Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 103 din 23 februarie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 264, art. 407 şi art. 410 din acelaşi act normativ    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 103 din 23 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 264, art. 407 şi art. 410 din acelaşi act normativ

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 575 din 7 iunie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 264, art. 407 alin. (1) şi art. 410 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Senică Benga în Dosarul nr. 1.633/338/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.069D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.247D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261, art. 264 şi art. 407 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vladu Mituş Aurelian în Dosarul nr. 12.904/236/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală (nr. dosar Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală 2.769/2018). La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar prin care autorul excepţiei solicită judecarea în lipsă.
    4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor nr. 2.069D/2018 şi nr. 2.247D/2018. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.247D/2018 la Dosarul nr. 2.069D/2018, care a fost primul înregistrat.
    5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că legiuitorul a prevăzut garanţii ca persoana să primească actele procedurale, iar agentul procedural are obligaţia să se intereseze când poate fi găsită persoana citată şi numai în lipsa acestor informaţii să afişeze pe uşa locuinţei înştiinţarea privind citaţia sau comunicarea. Înştiinţarea prevede inclusiv termenul stabilit de organul judiciar care a emis citaţia, în care destinatarul este îndreptăţit să se prezinte la acest organ pentru a i se comunica citaţia. Împrejurarea că în anumite cazuri organul procedural nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege excedează controlului de constituţionalitate. În ceea ce priveşte persoanele analfabete, acestea pot beneficia, în temeiul legii, de asistenţa rudelor sau a unui avocat. În situaţia acestei categorii de persoane este de dorit ca înmânarea actelor şi citaţiilor să se facă prin rude sau administratorul imobilului, astfel cum prevăd dispoziţiile criticate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    6. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.633/338/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 264, art. 407 alin. (1) şi art. 410 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Senică Benga cu ocazia soluţionării unui apel împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Zărneşti.
    7. Prin Decizia penală nr. 1.461/A din 1 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 12.904/236/2013 (nr. dosar Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală 2.769/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261, art. 264 şi art. 407 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vladu Mituş Aurelian într-o cauză penală aflată în etapa procesuală a apelului.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală, raportate la art. 264, art. 407 alin. (1) şi art. 410 alin. (1) din acelaşi act normativ, contravin prevederilor constituţionale privind garantarea accesului la justiţie, prin posibilitatea de a exercita căile de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. În lipsa prescrierii unor comportamente precise pe care agentul constatator trebuie să le adopte, afişarea şi înştiinţarea devin chestiuni pur formale, neadecvate din perspectiva dreptului fundamental de acces liber la justiţie. Apreciază că dispoziţiile criticate nu îndeplinesc cerinţele de accesibilitate, claritate şi precizie ale unei legi, nepermiţând persoanelor interesate să îşi regleze conduita, deoarece nu sunt clarificate condiţiile în care agentul poate realiza afişarea înştiinţării. Totodată, în lipsa unor garanţii privind modalitatea în care s-a realizat afişarea, faptul că agentul a făcut acest lucru nu poate fi practic contestat.
    9. Pe de altă parte, legiuitorul nu a clarificat care este termenul în care trebuie să se prezinte o persoană pentru a ridica copia minutei sau orice alt act procedural, respectiv actul prin care organul judiciar stabileşte acest termen, fiind iar în prezenţa unei reglementări imprecise.
    10. Susţin că dispoziţiile art. 407 din Codul de procedură penală nu sunt previzibile şi nu oferă garanţia dreptului la un proces echitabil în condiţiile în care destinatarul hotărârii judecătoreşti este o persoană analfabetă. Chiar dacă se poate susţine că orice persoană analfabetă poate apela la o cunoştinţă pentru a i se citi conţinutul citaţiei/hotărârii/altor acte de procedură, nu înseamnă că interesele acestor persoane sunt protejate, din perspectiva dreptului la un proces echitabil şi al accesului la justiţie. Este evident că în cazul afişării citaţiei pe uşa principală a clădirii nu există mijloacele legale care să garanteze accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil în cazul persoanelor analfabete.
