Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CODUL FAMILIEI din 1953 (*republicat*)     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CODUL FAMILIEI din 1953 (*republicat*)

EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 13 din 18 aprilie 1956
-----------
*) Prezentul text republicat, cuprinde textul iniţial al Codului Familiei (Legea nr. 4/1953 ), publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954 cu modificarea ce i s-a adus prin Legea nr. 4/1956 publicatã în Buletinul Oficial nr. 11 din 4 aprilie 1956.
Aceasta republicare s-a fãcut în temeiul dispoziţiilor cuprinse în art. VII al Legii nr. 4, publicatã în Buletinul Oficial nr. 11 din 4 aprilie 1956.

ART. 1
În Republica Populara Romana statul ocroteşte cãsãtoria şi familia şi apara interesele mamei şi copilului.
Familia are la baza cãsãtoria liber consimţitã între soţi.
În relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor fata de copii, bãrbatul şi femeia au drepturi egale.
Drepturile pãrinteşti se exercita numai în interesul copiilor.
ART. 2
Relaţiile de familie se bazeazã pe prietenie şi afectiune reciprocã între membrii ei, care sînt datori sa-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material.

TITLUL I
Cãsãtoria

CAP. 1
Încheierea cãsãtoriei

ART. 3
Numai cãsãtoria încheiatã în fata delegatului de stare civilã da naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi prevãzute în prezentul Cod.
ART. 4
Bãrbatul se poate cãsãtori numai dacã a împlinit virsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacã a împlinit şaisprezece ani.
Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate incuviinta cãsãtoria femeii care a împlinit cincisprezece ani. Încuviinţarea se poate da de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Romane sau ale regiunii în cuprinsul cãruia îşi are domiciliul femeia şi numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial.
ART. 5
Este oprit sa se cãsãtoreascã bãrbatul care este cãsãtorit sau femeia care este cãsãtoritã.
ART. 6
Este opritã cãsãtoria între rudele în linie dreapta, precum şi între cele în linie colateralã pînã la al patrulea grad inclusiv.
Pentru motive temeinice, cãsãtoria între rudele în linie colateralã de gradul al patrulea, poate fi încuviinţatã de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Romane sau al regiunii în cuprinsul cãruia cel care cere aceasta încuviinţare îşi are domiciliul.
ART. 7
Este opritã cãsãtoria:
a) între cel care infiaza sau ascendenţii lui, de o parte şi cel înfiat ori descendenţii acestuia, de alta;
b) între copiii celui care infiaza, de o parte, şi cel înfiat sau copii acestuia, de alta;
c) între cei înfiaţi de aceeaşi persoana.
Pentru motive temeinice, cãsãtoria între persoanele prevãzute la lit. b şi c de mai sus poate fi încuviinţatã potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 2.
ART. 8
În timpul tutelei, cãsãtoria este opritã între tutor şi persoana minora ce se afla sub tutela sa.
ART. 9
Este oprit sa se cãsãtoreascã alienatul mintal, debil mintal, precum şi cel care este lipsit vremelnic de facultãţile mintale, cît timp nu are discernamintul faptelor sale.
ART. 10
Cãsãtoria nu se va încheia dacã viitorii soţi nu declara ca şi-au comunicat reciproc starea sãnãtãţii lor. În cazul în care prin lege specialã este opritã cãsãtoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispoziţiile acelei legi.
ART. 11
Cãsãtoria se încheie în fata delegatului de stare civilã al sfatului popular al comunei, oraşului sau raionului orasenesc în cuprinsul cãruia se afla domiciliul sau resedinta oricãruia dintre viitorii soţi.
ART. 12
Cei care vor sa se cãsãtoreascã vor face, personal, declaraţia de cãsãtorie la serviciul de stare civilã la care urmeazã a se încheia cãsãtoria.
Dacã unul dintre viitorii soţi nu se afla în localitatea unde urmeazã a se încheia cãsãtoria, el va putea face declaraţia de cãsãtorie în localitatea unde se afla, la serviciul de stare civilã, care o va transmite, din oficiu şi fãrã intirziere, serviciului de stare civilã competent pentru încheierea cãsãtoriei.
ART. 13
În declaraţia de cãsãtorie, viitorii soţi vor arata ca nu exista nici o piedica legalã la cãsãtorie. Odatã cu declaraţia de cãsãtorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege.
ART. 14
Orice persoana poate face opunere la cãsãtorie, dacã exista o piedica legalã ori dacã alte cerinţe ale legii nu sînt îndeplinite.
Opunerea la cãsãtorie se va face numai în scris, cu arãtarea dovezilor pe care ea se întemeiazã.
ART. 15
Delegatul de stare civilã va refuza sa constate încheierea cãsãtoriei, dacã, în temeiul verificãrilor ce este dator sa facã, al opunerilor primite sau al informaţiilor ce are, gãseşte ca cerinţele legii nu sînt îndeplinite.
ART. 16
Cãsãtoria se încheie prin consimţãmîntul viitorilor soţi. Aceştia sînt obligaţi sa fie prezenţi, împreunã, în fata delegatului de stare civilã, la sediul serviciului de stare civilã, pentru a-şi da consimţãmîntul personal şi în mod public.
Cu toate acestea, în cazurile arãtate de legea specialã, delegatul de stare civilã va putea încheia cãsãtoria şi în afarã sediului serviciului de stare civilã, cu respectarea condiţiilor prevãzute în alineatul precedent.
ART. 17
Delegatul de stare civilã, luind consimţãmîntul viitorilor soţi, va întocmi de îndatã în registrul actelor de stare civilã actul de cãsãtorie, care se semneazã de soţi şi de delegat.
ART. 18
Cãsãtoria nu poate fi doveditã decît prin certificatul de cãsãtorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilã.

CAP. 2
Nulitatea cãsãtoriei

ART. 19
Este nulã cãsãtoria încheiatã cu cãlcarea dispoziţiilor prevãzute în art. 4, 5, 6, 7 lit. a, 9 şi 16.
ART. 20
Cãsãtoria încheiatã impotriva dispoziţiilor privitoare la virsta legalã nu va fi declarata nulã, dacã, între timp, acela dintre soţi care nu avea virsta cerutã pentru cãsãtorie, a împlinit-o ori dacã sotia a dat naştere unui copil sau a rãmas insarcinata.
ART. 21
Cãsãtoria poate fi anulatã la cererea soţului al cãrui consimtamint a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt soţ, prin viclenie sau prin violenta.
Anularea cãsãtoriei din aceste cauze poate fi cerutã, de cel al cãrui consimtamint a fost viciat, în termen de şase luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei.
ART. 22
În cazul în care soţul unei persoane declarata moarta s-a recãsãtorit şi dupã aceasta, hotãrîrea declarativã de moarte este anulatã, cãsãtoria cea noua rãmîne valabilã.
Prima cãsãtorie este desfãcutã pe data încheierii noii cãsãtorii.
ART. 23
Soţul care a fost de buna credinţa la încheierea cãsãtoriei declarata nulã sau anulatã pãstreazã, pînã la data cînd hotãrîrea instanţei judecãtoreşti rãmîne definitiva, situaţia unui soţ dintr-o cãsãtorie valabilã.
Declaraţia nulitãţii cãsãtoriei nu are nici o urmare în privinta copiilor, care îşi pãstreazã situaţia de copii din cãsãtorie.
ART. 24
În cazul prevãzut în art. 23 alin. 1, cererea de întreţinere a soţului de buna credinţa şi raporturile patrimoniale dintre bãrbat şi femeie sînt supuse, prin asemãnare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.
Tot astfel, în cazul prevãzut în art. 23 alin. 2, se vor aplica, prin asemãnare, dispoziţiile prevãzute la divorţ, în ce priveşte drepturile şi obligaţiile dintre pãrinţi şi copii.

