Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 1 din 16 ianuarie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "Dacă martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal"
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 1 din 16 ianuarie 2020  referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 1 din 16 ianuarie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "Dacă martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal"

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 173 din 3 martie 2020
    Dosar nr. 2.721/1/2019

┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Francisca│ │
│Maria │- judecător la Secţia penală│
│Vasile │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Cristina │- judecător la Secţia penală│
│Neniţă │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Daniela │- judecător la Secţia penală│
│Encean │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lucia │ │
│Tatiana │- judecător la Secţia penală│
│Rog │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mirela │ │
│Sorina │- judecător la Secţia penală│
│Popescu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia penală│
│Cosma │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia penală│
│Şerban │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ştefan │- judecător la Secţia penală│
│Pistol │ │
└─────────┴────────────────────────────┘


    Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 1.362/110/2018, prin care se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal."

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Ivănuş, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.
    Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.721/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    A menţionat că la dosar au transmis puncte de vedere curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, instanţele arondate acestora, facultăţile de drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti, Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    În continuare, a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de doamna judecător-raportor Mirela Sorina Popescu, care a fost comunicat părţii la data de 23 decembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    De asemenea, a învederat că, la data de 3 decembrie 2019, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 2.603/C/2.968/III-5/2019, prin care s-a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluzii scrise.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat reprezentantului Ministerului Public să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.721/1/2019.
    Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv aceea ca întrebarea adresată instanţei supreme să nu fi primit o dezlegare printr-o soluţie anterioară dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.
    În acest sens a arătat că prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 8 martie 2019, s-a statuat că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
    A susţinut că legea procesual penală, prin dispoziţiile art. 29-34 din Codul de procedură penală, reglementează expres şi limitativ participanţii în cadrul procesului penal, aceştia fiind organele judiciare şi avocatul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, suspectul şi persoana vătămată, martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.
    În lipsa unei dispoziţii legale, persoana care sesizează organul judiciar prin denunţ nu va participa la procesul penal în temeiul calităţii de denunţător, ci în virtutea calităţii sale de persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o, la
    cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Astfel, persoana care sesizează organul judiciar prin denunţ va participa la procesul penal pe care l-a declanşat în calitatea procesuală de martor.
    Eventualul beneficiu din perspectiva tragerii la răspundere penală pe care denunţătorul îl poate avea nu se repercutează în niciun mod asupra calităţii procesuale în care acesta participă la procesul penal, ci are consecinţe exclusiv asupra valorii probante a declaraţiei sale.
    Pentru aceste argumente, a apreciat că prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se oferă soluţia problemei de drept ce face obiectul prezentei dezlegări, şi anume aceea că martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi doar subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal.
    În consecinţă, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a solicitat reprezentantului Ministerului Public să formuleze concluzii şi pe fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită.
    Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că martorul denunţător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea penală din data de 2 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.362/110/2018, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    Dacă martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal.

    II. Expunerea succintă a cauzei
    Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost sesizată cu apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 362/D din data de 5 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1.362/110/2018.
    Prin Sentinţa penală nr. 362/D din data de 5 noiembrie 2018 a Tribunalului Bacău s-a dispus achitarea inculpatei D.V., în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal, şi de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din Codul penal, întrucât faptele nu există.
    Instanţa de fond a reţinut că inculpata D.V. a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr. 16/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău din data de 14 mai 2018 pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal, şi de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal.
    Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că prin denunţul înregistrat la data de 15 ianuarie 2016, D.V., tehnician veterinar la SC C. SA O., a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 11 decembrie 2015, în incinta restaurantului M. din municipiul O., i-a remis numitei B.C.C. un ceas marca Guess, în valoare de 1.045 lei, ce fusese achiziţionat anterior de administratorul firmei, numitul S.A. Conform denunţului şi declaraţiei de martor, D.V. i-a spus numitei B.C.C. că „atenţia“ este din partea „domnului director“ ca o recompensă pentru ajutorul şi promptitudinea de care aceasta a dat dovadă la soluţionarea favorabilă a cererii formulate de SC C. SA O şi i-a mulţumit pentru ajutorul acordat. Remiterea bunului a reprezentat o recompensă pentru directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor B., numita B.C.C., care a dispus modificarea în baza de date a rasei unor bovine proprietatea SC C. SA O.
    Inculpaţii B.C.C. şi S.A. (alături de alţi patru inculpaţi) au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. 81/P/2015 din 20 aprilie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău pentru comiterea mai multor infracţiuni de luare de mită, dare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă fapta este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, infracţiuni pentru care au fost condamnaţi prin Sentinţa penală nr. 95 din 27 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.485/110/2016 al Tribunalului Bacău.
    La data de 25 ianuarie 2018, fiind audiată în calitate de martor în Dosarul penal nr. 1.485/110/2016, aflat pe rolul Tribunalului Bacău, D.V. a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurări esenţiale ale cauzei, în sensul că ceasul în valoare de 1.045 lei remis inculpatei B.C.C. a fost un cadou, în considerarea relaţiilor de prietenie şi afecţiune, iar nu un folos necuvenit în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale acesteia, în calitatea sa de director al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor B., şi că inculpatul S.A. nu a cunoscut iniţial intenţia de oferire a acestui bun drept recompensă pentru serviciul făcut de inculpată firmei SC C. SA O şi nici nu a participat cu o sumă de bani la achiziţionarea bunului. Prin această depoziţie de martor, sus-numita a urmărit ajutarea numiţilor B.C.C. şi S.A. în scopul îngreunării cercetărilor şi tragerii lor la răspundere penală în dosarul în care au calitatea de inculpaţi.
    Instanţa de fond a reţinut că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti nu au fost de natură să demonteze prezumţia de nevinovăţie a inculpatei. Astfel, deşi este cert că numita B.C.C., director al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor B., a primit un ceas marca Guess de la inculpata D.V., trimisă în judecată în prezenta cauză, mijloacele de probă demonstrează faptul că bunul respectiv a avut titlu de cadou cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, iar nu de recompensă pentru modificarea rasei a 124 de bovine aparţinând SC C. SA O. şi obţinerea paşapoartelor noi pentru aceste animale.
    Prin Decizia penală nr. 1.215 din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 1.485/110/2016, au fost admise apelurile declarate de procuror şi de inculpaţi, a fost desfiinţată în întregime Sentinţa penală nr. 95 din 27 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
    Fiind învestită cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 362/D din data de 5 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1.362/110/2018, prin care procurorul a solicitat condamnarea inculpatei D.V. pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal, la termenul din data de 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, din oficiu, a pus în discuţia părţilor cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept: „Dacă martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal“ şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 2 decembrie 2019.
    Prin Încheierea din data de 2 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul penal nr. 1.362/110/2018, instanţa de apel, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept anterior menţionate şi, în baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a suspendat judecarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