    11. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile din Codul de procedură penală sunt suficient de clare şi previzibile, astfel încât participanţii la procesul penal pot înţelege care sunt drepturile şi obligaţiile fiecăruia în cazul în care agentul procedural nu găseşte persoana citată la domiciliu. Obligaţia agentului procedural de a se interesa când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citaţia este clară, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea acesteia urmează a fi cenzurată de instanţa de judecată. De asemenea, faptul că în Codul de procedură penală nu se prevede termenul în care persoana citată se poate prezenta la sediul organului judiciar pentru ridicarea actului comunicat nu este de natură să facă norma imprevizibilă, deoarece textul Codului de procedură penală se completează cu Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. În plus, termenul în care se poate prezenta pentru ridicarea actului procedural îi este comunicat persoanei citate, astfel încât aceasta poate lua cunoştinţă de acest termen.
    12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textele criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici vreun text din Constituţie, dimpotrivă, prin acestea se asigură comunicarea actelor procedurale către orice persoană, stabilindu-se reguli clare în acest sens. Apreciază că singura soluţie în cazul unei persoane care nu poate citi este ca aceasta să apeleze la o persoană care ştie să citească. Dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Avocatul Poporului apreciază că textul criticat nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al participanţilor la procesul penal, prevăzut în art. 21 din Constituţie. Astfel, în cadrul procesual, participanţii la procesul penal beneficiază de garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, având posibilitatea de a-şi apăra drepturile şi interesele procesuale sau procedurale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 778 din 17 noiembrie 2015).
    15. Mai mult, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2).
    16. Ca atare, susţine că cerinţa legală a prezentării la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia, în cazul în care persoana citată nu a fost găsită la adresa indicată să primească citaţia, este constituţională, ea nefiind de natură să împiedice liberul acces la justiţie ori să îi îngrădească părţii dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este menită să asigure îndeplinirea condiţiilor procedurale necesare pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii. În continuare, invocă Decizia nr. 400 din 5 octombrie 2004, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, Decizia nr. 876 din 6 iulie 2010 şi Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2004.
    17. Prin urmare, legiuitorul a reglementat comunicarea actelor procedurale ca fiind mijlocul prin care sunt aduse la cunoştinţa participanţilor la desfăşurarea procesului penal actele procedurale sau etapele procesuale parcurse sau cele care urmează să aibă loc, iar, în acest sens, sunt prevăzute două modalităţi de comunicare a actelor procedurale: prin înmânarea sau comunicarea copiei certificate a acestora către partea interesată sau prin înştiinţarea despre efectuarea unui act procedural în cursul procesului penal. În materie procesual penală, legea ţine seama de situaţia locativă de fapt a persoanei, şi nu de situaţia de drept. Aşadar, prima măsură dispusă pentru comunicarea actelor procedurale este citarea suspectului, a inculpatului, a celorlalte părţi în proces, precum şi a altor participanţi, ca regulă, la adresa unde locuiesc.
    18. Luând în considerare aceste aspecte, apreciază că normele legale criticate nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justiţie. Astfel, în funcţie de poziţia procesuală a participanţilor la procesul penal, precum şi de faza procesuală, aceştia pot propune probe utile şi pertinente care să le dovedească susţinerile, pentru ca instanţa de judecată să le încuviinţeze, iar apoi să le administreze, în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti.
    19. Motivele invocate de către autorul excepţiei, raportate la situaţia concretă cu care acesta se confruntă, relevă, mai degrabă, aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce reprezintă atributul exclusiv al instanţei de judecată, singura în măsură să decidă cu privire la înţelesul şi modul de aplicare a normelor criticate. Aşa fiind, norma criticată nu îngrădeşte în niciun fel dreptul la justiţie al persoanei interesate, ci, dimpotrivă, reprezintă expresia dreptului la un proces echitabil, legiuitorul stabilind, astfel, procedura de urmat în cazul comunicării celorlalte acte de procedură. Împrejurarea că un act procedural se consideră comunicat de la data expirării termenului stabilit de organul judiciar nu este de natură să împiedice accesul liber la justiţie şi să îngrădească dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este menită să asigure îndeplinirea condiţiilor procedurale necesare pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
    20. În această materie, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.
