Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 101 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ale art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 101 din 25 februarie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ale art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 101 din 25 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ale art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 456 din 29 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ale art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, excepţie ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 32.224/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 177D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar note scrise, prin care solicită admiterea acesteia.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 26 mai 2017 (transmisă Curţii Constituţionale la data de 8 februarie 2018), pronunţată în Dosarul nr. 32.224/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ale art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Alexandru Firicel în cadrul soluţionării unei acţiuni de contencios administrativ prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române să comunice în scris informaţiile solicitate, în temeiul Legii nr. 544/2001, şi obligarea la plata de daune morale, acţiune în cadrul căreia reclamantul a invocat excepţia nulităţii Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale juridice şi excepţia inexistenţei Instrucţiunilor Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.111/2015 referitoare la asistenţa juridică în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi la dreptul de reprezentare procesuală a Inspectoratului General al Poliţiei Române de către Direcţia Juridică.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, autorul acesteia susţine, în esenţă, că acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, arată că pârâtul Ministerul Afacerilor Interne nu a depus la dosar dovada calităţii semnatarului întâmpinării, în sensul prevederilor Codului de procedură civilă, fiind evident că semnatarul întâmpinării nu îndeplineşte condiţiile instituite de legiuitor. În aceste condiţii, se susţine că „este evident că textul de lege criticat este imprevizibil pentru pârât, acesta optând să inducă în eroare instanţa depunând la dosarul cauzei actul de numire în funcţie al altei persoane“.
    6. Referitor la dispoziţiile art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, se susţine că acestea au fost invocate în mod eronat de către pârât în susţinerea tezei potrivit căreia structura internă/compartimentul cu denumirea „Direcţia Generală Juridică“ ar putea face acte de reprezentare procesuale pentru Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, din conţinutul textului criticat, rezultă că acesta se referă la persoane, iar nu la compartimentele interne ale persoanei juridice, şi, ca atare, nu se poate susţine afirmaţia pârâtului potrivit căreia Direcţia Generală Juridică poate sta în judecată şi poate face acte procesuale în numele şi pentru pârâtul Ministerul Afacerilor Interne. Prin urmare, se susţine că dispoziţiile art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind previzibilitatea legii, întrucât sunt imprecis formulate, nerezultând cu claritate ce se înţelege prin „persoane“.
    7. Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004, se susţine că acestea încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 53 şi art. 126 din Constituţie. În acest sens, se arată că, în timp ce art. 11 şi art. 1.247 din Codul civil reprezintă reguli ce garantează efectivitatea principiului legalităţii la nivelul legislaţiei ce constituie dreptul comun, art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 este o normă cu caracter derogatoriu care, prin interdicţia de a invoca şi cerceta pe cale de excepţie nulitatea unui act administrativ normativ, îngrădeşte nejustificat efectivitatea principiului legalităţii în materia contenciosului administrativ, principiul potrivit căruia controlul judecătoresc al actelor administrative este garantat, precum şi obligaţia constituţională a oricărui judecător de a apăra din oficiu principiul supremaţiei legii şi ordinea de drept, atunci când se confruntă într-un proces cu acte administrative normative invocate de părţi şi care încalcă în mod vădit norme imperative şi de ordine publică. Interdicţia impusă părţilor, prin art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004, de a invoca pe cale de excepţie nulitatea actului administrativ normativ care li se opune de partea adversă sau de către judecător, precum şi interdicţia impusă judecătorului, prin dispoziţiile criticate, de a verifica legalitatea şi de a pronunţa nulitatea actului administrativ normativ, în cazul unei excepţii de nulitate a normei administrative, nu au nicio justificare legitimă. De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004 încalcă şi art. 53 din Constituţie, deoarece restricţionarea posibilităţii de a se invoca şi statua nulitatea unui act administrativ normativ contrar legii nu serveşte interesului public, nu serveşte la apărarea ordinii de drept, încalcă dreptul cetăţeanului de acces la justiţie şi la un proces echitabil (în componenta privind respectarea principiului preeminenţei legii şi a principiului contradictorialităţii), împiedică un control judecătoresc efectiv al actelor administrative normative şi, nu în ultimul rând, îl împiedică pe judecător să protejeze Constituţia şi legea. Or, actul de justiţie se sprijină pe certitudini, iar nu pe incertitudini, şi trebuie să prezinte şi să garanteze securitate juridică.