    III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 362/D din data de 5 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1.362/110/2018, a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât:
    - este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (calea de atac a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău);
    – de lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei deoarece prima instanţă a dispus achitarea inculpatei D.V. în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal, şi de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din Codul penal, cu motivarea că faptele nu există, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, prin motivele de apel, a solicitat condamnarea inculpatei pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal;
    – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    Pe fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, instanţa de trimitere a arătat că poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă numai persoana care, având cunoştinţă de vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, este audiată în legătură cu aceasta şi care, totodată, se situează în afara intereselor raportului juridic concret dedus judecăţii şi căreia i se pretinde, în aceste condiţii, să fie obiectivă şi să contribuie la aflarea adevărului.
    Or, mituitorul, beneficiar al cauzei speciale de nepedepsire, prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal, nu este o persoană ce nu are interese procesuale, atâta vreme cât există înclinarea acestuia, fie de a-şi menţine cele precizate prin autodenunţ, pentru a beneficia în continuare de cauza de nepedepsire, fie de a-şi schimba depoziţia, prin raportare la cele cuprinse în autodenunţ, în dorinţa de a nu se autoincrimina, de a se apăra de posibila acuzaţie pentru infracţiunea de dare de mită, acuzaţie ce planează în continuare asupra sa, deşi este deja beneficiar al unei soluţii de clasare, soluţie care nu are autoritate de lucru judecat din punct de vedere procesual, putându-se dispune reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere a urmăririi penale pentru cazurile prevăzute la art. 335 din Codul de procedură penală, anume când, ulterior emiterii soluţiei de clasare, se constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea ori au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea.
    Instanţa de trimitere a apreciat că denunţul făcut de mituitor are, în plan procesual penal, doar rolul de a sesiza organul de urmărire penală, conform art. 290 din Codul de procedură penală, şi nu de a crea posibilitatea introducerii denunţătorului ca martor în procesul în care se cercetează infracţiunea corelativă de luare de mită. De asemenea, s-a susţinut că denunţul mituitorului are duble valenţe, prin efectele pe care le are în plan procesual penal, organul judiciar competent putând emite o soluţie de clasare sau de încetare a procesului penal, dar şi în plan material penal, prin înlăturarea răspunderii penale ca urmare a incidenţei cauzei speciale de nepedepsire, prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal. Mai mult, această cauză de impunitate a mituitorului denunţător are rolul de a încuraja descoperirea rapidă a infracţiunilor de corupţie, mituitorul percepând instituţia denunţului ca pe un adevărat stimul de a aduce la cunoştinţa organelor judiciare comiterea acestor infracţiuni grave, el fiind la adăpost de răspunderea penală prin acest beneficiu legal. Aceeaşi cauză de impunitate a denunţului făcut de mituitor are şi rolul de a preveni comiterea infracţiunilor de luare de mită, aceasta acţionând ca o reală frână a funcţionarului care ar avea pulsiunea infracţională de a comite fapte de corupţie, fiind sub iminenta denunţare a potenţialelor sale fapte de către mituitorul care este apărat de răspunderea penală.
    În consecinţă, într-o primă opinie, instanţa de trimitere a considerat că mituitorul-denunţător nu poate fi nici subiect activ al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în condiţiile în care posibila acţiune sau inacţiune de favorizare a persoanei ce a luat mită poate fi, totodată, şi o activitate de autoincriminare pentru infracţiunea de dare de mită al cărei făptuitor este.
    În cea de-a doua opinie, instanţa de trimitere a arătat că privitor la calitatea în care poate fi audiat denunţătorul, respectiv aceea de martor, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, paragrafele 47-51) şi prin Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, paragrafele 56-60).
    Având în vedere cele două decizii ale Curţii Constituţionale anterior menţionate, s-a susţinut că, în situaţia din prezenta cauză, martorul denunţător are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, faţă de D.V. dispunându-se prin Rechizitoriul nr. 81/P/2015 din data de 20 aprilie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău clasarea pentru infracţiunea de dare de mită, în baza art. 290 alin. (3) din Codul penal.
    Denunţul a fost formulat de către D.V. la data de 15 ianuarie 2016, dată după care, în lipsa unei soluţii de clasare, când încă plana asupra acesteia riscul de a fi acuzată de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, a fost audiată de procuror în calitate de martor pe tot parcursul urmăririi penale. În acest context, instanţa de trimitere a apreciat că se poate angaja răspunderea penală a inculpatei D.V. pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului, întrucât şi-a modificat declaraţiile (implicit, şi denunţul) cu ocazia audierii în faţa instanţei în calitate de martor denunţător, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a inculpatului-mituitor din cauza în care aceasta a beneficiat de cauza de nepedepsire. A aprecia că martorul denunţător nu îndeplineşte calitatea de subiect activ nici pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, nici pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului înseamnă a lăsa nesancţionată o conduită infracţională sub un triplu aspect: beneficiază de cauza de nepedepsire ca urmare a denunţării propriei fapte de dare de mită şi s-ar dispune achitarea pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi de favorizare a făptuitorului pentru neîndeplinirea condiţiei de tipicitate ce vizează calitatea de subiect activ.