    21. Astfel, reglementarea prevăzută de art. 264 alin. (4) din Codul de procedură penală constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.
    22. Pe de altă parte, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii (nemo censetur ignorare legem), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevede că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, iar exercitarea lui ţine de modul în care acesta apreciază în acest sens.
    23. Pentru aceste motive, apreciază că dispoziţiile art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 264, art. 407 alin. (1) şi art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, faţă de art. 21 şi art. 129 din Constituţie, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 261 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 264, art. 407 şi art. 410 din acelaşi act normativ. Prevederile art. 261 se referă la „înmânarea citaţiei altor persoane“, cele ale art. 264 la „comunicarea altor acte procedurale“, cele ale art. 407 la „comunicarea hotărârii“ şi cele ale art. 410 la „termenul de declarare a apelului“.
    27. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia textele criticate nu îndeplinesc cerinţele de accesibilitate, claritate şi precizie ale unei legii, deoarece nu reglementează comportamente precise pe care agentul procedural trebuie să le adopte şi nici nu sunt clarificate condiţiile în care agentul poate realiza afişarea înştiinţării. Astfel, Curtea a observat, de exemplu, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita.
    29. Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel& S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    30. Totodată, Curtea a constatat că, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce“, iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, „actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie“. Aşadar, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    31. Având în vedere aceste aspecte, Curtea observă că atât elementele referitoare la comportamentul pe care agentul procedural trebuie să îl adopte, cât şi cele referitoare la condiţiile în care agentul poate realiza afişarea înştiinţării sunt reglementate de dispoziţiile procesual penale. Astfel, dispoziţiile art. 260 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că citaţia se înmânează, oriunde este găsit, personal celui citat, care va semna dovada de primire. În cazul în care persoana citată refuză să primească citaţia, dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol dispun că persoana însărcinată să comunice citaţia va afişa pe uşa destinatarului o înştiinţare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Acelaşi alineat prevede datele pe care înştiinţarea trebuie să le cuprindă, în scopul realizării unei informări complete a persoanei citate, care are calitatea de suspect sau de inculpat, cu privire la cauza în care este citată, inclusiv condiţiile în care citaţia se consideră comunicată. Totodată, dispoziţiile art. 260 alin. (2^1) din Codul de procedură penală reglementează obligaţia persoanei însărcinate să comunice citaţia de a încheia un proces-verbal în cazul în care persoana citată, primind citaţia, refuză sau nu poate să semneze dovada de primire. În cazul în care înmânarea citaţiei nu poate fi realizată potrivit art. 260 din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat în art. 261 din acelaşi act normativ procedura înmânării citaţiei altor persoane. Aceste persoane sunt expres prevăzute de alin. (1) şi (2) ale articolului menţionat, în doctrină apreciindu-se că aceste persoane sunt stabilite de lege într-o anumită ordine de preferinţă, pentru a preîntâmpina o apreciere eronată a agentului procedural asupra persoanei căreia să îi încredinţeze actul de comunicat (a se vedea Volonciu Nicolae; colectiv, Noul Cod de procedură penală, Editura Hamangiu, 2014, pag. 607). De asemenea, art. 261 alin. (3) din Codul de procedură penală reglementează obligaţia agentului procedural de a certifica identitatea şi semnătura persoanei care primeşte citaţia şi de a încheia un proces-verbal. În continuare, dispoziţiile procesual penale reglementează obligaţia agentului procedural de a afişa citaţia pe uşa locuinţei, încheind un proces-verbal, în cazul în care se refuză sau nu se poate semna dovada de primire.
    32. Totodată, în lipsa persoanelor arătate la art. 261 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, codul reglementează la alin. (4) al aceluiaşi articol obligaţia agentului procedural de a se interesa când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citaţia, iar când aceasta nu poate fi găsită, agentul afişează pe uşa locuinţei persoanei citate o înştiinţare. Şi în acest caz, elementele pe care înştiinţarea trebuie să le cuprindă sunt expres prevăzute de lege, în scopul realizării unei informări cât mai complete a persoanei citate.
