Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
COMUNICAT din 11 octombrie 2024 privind revizuirea drepturilor de pensie în situaţia cererii de actualizare a pensiei formulate de un pensionar, fost magistrat, în cazul în care ulterior stabilirii drepturilor de pensie ale acestuia s-a pronunţat o hotărâre judecătorească ce îi recunoaşte dreptul la VRS 605,225 lei, cu o dată anterioară încetării activităţii ca urmare a pensionării
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 118/120/2023 Nr. de înregistrare a sesizării: 2206/1/2024 Data înregistrării sesizării: 11.10.2024 Conţinutul sesizării: Dacă dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind revizuirea drepturilor de pensie sunt aplicabile şi în situaţia cererii de actualizare a pensiei formulate de un pensionar, fost magistrat, în cazul în care ulterior stabilirii drepturilor de pensie ale acestuia s-a pronunţat o hotărâre judecătorească ce îi recunoaşte dreptul la VRS 605,225 lei, cu o dată anterioară încetării activităţii ca urmare a pensionării. Consecinţa aplicării art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 fiind acordarea diferenţei dintre drepturile de pensie stabilite prin decizia anterioară şi cele stabilite prin decizia de recalculare, de la data pensionării şi nu de la data formulării cererii de actualizare. Minuta deciziei nr. 44 din 24 februarie 2025 Admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă prin Încheierea din 18 septembrie 2024, în Dosarul nr. 118/120/2023, şi în consecinţă: În interpretarea art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, stabileşte următoarele: Dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind revizuirea drepturilor de pensie sunt aplicabile cererii formulate de un pensionar (fost magistrat), în situaţia în care, ulterior stabilirii drepturilor sale de pensie, acesta obţine o hotărâre judecătorească definitivă de recunoaştere a unor drepturi salariale începând cu o dată anterioară pensionării, precum şi adeverinţa eliberată de angajator cu menţiunea în acest sens. Consecinţa incidenţei art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 o reprezintă acordarea diferenţei dintre drepturile de pensie stabilite prin decizia anterioară şi cele stabilite prin decizia de revizuire începând cu data pensionării şi cu respectarea prevederilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email