Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286) Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 24 iulie 2009
Comenteaza legea

    PARTEA GENERALĂ


      Titlul I - Legea penalã şi limitele ei de aplicare          art. 1-14
    Capitolul I - Principii generale                              art. 1-2
    Capitolul II - Aplicarea legii penale                         art. 3-14
     Secţiunea 1 - Aplicarea legii penale în timp                 art. 3-7
     Secţiunea a 2-a - Aplicarea legii penale în spaţiu           art. 8-14
      Titlul II - Infracţiunea                                    art. 15-52
    Capitolul I - Dispoziţii generale                             art. 15-17
    Capitolul II - Cauzele justificative                          art. 18-22
    Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate                   art. 23-31
    Capitolul IV - Tentativa                                      art. 32-34
    Capitolul V - Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni         art. 35-45
    Capitolul VI - Autorul şi participanţii                       art. 46-52
      Titlul III - Pedepsele                                      art. 53-106
    Capitolul I - Categoriile pedepselor                          art. 53-55
    Capitolul II - Pedepsele principale                           art. 56-64
     Secţiunea 1 - Detenţiunea pe viaţã                           art. 56-59
     Secţiunea a 2-a - Închisoarea                                art. 60
     Secţiunea a 3-a - Amenda                                     art. 61-64
    Capitolul III - Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare art. 65-70
     Secţiunea 1 - Pedeapsa accesorie                             art. 65
     Secţiunea a 2-a - Pedepsele complementare                    art. 66-70
    Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor                    art. 71-73
    Capitolul V - Individualizarea pedepselor                     art. 74-106
     Secţiunea 1 - Dispoziţii generale                            art. 74
     Secţiunea a 2-a - Circumstanţele atenuante şi
                        circumstanţele agravante                  art. 75-79
     Secţiunea a 3-a - Renunţarea la aplicarea pedepsei           art. 80-82
     Secţiunea a 4-a - Amânarea aplicãrii pedepsei                art. 83-90
     Secţiunea a 5-a - Suspendarea executãrii pedepsei
                       sub supraveghere                           art. 91-98
     Secţiunea a 6-a - Liberarea condiţionatã                     art. 99-106
      Titlul IV - Mãsurile de siguranţã                           art. 107-112
    Capitolul I - Dispoziţii generale                             art. 107-108
    Capitolul II - Regimul mãsurilor de siguranţã                 art. 109-112
      Titlul V - Minoritatea                                      art. 113-134
    Capitolul I - Regimul rãspunderii penale a minorului          art. 113-116
    Capitolul II - Regimul mãsurilor educative neprivative
                   de libertate                                   art. 117-123
    Capitolul III - Regimul mãsurilor educative privative
                    de libertate                                  art. 124-127
    Capitolul IV - Dispoziţii comune                              art. 128-134
      Titlul VI - Rãspunderea penalã a persoanei juridice         art. 135-151
    Capitolul I - Dispoziţii generale                             art. 135-137
    Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate
                   persoanei juridice                             art. 138-145
    Capitolul III - Dispoziţii comune                             art. 146-151
      Titlul VII - Cauzele care înlãturã rãspunderea penalã       art. 152-159
      Titlul VIII - Cauzele care înlãturã sau modificã
                    executarea pedepsei                           art. 160-164
      Titlul IX - Cauzele care înlãturã consecinţele condamnãrii  art. 165-171
      Titlul X - Înţelesul unor termeni sau expresii în
                  legea penalã                                    art. 172-187

    PARTEA SPECIALĂ

      Titlul I - Infracţiuni contra persoanei                     art. 188-227
    Capitolul I - Infracţiuni contra vieţii                       art. 188-192
    Capitolul II - Infracţiuni contra integritãţii corporale
                   sau sãnãtãţii                                  art. 193-198
    Capitolul III - Infracţiuni sãvârşite asupra unui membru
                    de familie                                    art. 199-200
    Capitolul IV - Agresiuni asupra fãtului                       art. 201-202
    Capitolul V - Infracţiuni privind obligaţia de asistenţã
                  a celor în primejdie                            art. 203-204
    Capitolul VI - Infracţiuni contra libertãţii persoanei        art. 205-208
    Capitolul VII - Traficul şi exploatarea persoanelor
                    vulnerabile                                   art. 209-217
    Capitolul VIII - Infracţiuni contra libertãţii şi
                     integritãţii sexuale                         art. 218-223
    Capitolul IX - Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului
                   şi vieţii private                              art. 224-227
      Titlul II - Infracţiuni contra patrimoniului                art. 228-256
    Capitolul I - Furtul                                          art. 228-232
    Capitolul II - Tâlhãria şi pirateria                          art. 233-237
    Capitolul III - Infracţiuni contra patrimoniului prin
                    nesocotirea încrederii                        art. 238-248
    Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice şi
                   mijloace de platã electronice                  art. 249-252
    Capitolul V - Distrugerea şi tulburarea de posesie            art. 253-256
      Titlul III - Infracţiuni privind autoritatea şi
                   frontiera de stat                              art. 257-265
    Capitolul I - Infracţiuni contra autoritãţii                  art. 257-261
    Capitolul II - Infracţiuni privind frontiera de stat          art. 262-265
      Titlul IV - Infracţiuni contra înfãptuirii justiţiei        art. 266-288
      Titlul V - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu           art. 289-309
    Capitolul I - Infracţiuni de corupţie                         art. 289-294
    Capitolul II - Infracţiuni de serviciu                        art. 295-309
      Titlul VI - Infracţiuni de fals                             art. 310-328
    Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de
                  alte valori                                     art. 310-316
    Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare
                   sau de marcare                                 art. 317-319
    Capitolul III - Falsuri în înscrisuri                         art. 320-328
      Titlul VII - Infracţiuni contra siguranţei publice          art. 329-366
    Capitolul I - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei
                   pe cãile ferate                                art. 329-333
    Capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei
                   pe drumurile publice                           art. 334-341
    Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor,
                    materialelor nucleare şi al materiilor
                   explozive                                      art. 342-347
    Capitolul IV - Infracţiuni privitoare la regimul stabilit
                    pentru alte activitãţi reglementate de lege   art. 348-351
    Capitolul V - Infracţiuni contra sãnãtãţii publice            art. 352-359
    Capitolul VI - Infracţiuni contra siguranţei şi integritãţii
                   sistemelor şi datelor informatice              art. 360-366
      Titlul VIII - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii
                    privind convieţuirea socialã                  art. 367-384
    Capitolul I - Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice  art. 367-375
    Capitolul II - Infracţiuni contra familiei                    art. 376-380
    Capitolul III - Infracţiuni contra libertãţii religioase şi
                    respectului datorat persoanelor decedate      art. 381-384
      Titlul IX - Infracţiuni electorale                          art. 385-393
      Titlul X - Infracţiuni contra securitãţii naţionale         art. 394-412
      Titlul XI - Infracţiuni contra capacitãţii de luptã
                  a forţelor armate                               art. 413-437
    Capitolul I - Infracţiuni sãvârşite de militari               art. 413-431
    Capitolul II - Infracţiuni sãvârşite de militari
                   sau de civili                                  art. 432-437
      Titlul XII - Infracţiuni de genocid, contra umanitãţii
                   şi de rãzboi                                   art. 438-445
    Capitolul I - Infracţiuni de genocid şi contra umanitãţii     art. 438-439
    Capitolul II - Infracţiuni de rãzboi                          art. 440-445
      Titlul XIII - Dispoziţii finale                             art. 446



    PARTEA GENERALĂ

    TITLUL I
    Legea penalã şi limitele ei de aplicare

    CAP. I
    Principii generale

    ART. 1
    Legalitatea incriminãrii
    (1) Legea penalã prevede faptele care constituie infracţiuni.
    (2) Nicio persoanã nu poate fi sancţionatã penal pentru o faptã care nu era prevãzutã de legea penalã la data când a fost sãvârşitã.
    ART. 2
    Legalitatea sancţiunilor de drept penal
    (1) Legea penalã prevede pedepsele aplicabile şi mãsurile educative ce se pot lua faţã de persoanele care au sãvârşit infracţiuni, precum şi mãsurile de siguranţã ce se pot lua faţã de persoanele care au comis fapte prevãzute de legea penalã.
    (2) Nu se poate aplica o pedeapsã ori nu se poate lua o mãsurã educativã sau o mãsurã de siguranţã dacã aceasta nu era prevãzutã de legea penalã la data când fapta a fost sãvârşitã.
    (3) Nicio pedeapsã nu poate fi stabilitã şi aplicatã în afara limitelor generale ale acesteia.

    CAP. II
    Aplicarea legii penale

    SECŢIUNEA 1
    Aplicarea legii penale în timp

    ART. 3
    Activitatea legii penale
    Legea penalã se aplicã infracţiunilor sãvârşite în timpul cât ea se aflã în vigoare.
    ART. 4
    Aplicarea legii penale de dezincriminare
    Legea penalã nu se aplicã faptelor sãvârşite sub legea veche, dacã nu mai sunt prevãzute de legea nouã. În acest caz, executarea pedepselor, a mãsurilor educative şi a mãsurilor de siguranţã, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotãrârilor judecãtoreşti privitoare la aceste fapte înceteazã prin intrarea în vigoare a legii noi.
    ART. 5
    Aplicarea legii penale mai favorabile pânã la judecarea definitivã a cauzei
    (1) În cazul în care de la sãvârşirea infracţiunii pânã la judecarea definitivã a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplicã legea mai favorabilã.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţã aprobate de Parlament cu modificãri sau completãri ori respinse, dacã în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.
    ART. 6
    Aplicarea legii penale mai favorabile dupã judecarea definitivã a cauzei
    (1) Când dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare şi pânã la executarea completã a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsã mai uşoarã, sancţiunea aplicatã, dacã depãşeşte maximul special prevãzut de legea nouã pentru infracţiunea sãvârşitã, se reduce la acest maxim.
    (2) Dacã dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare la detenţiune pe viaţã şi pânã la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptã numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţã se înlocuieşte cu maximul închisorii prevãzut pentru acea infracţiune.
    (3) Dacã legea nouã prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicatã se înlocuieşte cu amenda, fãrã a se putea depãşi maximul special prevãzut în legea nouã. Ţinându-se seama de partea executatã din pedeapsa închisorii, se poate înlãtura în totul sau în parte executarea amenzii.
    (4) Mãsurile educative neexecutate şi neprevãzute în legea nouã nu se mai executã, iar cele care au corespondent în legea nouã se executã în conţinutul şi limitele prevãzute de aceasta, dacã este mai favorabilã.
    (5) Când legea nouã este mai favorabilã în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi mãsurile de siguranţã neexecutate şi neprevãzute în legea nouã nu se mai executã, iar cele care au corespondent în legea nouã se executã în conţinutul şi limitele prevãzute de aceasta.
    (6) Dacã legea nouã este mai favorabilã numai sub aspectul pedepselor complementare sau mãsurilor de siguranţã, acestea se executã în conţinutul şi limitele prevãzute de legea nouã.
    (7) Când o dispoziţie din legea nouã se referã la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate pânã la data intrãrii în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusã sau înlocuitã potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6).
    ART. 7
    Aplicarea legii penale temporare
    (1) Legea penalã temporarã se aplicã infracţiunii sãvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacã fapta nu a fost urmãritã sau judecatã în acel interval de timp.
    (2) Legea penalã temporarã este legea penalã care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cãrei aplicare este limitatã prin natura temporarã a situaţiei care a impus adoptarea sa.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Aplicarea legii penale în spaţiu

    ART. 8
    Teritorialitatea legii penale
    (1) Legea penalã românã se aplicã infracţiunilor sãvârşite pe teritoriul României.
    (2) Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pãmânt, marea teritorialã şi apele cu solul, subsolul şi spaţiul aerian, cuprinse între frontierele de stat.
    (3) Prin infracţiune sãvârşitã pe teritoriul României se înţelege orice infracţiune comisã pe teritoriul arãtat în alin. (2) sau pe o navã sub pavilion românesc ori pe o aeronavã înmatriculatã în România.
    (4) Infracţiunea se considerã sãvârşitã pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navã sub pavilion românesc sau pe o aeronavã înmatriculatã în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.
    ART. 9
    Personalitatea legii penale
    (1) Legea penalã românã se aplicã infracţiunilor sãvârşite în afara teritoriului ţãrii de cãtre un cetãţean român sau de o persoanã juridicã românã, dacã pedeapsa prevãzutã de legea românã este detenţiunea pe viaţã ori închisoarea mai mare de 10 ani.
    (2) În celelalte cazuri, legea penalã românã se aplicã infracţiunilor sãvârşite în afara teritoriului ţãrii de cãtre un cetãţean român sau de o persoanã juridicã românã, dacã fapta este prevãzutã ca infracţiune şi de legea penalã a ţãrii unde a fost sãvârşitã ori dacã a fost comisã într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat.
    (3) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilã a procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel în a cãrei razã teritorialã se aflã parchetul mai întâi sesizat sau, dupã caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    ART. 10
    Realitatea legii penale
    (1) Legea penalã românã se aplicã infracţiunilor sãvârşite în afara teritoriului ţãrii de cãtre un cetãţean strãin sau o persoanã fãrã cetãţenie, contra statului român, contra unui cetãţean român ori a unei persoane juridice române.
    (2) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilã a procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai dacã fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul cãruia s-a comis.
    ART. 11
    Universalitatea legii penale
    (1) Legea penalã românã se aplicã şi altor infracţiuni decât celor prevãzute în art. 10, sãvârşite în afara teritoriului ţãrii de un cetãţean strãin sau o persoanã fãrã cetãţenie, care se aflã de bunãvoie pe teritoriul României, în urmãtoarele cazuri:
    a) s-a sãvârşit o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia sã o reprime în temeiul unui tratat internaţional, indiferent dacã este prevãzutã sau nu de legea penalã a statului pe al cãrui teritoriu a fost comisã;
    b) s-a cerut extrãdarea sau predarea infractorului şi aceasta a fost refuzatã.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplicã atunci când, potrivit legii statului în care s-a sãvârşit infracţiunea, existã o cauzã care împiedicã punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executatã ori este consideratã ca executatã.
    (3) Când pedeapsa nu a fost executatã sau a fost executatã numai în parte, se procedeazã potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotãrârilor strãine.
    ART. 12
    Legea penalã şi tratatele internaţionale
    Dispoziţiile art. 8-11 se aplicã dacã nu se dispune altfel printr-un tratat internaţional la care România este parte.
    ART. 13
    Imunitatea de jurisdicţie
    Legea penalã nu se aplicã infracţiunilor sãvârşite de cãtre reprezentanţii diplomatici ai statelor strãine sau de cãtre alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.
    ART. 14
    Extrãdarea
    (1) Extrãdarea poate fi acordatã sau solicitatã în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte ori pe bazã de reciprocitate, în condiţiile legii.
    (2) Predarea sau extrãdarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordã sau se solicitã în condiţiile legii.
    (3) Predarea unei persoane cãtre un tribunal penal internaţional se acordã în condiţiile legii.

    TITLUL II
    Infracţiunea

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 15
    Trãsãturile esenţiale ale infracţiunii
    (1) Infracţiunea este fapta prevãzutã de legea penalã, sãvârşitã cu vinovãţie, nejustificatã şi imputabilã persoanei care a sãvârşit-o.
    (2) Infracţiunea este singurul temei al rãspunderii penale.
    ART. 16
    Vinovãţia
    (1) Fapta constituie infracţiune numai dacã a fost sãvârşitã cu forma de vinovãţie cerutã de legea penalã.
    (2) Vinovãţie existã când fapta este comisã cu intenţie, din culpã sau cu intenţie depãşitã.
    (3) Fapta este sãvârşitã cu intenţie când fãptuitorul:
    a) prevede rezultatul faptei sale, urmãrind producerea lui prin sãvârşirea acelei fapte;
    b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmãreşte, acceptã posibilitatea producerii lui.
    (4) Fapta este sãvârşitã din culpã, când fãptuitorul:
    a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptã, socotind fãrã temei cã el nu se va produce;
    b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea sã îl prevadã.
    (5) Existã intenţie depãşitã când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionatã produce un rezultat mai grav, care se datoreazã culpei fãptuitorului.
    (6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este sãvârşitã cu intenţie. Fapta comisã din culpã constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.
    ART. 17
    Sãvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune
    Infracţiunea comisivã care presupune producerea unui rezultat se considerã sãvârşitã şi prin omisiune, când:
    a) existã o obligaţie legalã sau contractualã de a acţiona;
    b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioarã, a creat pentru valoarea socialã protejatã o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.

    CAP. II
    Cauzele justificative

    ART. 18
    Dispoziţii generale
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, dacã existã vreuna dintre cauzele justificative prevãzute de lege.
    (2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.
    ART. 19
    Legitima apãrare
    (1) Este justificatã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã în legitimã apãrare.
    (2) Este în legitimã apãrare persoana care sãvârşeşte fapta pentru a înlãtura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacã apãrarea este proporţionalã cu gravitatea atacului.
    (3) Se prezumã a fi în legitimã apãrare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pãtrunderea unei persoane într-o locuinţã, încãpere, dependinţã sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fãrã drept, prin violenţã, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalitãţi nelegale ori în timpul nopţii.
    ART. 20
    Starea de necesitate
    (1) Este justificatã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã în stare de necesitate.
    (2) Este în stare de necesitate persoana care sãvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlãturat altfel viaţa, integritatea corporalã sau sãnãtatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sãu ori al altei persoane sau un interes general, dacã urmãrile faptei nu sunt vãdit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlãturat.
    ART. 21
    Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii
    (1) Este justificatã fapta prevãzutã de legea penalã constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevãzute de aceasta.
    (2) Este de asemenea justificatã fapta prevãzutã de legea penalã constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentã, în forma prevãzutã de lege, dacã aceasta nu este în mod vãdit ilegalã.
    ART. 22
    Consimţãmântul persoanei vãtãmate
    (1) Este justificatã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã cu consimţãmântul persoanei vãtãmate, dacã aceasta putea sã dispunã în mod legal de valoarea socialã lezatã sau pusã în pericol.
    (2) Consimţãmântul persoanei vãtãmate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.

    CAP. III
    Cauzele de neimputabilitate

    ART. 23
    Dispoziţii generale
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã, dacã a fost comisã în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
    (2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului fortuit.
    ART. 24
    Constrângerea fizicã
    Nu este imputabilã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã din cauza unei constrângeri fizice cãreia fãptuitorul nu i-a putut rezista.
    ART. 25
    Constrângerea moralã
    Nu este imputabilã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã din cauza unei constrângeri morale, exercitatã prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana fãptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlãturat în alt mod.
    ART. 26
    Excesul neimputabil
    (1) Nu este imputabilã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã de persoana aflatã în stare de legitimã apãrare, care a depãşit, din cauza tulburãrii sau temerii, limitele unei apãrãri proporţionale cu gravitatea atacului.
    (2) Nu este imputabilã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã de persoana aflatã în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, cã pricinuieşte urmãri vãdit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacã pericolul nu era înlãturat.
    ART. 27
    Minoritatea fãptuitorului
    Nu este imputabilã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a rãspunde penal.
    ART. 28
    Iresponsabilitatea
    Nu este imputabilã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea sã-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea sã le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.
    ART. 29
    Intoxicaţia
    Nu este imputabilã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea sã-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea sã le controleze, din cauza intoxicãrii involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.
    ART. 30
    Eroarea
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stãri, situaţii ori împrejurãri de care depinde caracterul penal al faptei.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã şi faptelor sãvârşite din culpã pe care legea penalã le pedepseşte, numai dacã necunoaşterea stãrii, situaţiei ori împrejurãrii respective nu este ea însãşi rezultatul culpei.
    (3) Nu constituie circumstanţã agravantã sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul sãvârşirii infracţiunii.
    (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale.
    (5) Nu este imputabilã fapta prevãzutã de legea penalã sãvârşitã ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurãri care nu putea fi în niciun fel evitatã.
    ART. 31
    Cazul fortuit
    Nu este imputabilã fapta prevãzutã de legea penalã al cãrei rezultat e consecinţa unei împrejurãri care nu putea fi prevãzutã.

    CAP. IV
    Tentativa

    ART. 32
    Tentativa
    (1) Tentativa constã în punerea în executare a intenţiei de a sãvârşi infracţiunea, executare care a fost însã întreruptã sau nu şi-a produs efectul.
    (2) Nu existã tentativã atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost conceputã executarea.
    ART. 33
    Pedepsirea tentativei
    (1) Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta.
    (2) Tentativa se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea consumatã, ale cãrei limite se reduc la jumãtate. Când pentru infracţiunea consumatã legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţã, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţioneazã cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
    ART. 34
    Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului
    (1) Nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunoştinţat autoritãţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea sã poatã fi împiedicatã, sau a împiedicat el însuşi consumarea infracţiunii.
    (2) Dacã actele îndeplinite pânã în momentul desistãrii sau împiedicãrii producerii rezultatului constituie o altã infracţiune, se aplicã pedeapsa pentru aceastã infracţiune.

    CAP. V
    Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

    ART. 35
    Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
    (1) Infracţiunea este continuatã când o persoanã sãvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintã, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
    (2) Infracţiunea este complexã când în conţinutul sãu intrã, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însãşi o faptã prevãzutã de legea penalã.
    ART. 36
    Pedeapsa pentru infracţiunea continuatã şi infracţiunea complexã
    (1) Infracţiunea continuatã se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã, al cãrei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
    (2) Infracţiunea complexã se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune.
    (3) Infracţiunea complexã sãvârşitã cu intenţie depãşitã, dacã s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea complexã consumatã.
    ART. 37
    Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuatã sau complexã
    Dacã cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuatã sau complexã este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intrã în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea sãvârşitã în întregul ei, se stabileşte o pedeapsã corespunzãtoare, care nu poate fi mai uşoarã decât cea pronunţatã anterior.
    ART. 38
    Concursul de infracţiuni
    (1) Existã concurs real de infracţiuni când douã sau mai multe infracţiuni au fost sãvârşite de aceeaşi persoanã, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnatã definitiv pentru vreuna din ele. Existã concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisã pentru sãvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.
    (2) Existã concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune sãvârşitã de o persoanã, din cauza împrejurãrilor în care a avut loc sau a urmãrilor pe care le-a produs, realizeazã conţinutul mai multor infracţiuni.
    ART. 39
    Pedeapsa principalã în caz de concurs de infracţiuni
    (1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplicã pedeapsa, dupã cum urmeazã:
    a) când s-au stabilit o pedeapsã cu detenţiune pe viaţã şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendã, se aplicã pedeapsa detenţiunii pe viaţã;
    b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplicã pedeapsa cea mai grea, la care se adaugã un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
    c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendã, se aplicã pedeapsa cea mai grea, la care se adaugã un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
    d) când s-au stabilit o pedeapsã cu închisoare şi o pedeapsã cu amendã, se aplicã pedeapsa închisorii, la care se adaugã în întregime pedeapsa amenzii;
    e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendã se aplicã pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugã în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
    (2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacã prin adãugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depãşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevãzutã de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţã.
    ART. 40
    Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente
    (1) Dacã infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentã, se aplicã dispoziţiile art. 39.
    (2) Dispoziţiile art. 39 se aplicã şi în cazul în care, dupã ce o hotãrâre de condamnare a rãmas definitivã, se constatã cã cel condamnat mai suferise o condamnare definitivã pentru o infracţiune concurentã.
    (3) Dacã infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicatã prin hotãrârea anterioarã, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
    (4) Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplicã şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţã a fost comutatã sau înlocuitã cu pedeapsa închisorii.
    (5) În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)-(4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicatã printr-o hotãrâre de condamnare pronunţatã în strãinãtate, pentru o infracţiune concurentã, dacã hotãrârea de condamnare a fost recunoscutã potrivit legii.
    ART. 41
    Recidiva
    (1) Existã recidivã când, dupã rãmânerea definitivã a unei hotãrâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi pânã la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul sãvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depãşitã, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
    (2) Existã recidivã şi în cazul în care una dintre pedepsele prevãzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţã.
    (3) Pentru stabilirea stãrii de recidivã se ţine seama şi de hotãrârea de condamnare pronunţatã în strãinãtate, pentru o faptã prevãzutã şi de legea penalã românã, dacã hotãrârea de condamnare a fost recunoscutã potrivit legii.
    ART. 42
    Condamnãri care nu atrag starea de recidivã
    La stabilirea stãrii de recidivã nu se ţine seama de hotãrârile de condamnare privitoare la:
    a) faptele care nu mai sunt prevãzute de legea penalã;
    b) infracţiunile amnistiate;
    c) infracţiunile sãvârşite din culpã.
    ART. 43
    Pedeapsa în caz de recidivã
    (1) Dacã înainte ca pedeapsa anterioarã sã fi fost executatã sau consideratã ca executatã se sãvârşeşte o nouã infracţiune în stare de recidivã, pedeapsa stabilitã pentru aceasta se adaugã la pedeapsa anterioarã neexecutatã ori la restul rãmas neexecutat din aceasta.
    (2) Când înainte ca pedeapsa anterioarã sã fi fost executatã sau consideratã ca executatã sunt sãvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se aflã în stare de recidivã, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultatã se adaugã la pedeapsa anterioarã neexecutatã ori la restul rãmas neexecutat din aceasta.
    (3) Dacã prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depãşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile sãvârşite pedeapsa prevãzutã de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţã.
    (4) Când pedeapsa anterioarã sau pedeapsa stabilitã pentru infracţiunea sãvârşitã în stare de recidivã este detenţiunea pe viaţã, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţã.
    (5) Dacã dupã ce pedeapsa anterioarã a fost executatã sau consideratã ca executatã se sãvârşeşte o nouã infracţiune în stare de recidivã, limitele speciale ale pedepsei prevãzute de lege pentru noua infracţiune se majoreazã cu jumãtate.
    (6) Dacã dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa sã fi fost executatã sau consideratã ca executatã se descoperã cã cel condamnat se aflã în stare de recidivã, instanţa aplicã dispoziţiile alin. (1)-(5).
    (7) Dispoziţiile alin. (6) se aplicã şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţã a fost comutatã sau înlocuitã cu pedeapsa închisorii.
    ART. 44
    Pluralitatea intermediarã
    (1) Existã pluralitate intermediarã de infracţiuni când, dupã rãmânerea definitivã a unei hotãrâri de condamnare şi pânã la data la care pedeapsa este executatã sau consideratã ca executatã, condamnatul sãvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevãzute de lege pentru starea de recidivã.
    (2) În caz de pluralitate intermediarã, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioarã se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni.
    ART. 45
    Pedepsele complementare, pedepsele accesorii şi mãsurile de siguranţã în caz de pluralitate de infracţiuni
    (1) Dacã pentru una dintre infracţiunile sãvârşite s-a stabilit şi o pedeapsã complementarã, aceasta se aplicã alãturi de pedeapsa principalã.
    (2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de naturã diferitã sau chiar de aceeaşi naturã, dar cu un conţinut diferit, acestea se aplicã alãturi de pedeapsa principalã.
    (3) Dacã s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi naturã şi cu acelaşi conţinut:
    a) în caz de concurs de infracţiuni sau de pluralitate intermediarã se aplicã cea mai grea dintre acestea;
    b) în caz de recidivã, partea neexecutatã din pedeapsa complementarã anterioarã se adaugã la pedeapsa stabilitã pentru noua infracţiune.
    (4) În cazul condamnãrilor succesive pentru infracţiuni concurente, partea din pedeapsa complementarã executatã pânã la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângã pedeapsa rezultatã.
    (5) Dacã pe lângã pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplicã dispoziţiile alin. (1)-(3), pedeapsa accesorie rezultatã executându-se pânã la executarea sau considerarea ca executatã a pedepsei principale.
    (6) Mãsurile de siguranţã de naturã diferitã sau chiar de aceeaşi naturã, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor sãvârşite, se cumuleazã.
    (7) Dacã s-au luat mai multe mãsuri de siguranţã de aceeaşi naturã şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplicã mãsura de siguranţã cu durata cea mai mare. Mãsurile de siguranţã luate conform art. 112 se cumuleazã.