CAP. 3
Efectele cãsãtoriei

SECŢIUNEA I
Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor

ART. 25
Bãrbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în cãsãtorie.
ART. 26
Sotii hotãrãsc de comun acord în tot ce priveşte cãsãtoria.
ART. 27
La încheierea cãsãtoriei, viitorii soţi vor declara, în fata delegatului de stare civilã, numele pe care s-au învoit sa-l poarte în cãsãtorie.
Sotii pot sa-şi pãstreze numele lor dinaintea cãsãtoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite.
ART. 28
Sotii sînt obligaţi sa poarte în timpul cãsãtoriei numele comun declarat.
Dacã sotii s-au învoit sa poarte în timpul cãsãtoriei un nume comun şi l-au declarat la încheierea cãsãtoriei potrivit dispoziţiilor art. 27 din Codul de fata, fiecare din soţi nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativã, decît cu consimţãmîntul celuilalt soţ.

SECŢIUNEA II
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

ART. 29
Sotii sînt obligaţii sa contribuie, în raport cu mijloacele fiecãruia, la cheltuielile casniciei.
ART. 30
Bunurile dobîndite în timpul cãsãtoriei, de oricare dintre soţi, sînt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale soţilor.
Orice convenţie contrarã este nulã.
Calitatea de bun comun nu trebuie sa fie doveditã.
ART. 31
Nu sînt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecãrui soţ:
a) bunurile dobîndite înainte de încheierea cãsãtoriei;
b) bunurile dobîndite în timpul cãsãtoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afarã numai dacã dispunatorul a prevãzut ca ele vor fi comune;
c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitãrii profesiei unuia dintre soţi;
d) bunurile dobîndite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri;
e) indemnitatea de asigurare sau despãgubire pentru pagube pricinuite persoanei;
f) valoarea care reprezintã şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare.
ART. 32
Sotii rãspund cu bunurile comune pentru:
a) cheltuielile fãcute cu administrarea oricãruia dintre bunurile lor comune;
b) obligaţiile ce au contractat împreunã;
c) obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale casniciei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea de cãtre unul dintre soţi a unor bunuri proprietate socialistã, dacã prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor.
ART. 33
Bunurile comune nu pot fi urmãrite de creditorii personali ai unuia dintre soţi.
Cu toate acestea, dupã urmãrirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul sau personal poate cere împãrţirea bunurilor comune, însã numai în mãsura necesarã pentru acoperirea creanţei sale.
În acest din urma caz, bunurile atribuite prin împãrţire fiecãrui soţ devin proprii.
ART. 34
Creditorii comuni vor putea urmãri şi bunurile proprii ale soţilor, însã numai dupã urmãrirea bunurilor comune.
ART. 35
Sotii administreazã şi folosesc împreunã bunurile comune şi dispun tot astfel de ele.
Oricare dintre soţi, exercitind singur aceste drepturi, este socotit ca are şi consimţãmîntul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul dintre soţi nu poate instraina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacã nu are consimţãmîntul expres al celuilalt soţ.
ART. 36
La desfacerea cãsãtoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacã sotii nu se învoiesc asupra împãrţirii bunurilor comune, va hotãrî instanta judecãtoreascã.
Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte din ele, se pot împãrţi prin hotãrîre judecãtoreascã şi în timpul cãsãtoriei. Bunurile astfel împãrţite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum şi cele ce se vor dobîndi ulterior, sînt bunuri comune.

CAP. 4
Desfacerea cãsãtoriei

ART. 37
Cãsãtoria se desface prin moartea unuia dintre soţi, prin declararea judecãtoreascã a morţii unuia dintre soţi sau prin divorţ.
ART. 38
La cererea de divorţ a oricãruia dintre soţi, cãsãtoria poate fi desfãcutã prin hotãrîre judecãtoreascã, dacã, din pricina unor motive temeinice, continuarea cãsãtoriei nu mai este cu putinta pentru cel care cere desfacerea ei.
Temeinicia motivelor se va aprecia, tinindu-se seama şi de interesele copiilor, dacã aceştia sînt minori.
ART. 39
Cãsãtoria este desfãcutã din ziua cînd hotãrîrea prin care s-a pronunţat divorţul a rãmas definitiva.
Fata de cei de al treilea, efectele patrimoniale ale cãsãtoriei înceteazã de la data cînd s-a fãcut menţiune despre hotãrîrea de divorţ pe marginea actului de cãsãtorie sau de la data cînd ei au cunoscut divorţul pe alta cale.
ART. 40
La desfacerea cãsãtoriei prin divorţ, sotii se pot invoi ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul cãsãtoriei numele de familie al celuilalt soţ, sa poarte acest nume şi dupã desfacerea cãsãtoriei.
Instanta judecãtoreascã va lua act de aceasta învoiala prin hotãrîrea de divorţ. Instanta, pentru motive temeinice, poate sa încuviinţeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soţi.
Dacã nu a intervenit o învoiala sau dacã instanta nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de cãsãtorie.
ART. 41
Pînã la rãmînerea definitiva a hotãrîrii care pronunţa divorţul, sotii îşi datoreazã întreţinere.
Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacã se afla în nevoie din pricina unei incapacitãţii de munca survenite înainte de cãsãtorie, ori în timpul cãsãtoriei; el are drept la întreţinere şi atunci cînd incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea cãsãtoriei, însã numai dacã incapacitatea se datoreazã unei împrejurãri în legatura cu cãsãtoria. Soţul care este vinovat de divorţ va beneficia de prevederile prezentului alineat, numai în decurs de un an de la desfacerea cãsãtoriei.
Dreptul la întreţinere înceteazã prin recasatorirea soţului îndreptãţit sa o primeascã.
ART. 42
Instanta judecãtoreascã va hotãrî, odatã cu pronunţarea divorţului, cãruia dintre pãrinţi vor fi încredinţaţi copii minori. În acest scop, instanta va asculta pãrinţii şi autoritatea tutelara şi, ţinînd seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacã au împlinit virsta de zece ani, va hotãrî, pentru fiecare dintre copii, dacã va fi încredinţat tatãlui sau mamei.
Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredinţaţi unor rude ori unor alte persoane, cu consimţãmîntul acestora sau unor instituţii de ocrotire.
Totodatã, instanta judecãtoreascã va stabili contribuţia fiecãrui pãrinte la cheltuielile de creştere, educare, învãţãtura şi pregãtire profesionalã a copiilor.
Învoiala pãrinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecãrui pãrinte la cheltuielile de creştere, educare, învãţãtura şi pregãtire profesionalã a acestora, va produce efecte numai dacã a fost încuviinţatã de instanta judecãtoreascã.
ART. 43
Pãrintele divorţat, cãruia i s-a încredinţat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile pãrinteşti.
Cînd copilul a fost încredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire, instanta judecãtoreascã va stabili care dintre pãrinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele. Persoana sau instituţia de ocrotire cãreia i s-a încredinţat copilul va avea fata de acesta numai drepturile şi îndatoririle ce revin pãrinţilor privitor la persoana copilului. Dispoziţiile art. 108 se aplica prin asemãnare.
Pãrintele divorţat, cãruia nu i s-a încredinţat copilul, pãstreazã dreptul de a avea legãturi personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lui profesionalã.
ART. 44
În cazul schimbãrii împrejurãrilor, la cererea oricãruia dintre pãrinţi sau a copilului, dacã acesta a împlinit virsta de patrusprezece ani, a autoritãţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanta judecãtoreascã va putea modifica mãsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între pãrinţii divortati şi copii.
Modificarea mãsurilor luate potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 1 şi 2 se va face cu paza cerinţelor prevãzute de acele dispoziţii.

