea obligaţiei Avocatului Poporului de a sesiza direct Curtea Constituţională ar fi menită să anihileze orice posibilitate de analiză judicioasă a aspectelor de constituţionalitate, implicarea Avocatului Poporului în controlul de constituţionalitate în această situaţie limitându-se doar la „expedierea“ către Curtea Constituţională a solicitării motivate primite. În temeiul reglementării legale menţionate, Avocatul Poporului nu-şi poate exercita atribuţiile decât în limitele constituţionale şi legale stabilite în vederea îndeplinirii rolului său de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, fără a se substitui altor autorităţi publice care, la rândul lor, trebuie să-şi îndeplinească propriile atribuţii, astfel cum sunt acestea reglementate în legislaţia în vigoare. Este semnificativ faptul că jurământul pe care trebuie să-l depună Avocatul Poporului, cu prilejul învestirii lui, cuprinde obligaţia acestuia de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi de a-şi îndeplini cu bună-credinţă şi imparţialitate atribuţiile. În ceea ce priveşte posibilitatea cetăţenilor de a beneficia de protecţia drepturilor şi libertăţilor lor, legislaţia actuală reglementează o serie de mijloace menite să asigure protecţia cetăţenilor împotriva aplicării unor dispoziţii legale neconstituţionale. În plus, persoanele fizice au posibilitatea de a solicita Avocatului Poporului examinarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale, în vederea sesizării directe a Curţii Constituţionale. Coordonatele sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate au fost confirmate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 336 din 24 septembrie 2013, Curtea Constituţională subliniind caracterul independent şi autonom al Avocatului Poporului.
    23. Totodată, Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4), ale art. 15 alin. (1) lit. i), ale art. 52 din Legea nr. 35/1997 sunt în concordanţă cu documentele internaţionale care stabilesc standardele funcţionării instituţiilor de tip Ombudsman, precum şi prerogativele acestora. Pe de o parte, Recomandarea 1615 (2003) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind instituţiile Ombudsman stabileşte, la pct. 7.5 că Ombudsman-ul trebuie să beneficieze de „imunitate personală împotriva oricărei proceduri disciplinare, administrative sau penale sau a oricăror sancţiuni legate de îndeplinirea responsabilităţilor oficiale, altele decât revocarea din partea Parlamentului pentru incapacitate sau abatere etică gravă“, iar, pe de altă parte, Comisia de la Veneţia apreciază că imunitatea funcţională ar trebui să existe pe o durată nedeterminată şi să fie extinsă şi asupra personalului angajat. O altă caracteristică esenţială a independenţei funcţionale a instituţiei Ombudsman este prevăzută, cu titlu de principiu, la pct. 7.2 din Recomandarea 1615 (2003) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, şi anume „garantarea independenţei în ceea ce priveşte subiectul anchetelor, inclusiv, şi în special, în ceea ce priveşte primirea petiţiilor, deciziile privind acceptarea sau respingerea petiţiilor ca inadmisibile sau iniţierea investigaţiilor din proprie iniţiativă, luarea deciziilor cu privire la momentul şi modul de desfăşurare a investigaţiilor, luarea în considerare a probelor, tragerea concluziilor, pregătirea şi prezentarea recomandărilor şi a rapoartelor, precum şi publicarea acestora“. Prin urmare, cadrul legal de reglementare al instituţiei Avocatul Poporului este în concordanţă atât cu prevederile Constituţiei României, cât şi cu documentele internaţionale care guvernează modul de organizare şi funcţionare al instituţiilor de tip Ombudsman, cum este şi Avocatul Poporului din România, instituţie bazată pe medierea şi dialogul dintre autorităţile statului şi persoanele fizice ale căror drepturi au fost încălcate.
    24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente la şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 2 alin. (1)-(3), ale art. 13 alin. (1) lit. f) şi ale art. 30 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 15 aprilie 2014, cu următorul conţinut:
    - Art. 2 alin. (1)-(3):
    "(1) Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice.
(3) Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale.“; "

    – Art. 13 alin. (1) lit. f): „(1) Avocatul Poporului are următoarele atribuţii: […] f) poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor;“;
    – Art. 30: „Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege.“

    27. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 35/1997 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 27 februarie 2018, textele de lege criticate regăsindu-se la art. 2 alin. (1), (3) şi (4), art. 15 alin. (1) lit. i) şi art. 52 din Legea nr. 35/1997, cu acelaşi conţinut normativ, după cum urmează:
    - Art. 2 alin. (1), (3) şi (4):
    "(1) Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii.
    […]
(3) În exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice.
(4) Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale.“"

    – Art. 15 alin. (1) lit. i): „(1) Avocatul Poporului are următoarele atribuţii: […] i) poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor;“
    – Art. 52: „Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege.“

    28. Prin urmare, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 2 alin. (1), (3) şi (4), ale art. 15 alin. (1) lit. i) şi ale art. 52 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.