    CAP. VI
    Autorul şi participanţii

    ART. 46
    Autorul şi coautorii
    (1) Autor este persoana care sãvârşeşte în mod nemijlocit o faptã prevãzutã de legea penalã.
    (2) Coautori sunt persoanele care sãvârşesc nemijlocit aceeaşi faptã prevãzutã de legea penalã.
    ART. 47
    Instigatorul
    Instigator este persoana care, cu intenţie, determinã o altã persoanã sã sãvârşeascã o faptã prevãzutã de legea penalã.
    ART. 48
    Complicele
    (1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajutã în orice mod la sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã.
    (2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul sãvârşirii faptei, cã va tãinui bunurile provenite din aceasta sau cã va favoriza pe fãptuitor, chiar dacã dupã sãvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinitã.
    ART. 49
    Pedeapsa în cazul participanţilor
    Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune sãvârşitã cu intenţie se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecãruia la sãvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74.
    ART. 50
    Circumstanţe personale şi reale
    (1) Circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se rãsfrâng asupra celorlalţi.
    (2) Circumstanţele privitoare la faptã se rãsfrâng asupra autorului şi a participanţilor numai în mãsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevãzut.
    ART. 51
    Împiedicarea sãvârşirii infracţiunii
    (1) Participantul nu se pedepseşte dacã, înainte de descoperirea faptei, denunţã sãvârşirea infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia sã poatã fi împiedicatã, sau dacã împiedicã el însuşi consumarea infracţiunii.
    (2) Dacã actele îndeplinite pânã în momentul denunţãrii sau împiedicãrii constituie o altã infracţiune, participantului i se aplicã pedeapsa pentru aceastã infracţiune.
    ART. 52
    Participaţia improprie
    (1) Sãvârşirea nemijlocitã, cu intenţie, de cãtre o persoanã a unei fapte prevãzute de legea penalã la care, din culpã sau fãrã vinovãţie, contribuie cu acte de executare o altã persoanã se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta comisã cu intenţie.
    (2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la sãvârşirea din culpã de cãtre o altã persoanã a unei fapte prevãzute de legea penalã se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta comisã cu intenţie.
    (3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã, de cãtre o persoanã care comite acea faptã fãrã vinovãţie, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune.
    (4) Dispoziţiile art. 50 şi art. 51 se aplicã în mod corespunzãtor.

    TITLUL III
    Pedepsele

    CAP. I
    Categoriile pedepselor

    ART. 53
    Pedepsele principale
    Pedepsele principale sunt:
    a) detenţiunea pe viaţã;
    b) închisoarea;
    c) amenda.
    ART. 54
    Pedeapsa accesorie
    Pedeapsa accesorie constã în interzicerea exercitãrii unor drepturi, din momentul rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare şi pânã la executarea sau considerarea ca executatã a pedepsei privative de libertate.
    ART. 55
    Pedepsele complementare
    Pedepsele complementare sunt:
    a) interzicerea exercitãrii unor drepturi;
    b) degradarea militarã;
    c) publicarea hotãrârii de condamnare.

    CAP. II
    Pedepsele principale

    SECŢIUNEA 1
    Detenţiunea pe viaţã

    ART. 56
    Regimul detenţiunii pe viaţã
    Detenţiunea pe viaţã constã în privarea de libertate pe duratã nedeterminatã şi se executã potrivit legii privind executarea pedepselor.
    ART. 57
    Neaplicarea detenţiunii pe viaţã
    Dacã la data pronunţãrii hotãrârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţã i se aplicã pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitãrii unor drepturi pe durata ei maximã.
    ART. 58
    Înlocuirea detenţiunii pe viaţã
    În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţã a împlinit vârsta de 65 de ani în timpul executãrii pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe viaţã poate fi înlocuitã cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitãrii unor drepturi pe durata ei maximã, dacã a avut o bunã conduitã pe toatã durata executãrii pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, afarã de cazul când dovedeşte cã nu a avut nicio posibilitate sã le îndeplineascã, şi a fãcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrãrii sociale.
    ART. 59
    Calculul pedepsei în cazul comutãrii sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţã
    În cazul comutãrii sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţã cu pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executatã se considerã ca parte executatã din pedeapsa închisorii.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Închisoarea

    ART. 60
    Regimul închisorii
    Închisoarea constã în privarea de libertate pe duratã determinatã, cuprinsã între 15 zile şi 30 de ani, şi se executã potrivit legii privind executarea pedepselor.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Amenda

    ART. 61
    Stabilirea amenzii
    (1) Amenda constã în suma de bani pe care condamnatul este obligat sã o plãteascã statului.
    (2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendã. Suma corespunzãtoare unei zile-amendã, cuprinsã între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numãrul zilelor-amendã, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.
    (3) Instanţa stabileşte numãrul zilelor-amendã potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzãtoare unei zile-amendã se stabileşte ţinând seama şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţã de persoanele aflate în întreţinerea sa.
    (4) Limitele speciale ale zilelor-amendã sunt cuprinse între:
    a) 60 şi 180 de zile-amendã, când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã numai pedeapsa amenzii;
    b) 120 şi 240 de zile-amendã, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
    c) 180 şi 300 de zile-amendã, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
    (5) Dacã prin infracţiunea sãvârşitã s-a urmãrit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevãzutã de lege este numai amenda ori instanţa opteazã pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendã se pot majora cu o treime.
    (6) Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplicã limitelor speciale ale zilelor-amendã prevãzute în alin. (4) şi alin. (5).
    ART. 62
    Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii
    (1) Dacã prin infracţiunea sãvârşitã s-a urmãrit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângã pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.
    (2) Limitele speciale ale zilelor-amendã prevãzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c) se determinã în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţã şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
    (3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzãtoare unei zile-amendã se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmãrit.
    ART. 63
    Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
    (1) Dacã persoana condamnatã, cu rea-credinţã, nu executã pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numãrul zilelor-amendã neexecutate se înlocuieşte cu un numãr corespunzãtor de zile cu închisoare.
    (2) Dacã amenda neexecutatã a însoţit pedeapsa închisorii, numãrul zileloramendã neexecutate se înlocuieşte cu un numãr corespunzãtor de zile cu închisoare, care se adaugã la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultatã fiind consideratã o singurã pedeapsã.
    (3) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile alin. (1) şi alin. (2), unei zile-amendã îi corespunde o zi de închisoare.
    ART. 64
    Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitãţii
    (1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executatã în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţãmântul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de platã a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncã neremuneratã în folosul comunitãţii, afarã de cazul în care, din cauza stãrii de sãnãtate, persoana nu poate presta aceastã muncã. Unei zile-amendã îi corespunde o zi de muncã în folosul comunitãţii.
    (2) Dacã amenda înlocuitã conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa închisorii, obligaţia de muncã în folosul comunitãţii se executã dupã executarea pedepsei închisorii.
    (3) Coordonarea executãrii obligaţiei de muncã în folosul comunitãţii se face de serviciul de probaţiune.
    (4) Executarea muncii în folosul comunitãţii dispusã în condiţiile alin. (1) înceteazã prin plata amenzii corespunzãtoare zilelor-amendã rãmase neexecutate.
    (5) Instanţa înlocuieşte zilele-amendã neexecutate prin muncã în folosul comunitãţii cu un numãr corespunzãtor de zile cu închisoare, dacã:
    a) persoana condamnatã nu executã obligaţia de muncã în folosul comunitãţii în condiţiile stabilite de instanţã;
    b) persoana condamnatã sãvârşeşte o nouã infracţiune descoperitã înainte de executarea integralã a obligaţiei de muncã în folosul comunitãţii. Zilele-amendã neexecutate prin muncã în folosul comunitãţii la data comiterii noii infracţiuni, înlocuite cu închisoarea, se adaugã la pedeapsa pentru noua infracţiune.
    (6) Dacã persoana condamnatã, aflatã în situaţia prevãzutã în alin. (1), nu îşi dã consimţãmântul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitãţii, amenda neexecutatã se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63.

    CAP. III
    Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare

    SECŢIUNEA 1
    Pedeapsa accesorie

    ART. 65
    Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitãrii unor drepturi
    (1) Pedeapsa accesorie constã în interzicerea exercitãrii drepturilor prevãzute în art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. d)-n), a cãror exercitare a fost interzisã de instanţã ca pedeapsã complementarã.
    (2) În cazul pedepsei detenţiunii pe viaţã, pedeapsa accesorie constã în interzicerea de drept a exercitãrii urmãtoarelor drepturi:
    a) dreptul de a fi ales în autoritãţile publice sau în orice alte funcţii publice;
    b) dreptul de a ocupa o funcţie care implicã exerciţiul autoritãţii de stat;
    c) dreptul strãinului de a se afla pe teritoriul României;
    d) dreptul de a alege;
    e) drepturile pãrinteşti;
    f) dreptul de a fi tutore sau curator.
    (3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitãrii unor drepturi se executã din momentul rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare şi pânã când pedeapsa principalã privativã de libertate a fost executatã sau consideratã ca executatã.
    (4) În cazul detenţiunii pe viaţã, pedeapsa accesorie prevãzutã în alin. (2) lit. c) se pune în executare la data liberãrii condiţionate sau dupã ce pedeapsa a fost consideratã ca executatã.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Pedepsele complementare

    ART. 66
    Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitãrii unor drepturi
    (1) Pedeapsa complementarã a interzicerii exercitãrii unor drepturi constã în interzicerea exercitãrii, pe o perioadã de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre urmãtoarele drepturi:
    a) dreptul de a fi ales în autoritãţile publice sau în orice alte funcţii publice;
    b) dreptul de a ocupa o funcţie care implicã exerciţiul autoritãţii de stat;
    c) dreptul strãinului de a se afla pe teritoriul României;
    d) dreptul de a alege;
    e) drepturile pãrinteşti;
    f) dreptul de a fi tutore sau curator;
    g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfãşura activitatea de care s-a folosit pentru sãvârşirea infracţiunii;
    h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
    i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţã;
    j) dreptul de a pãrãsi teritoriul României;
    k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
    l) dreptul de a se afla în anumite localitãţi stabilite de instanţã;
    m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestãri sportive, culturale ori la alte adunãri publice, stabilite de instanţã;
    n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţã, ori de a se apropia de acestea;
    o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncã, şcoala sau alte locuri unde victima desfãşoarã activitãţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecatã.
    (2) Când legea prevede interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã, instanţa dispune interzicerea exercitãrii drepturilor prevãzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b).
    (3) Interzicerea exercitãrii drepturilor prevãzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) se dispune cumulativ.
    (4) Pedeapsa prevãzutã în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când existã motive întemeiate de a crede cã viaţa persoanei expulzate este pusã în pericol ori cã persoana va fi supusã la torturã sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmeazã a fi expulzatã.
    (5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevãzute în alin. (1) lit. n) şi lit. o), instanţa individualizeazã în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurãrile cauzei.
    ART. 67
    Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitãrii unor drepturi
    (1) Pedeapsa complementarã a interzicerii exercitãrii unor drepturi poate fi aplicatã dacã pedeapsa principalã stabilitã este închisoarea sau amenda şi instanţa constatã cã, faţã de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurãrile cauzei şi persoana infractorului, aceastã pedeapsã este necesarã.
    (2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitãrii unor drepturi este obligatorie când legea prevede aceastã pedeapsã pentru infracţiunea sãvârşitã.
    (3) Interzicerea dreptului strãinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplicã în cazul în care s-a dispus suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere.
    ART. 68
    Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitãrii unor drepturi
    (1) Executarea pedepsei interzicerii exercitãrii unor drepturi începe:
    a) de la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
    b) de la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere;
    c) dupã executarea pedepsei închisorii, dupã graţierea totalã ori a restului de pedeapsã, dupã împlinirea termenului de prescripţie a executãrii pedepsei sau dupã expirarea termenului de supraveghere a liberãrii condiţionate.
    (2) În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionatã, interzicerea dreptului strãinului de a se afla pe teritoriul României se executã la data liberãrii.
    (3) Dacã se dispune revocarea suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât sãvârşirea unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitãrii unor drepturi neexecutatã la data revocãrii sau înlocuirii se va executa dupã executarea pedepsei închisorii.
    ART. 69
    Degradarea militarã
    (1) Pedeapsa complementarã a degradãrii militare constã în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformã de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare.
    (2) Degradarea militarã se aplicã în mod obligatoriu condamnaţilor militari în activitate, în rezervã sau în retragere, dacã pedeapsa principalã aplicatã este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţã.
    (3) Degradarea militarã poate fi aplicatã condamnaţilor militari în activitate, în rezervã sau în retragere pentru infracţiuni sãvârşite cu intenţie, dacã pedeapsa principalã aplicatã este închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
    ART. 70
    Publicarea hotãrârii definitive de condamnare
    (1) Publicarea hotãrârii definitive de condamnare se poate dispune când, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurãrile cauzei şi persoana condamnatului, instanţa apreciazã cã publicarea va contribui la prevenirea sãvârşirii altor asemenea infracţiuni.
    (2) Hotãrârea de condamnare se publicã în extras, în forma stabilitã de instanţã, într-un cotidian local sau naţional, o singurã datã.
    (3) Publicarea hotãrârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei condamnate, fãrã a se dezvãlui identitatea altor persoane.

    CAP. IV
    Calculul duratei pedepselor

    ART. 71
     Durata executãrii
    (1) Durata executãrii pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotãrârii definitive de condamnare.
    (2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care înceteazã se socotesc în durata executãrii.
    (3) Perioada în care condamnatul, în cursul executãrii pedepsei, se aflã bolnav în spital intrã în durata executãrii, în afarã de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar aceastã împrejurare se constatã în cursul executãrii pedepsei.
    (4) Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intrã în durata executãrii pedepsei.
    ART. 72
    Computarea duratei mãsurilor preventive privative de libertate
    (1) Perioada în care o persoanã a fost supusã unei mãsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scãderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmãrit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacã a fost condamnat pentru o altã faptã decât cea care a determinat dispunerea mãsurii preventive.
    (2) Perioada în care o persoanã a fost supusã unei mãsuri preventive privative de libertate se scade şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlãturarea în tot sau în parte a zilelor-amendã.
    (3) În cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o persoanã a fost supusã unei mãsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.
    ART. 73
    Computarea pedepselor şi mãsurilor preventive executate în afara ţãrii
    (1) În cazul infracţiunilor sãvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsã, precum şi durata mãsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţãrii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care pedeapsa executatã în afara ţãrii este amenda.

    CAP. V
    Individualizarea pedepselor

    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale

    ART. 74
    Criteriile generale de individualizare a pedepsei
    (1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii sãvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evalueazã dupã urmãtoarele criterii:
    a) împrejurãrile şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
    b) starea de pericol creatã pentru valoarea ocrotitã;
    c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
    d) motivul sãvârşirii infracţiunii şi scopul urmãrit;
    e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
    f) conduita dupã sãvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
    g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sãnãtate, situaţia familialã şi socialã.
    (2) Când pentru infracţiunea sãvârşitã legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevãzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante

    ART. 75
    Circumstanţe atenuante
    (1) Urmãtoarele împrejurãri constituie circumstanţe atenuante legale:
    a) sãvârşirea infracţiunii sub stãpânirea unei puternice tulburãri sau emoţii, determinatã de o provocare din partea persoanei vãtãmate, produsã prin violenţã, printr-o atingere gravã a demnitãţii persoanei sau printr-o altã acţiune ilicitã gravã;
    b) depãşirea limitelor legitimei apãrãri;
    c) depãşirea limitelor stãrii de necesitate.
    (2) Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:
    a) eforturile depuse de infractor pentru înlãturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;
    b) împrejurãrile legate de fapta comisã, care diminueazã gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
    ART. 76
    Efectele circumstanţelor atenuante
    (1) În cazul în care existã circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea sãvârşitã se reduc cu o treime.
    (2) Dacã pedeapsa prevãzutã de lege este detenţiunea pe viaţã, în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante se aplicã pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
    (3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singurã datã, indiferent de numãrul circumstanţelor atenuante reţinute.
    ART. 77
    Circumstanţe agravante
    Urmãtoarele împrejurãri constituie circumstanţe agravante:
    a) sãvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreunã;
    b) sãvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante;
    c) sãvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de naturã sã punã în pericol alte persoane ori bunuri;
    d) sãvârşirea infracţiunii de cãtre un infractor major, dacã aceasta a fost comisã împreunã cu un minor;
    e) sãvârşirea infracţiunii profitând de starea de vãditã vulnerabilitate a persoanei vãtãmate, datoratã vârstei, stãrii de sãnãtate, infirmitãţii sau altor cauze;
    f) sãvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntarã cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocatã în vederea comiterii infracţiunii;
    g) sãvârşirea infracţiunii de cãtre o persoanã care a profitat de situaţia prilejuitã de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenţã;
    h) sãvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasã, naţionalitate, etnie, limbã, religie, gen, orientare sexualã, opinie ori apartenenţã politicã, avere, origine socialã, vârstã, dizabilitate, boalã cronicã necontagioasã sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurãri de acelaşi fel, considerate de fãptuitor drept cauze ale inferioritãţii unei persoane în raport cu celelalte.
    ART. 78
    Efectele circumstanţelor agravante
    (1) În cazul în care existã circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsã pânã la maximul special. Dacã maximul special este neîndestulãtor, în cazul închisorii se poate adãuga un spor pânã la 2 ani, care nu poate depãşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.
    (2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singurã datã, indiferent de numãrul circumstanţelor agravante reţinute.
    ART. 79
    Concursul între cauze de atenuare sau de agravare
    (1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente douã sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea sãvârşitã se reduc prin aplicarea succesivã a dispoziţiilor privitoare la tentativã, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în aceastã ordine.
    (2) Dacã sunt incidente douã sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea rãspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivã a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuatã, concurs sau recidivã.
    (3) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea sãvârşitã se reduc conform alin. (1), dupã care limitele de pedeapsã rezultate se majoreazã conform alin. (2).

    SECŢIUNEA a 3-a
    Renunţarea la aplicarea pedepsei

    ART. 80
    Condiţiile renunţãrii la aplicarea pedepsei
    (1) Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacã sunt întrunite urmãtoarele condiţii:
    a) infracţiunea sãvârşitã prezintã o gravitate redusã, având în vedere natura şi întinderea urmãrilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurãrile în care a fost comisã, motivul şi scopul urmãrit;
    b) în raport de persoana infractorului, de conduita avutã anterior sãvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlãturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilitãţile sale de îndreptare, instanţa apreciazã cã aplicarea unei pedepse ar fi inoportunã din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
    (2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacã:
    a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevãzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
    b) faţã de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;
    c) infractorul s-a sustras de la urmãrire penalã ori judecatã sau a încercat zãdãrnicirea aflãrii adevãrului ori a identificãrii şi tragerii la rãspundere penalã a autorului sau a participanţilor;
    d) pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã este închisoarea mai mare de 3 ani.
    (3) În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacã pentru fiecare infracţiune concurentã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute în alin. (1) şi alin. (2).
    ART. 81
    Avertismentul
    (1) Când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplicã infractorului un avertisment.
    (2) Avertismentul constã în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacã va mai comite infracţiuni.
    (3) În caz de concurs de infracţiuni se aplicã un singur avertisment.
    ART. 82
    Efectele renunţãrii la aplicarea pedepsei
    (1) Persoana faţã de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusã niciunei decãderi, interdicţii sau incapacitãţi ce ar putea decurge din infracţiunea sãvârşitã.
    (2) Renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executãrii mãsurilor de siguranţã şi a obligaţiilor civile prevãzute în hotãrâre.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Amânarea aplicãrii pedepsei

    ART. 83
    Condiţiile amânãrii aplicãrii pedepsei
    (1) Instanţa poate dispune amânarea aplicãrii pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacã sunt întrunite urmãtoarele condiţii:
    a) pedeapsa stabilitã, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
    b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevãzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
    c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncã neremuneratã în folosul comunitãţii;
    d) în raport de persoana infractorului, de conduita avutã anterior sãvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlãturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilitãţile sale de îndreptare, instanţa apreciazã cã aplicarea imediatã a unei pedepse nu este necesarã, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadã determinatã.
    (2) Nu se poate dispune amânarea aplicãrii pedepsei dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã este de 7 ani sau mai mare sau dacã infractorul s-a sustras de la urmãrire penalã ori judecatã sau a încercat zãdãrnicirea aflãrii adevãrului ori a identificãrii şi tragerii la rãspundere penalã a autorului sau a participanţilor.
    (3) Amânarea aplicãrii pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicãrii amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62.
    (4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum şi a celor ce au determinat amânarea aplicãrii pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacã va mai comite infracţiuni sau nu va respecta mãsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
    ART. 84
    Termenul de supraveghere
    (1) Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculeazã de la data rãmânerii definitive a hotãrârii prin care s-a dispus amânarea aplicãrii pedepsei.
    (2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţã de care s-a dispus amânarea aplicãrii pedepsei trebuie sã respecte mãsurile de supraveghere şi sã execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţã.
    ART. 85
    Mãsurile de supraveghere şi obligaţiile
    (1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţã de care s-a dispus amânarea aplicãrii pedepsei trebuie sã respecte urmãtoarele mãsuri de supraveghere:
    a) sã se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
    b) sã primeascã vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
    c) sã anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depãşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
    d) sã comunice schimbarea locului de muncã;
    e) sã comunice informaţii şi documente de naturã a permite controlul mijloacelor sale de existenţã.
    (2) Instanţa poate impune persoanei faţã de care s-a dispus amânarea aplicãrii pedepsei sã execute una sau mai multe dintre urmãtoarele obligaţii:
    a) sã urmeze un curs de pregãtire şcolarã ori de calificare profesionalã;
    b) sã presteze o muncã neremuneratã în folosul comunitãţii, pe o perioadã cuprinsã între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţã, afarã de cazul în care, din cauza stãrii de sãnãtate, persoana nu poate presta aceastã muncã. Numãrul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor;
    c) sã frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socialã derulate de cãtre serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
    d) sã se supunã mãsurilor de control, tratament sau îngrijire medicalã;
    e) sã nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţã, ori sã nu se apropie de acestea;
    f) sã nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestãri sportive, culturale ori la alte adunãri publice, stabilite de instanţã;
    g) sã nu conducã anumite vehicule stabilite de instanţã;
    h) sã nu deţinã, sã nu foloseascã şi sã nu poarte nicio categorie de arme;
    i) sã nu pãrãseascã teritoriul României fãrã acordul instanţei;
    j) sã nu ocupe sau sã nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru sãvârşirea infracţiunii.
    (3) Pentru stabilirea conţinutului obligaţiilor prevãzute în alin. (2) lit. a)-c), instanţa va consulta serviciul de probaţiune, care este obligat sã formuleze recomandãri în acest sens.
    (4) Când stabileşte obligaţia prevãzutã în alin. (2) lit. e), instanţa individualizeazã, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurãrile cauzei.
    (5) Persoana supravegheatã trebuie sã îndeplineascã integral obligaţiile civile stabilite prin hotãrâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
    ART. 86
    Supravegherea
    (1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevãzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunicã serviciului de probaţiune.
    (2) Supravegherea executãrii obligaţiilor prevãzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-c) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevãzute în art. 85 alin. (2) lit. d)-j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încãlcare a acestora.
    (3) Serviciul de probaţiune va lua mãsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevãzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-d), într-un termen cât mai scurt de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare.
    (4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia sã sesizeze instanţa, dacã:
    a) au intervenit motive care justificã fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţã, fie încetarea executãrii unora dintre acestea;
    b) persoana supravegheatã nu respectã mãsurile de supraveghere sau nu executã, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin;
    c) persoana supravegheatã nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotãrâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
    ART. 87
    Modificarea sau încetarea obligaţiilor
    (1) Dacã pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justificã fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzãtor, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.
    (2) Instanţa dispune încetarea executãrii unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciazã cã menţinerea acestora nu mai este necesarã.
    ART. 88
    Revocarea amânãrii aplicãrii pedepsei
    (1) Dacã pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheatã, cu rea-credinţã, nu respectã mãsurile de supraveghere sau nu executã obligaţiile impuse, instanţa revocã amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
    (2) În cazul când, pânã la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheatã nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotãrâre, instanţa revocã amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afarã de cazul când persoana dovedeşte cã nu a avut nicio posibilitate sã le îndeplineascã.
    (3) Dacã dupã amânarea aplicãrii pedepsei persoana supravegheatã a sãvârşit o nouã infracţiune, cu intenţie sau intenţie depãşitã, descoperitã în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar dupã expirarea acestui termen, instanţa revocã amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicatã ca urmare a revocãrii amânãrii şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculeazã conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.
    (4) Dacã infracţiunea ulterioarã este sãvârşitã din culpã, instanţa poate menţine sau revoca amânarea aplicãrii pedepsei. În cazul revocãrii, dispoziţiile alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
    ART. 89
    Anularea amânãrii aplicãrii pedepsei
    (1) Dacã pe parcursul termenului de supraveghere se descoperã cã persoana supravegheatã mai sãvârşise o infracţiune pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dupã expirarea acestui termen, amânarea se anuleazã, aplicându-se, dupã caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivã sau pluralitate intermediarã.
    (2) În caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicãrii pedepsei rezultante dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute în art. 83. Dacã se dispune amânarea aplicãrii pedepsei, termenul de supraveghere se calculeazã de la data rãmânerii definitive a hotãrârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicãrii pedepsei.
    ART. 90
    Efectele amânãrii aplicãrii pedepsei
    (1) Persoanei faţã de care s-a dispus amânarea aplicãrii pedepsei nu i se mai aplicã pedeapsa şi nu este supusã niciunei decãderi, interdicţii sau incapacitãţi ce ar putea decurge din infracţiunea sãvârşitã, dacã nu a sãvârşit din nou o infracţiune pânã la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânãrii şi nu s-a descoperit o cauzã de anulare.
    (2) Amânarea aplicãrii pedepsei nu produce efecte asupra executãrii mãsurilor de siguranţã şi a obligaţiilor civile prevãzute în hotãrâre.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere

    ART. 91
    Condiţiile suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere
    (1) Instanţa poate dispune suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere dacã sunt întrunite urmãtoarele condiţii:
    a) pedeapsa aplicatã, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
    b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevãzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
    c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncã neremuneratã în folosul comunitãţii;
    d) în raport de persoana infractorului, de conduita avutã anterior sãvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlãturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilitãţile sale de îndreptare, instanţa apreciazã cã aplicarea pedepsei este suficientã şi, chiar fãrã executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însã este necesarã supravegherea conduitei sale pentru o perioadã determinatã.
    (2) Când pedeapsa închisorii este însoţitã de pedeapsa amenzii aplicate în condiţiile art. 62, amenda se executã chiar dacã executarea pedepsei închisorii a fost suspendatã sub supraveghere.
    (3) Nu se poate dispune suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, dacã:
    a) pedeapsa aplicatã este numai amenda;
    b) aplicarea pedepsei a fost iniţial amânatã, dar ulterior amânarea a fost revocatã;
    c) infractorul s-a sustras de la urmãrire penalã ori judecatã sau a încercat zãdãrnicirea aflãrii adevãrului ori a identificãrii şi tragerii la rãspundere penalã a autorului sau a participanţilor.
    (4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum şi a celor ce au determinat suspendarea executãrii pedepsei şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacã va mai comite infracţiuni sau nu va respecta mãsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
    ART. 92
    Termenul de supraveghere
    (1) Durata suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsã între 2 şi 4 ani, fãrã a putea fi însã mai micã decât durata pedepsei aplicate.
    (2) Termenul de supraveghere se calculeazã de la data când hotãrârea prin care s-a pronunţat suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere a rãmas definitivã.
    (3) Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie sã respecte mãsurile de supraveghere şi sã execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţã.
    ART. 93
    Mãsurile de supraveghere şi obligaţiile
    (1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie sã respecte urmãtoarele mãsuri de supraveghere:
    a) sã se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
    b) sã primeascã vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
    c) sã anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depãşeşte 5 zile;
    d) sã comunice schimbarea locului de muncã;
    e) sã comunice informaţii şi documente de naturã a permite controlul mijloacelor sale de existenţã.
    (2) Instanţa impune condamnatului sã execute una sau mai multe dintre urmãtoarele obligaţii:
    a) sã urmeze un curs de pregãtire şcolarã ori de calificare profesionalã;
    b) sã frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socialã derulate de cãtre serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
    c) sã se supunã mãsurilor de control, tratament sau îngrijire medicalã;
    d) sã nu pãrãseascã teritoriul României, fãrã acordul instanţei.
    (3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncã neremuneratã în folosul comunitãţii pe o perioadã cuprinsã între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţã, afarã de cazul în care, din cauza stãrii de sãnãtate, nu poate presta aceastã muncã. Numãrul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor.
    (4) Pentru stabilirea conţinutului obligaţiilor prevãzute în alin. (2) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin. (3), instanţa va consulta serviciul de probaţiune, care este obligat sã formuleze recomandãri în acest sens.
    (5) Condamnatul trebuie sã îndeplineascã integral obligaţiile civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
    ART. 94
    Supravegherea condamnatului
    (1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevãzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunicã serviciului de probaţiune.
    (2) Supravegherea executãrii obligaţiilor prevãzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), alin. (3) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevãzute în art. 93 alin. (2) lit. c) şi lit. d) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încãlcare a acestora.
    (3) Serviciul de probaţiune va lua mãsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevãzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), precum şi alin. (3) într-un termen cât mai scurt de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare.
    (4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia sã sesizeze instanţa, dacã:
    a) au intervenit motive care justificã fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţã, fie încetarea executãrii unora dintre acestea;
    b) persoana supravegheatã nu respectã mãsurile de supraveghere sau nu executã, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin;
    c) persoana supravegheatã nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotãrâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
    ART. 95
    Modificarea sau încetarea obligaţiilor
    (1) Dacã pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justificã fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzãtor, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare.
    (2) Instanţa dispune încetarea executãrii unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciazã cã menţinerea acestora nu mai este necesarã.
    ART. 96
    Revocarea suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere
    (1) Dacã pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheatã, cu rea-credinţã, nu respectã mãsurile de supraveghere sau nu executã obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocã suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
    (2) Dacã pânã la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheatã nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotãrâre, instanţa revocã suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afarã de cazul în care persoana dovedeşte cã nu a avut nicio posibilitate sã le îndeplineascã.
    (3) Dacã pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 nu a fost executatã şi a fost înlocuitã cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64 alin. (5) şi alin. (6), instanţa revocã suspendarea şi dispune executarea pedepsei, la care se adaugã pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
    (4) Dacã pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a sãvârşit o nouã infracţiune, descoperitã pânã la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar dupã expirarea acestui termen, instanţa revocã suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
    (5) Pedeapsa principalã pentru noua infracţiune se stabileşte şi se executã, dupã caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivã sau la pluralitatea intermediarã.
    (6) Dacã infracţiunea ulterioarã este sãvârşitã din culpã, instanţa poate menţine sau revoca suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere. În cazul revocãrii, dispoziţiile alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) se aplicã în mod corespunzãtor.
    ART. 97
    Anularea suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere
    (1) Dacã pe parcursul termenului de supraveghere se descoperã cã persoana condamnatã mai sãvârşise o infracţiune pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dupã expirarea acestui termen, suspendarea se anuleazã, aplicându-se, dupã caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivã sau pluralitate intermediarã.
    (2) În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediarã, instanţa poate dispune suspendarea executãrii pedepsei rezultante, dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute în art. 91. Dacã se dispune suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculeazã de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere.
    ART. 98
    Efectele suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere
    (1) Dacã pânã la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a sãvârşit o nouã infracţiune, nu s-a dispus revocarea suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauzã de anulare, pedeapsa se considerã executatã.
    (2) Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere nu produce efecte asupra mãsurilor de siguranţã şi a obligaţiilor civile prevãzute în hotãrârea de condamnare.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Liberarea condiţionatã

    ART. 99
    Condiţiile liberãrii condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţã
    (1) Liberarea condiţionatã în cazul detenţiunii pe viaţã poate fi dispusã, dacã:
    a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
    b) cel condamnat a avut o bunã conduitã pe toatã durata executãrii pedepsei;
    c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, afarã de cazul când dovedeşte cã nu a avut nicio posibilitate sã le îndeplineascã;
    d) instanţa are convingerea cã persoana condamnatã s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
    (2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberãrii condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacã va mai comite infracţiuni sau nu va respecta mãsurile de supraveghere ori dacã nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
    (3) De la data liberãrii condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani.
    ART. 100
    Condiţiile liberãrii condiţionate în cazul pedepsei închisorii
    (1) Liberarea condiţionatã în cazul închisorii poate fi dispusã, dacã:
    a) cel condamnat a executat cel puţin douã treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depãşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pãtrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
    b) cel condamnat se aflã în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
    c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, afarã de cazul când dovedeşte cã nu a avut nicio posibilitate sã le îndeplineascã;
    d) instanţa are convingerea cã persoana condamnatã s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
    (2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionatã, dupã executarea efectivã a jumãtate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depãşeşte 10 ani, sau a cel puţin douã treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute în alin. (1) lit. b)-d).
    (3) În calculul fracţiunilor de pedeapsã prevãzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi consideratã, potrivit legii, ca executatã pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionatã nu poate fi dispusã înainte de executarea efectivã a cel puţin jumãtate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depãşeşte 10 ani, şi a cel puţin douã treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
    (4) În calculul fracţiunilor de pedeapsã prevãzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi consideratã, potrivit legii, ca executatã pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionatã nu poate fi dispusã înainte de executarea efectivã a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depãşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumãtate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
    (5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberãrii condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacã va mai comite infracţiuni sau nu va respecta mãsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
    (6) Intervalul cuprins între data liberãrii condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.
    ART. 101
    Mãsurile de supraveghere şi obligaţiile
    (1) Dacã restul de pedeapsã rãmas neexecutat la data liberãrii este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie sã respecte urmãtoarele mãsuri de supraveghere:
    a) sã se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
    b) sã primeascã vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
    c) sã anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depãşeşte 5 zile;
    d) sã comunice schimbarea locului de muncã;
    e) sã comunice informaţii şi documente de naturã a permite controlul mijloacelor sale de existenţã.
    (2) În cazul prevãzut în alin. (1), instanţa poate impune condamnatului sã execute una sau mai multe dintre urmãtoarele obligaţii:
    a) sã urmeze un curs de pregãtire şcolarã ori de calificare profesionalã;
    b) sã frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socialã derulate de cãtre serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
    c) sã nu pãrãseascã teritoriul României;
    d) sã nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestãri sportive, culturale ori la alte adunãri publice, stabilite de instanţã;
    e) sã nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la sãvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţã, ori sã nu se apropie de acestea;
    f) sã nu conducã anumite vehicule stabilite de instanţã;
    g) sã nu deţinã, sã nu foloseascã şi sã nu poarte nicio categorie de arme.
    (3) Obligaţiile prevãzute în alin. (2) lit. c)-g) pot fi impuse în mãsura în care nu au fost aplicate în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitãrii unor drepturi.
    (4) Când stabileşte obligaţia prevãzutã în alin. (2) lit. e), instanţa individualizeazã, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurãrile cauzei.
    (5) Mãsurile de supraveghere şi obligaţiile prevãzute în alin. (2) lit. a) şi lit. b) se executã din momentul acordãrii liberãrii, pe o perioadã egalã cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligaţiile prevãzute în alin. (2) lit. c)-g) se executã pe toatã durata termenului de supraveghere.
    (6) Pentru stabilirea conţinutului obligaţiilor prevãzute în alin. (2) lit. a) şi lit. b), instanţa va consulta serviciul de probaţiune, care este obligat sã formuleze recomandãri în acest sens.
    ART. 102
    Supravegherea condamnatului
    (1) Pe durata supravegherii, datele prevãzute în art. 101 alin. (1) lit. c)-e) se comunicã serviciului de probaţiune.
    (2) Supravegherea executãrii obligaţiilor prevãzute în art. 101 alin. (2) lit. a) şi lit. b) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevãzute în art. 101 alin. (2) lit. c)-g) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încãlcare a acestora.
    (3) Supravegherea executãrii obligaţiilor prevãzute în art. 101 alin. (2) lit. d) şi lit. e) poate fi realizatã şi printr-un sistem electronic de supraveghere, în condiţiile prevãzute de legea specialã.
    (4) Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia sã sesizeze instanţa, dacã:
    a) au intervenit motive care justificã fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţã, fie încetarea executãrii unora dintre acestea;
    b) persoana supravegheatã nu respectã mãsurile de supraveghere sau nu executã, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
    ART. 103
    Modificarea sau încetarea obligaţiilor
    (1) Dacã pe durata supravegherii au intervenit motive care justificã fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzãtor, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de reintegrare socialã.
    (2) Instanţa dispune încetarea executãrii unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciazã cã menţinerea acestora nu mai este necesarã.
    ART. 104
    Revocarea liberãrii condiţionate
    (1) Dacã pe durata supravegherii persoana condamnatã, cu rea-credinţã, nu respectã mãsurile de supraveghere sau nu executã obligaţiile impuse, instanţa revocã liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsã.
    (2) Dacã dupã acordarea liberãrii cel condamnat a sãvârşit o nouã infracţiune, care a fost descoperitã în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar dupã expirarea acestui termen, instanţa revocã liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsã. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se executã, dupã caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivã sau pluralitate intermediarã.
    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul liberãrii condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţã.
    ART. 105
    Anularea liberãrii condiţionate
    (1) Dacã pe parcursul termenului de supraveghere se descoperã cã persoana condamnatã mai sãvârşise o infracţiune pânã la acordarea liberãrii, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dupã expirarea acestui termen, liberarea se anuleazã, aplicându-se, dupã caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivã sau pluralitate intermediarã.
    (2) În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultatã, sunt îndeplinite condiţiile prevãzute în art. 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionatã. Dacã s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculeazã de la data acordãrii primei liberãri.
    (3) Când, dupã anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitãrii unor drepturi neexecutatã la data anulãrii liberãrii se va executa dupã executarea pedepsei închisorii.
    ART. 106
    Efectele liberãrii condiţionate
    Dacã pânã la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a sãvârşit din nou o infracţiune, nu s-a dispus revocarea liberãrii condiţionate şi nu s-a descoperit o cauzã de anulare, pedeapsa se considerã executatã.

    TITLUL IV
    Mãsurile de siguranţã

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 107
    Scopul mãsurilor de siguranţã
    (1) Mãsurile de siguranţã au ca scop înlãturarea unei stãri de pericol şi preîntâmpinarea sãvârşirii faptelor prevãzute de legea penalã.
    (2) Mãsurile de siguranţã se iau faţã de persoana care a comis o faptã prevãzutã de legea penalã, nejustificatã.
    (3) Mãsurile de siguranţã se pot lua şi în situaţia în care fãptuitorului nu i se aplicã o pedeapsã.
    ART. 108
    Categoriile mãsurilor de siguranţã
    Mãsurile de siguranţã sunt:
    a) obligarea la tratament medical;
    b) internarea medicalã;
    c) interzicerea ocupãrii unei funcţii sau a exercitãrii unei profesii;
    d) confiscarea specialã.

    CAP. II
    Regimul mãsurilor de siguranţã

    ART. 109
    Obligarea la tratament medical
    (1) Dacã fãptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocatã de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintã pericol pentru societate, poate fi obligat sã urmeze un tratament medical pânã la însãnãtoşire sau pânã la obţinerea unei ameliorãri care sã înlãture starea de pericol.
    (2) Când persoana faţã de care s-a luat aceastã mãsurã nu urmeazã tratamentul, se poate dispune internarea medicalã.
    (3) Dacã persoana obligatã la tratament este condamnatã la o pedeapsã privativã de libertate, tratamentul se efectueazã şi în timpul executãrii pedepsei.
    ART. 110
    Internarea medicalã
    Când fãptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferã de o boalã infectocontagioasã şi prezintã pericol pentru societate, se poate lua mãsura internãrii într-o unitate sanitarã de specialitate, pânã la însãnãtoşire sau pânã la obţinerea unei ameliorãri care sã înlãture starea de pericol.
    ART. 111
    Interzicerea ocupãrii unei funcţii sau a exercitãrii unei profesii
    (1) Când fãptuitorul a sãvârşit fapta datoritã incapacitãţii, nepregãtirii sau altor cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcţii, pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfãşurarea unei alte activitãţi, se poate lua mãsura interzicerii exercitãrii dreptului de a ocupa acea funcţie ori de a exercita acea profesie, meserie sau activitate.
    (2) Mãsura de siguranţã poate fi revocatã la cerere, dupã trecerea unui termen de cel puţin un an, dacã se constatã cã temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouã cerere nu se poate face decât dupã trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
    ART. 112
    Confiscarea specialã
    (1) Sunt supuse confiscãrii speciale:
    a) bunurile produse prin sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã;
    b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã, dacã sunt ale fãptuitorului sau dacã, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
    c) bunurile folosite, imediat dupã sãvârşirea faptei, pentru a asigura scãparea fãptuitorului sau pãstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacã sunt ale fãptuitorului sau dacã, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
    d) bunurile care au fost date pentru a determina sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã sau pentru a rãsplãti pe fãptuitor;
    e) bunurile dobândite prin sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã, dacã nu sunt restituite persoanei vãtãmate şi în mãsura în care nu servesc la despãgubirea acesteia;
    f) bunurile a cãror deţinere este interzisã de legea penalã.
    (2) În cazul prevãzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacã valoarea bunurilor supuse confiscãrii este vãdit disproporţionatã faţã de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bãnesc, ţinând seama de urmarea produsã sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacã bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul sãvârşirii faptei prevãzute de legea penalã, se dispune confiscarea lor în întregime.
    (3) În cazurile prevãzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacã bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana cãreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
    (4) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplicã în cazul faptelor sãvârşite prin presã.
    (5) Dacã bunurile supuse confiscãrii potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se gãsesc, în locul lor se confiscã bani şi bunuri pânã la concurenţa valorii acestora.
    (6) Se confiscã, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscãrii, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevãzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c).

    TITLUL V
    Minoritatea

    CAP. I
    Regimul rãspunderii penale a minorului

    ART. 113
    Limitele rãspunderii penale
    (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu rãspunde penal.
    (2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani rãspunde penal numai dacã se dovedeşte cã a sãvârşit fapta cu discernãmânt.
    (3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani rãspunde penal potrivit legii.
    ART. 114
    Consecinţele rãspunderii penale
    (1) Faţã de minorul care, la data sãvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsã între 14 şi 18 ani se ia o mãsurã educativã neprivativã de libertate.
    (2) Faţã de minorul prevãzut în alin. (1) se poate lua o mãsurã educativã privativã de libertate în urmãtoarele cazuri:
    a) dacã a mai sãvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o mãsurã educativã ce a fost executatã ori a cãrei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
    b) atunci când pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţã.
    ART. 115
    Mãsurile educative
    (1) Mãsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.
    1. Mãsurile educative neprivative de libertate sunt:
    a) stagiul de formare civicã;
    b) supravegherea;
    c) consemnarea la sfârşit de sãptãmânã;
    d) asistarea zilnicã.
    2. Mãsurile educative privative de libertate sunt:
    a) internarea într-un centru educativ;
    b) internarea într-un centru de detenţie.
    (2) Alegerea mãsurii educative care urmeazã sã fie luatã faţã de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevãzute în art. 74.
    ART. 116
    Referatul de evaluare
    (1) În vederea efectuãrii evaluãrii minorului, potrivit criteriilor prevãzute în art. 74, instanţa va solicita serviciului de probaţiune întocmirea unui referat care va cuprinde şi propuneri motivate referitoare la natura şi durata programelor de reintegrare socialã pe care minorul ar trebui sã le urmeze, precum şi la alte obligaţii ce pot fi impuse acestuia de cãtre instanţã.
    (2) Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a mãsurii educative sau a obligaţiilor impuse se întocmeşte în toate cazurile în care instanţa dispune asupra mãsurilor educative ori asupra modificãrii sau încetãrii executãrii obligaţiilor impuse, precum şi la terminarea executãrii mãsurii educative.

    CAP. II
    Regimul mãsurilor educative neprivative de libertate

    ART. 117
    Stagiul de formare civicã
    (1) Mãsura educativã a stagiului de formare civicã constã în obligaţia minorului de a participa la un program cu o duratã de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta sã înţeleagã consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul sãvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul sãu viitor.
    (2) Organizarea, asigurarea participãrii şi supravegherea minorului, pe durata cursului de formare civicã, se fac sub coordonarea serviciului de probaţiune, fãrã a afecta programul şcolar sau profesional al minorului.
    ART. 118
    Supravegherea
    Mãsura educativã a supravegherii constã în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului sãu zilnic, pe o duratã cuprinsã între douã şi 6 luni, sub coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesionalã şi prevenirea desfãşurãrii unor activitãţi sau intrarea în legãturã cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.
    ART. 119
    Consemnarea la sfârşit de sãptãmânã
    (1) Mãsura educativã a consemnãrii la sfârşit de sãptãmânã constã în obligaţia minorului de a nu pãrãsi locuinţa în zilele de sâmbãtã şi duminicã, pe o duratã cuprinsã între 4 şi 12 sãptãmâni, afarã de cazul în care, în aceastã perioadã, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfãşura anumite activitãţi impuse de instanţã.
    (2) Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
    ART. 120
    Asistarea zilnicã
    (1) Mãsura educativã a asistãrii zilnice constã în obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfãşurare a activitãţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului.
    (2) Mãsura educativã a asistãrii zilnice se ia pe o duratã cuprinsã între 3 şi 6 luni, iar supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
    ART. 121
    Obligaţii ce pot fi impuse minorului
    (1) Pe durata executãrii mãsurilor educative neprivative de libertate, instanţa poate impune minorului una sau mai multe dintre urmãtoarele obligaţii:
    a) sã urmeze un curs de pregãtire şcolarã sau formare profesionalã;
    b) sã nu depãşeascã, fãrã acordul serviciului de probaţiune, limita teritorialã stabilitã de instanţã;
    c) sã nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestãri sportive, culturale ori la alte adunãri publice, stabilite de instanţã;
    d) sã nu se apropie şi sã nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la sãvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţã;
    e) sã se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
    f) sã se supunã mãsurilor de control, tratament sau îngrijire medicalã.
    (2) Când stabileşte obligaţia prevãzutã în alin. (1) lit. d), instanţa individualizeazã, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurãrile cauzei.
    (3) Supravegherea executãrii obligaţiilor impuse de instanţã se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
    (4) Pe durata executãrii mãsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probaţiune are obligaţia sã sesizeze instanţa, dacã:
    a) au intervenit motive care justificã fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţã, fie încetarea executãrii unora dintre acestea;
    b) persoana supravegheatã nu respectã condiţiile de executare a mãsurii educative sau nu executã, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
    ART. 122
    Modificarea sau încetarea obligaţiilor
    (1) Dacã, pe parcursul supravegherii, au intervenit motive care justificã fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzãtor, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse mai mari de îndreptare.
    (2) Instanţa dispune încetarea executãrii unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciazã cã menţinerea acestora nu mai este necesarã.
    ART. 123
    Prelungirea sau înlocuirea mãsurilor educative neprivative de libertate
    (1) Dacã minorul nu respectã, cu rea-credinţã, condiţiile de executare a mãsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune:
    a) prelungirea mãsurii educative, fãrã a putea depãşi maximul prevãzut de lege pentru aceasta;
    b) înlocuirea mãsurii luate cu o altã mãsurã educativã neprivativã de libertate mai severã;
    c) înlocuirea mãsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat mãsura educativã neprivativã de libertate cea mai severã, pe durata sa maximã.
    (2) În cazurile prevãzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), dacã nici de aceastã datã nu sunt respectate condiţiile de executare a mãsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa înlocuieşte mãsura educativã neprivativã de libertate cu mãsura internãrii într-un centru educativ.
    (3) Dacã minorul aflat în executarea unei mãsuri educative neprivative de libertate sãvârşeşte o nouã infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentã sãvârşitã anterior, instanţa dispune:
    a) prelungirea mãsurii educative luate iniţial, fãrã a putea depãşi maximul prevãzut de lege pentru aceasta;
    b) înlocuirea mãsurii luate iniţial cu o altã mãsurã educativã neprivativã de libertate mai severã;
    c) înlocuirea mãsurii luate iniţial cu o mãsurã educativã privativã de libertate.
    (4) În cazurile prevãzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin. (3) lit. a) şi lit. b), instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori sporeşte condiţiile de executare a celor existente.

