Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
COMUNICAT din 7 iunie 2024 privind infracţiunea constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 7387/197/2021 Nr. de înregistrare a sesizării: 1318/1/2024 Data înregistrării sesizării: 07.06.2024 Conţinutul sesizării: Dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală? Minuta deciziei nr. 46 din 16 septembrie 2024 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în dosarul nr. 7387/197/2021 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: "„Dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală?” "
şi stabileşte că: Infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, nu vizează şi situaţia în care lucrările continuă după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email