    IV. Punctele de vedere ale procurorului şi inculpatei cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât problema de drept nu este una veritabilă ce ar avea nevoie de dezlegare din partea instanţei supreme. În esenţă, procurorul a susţinut că nu există chestiuni de practică neunitară în materie, în acest sens invocând jurisprudenţa Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu menţiunea că este în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 63 din 22 ianuarie 2019 şi nr. 59 din 22 ianuarie 2019. Atâta vreme cât soluţia audierii denunţătorului în calitate de martor nu încalcă dispoziţiile legale în vigoare, nu există niciun impediment pentru ca acesta, audiat în calitate de martor, să nu poată fi subiect al infracţiunii de mărturie mincinoasă. A apreciat că nu se impune a fi formulate concluzii pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului, în considerarea Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
    În ce priveşte Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, invocată de instanţă, s-a susţinut că nu este aplicabilă întru totul şi că motivarea acestei hotărâri nu poate fi extinsă la prezenta cauză, deoarece situaţia premisă ce a stat la baza pronunţării acestei decizii este distinctă de situaţia de fapt ce a generat trimiterea în judecată a inculpatei D.V. În cauza în care s-a pronunţat Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fapta de mărturie mincinoasă reţinută în sarcina inculpatului a fost generată de aspectele relatate iniţial de către acesta în calitate de inculpat pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, aspecte pe care ulterior, audiat în calitate de martor în cauza disjunsă în care erau cercetaţi alţi participanţi la comiterea infracţiunii de tâlhărie, le-a nuanţat sub aspectul participării acelor persoane la săvârşirea faptei.
    Or, inculpata D.V. este trimisă în judecată pentru o faptă de mărturie mincinoasă generată de o depoziţie anterioară de martor dată în cursul urmăririi penale în Cauza nr. 81/P/2015, pe care aceasta a retractat-o cu ocazia celei de-a doua depoziţii de martor, în faţa instanţei de judecată, în beneficiul inculpaţilor B.C.C. şi S.A.
    Avocatul inculpatei D.V. a apreciat că problema de drept a cărei dezlegare se solicită excedează prevederilor art. 475 din Codul de procedură penală şi că mai potrivită ar fi o cerere de lămurire a aplicării deciziilor nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, şi nr. 10 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care ar fi incidente în speţă.

    V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele din circumscripţiile acestora cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din acelaşi cod, au fost consultate instanţele de judecată asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat.
    Într-o opinie majoritară, exprimată de Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Ialomiţa şi instanţele arondate, Tribunalul Covasna, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Roman, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Lieşti, s-a susţinut că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal.
    Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Oradea, Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Alba, Judecătoriei Oneşti, Judecătoriei Roşiori de Vede, Judecătoriei Videle a fost în sensul că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal.
    În cadrul Tribunalului Călăraşi şi Judecătoriei Zărneşti a fost conturată opinia în sensul că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal.
    Într-o primă opinie minoritară, exprimată de Tribunalul Arad, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Olteniţa, s-a apreciat că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal.
    În cea de-a doua opinie minoritară, exprimată de Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile din circumscripţia acestuia, Judecătoria Sighetu Marmaţiei, s-a apreciat că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, dar nu poate fi subiect activ al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal.
    În cadrul Judecătoriei Zimnicea a fost conturată opinia în sensul că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, dar poate fi subiect activ al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal.
    În cadrul Judecătoriei Lugoj au fost exprimate două opinii: prima în sensul opiniei majoritare şi a doua în sensul celei de-a doua opinii minoritare.

    VI. Jurisprudenţa naţională în materie
    La instanţa supremă au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze în care denunţătorul a fost audiat în calitate de martor: Decizia penală nr. 160 din 20 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători; Decizia penală nr. 137 din 24 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători; Sentinţa penală nr. 978 din 1 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 59 din 26 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători; Sentinţa penală nr. 305 din 26 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători; Sentinţa penală nr. 89 din 22 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 119 din 4 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători; Sentinţa penală nr. 50 din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 42 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători; Decizia penală nr. 434/A din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
    De asemenea, au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie la Curtea de Apel Craiova (Decizia penală nr. 234 din 22 februarie 2018), Judecătoria Motru (Sentinţa penală nr. 226 din 8 noiembrie 2017) şi Tribunalul Bacău (Sentinţa penală nr. 362/D/2018 din 5 noiembrie 2018).

    VII. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    - Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 8 martie 2019, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sa stabilit că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal;
    – Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 28 mai 2019, prin care s-a stabilit că participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal.

    VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
    - Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, în considerentele căreia s-au reţinut următoarele: 46. (...) Din perspectiva denunţătorului, în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi acesta dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile; 47. În cazul în care denunţătorul nu dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, denunţătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor; 48. În acest din urmă caz, Curtea distinge două situaţii, după cum există sau nu există un interes în obţinerea unui beneficiu din perspectiva tragerii acestora la răspundere penală; 49. Astfel, în cazul în care denunţătorul nu are niciun beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, declaraţia sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declaraţia oricărui alt martor, beneficiind de acelaşi tratament; 50. În cazul în care denunţătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, apare că, din această perspectivă, poziţia sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente. Referitor la aceştia din urmă, s-a precizat că, fiind interesaţi în proces, aceştia acţionează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declaraţiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susţinerea poziţiei pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului; 51. Or, astfel cum s-a arătat, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. Dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declaraţiei martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca şi serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezăşie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declaraţiilor făcute de martori;
    – Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, în ale cărei considerente au fost reluate argumentele reţinute în decizia anterior menţionată, în baza cărora s-a reţinut posibilitatea legală a audierii în calitate de martor a denunţătorului.