    CAP. III
    Regimul mãsurilor educative privative de libertate

    ART. 124
    Internarea într-un centru educativ
    (1) Mãsura educativã a internãrii într-un centru educativ constã în internarea minorului într-o instituţie specializatã în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregãtire şcolarã şi formare profesionalã potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socialã.
    (2) Internarea se dispune pe o perioadã cuprinsã între unu şi 3 ani.
    (3) Dacã în perioada internãrii minorul sãvârşeşte o nouã infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentã sãvârşitã anterior, instanţa poate menţine mãsura internãrii într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fãrã a depãşi maximul prevãzut de lege, sau o poate înlocui cu mãsura internãrii într-un centru de detenţie.
    (4) În cazul în care pe durata internãrii minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a fãcut progrese evidente în vederea reintegrãrii sociale, dupã executarea a cel puţin jumãtate din durata internãrii, instanţa poate dispune:
    a) înlocuirea internãrii cu mãsura educativã a asistãrii zilnice pe o perioadã egalã cu durata internãrii neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacã persoana internatã nu a împlinit vârsta de 18 ani;
    b) liberarea din centrul educativ, dacã persoana internatã a împlinit vârsta de 18 ani.
    (5) Odatã cu înlocuirea sau liberarea instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevãzute în art. 121 pânã la împlinirea duratei mãsurii internãrii.
    (6) Dacã minorul nu respectã, cu rea-credinţã, condiţiile de executare a mãsurii asistãrii zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberãrii şi dispune executarea restului rãmas neexecutat din durata mãsurii internãrii într-un centru educativ.
    (7) În cazul sãvârşirii, pânã la împlinirea duratei internãrii, a unei noi infracţiuni de cãtre o persoanã care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţã de care s-a dispus înlocuirea mãsurii internãrii într-un centru educativ cu mãsura asistãrii zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:
    a) executarea restului rãmas din durata mãsurii internãrii iniţiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia pânã la maximul prevãzut de lege;
    b) internarea într-un centru de detenţie.
    ART. 125
    Internarea într-un centru de detenţie
    (1) Mãsura educativã a internãrii într-un centru de detenţie constã în internarea minorului într-o instituţie specializatã în recuperarea minorilor, cu regim de pazã şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socialã, precum şi programe de pregãtire şcolarã şi formare profesionalã potrivit aptitudinilor sale.
    (2) Internarea se dispune pe o perioadã cuprinsã între 2 şi 5 ani, afarã de cazul în care pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţã, când internarea se ia pe o perioadã cuprinsã între 5 şi 15 ani.
    (3) Dacã în perioada internãrii minorul sãvârşeşte o nouã infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentã sãvârşitã anterior, instanţa prelungeşte mãsura internãrii, fãrã a depãşi maximul prevãzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevãzute de lege pentru infracţiunile sãvârşite. Din durata mãsurii educative se scade perioada executatã pânã la data hotãrârii.
    (4) În cazul în care pe durata internãrii minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a fãcut progrese evidente în vederea reintegrãrii sociale, dupã executarea a cel puţin jumãtate din durata internãrii, instanţa poate dispune:
    a) înlocuirea internãrii cu mãsura educativã a asistãrii zilnice pe o perioadã egalã cu durata internãrii neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacã persoana internatã nu a împlinit vârsta de 18 ani;
    b) liberarea din centrul de detenţie, dacã persoana internatã a împlinit vârsta de 18 ani.
    (5) Odatã cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevãzute în art. 121, pânã la împlinirea duratei mãsurii internãrii.
    (6) Dacã minorul nu respectã, cu rea-credinţã, condiţiile de executare a mãsurii asistãrii zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberãrii şi dispune executarea restului rãmas neexecutat din durata mãsurii internãrii într-un centru de detenţie.
    (7) În cazul sãvârşirii, pânã la împlinirea duratei internãrii, a unei noi infracţiuni de cãtre o persoanã care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţã de care s-a dispus înlocuirea mãsurii internãrii într-un centru de detenţie cu mãsura asistãrii zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:
    a) executarea restului rãmas din durata mãsurii internãrii într-un centru de detenţie;
    b) prelungirea duratei acestei internãri în condiţiile prevãzute în alin. (3).
    ART. 126
    Schimbarea regimului de executare
    Dacã în cursul executãrii unei mãsuri educative privative de libertate persoana internatã, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţeazã negativ sau împiedicã procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executãrii mãsurii educative într-un penitenciar.
    ART. 127
    Calculul duratei mãsurilor educative
    În cazul mãsurilor educative privative de libertate, dispoziţiile art. 71-73 se aplicã în mod corespunzãtor.

    CAP. IV
    Dispoziţii comune

    ART. 128
    Efectele cauzelor de atenuare şi agravare
    În cazul infracţiunilor sãvârşite în timpul minoritãţii, cauzele de atenuare şi agravare sunt avute în vedere la alegerea mãsurii educative şi produc efecte între limitele prevãzute de lege pentru fiecare mãsurã educativã.
    ART. 129
    Pluralitatea de infracţiuni
    (1) În caz de concurs de infracţiuni sãvârşite în timpul minoritãţii se stabileşte şi se ia o singurã mãsurã educativã pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevãzute în art. 74.
    (2) În cazul sãvârşirii a douã infracţiuni, dintre care una în timpul minoritãţii şi una dupã majorat, pentru infracţiunea comisã în timpul minoritãţii se ia o mãsurã educativã, iar pentru infracţiunea sãvârşitã dupã majorat se stabileşte o pedeapsã, dupã care:
    a) dacã mãsura educativã este neprivativã de libertate, se executã numai pedeapsa;
    b) dacã mãsura educativã este privativã de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplicã pedeapsa închisorii, care se majoreazã cu o duratã egalã cu cel puţin o pãtrime din durata mãsurii educative ori din restul rãmas neexecutat din aceasta la data sãvârşirii infracţiunii comise dupã majorat;
    c) dacã pedeapsa aplicatã pentru infracţiunea sãvârşitã dupã majorat este detenţiunea pe viaţã, se executã numai aceastã pedeapsã;
    d) dacã mãsura educativã este privativã de libertate, iar pedeapsa este amenda, se executã mãsura educativã, a cãrei duratã se majoreazã cu cel mult 6 luni, fãrã a depãşi maximul prevãzut de lege pentru aceasta.
    (3) În cazul prevãzut în alin. (2) lit. b), din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a executat din momentul sãvârşirii infracţiunii comise dupã majorat pânã la data judecãrii.
    (4) În cazul sãvârşirii dupã majorat a douã sau mai multor infracţiuni concurente se aplicã mai întâi regulile referitoare la concursul de infracţiuni, dupã care se face aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
    (5) Pedeapsa stabilitã potrivit dispoziţiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul amânãrii aplicãrii pedepsei sau al suspendãrii executãrii sub supraveghere.
    ART. 130
    Descoperirea unei infracţiuni sãvârşite în timpul minoritãţii
    Dacã pe durata termenului de supraveghere al amânãrii aplicãrii pedepsei, al suspendãrii sub supraveghere ori al liberãrii condiţionate se descoperã cã persoana supravegheatã mai sãvârşise o infracţiune în timpul minoritãţii pentru care s-a luat, chiar dupã expirarea acestui termen, o mãsurã educativã privativã de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anuleazã, aplicându-se în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 129 alin. (2)-(4).
    ART. 131
    Prescripţia rãspunderii penale a minorilor
    Termenele de prescripţie a rãspunderii penale, prevãzute în art. 154, se reduc la jumãtate pentru cei care la data sãvârşirii infracţiunii erau minori şi se întrerup sau se suspendã în condiţiile prevãzute de lege pentru majori.
    ART. 132
    Prescripţia executãrii mãsurilor educative
    (1) Mãsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un termen de 2 ani de la data rãmânerii definitive a hotãrârii prin care au fost luate.
    (2) Mãsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata mãsurii educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani.
    (3) Termenele de prescripţie a executãrii mãsurilor educative se întrerup şi se suspendã în condiţiile prevãzute de lege pentru majori.
    (4) În cazul înlocuirii mãsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu mãsura educativã mai grea şi curge de la data rãmânerii definitive a hotãrârii prin care s-a dispus înlocuirea.
    ART. 133
    Efectele mãsurilor educative
    Mãsurile educative nu atrag interdicţii, decãderi sau incapacitãţi.
    ART. 134
    Minorul devenit major
    (1) Dispoziţiile prezentului titlu se aplicã şi majorilor care, la data sãvârşirii infracţiunii, aveau vârsta cuprinsã între 14 şi 18 ani.
    (2) Când, la data pronunţãrii hotãrârii prin care s-a luat o mãsurã educativã privativã de libertate, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanţa, ţinând seama de posibilitãţile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precum şi de celelalte criterii prevãzute în art. 74, poate dispune executarea mãsurii educative într-un penitenciar.

    TITLUL VI
    Rãspunderea penalã a persoanei juridice

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 135
    Condiţiile rãspunderii penale a persoanei juridice
    (1) Persoana juridicã, cu excepţia statului şi a autoritãţilor publice, rãspunde penal pentru infracţiunile sãvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
    (2) Instituţiile publice nu rãspund penal pentru infracţiunile sãvârşite în exercitarea unei activitãţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.
    (3) Rãspunderea penalã a persoanei juridice nu exclude rãspunderea penalã a persoanei fizice care a contribuit la sãvârşirea aceleiaşi fapte.
    ART. 136
    Pedepsele aplicabile persoanei juridice
    (1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.
    (2) Pedeapsa principalã este amenda.
    (3) Pedepsele complementare sunt:
    a) dizolvarea persoanei juridice;
    b) suspendarea activitãţii sau a uneia dintre activitãţile persoanei juridice pe o duratã de la 3 luni la 3 ani;
    c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o duratã de la 3 luni la 3 ani;
    d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o duratã de la unu la 3 ani;
    e) plasarea sub supraveghere judiciarã;
    f) afişarea sau publicarea hotãrârii de condamnare.
    ART. 137
    Stabilirea amenzii pentru persoana juridicã
    (1) Amenda constã în suma de bani pe care persoana juridicã este condamnatã sã o plãteascã statului.
    (2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendã. Suma corespunzãtoare unei zile-amendã, cuprinsã între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte cu numãrul zilelor-amendã, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile.
    (3) Instanţa stabileşte numãrul zilelor-amendã ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzãtoare unei zile-amendã se determinã ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice.
    (4) Limitele speciale ale zilelor-amendã sunt cuprinse între:
    a) 60 şi 180 de zile-amendã, când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã numai pedeapsa amenzii;
    b) 120 şi 240 de zile-amendã, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unicã sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
    c) 180 şi 300 de zile-amendã, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
    d) 240 şi 420 de zile-amendã, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
    e) 360 şi 510 de zile-amendã, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţã.
    (5) Când prin infracţiunea sãvârşitã persoana juridicã a urmãrit obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendã prevãzute de lege pentru infracţiunea comisã se pot majora cu o treime, fãrã a se depãşi maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmãrit.

    CAP. II
    Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice

    ART. 138
    Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice
    (1) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constatã cã, faţã de natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi de împrejurãrile cauzei, aceste pedepse sunt necesare.
    (2) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede aceastã pedeapsã.
    (3) Pedepsele complementare prevãzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-f) se pot aplica în mod cumulativ.
    (4) Executarea pedepselor complementare începe dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare.
    ART. 139
    Dizolvarea persoanei juridice
    (1) Pedeapsa complementarã a dizolvãrii persoanei juridice se aplicã atunci când:
    a) persoana juridicã a fost constituitã în scopul sãvârşirii de infracţiuni;
    b) obiectul sãu de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã este închisoarea mai mare de 3 ani.
    (2) În caz de neexecutare, cu rea-credinţã, a uneia dintre pedepsele complementare prevãzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-e), instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.
    (3) Pedeapsa complementarã a dizolvãrii persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie a dispozitivului hotãrârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat aceastã pedeapsã va fi comunicatã, de îndatã, instanţei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului.
    ART. 140
    Suspendarea activitãţii persoanei juridice
    (1) Pedeapsa complementarã a suspendãrii activitãţii persoanei juridice constã în interzicerea desfãşurãrii activitãţii sau a uneia dintre activitãţile persoanei juridice în realizarea cãreia a fost sãvârşitã infracţiunea.
    (2) În caz de neexecutare, cu rea-credinţã, a pedepsei complementare prevãzute în art. 136 alin. (3) lit. f), instanţa dispune suspendarea activitãţii sau a uneia dintre activitãţile persoanei juridice pânã la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
    (3) Dacã pânã la împlinirea termenului prevãzut în alin. (2) pedeapsa complementarã nu a fost pusã în executare, instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.
    ART. 141
    Neaplicarea dizolvãrii sau suspendãrii activitãţii persoanei juridice
    (1) Pedepsele complementare prevãzute în art. 136 alin. (3) lit. a) şi lit. b) nu pot fi aplicate instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minoritãţilor naţionale, constituite potrivit legii.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã şi persoanelor juridice care îşi desfãşoarã activitatea în domeniul presei.
    ART. 142
    Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
    (1) Pedeapsa complementarã a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constã în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfãşurat activitatea în realizarea cãreia a fost sãvârşitã infracţiunea.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã persoanelor juridice care îşi desfãşoarã activitatea în domeniul presei.
    ART. 143
    Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice
    Pedeapsa complementarã a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice constã în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice, prevãzute de lege.
    ART. 144
    Plasarea sub supraveghere judiciarã
    (1) Plasarea sub supraveghere judiciarã constã în desemnarea de cãtre instanţã a unui administrator judiciar sau a unui mandatar judiciar care va supraveghea, pe o perioadã de la unu la 3 ani, desfãşurarea activitãţii ce a ocazionat sãvârşirea infracţiunii.
    (2) Administratorul judiciar sau mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constatã cã persoana juridicã nu a luat mãsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni. În cazul în care instanţa constatã cã sesizarea este întemeiatã, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevãzutã în art. 140.
    (3) Plasarea sub supraveghere judiciarã nu se aplicã în cazul persoanelor juridice menţionate în art. 141.
    ART. 145
    Afişarea sau publicarea hotãrârii de condamnare
    (1) Afişarea hotãrârii definitive de condamnare sau publicarea acesteia se realizeazã pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
    (2) Prin afişarea sau publicarea hotãrârii de condamnare nu poate fi dezvãluitã identitatea altor persoane.
    (3) Afişarea hotãrârii de condamnare se realizeazã în extras, în forma şi locul stabilite de instanţã, pentru o perioadã cuprinsã între o lunã şi 3 luni.
    (4) Publicarea hotãrârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilitã de instanţã, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizualã, desemnate de instanţã.
    (5) Dacã publicarea se face prin presa scrisã sau audiovizualã, instanţa stabileşte numãrul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul publicãrii prin alte mijloace audiovizuale durata acesteia nu poate depãşi 3 luni.

    CAP. III
    Dispoziţii comune

    ART. 146
    Recidiva în cazul persoanei juridice
    (1) Existã recidivã pentru persoana juridicã atunci când, dupã rãmânerea definitivã a unei hotãrâri de condamnare şi pânã la reabilitare, persoana juridicã sãvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie sau cu intenţie depãşitã.
    (2) În caz de recidivã, limitele speciale ale pedepsei prevãzute de lege pentru noua infracţiune se majoreazã cu jumãtate, fãrã a depãşi maximul general al pedepsei amenzii.
    (3) Dacã amenda anterioarã nu a fost executatã, în tot sau în parte, amenda stabilitã pentru noua infracţiune, potrivit alin. (2), se adaugã la pedeapsa anterioarã sau la restul rãmas neexecutat din aceasta.
    (4) Dispoziţiile art. 42 se aplicã în mod corespunzãtor.
    ART. 147
    Atenuarea şi agravarea rãspunderii penale a persoanei juridice
    (1) În caz de concurs de infracţiuni, de pluralitate intermediarã sau de cauze de atenuare ori agravare a rãspunderii penale, persoanei juridice i se aplicã regimul amenzii prevãzut de lege pentru persoana fizicã.
    (2) În caz de pluralitate de infracţiuni, pedepsele complementare de naturã diferitã, cu excepţia dizolvãrii, sau cele de aceeaşi naturã, dar cu conţinut diferit, se cumuleazã, iar dintre pedepsele complementare de aceeaşi naturã şi cu acelaşi conţinut se aplicã cea mai grea.
    (3) În caz de pluralitate de infracţiuni, mãsurile de siguranţã luate conform art. 112 se cumuleazã.
    ART. 148
    Prescripţia rãspunderii penale
    Rãspunderea penalã a persoanei juridice se prescrie în condiţiile prevãzute de lege pentru persoana fizicã, dispoziţiile art. 153-156 aplicându-se în mod corespunzãtor.
    ART. 149
    Prescripţia executãrii pedepsei
    (1) Termenul de prescripţie a executãrii pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de 5 ani.
    (2) Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executatã sau consideratã ca executatã.
    (3) Dispoziţiile art. 161, art. 162 alin. (2), art. 163 şi art. 164 se aplicã în mod corespunzãtor.
    ART. 150
    Reabilitarea persoanei juridice
    Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacã, în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementarã a fost executatã sau consideratã ca executatã, aceasta nu a mai sãvârşit nicio altã infracţiune.
    ART. 151
    Efectele comasãrii şi divizãri persoanei juridice
    (1) În cazul pierderii personalitãţii juridice prin fuziune, absorbţie sau divizare intervenitã dupã comiterea infracţiunii, rãspunderea penalã şi consecinţele acesteia se vor angaja:
    a) în sarcina persoanei juridice create prin fuziune;
    b) în sarcina persoanei juridice absorbante;
    c) în sarcina persoanelor juridice care au fost create prin divizare sau care au dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate.
    (2) În cazul prevãzut la alin. (1), la individualizarea pedepsei se va ţine seama de cifra de afaceri, respectiv de valoarea activului patrimonial al persoanei juridice care a comis infracţiunea, precum şi de partea din patrimoniul acesteia care a fost transmisã fiecãrei persoane juridice participante la operaţiune.

    TITLUL VII
    Cauzele care înlãturã rãspunderea penalã

    ART. 152
    Efectele amnistiei
    (1) Amnistia înlãturã rãspunderea penalã pentru infracţiunea sãvârşitã. Dacã intervine dupã condamnare, ea înlãturã şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnãrii. Amenda încasatã anterior amnistiei nu se restituie.
    (2) Amnistia nu are efecte asupra mãsurilor de siguranţã şi asupra drepturilor persoanei vãtãmate.
    ART. 153
    Prescripţia rãspunderii penale
    (1) Prescripţia înlãturã rãspunderea penalã.
    (2) Prescripţia nu înlãturã rãspunderea penalã în cazul infracţiunilor de genocid, contra umanitãţii şi de rãzboi.
    ART. 154
    Termenele de prescripţie a rãspunderii penale
    (1) Termenele de prescripţie a rãspunderii penale sunt:
    a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
    b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depãşeşte 20 de ani;
    c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depãşeşte 10 ani;
    d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depãşeşte 5 ani;
    e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa închisorii care nu depãşeşte un an sau amenda.
    (2) Termenele prevãzute în prezentul articol încep sã curgã de la data sãvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetãrii acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data sãvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data sãvârşirii ultimului act.
    (3) În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a rãspunderii penale începe sã curgã de la data sãvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculeazã în raport cu pedeapsa corespunzãtoare rezultatului definitiv produs.
    (4) În cazul infracţiunilor contra libertãţii şi integritãţii sexuale, sãvârşite faţã de un minor, termenul de prescripţie începe sã curgã de la data la care acesta a devenit major. Dacã minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe sã curgã de la data decesului.
    ART. 155
    Întreruperea cursului prescripţiei rãspunderii penale
    (1) Cursul termenului prescripţiei rãspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricãrui act de procedurã în cauzã.
    (2) Dupã fiecare întrerupere începe sã curgã un nou termen de prescripţie.
    (3) Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţã de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacã actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.
    (4) Termenele prevãzute în art. 154, dacã au fost depãşite cu încã o jumãtate, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
    (5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face sã curgã un nou termen de prescripţie a rãspunderii penale.
    ART. 156
    Suspendarea cursului prescripţiei rãspunderii penale
    (1) Cursul termenului prescripţiei rãspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legalã sau o împrejurare de neprevãzut ori de neînlãturat împiedicã punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.
    (2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
    ART. 157
    Lipsa plângerii prealabile
    (1) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de introducerea unei plângeri prealabile de cãtre persoana vãtãmatã, lipsa acestei plângeri înlãturã rãspunderea penalã.
    (2) Fapta care a adus o vãtãmare mai multor persoane atrage rãspunderea penalã, chiar dacã plângerea prealabilã s-a fãcut numai de cãtre una dintre ele.
    (3) Fapta atrage rãspunderea penalã a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la sãvârşirea acesteia, chiar dacã plângerea prealabilã s-a fãcut numai cu privire la una dintre acestea.
    (4) În cazul în care cel vãtãmat este o persoanã lipsitã de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsã sau o persoanã juridicã ce este reprezentatã de fãptuitor, acţiunea penalã se poate pune în mişcare şi din oficiu.
    (5) Dacã persoana vãtãmatã a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidatã, înainte de expirarea termenului prevãzut de lege pentru introducerea plângerii, acţiunea penalã poate fi pusã în mişcare din oficiu.
    ART. 158
    Retragerea plângerii prealabile
    (1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni pânã la pronunţarea unei hotãrâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de introducerea unei plângeri prealabile.
    (2) Retragerea plângerii prealabile înlãturã rãspunderea penalã a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasã.
    (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanţii lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsã, retragerea se face cu încuviinţarea persoanelor prevãzute de lege.
    (4) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penalã a fost pusã în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacã este însuşitã de procuror.
    ART. 159
    Împãcarea
    (1) Împãcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a fãcut din oficiu, dacã legea o prevede în mod expres.
    (2) Împãcarea înlãturã rãspunderea penalã şi stinge acţiunea civilã.
    (3) Împãcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacã are loc pânã la citirea actului de sesizare a instanţei.
    (4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împãcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsã se pot împãca cu încuviinţarea persoanelor prevãzute de lege.
    (5) În cazul persoanei juridice, împãcarea se realizeazã de reprezentantul sãu legal sau convenţional ori de cãtre persoana desemnatã în locul acestuia. Împãcarea intervenitã între persoana juridicã ce a sãvârşit infracţiunea şi persoana vãtãmatã nu produce efecte faţã de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiaşi fapte.
    (6) În cazul în care infracţiunea este sãvârşitã de reprezentantul persoanei juridice vãtãmate, dispoziţiile art. 158 alin. (4) se aplicã în mod corespunzãtor.

    TITLUL VIII
    Cauzele care înlãturã sau modificã executarea pedepsei

    ART. 160
    Efectele graţierii
    (1) Graţierea are ca efect înlãturarea, în totul sau în parte, a executãrii pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoarã.
    (2) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare şi mãsurilor educative neprivative de libertate, în afarã de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere.
    (3) Graţierea nu are efect asupra mãsurilor de siguranţã şi asupra drepturilor persoanei vãtãmate.
    (4) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor a cãror executare este suspendatã sub supraveghere, în afarã de cazul în care se dispune altfel prin actul de graţiere.
    ART. 161
    Prescripţia executãrii pedepsei
    (1) Prescripţia înlãturã executarea pedepsei principale.
    (2) Prescripţia nu înlãturã executarea pedepselor principale pronunţate pentru infracţiunile de genocid, contra umanitãţii şi de rãzboi.
    ART. 162
    Termenele de prescripţie a executãrii pedepsei
    (1) Termenele de prescripţie a executãrii pedepsei pentru persoana fizicã sunt:
    a) 20 de ani, când pedeapsa care urmeazã a fi executatã este detenţiunea pe viaţã sau închisoarea mai mare de 15 ani;
    b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmeazã a fi executatã, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
    c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
    (2) Termenele prevãzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotãrârea de condamnare a rãmas definitivã.
    (3) În cazul revocãrii sau anulãrii amânãrii aplicãrii pedepsei, suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere ori liberãrii condiţionate, termenul de prescripţie începe sã curgã de la data când hotãrârea de revocare sau anulare a rãmas definitivã.
    (4) În cazul revocãrii liberãrii condiţionate, în condiţiile art. 104 alin. (1), termenul de prescripţie începe sã curgã de la data când hotãrârea de revocare a rãmas definitivã şi se calculeazã în raport cu restul de pedeapsã neexecutat.
    (5) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de prescripţie curge de la data când hotãrârea de înlocuire a rãmas definitivã şi se calculeazã în raport cu durata pedepsei închisorii.
    (6) Pedepsele complementare aplicate persoanei fizice şi mãsurile de siguranţã nu se prescriu.
    (7) Prin pedeapsa ce se executã se înţelege pedeapsa stabilitã de instanţã, ţinându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.
    ART. 163
    Întreruperea cursului prescripţiei executãrii pedepsei
    (1) Cursul termenului de prescripţie a executãrii pedepsei se întrerupe prin începerea executãrii pedepsei. Sustragerea de la executare, dupã începerea executãrii pedepsei, face sã curgã un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
    (2) Cursul termenului de prescripţie a executãrii se întrerupe şi prin sãvârşirea din nou a unei infracţiuni.
    (3) Cursul termenului de prescripţie a executãrii pedepsei amenzii se întrerupe şi prin înlocuirea obligaţiei de platã a amenzii cu obligaţia de a presta o muncã neremuneratã în folosul comunitãţii.
    ART. 164
    Suspendarea cursului prescripţiei executãrii pedepsei
    (1) Cursul termenului prescripţiei executãrii pedepsei este suspendat în cazurile şi condiţiile prevãzute în Codul de procedurã penalã.
    (2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

    TITLUL IX
    Cauzele care înlãturã consecinţele condamnãrii

    ART. 165
    Reabilitarea de drept
    Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnãrii la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depãşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cãrei executare a fost suspendatã sub supraveghere, dacã în decurs de 3 ani condamnatul nu a sãvârşit o altã infracţiune.
    ART. 166
    Reabilitarea judecãtoreascã
    (1) Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţã, dupã împlinirea urmãtoarelor termene:
    a) 4 ani, în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depãşeşte 5 ani;
    b) 5 ani, în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depãşeşte 10 ani;
    c) 7 ani, în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţã, comutatã sau înlocuitã cu pedeapsa închisorii;
    d) 10 ani, în cazul condamnãrii la pedeapsa detenţiunii pe viaţã, consideratã executatã ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executãrii pedepsei sau a liberãrii condiţionate.
    (2) Condamnatul decedat pânã la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacã instanţa, evaluând comportarea condamnatului pânã la deces, apreciazã cã meritã acest beneficiu.
    ART. 167
    Calculul termenului de reabilitare
    (1) Termenele prevãzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
    (2) Pentru cei condamnaţi la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitatã integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.
    (3) În caz de graţiere totalã sau de graţiere a restului de pedeapsã, termenul curge de la data actului de graţiere, dacã la acea datã hotãrârea de condamnare era definitivã, sau de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare, dacã actul de graţiere se referã la infracţiuni în curs de judecatã.
    (4) În caz de suspendare sub supraveghere a executãrii pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.
    (5) În cazul condamnãrilor succesive, termenul de reabilitare se calculeazã în raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executãrii ultimei pedepse.
    ART. 168
    Condiţiile reabilitãrii judecãtoreşti
    Cererea de reabilitare judecãtoreascã se admite dacã cel condamnat întruneşte urmãtoarele condiţii:
    a) nu a sãvârşit o altã infracţiune în intervalul de timp prevãzut în art. 166;
    b) a achitat integral cheltuielile de judecatã şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, afarã de cazul când acesta dovedeşte cã nu a avut posibilitatea sã le îndeplineascã sau când partea civilã a renunţat la despãgubiri.
    ART. 169
    Efectele reabilitãrii de drept sau judecãtoreşti
    (1) Reabilitarea face sã înceteze decãderile şi interdicţiile, precum şi incapacitãţile care rezultã din condamnare.
    (2) Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnãrii ori de redare a gradului militar pierdut.
    (3) Reabilitarea nu are efecte asupra mãsurilor de siguranţã.
    ART. 170
    Reînnoirea cererii de reabilitare judecãtoreascã
    (1) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate introduce o nouã cerere decât dupã un termen de un an, care se socoteşte de la data respingerii cererii prin hotãrâre definitivã.
    (2) Condiţiile prevãzute în art. 168 trebuie sã fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
    (3) Cererea respinsã ca urmare a neîndeplinirii unor condiţii de formã poate fi reînnoitã potrivit Codului de procedurã penalã.
    ART. 171
    Anularea reabilitãrii
    Reabilitarea judecãtoreascã va fi anulatã când, dupã acordarea ei, s-a descoperit cã cel reabilitat mai sãvârşise o infracţiune care, dacã ar fi fost cunoscutã, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.