    29. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3)-(5) privind statul român, art. 2 alin. (2) potrivit cărora „Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu“, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) şi (6) privind instanţele judecătoreşti şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 58 alin. (3) din Constituţie, organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. Ţinând cont de aceste dispoziţii constituţionale, art. 2 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 35/1997 reglementează statutul instituţiei Avocatului Poporului de autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi prevăd că, în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice. De asemenea, Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale.
    31. Principala critică a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 35/1997, din perspectiva faptului că sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este lăsată la libera apreciere a Avocatului Poporului, fără a exista criterii clare, aşa cum există în cazul sesizării acesteia de către instanţele de judecată, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992. Cu privire la această critică, Curtea reţine că Legea fundamentală prevede posibilitatea Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională în două situaţii, şi anume, în cazul legilor înainte de promulgare potrivit art. 146 lit. a) teza întâi, precum şi în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor - potrivit art. 146 lit. d) teza a doua. În ambele situaţii, este vorba despre un control abstract de constituţionalitate, spre deosebire de controlul concret de constituţionalitate efectuat de Curtea Constituţională la sesizarea instanţelor judecătoreşti cu o excepţie de neconstituţionalitate, în temeiul art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie.
    32. Curtea s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997, devenit art. 15 alin. (1) lit. i) după republicarea legii, prin Decizia nr. 336 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 7 noiembrie 2013, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestora. Curtea Constituţională a reţinut că atribuţia Avocatului Poporului de a ridica excepţii de neconstituţionalitate a fost introdusă prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003. Soluţia legislativă criticată a fost introdusă în cuprinsul Legii nr. 35/1997 prin art. I pct. 10 din Legea nr. 233/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iunie 2004. Curtea a mai reţinut că art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 reia la nivel infraconstituţional dispoziţiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora „excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului“.
    33. Curtea a mai constatat că, potrivit jurisprudenţei sale constante, Avocatul Poporului poate declanşa controlul de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate indiferent de problemele vizate prin aceasta (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 14 iulie 2006, Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, Decizia nr. 742 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Decizia nr. 365 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 9 aprilie 2009, Decizia nr. 1.555 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 28 decembrie 2009, sau Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010), însă ridicarea directă a excepţiei de neconstituţionalitate este şi rămâne la aprecierea exclusivă a Avocatului Poporului, acesta neputând fi obligat sau împiedicat de nicio autoritate publică să ridice o atare excepţie. În consecinţă, Curtea a constatat că Avocatul Poporului are exclusivitatea în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură.
    34. Cu privire la comparaţia pe care o face autoarea excepţiei între o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în cadrul unui litigiu în faţa instanţei judecătoreşti, potrivit art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, şi o excepţie de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, potrivit art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, din perspectiva condiţiilor de admisibilitate, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017. La paragraful 44 al acestei decizii, Curtea a stabilit că, referitor la cea de-a doua teză a art. 146 lit. d) din Constituţie, sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „nu poate fi interpretată în acelaşi fel ca în cazul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, întrucât soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constituţionalitate“ (a se vedea Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, şi Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, paragraful 16). Astfel, Avocatul Poporului ridică o excepţie de neconstituţionalitate distinct de orice procedură judiciară, aşadar, în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv (a se vedea, cu privire la caracterul abstract al controlului exercitat în condiţiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013, iar cu privire la condiţionările şi implicaţiile unui control abstract de constituţionalitate, mutatis mutandis, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 33).
    35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    36. Având în vedere această jurisprudenţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 2 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 15 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 35/1997 - care reglementează statutul instituţiei Avocatul Poporului şi atribuţia acestuia de a sesiza direct Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate - nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, nefiind lipsite de claritate şi precizie în ceea ce priveşte procedura de sesizare a Curţii Constituţionale. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, Avocatul Poporului ridică o excepţie de neconstituţionalitate distinct de orice procedură judiciară, aşadar, în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv, fiind vorba, aşadar, despre un control abstract de constituţionalitate.
    37. Referitor la încălcarea prevederilor din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea constată că aceasta nu este o veritabilă critică de neconstituţionalitate, nefiind raportată la principii sau dispoziţii constituţionale, aşa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
    38. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la încălcarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, astfel cum sunt prevăzute în art. 21 din Constituţie şi în art. 6 şi art. 13 din Convenţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată, Curtea Constituţională a reţinut că, în ceea ce priveşte incidenţa prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa curţilor constituţionale, prin Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deşi Curţii Constituţionale nu îi revine sarcina de a statua cu privire la fondul unei cauze, decizia acesteia poate să aibă consecinţe asupra obiectului litigiului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că nu se poate exclude într-o manieră generală aplicabilitatea art. 6 din Convenţie la procedurile în faţa jurisdicţiilor constituţionale. Atunci când dreptul intern prevede existenţa unor asemenea jurisdicţii, la care accesul este deschis direct sau indirect justiţiabililor, procedurile care se desfăşoară în faţa lor trebuie să respecte principiile prevăzute de art. 6 din Convenţie, atunci când decizia Curţii Constituţionale poate influenţa fondul litigiului ce se dezbate în faţa instanţelor ordinare. Prin urmare, art. 6 din Convenţie va fi aplicabil în cazul jurisdicţiilor constituţionale doar atunci când aceste jurisdicţii exercită controlul de constituţionalitate la sesizarea persoanelor, pentru apărarea drepturilor lor fundamentale, fie pe calea recursului direct, fie pe cale de excepţie.