TITLUL II
Rudenia

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 45
Rudenia este legatura bazatã pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun.
În primul caz, rudenia este în linie dreapta, iar în al doilea în linie colateralã.
Rudenia în linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta.
ART. 46
Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
a) în linie dreapta, dupã numãrul naşterilor; astfel, fiul şi tatãl sînt rude în gradul întîi, nepotul de fiu şi bunicul sînt rude în gradul al doilea;
b) în linie colateralã, dupã numãrul naşterilor, urcind de la una dintre rude pînã la ascendentul comun şi coborînd de la acesta pînã la cealaltã ruda; astfel, fraţii sînt rude în gradul al doilea, unchiul şi nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea.

CAP. 2
Filiaţia

SECŢIUNEA I
Filiaţia fata de mama

ART. 47
Filiaţia fata de mama rezulta din faptul naşterii.
Ea se dovedeşte prin certificatul constatator al naşterii.
ART. 48
Dacã naşterea nu a fost înregistratã în registrul de stare civilã ori dacã copilul a fost trecut în registrul de stare civilã ca nãscut din pãrinţi necunoscuţi, mama poate recunoaşte pe copil.
Recunoaşterea se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare civilã, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament.
Recunoaşterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca.
ART. 49
Recunoaşterea care nu corespunde adevãrului poate fi contestatã de orice persoana interesatã.
ART. 50
În cazul în care, din orice împrejurãri, dovada filiaţiei fata de mama nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii, ori în cazul în care se contesta realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada filiaţiei fata de mama se poate face, în fata instanţei judecãtoreşti, prin orice mijloc de proba.
ART. 51
Copilul nu poate reclama o stare civilã contrarã aceleia care rezulta din certificatul de naştere şi folosirea stãrii civile conforme în acest certificat.
De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilã a copilului care are folosirea unei stãri civile conforme cu certificatul sau de naştere.
ART. 52
Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei fata de mama aparţine numai copilului; ea poate fi pornitã de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdicţie.
Dreptul de a porni acţiunea pentru stabilirea filiaţiei fata de mama, nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornitã de acesta.
Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei fata de mama poate fi pornitã şi impotriva moştenitorilor pretinsei mame.
Acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului.

SECŢIUNEA II
Filiaţia fata de tata

ART. 53
Copilul nãscut în timpul cãsãtoriei are ca tata pe soţul mamei.
Copilul nãscut dupã desfacerea, declararea nulitãţii sau anularea cãsãtoriei, are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacã a fost conceput în timpul cãsãtoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua cãsãtorie.
Dispoziţiile art. 51 sînt aplicabile şi situaţiilor prevãzute în prezentul articol.
ART. 54
Paternitatea poate fi tagaduita, dacã este cu neputinţã ca soţul mamei sa fie tatãl copilului.
Acţiunea în tãgãduirea paternitãţii poate fi pornitã numai de soţ; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornitã de el.
Dacã soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornitã de tutor, însã numai cu încuviinţarea autoritãţii tutelare.
În toate cazurile, mama copilului va fi citata.
ART. 55
Acţiunea în tãgãduirea paternitãţii se prescrie în termen de şase luni de la data cînd tatãl a cunoscut naşterea copilului.
În cazul în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, tatãl a fost pus sub interdicţie, un nou termen curge pentru tutor de la data cînd acesta a aflat despre naşterea copilului.
Dacã acţiunea nu a fost pornitã de acesta, ea poate fi pornitã de tata dupã ce i s-a ridicat interdicţia, înlãuntrul unui nou termen de şase luni.
ART. 56
Filiaţia fata de tata se stabileşte, în afarã de cazurile prevãzute în art. 53, prin recunoaştere sau hotãrîre judecãtoreascã.
ART. 57
Copilul conceput şi nãscut în afarã de cãsãtorie poate fi recunoscut de cãtre tatãl sau; dupã moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacã a lãsat descendenţi fireşti.
Recunoaşterea se face prin declaraţie facuta la serviciul de stare civilã, fie odatã cu înregistrarea naşterii, fie dupã aceasta data; recunoaşterea poate fi facuta şi prin înscris autentic sau prin testament.
Recunoaşterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca.
ART. 58
Recunoaşterea care nu corespunde adevãrului poate fi contestatã de orice persoana interesatã.
Dacã recunoaşterea este contestatã de mama, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternitãţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor sãi.
ART. 59
Acţiunea în stabilirea paternitãţii din afarã cãsãtoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele sau de cãtre mama, chiar dacã este minora, ori de reprezentantul lui legal.
Dreptul de a porni acţiunea în stabilirea paternitãţii nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornitã de acesta.
Acţiunea în stabilirea paternitãţii poate fi pornitã şi impotriva moştenitorilor pretinsului tata.
ART. 60
Acţiunea în stabilirea paternitãţii din afarã cãsãtoriei poate fi pornitã în termen de un an de la naşterea copilului.
Dacã, în cazul prevãzut în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din cãsãtorie, prin efectul unei hotãrîri judecãtoreşti, termenul de un an, pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternitãţii din afarã cãsãtoriei, va curge de la data cînd acea hotãrîre a rãmas definitiva.
În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tata ori dacã acesta din urma a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii.
ART. 61
Timpul cuprins între a treisutea şi a o sutaoptzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteşte de la zi la zi.

SECŢIUNEA III
Situaţia legalã a copilului

ART. 62
Copilul din cãsãtorie ia numele de familie comun al pãrinţilor.
Dacã pãrinţii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala pãrinţilor şi se va declara, odatã cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilã. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotãrî, ascultind pe pãrinţi, dacã copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.
ART. 63
Copilul din afarã cãsãtoriei a cãrui filiatie a fost stabilitã prin recunoaştere sau prin hotãrîre judecãtoreascã are, fata de pãrinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legalã a unui copil din cãsãtorie.
ART. 64
Copilul din afarã cãsãtoriei dobîndeşte numele de familie al aceluia dintre pãrinţi fata de care filiaţia a fost mai întîi stabilitã.
În cazul în care filiaţia a fost stabilitã ulterior şi fata de celãlalt pãrinte, instanta judecãtoreascã va putea da încuviinţare copilului sa poarte numele acestuia din urma.
În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii pãrinţi, se aplica dispoziţiile art. 62 alin. 2.
ART. 65
Dacã filiaţia copilului din afarã cãsãtoriei este stabilitã fata de ambii pãrinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia pãrinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învãţãtura şi pregãtire profesionalã, se vor hotãrî potrivit dispoziţiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplica prin asemãnare.

