Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
COMUNICAT din 20 iunie 2025 privind rezolvarea unosr chestiuni de drept referitoare la majorările succesive în domeniul salarizării
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 0 din 20 iunie 2025
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 2947/62/2023
Nr. de înregistrare a sesizării: 1346/1/2025
Data înregistrării sesizării: 20.06.2025
Conţinutul sesizării:
1. Având în vedere dreptul asistentului personal de a beneficia, conform legislaţiei naţionale şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, de o indemnizaţie de concediu de odihnă care să reflecte cuantumul total al veniturilor permanente şi salariale obţinute anterior, şi ţinând cont de caracterul indispensabil al drepturilor salariale, precum sporurile pentru condiţii de muncă periculoase sau deosebit de periculoase, stabilite prin Legea nr. 153/2017 şi Codul Muncii, se impune interpretarea unitară a includerii acestor componente în baza de calcul pentru indemnizaţia de concediu, astfel încât salariatul să nu fie lipsit de continuitatea drepturilor financiare şi de protecţia veniturilor sale?
Astfel, se poate considera, în spiritul echităţii şi al coerenţei juridice, că includerea acestor sporuri şi indemnizaţii - care caracterizează permanent veniturile lucrătorului - în baza de calcul pentru indemnizaţia de concediu este o aplicare necesară a principiului remunerării obişnuite pentru perioada de repaus, garantând asistenţilor personali drepturile salariate echivalente celor încasate în perioadele de activitate, conform interpretării şi aplicării unitare a legii?”
2. Având în vedere dreptul angajatorului şi al angajatului, conferit prin art. 16 alin. (1) şi (2) din HG nr. 153/2018, de a solicita şi de a beneficia de expertizarea locului de muncă al asistenţilor personali ce oferă îngrijire la domiciliu, în condiţiile în care se îngrijeşte o persoană cu handicap psihic grav, şi având în vedere obligaţia Direcţiei de Sănătate Publică de a elibera buletinul de expertizare în termen de 90 de zile, poate fi interpretată această obligaţie în sensul în care instanţele trebuie să dispună efectuarea de urgenţă a acestor demersuri, inclusiv prin aplicarea de sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiei de eliberare a buletinului, astfel încât să fie asigurată protecţia legală a reclamantei şi respectarea principiilor de sănătate şi securitate în muncă pentru locuri de muncă ce implică riscuri speciale, conform legislaţiei în vigoare?
3. Având în vedere prevederile lit. A alin. (2), punctul IV din anexa nr. 9 a HG nr. 153/2018, conform cărora sporul de până la 15% din salariul de bază se acordă personalului care desfăşoară activitate în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi persoane vârstnice, fără a necesita alte operaţiuni de determinare sau expertizare a locului de muncă, poate fi interpretat acest text de lege în sensul că angajatorul are obligaţia de a acorda acest spor în mod automat asistenţilor personali care îngrijesc persoane cu dizabilităţi la domiciliu, având în vedere că însăşi starea de sănătate a persoanelor îngrijite constituie justificarea acordării acestui drept salarial, astfel încât să se respecte scopul legii de protejare a condiţiilor de muncă dificile şi de eliminare a oricăror bariere nejustificate în recunoaşterea acestui drept?
4. Având în vedere prevederile lit. A alin. (1), punctul I din anexa 9 la HG nr. 153/2018, modificată prin HG nr. 589/2018, conform cărora sporul de 50% - 75% din salariul de bază se acordă personalului din unităţi de asistenţă socială, inclusiv din servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi psihice sau mintale, poate fi interpretat acest text de lege în sensul că angajatorii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, precum Municipiul Codlea sau DAS Codlea, se încadrează în definiţia extinsă a unităţilor de asistenţă socială, având obligaţia de a include acest spor în drepturile salariale ale reclamantei, astfel încât să asigure aplicarea corespunzătoare a legii, în spiritul recunoaşterii condiţiilor dificile de muncă şi a eliminării oricăror discrepanţe nejustificate în raport cu personalul din alte unităţi sociale?
5. Având în vedere garanţiile constituţionale privind dreptul la muncă şi la un salariu echitabil prevăzute de art. 41 din Constituţia României, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care protejează stabilitatea şi integritatea drepturilor salariale, se impune o clarificare cu privire la aplicarea gradaţiilor salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.
• Se poate considera că reducerea la zero a gradaţiilor salariale contravine art. 41 din Constituţie şi practicii Curţii Constituţionale, care a stabilit că desfiinţarea sau diminuarea nejustificată a drepturilor salariale câştigate contravine principiilor constituţionale şi convenţionale (CEDO) privind securitatea juridică, proporţionalitatea şi protecţia drepturilor câştigate?