    IX. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
    În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri prin care să se fi statuat asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare a solicitat-o instanţa de trimitere.
    Potrivit Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, noţiunea de „martor“ are un înţeles autonom, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă
    să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41).
    Potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european, în anumite cazuri, o persoană care este audiată în calitate de martor în cadrul procesului penal poate fi considerată subiectul unei acuzaţii în materie penală, devenind astfel incidente drepturile persoanei audiate în calitate de martor de a păstra tăcerea şi de a nu contribui la propria incriminare.
    O persoană dobândeşte calitatea de acuzat, care atrage aplicabilitatea garanţiilor conferite de art. 6 din Convenţie, nu la momentul în care îi este în mod oficial conferită, ci la momentul în care autorităţile naţionale au motive plauzibile de a bănui implicarea persoanei respective în săvârşirea infracţiunii (Hotărârea din 14 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Brusco contra Franţei, paragraful 47). Curtea analizează dacă la momentul audierii organele judiciare o suspectau pe respectiva persoană de săvârşirea infracţiunii, având în vedere celelalte mijloace de probă administrate. Dacă aceste suspiciuni existau, atunci toate drepturile prevăzute de art. 6 din Convenţie în privinţa acuzaţiei în materie penală sunt incidente, inclusiv dreptul la tăcere, chiar dacă organele judiciare nu dispun efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audiază persoana în calitate de martor (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, pronunţată în Cauza Sergey Afanasyev contra Ucrainei, paragraful 58). Totodată, în cazul în care martorul face declaraţii incriminatoare, iar organul judiciar nu îi aduce la cunoştinţă dreptul la tăcere prevăzut de art. 118 din Codul de procedură penală, nu poate fi considerat că martorul a renunţat în mod neechivoc la dreptul la tăcere prin simpla continuare a relatării (Hotărârea din 27 octombrie 2011, pronunţată în Cauza Stojkovic contra Franţei şi Belgiei, paragraful 54).
    Atunci când organele judiciare nu au indicii rezonabile privind implicarea unei persoane în săvârşirea unei infracţiuni şi o audiază în calitate de martor, nu sunt incidente garanţiile art. 6 din Convenţie privind acuzaţiile în materie penală, persoana astfel audiată neputând invoca dreptul la tăcere. Instanţa de contencios european a constatat echitatea procedurii într-o cauză în care martorul a mărturisit săvârşirea faptei în faţa organelor de cercetare penală, deşi la momentul audierii nu exista niciun indiciu cu privire la implicarea acestuia. Curtea a arătat că organele judiciare au schimbat calitatea sa din martor în suspect şi nu au desfăşurat niciun procedeu probatoriu între momentul mărturisirii şi numirea unui avocat din oficiu (Hotărârea din 31 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Bandaletov contra Ucrainei, paragrafele 62-66, Hotărârea din 19 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Smolik contra Ucrainei, paragrafele 53-55).

    X. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Cu Adresa nr. 2.603/C/2.968/III-5/2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal a înaintat concluziile formulate de procurorul general asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, comunicând totodată că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind această chestiune de drept.
    În concluziile formulate în scris şi susţinute oral, procurorul general a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    În esenţă, s-a susţinut că problema de drept a cărei dezlegare se solicită a primit o rezolvare anterioară prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii în Dosarul nr. 2.691/1/2018, prin care s-a statuat că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
    Totodată, s-a susţinut că legea procesual penală, prin dispoziţiile art. 29-34 din Codul de procedură penală, reglementează expres şi limitativ participanţii în procesul penal. Aceştia sunt: organele judiciare, avocatul, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul, persoana vătămată, martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. Acestea sunt singurele persoane care au vocaţia de a participa în procesul penal.
    Prin urmare, în lipsa suportului legal, persoana care sesizează organul judiciar prin denunţ nu va participa la procesul penal în temeiul calităţii de denunţător, ci în virtutea calităţii sale de persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o, la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Altfel spus, persoana care sesizează organul judiciar prin denunţ va participa la procesul penal pe care l-a declanşat în calitatea procesuală de martor.
    Eventualul beneficiu din perspectiva tragerii la răspundere penală pe care denunţătorul îl poate avea nu se repercutează în niciun mod asupra calităţii procesuale în care acesta participă la procesul penal, ci are consecinţe exclusiv asupra valorii probante a declaraţiei sale, supusă, ca oricare altă probă, liberei aprecieri a organului judiciar.
    În consecinţă, dată fiind calitatea procesuală în care denunţătorul participă în procesul penal, având în vedere şi Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii în Dosarul nr. 2.691/1/2018, s-a susţinut că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi doar subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 alin. (1) din Codul penal, nu şi al celei de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal.

    XI. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Cu Adresa nr. 944 din 29 octombrie 2019, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a înaintat punctul de vedere asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, apreciind că denunţătorul, care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută în art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate avea în mod legal calitatea de martor şi, implicit, calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 din Codul penal.
    În argumentarea acestei opinii, în primul rând, s-a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 59 din 22 ianuarie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, paragrafele 46-51), ale cărei considerente au fost reluate în Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019 (publicată în
    Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019), prin care se consacră, în mod explicit, posibilitatea ca denunţătorul, inclusiv denunţătorul care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută în art. 290 alin. (3) din Codul penal, să aibă calitatea de martor.
    În al doilea rând, s-a susţinut că persoana care beneficiază de cauza de nepedepsire reglementată în art. 290 alin. (3) din Codul penal nu are calitatea de participant la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută în art. 289 din Codul penal, ci de autor al infracţiunii distincte de dare de mită şi, în consecinţă, nu se include în sfera de aplicare a Deciziei nr. 10 din 17 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 28 mai 2019, prin care s-a stabilit că participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute în art. 273 din Codul penal.
    Prin urmare, s-a apreciat că, în ipoteza în care mituitorul beneficiar al cauzei de nepedepsire pentru infracţiunea de dare de mită, în calitate de martor în cadrul procesului penal referitor la infracţiunea de luare de mită, „face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat“, nu există niciun impediment rezultat din dispoziţiile art. 273 din Codul penal sau ale art. 118 din Codul de procedură penală ori din Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sau din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care să excludă răspunderea sa penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
    Opinia în sensul că martorul denunţător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută în art. 290 alin. (3) din Codul penal poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute în art. 273 din Codul penal are drept consecinţă excluderea incidenţei dispoziţiilor art. 269 din Codul penal referitoare la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, în conformitate cu Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