CAP. 3
Înfierea

ART. 66
Înfierea se face numai în interesul celui înfiat.
ART. 67
Numai minorii pot fi înfiaţi. Cu toate acestea, va putea fi infiata şi persoana majorã, care, în timpul minoritãţii, a fost crescutã de cel care voieşte sa o înfieze.
Înfierea între fraţi este opritã.
ART. 68
Nu pot înfia decît persoanele majore care îndeplinesc condiţiile cerute pentru a fi tutori şi care sînt cu cel puţin optsprezece ani mai în virsta decît cei pe care voiesc sa-i înfieze.
Pentru motive temeinice, autoritatea tutelara va putea incuviinta înfierea chiar dacã diferenţa de virsta prevãzutã în alineatul precedent este mai mica.
ART. 69
Este opritã înfierea unui copil de cãtre mai multe persoane, afarã de cazul în care ea se face de cãtre soţ şi sotie, deodatã sau succesiv.
Dacã persoana ce voieşte sa înfieze este cãsãtoritã, va fi necesar şi consimţãmîntul celuilalt soţ, afarã numai dacã acesta este pus sub interdicţie, decãzut din drepturile pãrinteşti sau, din orice împrejurare, în neputinţã de a-şi manifesta vointa.
ART. 70
Pentru încheierea înfierii, se cere consimţãmîntul celui care infiaza, consimţãmîntul pãrinţilor celui înfiat, dacã acesta este minor, precum şi consimţãmîntul celui înfiat, dacã a împlinit virsta de zece ani.
Dacã unul dintre pãrinţi este mort, pus sub interdicţie, decãzut din drepturile pãrinteşti sau, din orice împrejurare, în neputinţã de a-şi manifesta vointa, consimţãmîntul celuilalt pãrinte este îndestulãtor.
Dacã cel ce urmeazã a fi înfiat este pus sub tutela, va consimţi tutorul, iar, dacã se afla într-o situaţie în care este necesarã punerea sub tutela, dar aceasta nu a fost încã instituitã, autoritatea tutelara va putea incuviinta înfierea, fãrã a fi necesarã instituirea tutelei.
ART. 71
Consimţãmîntul la înfiere se da fie prin declaraţie facuta direct în fata autoritãţii tutelare care încuviinţeazã înfierea, fie prin înscris autentic.
ART. 72
Autoritatea tutelara va putea incuviinta înfierea numai dacã va constata ca cel care infiaza poate asigura înfiatului o normalã dezvoltare fizica şi morala, precum şi ca înfierea nu se face în scopul de a-l exploata sau în alte scopuri potrivnice legii ori regulilor de convieţuire socialistã.
ART. 73
Autoritatea tutelara, dupã ce verifica existenta consimtamintului persoanelor prevãzute în art. 70, precum şi îndeplinirea celorlalte cerinţe legale, va da o decizie motivatã de încuviinţare sau de respingere a înfierii.
ART. 74
Pentru încuviinţarea înfierii, este competenta autoritatea tutelara de la domiciliul celui care infiaza, în afarã de cazul înfierii unui copil pãrãsit sau din pãrinţi necunoscuţi, care se afla în îngrijirea unei instituţii de ocrotire. În acest caz, va fi competenta autoritatea tutelara în circumscripţia cãreia se afla sediul acestei instituţii.
ART. 75
Înfierea îşi produce efectele de la data încuviinţãrii ei.
De la aceasta data, infiatul are fata de cel care infiaza drepturile şi obligaţiile pe care le are copilul din cãsãtorie fata de pãrinţii sãi, iar descendenţii înfiatului au fata de cel care infiaza drepturile şi obligaţiile pe care descendenţii copilului din cãsãtorie le au fata de ascendentul acestuia.
Infiatul şi descendenţii sãi pãstreazã toate drepturile şi obligaţiile isvorite din filiatie fata de pãrinţii fireşti şi rudele acestora.
ART. 76
Drepturile şi îndatoririle pãrinteşti trec asupra celui care infiaza.
În cazul în care cel care infiaza este soţul pãrintelui firesc al înfiatului, drepturile şi îndatoririle pãrinteşti aparţin celui care infiaza şi pãrintelui firesc cãsãtorit cu acesta.
Dacã cel care infiaza va fi decãzut din drepturile pãrinteşti, instanta judecãtoreascã, ţinînd seama de interesele minorului înfiat şi ascultindu-l şi pe acesta, dacã a împlinit virsta de zece ani, va putea fie sa redea pãrinţilor fireşti exerciţiul drepturilor pãrinteşti, fie sa încredinţeze pe minor unei alte persoane cu consimţãmîntul acesteia. În acest din urma caz, se aplica dispoziţiile art. 104 alin. 3, iar instanta va hotãrî şi privitor la reprezentarea minorului sau încuviinţarea actelor sale precum şi la administrarea bunurilor acestuia.
ART. 77
Înfierea nu da naştere rudeniei între cel înfiat şi rudele celui care infiaza, în afarã de cazul arãtat în art. 79.
ART. 78
Infiatul dobîndeşte, prin înfiere, numele celui care infiaza.
În cazul în care înfierea se face de cãtre doi soţi ori de cãtre soţul care infiaza pe copilul celuilalt soţ, iar sotii au un nume de familie comun, infiatul va purta acest nume; dacã sotii nu au un nume de familie comun, ei sînt obligaţi ca, la încuviinţarea înfierii, sa declare, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. 2, care se aplica prin asemãnare, numele de familie pe care infiatul urmeazã sa-l poarte.
Autoritatea tutelara va putea incuviinta ca infiatul sa continue a purta vechiul sau nume, adaugindu-l la cel dobîndit prin înfiere.
În toate cazurile, decizia de încuviinţare a înfierii va arata numele pe care infiatul urmeazã sa-l poarte.
ART. 79
La cererea comuna a tuturor celor îndreptãţiţi sa consimtã la înfiere, autoritatea tutelara poate incuviinta înfierea cu toate efectele unei filiatii fireşti.
De la data cînd aceasta înfiere îşi produce efectele, infiatul devine ruda cu rudele celor care infiaza, ca un copil firesc al acestora din urma, iar drepturile şi îndatoririle isvorite din filiatie între cel înfiat şi pãrinţii sãi fireşti şi rudele acestora înceteazã. Cu toate acestea, se aplica între cel înfiat şi rudele sale fireşti dispoziţiile art. 6.
Dispoziţiile art. 78 alin. 1, 2 şi 4 sînt aplicabile şi situaţiilor prevãzute în alineatele precedente.
Serviciul de stare civilã va întocmi în registru un nou act de naştere al celui înfiat, în care cei care infiaza vor fi trecuţi ca pãrinţii sãi fireşti. Vechiul act de naştere se va pãstra, facindu-se pe el menţiune despre întocmirea celui nou.
ART. 80
Înfierea, încheiatã fãrã consimţãmîntul pãrinţilor înfiatului, poate fi desfãcutã, de instanta judecãtoreascã, la cererea oricãruia dintre pãrinţi, dacã este în interesul copilului ca el sa se întoarcã la aceştia.
În cazul în care infiatul a împlinit virsta de zece ani se va cere şi consimţãmîntul acestuia.
ART. 81
Infiatul, pãrinţii fireşti ai acestuia, instituţiile de ocrotire, autoritatea tutelara şi orice organe ale administraţiei de stat, vor putea cere instanţei judecãtoreşti desfacerea înfierii, dacã aceasta este în interesul înfiatului.
ART. 82
Desfacerea înfierii poate fi pronunţatã numai dupã ascultarea delegatului autoritãţii tutelare.
Înfierea se desface pe data cînd hotãrîrea judecãtoreascã a rãmas definitiva.
ART. 83
La desfacerea înfierii, infiatul redobindeste vechiul sau nume de familie; instanta judecãtoreascã, pentru motive temeinice, va putea, însã, incuviinta ca infiatul sa pãstreze numele de familie dobîndit prin înfiere.
ART. 84
Odatã cu desfacerea înfierii, instanta judecãtoreascã va putea obliga pe cel care infiaza sa plãteascã înfiatului o pensie de întreţinere, cît timp acesta va fi minor.
ART. 85
La desfacerea înfierii, dacã fostul înfiat este minor, pãrinţii fireşti redobîndesc drepturile pãrinteşti, afarã numai dacã instanta judecãtoreascã, în interesul minorului, hotãrãşte instituirea unei tutele.