    33. În final, Curtea observă că art. 261 alin. (5) din Codul de procedură penală reglementează că, în cazul în care persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau întrun hotel, dacă în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieşte, agentul este obligat să facă investigaţii pentru a afla aceasta. Dacă investigaţiile au rămas fără rezultat, agentul afişează citaţia pe uşa principală a clădirii, încheind proces-verbal şi făcând menţiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea citaţiei. Aşa fiind, Curtea apreciază că textele criticate respectă cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    34. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia reglementarea este lipsită de claritate şi previzibilitate deoarece nu prevede un termen în care trebuie să se prezinte persoana pentru a ridica copia minutei sau orice alt act procedural, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Curtea observă că, din analiza sistematică a dispoziţiilor art. 260 din Codul de procedură penală, rezultă intenţia legiuitorului de a reglementa, ca regulă, prevăzută la alin. (1) al art. 260 din Codul de procedură penală, înmânarea citaţiei, în mod personal, persoanei citate, oriunde este găsită, cu condiţia semnării dovezii de primire. În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 261 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenţa, iar dacă persoana citată locuieşte întrun imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa acestor persoane, citaţia se predă administratorului, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.
    35. La art. 260 alin. (2) şi art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală, ca excepţie de la cele anterior menţionate, în situaţia refuzului primirii citaţiei de către persoana citată şi în lipsa persoanelor arătate la art. 261 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, când în urma diligenţelor depuse de către agentul procedural persoana citată nu poate fi găsită, au fost prevăzute afişarea pe uşa destinatarului a unei înştiinţări de către persoana însărcinată să comunice citaţia şi încheierea unui proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Potrivit art. 260 alin. (2) lit. f) şi art. 261 alin. (4) lit. f) din Codul de procedură penală, înştiinţarea afişată pe uşa destinatarului trebuie să cuprindă, printre altele, menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia. Aşa fiind, Curtea apreciază că procedurile judiciare reglementate prin art. 261 din Codul de procedură penală sunt de natură a asigura prezenţa în faţa organelor judiciare a persoanelor citate, constituind, în acest fel, o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie şi a folosirii căilor de atac, şi nu o încălcare a drepturilor fundamentale anterior menţionate.
    36. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 264 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 558 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 10 noiembrie 2017, că acestea dispun cu privire la comunicarea celorlalte acte de procedură, care se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în capitolul referitor la citare. Cu acel prilej, Curtea a apreciat că „norma nu îngrădeşte în niciun fel dreptul la apărare al persoanei interesate, ci, dimpotrivă, reprezintă expresia dreptului la un proces echitabil, legiuitorul stabilind, astfel, procedura de urmat în cazul comunicării celorlalte acte de procedură. Împrejurarea că un act [...] se consideră comunicat de la data expirării termenului stabilit de organul judiciar nu este de natură a împiedica accesul liber la justiţie şi de a îngrădi dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este menită să asigure îndeplinirea condiţiilor procedurale necesare pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii“.
    37. Curtea a constatat că în această materie, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a diferitelor drepturi procesuale. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Pe de altă parte, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii (nemo censetur ignorare legem), „titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevede că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen. Dacă acesta înţelege să nu îl respecte, nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţă consecinţele negative pe care este ţinut să le suporte“.
    38. În ceea ce priveşte invocarea nerespectării drepturilor persoanelor analfabete, Curtea observă că, potrivit art. 83 din Codul de procedură penală, în cursul procesului penal, inculpatul are, printre alte drepturi, dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu. În doctrină (Volonciu Nicolae; colectiv, Noul Cod de procedură penală, Editura Hamangiu, 2014, p. 197) s-a precizat că dreptul de a fi asistat de un avocat ales este necondiţionat, părţile şi subiecţii procesuali principali putând să beneficieze de acest drept conform propriei voinţe şi propriului interes procesual, pe tot parcursul oricărei proceduri judiciare. Totodată, dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest drept. Aşa fiind, Curtea apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie al acestor persoane.
    39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Senică Benga în Dosarul nr. 1.633/338/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi de Vladu Mituş Aurelian în Dosarul nr. 12.904/236/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală (nr. dosar Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală 2.769/2018) şi constată că dispoziţiile art. 261 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 264, art. 407 şi art. 410 din acelaşi act normativ, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016