• Este obligatorie stabilirea salariului asistenţilor personali pornind de la salariul minim brut pe ţară şi aplicând succesiv coeficienţii de gradaţie prevăzuţi la art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât să nu fie afectate drepturile salariale deja câştigate prin vechime?
• În interpretarea corectă a Legii-cadru nr. 153/2017, are angajatorul obligaţia de a aplica majorările succesive prevăzute la art. 10 alin. (4), astfel încât salariul să reflecte experienţa şi vechimea profesională, fără reducerea sau eliminarea gradaţiilor, în conformitate cu principiul constituţional al dreptului la un salariu echitabil?
6. Având în vedere principiul constituţional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, conform căruia legea dispune numai pentru viitor, şi având în vedere că Decizia ÎCCJ nr. 26 din 2022 nu clarifică pe deplin aplicabilitatea în timp a prevederilor art. 7 alin. (5) din OUG nr. 43/2020, aprobată prin Legea nr. 82/2020, astfel cum au fost modificate ulterior prin Legea nr. 166/2021, este necesară clarificarea următoarelor aspecte:
• Poate fi considerată o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile orice interpretare a Legii nr. 166/2021 care ar afecta dreptul la stimulentul de risc în forma stabilită prin Legea nr. 82/2020, în vigoare la momentul prestării activităţii de către reclamanta asistent personal, pentru perioada stării de urgenţă 15.03.2020 - 15.05.2020?
• Întrucât Decizia ÎCCJ nr. 26/2022 statuează că modificările aduse prin Legea nr. 166/2021 nu sunt aplicabile cererilor aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acesteia, consideră ÎCCJ că acelaşi principiu de neretroactivitate ar trebui aplicat şi în cazul cauzelor noi, având în vedere că activitatea reclamantei este un „factum praeteritum” (fapt epuizat anterior legii noi), care a generat drepturi definitive anterior intervenţiei modificărilor aduse prin Legea nr. 166/2021?
• În cazul în care instanţele naţionale au constatat că dreptul la stimulentul de risc s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 82/2020 pentru activitatea prestată anterior, pe perioada stării de urgenţă, consideră ICCJ că interpretarea restrictivă a dreptului la stimulent în baza Legii nr. 166/2021 contravine principiilor constituţionale şi convenţionale (CEDO) privind securitatea juridică, proporţionalitatea şi protecţia drepturilor câştigate?
7. În contextul art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care statuează neretroactivitatea legii civile, şi în condiţiile în care reclamanta, asistent personal al unei persoane cu handicap grav, invocă dreptul de a primi vouchere de vacanţă conform legislaţiei incidente pentru anii 2022, 2023 şi ulterior, se impune clarificarea următoarelor aspecte: Având în vedere că OUG nr. 8/2009 şi legislaţia ulterioară recunosc un drept patrimonial subiectiv salariaţilor din instituţiile publice la acordarea voucherelor de vacantă, poate fi acesta refuzat retroactiv sau condiţionat de nealocarea fondurilor bugetare, în contradicţie cu caracterul obligatoriu şi necondiţionat al prevederilor legale în vigoare la data naşterii dreptului?
8. Având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. h) din HG nr. 905/2017, care impune angajatorilor obligaţia de a completa Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (REVISAL) cu informaţii detaliate despre salariul de bază lunar brut, indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri prevăzute în contractul individual de muncă, se impune clarificarea următoarele aspecte:
• În măsura în care angajatorul refuză să includă în contractul individual de muncă drepturile salariale stabilite prin hotărârea instanţei, precum voucherele de vacanţă şi sporurile pentru condiţii periculoase, consideră că acest refuz ar contraveni principiului legalităţii şi obligaţiei de transparenţă a contractului individual de muncă, subliniat de HG nr. 905/2017?
• În condiţiile în care hotărârea instanţei recunoaşte aceste drepturi, poate angajatorul să omită includerea acestora în REVISAL, refuz care ar putea afecta dreptul reclamantei de a beneficia de înregistrarea corectă a tuturor drepturilor salariale, afectând astfel şi eventualele actualizări ulterioare conform legii?
• Apreciindu-se că solicitarea de a adăuga aceste drepturi în REVISAL derivă dintr-o obligaţie legală clar stabilită prin HG nr. 905/2017, iar refuzul încheierii unui act adiţional pentru includerea drepturilor stabilite prin hotărâre ar putea fi considerat o încălcare a prevederilor legale privind evidenţa corectă şi transparentă a contractului de muncă, în acest context, ce măsuri legale poate impune instanţa pentru a asigura respectarea acestei obligaţii de înscriere în REVISAL?