CAP. 4
Obligaţia de întreţinere

ART. 86
Obligaţia de întreţinere exista între soţ şi sotie, pãrinţi şi copii, cel care infiaza şi înfiat, bunici şi nepoti, strabunici şi stranepoti, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevãzute de lege.
Are drept la întreţinere numai acela care se afla în nevoie, neavînd putinta unui cistig din munca, din cauza incapacitãţii de a munci.
Descendentul, cît timp este minor, are drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care el se afla.
ART. 87
Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat sa continue a da întreţinere copilului, cît timp acesta este minor, însã numai dacã pãrinţii sãi fireşti au murit, sînt dispãruţi ori sînt în nevoie.
Copilul va putea fi obligat sa dea întreţinere celui care l-a întreţinut timp de zece ani, astfel cum se arata în alineatul precedent.
ART. 88
Cel care a luat un copil pentru a-l creste fãrã a întocmi formele cerute pentru înfiere, are obligaţia sa-l întreţinã, cît timp copilul este minor, însã numai dacã pãrinţii fireşti au murit, sînt dispãruţi ori sînt în nevoie.
ART. 89
Întreţinerea se datoreazã în ordinea urmãtoare:
a) sotii îşi datoreazã intretinere înaintea celorlalţi obligaţi;
b) descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar, dacã sînt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepãrtat;
c) cel care infiaza este obligat la întreţinere înaintea pãrinţilor fireşti;
d) fraţii şi surorile îşi datoreazã întreţinere dupã pãrinţi, însã înaintea bunicilor.
ART. 90
În cazul în care mai multe dintre persoanele prevãzute în art. 89 sînt obligate sa întreţinã aceeaşi persoana, ele vor contribui la plata întreţinerii, proporţional cu mijloacele ce au.
Dacã pãrintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, el poate, în caz de urgenta, sa porneascã acţiunea numai impotriva unuia dintre ei. Cel care a plãtit întreţinerea se poate întoarce impotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecãruia.
ART. 91
În cazul în care cel obligat în primul rind la întreţinere nu are mijloace îndestulãtoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanta judecãtoreascã va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreţinere sa o completeze, în ordinea stabilitã în art. 89.
ART. 92
Cînd cel obligat nu poate presta, în acelaşi timp întreţinere tuturor celor care sînt în drept sa i-o ceara, instanta judecãtoreascã, ţinînd seama de nevoile fiecãreia dintre aceste persoane, poate hotãrî fie ca întreţinerea sa se plãteascã numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea sa se împartã între mai multe sau toate persoanele îndreptãţite sa o ceara. În acest caz, instanta va hotãrî, totodatã, modul în care se va împãrţi întreţinerea între persoanele care urmeazã a o primi.
ART. 93
Obligaţia de întreţinere se executa în natura sau prin plata unei pensii în bani.
Instanta judecãtoreascã va stabili felul şi modalitãţile executãrii, ţinînd seama de împrejurãri.
ART. 94
Întreţinerea este datoratã potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmeazã a o plati.
Instanta judecãtoreascã va putea mari sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotãrî încetarea ei, dupã cum se schimba mijloacele celui care da întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte.
Cînd întreţinerea este datoratã de pãrinte sau de cel care infiaza, ea se stabileşte pînã la o pãtrime din cîştigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumãtate pentru trei sau mai mulţi copii.
ART. 95
Obligaţia de întreţinere se stinge, în afarã de cazul prevãzut în art. 96, prin moartea debitorului sau a celui îndreptãţit la pensia de întreţinere.
ART. 96
Moştenitorul persoanei care a fost obligatã la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinerea fãrã a avea obligaţia legalã, este ţinut în mãsura valorii bunurilor moştenite, sa continue întreţinerea, dacã pãrinţii minorului au murit, sînt dispãruţi sau sînt în nevoie, însã numai cît timp cel întreţinut este minor.
În cazul în care sînt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidarã, fiecare dintre ei contribuind proporţional cu valoarea bunurilor moştenite.

TITLUL III
Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrînsa şi a altor persoane