    XII. Opinia specialiştilor consultaţi asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara - Centrul de cercetări în ştiinţe penale a opinat în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării, cu motivarea că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, potrivit căreia chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să conducă la soluţionarea pe fond a cauzei. S-a apreciat că această condiţie este îndeplinită doar în mod aparent, sesizarea privind dezlegarea chestiunii de drept tinzând în realitate la rezolvarea speţei cu care Curtea de Apel Bacău a fost învestită, şi nu la rezolvarea unor chestiuni cu caracter general. S-a susţinut că, pe de o parte, criteriul de admisibilitate tinde la filtrarea cererilor de sesizare cu un nivel prea ridicat de generalitate, dar, pe de altă parte, opreşte de la aplicarea procedurii speciale situaţiile în care instanţele solicită, în realitate, soluţionarea unui conflict concret de drept penal.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca a opinat în sensul că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă.
    Posibilitatea denunţătorului de a dobândi calitatea de martor în procesul penal rezultă din argumentele expuse pe larg de către Curtea Constituţională în Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019). În plus, neexistând o reglementare procesuală expresă privind statutul denunţătorului în procesul penal, singurul statut procesual care îi poate fi atribuit acestuia este acela de martor, cu drepturile şi obligaţiile corespondente. Codul de procedură penală nu cuprinde nicio dispoziţie explicită în sens contrar. De asemenea norma de incriminare a infracţiunii de mărturie mincinoasă nu cuprinde nicio restricţie cu privire la „tipologiile“ de martori care pot fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă.
    Referitor la argumentul instanţei de trimitere că, dacă s-ar accepta că denunţătorul poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă (sau al infracţiunii de favorizare a făptuitorului), acesta ar fi pus într-o situaţie „coercitivă“ nelegală prin faptul că, dacă ar spune adevărul cu ocazia declaraţiei sale ca martor, s-ar autoincrimina, iar dacă nu ar spune adevărul, ar comite infracţiunea de mărturie mincinoasă sau de favorizare a făptuitorului, s-a arătat că, întrucât (auto)denunţul este un act voluntar, realizat în acest caz de către persoana vizată şi pentru a obţine anumite beneficii legale, formularea denunţului reprezintă în fapt şi o manifestare de voinţă a denunţătorului de renunţare la dreptul său de a nu se autoincrimina, în sensul că este dispus să se autoincrimineze pentru a beneficia de un tratament legal privilegiat privind atragerea răspunderii penale, respectiv aplicarea cauzei de nepedepsire. Aşadar, în acest caz, denunţătorul renunţă implicit la protecţia adusă de dreptul său de a nu se autoincrimina în favoarea protecţiei aduse de cauza de nepedepsire care îi va fi aplicabilă.
    În situaţia în care ar fi retractate declaraţiile incriminatorii iniţiale, înlăturarea beneficiului privind nepedepsirea, dacă beneficiul a fost deja acordat, nu va fi posibilă pentru că, potrivit art. 290 alin. (3) din Codul penal, acest beneficiu este condiţionat doar de denunţarea faptelor, şi nu de o conduită activă a denunţătorului pe întreg parcursul procesului penal, în sensul unei contribuţii efective (prin declaraţii incriminatorii) la tragerea la răspundere penală a celorlalte persoane implicate în activitatea infracţională sesizată.
    Aşadar, posibilitatea la care face referire instanţa de trimitere, respectiv „instabilitatea“ soluţiei procurorului de clasare a cauzei şi a redeschiderii procesului penal faţă de denunţător nu există cât timp, odată ce impedimentul legal (existenţa denunţului) pentru punerea în mişcare a acţiunii penale există în mod obiectiv, este extrem de improbabil, dacă nu chiar imposibil, ca organele judiciare să mai poată valida o atare soluţie de redeschidere.
    Din această perspectivă, luând în calcul calitatea de martor atribuită denunţătorului în procesul penal, precum şi considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care se constată aplicarea prioritară a infracţiunii de mărturie mincinoasă în detrimentul infracţiunii de favorizare a făptuitorului, s-a apreciat că, în cazul în care denunţătorul se „dezice“ cu ocazia audierii sale în calitate de martor de elementele de fapt cu semnificaţie penală relatate cu ocazia denunţului sau autodenunţului şi a unei declaraţii de martor anterioare, singurul instrument aflat la dispoziţia organelor judiciare este acela de atragere a răspunderii penale pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă. În acest sens, însuşi denunţătorul, prin propria sa
    voinţă, a „optat“ iniţial pentru statutul de martor, atunci când a ales să formuleze un denunţ pentru a putea beneficia de cauza de nepedepsire.
    Referitor la întrebarea dacă martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă, prin raportare la condiţiile legale de admisibilitate ale sesizării cu dezlegarea unor chestiuni de drept, conform art. 475 din Codul de procedură penală, coroborate cu răspunsul anterior, în sensul că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, şi cu Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
    Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti a opinat în sensul că martorul denunţător, beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal.
    Deşi darea şi luarea de mită sunt două fapte distincte, fiecare dintre ele cu subiect activ propriu, condiţiile materiale în care cele două infracţiuni se săvârşesc conduc la existenţa unei necesare interdependenţe între acestea, fapt care are rezonanţă şi în plan legislativ. Această interdependenţă nu trebuie privită doar din perspectiva relevanţei de ordin procedural conferite de art. 43 alin. (2) din Codul de procedură penală, ci şi sub aspectul situaţiei speciale în care se află mituitorul denunţător, fără a cărui activitate infracţională nu ar putea exista infracţiunea de luare de mită. Atât mituitorul, cât şi mituitul sunt subiecţii unei activităţi infracţionale comune, fiind fără relevanţă sub acest aspect împrejurarea că încadrarea juridică a faptelor fiecăruia este diferită. Esenţial este contextul infracţional comun în care mituitorul şi mituitul acţionează şi care nu este susceptibil de disociere din perspectiva relevanţei asupra aspectelor analizate. În acest context, mituitorul nu ar putea fi considerat niciodată un martor „veritabil (...) care nu a participat în niciun fel la săvârşirea infracţiunii, ci doar are cunoştinţă despre aceasta“ şi care „se situează în afara intereselor raportului juridic concret dedus judecăţii şi, tocmai de aceea, se pretinde ca el să fie obiectiv şi să contribuie la aflarea adevărului“.
    Aparenţa de obiectivitate care trebuie să caracterizeze postura procesuală a martorului fiind serios ştirbită în situaţia mituitorului care denunţă fapta în condiţiile art. 290 alin. (3) din Codul penal, nu ar putea fi primită teza posibilităţii ca acesta să fie subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă.
    În ceea ce priveşte posibilitatea reţinerii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, s-a apreciat că aceasta este exclusă în speţă, având în vedere consecinţele ce pot fi deduse din Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
    Împrejurarea că nu subzistă infracţiunea de mărturie mincinoasă, întrucât cele două calităţi procesuale - subiect procesual principal şi martor - nu pot fi concomitente, chiar dacă în raport cu calitatea procesuală de subiect s-a făcut aplicarea art. 290 alin. (3) din Codul penal, nu poate fi reţinută şi în cazul infracţiunii de favorizare a făptuitorului comise în alte modalităţi decât prin declaraţii; deşi a denunţat fapta mai înainte ca aceasta să fie cunoscută organului de urmărire penală, denunţătorul poate întreprinde, ulterior denunţului, multiple acţiuni care să ajute făptuitorul în scopul cerut de textul de lege.
    Toate aceste acte ale denunţătorului - care a sesizat fapta înainte de a fi cunoscută de organul de urmărire penală şi este astfel apărat de pedeapsă - se pot constitui într-un conţinut constitutiv distinct, propriu favorizării făptuitorului, aşa cum prevede art. 269 alin. (1) din Codul penal, context în care martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzute de art. 269 din Codul penal în situaţia realizării altor modalităţi de săvârşire a faptei decât prin declaraţiile date.