    39. Or, Curtea reţine că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, în cazul ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate de către Avocatul Poporului, Curtea Constituţională nu exercită un control de constituţionalitate concret, care ar putea să influenţeze fondul litigiului, deoarece sesizarea Avocatului Poporului se face distinct de orice procedură judiciară, iar nu în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 şi art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate în procedura de sesizare directă a Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului cu o excepţie de neconstituţionalitate, deoarece această procedură nu are legătură cu vreun litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti. Pe de altă parte, Curtea reţine că orice persoană are dreptul de a formula, în cadrul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, în care este parte, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, în temeiul art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie şi în condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
    40. Curtea constată că, în ipoteza în care Avocatul Poporului ar fi obligat să sesizeze Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, la cererea persoanelor fizice sau juridice, s-ar ajunge la convertirea controlului de constituţionalitate realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-o veritabilă actio popularis, instrument nereglementat de Constituţie în sistemul românesc de control de constituţionalitate a legilor.
    41. Referitor la critica privind încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, principiu prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece atribuţia Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate este prevăzută în art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate nu prevăd imixtiuni ale vreuneia dintre cele trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească în activitatea alteia.
    42. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate care vizează încălcarea art. 2 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât faptul că Avocatul Poporului decide, în mod exclusiv, dacă sesizează sau nu Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, neputând fi obligat sau împiedicat de nicio autoritate publică să ridice o atare excepţie, nu are semnificaţia exercitării suveranităţii naţionale în nume propriu, ci reprezintă o atribuţie prevăzută de Constituţie.
    43. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) privind universalitatea şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi din Constituţie, prin faptul că sesizarea Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului este lăsată la libera sa apreciere, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate dau expresie prevederilor art. 146 lit. d) teza a doua din Legea fundamentală şi nu conţin reglementări care să contravină nici art. 15 alin. (1), potrivit căruia cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, şi nici art. 16 privind principiul egalităţii în drepturi. Comparaţia pe care o face autoarea excepţiei între instanţele judecătoreşti şi Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, nu poate fi primită, deoarece vizează două tipuri diferite de control de constituţionalitate, din punctul de vedere al existenţei sau nu a unui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, în care să se fi ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
    44. Referitor la critica privind încălcarea art. 52 din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 35/1997 nu încalcă dreptul persoanei vătămate într-un drept al său sau într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, Avocatul Poporului are exclusivitate în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură.
    45. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.
    46. De asemenea, dispoziţiile art. 124 şi art. 126 din Constituţie, invocate din perspectiva lipsei de independenţă şi imparţialitate a Avocatului Poporului, nu au incidenţă în cauză, deoarece acestea se referă la înfăptuirea justiţiei, în numele legii, de către instanţele judecătoreşti şi la independenţa instanţelor judecătoreşti, neavând nicio legătură cu statutul Avocatului Poporului şi cu atribuţia acestuia de a sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.
    47. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 11, art. 20 şi art. 148, prin faptul că reglementările europene privind Ombudsmanul European diferă faţă de cele naţionale privind Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte numirea, revocarea şi garanţiile de independenţă, Curtea constată că această critică nu poate fi primită, deoarece este evident că statutul Ombudsmanului European este diferit de cel al Avocatului Poporului, reglementările naţionale privind numirea şi revocarea Avocatului Poporului neputând fi aceleaşi cu cele europene privind numirea şi revocarea Ombudsmanului European.
    48. Cu privire la răspunderea Avocatului Poporului şi la dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 35/1997, potrivit cărora Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, Curtea constată că nici aceste dispoziţii criticate nu contravin prevederilor constituţionale. Din analiza textului de lege criticat, se observă că este exclusă răspunderea juridică doar în cazul respectării legii, nu şi în situaţia nerespectării acesteia.
    49. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, în ceea ce priveşte statutul şi răspunderea Avocatului Poporului, prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012, acesta se află în raporturi constituţionale şi legale directe cu Parlamentul. Astfel, din coroborarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi ale art. 65 alin. (2) lit. i) din Constituţie, reiese că Avocatul Poporului este numit în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe o perioadă de 5 ani. Totodată, în condiţiile Legii nr. 35/1997, mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen, printre altele, în caz de revocare din funcţie, iar revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, în conformitate cu art. 60 din Constituţie, Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora, iar rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.
    50. Aşadar, Curtea a constatat că Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, activitatea sa fiind supusă controlului parlamentar. Ca urmare, Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora şi, în consecinţă, printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare, să dispună măsurile legale.
    51. Având în vedere aceste considerente cuprinse în Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, precitată, critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la lipsa de independenţă a Avocatului Poporului şi la lipsa de răspundere a acestuia este neîntemeiată.
    52. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Principia în Dosarul nr. 1.262/59/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (1), (3) şi (4), ale art. 15 alin. (1) lit. i) şi ale art. 52 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016