9. În contextul obligaţiilor legale ale autorităţilor publice locale în privinţa asigurării continue a serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele cu handicap grav, şi având în vedere nevoia reclamantului persoană cu handicap grav de a beneficia de asistenţă personală şi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în alte zile nelucrătoare, se impune clarificarea următoarelor aspecte:
• În măsura în care autoritatea publică nu poate asigura un al doilea asistent personal pentru acoperirea integrală a necesităţilor reclamantului, consideră ÎCCJ că angajatorul este obligat, prin solicitare implicită, să compenseze munca suplimentară efectuată de asistentul personal existent, conform art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, chiar şi în absenţa unei solicitări exprese?
• În condiţiile în care serviciile necesare persoanei cu handicap grav rămân neacoperite în perioadele nelucrătoare, neputând fi compensate prin timp liber din cauza lipsei unui înlocuitor, cum ar putea fi interpretată în drept această situaţie, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a ÎCCJ privind dreptul la îngrijire permanentă?
• Având în vedere că legislaţia prevede asigurarea serviciilor de îngrijire la domiciliu în mod continuu, ce obligaţii concrete ar trebui impuse angajatorului pentru a adapta contractul asistentului personal la nevoile reclamantului, inclusiv sub aspectul modificării programului de lucru pentru a acoperi orele necesare, dacă autoritatea locală nu angajează personal suplimentar?
10. În contextul obligaţiilor legale ale autorităţilor publice de a asigura servicii sociale de îngrijire permanentă la domiciliu pentru persoanele cu handicap grav, aşa cum sunt stabilite de art. 52 alin. (3) din Legea nr. 292/2011, se solicită clarificarea următoarelor aspecte:
• În ce măsură autorităţile locale sunt obligate, în situaţia în care nu angajează un al doilea asistent personal pentru a acoperi perioadele de repaus săptămânal şi zilele de sărbători legale, să despăgubească persoana cu handicap pentru prejudiciile morale rezultate din neasigurarea acestui ajutor, conform jurisprudenţei naţionale şi CEDO, care recunoaşte dreptul acestor persoane la asistenţă continuă pentru un trai în condiţii de demnitate?
• Având în vedere situaţia asistenţilor personali care, de cele mai multe ori, sunt membrii familiei persoanei cu handicap grav şi prestează îngrijire pe întreg parcursul săptămânii, inclusiv în zilele de repaus şi sărbători legale, în ce măsură consideră ÎCCJ că neasigurarea unui program de muncă alternativ sau a unui suport suplimentar afectează dreptul asistentului personal la odihnă, garantat de art. 112 din Codul Muncii şi dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 26 din Constituţia României?
• Este legitim să se considere că autorităţile publice locale, în absenţa unor măsuri pentru a asigura aceste servicii sociale esenţiale, sunt răspunzătoare pentru prejudiciile morale şi fizice suportate de asistenţii personali, obligaţi să presteze muncă suplimentară continuă în afara programului stabilit de lege, şi care depăşeşte limitele prevăzute de dreptul muncii şi de legea specială?
11. În contextul obligaţiilor angajatorului public de a asigura continuitatea serviciilor de asistenţă personală pentru persoanele cu handicap grav în perioadele de lipsă temporară a asistentului personal, se solicită clarificarea următoarelor aspecte:
• Având în vedere prevederile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, care impun acordarea indemnizaţiei în lipsa unui înlocuitor al asistentului personal, în ce măsură este interpretată această indemnizaţie ca fiind proporţională cu durata reală a lipsei temporare şi ajustată în funcţie de toate componentele salariale ale asistentului personal gradaţia 0 (inclusiv sporuri cu caracter permanent, cum ar fi indemnizaţia de hrană şi sporurile pentru condiţii de muncă), pentru a asigura resursele necesare plăţii unui înlocuitor pe perioada concediului de odihnă, concediului medical sau în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale?
• În interpretarea Legii nr. 448/2006 şi a HG nr. 268/2007, în ce măsură poate angajatorul public să limiteze plata acestei indemnizaţii la o valoare fixă anuală (indiferent de durata cumulată a lipsei temporare a asistentului personal), fără a prejudicia persoana cu handicap grav de dreptul efectiv la continuitate în îngrijire şi contravenind obligaţiei de a asigura plata în funcţie de zilele efective de absenţă a asistentului personal?
• Este aplicabil principiu: prevăzut de Decizia nr. 23/2021 a ICCJ în sensul includerii tuturor elementelor de natură salarială permanentă (inclusiv sporuri obligatorii) în calculul indemnizaţiei de însoţitor pentru perioadele de lipsă temporară a asistentului personal, similar cu calculul indemnizaţiei de concediu, astfel încât să se menţină integral nivelul sprijinului acordat persoanei cu handicap grav?
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