CAP. 1
Ocrotirea minorului

SECŢIUNEA I
Drepturile şi îndatoririle pãrinţilor fata de copiii minori

ART. 97
Ambii pãrinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri fata de copiii lor minori, fãrã a deosebi dupã cum aceştia sînt din cãsãtorie, din afarã cãsãtoriei, ori înfiaţi.
Ei exercita drepturile lor pãrinteşti numai în interesul copiilor.
ART. 98
Mãsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau, de cãtre pãrinţi, de comun acord.
Dacã unul dintre pãrinţi este mort, decãzut din drepturile pãrinteşti, pus sub interdicţie sau din orice împrejurare se afla în neputinţã de a-şi manifesta vointa, celãlalt pãrinte exercita singur drepturile pãrinteşti.
ART. 99
De cîte ori se iveşte neînţelegere între pãrinţi, cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor pãrinteşti, autoritatea tutelara, dupã ce asculta pe pãrinţi, hotãrãşte potrivit cu interesul copilului.
ART. 100
Copilul minor locuieşte la pãrinţii sãi.
Dacã pãrinţii nu locuiesc împreunã, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.
În caz de neînţelegere între pãrinţi, instanta judecãtoreascã, ascultind autoritatea tutelara, precum şi pe copil, dacã acesta a împlinit virsta de zece ani, va decide, ţinînd seama de interesele copilului.
ART. 101
Pãrinţii sînt datori sa îngrijeascã de persoana copilului.
Ei sînt obligaţi sa creascã copilul, ingrijind de sãnãtatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învãţãtura şi pregãtirea profesionalã a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului democrat popular, spre a-l face folositor colectivitãţii.
ART. 102
Autoritatea tutelara poate da încuviinţare copilului, la cererea acestuia, dupã împlinirea virstei de patrusprezece ani, sa-şi schimbe felul invataturii ori pregãtirii profesionale stabilitã de pãrinţi sau sa aibã locuinta pe care o cere desavirsirea invataturii ori pregãtirii profesionale.
ART. 103
Pãrinţii au dreptul sa ceara înapoierea copilului de la orice persoana care îl tine fãrã drept.
Instanta judecãtoreascã va respinge cererea, dacã înapoierea este contrarã intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, dacã a împlinit virsta de zece ani.
ART. 104
Dacã dezvoltarea fizica, morala sau intelectualã a copilului este primejduita în casa pãrinteascã, autoritatea tutelara va cere instanţei judecãtoreşti încredinţarea lui unei instituţii de ocrotire sau unei alte persoane, cu consimţãmîntul acesteia.
Citarea pãrinţilor, luarea avizului autoritãţii tutelare, precum şi ascultarea copilului, dacã acesta a împlinit virsta de zece ani, sînt obligatorii.
Persoana cãreia i s-a încredinţat copilul va avea, fata de acesta, numai drepturile şi îndatoririle ce revin pãrinţilor, privitoare la persoana copilului.
ART. 105
Pãrinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile, pînã la data cînd el împlineşte virsta de patrusprezece ani.
Dupã împlinirea virstei de patrusprezece ani, minorul îşi exercita singur drepturile şi îşi executa tot astfel obligaţiile, însã numai cu încuviinţarea prealabilã a pãrinţilor spre a-l apara impotriva abuzurilor din partea celor de al treilea.
Dispoziţiile secţiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemãnare. Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevãzut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decît cele de uz personal.
ART. 106
Pãrintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor pãrintelui, în afarã de dreptul la moştenire şi la întreţinere.
ART. 107
Copilul minor este întreţinut de pãrinţii sãi.
Dacã minorul are un venit propriu, care nu este îndestulãtor, pãrinţii au îndatorirea sa asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea sa profesionalã.
În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datoratã de pãrinţi minorului, felul şi modalitãţile executãrii, precum şi contribuţia fiecãruia dintre pãrinţi se vor stabili de instanta judecãtoreascã cu ascultarea autoritãţii tutelare.
ART. 108
Autoritatea tutelara este obligatã sa exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care pãrinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului.
Delegaţii autoritãţii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor şi sa se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sînt ingrijiti, în ceea ce priveşte sãnãtatea şi dezvoltarea lor fizica, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lor profesionalã, în conformitate cu ţelurile statului democrat popular, pentru o activitatea folositoare colectivitãţii; la nevoie, ei vor da îndrumãrile necesare.
ART. 109
Dacã sãnãtatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor pãrinteşti, prin purtare abuzivã sau prin neglijenţa grava în îndeplinirea îndatoririlor de pãrinte ori dacã educarea, învãţãtura sau pregãtirea profesionalã a copilului nu se face în spirit de devotament fata de Republica Populara Romana, instanta judecãtoreascã, la cererea autoritãţii tutelare, va pronunţa decãderea pãrintelui din drepturile pãrinteşti.
Citarea pãrinţilor şi a autoritãţii tutelare este obligatorie.
ART. 110
Decãderea din drepturile pãrinteşti nu scuteşte pe pãrinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului.
ART. 111
Autoritatea tutelara va îngãdui pãrintelui decãzut din drepturile pãrinteşti sa pãstreze legãturi personale cu copilul, afarã numai dacã, prin asemenea legãturi, creşterea, educarea, învãţãtura sau pregãtirea profesionalã a copilului ar fi în primejdie.
ART. 112
Instanta judecãtoreascã va reda pãrintelui decãzut din drepturile pãrinteşti exerciţiul acestor drepturi, dacã au încetat împrejurãrile care au dus la decãdere, astfel încît, prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea, învãţãtura, pregãtirea profesionalã şi interesele patrimoniale ale copilului nu mai sînt primejduite.