    8. Referitor la dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998, se susţine că „abrogarea art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, în condiţiile în care nu s-a instituit nicio altă sancţiune pentru actul nepublicat, a lipsit nejustificat instanţele de judecată de un text precis de sancţionare a actului nepublicat, a generat insecuritate juridică, a lipsit cetăţenii ţării de o garanţie împotriva arbitrariului autorităţilor şi instituţiilor publice şi a dreptului de acces la justiţie, a lăsat art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Constituţie iluzorii, încălcând principiul securităţii raporturilor juridice, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Constituţie, dreptul de acces la justiţie şi art. 126 alin. (2) din Constituţie“. În acest sens, arată că, începând din 1991 până în prezent, legislaţia naţională a reglementat o singură procedură de intrare în vigoare a actelor normative, respectiv publicarea în Monitorul Oficial al României. De-a lungul timpului, sancţiunea actului nepublicat a fost reglementată ca fiind inexistenţa juridică, la art. 99 (devenit art. 100) şi art. 107 (devenit art. 108) din Constituţie. Art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 a avut, până la modificarea adusă prin Legea nr. 202/1998, următorul cuprins: „Potrivit prevederilor constituţionale Regia Autonomă «Monitorul Oficial» are obligaţia publicării în Monitorul Oficial al României a actelor normative, nepublicarea lor atrăgând inexistenţa acestora.“ Dispoziţiile de lege criticate au abrogat nejustificat art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, singura normă din legislaţia infraconstituţională care, reflectând Constituţia, instituise cu caracter general sancţiunea inexistenţei actului nepublicat şi care reprezenta o garanţie împotriva arbitrariului autorităţilor publice în ceea ce priveşte publicarea actelor normative. În lipsa unei sancţiuni clar instituite de lege pentru actul normativ nepublicat şi în lipsa unei definiţii clare şi complete a actului normativ administrativ, instanţele au început să dezvolte o jurisprudenţă neunitară în ceea ce priveşte actele normative nepublicate, după cum urmează: unele instanţe au reţinut inexistenţa actului normativ nepublicat, alte instanţe au reţinut nulitatea actului normativ nepublicat, iar altele au reţinut că actul normativ nesecret, nemilitar, nepublicat este valabil. Mai mult, în lipsa unei sancţiuni exprese prevăzute de lege, „chiar şi Curtea Constituţională a arătat dezorientare în ceea ce priveşte sancţiunea ce afectează actul normativ nepublicat, reţinând, spre exemplu, la paragraful 19 al Deciziei nr. 392 din 2 iulie 2014, cu referire la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004, că actul administrativ nu este accesibil şi, deci, nici opozabil“.
    9. În final, autorul excepţiei redă jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind efectele deciziilor sale, în special cea privind intrarea în vigoare a normelor abrogate odată cu declararea ca fiind neconstituţionale a normelor abrogatoare, invocând deciziile nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 şi nr. 206 din 29 aprilie 2013. De asemenea, autorul excepţiei invocă deciziile nr. 766 din 15 iunie 2011, nr. 348 din 17 iunie 2014 şi nr. 447 din 29 octombrie 2013.
    10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.“;
    – Art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007: „Ministrul administraţiei şi internelor reprezintă şi angajează Ministerul Administraţiei şi Internelor în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate. În acest scop poate da împuternicire de reprezentare ministrului delegat pentru administraţie, precum şi altor persoane din subordine.“;
    – Art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004: „Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.“;
    – Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998: „Pe aceeaşi dată se abrogă art. 3 alin. 1-3 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea Regiei Autonome «Monitorul Oficial» şi cap. IV «Organizarea regiei» din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome «Monitorul Oficial», anexă la hotărâre, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 13 aprilie 1994, precum şi orice alte dispoziţii contrare, iar art. 3 lit. a) din regulament se modifică în mod corespunzător.“ Art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 are următorul conţinut: „Potrivit prevederilor constituţionale, Regia Autonomă «Monitorul Oficial» are obligaţia publicării în Monitorul Oficial al României a actelor normative, nepublicarea lor atrăgând inexistenţa acestora.“

    15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (1) privind principiul neretroactivităţii legii civile, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 100 privind actele Preşedintelui, art. 108 alin. (4) privind actele Guvernului şi art. 126 alin. (2) privind instanţele judecătoreşti.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că acestea sunt lipsite de previzibilitate, deoarece pârâtul Ministerul Afacerilor Interne nu a depus la dosar dovada calităţii semnatarului întâmpinării, în sensul prevederilor Codului de procedură civilă, iar art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 a fost invocat în mod eronat de către pârât în susţinerea tezei potrivit căreia structura internă/compartimentul cu denumirea „Direcţia Generală Juridică“ ar putea face acte de reprezentare procesuale pentru Ministerul Afacerilor Interne. Or, având în vedere aceste susţineri referitoare la problema reprezentării legale a Ministerului Afacerilor Interne în litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorul excepţiei nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, ci reprezintă aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii şi care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.