    XIII. Dispoziţii legale incidente
    Codul penal
    Art. 268 - Inducerea în eroare a organelor judiciare
    "(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3) Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori sau produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale."

    Art. 269 - Favorizarea făptuitorului
    "(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.
(3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte."

    Art. 273 - Mărturia mincinoasă
    "(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Mărturia mincinoasă săvârşită:
    a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
    b) de un investigator sub acoperire;
    c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
    d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare
    se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare ori de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase."

    Art. 290 - Darea de mită
    "(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent."


    Codul de procedură penală
    Art. 29 - Participanţii în procesul penal
    "Participanţii în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali."

    Art. 32 - Părţile
    "(1) Părţile sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară.
(2) Părţile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente."

    Art. 33 - Subiecţii procesuali principali
    "(1) Subiecţii procesuali principali sunt suspectul şi persoana vătămată.
(2) Subiecţii procesuali principali au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţile, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora."

    Art. 34 - Alţi subiecţi procesuali
    "În afara participanţilor prevăzuţi la art. 33, sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale."

    Art. 114 - Persoanele audiate ca martor
    "(1) Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.
(2) Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligaţii:
    a) de a se prezenta în faţa organului judiciar care a citat-o la locul, ziua şi ora arătate în citaţie;
    b) de a depune jurământ sau declaraţie solemnă în faţa instanţei;
    c) de a spune adevărul.
(3) Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părţi sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele şi împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate.
(4) Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62."

    Art. 115 - Capacitatea de a fi martor
    "(1) Orice persoană poate fi citată şi audiată în calitate de martor, cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali.
(2) Persoanele care se află într-o situaţie ce pune la îndoială, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod conştient fapte şi împrejurări de fapt conforme cu realitatea.
(3) Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege."

    Art. 116 - Obiectul şi limitele declaraţiei martorului
    "(1) Martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurări de fapt care constituie obiectul probaţiunii în cauza în care a fost citat.
(2) Audierea martorului poate fi extinsă asupra tuturor împrejurărilor necesare pentru verificarea credibilităţii sale.
(3) Nu pot face obiectul declaraţiei martorului acele fapte sau împrejurări al căror secret ori confidenţialitate poate fi opusă prin lege organelor judiciare.
(4) Faptele sau împrejurările prevăzute la alin. (3) pot face obiectul declaraţiei martorului atunci când autoritatea competentă sau persoana îndreptăţită îşi exprimă acordul în acest sens sau atunci când există o altă cauză legală de înlăturare a obligaţiei de a păstra secretul sau confidenţialitatea."

    Art. 117 - Persoanele care au dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor
    "(1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane:
    a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;
    b) persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului.
(2) După comunicarea drepturilor şi obligaţiilor potrivit art. 120, organele judiciare comunică persoanelor prevăzute la alin. (1) dreptul de a nu da declaraţii în calitate de martor.
(3) Dacă persoanele prevăzute la alin. (1) sunt de acord să dea declaraţii, în privinţa acestora sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile martorilor.
(4) Persoana care îndeplineşte una dintre calităţile prevăzute la alin. (1) în raport cu unul dintre suspecţi sau inculpaţi este scutită de obligaţia de a depune mărturie şi împotriva celorlalţi suspecţi sau inculpaţi, în cazul în care declaraţia sa nu poate fi limitată doar la aceştia din urmă."

    Art. 118 - Dreptul martorului de a nu se acuza
    "Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară."

     Art. 290 - Denunţul
    "(1) Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.
(2) Denunţul se poate face numai personal, dispoziţiile art. 289 alin. (2), (4)-(6) şi (8)-(10) aplicându-se în mod corespunzător."



    XIV. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Opinia judecătorului-raportor este în sensul că martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
    În consecinţă, în măsura în care nu va declara adevărul şi tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat, denunţătorul audiat ca martor va răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal, fiind exclusă, în raport cu jurisprudenţa instanţei supreme, precum şi cu dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 8 martie 2019, prin care s-a stabilit că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute în art. 273 alin. (1) din Codul penal, incidenţa dispoziţiilor art. 269 din Codul penal care incriminează infracţiunea de favorizare a făptuitorului (potrivit considerentelor deciziei anterior menţionate, infracţiunea de favorizare a făptuitorului nu poate fi reţinută decât atunci când nu există alte incriminări speciale ale favorizării, cum este şi mărturia mincinoasă).