SECŢIUNEA II
Tutela minorului

ART. 113
În cazul în care ambii pãrinţi fiind morţi, necunoscuţi, decãzuţi din drepturile pãrinteşti, puşi sub interdicţie, dispãruţi ori declaraţi morţi, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor pãrinţi, precum şi în cazul prevãzut în art. 85, copilul va fi pus sub tutela.
ART. 114
Tutela se exercita numai în interesul minorului.
ART. 115
Au obligaţia ca în termen de cel mult cinci zile de la data cînd afla de existenta unui minor lipsit de îngrijire pãrinteascã, în cazurile prevãzute în art. 113, sa înştiinţeze autoritatea tutelara:
a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
b) serviciul de stare civilã, cu prilejul înregistrãrii morţii unei persoane, precum şi biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei moşteniri;
c) instanţele judecãtoreşti, procuratura şi militia, cu prilejul pronunţãrii, luãrii sau executãrii unor mãsuri privative de libertate;
d) organele administraţiei de stat, organizaţiile obşteşti, instituţiile de ocrotire, precum şi orice alta persoana.
ART. 116
Numirea tutorului se face de autoritatea tutelara, din oficiu sau la încunoştiinţarea acesteia, de cãtre cei arãtaţi în art. 115.
ART. 117
Nu poate fi tutor:
a) minorul sau cel pus sub interdicţie;
b) cel decãzut din drepturile pãrinteşti sau declarat incapabil de a fi tutor;
c) cel cãruia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotãrîre judecãtoreascã, precum şi cel cu rele purtãri;
d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat;
e) cel care, exercitind o alta tutela, a fost îndepãrtat din aceasta;
f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.
Cînd vreuna dintre împrejurãrile arãtate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorul va fi îndepãrtat.
ART. 118
Cel numit tutor nu poate refuza aceasta sarcina.
Cu toate acestea, poate refuza sarcina tutelei:
a) cel care are virsta de sasezeci ani împliniţi;
b) femeia insarcinata sau mama unui copil mai mic de opt ani;
c) cel care creste şi educa doi sau mai mulţi copii;
d) cel care exercita o alta tutela sau o curatela;
e) cel care din cauza bolii, a infirmitãţii, a felului îndeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea sa îndeplineascã aceasta sarcina.
Dacã vreuna dintre împrejurãrile arãtate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorul poate cere sa fie înlocuit.
ART. 119
Autoritatea tutelara va comunica în scris tutorului numirea sa şi va afişa decizia de numire la sfatul popular de la domiciliul minorului.
Drepturile şi îndatoririle tutorului încep de la primirea comunicãrii.
Între timp, autoritatea tutelara poate lua mãsurile provizorii cerute de interesele minorului.
ART. 120
Tutorul care, fiind în exerciţiul atribuţiilor sale, a cerut înlocuirea, este obligat sa-şi exercite aceste atribuţii pînã la rezolvarea cererii sale de înlocuire.
ART. 121
Tutela este o sarcina gratuita.
Cu toate acestea, autoritatea tutelara, ţinînd seama de munca depusa în administrarea averii şi de starea materialã a minorului şi a tutorului, va putea acorda acestuia din urma o remuneraţie, care nu va depãşi zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit împrejurãrilor, va putea modifica sau suprima aceasta remuneraţie.
ART. 122
Minorul pus sub tutela locuieşte la tutor. Numai cu încuviinţarea autoritãţii tutelare, minorul poate avea o alta locuinta.
ART. 123
Tutorul are obligaţia de a îngriji de persoana minorului.
El este obligat sa creascã copilul, ingrijind de sãnãtatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învãţãtura şi pregãtirea profesionalã a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului democrat popular, spre a-l face folositor colectivitãţii.
ART. 124
Tutorul are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-l reprezenta în actele civile, însã numai pînã la data cînd acesta împlineşte virsta de patrusprezece ani.
Dupã împlinirea virstei de patrusprezece ani, minorul îşi exercita singur drepturile şi îşi executa tot astfel obligaţiile, însã numai cu încuviinţarea prealabilã a tutorului, spre a-l apara impotriva abuzurilor din partea celor de al treilea.
ART. 125
Dispoziţiile art. 102, 103 şi 106 se aplica în mod corespunzãtor şi în cazul tutelei.
ART. 126
Dupã numirea tutorului, şi în prezenta acestuia, un delegat al autoritãţii tutelare va verifica la fata locului toate bunurile minorului, întocmind potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilã, un inventar, care va fi supus aprobãrii autoritãţii tutelare.
Creanţele pe care le au fata de minor tutorul, soţul, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorului, pot fi plãtite numai cu aprobarea autoritãţii tutelare.
ART. 127
Autoritatea tutelara va stabili suma anuala necesarã pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurãrilor, aceasta suma.
Cheltuielile necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acoperã din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sînt îndestulãtoare, autoritatea tutelara va dispune vînzarea bunurilor minorului.
Dacã minorul este lipsit de bunuri şi nu are pãrinţi sau alte rude care sînt obligaţi de lege sa-i dea întreţinere, autoritatea tutelara va cere Asigurãrilor Sociale de Stat sa contribuie la întreţinerea lui.
ART. 128
Este oprit sa se încheie acte juridice între tutor, soţul, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorului, de o parte şi minor de alta.
ART. 129
Tutorul nu poate, în numele minorului, sa facã donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.
Tutorul nu poate, fãrã prealabilã încuviinţare a autoritãţii tutelare, sa facã valabil înstrãinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunţarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi sa încheie orice alte acte care depãşesc dreptul de a administra.
Actele fãcute cu cãlcarea dispoziţiilor de mai sus, sînt anulabile.
Cu toate acestea, tutorul poate instraina, fãrã prealabilã încuviinţare a autoritãţii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricãciunii, precum şi bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacã valoarea acestora din urma nu depãşeşte suma de doua sute cincizeci lei.
ART. 130
Autoritatea tutelara va acorda încuviinţarea, numai dacã actul rãspunde unei nevoi sau prezintã un folos neîndoielnic pentru minor.
Încuviinţarea se va da pentru fiecare act în parte.
În caz de vînzare, încuviinţarea va arata dacã vînzarea se va face prin buna învoiala sau în alt mod.
În toate cazurile, autoritatea tutelara poate indica tutorului modul în care se întrebuinţeazã sumele de bani obţinute.
ART. 131
Sumele de bani care întrec nevoile întreţinerii minorului şi ale administrãrii bunurilor sale, precum şi hirtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casa de pãstrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decît cu încuviinţarea autoritãţii tutelare.
Tutorul poate depune şi sumele necesare întreţinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat şi vor putea fi ridicate de tutor fãrã încuviinţarea prevãzutã în alineatul precedent.
ART. 132
Ori de cîte ori se ivesc între tutor şi minor interese contrare, care nu sînt dintre cele care trebuie sa ducã la înlocuirea tutorului, autoritatea tutelara va numi un curator.
ART. 133
Minorul care a împlinit virsta de patrusprezece ani încheie actele juridice cu încuviinţarea prealabilã a tutorului, iar în cazurile prevãzute în art. 132 şi 152 lit. c, cu încuviinţarea prealabilã a curatorului.
Dacã actul pe care minorul urmeazã sa-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorul nu le poate încheia decît cu încuviinţarea autoritãţii tutelare, va fi necesarã şi prealabilã încuviinţare a acesteia.
Minorul nu poate sa facã, nici chiar cu încuviinţare, donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.
Actele fãcute cu cãlcarea dispoziţiilor de mai sus sînt anulabile.
ART. 134
Tutorul este dator sa prezinte anual autoritãţii tutelare, o dare de seama despre modul cum a îngrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.
Darea de seama se va prezenta autoritãţii tutelare în termen de treizeci de zile de la sfîrşitul anului calendaristic.
În afarã de darea de seama anuala, tutorul este obligat, la cererea autoritãţii tutelare, sa dea oricind dãri de seama despre felul cum a îngrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.
ART. 135
Autoritatea tutelara va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului şi la cheltuielile fãcute cu întreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor sale şi, dacã sînt regulat întocmite şi corespund realitãţii, va da descãrcare tutorului.
ART. 136
Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorul îşi îndeplineşte îndatoririle sale cu privire la persoana şi bunurile minorului, dispoziţiile art. 108 alin. 2, fiind aplicabile.
Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelara va putea cere colaborarea organelor administraţiei de stat şi instituţiilor de ocrotire.
ART. 137
Felul invataturii sau pregãtirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorului, nu poate fi schimbat de acesta, decît cu încuviinţarea autoritãţii tutelare.
ART. 138
Minorul, precum şi toţi cei prevãzuţi în art. 115, pot face plîngere autoritãţii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorului pãgubitoare pentru minor.
Tutorul va fi îndepãrtat dacã sãvîrşeşte un abuz, o neglijenţa grava sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutor, precum şi dacã nu îşi îndeplineşte mulţumitor sarcina.
ART. 139
Pînã la intrarea în funcţiune a noului tutor, autoritatea tutelara va numi un curator.
ART. 140
La încetarea tutelei, tutorul este dator ca, în termen de cel mult treizeci de zile, sa prezinte autoritãţii tutelare o dare de seama generalã. El are aceeaşi îndatorire şi în caz de îndepãrtare din tutela.
Bunurile care au fost în administrarea tutorului vor fi predate, dupã caz, fostului minor, moştenitorilor acestuia sau noului tutor.
ART. 141
Dupã predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, autoritatea tutelara va da tutorului descãrcare de gestiunea sa.
Chiar dacã autoritatea tutelara a dat tutorului descãrcare de gestiune, acesta rãspunde pentru paguba pricinuitã prin culpa sa.
Tutorul care înlocuieşte pe un alt tutor are obligaţia sa ceara fostului tutor repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa.