    TITLUL X
    Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penalã

    ART. 172
    Dispoziţii generale
    Ori de câte ori legea penalã foloseşte un termen sau o expresie dintre cele arãtate în prezentul titlu, înţelesul acesteia este cel prevãzut în articolele urmãtoare, afarã de cazul când legea penalã dispune altfel.
    ART. 173
    Legea penalã
    Prin lege penalã se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsã în legi organice, ordonanţe de urgenţã sau alte acte normative care la data adoptãrii lor aveau putere de lege.
    ART. 174
    Sãvârşirea unei infracţiuni
    Prin sãvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege sãvârşirea oricãreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumatã sau ca tentativã, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.
    ART. 175
    Funcţionar public
    (1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fãrã o remuneraţie:
    a) exercitã atribuţii şi responsabilitãţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizãrii prerogativelor puterii legislative, executive sau judecãtoreşti;
    b) exercitã o funcţie de demnitate publicã sau o funcţie publicã de orice naturã;
    c) exercitã, singurã sau împreunã cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publicã, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
    (2) De asemenea, este consideratã funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercitã un serviciu de interes public pentru care a fost învestitã de autoritãţile publice sau care este supusã controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
    ART. 176
    Public
    Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autoritãţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administreazã sau exploateazã bunurile proprietate publicã.
    ART. 177
    Membru de familie
    (1) Prin membru de familie se înţelege:
    a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
    b) soţul;
    c) persoanele care au stabilit relaţii asemãnãtoare acelora dintre soţi sau dintre pãrinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
    (2) Dispoziţiile din legea penalã privitoare la membru de familie, în limitele prevãzute în alin. (1) lit. a), se aplicã, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
    ART. 178
    Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale
    (1) Informaţii secrete de stat sunt informaţiile clasificate astfel, potrivit legii.
    (2) Înscris oficial este orice înscris care emanã de la o persoanã juridicã dintre cele la care se referã art. 176 ori de la persoana prevãzutã în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.
    ART. 179
    Arme
    (1) Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii legale.
    (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de naturã a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.
    ART. 180
    Instrument de platã electronicã
    Prin instrument de platã electronicã se înţelege un instrument care permite titularului sã efectueze retrageri de numerar, încãrcarea şi descãrcarea unui instrument de monedã electronicã, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de cãtre instituţii financiare.
    ART. 181
    Sistem informatic şi date informatice
    (1) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţionalã, dintre care unul sau mai multe asigurã prelucrarea automatã a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
    (2) Prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formã care poate fi prelucratã printr-un sistem informatic.
    ART. 182
    Exploatarea unei persoane
    Prin exploatarea unei persoane se înţelege:
    a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;
    b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemãnãtoare de lipsire de libertate ori de aservire;
    c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestãri pornografice în vederea producerii şi difuzãrii de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexualã;
    d) obligarea la practicarea cerşetoriei;
    e) prelevarea de organe în mod ilegal.
    ART. 183
    Consecinţe deosebit de grave
    Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubã materialã mai mare de 2.000.000 lei.
    ART. 184
    Faptã sãvârşitã în public
    Fapta se considerã sãvârşitã în public atunci când a fost comisã:
    a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacã nu este prezentã nicio persoanã;
    b) în orice alt loc accesibil publicului, dacã sunt de faţã douã sau mai multe persoane;
    c) într-un loc neaccesibil publicului, însã cu intenţia ca fapta sã fie auzitã sau vãzutã şi dacã acest rezultat s-a produs faţã de douã sau mai multe persoane;
    d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cã au caracter de familie, datoritã naturii relaţiilor dintre persoanele participante.
    ART. 185
    Timp de rãzboi
    Prin timp de rãzboi se înţelege durata stãrii de mobilizare a forţelor armate sau durata stãrii de rãzboi.
    ART. 186
    Calculul timpului
    (1) La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore, sãptãmâna de 7 zile, iar anul de 12 luni. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzãtoare datei de la care au început sã curgã.
    (2) Dacã limita de pedeapsã este exprimatã într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracţia de majorare sau reducere ce ar urma sã se aplice, fracţia se va aplica asupra termenului transformat în zile, dupã care durata obţinutã se transformã în luni. În acest caz, luna se socoteşte de 30 de zile şi se iau în calcul doar zilele întregi rezultate din aplicarea fracţiei.
    (3) În cazul limitelor de pedeapsã exprimate în ani se aplicã în mod corespunzãtor dispoziţiile alin. (2), transformarea fãcându-se între ani şi luni.
    ART. 187
    Pedeapsã prevãzutã de lege
    Prin pedeapsã prevãzutã de lege se înţelege pedeapsa prevãzutã în textul de lege care incrimineazã fapta sãvârşitã în forma consumatã, fãrã luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

    PARTEA SPECIALĂ

    TITLUL I
    Infracţiuni contra persoanei

    CAP. I
    Infracţiuni contra vieţii

    ART. 188
    Omorul
    (1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 189
    Omorul calificat
    (1) Omorul sãvârşit în vreuna dintre urmãtoarele împrejurãri:
    a) cu premeditare;
    b) din interes material;
    c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la rãspundere penalã sau de la executarea unei pedepse;
    d) pentru a înlesni sau a ascunde sãvârşirea altei infracţiuni;
    e) de cãtre o persoanã care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativã la infracţiunea de omor;
    f) asupra a douã sau mai multor persoane;
    g) asupra unei femei gravide;
    h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 190
    Uciderea la cererea victimei
    Uciderea sãvârşitã la cererea explicitã, serioasã, conştientã şi repetatã a victimei care suferea de o boalã incurabilã sau de o infirmitate gravã atestatã medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 191
    Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
    (1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacã sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
    (2) Când fapta prevãzutã în alin. (1) s-a sãvârşit faţã de un minor cu vârsta cuprinsã între 13 şi 18 ani sau faţã de o persoanã cu discernãmânt diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
    (3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, sãvârşitã faţã de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţã de o persoanã care nu a putut sã-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea sã le controleze, dacã sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Dacã actele de determinare sau înlesnire prevãzute în alin. (1)-(3) au fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumãtate.
    ART. 192
    Uciderea din culpã
    (1) Uciderea din culpã a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Uciderea din culpã ca urmare a nerespectãrii dispoziţiilor legale ori a mãsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitãţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încãlcarea dispoziţiilor legale ori a mãsurilor de prevedere constituie prin ea însãşi o infracţiune se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
    (3) Dacã prin fapta sãvârşitã s-a cauzat moartea a douã sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) se majoreazã cu jumãtate.

    CAP. II
    Infracţiuni contra integritãţii corporale sau sãnãtãţii

    ART. 193
    Lovirea sau alte violenţe
    (1) Lovirea sau orice acte de violenţã cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectatã sãnãtatea unei persoane, a cãrei gravitate este evaluatã prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendã.
    (3) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 194
    Vãtãmarea corporalã
    (1) Fapta prevãzutã în art. 193, care a cauzat vreuna dintre urmãtoarele consecinţe:
    a) o infirmitate;
    b) leziuni traumatice sau afectarea sãnãtãţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
    c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
    d) avortul;
    e) punerea în primejdie a vieţii persoanei,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Când fapta a fost sãvârşitã în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevãzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
    (3) Tentativa la infracţiunea prevãzutã în alin. (2) se pedepseşte.
    ART. 195
    Lovirile sau vãtãmãrile cauzatoare de moarte
    Dacã vreuna dintre faptele prevãzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
    ART. 196
    Vãtãmarea corporalã din culpã
    (1) Fapta prevãzutã în art. 193 alin. (2) sãvârşitã din culpã de cãtre o persoanã aflatã sub influenţa bãuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfãşurarea unei activitãţi ce constituie prin ea însãşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Fapta prevãzutã în art. 194 alin. (1) sãvârşitã din culpã se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (3) Când fapta prevãzutã în alin. (2) a fost sãvârşitã ca urmare a nerespectãrii dispoziţiilor legale sau a mãsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitãţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
    (4) Dacã urmãrile prevãzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţã de douã sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majoreazã cu o treime.
    (5) Dacã nerespectarea dispoziţiilor legale ori a mãsurilor de prevedere sau desfãşurarea activitãţii care a condus la comiterea faptelor prevãzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însãşi o infracţiune se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
    (6) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 197
    Relele tratamente aplicate minorului
    Punerea în primejdie gravã, prin mãsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltãrii fizice, intelectuale sau morale a minorului, de cãtre pãrinţi sau de orice persoanã în grija cãreia se aflã minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 198
    Încãierarea
    (1) Participarea la o încãierare între mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Dacã în cursul încãierãrii s-a cauzat o vãtãmare corporalã uneia sau mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmãrile, se aplicã tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care rãspunde potrivit alin. (1).
    (3) Când prin fapta sãvârşitã în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacã s-a cauzat moartea a douã sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majoreazã cu o treime.
    (4) Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încãierare împotriva voinţei sale sau care a încercat sã-i despartã pe alţii.

    CAP. III
    Infracţiuni sãvârşite asupra unui membru de familie

    ART. 199
    Violenţa în familie
    (1) Dacã faptele prevãzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt sãvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevãzute de lege se majoreazã cu o pãtrime.
    (2) În cazul infracţiunilor prevãzute în art. 193 şi art. 196 sãvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penalã poate fi pusã în mişcare şi din oficiu. Împãcarea înlãturã rãspunderea penalã.
    ART. 200
    Uciderea ori vãtãmarea nou-nãscutului sãvârşitã de cãtre mamã
    (1) Uciderea copilului nou-nãscut imediat dupã naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, sãvârşitã de cãtre mama aflatã în stare de tulburare psihicã se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Dacã faptele prevãzute în art. 193-195 sunt sãvârşite asupra copilului nou-nãscut imediat dupã naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de cãtre mama aflatã în stare de tulburare psihicã, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lunã şi, respectiv, 3 ani.

    CAP. IV
    Agresiuni asupra fãtului

    ART. 201
    Întreruperea cursului sarcinii
    (1) Întreruperea cursului sarcinii sãvârşitã în vreuna dintre urmãtoarele împrejurãri:
    a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
    b) de cãtre o persoanã care nu are calitatea de medic de specialitate obstetricã-ginecologie şi drept de liberã practicã medicalã în aceastã specialitate;
    c) dacã vârsta sarcinii a depãşit paisprezece sãptãmâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Întreruperea cursului sarcinii, sãvârşitã în orice condiţii, fãrã consimţãmântul femeii însãrcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Dacã prin faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însãrcinate o vãtãmare corporalã, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi, iar dacã fapta a avut ca urmare moartea femeii însãrcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Când faptele au fost sãvârşite de un medic, pe lângã pedeapsa închisorii, se va aplica şi interzicerea exercitãrii profesiei de medic.
    (5) Tentativa la infracţiunile prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
    (6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuatã de un medic de specialitate obstetricã-ginecologie, pânã la vârsta sarcinii de douãzeci şi patru de sãptãmâni, sau întreruperea ulterioarã a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fãtului.
    (7) Nu se pedepseşte femeia însãrcinatã care îşi întrerupe cursul sarcinii.
    ART. 202
    Vãtãmarea fãtului
    (1) Vãtãmarea fãtului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
    (2) Vãtãmarea fãtului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vãtãmare corporalã, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacã a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (3) Vãtãmarea fãtului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vãtãmare corporalã, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacã a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (4) Vãtãmarea fãtului sãvârşitã în timpul naşterii de cãtre mama aflatã în stare de tulburare psihicã se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alin. (1) şi alin. (2), ale cãrei limite se reduc la jumãtate.
    (5) Dacã faptele prevãzute în alin. (1)-(4) au fost sãvârşite din culpã, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumãtate.
    (6) Nu constituie infracţiune faptele prevãzute în alin. (1)-(3) sãvârşite de un medic sau de persoana autorizatã sã asiste naşterea sau sã urmãreascã sarcina, dacã acestea au fost sãvârşite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost fãcute în interesul femeii gravide sau al fãtului, ca urmare a riscului inerent exercitãrii actului medical.
    (7) Vãtãmarea fãtului în perioada sarcinii de cãtre femeia însãrcinatã nu se pedepseşte.

    CAP. V
    Infracţiuni privind obligaţia de asistenţã a celor în primejdie

    ART. 203
    Lãsarea fãrã ajutor a unei persoane aflate în dificultate
    (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndatã autoritãţile de cãtre cel care a gãsit o persoanã a cãrei viaţã, integritate corporalã sau sãnãtate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Fapta nu constituie infracţiune dacã, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporalã sau sãnãtatea sa.
    ART. 204
    Împiedicarea ajutorului
    Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent şi grav pentru viaţa, integritatea corporalã sau sãnãtatea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendã.

    CAP. VI
    Infracţiuni contra libertãţii persoanei

    ART. 205
    Lipsirea de libertate în mod ilegal
    (1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.
    (2) Se considerã lipsire de libertate şi rãpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apãra.
    (3) Dacã fapta este sãvârşitã:
    a) de cãtre o persoanã înarmatã;
    b) asupra unui minor;
    c) punând în pericol sãnãtatea sau viaţa victimei,
pedeapsa este închisoarea cuprinsã între 3 şi 10 ani.
    (4) Dacã fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (5) Tentativa la infracţiunile prevãzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
    ART. 206
    Ameninţarea
    (1) Fapta de a ameninţa o persoanã cu sãvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte pãgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacã este de naturã sã îi producã o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã, fãrã ca pedeapsa aplicatã sã poatã depãşi sancţiunea prevãzutã de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţãrii.
    (2) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 207
    Şantajul
    (1) Constrângerea unei persoane sã dea, sã facã, sã nu facã sau sã sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţãtoare pentru persoana ameninţatã ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevãzut în alin. (1).
    (3) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    ART. 208
    Hãrţuirea
    (1) Fapta celui care, în mod repetat, urmãreşte, fãrã drept sau fãrã un interes legitim, o persoanã ori îi supravegheazã locuinţa, locul de muncã sau alte locuri frecventate de cãtre aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendã.
    (2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicãri prin mijloace de transmitere la distanţã, care, prin frecvenţã sau conţinut, îi cauzeazã o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 3 luni sau cu amendã, dacã fapta nu constituie o infracţiune mai gravã.
    (3) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.

    CAP. VII
    Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile

    ART. 209
    Sclavia
    Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 210
    Traficul de persoane
    (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adãpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatãrii acesteia, sãvârşitã:
    a) prin constrângere, rãpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
    b) profitând de imposibilitatea de a se apãra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vãditã vulnerabilitate a acelei persoane;
    c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţãmântului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Consimţãmântul persoanei victimã a traficului nu constituie cauzã justificativã.
    ART. 211
    Traficul de minori
    (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adãpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatãrii acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Dacã fapta a fost sãvârşitã în condiţiile art. 210 alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Consimţãmântul persoanei victimã a traficului nu constituie cauzã justificativã.
    ART. 212
    Supunerea la muncã forţatã sau obligatorie
    Fapta de a supune o persoanã, în alte cazuri decât cele prevãzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci împotriva voinţei sale sau la o muncã obligatorie se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
    ART. 213
    Proxenetismul
    (1) Determinarea sau înlesnirea practicãrii prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicãrii prostituţiei de cãtre una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicãrii prostituţiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Dacã faptele sunt sãvârşite faţã de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majoreazã cu jumãtate.
    (4) Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
    ART. 214
    Exploatarea cerşetoriei
    (1) Fapta persoanei care determinã un minor sau o persoanã cu dizabilitãţi fizice ori psihice sã apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiazã de foloase patrimoniale de pe urma acestei activitãţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Dacã fapta este sãvârşitã în urmãtoarele împrejurãri:
    a) de pãrinte, tutore, curator ori de cãtre cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte;
    b) prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 215
    Folosirea unui minor în scop de cerşetorie
    Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apeleazã în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    ART. 216
    Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
    Fapta de a utiliza serviciile prevãzute în art. 182, prestate de o persoanã despre care beneficiarul ştie cã este victimã a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã, dacã fapta nu constituie o infracţiune mai gravã.
    ART. 217
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în art. 209-211 şi art. 213 alin. (2) se pedepseşte.

    CAP. VIII
    Infracţiuni contra libertãţii şi integritãţii sexuale

    ART. 218
    Violul
    (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoanã, sãvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apãra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de aceastã stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã orice alte acte de penetrare vaginalã sau analã comise în condiţiile alin. (1).
    (3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi atunci când:
    a) victima se aflã în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul fãptuitorului;
    b) victima este rudã în linie directã, frate sau sorã;
    c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
    d) fapta a fost comisã în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) fapta a avut ca urmare vãtãmarea corporalã;
    f) fapta a fost sãvârşitã de douã sau mai multe persoane împreunã.
    (4) Dacã fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (5) Acţiunea penalã pentru fapta prevãzutã în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    (6) Tentativa la infracţiunile prevãzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
    ART. 219
    Agresiunea sexualã
    (1) Actul de naturã sexualã, altul decât cele prevãzute în art. 218, cu o persoanã, sãvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apãra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de aceastã stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi atunci când:
    a) victima se aflã în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul fãptuitorului;
    b) victima este rudã în linie directã, frate sau sorã;
    c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
    d) fapta a fost comisã în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) fapta a avut ca urmare vãtãmarea corporalã;
    f) fapta a fost sãvârşitã de douã sau mai multe persoane împreunã.
    (3) Dacã fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Dacã actele de agresiune sexualã au fost precedate sau urmate de sãvârşirea actelor sexuale prevãzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol.
    (5) Acţiunea penalã pentru fapta prevãzutã în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    (6) Tentativa la infracţiunile prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
    ART. 220
    Actul sexual cu un minor
    (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginalã sau analã comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Fapta prevãzutã în alin. (1), sãvârşitã asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Fapta prevãzutã în alin. (1), comisã de un major cu un minor cu vârsta între 13 şi 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influenţa sa asupra victimei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Fapta prevãzutã în alin. (1)-(3) se sancţioneazã cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi, atunci când:
    a) minorul este rudã în linie directã, frate sau sorã;
    b) minorul se aflã în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul fãptuitorului;
    c) a fost comisã în scopul producerii de materiale pornografice.
    (5) Faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţioneazã dacã diferenţa de vârstã nu depãşeşte 3 ani.
    ART. 221
    Coruperea sexualã a minorilor
    (1) Comiterea unui act de naturã sexualã, altul decât cel prevãzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului sã suporte ori sã efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi, atunci când:
    a) minorul este rudã în linie directã, frate sau sorã;
    b) minorul se aflã în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul fãptuitorului;
    c) fapta a fost comisã în scopul producerii de materiale pornografice.
    (3) Actul sexual de orice naturã sãvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (4) Determinarea de cãtre un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sã asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cãrora se comit acte sexuale de orice naturã, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (5) Faptele prevãzute în alin. (1) nu se sancţioneazã dacã diferenţa de vârstã nu depãşeşte 3 ani.
    ART. 222
    Racolarea minorilor în scopuri sexuale
    Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sã se întâlneascã, în scopul comiterii unui act dintre cele prevãzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost fãcutã prin mijloacele de transmitere la distanţã, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la un an sau cu amendã.
    ART. 223
    Hãrţuirea sexualã
    (1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de naturã sexualã în cadrul unei relaţii de muncã sau al unei relaţii similare, dacã prin aceasta victima a fost intimidatã sau pusã într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.

    CAP. IX
    Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private

    ART. 224
    Violarea de domiciliu
    (1) Pãtrunderea fãrã drept, în orice mod, într-o locuinţã, încãpere, dependinţã sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fãrã consimţãmântul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le pãrãsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) În cazul în care fapta este sãvârşitã de o persoanã înarmatã, în timpul nopţii ori prin folosire de calitãţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
    (3) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 225
    Violarea sediului profesional
    (1) Pãtrunderea fãrã drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoanã juridicã sau fizicã îşi desfãşoarã activitatea profesionalã ori refuzul de a le pãrãsi la cererea persoanei îndreptãţite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) În cazul în care fapta este sãvârşitã de o persoanã înarmatã, în timpul nopţii ori prin folosire de calitãţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
    (3) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 226
    Violarea vieţii private
    (1) Atingerea adusã vieţii private, fãrã drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţã sau încãpere ori dependinţã ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 6 luni sau cu amendã.
    (2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fãrã drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevãzute în alin. (1), cãtre o altã persoanã sau cãtre public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (3) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    (4) Nu constituie infracţiune fapta sãvârşitã:
    a) de cãtre cel care a participat la întâlnirea cu persoana vãtãmatã în cadrul cãreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacã justificã un interes legitim;
    b) dacã persoana vãtãmatã a acţionat explicit cu intenţia de a fi vãzutã ori auzitã de fãptuitor;
    c) dacã fãptuitorul surprinde sãvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea sãvârşirii unei infracţiuni;
    d) dacã surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunitãţii şi a cãror divulgare prezintã avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vãtãmate.
    (5) Plasarea, fãrã drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul sãvârşirii faptelor prevãzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 227
    Divulgarea secretului profesional
    (1) Divulgarea, fãrã drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privatã a unei persoane, de naturã sã aducã un prejudiciu unei persoane, de cãtre acela care a luat cunoştinţã despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia pãstrãrii confidenţialitãţii cu privire la aceste date, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.

    TITLUL II
    Infracţiuni contra patrimoniului

    CAP. I
    Furtul

    ART. 228
    Furtul
    (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fãrã consimţãmântul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Fapta constituie furt şi dacã bunul aparţine în întregime sau în parte fãptuitorului, dar în momentul sãvârşirii acel bun se gãsea în posesia sau detenţia legitimã a altei persoane.
    (3) Se considerã bunuri mobile şi înscrisurile, energia electricã, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economicã.
    ART. 229
    Furtul calificat
    (1) Furtul sãvârşit în urmãtoarele împrejurãri:
    a) într-un mijloc de transport în comun;
    b) în timpul nopţii;
    c) de o persoanã mascatã, deghizatã sau travestitã;
    d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fãrã drept a unei chei adevãrate ori a unei chei mincinoase;
    e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmã ori de supraveghere, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Dacã furtul a fost sãvârşit în urmãtoarele împrejurãri:
    a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
    b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
    c) de o persoanã având asupra sa o armã, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (3) Furtul privind urmãtoarele categorii de bunuri:
    a) ţiţei, gazolinã, condensat, etan lichid, benzinã, motorinã, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternã;
    b) componente ale sistemelor de irigaţii;
    c) componente ale reţelelor electrice;
    d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţã publicã;
    e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale feratã, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
    f) instalaţii de siguranţã şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
    g) bunuri prin însuşirea cãrora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
    h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
    ART. 230
    Furtul în scop de folosinţã
    (1) Furtul care are ca obiect un vehicul, sãvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în art. 228 sau art. 229, dupã caz, ale cãrei limite speciale se reduc cu o treime.
    (2) Cu pedeapsa prevãzutã în alin. (1) se sancţioneazã folosirea fãrã drept a unui terminal de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fãrã drept la o reţea, dacã s-a produs o pagubã.
    ART. 231
    Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilã
    Faptele prevãzute în prezentul capitol, sãvârşite între membrii de familie, de cãtre un minor în paguba tutorelui ori de cãtre cel care locuieşte împreunã cu persoana vãtãmatã sau este gãzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 232
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în prezentul capitol se pedepseşte.

    CAP. II
    Tâlhãria şi pirateria

    ART. 233
    Tâlhãria
    Furtul sãvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţãri ori prin punerea victimei în stare de inconştienţã sau neputinţã de a se apãra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru pãstrarea bunului furat sau pentru înlãturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca fãptuitorul sã-şi asigure scãparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 234
    Tâlhãria calificatã
    (1) Tâlhãria sãvârşitã în urmãtoarele împrejurãri:
    a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
    b) prin simularea de calitãţi oficiale;
    c) de o persoanã mascatã, deghizatã sau travestitã;
    d) în timpul nopţii;
    e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
    f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Tâlhãria sãvârşitã în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã tâlhãria care a avut ca urmare vãtãmarea corporalã.
    ART. 235
    Pirateria
    (1) Furtul comis, prin violenţã sau ameninţare, de cãtre o persoanã care face parte din echipajul sau din pasagerii unei nave aflate în marea liberã, al bunurilor ce se gãsesc pe acel vas sau pe o altã navã, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu pedeapsa prevãzutã în alin. (1) se sancţioneazã şi capturarea unei nave aflate în marea liberã sau faptul de a provoca, prin orice mijloc, naufragiul ori eşuarea acesteia, în scopul de a-şi însuşi încãrcãtura ei sau de a tâlhãri persoanele aflate la bord.
    (3) Dacã pirateria a avut ca urmare vãtãmarea corporalã, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Existã piraterie şi dacã fapta s-a comis pe o aeronavã sau între aeronave şi nave.
    ART. 236
    Tâlhãria sau pirateria urmatã de moartea victimei
    Dacã faptele prevãzute în art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 237
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în art. 233-235 se pedepseşte.