    XV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
    A. Cu privire la admisibilitatea sesizării:
    Potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    Din dispoziţiile legale anterior menţionate rezultă că, pentru a fi admisibilă, sesizarea prin care se solicită să se dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    - instanţa care a formulat sesizarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. Sub acest aspect se constată că instanţa de trimitere - Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie - a fost învestită în Dosarul nr. 1.362/110/2018 cu soluţionarea în ultimă instanţă a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 362/D din 5 noiembrie 2018 pronunţate de Tribunalul Bacău;
    – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Sub acest aspect se constată că între chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale de către instanţa de apel există o relaţie de dependenţă, în sensul că interpretarea dată de instanţa supremă poate avea consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei;
    – chestiunea de drept supusă dezlegării să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Din relaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal rezultă că problema de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs. Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 28 mai 2019, şi Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 8 martie 2019, nu se încadrează în categoria hotărârilor prin care s-a dat o rezolvare anterioară chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat.

    Astfel, prin Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că participantul la comiterea unei infracţiuni, care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal. Or, persoana care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 290 alin. (3) din Codul penal nu are calitatea de participant la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal, ci de autor al infracţiunii distincte de dare de mită, prevăzută de art. 290 din Codul penal.
    Prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu a statuat asupra calităţii procesuale în care participă denunţătorul în procesul penal, ci asupra încadrării juridice a faptei persoanei care, fiind audiată ca martor, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată, stabilind că întruneşte condiţiile de tipicitate doar ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 alin. (1) din Codul penal, nu şi pe cele ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzute de art. 269 din Codul penal.
    Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