CAP. 2
Interdicţia

ART. 142
Cel care nu are discernamint pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilitãţii mintale, va fi pus sub interdicţie.
Pot fi puşi sub interdicţie şi minorii.
ART. 143
Interdicţia poate fi cerutã de autoritatea tutelara, precum şi de toţi cei prevãzuţi în art. 115.
ART. 144
Interdicţia se pronunţa de instanta judecãtoreascã cu concluziile procurorului şi îşi produce efectele de la data cînd hotãrîrea a rãmas definitiva.
Dupã ce a rãmas definitiva, hotãrîrea se va comunica, fãrã intirziere, de cãtre instanta judecãtoreascã ce a pronunţat-o, instanţei locului unde actul de naştere al celui pus sub interdicţie a fost înregistrat, spre a fi transcrisã în registrul anume destinat.
Cînd sentinta judecãtoriei prin care s-a pronunţat interdicţia a fost atacatã cu recurs şi acesta a fost respins, instanta de recurs va face ea însãşi comunicarea prevãzutã de acest articol trimiţînd, în copie, dispozitivul sentinţei.
Incapacitatea celui pus sub interdicţie nu va putea fi opusã unui al treilea decît de la data transcrierii hotãrîrii, afarã numai dacã cel de al treilea a cunoscut interdicţia pe alta cale.
ART. 145
Hotãrîrea de punere sub interdicţie rãmasã definitiva va fi comunicatã de instanta judecãtoreascã autoritãţii tutelare, care va desemna un tutor.
De asemenea, hotãrîrea de punere sub interdicţie rãmasã definitiva, va fi comunicatã sectiei sãnãtãţii publice a comitetului executiv al sfatului popular raional, orasenesc sau de raion orasenesc, pentru ca aceasta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instrucţiunilor Ministerului Sãnãtãţii, o supraveghere medicalã permanenta.
ART. 146
În caz de nevoie şi pînã la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie, autoritatea tutelara va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei şi reprezentarea celui a cãrui interdicţie a fost cerutã, precum şi pentru administrarea bunurilor.
ART. 147
Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit virsta de patrusprezece ani se aplica şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în mãsura în care legea nu dispune altfel.
ART. 148
Tutorul celui pus sub interdicţie este în drept sa ceara înlocuirea sa dupã trei ani de la numire.
ART. 149
Tutorul este dator sa îngrijeascã de persoana celui pus sub interdicţie, spre a-i grãbi vindecarea şi a-i îmbunãtãţi condiţiile de viata; în acest scop, se vor întrebuinţa veniturile şi, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdicţie.
Autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinînd seama de împrejurãri, va hotãrî dacã cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinta lui ori într-o instituţie sanitarã.
ART. 150
Minorul care, la epoca punerii sub interdicţie, se afla sub ocrotirea pãrinţilor, va rãmîne sub aceasta ocrotire pînã la data cînd devine major, fãrã a i se numi un tutor. Dispoziţiile art. 149 sînt aplicabile şi situaţiei prevãzute în prezentul alineat.
Dacã la data cînd minorul devine major el se afla încã sub interdicţie, autoritatea tutelara va numi un tutor.
În cazul în care la epoca punerii sub interdicţie minorul se afla sub tutela, autoritatea tutelara va hotãrî dacã fostul tutor al minorului pãstreazã sarcina tutelei sau va numi un nou tutor.
ART. 151
Dacã au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanta judecãtoreascã va pronunţa, ascultind concluziile procurorului, ridicarea ei.
Cererea se va putea face de cel pus sub interdicţie, de tutor, precum şi de toţi cei prevãzuţi în art. 115.
Hotãrîrea care pronunţa ridicarea interdicţiei îşi produce efectele de la data cînd a rãmas definitiva. Ea se va comunica, de cãtre instanta judecãtoreascã care a pronunţat-o, instanţei locului unde s-a transcris hotãrîrea de punere sub interdicţie, spre a fi de asemenea transcrisã în registrul prevãzut de art. 144 şi totodatã spre a se face în acelaşi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei, pe marginea hotãrîrii care a pronunţat interdicţia.
Încetarea dreptului de reprezentare al tutorului nu va putea fi opusã unui al treilea decît de la data cînd, potrivit dispoziţiilor alineatului precedent, a fost facuta menţiune despre ridicarea interdicţiei, afarã numai dacã cel de al treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe alta cale.

CAP. 3
Curatela

ART. 152
În afarã de alte cazuri prevãzute de lege, autoritatea tutelara va putea institui curatela:
a) dacã, din cauza batrinetei, a bolii sau a unei infirmitãţi fizice, o persoana, deşi capabilã, nu poate, personal, sa-şi administreze bunurile sau sa-şi apere interesele în condiţii multumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi poate numi un reprezentant;
b) dacã, din cauza bolii sau din alte motive, o persoana, deşi capabilã, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sa ia mãsurile necesare în cazuri a cãror rezolvare nu suferã amînare;
c) dacã, din cauza bolii sau alte motive, pãrintele sau tutorul este împiedicat sa îndeplineascã un anumit act în numele persoanei ce reprezintã sau ale carei acte le încuviinţeazã;
d) dacã o persoana, fiind obligatã sa lipseascã vreme îndelungatã de la domiciliu, nu a lãsat un mandatar general;
e) dacã o persoana a dispãrut fãrã a se avea ştiri despre ea şi nu a lãsat un mandatar general.
ART. 153
În cazurile prevãzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacitãţii celui pe care curatorul îl reprezintã.
ART. 154
Curatela se poate institui la cererea celui care urmeazã a fi reprezentat, a soţului sau, a rudelor, a celor arãtaţi în art. 115, precum şi a tutorului, în cazul prevãzut în art. 152 lit. c. Autoritatea tutelara poate institui curatela şi din oficiu.
Curatela nu se poate institui decît cu consimţãmîntul celui reprezentat, în afarã de cazurile în care consimţãmîntul nu poate fi dat.
ART. 155
În cazurile în care se instituie curatela, se aplica regulile de la mandat.
Autoritatea tutelara poate da instrucţiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urma nu este în mãsura sa o facã.
ART. 156
Curatorul este în drept sa ceara înlocuirea sa dupã trei ani de la numire.
ART. 157
Dacã au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicatã de autoritatea tutelara la cererea curatorului, a celui reprezentat, a oricãruia dintre cei prevãzuţi în art. 115 ori din oficiu.

CAP. 4
Autoritatea tutelara

ART. 158
Atribuţiile de autoritate tutelara aparţin organelor executive şi de dispoziţie ale sfaturilor populare comunale, orãşeneşti sau de raion orasenesc.
ART. 159
Autoritatea tutelara competenta este:
a) pentru ocrotirea pãrinteascã şi tutela minorului, cea de la domiciliul minorului;
b) pentru tutela persoanei pusã sub interdicţie, cea de la domiciliul acesteia;
c) pentru curatela prevãzutã în art. 152 lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de patrusprezece ani;
d) în cazul prevãzut în art. 152 lit. b, fie autoritatea tutelara de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelara de la locul unde trebuie luate mãsurile urgente;
e) pentru curatela prevãzutã în art. 152 lit. d sau e, cea de la ultimul domiciliu din ţara al celui lipsa ori al celui dispãrut.
ART. 160
Deciziile autoritãţii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioarã care, potrivit legii, exercita atribuţiile de îndrumare şi control.

Dispoziţii finale

ART. 161
Prezentul Cod intra în vigoare de la data de 1 februarie 1954.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Lydia
18 Februarie 2020
Citi?i ?i contacta?i ?i dr. Soare dac? ai nevoie de o vraj? puternic? de dragoste pentru a-?i rezolva rela?ia rupt?. Când aveam ?ase luni îns?rcinat? cu cel de-al doilea copil, am divor?at de so?ul meu. De când a fost conceput primul nostru copil, ne certam ?i ne certam f?r? întrerupere, ea nu mai iubea nici o dragoste sau încredere de el, a?a c? el a divor?at de mine. ?i toate acestea, am încercat toate diferitele mijloace pentru a-l recupera înapoi, am încercat ?i câteva ro?i magice diferite în ?ara mea de re?edin??, dar niciunul nu l-a putut aduce pe Tom înapoi la mine. Doar Dr. Sunny a garantat o distribu?ie urgent? de 48 de ore de magie ?i m-a asigurat c? so?ul meu va fi din nou cu mine. Scriu s? v? mul?umesc ?i s? v? mul?umesc pentru c? a?i respectat promisiunile dvs. ?i pentru a folosi puterea ta talentat? ?i mare pentru a-l readuce acas?. Am fost încântat s? ?tiu c? e?ti specializat în contopirea iubitorilor. Mul?umesc, domnule, c? m-a?i ajutat în cele mai proaste perioade ale vie?ii mele, încât am fost un mare magician al magiei ?i c? mi-a oferit magia iubirii care mi-a adus atâta bucurie în c?snicia mea. So?ul meu s-a întors ?i promit s? nu m? mai lase niciodat?. Dac? te îndoie?ti de capacitatea lui, crede-m?. Ar trebui s? ai o ?ans?. Merit? în moduri pe care nici nu ?i le puteai imagina. Dac? sunte?i mai puternici chiar acum ?i ave?i nevoie de o vraj? de dragoste puternic? ?i urgent? care s? v? readuc? contactul amabil cu Dr. Sunny, acum este singurul r?spuns pentru a v? restabili rela?ia sau c?s?toria. drsunnydsolution1@gmail.com sau Whatsapp la +2349030731985. Mul?umesc.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016