    CAP. III
    Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii

    ART. 238
    Abuzul de încredere
    (1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de cãtre cel cãruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 239
    Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor
    (1) Fapta debitorului de a înstrãina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul sãu ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudãrii creditorilor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã fapta persoanei care, ştiind cã nu va putea plãti, achiziţioneazã bunuri ori servicii producând o pagubã creditorului.
    (3) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 240
    Bancruta simplã
    (1) Neintroducerea sau introducerea tardivã, de cãtre debitorul persoanã fizicã ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, într-un termen care depãşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevãzut de lege de la apariţia stãrii de insolvenţã, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 241
    Bancruta frauduloasã
    (1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
    a) falsificã, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;
    b) înfãţişeazã datorii inexistente sau prezintã în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiarã sume nedatorate;
    c) înstrãineazã, în caz de insolvenţã a debitorului, o parte din active se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
    (2) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 242
    Gestiunea frauduloasã
    (1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrãrii sau conservãrii bunurilor acesteia, de cãtre cel care are ori trebuie sã aibã grija administrãrii sau conservãrii acelor bunuri se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Când fapta prevãzutã în alin. (1) a fost sãvârşitã de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    (3) Faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) sãvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (4) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 243
    Însuşirea bunului gãsit sau ajuns din eroare la fãptuitor
    (1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun gãsit autoritãţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al sãu se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 3 luni sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia fãptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut cã bunul nu îi aparţine.
    (3) Împãcarea înlãturã rãspunderea penalã.
    ART. 244
    Înşelãciunea
    (1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevãratã a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasã a unei fapte adevãrate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacã s-a pricinuit o pagubã, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (2) Înşelãciunea sãvârşitã prin folosirea de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
    (3) Împãcarea înlãturã rãspunderea penalã.
    ART. 245
    Înşelãciunea privind asigurãrile
    (1) Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrãinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradãrii, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asiguratã, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Fapta persoanei care, în scopul prevãzut în alin. (1), simuleazã, îşi cauzeazã sau agraveazã leziuni sau vãtãmãri corporale produse de un risc asigurat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (3) Împãcarea înlãturã rãspunderea penalã.
    ART. 246
    Deturnarea licitaţiilor publice
    Fapta de a îndepãrta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publicã ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 247
    Exploatarea patrimonialã a unei persoane vulnerabile
    (1) Fapta creditorului care, cu ocazia dãrii cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vãditã vulnerabilitate a debitorului, datoratã vârstei, stãrii de sãnãtate, infirmitãţii ori relaţiei de dependenţã în care debitorul se aflã faţã de el, îl face sã constituie sau sã transmitã, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanţã de valoare vãdit disproporţionatã faţã de aceastã prestaţie se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Punerea unei persoane în stare de vãditã vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicaţii cu alcool sau cu substanţe psihoactive în scopul de a o determina sã consimtã la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanţã sau sã renunţe la un drept, dacã s-a produs o pagubã, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    ART. 248
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în art. 239 alin. (1), art. 241 şi art. 244-247 se pedepseşte.

    CAP. IV
    Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de platã electronice

    ART. 249
    Frauda informaticã
    Introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionãrii unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacã s-a cauzat o pagubã unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    ART. 250
    Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
    (1) Efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încãrcare sau descãrcare a unui instrument de monedã electronicã ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fãrã consimţãmântul titularului, a unui instrument de platã electronicã sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã efectuarea uneia dintre operaţiunile prevãzute în alin. (1), prin utilizarea neautorizatã a oricãror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
    (3) Transmiterea neautorizatã cãtre altã persoanã a oricãror date de identificare, în vederea efectuãrii uneia dintre operaţiunile prevãzute în alin. (1), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 251
    Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos
    (1) Acceptarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încãrcare sau descãrcare a unui instrument de monedã electronicã ori de transfer de fonduri, cunoscând cã este efectuatã prin folosirea unui instrument de platã electronicã falsificat sau utilizat fãrã consimţãmântul titularului sãu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã acceptarea uneia dintre operaţiunile prevãzute în alin. (1), cunoscând cã este efectuatã prin utilizarea neautorizatã a oricãror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
    ART. 252
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în prezentul capitol se pedepseşte.

    CAP. V
    Distrugerea şi tulburarea de posesie

    ART. 253
    Distrugerea
    (1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luãrii mãsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlãturarea mãsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Distrugerea unui înscris sub semnãturã privatã, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de naturã patrimonialã, dacã prin aceasta s-a produs o pagubã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (3) Dacã fapta prevãzutã în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    (4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, sãvârşitã prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacã este de naturã sã punã în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (5) Dispoziţiile prevãzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplicã chiar dacã bunul aparţine fãptuitorului.
    (6) Pentru faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    (7) Tentativa faptelor prevãzute în alin. (3) şi alin. (4) se pedepseşte.
    ART. 254
    Distrugerea calificatã
    (1) Dacã faptele prevãzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Dezastrul constã în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrãri, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vãtãmarea corporalã a douã sau mai multor persoane.
    ART. 255
    Distrugerea din culpã
    (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpã, a unui bun, chiar dacã acesta aparţine fãptuitorului, în cazul în care fapta este sãvârşitã prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacã este de naturã sã punã în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Dacã faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
    ART. 256
    Tulburarea de posesie
    (1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fãrã drept, prin violenţã sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strãmutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendã.
    (2) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.

    TITLUL III
    Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat

    CAP. I
    Infracţiuni contra autoritãţii

    ART. 257
    Ultrajul
    (1) Ameninţarea sãvârşitã nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directã, lovirea sau alte violenţe, vãtãmarea corporalã, lovirile sau vãtãmãrile cauzatoare de moarte ori omorul sãvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implicã exerciţiul autoritãţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legãturã cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune, ale cãrei limite speciale se majoreazã cu o treime.
    (2) Sãvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implicã exerciţiul autoritãţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de rãzbunare, în legãturã cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune, ale cãrei limite speciale se majoreazã cu o treime.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã faptele comise în condiţiile alin. (2), dacã privesc un membru de familie al funcţionarului public.
    (4) Faptele prevãzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legãturã cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune, ale cãrei limite se majoreazã cu jumãtate.
    ART. 258
    Uzurparea de calitãţi oficiale
    (1) Folosirea fãrã drept a unei calitãţi oficiale care implicã exerciţiul autoritãţii de stat, însoţitã sau urmatã de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã fapta funcţionarului public care continuã sã exercite o funcţie ce implicã exerciţiul autoritãţii de stat, dupã ce a pierdut acest drept conform legii.
    (3) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost sãvârşite de o persoanã care poartã, fãrã drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autoritãţi publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 259
    Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
    (1) Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se aflã în pãstrarea ori în deţinerea unei persoane dintre cele prevãzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Dacã fapta este sãvârşitã de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsei se majoreazã cu o treime.
    (3) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 260
    Ruperea de sigilii
    (1) Înlãturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Dacã fapta a fost sãvârşitã de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
    ART. 261
    Sustragerea de sub sechestru
    (1) Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Dacã fapta a fost sãvârşitã de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.

    CAP. II
    Infracţiuni privind frontiera de stat

    ART. 262
    Trecerea frauduloasã a frontierei de stat
    (1) Intrarea sau ieşirea din ţarã prin trecerea ilegalã a frontierei de stat a României se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Dacã fapta prevãzutã în alin. (1) a fost sãvârşitã:
    a) în scopul sustragerii de la tragerea la rãspundere penalã sau de la executarea unei pedepse ori a unei mãsuri educative, privative de libertate;
    b) de cãtre un strãin declarat indezirabil ori cãruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau de şedere în ţarã, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    (3) Tentativa se pedepseşte.
    (4) Fapta prevãzutã în alin. (1), sãvârşitã de o victimã a traficului de persoane sau de minori, nu se pedepseşte.
    ART. 263
    Traficul de migranţi
    (1) Racolarea, îndrumarea, cãlãuzirea, transportarea, transferarea sau adãpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Când fapta a fost sãvârşitã:
    a) în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
    b) prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sãnãtatea migrantului;
    c) prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 264
    Facilitarea şederii ilegale în România
    (1) Fapta persoanei care faciliteazã, prin orice mijloace, rãmânerea ilegalã pe teritoriul României a unei persoane, victimã a unei infracţiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranţi, care nu are cetãţenia românã şi nici domiciliul în România, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi. Dacã mijlocul folosit constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
    (2) Când fapta a fost sãvârşitã:
    a) în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
    b) de cãtre un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Când faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt sãvârşite cu privire la un alt strãin aflat ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
    ART. 265
    Sustragerea de la mãsurile de îndepãrtare de pe teritoriul României
    Sustragerea de la executarea obligaţiilor instituite de autoritãţile competente, de cãtre strãinul faţã de care s-a dispus mãsura îndepãrtãrii de pe teritoriul României ori a fost dispusã interzicerea dreptului de şedere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.

    TITLUL IV
    Infracţiuni contra înfãptuirii justiţiei

    ART. 266
    Nedenunţarea
    (1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţã de comiterea unei fapte prevãzute de legea penalã contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţeazã de îndatã autoritãţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Nedenunţarea sãvârşitã de un membru de familie nu se pedepseşte.
    (3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru sãvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţeazã autoritãţile competente despre aceasta sau care, chiar dupã punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la rãspundere penalã a autorului sau a participanţilor.
    ART. 267
    Omisiunea sesizãrii
    (1) Funcţionarul public care, luând cunoştinţã de sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã în legãturã cu serviciul în cadrul cãruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndatã a organelor de urmãrire penalã se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Când fapta este sãvârşitã din culpã, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
    ART. 268
    Inducerea în eroare a organelor judiciare
    (1) Sesizarea penalã, fãcutã prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevãzute de legea penalã ori în legãturã cu sãvârşirea unei asemenea fapte de cãtre o anumitã persoanã, cunoscând cã aceasta este nerealã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevãzute de legea penalã ori sãvârşirea acesteia de cãtre o anumitã persoanã, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (3) Nu se pedepseşte persoana care a sãvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacã declarã, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţã de care s-a fãcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, cã denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.
    ART. 269
    Favorizarea fãptuitorului
    (1) Ajutorul dat fãptuitorului în scopul împiedicãrii sau îngreunãrii cercetãrilor într-o cauzã penalã, tragerii la rãspundere penalã, executãrii unei pedepse sau mãsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendã.
    (2) Pedeapsa aplicatã favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta sãvârşitã de autor.
    (3) Favorizarea sãvârşitã de un membru de familie nu se pedepseşte.
    ART. 270
    Tãinuirea
    (1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificãrii unui bun, de cãtre o persoanã care fie a cunoscut, fie a prevãzut din împrejurãrile concrete cã acesta provine din sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã, chiar fãrã a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendã.
    (2) Pedeapsa aplicatã tãinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta sãvârşitã de autor.
    (3) Tãinuirea sãvârşitã de un membru de familie nu se pedepseşte.
    ART. 271
    Obstrucţionarea justiţiei
    (1) Persoana care, fiind avertizatã asupra consecinţelor faptei sale:
    a) împiedicã, fãrã drept, organul de urmãrire sau instanţa sã efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;
    b) refuzã sã punã la dispoziţia organului de urmãrire penalã, instanţei sau judecãtorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionãrii unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã în cazul persoanei urmãrite sau judecate pentru infracţiunea care formeazã obiectul procesului penal.
    ART. 272
    Influenţarea declaraţiilor
    (1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altã faptã cu efect vãdit intimidant, sãvârşitã asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, sã nu sesizeze organele de urmãrire penalã, sã nu dea declaraţii, sã îşi retragã declaraţiile, sã dea declaraţii mincinoase ori sã nu prezinte probe, într-o cauzã penalã, civilã sau în orice altã procedurã judiciarã, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacã actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
    (2) Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonialã dintre infractor şi persoana vãtãmatã, intervenitã în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângere prealabilã sau pentru care intervine împãcarea.
    ART. 273
    Mãrturia mincinoasã
    (1) Fapta martorului care, într-o cauzã penalã, civilã sau în orice altã procedurã în care se ascultã martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legãturã cu faptele sau împrejurãrile esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Mãrturia mincinoasã sãvârşitã:
    a) de un martor cu identitate protejatã ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
    b) de un investigator sub acoperire;
    c) de o persoanã care întocmeşte un raport de expertizã ori de un interpret;
    d) în legãturã cu o faptã pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţã ori închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (3) Autorul nu se pedepseşte dacã îşi retrage mãrturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotãrâre sau de a se fi dat o altã soluţie, ca urmare a mãrturiei mincinoase.
    ART. 274
    Rãzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei
    Sãvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia, pe motiv cã a sesizat organele de urmãrire penalã, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauzã penalã, civilã sau în orice altã procedurã dintre cele prevãzute în art. 273, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune, ale cãrei limite speciale se majoreazã cu o treime.
    ART. 275
    Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
    (1) Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probã sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevãrului într-o procedurã judiciarã, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar soluţionãrii unei cauze, emis de cãtre un organ judiciar sau adresat acestuia, sã ajungã la destinatar.
    ART. 276
    Presiuni asupra justiţiei
    Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la sãvârşirea, de cãtre judecãtor sau de organele de urmãrire penalã, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    ART. 277
    Compromiterea intereselor justiţiei
    (1) Divulgarea, fãrã drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeazã sã se administreze o probã, de cãtre un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţã de acestea în virtutea funcţiei, dacã prin aceasta poate fi îngreunatã sau împiedicatã urmãrirea penalã, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Dezvãluirea, fãrã drept, de mijloace de probã sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauzã penalã, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecatã ori de soluţionare definitivã a cauzei, de cãtre un funcţionar public care a luat cunoştinţã de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la un an sau cu amendã.
    (3) Dezvãluirea, fãrã drept, de informaţii dintr-o cauzã penalã, de cãtre un martor, expert sau interpret, atunci când aceastã interdicţie este impusã de legea de procedurã penalã, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la un an sau cu amendã.
    (4) Nu constituie infracţiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvãluite acte sau activitãţi vãdit ilegale comise de autoritãţi într-o cauzã penalã.
    ART. 278
    Încãlcarea solemnitãţii şedinţei
    Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de naturã sã perturbe activitatea instanţei, de cãtre o persoanã care participã sau asistã la o procedurã care se desfãşoarã în faţa instanţei, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 3 luni sau cu amendã.
    ART. 279
    Ultrajul judiciar
    (1) Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vãtãmarea corporalã, lovirile sau vãtãmãrile cauzatoare de moarte ori omorul, sãvârşite împotriva unui judecãtor sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune, ale cãrei limite speciale se majoreazã cu jumãtate.
    (2) Sãvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecãtor sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de rãzbunare, în legãturã cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune, ale cãrei limite speciale se majoreazã cu jumãtate.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã faptele comise în condiţiile alin. (2), dacã privesc un membru de familie al judecãtorului sau al procurorului.
    (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplicã în mod corespunzãtor şi faptelor comise împotriva unui avocat în legãturã cu exercitarea profesiei.
    ART. 280
    Cercetarea abuzivã
    (1) Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţãri sau violenţe împotriva unei persoane urmãrite sau judecate într-o cauzã penalã, de cãtre un organ de cercetare penalã, un procuror sau un judecãtor, pentru a o determina sã dea ori sã nu dea declaraţii, sã dea declaraţii mincinoase ori sã îşi retragã declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de cãtre un organ de cercetare penalã, un procuror sau un judecãtor.
    ART. 281
    Supunerea la rele tratamente
    (1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, mãsuri de siguranţã sau educative în alt mod decât cel prevãzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã.
    (2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei mãsuri de siguranţã sau educative, privative de libertate, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã.
    ART. 282
    Tortura
    (1) Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implicã exerciţiul autoritãţii de stat sau a altei persoane care acţioneazã la instigarea sau cu consimţãmântul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
    a) în scopul obţinerii de la aceastã persoanã sau de la o terţã persoanã informaţii sau declaraţii;
    b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţã persoanã l-a comis ori este bãnuitã cã l-a comis;
    c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;
    d) pe un motiv bazat pe orice formã de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Dacã fapta prevãzutã în alin. (1) a avut ca urmare o vãtãmare corporalã, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Tentativa la infracţiunea prevãzutã în alin. (1) se pedepseşte.
    (5) Nicio împrejurare excepţionalã, oricare ar fi ea, fie cã este vorba de stare de rãzboi sau de ameninţãri cu rãzboiul, de instabilitate politicã internã sau de orice altã stare de excepţie, nu poate fi invocatã pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autoritãţi publice.
    (6) Nu constituie torturã durerea sau suferinţele ce rezultã exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
    ART. 283
    Represiunea nedreaptã
    (1) Fapta de a pune în mişcare acţiunea penalã, de a lua o mãsurã preventivã neprivativã de libertate ori de a trimite în judecatã o persoanã, ştiind cã este nevinovatã, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã.
    (2) Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind cã este nevinovatã, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã.
    ART. 284
    Asistenţa şi reprezentarea neloialã
    (1) Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere frauduloasã cu o persoanã cu interese contrare în aceeaşi cauzã, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatãmã interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã înţelegerea frauduloasã dintre avocat sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauzã, în scopul vãtãmãrii intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.
    (3) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 285
    Evadarea
    (1) Evadarea din starea legalã de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (2) Când evadarea este sãvârşitã prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Se considerã evadare:
    a) neprezentarea nejustificatã a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
    b) pãrãsirea, fãrã autorizare, de cãtre persoana condamnatã, a locului de muncã, aflat în exteriorul locului de deţinere.
    (4) Pedeapsa aplicatã pentru infracţiunea de evadare se adaugã la restul rãmas neexecutat din pedeapsã la data evadãrii.
    (5) Tentativa la infracţiunile prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
    ART. 286
    Înlesnirea evadãrii
    (1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadãrii se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Înlesnirea evadãrii:
    a) sãvârşitã prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante;
    b) a douã sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare;
    c) unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionatã de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţã ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsã se sancţioneazã cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt sãvârşite de o persoanã care avea îndatorirea de a-l pãzi pe cel reţinut sau deţinut, limitele speciale ale pedepsei se majoreazã cu o treime.
    (4) Înlesnirea evadãrii, sãvârşitã din culpã, de cãtre o persoanã care avea îndatorirea de a-l pãzi pe cel care a evadat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
    (5) Tentativa la infracţiunile prevãzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
    ART. 287
    Nerespectarea hotãrârilor judecãtoreşti
    (1) Nerespectarea unei hotãrâri judecãtoreşti sãvârşitã prin:
    a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţã faţã de organul de executare;
    b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotãrâre judecãtoreascã, prin care este obligat sã îndeplineascã un anumit act;
    c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotãrârii, de cãtre persoanele care au aceastã obligaţie conform legii;
    d) neexecutarea hotãrârii judecãtoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncã a unui salariat;
    e) neexecutarea hotãrârii judecãtoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de cãtre partea interesatã;
    f) nerespectarea hotãrârilor judecãtoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea pensiilor;
    g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotãrâri judecãtoreşti, de cãtre cel cãruia îi este opozabilã hotãrârea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) În cazul faptelor prevãzute în lit. d)-g), acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 288
    Neexecutarea sancţiunilor penale
    (1) Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a mãsurii de siguranţã prevãzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de cãtre persoana fizicã faţã de care s-au dispus aceste sancţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã, dacã fapta nu constituie o infracţiune mai gravã.
    (2) Sustragerea de la executarea unei mãsuri educative privative de libertate prin pãrãsirea fãrã drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea dupã expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (3) Neexecutarea, de cãtre mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele prevãzute în art. 141 se pedepseşte cu amendã.

    TITLUL V
    Infracţiuni de corupţie şi de serviciu

    CAP. I
    Infracţiuni de corupţie

    ART. 289
    Luarea de mitã
    (1) Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptã promisiunea unor astfel de foloase, în legãturã cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intrã în îndatoririle sale de serviciu sau în legãturã cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea cãreia a sãvârşit fapta.
    (2) Fapta prevãzutã în alin. (1), sãvârşitã de una dintre persoanele prevãzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisã în legãturã cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legãturã cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
    (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscãrii, iar când acestea nu se mai gãsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
    ART. 290
    Darea de mitã
    (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arãtate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Fapta prevãzutã în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de cãtre cel care a luat mita.
    (3) Mituitorul nu se pedepseşte dacã denunţã fapta mai înainte ca organul de urmãrire penalã sã fi fost sesizat cu privire la aceasta.
    (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacã acestea au fost date în cazul prevãzut în alin. (2) sau date dupã denunţul prevãzut în alin. (3).
    (5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscãrii, iar când acestea nu se mai gãsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
    ART. 291
    Traficul de influenţã
    (1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, sãvârşitã de cãtre o persoanã care are influenţã sau lasã sã se creadã cã are influenţã asupra unui funcţionar public şi care promite cã îl va determina pe acesta sã îndeplineascã, sã nu îndeplineascã, sã urgenteze ori sã întârzie îndeplinirea unui act ce intrã în îndatoririle sale de serviciu sau sã îndeplineascã un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscãrii, iar când acestea nu se mai gãsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
    ART. 292
    Cumpãrarea de influenţã
    (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţã sau lasã sã se creadã cã are influenţã asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta sã îndeplineascã, sã nu îndeplineascã, sã urgenteze ori sã întârzie îndeplinirea unui act ce intrã în îndatoririle sale de serviciu sau sã îndeplineascã un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Fãptuitorul nu se pedepseşte dacã denunţã fapta mai înainte ca organul de urmãrire penalã sã fi fost sesizat cu privire la aceasta.
    (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacã au fost date dupã denunţul prevãzut în alin. (2).
    (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscãrii, iar dacã acestea nu se mai gãsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
    ART. 293
    Fapte sãvârşite de cãtre membrii instanţelor de arbitraj sau în legãturã cu aceştia
    Dispoziţiile art. 289 şi art. 290 se aplicã în mod corespunzãtor şi persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate sã pronunţe o hotãrâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluţionare de cãtre pãrţile la acest acord, indiferent dacã procedura arbitralã se desfãşoarã în baza legii române ori în baza unei alte legi.
    ART. 294
    Fapte sãvârşite de cãtre funcţionari strãini sau în legãturã cu aceştia
    Prevederile prezentului capitol se aplicã în privinţa urmãtoarelor persoane, dacã, prin tratatele internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel:
    a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfãşoarã activitatea pe baza unui contract de muncã ori altor persoane care exercitã atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte;
    b) membrilor adunãrilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
    c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfãşoarã activitatea pe baza unui contract de muncã ori altor persoane care exercitã atribuţii similare, în cadrul Comunitãţilor Europene;
    d) persoanelor care exercitã funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a cãror competenţã este acceptatã de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe;
    e) funcţionarilor unui stat strãin;
    f) membrilor adunãrilor parlamentare sau administrative ale unui stat strãin.

    CAP. II
    Infracţiuni de serviciu

    ART. 295
    Delapidarea
    (1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de cãtre un funcţionar public, în interesul sãu ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneazã sau le administreazã se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã.
    (2) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 296
    Purtarea abuzivã
    (1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţã de o persoanã de cãtre cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 6 luni sau cu amendã.
    (2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe sãvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru acea infracţiune, ale cãrei limite speciale se majoreazã cu o treime.
    ART. 297
    Abuzul în serviciu
    (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzeazã o pagubã ori o vãtãmare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrãdeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creeazã pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasã, naţionalitate, origine etnicã, limbã, religie, sex, orientare sexualã, apartenenţã politicã, avere, vârstã, dizabilitate, boalã cronicã necontagioasã sau infecţie HIV/SIDA.
    ART. 298
    Neglijenţa în serviciu
    Încãlcarea din culpã de cãtre un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasã, dacã prin aceasta se cauzeazã o pagubã ori o vãtãmare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    ART. 299
    Folosirea abuzivã a funcţiei în scop sexual
    (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de naturã sexualã de la o persoanã interesatã direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea cãreia a sãvârşit fapta.
    (2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de naturã sexualã de cãtre un funcţionar public care se prevaleazã sau profitã de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinutã, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea cãreia a sãvârşit fapta.
    ART. 300
    Uzurparea funcţiei
    Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intrã în atribuţiile sale, dacã prin aceasta s-a produs una dintre urmãrile prevãzute în art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendã.
    ART. 301
    Conflictul de interese
    (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcţie publicã.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã în cazul emiterii, aprobãrii sau adoptãrii actelor normative.
    ART. 302
    Violarea secretului corespondenţei
    (1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fãrã drept, a unei corespondenţe adresate altuia, precum şi divulgarea fãrã drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisã deschisã ori a fost deschisã din greşealã, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Interceptarea, fãrã drept, a unei convorbiri sau a unei comunicãri efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (3) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost sãvârşite de un funcţionar public care are obligaţia legalã de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, cãtre o altã persoanã sau cãtre public, fãrã drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicãri interceptate, chiar în cazul în care fãptuitorul a luat cunoştinţã de aceasta din greşealã sau din întâmplare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (5) Nu constituie infracţiune fapta sãvârşitã:
    a) dacã fãptuitorul surprinde sãvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea sãvârşirii unei infracţiuni;
    b) dacã surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunitãţii şi a cãror divulgare prezintã avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vãtãmate.
    (6) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 303
    Divulgarea informaţiilor secrete de stat
    (1) Divulgarea, fãrã drept, a unor informaţii secrete de stat, de cãtre cel care le cunoaşte datoritã atribuţiilor de serviciu, dacã prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevãzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Deţinerea, fãrã drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine informaţii secrete de stat, dacã poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevãzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (3) Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevãzute în art. 176, nu se pedepseşte dacã predã de îndatã documentul la organul sau instituţia emitentã.
    ART. 304
    Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
    (1) Divulgarea, fãrã drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicitãţii, de cãtre cel care le cunoaşte datoritã atribuţiilor de serviciu, dacã prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Divulgarea, fãrã drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicitãţii, de cãtre cel care ia cunoştinţã de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la un an sau cu amendã.
    (3) Dacã, urmare a faptei prevãzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a sãvârşit o infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacã s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
    ART. 305
    Neglijenţa în pãstrarea informaţiilor
    (1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã faptele prevãzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacã au fost sãvârşite din culpã.
    ART. 306
    Obţinerea ilegalã de fonduri
    (1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobãrilor sau garanţiilor necesare acordãrii finanţãrilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacã are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 307
    Deturnarea de fonduri
    (1) Schimbarea destinaţiei fondurilor bãneşti ori a resurselor materiale alocate unei autoritãţi publice sau instituţii publice, fãrã respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi schimbarea, fãrã respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţãrile obţinute sau garantate din fonduri publice.
    (3) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 308
    Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane
    (1) Dispoziţiile art. 289-292 şi ale art. 297-301 privitoare la funcţionarii publici se aplicã în mod corespunzãtor şi faptelor sãvârşite de cãtre sau în legãturã cu persoanele care exercitã, permanent sau temporar, cu sau fãrã o remuneraţie, o însãrcinare de orice naturã în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevãzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricãrei persoane juridice.
    (2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
    ART. 309
    Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave
    Dacã faptele prevãzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevãzute de lege se majoreazã cu jumãtate.