    B. Cu privire la fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită:
    Potrivit dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, constituie infracţiune de mărturie mincinoasă „fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat“.
    Subiectul activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă este unul calificat, şi anume martorul. Calitatea de martor reprezintă o cerinţă pentru existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă, în lipsa acesteia nefiind îndeplinită condiţia tipicităţii. De asemenea, calitatea de martor trebuie să se menţină pe toată durata procesului, pentru că doar atunci i se poate cere martorului să fie consecvent în relatarea adevărului.
    În literatura juridică s-a susţinut că poate fi martor numai persoana care a perceput în mod direct faptele sau împrejurările de fapt pentru probarea cărora a fost propusă, întrucât calitatea de martor este legată de percepţia directă şi imediată a persoanei, adică de ceva ce a văzut, a auzit sau a simţit cu privire la chestiunea pentru care a fost propusă ca martor (I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, ed. a 2-a, vol. IV, pag. 661).
    Definiţia noţiunii de martor a fost modificată în noua lege procesual penală, calitatea de martor nemaifiind raportată la persoana care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de natură să servească la aflarea adevărului. În acest sens sunt dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd că poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.
    De asemenea, art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală consacră regula capacităţii oricărei persoane de a fi audiată în calitate de martor în procesul penal, cu excepţia părţilor (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente) şi a subiecţilor procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată), deoarece aceştia, având un interes substanţial în modul de soluţionare a cauzei, nu pot fi consideraţi observatori imparţiali ai faptelor deduse judecăţii.
    Dispoziţiile art. 29-34 din Codul de procedură penală reglementează expres şi limitativ participanţii în procesul penal. Aceştia sunt: organele judiciare, avocatul, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul, persoana vătămată, martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. Acestea sunt singurele persoane care au vocaţia de a participa în procesul penal.
    În absenţa unei reglementări legale exprese privind statutul denunţătorului, persoana care sesizează organul judiciar prin denunţ nu va participa la procesul penal în calitate de denunţător, ci de persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o, la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Altfel spus, persoana care sesizează organul judiciar prin denunţ participă la procesul penal pe care l-a declanşat în calitate de martor, cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege.
    Eventualul beneficiu din perspectiva tragerii la răspundere penală pe care denunţătorul îl poate avea nu se repercutează asupra calităţii procesuale în care acesta participă la procesul penal, ci are consecinţe exclusiv asupra valorii probante a declaraţiei sale, supusă, ca orice altă probă, liberei aprecieri a organului judiciar.
    În sensul audierii denunţătorului în calitate de martor în procesul penal s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători prin Decizia penală nr. 160 din data de 20 iunie 2012, dată în Dosarul nr. 2.470/1/2012, în ale cărei considerente a reţinut că „... denunţătorul fiind o persoană care a luat cunoştinţă despre comiterea unei fapte de natură penală, în mod nemijlocit sau indirect, acesta are nu numai dreptul de a face declaraţii în calitate de martor, dar şi obligaţia legală de a declara în legătură cu împrejurările concrete ale comiterii faptei“; „împrejurarea că, faţă de o persoană s-au efectuat acte premergătoare într-o cauză penală, în care sunt urmărite penal alte persoane, iar ulterior, s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată faţă de acestea, nu împiedică organul judiciar să procedeze la audierea lor în calitate de martor, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 78 din Codul de procedură penală, privind cunoaşterea unor fapte sau împrejurări apte să conducă la aflarea adevărului în proces“.
    Şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, ale cărei considerente au fost reluate şi în Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019) a statuat că denunţătorul, inclusiv denunţătorul care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 290 alin. (3) din Codul penal, are calitatea de martor în procesul penal.
    În condiţiile în care denunţătorul, inclusiv în ipoteza în care beneficiază de cauza de impunitate prevăzută de art. 290 alin. (3) din Codul penal, are în mod legal calitatea de martor, acesta poate avea şi calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal (calitatea de martor priveşte infracţiunea de luare de mită, iar cauza de impunitate se referă la infracţiunea de dare de mită).
    Persoanei care beneficiază de cauza de nepedepsire reglementată de art. 290 alin. (3) din Codul penal nu îi este aplicabilă Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute în art. 273 din Codul penal, deoarece nu are calitatea de participant la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute în art. 289 din Codul penal, ci de autor al infracţiunii distincte de dare de mită prevăzute în art. 290 din Codul penal.
    Dispoziţiile art. 290 alin. (3) din Codul penal, care prevăd că mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, sunt integrate în art. 290 din Codul penal, care incriminează infracţiunea de dare de mită, şi privesc subiectul activ al acestei infracţiuni, distincte, iar nu un participant la comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzute în art. 289 din Codul penal.
    În consecinţă, în ipoteza în care mituitorul beneficiar al cauzei de nepedepsire pentru infracţiunea de dare de mită, audiat în calitate de martor în cadrul procesului penal referitor la infracţiunea de luare de mită, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat, poate răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal.
    În măsura în care sesizarea penală făcută prin denunţ cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte este nereală, denunţătorul poate răspunde pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 268 din Codul penal.
    Nu există niciun impediment rezultat din dispoziţiile art. 273 din Codul penal sau ale art. 118 din Codul de procedură penală ori din Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală sau din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care să excludă răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă a mituitorului beneficiar al cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 290 alin. (3) din Codul penal.
    În art. 118 din Codul de procedură penală, care prevede că declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa, legiuitorul defineşte dreptul martorului de a nu se acuza, ca o obligaţie procesuală negativă a organului judiciar, care nu poate folosi declaraţia dată în calitate de martor împotriva persoanei care a dobândit calitatea de suspect sau inculpat în aceeaşi cauză.
    Textul de lege anterior menţionat are însă în vedere două ipoteze: situaţia în care anterior audierii în calitate de martor persoana în cauză a avut calitatea de suspect sau de inculpat şi situaţia în care persoana în cauză a fost iniţial audiată în calitate de martor şi ulterior a dobândit calitatea de suspect sau de inculpat. În niciuna din aceste situaţii organul judiciar nu poate folosi declaraţia dată în calitate de martor în defavoarea acuzatului, fiind însă permisă folosirea aceleiaşi declaraţii în favoarea suspectului sau inculpatului.
    Din dispoziţiile art. 290 alin. (3) din Codul penal, care stabilesc, în mod explicit, că mituitorul beneficiază de cauza de nepedepsire numai dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, rezultă că martorul denunţător nu se poate situa în niciuna dintre ipotezele la care se referă art. 118 din Codul de procedură penală anterior menţionat, reţinut şi în considerentele Deciziei nr. 10 din 17 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    Pe de o parte, martorul denunţător căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 290 alin. (3) din Codul penal beneficiază de impunitate pentru propria faptă de dare de mită, iar beneficiul impunităţii exclude „încălcarea dreptului de a nu contribui la propria acuzare“, iar, pe de altă parte, calitatea de martor a denunţătorului priveşte infracţiunea de luare de mită la
    săvârşirea căreia nu are calitatea de participant, neputând contribui prin declaraţiile date la propria acuzare.
    În literatura juridică s-a susţinut că formularea denunţului - care este o formă de sesizare a organelor judiciare, în principiu, civică şi facultativă, pe care o poate face orice persoană, cu excepţia celei care nu are capacitate deplină de exerciţiu, în mod voluntar, pentru a obţine anumite beneficii legale - reprezintă, în fapt, şi o manifestare de voinţă a denunţătorului de a renunţa la protecţia oferită de dreptul său de a nu se autoincrimina, în favoarea protecţiei date de cauza de nepedepsire, care îi va fi aplicabilă; implicit, denunţătorul îşi asumă noul statut de martor, cu toate drepturile şi obligaţiile care decurg din noua sa calitate, inclusiv obligaţia de a spune adevărul în faţa organelor judiciare.
    Cum declaraţiile denunţătorului vor putea fi asimilate unei declaraţii de martor doar în situaţia în care acesta nu va avea calitatea de suspect sau inculpat în procesul penal, deci, exclusiv, în situaţia în care va beneficia de o cauză de nepedepsire, o eventuală „coerciţie“ împotriva acestuia nu va exista pentru că autoincriminarea martorului denunţător, prin declaraţiile sale, nu va putea să producă nicio consecinţă juridică în detrimentul său, efectele incriminatorii fiind paralizate de incidenţa cauzei de nepedepsire. Înlăturarea beneficiului privind nepedepsirea în situaţia retractării declaraţiilor incriminatorii iniţiale nu va fi posibilă şi din cauza faptului că beneficiul prevăzut la art. 290 alin. (3) din Codul penal este condiţionat doar de denunţarea faptelor, şi nu de o conduită activă a denunţătorului pe întreg parcursul procesului penal, în sensul unei contribuţii efective la tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în activitatea infracţională sesizată.
    Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că denunţătorul care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 290 alin. (3) din Codul penal are calitatea de martor în procesul penal, iar în cazul în care, audiat fiind în această calitate, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat, poate fi subiect activ doar al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal, nu şi al infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzute de art. 269 din Codul penal.
    În sensul reţinerii doar a infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 137 din 24 septembrie 2018 a Completului de 5 judecători, din ale cărei considerente rezultă că fapta persoanei care, având calitatea de martor într-o cauză penală privind infracţiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal, afirmă în declaraţiile date pe parcursul procesului penal, contrar realităţii, că autoturismul staţiona la momentul depistării de către un echipaj al poliţiei rutiere şi că anterior autoturismul nu a fost condus de persoana inculpată pentru refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice, ci a fost condus de martor, aspecte esenţiale ale cauzei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 alin. (1) din Codul penal, iar nu ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzute în art. 269 alin. (1) din Codul penal.
    De asemenea, prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 8 martie 2019, s-a stabilit că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute în art. 273 alin. (1) din Codul penal (potrivit considerentelor deciziei anterior menţionate, infracţiunea de favorizare a făptuitorului nu poate fi reţinută decât atunci când nu există alte incriminări speciale ale favorizării, cum este şi mărturia mincinoasă).
    În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 1.362/110/2018, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal“, şi va stabili că martorul denunţător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.



    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 1.362/110/2018, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă martorul denunţător beneficiar al cauzei de nepedepsire, prevăzute la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal, sau de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal“, şi stabileşte că:
    Martorul denunţător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2020.


                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ivănuş


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016