    17. Referitor la dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, criticate din aceeaşi perspectivă ca şi în cauza de faţă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 429 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 23 octombrie 2019, excepţia fiind ridicată de acelaşi autor, Alexandru Firicel. La paragraful 32 al acestei decizii, Curtea a invocat jurisprudenţa sa constantă prin care a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate nu îngrădesc controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, garantat de art. 126 alin. (6) din Constituţie, şi nici dreptul la un proces echitabil în materia contenciosului administrativ. La paragraful 33 al acestei decizii, Curtea a reţinut că, în temeiul art. 52 şi al art. 126 alin. (6) din Constituţie, autorul are la dispoziţie calea unei acţiuni prin care poate să solicite oricând instanţei judecătoreşti examinarea legalităţii unui act administrativ cu caracter normativ şi constatarea inexistenţei sale, astfel că accesul liber la justiţie nu este restricţionat în ceea ce priveşte contestarea legalităţii unor astfel de acte administrative. Sunt respectate astfel toate garanţiile specifice unui proces echitabil. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004, referitoare la acţiunea în anulare, este neîntemeiată.
    18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998, Curtea a constatat constituţionalitatea acestora prin Decizia nr. 513 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 16 decembrie 2019, excepţia fiind ridicată de acelaşi autor, Alexandru Firicel. Curtea a reţinut la paragrafele 24 şi 25 ale Deciziei nr. 513 din 24 septembrie 2019, precitată, că, referitor la sancţiunea nepublicării actelor normative, art. 108 alin. (4) din Constituţie prevede că nepublicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor şi ordonanţelor adoptate de Guvern atrage inexistenţa acestora. De asemenea, potrivit art. 100 alin. (1) din Constituţie, nepublicarea decretelor emise de Preşedinte atrage inexistenţa acestora. Având în vedere acest context legislativ, Curtea a constatat că legiuitorul constituant a prevăzut expres sancţiunea inexistenţei actului în caz de nepublicare doar pentru hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern, precum şi pentru decretele emise de Preşedinte. Art. 78 din Constituţie prevede că legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei, fără să prevadă expres sancţiunea pentru neîndeplinirea acestei obligaţii. În acea situaţie, similară cu cea din cauza de faţă, Curtea a constatat că actele cărora ar trebui, potrivit autorului excepţiei, să li se aplice sancţiunea inexistenţei sunt ordine nepublicate ale ministrului afacerilor interne, iar nu decrete emise de Preşedintele României sau hotărâri şi ordonanţe adoptate de Guvern, la care fac referire art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală, astfel că aceste dispoziţii constituţionale, invocate de autorul excepţiei, nu au relevanţă în cauză. La paragraful 27 din decizia menţionată, Curtea a constatat că faptul că legiuitorul infraconstituţional nu a prevăzut în mod expres care este sancţiunea nepublicării actului administrativ normativ în Monitorul Oficial al României nu echivalează cu lipsa obligaţiei prevăzute de art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, pentru a intra în vigoare, celelalte acte normative adoptate de Parlament în afară de legi (pentru care există reglementare separată), hotărârile Guvernului, deciziile prim-ministrului, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Acestea reprezintă norme imperative, potrivit cărora actele normative se publică în Monitorul Oficial al României.
    19. În concluzie, la paragraful 32 al Deciziei nr. 513 din 24 septembrie 2019, Curtea a constatat că abrogarea - prin textul de lege criticat - a dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, care prevedeau obligaţia Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ de a publica în Monitorul Oficial al României actele normative şi care menţionau expres sancţiunea inexistenţei actelor normative nepublicate, nu echivalează cu lipsa obligaţiei de publicare în Monitorul Oficial al României a actelor administrative normative, cu excepţiile prevăzute de lege. Cât priveşte sancţiunea concretă aplicabilă în caz de nepublicare a unui act administrativ cu caracter normativ, Curtea a constatat, la paragraful 33 al Deciziei nr. 513 din 24 septembrie 2019, că aceasta reprezintă o problemă de interpretare şi de aplicare a legii, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu o problemă de constituţionalitate. Având în vedere acestea, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998.
    20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi ale art. 7 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, excepţie ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 32.224/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016