    TITLUL VI
    Infracţiuni de fals

    CAP. I
    Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori

    ART. 310
    Falsificarea de monede
    (1) Falsificarea de monedã cu valoare circulatorie se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã falsificarea unei monede, emise de cãtre autoritãţile competente, înainte de punerea oficialã în circulaţie a acesteia.
    (3) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 311
    Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de platã
    (1) Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plãţilor sau a oricãror altor titluri ori valori asemãnãtoare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Dacã fapta prevãzutã în alin. (1) priveşte un instrument de platã electronicã, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 312
    Falsificarea de timbre sau efecte poştale
    (1) Falsificarea de timbre de orice fel, mãrci poştale, plicuri poştale, cãrţi poştale sau cupoane rãspuns internaţional se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 313
    Punerea în circulaţie de valori falsificate
    (1) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevãzute în art. 310-312, precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulaţie, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.
    (2) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevãzute în art. 310-312, sãvârşitã de cãtre autor sau un participant la infracţiunea de falsificare, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.
    (3) Repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile prevãzute în art. 310-312, de cãtre o persoanã care a constatat, ulterior intrãrii în posesia acesteia, cã este falsificatã, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse, ale cãrei limite speciale se reduc la jumãtate.
    (4) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 314
    Deţinerea de instrumente în vederea falsificãrii de valori
    (1) Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevãzute în art. 310, art. 311 alin. (1) şi art. 312 se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de platã electronicã, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (3) Nu se pedepseşte persoana care, dupã comiterea vreuneia dintre faptele prevãzute în alin. (1) sau alin. (2), înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la sãvârşirea faptei de falsificare, predã instrumentele sau materialele deţinute autoritãţilor judiciare ori încunoştinţeazã aceste autoritãţi despre existenţa lor.
    ART. 315
    Emiterea frauduloasã de monedã
    (1) Confecţionarea de monedã autenticã prin folosirea de instalaţii sau materiale destinate acestui scop, cu încãlcarea condiţiilor stabilite de autoritãţile competente sau fãrã acordul acestora, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã punerea în circulaţie a monedei confecţionate în condiţiile alin. (1), precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea acesteia, în vederea punerii ei în circulaţie.
    ART. 316
    Falsificarea de valori strãine
    Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplicã şi în cazul când infracţiunea priveşte monede, timbre, titluri de valoare ori instrumente de platã emise în strãinãtate.

    CAP. II
    Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare

    ART. 317
    Falsificarea de instrumente oficiale
    (1) Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc persoanele prevãzute în art. 176 sau persoanele fizice menţionate în art. 175 alin. (2) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc alte persoane decât cele prevãzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (3) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 318
    Folosirea instrumentelor false
    Folosirea instrumentelor false prevãzute în art. 317 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    ART. 319
    Falsificarea de instrumente de autentificare strãine
    Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplicã şi atunci când fapta priveşte instrumente de autentificare sau de marcare folosite de autoritãţile unui stat strãin.

    CAP. III
    Falsuri în înscrisuri

    ART. 320
    Falsul material în înscrisuri oficiale
    (1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de naturã sã producã consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (2) Falsul prevãzut în alin. (1), sãvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producãtoare de consecinţe juridice.
    (4) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 321
    Falsul intelectual
    (1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de cãtre un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurãri necorespunzãtoare adevãrului ori prin omisiunea cu ştiinţã de a insera unele date sau împrejurãri, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 322
    Falsul în înscrisuri sub semnãturã privatã
    (1) Falsificarea unui înscris sub semnãturã privatã prin vreunul dintre modurile prevãzute în art. 320 sau art. 321, dacã fãptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţeazã altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 323
    Uzul de fals
    Folosirea unui înscris oficial ori sub semnãturã privatã, cunoscând cã este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã, când înscrisul este sub semnãturã privatã.
    ART. 324
    Falsificarea unei înregistrãri tehnice
    (1) Falsificarea unei înregistrãri tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestãrii unor împrejurãri necorespunzãtoare adevãrului sau omisiunea înregistrãrii unor date sau împrejurãri, dacã a fost urmatã de folosirea de cãtre fãptuitor a înregistrãrii ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã folosirea unei înregistrãri tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice.
    (3) Prin înregistrare tehnicã, în sensul prezentului articol, se înţelege atestarea unei valori, greutãţi, mãsuri ori a desfãşurãrii unui eveniment, realizatã, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinatã a proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice.
    ART. 325
    Falsul informatic
    Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fãrã drept, date informatice ori de a restricţiona, fãrã drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzãtoare adevãrului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 326
    Falsul în declaraţii
    Declararea necorespunzãtoare a adevãrului, fãcutã unei persoane dintre cele prevãzute în art. 175 sau unei unitãţi în care aceasta îşi desfãşoarã activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurãrilor, declaraţia fãcutã serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    ART. 327
    Falsul privind identitatea
    (1) Prezentarea sub o identitate falsã ori atribuirea unei asemenea identitãţi altei persoane, fãcutã unei persoane dintre cele prevãzute în art. 175 sau transmisã unei unitãţi în care aceasta îşi desfãşoarã activitatea prin folosirea frauduloasã a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stãrii civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (2) Când prezentarea s-a fãcut prin întrebuinţarea identitãţii reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    (3) Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stãrii civile spre a fi folosit fãrã drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    ART. 328
    Infracţiuni de fals comise în legãturã cu autoritatea unui stat strãin
    Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplicã şi atunci când fapta priveşte acte emise de o autoritate competentã a unui stat strãin sau de o organizaţie internaţionalã instituitã printr-un tratat la care România este parte sau declaraţii ori o identitate asumate în faţa acesteia.

    TITLUL VII
    Infracţiuni contra siguranţei publice

    CAP. I
    Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe cãile ferate

    ART. 329
    Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasã
    (1) Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasã de cãtre angajaţii care gestioneazã infrastructura feroviarã ori ai operatorilor de transport, intervenţie sau manevrã, dacã prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevrã pe calea feratã, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Dacã fapta a avut ca urmare un accident de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
    ART. 330
    Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasã din culpã
    (1) Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasã, din culpã, de cãtre angajaţii care gestioneazã infrastructura feroviarã ori ai operatorilor de transport, intervenţie sau manevrã, dacã prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, intervenţie sau manevrã pe calea feratã, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Când fapta a avut ca urmare un accident de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 331
    Pãrãsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
    (1) Pãrãsirea postului, în orice mod şi sub orice formã, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevrã pe calea feratã, dacã prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de cãtre un angajat având atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevrã pe calea feratã, care are o îmbibaţie alcoolicã de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se aflã sub influenţa unor substanţe psihoactive.
    (3) Când faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    ART. 332
    Distrugerea sau semnalizarea falsã
    (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei de cale feratã, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale feratã ori a celor de comunicaţii feroviare, precum şi a oricãror altor bunuri sau dotãri aferente infrastructurii feroviare ori aşezarea de obstacole pe linia feratã, dacã prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevrã sau intervenţie pe calea feratã, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã sãvârşirea de acte de semnalizare falsã sau sãvârşirea oricãror acte care pot induce în eroare personalul care asigurã circulaţia mijloacelor de transport, manevrã sau intervenţie pe calea feratã în timpul executãrii serviciului, dacã prin aceste fapte se creeazã un pericol de accident de cale feratã.
    (3) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale feratã, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Când faptele prevãzute în alin. (1)-(3) sunt sãvârşite din culpã, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumãtate.
    (5) Tentativa la infracţiunile prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
    ART. 333
    Accidentul de cale feratã
    Accidentul de cale feratã constã în distrugerea sau degradarea adusã mijloacelor de transport, materialului rulant sau instalaţiilor de cale feratã în cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de transport, manevrã, întreţinere sau intervenţie pe calea feratã.

    CAP. II
    Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

    ART. 334
    Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat
    (1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu numãr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendã.
    (3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu numãr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cãrei plãcuţe cu numãrul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã.
    ART. 335
    Conducerea unui vehicul fãrã permis de conducere
    (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de cãtre o persoanã care nu posedã permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de cãtre o persoanã al cãrei permis de conducere este necorespunzãtor categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cãrei permis i-a fost retras sau anulat ori cãreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendatã sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi persoana care încredinţeazã un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie cã se aflã în una dintre situaţiile prevãzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.
    ART. 336
    Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
    (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de cãtre o persoanã care, la momentul prelevãrii mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolicã de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi persoana, aflatã sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
    (3) Dacã persoana aflatã în una dintre situaţiile prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) efectueazã transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se aflã în procesul de instruire practicã a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfãşurãrii probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    ART. 337
    Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
    Refuzul ori sustragerea conducãtorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autoritãţii competente, aflat în timpul desfãşurãrii probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevãrii de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 338
    Pãrãsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia
    (1) Pãrãsirea locului accidentului, fãrã încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectueazã cercetarea locului faptei, de cãtre conducãtorul vehiculului sau de cãtre instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de cãtre examinatorul autoritãţii competente, aflat în timpul desfãşurãrii probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi fapta oricãrei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vãtãmarea integritãţii corporale ori a sãnãtãţii uneia sau mai multor persoane, fãrã acordul echipei de cercetare la faţa locului.
    (3) Nu constituie infracţiune pãrãsirea locului accidentului când:
    a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
    b) conducãtorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportã el însuşi persoanele rãnite la cea mai apropiatã unitate sanitarã în mãsurã sã acorde asistenţã medicalã necesarã şi la care a declarat datele personale de identitate şi numãrul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacã se înapoiazã imediat la locul accidentului;
    c) conducãtorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritarã anunţã de îndatã poliţia, iar dupã terminarea misiunii se prezintã la sediul unitãţii de poliţie pe a cãrei razã de competenţã s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
    d) victima pãrãseşte locul faptei, iar conducãtorul de vehicul anunţã imediat evenimentul la cea mai apropiatã unitate de poliţie.
    ART. 339
    Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice
    (1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutierã sau modificarea poziţiilor acestora, fãrã autorizaţie eliberatã de autoritãţile competente, de naturã sã inducã în eroare participanţii la trafic ori sã îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Participarea în calitate de conducãtor de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã aşezarea de obstacole care îngreuneazã sau împiedicã circulaţia pe drumul public, dacã se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.
    (4) Lãsarea fãrã supraveghere pe partea carosabilã a drumului public a unui vehicul care transportã produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendã.
    ART. 340
    Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnicã ori efectuarea reparaţiilor
    (1) Îndeplinirea defectuoasã sau neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnicã ori inspecţie tehnicã periodicã a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparaţii sau intervenţii tehnice de cãtre persoanele care au asemenea atribuţii, dacã din cauza stãrii tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Dacã, urmare a faptei prevãzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca urmare vãtãmarea integritãţii corporale sau a sãnãtãţii uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacã s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
    (3) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost sãvârşite din culpã, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
    (4) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fãrã a fi îndeplinite condiţiile prevãzute de lege, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    ART. 341
    Efectuarea de lucrãri neautorizate în zona drumului public
    (1) Efectuarea unor lucrãri de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fãrã autorizaţie de construcţie eliberatã în condiţiile legii ori cu încãlcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fãrã autorizaţie de construcţie eliberatã în condiţiile legii ori cu încãlcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, dacã prin aceasta se creeazã un pericol pentru siguranţa circulaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (3) Persoana autorizatã de administratorul cãii ferate care nu ia mãsurile corespunzãtoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea feratã se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (4) Cu pedeapsa prevãzutã în alin. (3) se sancţioneazã şi persoana autorizatã de cãtre administratorul unui drum public sau executantul unei lucrãri pe partea carosabilã, care nu ia mãsurile corespunzãtoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrãrilor pe drumurile publice, dacã prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie.

    CAP. III
    Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive

    ART. 342
    Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor
    (1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fãrã drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Deţinerea sau portul fãrã drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizãrii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (3) Sustragerea armelor sau muniţiilor prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Portul armelor prevãzute în alin. (1) şi alin. (2), fãrã drept, în sediul autoritãţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfãşurãrii procesului electoral, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (5) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (3) au ca obiect arme interzise sau muniţii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majoreazã cu o treime.
    ART. 343
    Uzul de armã fãrã drept
    (1) Uzul de armã letalã sau interzisã, fãrã drept, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
    (2) Uzul de armã neletalã din categoria celor supuse autorizãrii, fãrã drept, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
    ART. 344
    Ştergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale
    Ştergerea sau modificarea, fãrã drept, a marcajelor de pe arme letale se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendã.
    ART. 345
    Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive
    (1) Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrãinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie privind circulaţia acestora, fãrã drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Sustragerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) au pus în pericol alte persoane sau bunuri, au produs vãtãmarea corporalã a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) În cazul în care faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 346
    Nerespectarea regimului materiilor explozive
    (1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fãrã drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Sustragerea materiilor explozive se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Când faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea explozivã este însoţitã de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) În cazul în care faptele prevãzute în alin. (1)-(3) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 347
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în art. 342 alin. (1) şi alin. (3), art. 345 alin. (1) şi alin. (2), precum şi în art. 346 alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.

    CAP. IV
    Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activitãţi reglementate de lege

    ART. 348
    Exercitarea fãrã drept a unei profesii sau activitãţi
    Exercitarea, fãrã drept, a unei profesii sau activitãţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacã legea specialã prevede cã sãvârşirea unor astfel de fapte se sancţioneazã potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    ART. 349
    Neluarea mãsurilor legale de securitate şi sãnãtate în muncã
    (1) Neluarea vreuneia dintre mãsurile legale de securitate şi sãnãtate în muncã de cãtre persoana care avea îndatorirea de a lua aceste mãsuri, dacã se creeazã un pericol iminent de producere a unui accident de muncã sau de îmbolnãvire profesionalã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Fapta prevãzutã în alin. (1) sãvârşitã din culpã se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    ART. 350
    Nerespectarea mãsurilor legale de securitate şi sãnãtate în muncã
    (1) Nerespectarea de cãtre orice persoanã a obligaţiilor şi a mãsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sãnãtatea în muncã, dacã prin aceasta se creeazã un pericol iminent de producere a unui accident de muncã sau de îmbolnãvire profesionalã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminãrii tuturor deficienţelor pentru care s-a luat mãsura opririi lor.
    (3) Faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) sãvârşite din culpã se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    ART. 351
    Camãta
    Darea de bani cu dobândã, ca îndeletnicire, de cãtre o persoanã neautorizatã, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

    CAP. V
    Infracţiuni contra sãnãtãţii publice

    ART. 352
    Zãdãrnicirea combaterii bolilor
    (1) Nerespectarea mãsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacã a avut ca urmare rãspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Dacã fapta prevãzutã în alin. (1) este sãvârşitã din culpã, pedeapsa este închisoarea de la o lunã la 6 luni sau amenda.
    ART. 353
    Contaminarea venericã
    (1) Transmiterea unei boli venerice, prin raport sexual sau alte acte sexuale, de cãtre o persoanã care ştie cã suferã de o astfel de boalã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Instanţa de judecatã va dispune mãsura de siguranţã a obligãrii la tratament medical.
    ART. 354
    Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit
    (1) Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA - de cãtre o persoanã care ştie cã suferã de aceastã boalã se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
    (2) Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA - de cãtre o altã persoanã decât cea prevãzutã în alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
    (3) Dacã prin faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
    (4) Când fapta prevãzutã în alin. (2) a fost sãvârşitã din culpã, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar dacã a cauzat moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (5) Tentativa la infracţiunile prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
    ART. 355
    Rãspândirea bolilor la animale sau plante
    (1) Nerespectarea mãsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a dãunãtorilor, dacã a avut ca urmare rãspândirea unei asemenea boli ori a dãunãtorilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Dacã fapta este sãvârşitã din culpã, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumãtate.
    ART. 356
    Infectarea apei
    (1) Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apã, dacã apa devine dãunãtoare sãnãtãţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 357
    Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse
    (1) Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente, bãuturi ori alte produse falsificate sau substituite, dacã sunt vãtãmãtoare sãnãtãţii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de medicamente contrafãcute sau substituite care sunt vãtãmãtoare sãnãtãţii se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 358
    Comercializarea de produse alterate
    (1) Vânzarea de alimente, bãuturi sau alte produse cunoscând cã sunt alterate ori cu perioada de valabilitate depãşitã, dacã sunt vãtãmãtoare sãnãtãţii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã punerea în consum de carne sau produse din carne, provenite din tãieri de animale sustrase controlului veterinar, dacã sunt vãtãmãtoare sãnãtãţii.
    (3) Vânzarea de medicamente cunoscând cã sunt contrafãcute, alterate ori cu perioada de valabilitate depãşitã, dacã sunt vãtãmãtoare sãnãtãţii ori şi-au pierdut în tot sau în parte eficienţa terapeuticã, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 359
    Traficul de produse sau substanţe toxice
    (1) Producerea, deţinerea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, fãrã drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Tentativa se pedepseşte.

    CAP. VI
    Infracţiuni contra siguranţei şi integritãţii sistemelor şi datelor informatice

    ART. 360
    Accesul ilegal la un sistem informatic
    (1) Accesul, fãrã drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Fapta prevãzutã în alin. (1), sãvârşitã în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
    (3) Dacã fapta prevãzutã în alin. (1) a fost sãvârşitã cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    ART. 361
    Interceptarea ilegalã a unei transmisii de date informatice
    (1) Interceptarea, fãrã drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publicã şi care este destinatã unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectueazã în cadrul unui sistem informatic se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi interceptarea, fãrã drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce conţine date informatice care nu sunt publice.
    ART. 362
    Alterarea integritãţii datelor informatice
    Fapta de a modifica, şterge sau deteriora date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste date, fãrã drept, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 363
    Perturbarea funcţionãrii sistemelor informatice
    Fapta de a perturba grav, fãrã drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea accesului la date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    ART. 364
    Transferul neautorizat de date informatice
    Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 365
    Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice
    (1) Fapta persoanei care, fãrã drept, produce, importã, distribuie sau pune la dispoziţie sub orice formã:
    a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre infracţiunile prevãzute în art. 360-364;
    b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic, în scopul sãvârşirii uneia dintre infracţiunile prevãzute în art. 360-364,
    se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Deţinerea, fãrã drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevãzute în alin. (1), în scopul sãvârşirii uneia dintre infracţiunile prevãzute în art. 360-364, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    ART. 366
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în prezentul capitol se pedepseşte.

    TITLUL VIII
    Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socialã

    CAP. I
    Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice

    ART. 367
    Constituirea unui grup infracţional organizat
    (1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formã, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Când infracţiunea care intrã în scopul grupului infracţional organizat este sancţionatã de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (3) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de sãvârşirea unei infracţiuni, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
    (4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2), dacã denunţã autoritãţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta sã fi fost descoperit şi sã se fi început sãvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intrã în scopul grupului.
    (5) Dacã persoana care a sãvârşit una dintre faptele prevãzute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul urmãririi penale, aflarea adevãrului şi tragerea la rãspundere penalã a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumãtate.
    (6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumitã perioadã de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
    ART. 368
    Instigarea publicã
    (1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, sã sãvârşeascã infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã, fãrã a se putea depãşi pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea la sãvârşirea cãreia s-a instigat.
    (2) Dacã fapta prevãzutã în alin. (1) este comisã de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi, fãrã a se putea depãşi pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea la sãvârşirea cãreia s-a instigat.
    (3) Dacã instigarea publicã a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevãzutã de lege pentru acea infracţiune.
    ART. 369
    Incitarea la urã sau discriminare
    Incitarea publicului, prin orice mijloace, la urã sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    ART. 370
    Încercarea de a determina sãvârşirea unei infracţiuni
    Încercarea de a determina o persoanã, prin constrângere sau corupere, sã comitã o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendã.
    ART. 371
    Tulburarea ordinii şi liniştii publice
    Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţãri sau atingeri grave aduse demnitãţii persoanelor, tulburã ordinea şi liniştea publicã se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    ART. 372
    Portul sau folosirea fãrã drept de obiecte periculoase
    (1) Fapta de a purta fãrã drept, la adunãri publice, manifestãri culturalsportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
    a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tãiere, înţepare sau lovire;
    b) arme neletale care nu sunt supuse autorizãrii ori dispozitive pentru şocuri electrice;
    c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Folosirea, fãrã drept, la adunãri publice, manifestãri cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevãzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (3) Portul, fãrã drept, al obiectelor sau substanţelor prevãzute în alin. (1) în sediul autoritãţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfãşurãrii procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendã.
    ART. 373
    Împiedicarea desfãşurãrii unei adunãri publice
    Împiedicarea, prin orice mijloace, a desfãşurãrii unei adunãri publice care a fost autorizatã potrivit legii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    ART. 374
    Pornografia infantilã
    (1) Producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
    (2) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) au fost sãvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (3) Accesarea, fãrã drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (4) Prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintã un minor având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintã o persoanã realã, simuleazã, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament.
    (5) Tentativa se pedepseşte.
    ART. 375
    Ultrajul contra bunelor moravuri
    Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fãrã drept imagini ce prezintã explicit o activitate sexualã, alta decât cea la care se referã art. 374, ori sãvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.

    CAP. II
    Infracţiuni contra familiei

    ART. 376
    Bigamia
    (1) Încheierea unei noi cãsãtorii de cãtre o persoanã cãsãtoritã se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Persoana necãsãtoritã care încheie o cãsãtorie cu o persoanã pe care o ştie cãsãtoritã se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la un an sau cu amendã.
    ART. 377
    Incestul
    Raportul sexual consimţit, sãvârşit între rude în linie directã sau între fraţi şi surori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
    ART. 378
    Abandonul de familie
    (1) Sãvârşirea de cãtre persoana care are obligaţia legalã de întreţinere, faţã de cel îndreptãţit la întreţinere, a uneia dintre urmãtoarele fapte:
    a) pãrãsirea, alungarea sau lãsarea fãrã ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
    b) neîndeplinirea, cu rea-credinţã, a obligaţiei de întreţinere prevãzute de lege;
    c) neplata, cu rea-credinţã, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecãtoreascã,
    se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã neexecutarea, cu rea-credinţã, de cãtre cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotãrâre judecãtoreascã, în favoarea persoanelor îndreptãţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.
    (3) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    (4) Fapta nu se pedepseşte dacã, înainte de terminarea urmãririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.
    (5) Dacã, pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, dupã caz, amânarea aplicãrii pedepsei sau suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, chiar dacã nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de lege pentru aceasta.
    ART. 379
    Nerespectarea mãsurilor privind încredinţarea minorului
    (1) Reţinerea de cãtre un pãrinte a copilului sãu minor, fãrã consimţãmântul celuilalt pãrinte sau al persoanei cãreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 3 luni sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã fapta persoanei cãreia i s-a încredinţat minorul prin hotãrâre judecãtoreascã spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre pãrinţi sã aibã legãturi personale cu minorul, în condiţiile stabilite de pãrţi sau de cãtre organul competent.
    (3) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 380
    Împiedicarea accesului la învãţãmântul general obligatoriu
    (1) Pãrintele sau persoana cãreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedicã prin orice mijloace sã urmeze cursurile învãţãmântului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã.
    (2) Fapta nu se pedepseşte dacã înainte de terminarea urmãririi penale inculpatul asigurã reluarea frecventãrii cursurilor de cãtre minor.
    (3) Dacã pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare inculpatul asigurã reluarea frecventãrii cursurilor de cãtre minor, instanţa dispune, dupã caz, amânarea aplicãrii pedepsei sau suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, chiar dacã nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de lege pentru aceasta.

    CAP. III
    Infracţiuni contra libertãţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate

    ART. 381
    Împiedicarea exercitãrii libertãţii religioase
    (1) Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitãri a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţioneazã potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    (2) Obligarea unei persoane, prin constrângere, sã participe la serviciile religioase ale unui cult ori sã îndeplineascã un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendã.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã obligarea unei persoane, prin violenţã sau ameninţare, sã îndeplineascã un act interzis de cultul, organizat potrivit legii, cãruia îi aparţine.
    (4) Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
    ART. 382
    Profanarea lãcaşurilor sau a obiectelor de cult
    Profanarea unui lãcaş sau a unui obiect de cult, aparţinând unui cult religios care este organizat şi funcţioneazã potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã.
    ART. 383
    Profanarea de cadavre sau morminte
    (1) Sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenuşii rezultate din incinerarea acestuia se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (2) Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.
    ART. 384
    Prelevarea ilegalã de ţesuturi sau organe
    Prelevarea de ţesuturi sau organe de la un cadavru, fãrã drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã.

    TITLUL IX
    Infracţiuni electorale

    ART. 385
    Împiedicarea exercitãrii drepturilor electorale
    (1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 386
    Coruperea alegãtorilor
    (1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinãrii alegãtorului sã voteze sau sã nu voteze o anumitã listã de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Nu intrã în categoria bunurilor prevãzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolicã, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.
    ART. 387
    Frauda la vot
    (1) Fapta persoanei care voteazã:
    a) fãrã a avea acest drept;
    b) de douã sau mai multe ori;
    c) prin introducerea în urnã a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegãtor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendã şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã utilizarea unei cãrţi de alegãtor sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
    ART. 388
    Frauda la votul electronic
    Tipãrirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasã a sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 389
    Violarea confidenţialitãţii votului
    (1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendã.
    (2) Dacã fapta a fost comisã de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendã şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 390
    Nerespectarea regimului urnei de vot
    (1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilitã pentru închiderea votãrii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendã şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia de cãtre alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevãzute de lege se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 391
    Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale
    (1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi înscrierea în copia de pe lista electoralã permanentã a unor persoane care nu figureazã în aceastã listã.
    (3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care altereazã înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determinã repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã introducerea de date, informaţii sau proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.
    ART. 392
    Fapte sãvârşite în legãturã cu un referendum
    Dispoziţiile art. 385-391 se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul faptelor sãvârşite cu prilejul unui referendum.
    ART. 393
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în art. 385 şi art. 387-391 se pedepseşte.

    TITLUL X
    Infracţiuni contra securitãţii naţionale

    ART. 394
    Trãdarea
    Fapta cetãţeanului român de a intra în legãturã cu o putere sau cu o organizaţie strãinã ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
    a) provocare de rãzboi contra ţãrii sau de înlesnire a ocupaţiei militare strãine;
    b) subminare economicã, politicã sau a capacitãţii de apãrare a statului;
    c) aservire faţã de o putere sau organizaţie strãinã;
    d) ajutarea unei puteri sau organizaţii strãine pentru desfãşurarea unei activitãţi ostile împotriva securitãţii naţionale, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 395
    Trãdarea prin transmitere de informaţii secrete de stat
    Transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii strãine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea ori deţinerea de documente sau date ce constituie informaţii secrete de stat de cãtre cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii strãine ori agenţilor acestora, sãvârşite de un cetãţean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 396
    Trãdarea prin ajutarea inamicului
    Fapta cetãţeanului român care, în timp de rãzboi:
    a) predã teritorii, oraşe, poziţii de apãrare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care servesc apãrãrii;
    b) predã nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi purtãrii rãzboiului;
    c) procurã inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel;
    d) trece de partea inamicului sau efectueazã alte acţiuni care sunt de naturã sã favorizeze activitatea inamicului ori sã slãbeascã puterea de luptã a forţelor armate române sau a armatelor aliate;
    e) luptã sau face parte din formaţii de luptã împotriva statului român sau a aliaţilor sãi se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 397
    Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
    (1) Acţiunea armatã întreprinsã în scopul schimbãrii ordinii constituţionale ori al îngreunãrii sau împiedicãrii exercitãrii puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor sãvârşite de mai multe persoane împreunã, în scopul schimbãrii ordinii constituţionale ori al îngreunãrii sau împiedicãrii exercitãrii puterii de stat, dacã se pune în pericol securitatea naţionalã, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 398
    Înalta trãdare
    Faptele prevãzute în art. 394-397, sãvârşite de cãtre Preşedintele României sau de cãtre un alt membru al Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, constituie infracţiunea de înaltã trãdare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 399
    Acţiunile ostile contra statului
    Faptele prevãzute în art. 394 şi art. 396, sãvârşite de un cetãţean strãin sau apatrid, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 400
    Spionajul
    Faptele prevãzute în art. 395, sãvârşite de un cetãţean strãin sau apatrid, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 401
Atentatul care pune în pericol securitatea naţionalã
    Atentatul contra vieţii sãvârşit împotriva unei persoane care deţine o funcţie de demnitate publicã, dacã fapta pune în pericol securitatea naţionalã, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 402
    Atentatul contra unei colectivitãţi
    Atentatul sãvârşit contra unei colectivitãţi prin otrãviri în masã, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, în scopul îngreunãrii sau împiedicãrii exercitãrii puterii de stat, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 403
    Actele de diversiune
    Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalaţiilor industriale, a cãilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicaţie, a construcţiilor, a produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri, dacã fapta pune în pericol securitatea naţionalã, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 404
    Comunicarea de informaţii false
    Comunicarea sau rãspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacã prin aceasta se pune în pericol securitatea naţionalã, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 405
    Propaganda pentru rãzboi
    (1) Propaganda pentru rãzboi de agresiune, precum şi rãspândirea de ştiri tendenţioase sau inventate, în scopul provocãrii unui rãzboi de agresiune, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã faptele prevãzute în alin. (1), sãvârşite în scopul provocãrii unui rãzboi de agresiune împotriva României sau a unui conflict armat intern.
    ART. 406
    Compromiterea unor interese de stat
    Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere strãinã, dacã prin aceasta sunt puse în pericol sau vãtãmate interesele de stat, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 407
    Divulgarea secretului care pericliteazã securitatea naţionalã
    (1) Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie informaţii secrete de stat, de cãtre cel care le cunoaşte datoritã atribuţiilor de serviciu, dacã fapta pune în pericol securitatea naţionalã, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce conţine informaţii secrete de stat, dacã fapta pune în pericol securitatea naţionalã, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
    ART. 408
    Infracţiuni contra persoanelor care se bucurã de protecţie internaţionalã
    (1) Atentatul contra vieţii sãvârşit împotriva reprezentantului unui stat strãin sau altei persoane care se bucurã de protecţie în conformitate cu convenţiile internaţionale, aflatã în misiune oficialã în România, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Infracţiunile intenţionate contra integritãţii corporale, sãnãtãţii sau libertãţii, sãvârşite împotriva unei persoane dintre cele menţionate în alin. (1), se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta sãvârşitã, ale cãrei limite speciale se majoreazã cu jumãtate.
    ART. 409
    Constituirea de structuri informative ilegale
    Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative în scopul culegerii de informaţii secrete de stat ori desfãşurarea de cãtre acestea a unei activitãţi de culegere sau prelucrare de asemenea informaţii, în afara cadrului legal, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    ART. 410
    Nedenunţarea unor infracţiuni contra securitãţii naţionale
    (1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţã despre pregãtirea sau comiterea vreuneia dintre infracţiunile prevãzute în art. 394-397, art. 399-403 şi art. 406-409, nu înştiinţeazã de îndatã autoritãţile se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Nedenunţarea sãvârşitã de un membru de familie nu se pedepseşte.
    (3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru sãvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţeazã autoritãţile competente despre aceasta sau care, chiar dupã punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la rãspundere penalã a autorului şi a participanţilor.
    ART. 411
    Cauze de reducere a pedepsei
    Dacã persoana care a sãvârşit una dintre infracţiunile prevãzute în prezentul titlu înlesneşte, în cursul urmãririi penale, aflarea adevãrului şi tragerea la rãspundere penalã a autorului sau a participanţilor, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumãtate.
    ART. 412
    Sancţionarea tentativei
    (1) Tentativa la infracţiunile prevãzute în prezentul titlu se pedepseşte.
    (2) Se considerã tentativã şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de mãsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevãzute în art. 395-397, art. 401-403, art. 408 şi art. 399 raportat la infracţiunea de trãdare prin ajutarea inamicului.

    TITLUL XI
    Infracţiuni contra capacitãţii de luptã a forţelor armate

    CAP. I
    Infracţiuni sãvârşite de militari

    ART. 413
    Absenţa nejustificatã
    Absenţa nejustificatã a oricãrui militar de la unitate sau de la serviciu, care a depãşit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore, în timp de rãzboi, pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendã.
    ART. 414
    Dezertarea
    (1) Absenţa nejustificatã de la unitate sau de la serviciu, care depãşeşte 3 zile, a oricãrui militar se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendã.
    (2) Dezertarea sãvârşitã în urmãtoarele împrejurãri:
    a) de doi sau mai mulţi militari împreunã;
    b) având asupra sa o armã militarã;
    c) în timpul misiunilor la care participã în afara teritoriului statului român, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
    (3) În timp de rãzboi sau pe un teritoriu pe care a fost proclamatã starea de asediu sau de urgenţã, dezertarea oricãrui militar de la unitate sau serviciu care a depãşit 24 de ore se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
    ART. 415
    Încãlcarea consemnului
    (1) Încãlcarea regulilor serviciului de pazã, intervenţie, însoţire sau de securitate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Încãlcarea consemnului de cãtre santinela aflatã în post la depozitele de armament, muniţii sau alte materiale explozive ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (3) Faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) sãvârşite în timp de rãzboi, pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
    ART. 416
    Pãrãsirea postului sau comenzii
    (1) Pãrãsirea de cãtre militar a postului, a serviciului sau a oricãrui alt loc în care acesta trebuia sã se afle se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an.
    (2) Pãrãsirea comenzii sau a serviciului de permanenţã de cãtre orice militar se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (3) Faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacã au fost sãvârşite în timp de rãzboi, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
    ART. 417
    Insubordonarea
    (1) Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã.
    (2) În timp de rãzboi, pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã, pedeapsa pentru fapta prevãzutã în alin. (1) este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    ART. 418
    Constrângerea superiorului
    (1) Constrângerea, prin orice mijloace, a superiorului de cãtre inferior sau a şefului de cãtre subordonat, la încãlcarea îndatoririlor de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
    (2) Fapta prevãzutã în alin. (1) sãvârşitã de 2 sau mai mulţi militari împreunã ori în faţa trupei adunate sau prin folosirea unei arme se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (3) În timp de rãzboi fapta prevãzutã în alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar fapta prevãzutã în alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani.
    ART. 419
    Abuzul de autoritate
    Fapta superiorului sau a şefului care, prin încãlcarea atribuţiilor de serviciu, cauzeazã o vãtãmare gravã a intereselor legale ale inferiorului sau subordonatului ori îl obligã sã încalce îndatoririle de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
    ART. 420
    Lovirea superiorului ori a inferiorului
    (1) Lovirea superiorului de cãtre inferior sau a şefului de cãtre subordonat, atunci când superiorul sau şeful se aflã în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legãturã cu aceste atribuţii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendã.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi lovirea sãvârşitã de cãtre superior sau şef împotriva inferiorului sau a subordonatului, atunci când inferiorul sau subordonatul se aflã în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legãturã cu aceste atribuţii.
    (3) Când faptele prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în timp de rãzboi, pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã, limitele speciale ale pedepsei se majoreazã cu o treime.
    ART. 421
    Capitularea
    Predarea în mâinile inamicului de cãtre comandant a forţelor armate pe care le comandã, lãsarea în mâinile inamicului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare de cãtre comandant a mijloacelor de luptã sau a altor mijloace necesare pentru purtarea rãzboiului, fãrã ca vreuna dintre acestea sã fi fost determinatã de condiţiile de luptã, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 422
    Pãrãsirea câmpului de luptã
    Pãrãsirea câmpului de luptã sau refuzul de a acţiona, sãvârşite în timpul luptei, ori predarea în captivitate sau sãvârşirea altor asemenea fapte de naturã a servi cauzei inamicului se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 423
    Zborul neautorizat
    (1) Zborul cu o aeronavã aparţinând forţelor armate ale statului român, fãrã prealabilã autorizare, precum şi nerespectarea regulilor de zbor, dacã prin aceasta se pericliteazã securitatea zborului în spaţiul aerian sau a aeronavei, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendã.
    (2) Dacã fapta a avut ca urmare distrugerea sau degradarea aeronavei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi, iar dacã a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 424
    Pãrãsirea navei
    (1) Pãrãsirea unei nave militare în caz de naufragiu de cãtre comandant, înainte de a-şi fi exercitat pânã la capãt îndatoririle de serviciu, precum şi de cãtre orice alte persoane ce fac parte din echipajul navei, fãrã ordinul comandantului, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Dacã fapta este sãvârşitã în timp de rãzboi, pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 425
    Pãrãsirea comenzii
    (1) Pãrãsirea comenzii de cãtre comandantul unei nave militare sau al unei grupãri de nave militare, în situaţii care ar fi putut periclita nava militarã sau navele militare ori echipajul acestora, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) În cazul în care pãrãsirea comenzii s-a sãvârşit în timpul luptei, de cãtre comandantul unei nave militare sau al unei grupãri de nave militare, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 426
    Neluarea mãsurilor necesare în operaţiunile navale
    Fapta comandantului unei nave militare sau grupãri de nave militare care, fãrã a fi fost oprit prin vreun ordin sau fãrã a fi fost împiedicat de misiunea specialã pe care o avea:
    a) nu ia mãsurile necesare sã atace, sã lupte împotriva inamicului, sã ajute o navã a statului român sau a unei ţãri aliate, urmãritã de inamic ori angajatã în luptã;
    b) nu ia mãsurile necesare pentru a distruge un convoi inamic;
    c) nu urmãreşte navele de rãzboi sau comerciale ale inamicului se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 427
    Coborârea pavilionului
    Coborârea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza inamicului, sãvârşitã de cãtre comandantul unei nave militare sau al unei grupãri de nave militare, precum şi de cãtre orice altã persoanã ambarcatã, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 428
    Coliziunea
    (1) Fapta comandantului unei nave militare sau a oricãrei persoane aflate la bordul navei, care a produs o coliziune sau punerea pe uscat a navei, dacã fapta a avut ca urmare avarierea gravã a acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) În cazul în care fapta prevãzutã în alin. (1) a fost sãvârşitã din culpã, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (3) Fapta prevãzutã în alin. (1) sãvârşitã în timp de rãzboi, pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 429
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în art. 421-425, art. 427 şi art. 428 alin. (1) se pedepseşte.
    ART. 430
    Infracţiuni privitoare la aeronave militare
    Dispoziţiile art. 423-425, art. 428 şi art. 429 se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul aeronavelor militare.
    ART. 431
    Punerea în mişcare a acţiunii penale
    Acţiunea penalã pentru infracţiunile prevãzute în art. 413-417 se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.

    CAP. II
    Infracţiuni sãvârşite de militari sau de civili

    ART. 432
    Sustragerea de la serviciul militar în timp de rãzboi
    Fapta persoanei care, în timp de rãzboi sau pe durata stãrii de asediu, îşi provoacã vãtãmãri integritãţii corporale sau sãnãtãţii, simuleazã o boalã sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    ART. 433
    Agresiunea împotriva santinelei
    (1) Fapta persoanei care ameninţã sau loveşte santinela sau militarul aflat în serviciu de intervenţie, însoţire sau de securitate se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
    (2) Dacã fapta este sãvârşitã prin folosirea unei arme sau de douã sau mai multe persoane împreunã, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    ART. 434
    Sustragerea de la luarea în evidenţa militarã
    (1) Sustragerea de la luarea în evidenţa militarã, selecţia, stabilirea aptitudinilor şi a opţiunilor privind modul de îndeplinire a îndatoririlor militare, în timp de pace, se pedepseşte cu amendã.
    (2) Dacã fapta este sãvârşitã în timp de rãzboi sau pe durata stãrii de asediu, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 435
    Neprezentarea la încorporare sau concentrare
    (1) Neprezentarea la încorporare, concentrare sau mobilizare în timp de rãzboi sau pe durata stãrii de asediu, în termenul prevãzut în ordinul de chemare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã şi neprezentarea celui încorporat sau concentrat la unitatea la care a fost repartizat, precum şi a celui care, executând potrivit legii serviciul alternativ, nu se prezintã în termen la angajator.
    (3) Termenele de prezentare prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) se prelungesc cu 10 zile, în cazul în care cel chemat se aflã în strãinãtate.
    ART. 436
    Jefuirea celor cãzuţi pe câmpul de luptã
    (1) Jefuirea pe câmpul de luptã a morţilor sau rãniţilor se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã fapta prevãzutã în alin. (1) care, fãrã sã fie sãvârşitã pe câmpul de luptã, este urmarea unor operaţii de rãzboi.
    ART. 437
    Folosirea emblemei Crucea Roşie în timpul operaţiunilor militare
    Folosirea, fãrã drept, în timp de rãzboi sau pe durata stãrii de asediu, în legãturã cu operaţiunile militare, a emblemei ori denumirii de "Crucea Roşie" sau a celor asimilate acesteia se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

    TITLUL XII
    Infracţiuni de genocid, contra umanitãţii şi de rãzboi

    CAP. I
    Infracţiuni de genocid şi contra umanitãţii

    ART. 438
    Genocidul
    (1) Sãvârşirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre urmãtoarele fapte:
    a) uciderea de membri ai grupului;
    b) vãtãmarea integritãţii fizice sau mintale a unor membri ai grupului;
    c) supunerea grupului la condiţii de existenţã de naturã sã ducã la distrugerea fizicã, totalã sau parţialã, a acestuia;
    d) impunerea de mãsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
    e) transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Dacã faptele prevãzute în alin. (1) sunt sãvârşite în timp de rãzboi, pedeapsa este detenţiunea pe viaţã.
    (3) Înţelegerea în vederea sãvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Incitarea la sãvârşirea infracţiunii de genocid, comisã în mod direct, în public, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 439
    Infracţiuni contra umanitãţii
    (1) Sãvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre urmãtoarele fapte:
    a) uciderea unor persoane;
    b) supunerea unei populaţii sau pãrţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la condiţii de viaţã menite sã determine distrugerea fizicã, totalã sau parţialã, a acesteia;
    c) sclavia sau traficul de fiinţe umane, în special de femei sau copii;
    d) deportarea sau transferarea forţatã, cu încãlcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor mãsuri de constrângere;
    e) torturarea unei persoane aflate sub paza fãptuitorului sau asupra cãreia acesta exercitã controlul în orice alt mod, cauzându-i vãtãmãri fizice sau psihice, ori suferinţe fizice sau psihice grave, ce depãşesc consecinţele sancţiunilor admise de cãtre dreptul internaţional;
    f) violul sau agresiunea sexualã, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţatã sau detenţia ilegalã a unei femei rãmase gravidã în mod forţat, în scopul modificãrii compoziţiei etnice a unei populaţii;
    g) vãtãmarea integritãţii fizice sau psihice a unor persoane;
    h) provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecţia legii pentru o perioadã îndelungatã, prin rãpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau al unei organizaţii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite cã aceastã persoanã este privatã de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta care îi este rezervatã ori locul unde se aflã, de îndatã ce aceste informaţii au fost solicitate;
    i) întemniţarea sau altã formã de privare gravã de libertate, cu încãlcarea regulilor generale de drept internaţional;
    j) persecutarea unui grup sau a unei colectivitãţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravã a exercitãrii acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional;
    k) alte asemenea fapte inumane ce cauzeazã suferinţe mari sau vãtãmãri ale integritãţii fizice sau psihice, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã faptele prevãzute în alin. (1), sãvârşite în cadrul unui regim instituţionalizat de oprimare sistematicã şi de dominare a unui grup rasial asupra altuia, cu intenţia de a menţine acest regim.

    CAP. II
    Infracţiuni de rãzboi

    ART. 440
    Infracţiuni de rãzboi contra persoanelor
    (1) Sãvârşirea, în cadrul unui conflict armat, cu sau fãrã caracter internaţional, asupra uneia sau mai multor persoane protejate de dreptul internaţional umanitar, a uneia dintre urmãtoarele fapte:
    a) uciderea;
    b) luarea de ostatici;
    c) aplicarea de tratamente cu cruzime sau inumane, cauzându-i vãtãmãri ale integritãţii fizice sau psihice ori suferinţe fizice sau psihice grave, în special prin torturã sau mutilare;
    d) violul sau agresiunea sexualã, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţatã sau detenţia ilegalã a unei femei rãmase gravidã în mod forţat, în scopul modificãrii compoziţiei etnice a unei populaţii;
    e) deportarea sau transferarea forţatã, cu încãlcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau un alt teritoriu ori prin folosirea altor mãsuri de constrângere;
    f) aplicarea sau executarea unei pedepse severe, în special pedeapsa cu moartea sau o pedeapsã privativã de libertate, împotriva unei persoane care nu a fost judecatã în cadrul unei proceduri legale şi imparţiale, care sã ofere garanţiile impuse de dreptul internaţional;
    g) expunerea unei persoane la un pericol de moarte sau atingere gravã adusã sãnãtãţii prin:
    1. efectuarea asupra acesteia de experienţe cu privire la care ea nu a consimţit în mod voluntar, expres şi prealabil sau care nu sunt necesare pentru sãnãtatea acesteia ori nu sunt efectuate în interesul sãu;
    2. prelevarea de ţesuturi sau organe de la aceasta în scopul transplantului, cu excepţia prelevãrii de sânge sau piele efectuate în scop terapeutic, în conformitate cu principiile medicale general recunoscute şi cu consimţãmântul voluntar, expres şi prealabil al persoanei;
    3. supunerea acesteia la metode de tratament nerecunoscute medical, fãrã ca acestea sã fie necesare pentru sãnãtatea persoanei şi fãrã ca ea sã fi consimţit, în mod voluntar, expres şi prealabil;
    h) supunerea unei persoane la un tratament degradant, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsã se sancţioneazã recrutarea sau încorporarea minorilor care nu au împlinit vârsta de 15 ani în forţele armate sau în grupuri armate, precum şi determinarea acestora, prin orice mijloace, sã participe activ la ostilitãţi.
    (3) Rãnirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fãrã caracter internaţional, a unui membru al forţelor armate inamice sau a unui combatant al pãrţii inamice, dupã ce acesta s-a predat fãrã condiţii sau care a fost scos din luptã în orice mod, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (4) Sãvârşirea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, a uneia dintre urmãtoarele fapte:
    a) menţinerea ilegalã în detenţie sau întârzierea nejustificatã a repatrierii uneia sau mai multor persoane dintre cele prevãzute în alin. (5) lit. a);
    b) transferarea, în mod direct sau indirect, de cãtre un agent al puterii ocupante, a unei pãrţi a populaţiei civile cãreia el îi aparţine, în teritoriul ocupat;
    c) constrângerea, prin violenţã sau ameninţare, a uneia sau mai multor persoane dintre cele prevãzute în alin. (5) lit. a) sã serveascã în forţele armate ale inamicului;
    d) constrângerea resortisanţilor puterii inamice sã ia parte la operaţiunile de rãzboi îndreptate împotriva ţãrii lor, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (5) Persoanele protejate de dreptul internaţional umanitar sunt:
    a) într-un conflict armat cu caracter internaţional: persoanele protejate în sensul Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 şi al Protocolului Adiţional I din 8 iunie 1977, în special rãniţii, bolnavii, naufragiaţii, prizonierii de rãzboi şi civilii;
    b) într-un conflict armat fãrã caracter internaţional: rãniţii, bolnavii, naufragiaţii şi persoanele care nu participã direct la ostilitãţi şi care se gãsesc sub puterea pãrţii inamice;
    c) într-un conflict armat cu sau fãrã caracter internaţional: membrii forţelor armate şi combatanţii pãrţii inamice, care au depus armele sau care, din orice altã cauzã, nu se mai pot apãra şi care nu se aflã sub puterea pãrţii inamice.
    ART. 441
    Infracţiuni de rãzboi contra proprietãţii şi altor drepturi
    (1) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat, cu sau fãrã caracter internaţional, jefuieşte sau, cu încãlcarea dreptului internaţional şi fãrã ca aceasta sã fie justificatã de necesitãţi militare, distruge, îşi însuşeşte sau rechiziţioneazã bunuri ale pãrţii inamice, aflate sub puterea pãrţii cãreia îi aparţine fãptuitorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Declararea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, ca fiind stinse, suspendate sau inadmisibile în justiţie drepturile şi acţiunile tuturor resortisanţilor pãrţii inamice sau ale unei pãrţi importante a acestora se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 442
    Infracţiuni de rãzboi contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor
    (1) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fãrã caracter internaţional:
    a) declanşeazã un atac împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unitãţilor sau vehiculelor care participã la o misiune de ajutor umanitar ori la o misiune de menţinere a pãcii, conform Cartei Naţiunilor Unite, şi care se bucurã de protecţia pe care dreptul internaţional umanitar o garanteazã civililor sau bunurilor cu caracter civil;
    b) declanşeazã un atac împotriva personalului, clãdirilor, unitãţilor sanitare sau mijloacelor de transport sanitare, care utilizeazã semnele distinctive prevãzute de Convenţiile de la Geneva, în conformitate cu dispoziţiile dreptului internaţional umanitar, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fãrã caracter internaţional, utilizeazã fãrã drept semnele distinctive prevãzute de Convenţiile de la Geneva, steagul de parlamentare, drapelul, insignele militare sau uniforma inamicului ori ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, cauzând astfel moartea sau vãtãmarea corporalã a uneia sau mai multor persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 443
    Utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptã
    (1) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fãrã caracter internaţional:
    a) declanşeazã un atac prin mijloace militare împotriva populaţiei civile sau a unor civili care nu participã direct la ostilitãţi;
    b) declanşeazã un atac prin mijloace militare împotriva bunurilor civile protejate ca atare de dreptul internaţional umanitar, în special clãdiri consacrate cultului religios, învãţãmântului, artei, ştiinţei, acţiunilor caritabile, monumentelor istorice, spitalelor, locurilor unde bolnavii sau rãniţii sunt adunaţi, precum şi împotriva oraşelor, satelor, locuinţelor sau clãdirilor neapãrate ori zonelor demilitarizate sau asupra instalaţiilor ori echipamentelor ce conţin substanţe periculoase, în mãsura în care acestea nu sunt folosite ca obiective militare;
    c) desfãşoarã un atac prin mijloace militare, ştiind cã el va cauza pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile, rãniri ale persoanelor civile, distrugeri de bunuri cu caracter civil, care ar fi vãdit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi direct aşteptat;
    d) utilizeazã o persoanã protejatã de dispoziţiile dreptului internaţional umanitar pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forţe militare sã devinã ţintã a operaţiunilor militare ale pãrţii inamice;
    e) utilizeazã, ca metodã de purtare a rãzboiului, înfometarea deliberatã a civililor, privându-i de bunurile indispensabile supravieţuirii sau împiedicând, cu încãlcarea dispoziţiilor dreptului internaţional umanitar, primirea ajutoarelor destinate acestora;
    f) declarã sau ordonã cã nu va exista îndurare pentru învinşi;
    g) ucide sau rãneşte, prin viclenie, un membru al forţelor armate inamice sau un combatant al forţelor inamice se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    (2) Desfãşurarea unui atac prin mijloace militare, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, ştiind cã el va cauza mediului înconjurãtor daune extinse, de duratã şi grave, care ar fi vãdit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi direct aşteptat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 444
    Utilizarea de mijloace interzise în operaţiunile de luptã
    Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat, cu sau fãrã caracter internaţional:
    a) utilizeazã otravã sau arme cu substanţe otrãvitoare;
    b) utilizeazã gaze asfixiante, toxice sau asimilate şi orice lichide, materii sau procedee similare;
    c) utilizeazã arme care cauzeazã suferinţe fizice inutile se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitãrii unor drepturi.
    ART. 445
    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la infracţiunile prevãzute în prezentul titlu se pedepseşte.

    TITLUL XIII
    Dispoziţii finale

    ART. 446
    Intrarea în vigoare
    (1) Prezentul cod intrã în vigoare la data care va fi stabilitã în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, cu excepţia dispoziţiilor alin. (2) şi alin. (3), care intrã în vigoare la 4 zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod.
    (2) Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificãrile ulterioare, şi Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificãrile ulterioare, se abrogã.
    (3) În termen de 12 luni de la data publicãrii prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal.

    Aceastã lege a fost adoptatã la data de 25 iunie 2009, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicatã, în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comunã din data de 22 iunie 2009.

                        PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                             ROBERTA ALMA ANASTASE

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                               MIRCEA-DAN GEOANĂ

    Bucureşti, 17 iulie 2009.
    Nr. 286.
                                      ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Altele, Parlamentul Romaniei, CODUL PENAL din 17 iulie 2009

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Marcu
01 Septembrie 2014
da
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016