Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CODUL DE PROCEDURA PENALA din 12 noiembrie 1968     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CODUL DE PROCEDURA PENALA din 12 noiembrie 1968

EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 145 din 12 noiembrie 1968

PARTEA GENERALĂ

Titlul I
Regulile de baza şi acţiunile în procesul penal

CAP. 1
Scopul şi regulile de baza ale procesului penal

ART. 1
Scopul procesului penal
Procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoana care a savirsit o infracţiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale şi nici o persoana nevinovatã sa nu fie trasa la rãspundere penalã.
Procesul penal trebuie sa contribuie la apãrarea orinduirii sociale şi de stat, la apãrarea proprietãţii socialiste, întãrirea legalitãţii, prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetãţenilor în spiritul respectãrii legilor şi a regulilor de convieţuire socialã.
ART. 2
Legalitatea şi oficialitatea procesului penal
Procesul penal se desfãşoarã atît în cursul urmãririi penale cît şi cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevãzute de lege.
Actele necesare desfãşurãrii procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afarã de cazul cînd prin lege se dispune altfel.
ART. 3
Aflarea adevãrului
În desfãşurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevãrului cu privire la faptele şi împrejurãrile cauzei, precum şi cu privire la persoana fãptuitorului.
ART. 4
Rolul activ
Organele de urmãrire penalã şi instanţele de judecata sînt obligate sa aibã rol activ în desfãşurarea procesului penal.
ART. 5
Garantarea libertãţii
În cursul procesului penal nici o persoana nu poate fi reţinutã sau arestata decît în cazurile şi în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 6
Garantarea dreptului de apãrare
Dreptul de apãrare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 7
Limba în care se desfãşoarã procesul penal
În desfãşurarea procesului penal se foloseşte limba romana.
În fata organelor judiciare din unitãţile administrativ-teritoriale locuite şi de populaţie de alta naţionalitate decît cea romana, se asigura folosirea limbii materne a acestei populaţii.
ART. 8
Folosirea limbii oficiale prin traducãtor
Pãrţilor care nu vorbesc limba în care se desfãşoarã procesului penal li se asigura posibilitatea de a lua cunostinta de piesele dosarului şi dreptul de a vorbi în instanta şi a pune concluzii, prin traducãtor.

CAP. 2
Acţiunea penalã şi acţiunea civilã în procesul penal

Secţiunea I
Acţiunea penalã

ART. 9
Obiectul şi exercitarea acţiunii penale
Acţiunea penalã are ca obiect tragerea la rãspundere penalã a persoanelor care au savirsit infracţiuni.
Acţiunea penalã se pune în mişcare prin actul de inculpare prevãzut de lege.
Acţiunea penalã se poate exercita în tot cursul procesului penal.
ART. 10
Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicatã
Acţiunea penalã nu poate fi pusã în mişcare, iar cînd a fost pusã în mişcare nu mai poate fi exercitatã dacã:
a) fapta nu exista;
b) fapta nu este prevãzutã de legea penalã;
c) fapta nu a fost sãvîrşitã de invinuit sau de inculpat;
d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;
e) exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;
f) lipseşte plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiţie prevãzutã de lege, necesarã pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
g) a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul fãptuitorului;
h) a fost retrasã plîngerea prealabilã ori pãrţile s-au împãcat, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plingerii sau împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã;
i) s-a dispus înlocuirea rãspunderii penale;
j) exista autoritatea de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacã faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridicã.
În cazul prevãzut la lit. f, acţiunea penalã poate fi pusã în mişcare ulterior în condiţii legale.
ART. 11
Clasarea, scoaterea de sub urmãrire, încetarea urmãririi penale, achitarea şi încetarea procesului penal.
Cînd se constata existenta vreunuia din cazurile prevãzute în art. 10:
1. În cursul urmãririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penalã sau din oficiu, dispune:
a) clasarea, cînd nu exista invinuit în cauza;
b) scoaterea de sub urmãrire, în cazurile prevãzute în art. 10 lit. a-e, cînd exista invinuit sau inculpat în cauza;
c) încetarea urmãririi penale, în cazurile prevãzute în art. 10 lit. f-j, cînd exista invinuit sau inculpat în cauza;
2. În cursul judecaţii instanta pronunţa:
a) achitarea în cazurile prevãzute în art. 10 lit. a-e;
b) încetarea procesului penal în cazurile prevãzute în art. 10 lit. f-j.
ART. 12
Sesizarea altor organe decît cele judiciare
În cazurile arãtate în art. 10 lit. b, d şi e, procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmãrire, ori instanta de judecata care pronunţa achitarea, dacã apreciazã ca fapta ar putea atrage mãsuri ori sancţiuni altele decît cele prevãzute de legea penalã, sesizeazã organul competent.
ART. 13
Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripţie sau de retragere a plingerii
În caz de amnistie, prescripţie ori de retragere a plingerii prealabile, invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
Dacã se constata vreunul din cazurile prevãzute în art. 10 lit. a-e, procurorul dispune scoaterea de sub urmãrire, iar instanta de judecata pronunţa achitarea.
Dacã nu se constata vreunul din cazurile prevãzute în art. 10 lit. a-e, procurorul dispune încetarea urmãririi penale, iar instanta de judecata pronunţa încetarea procesului penal.

Secţiunea II
Acţiunea civilã

ART. 14
Obiectul şi exercitarea acţiunii civile
Acţiunea civilã are ca obiect tragerea la rãspundere civilã a inculpatului, precum şi a partii responsabile civilmente.
Acţiunea civilã poate fi alãturatã acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vãtãmate ca parte civilã.
Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
a) în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare sãvîrşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totalã ori parţialã a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;
b) prin plata unei despãgubiri bãneşti, în mãsura în care repararea în natura nu este cu putinta.
De asemenea, se acorda despãgubiri bãneşti pentru folosul de care a fost lipsitã partea civilã.
ART. 15
Constituirea ca parte civilã
Persoana vãtãmatã se poate constitui parte civilã în contra învinuitului sau inculpatului şi a persoanei responsabile civilmente.
Constituirea ca parte civilã se poate face în cursul urmãririi penale, precum şi în fata instanţei de judecata pînã la citirea actului de sesizare.
Calitatea de parte civilã a persoanei care a suferit o vãtãmare prin infracţiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vãtãmatã în aceeaşi cauza.
Acţiunea civilã este scutitã de taxa de timbru.
ART. 16
Partea responsabilã civilmente
Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmãririi penale, fie în fata instanţei de judecata pînã la citirea actului de sesizare.
Persoana responsabilã civilmente poate interveni în procesul penal pînã la terminarea cercetãrii judecãtoreşti la prima instanta, luind procedura din stadiul în care se afla în momentul intervenţiei.
Partea responsabilã civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilã, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.
ART. 17
Exercitarea din oficiu acţiunii civile
Acţiunea civilã se porneşte şi se exercita şi din oficiu, cînd persoana vãtãmatã este o organizaţie din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal.
În acest scop, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata va cere organizaţiei pagubite sa prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei şi date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuitã. Organizaţia este obligatã sa prezinte situaţia şi datele cerute.
În cazul arãtat în alin. 1, instanta este obligatã sa se pronunţe din oficiu asupra repararii pagubei, chiar dacã organizaţia pagubita nu este constituitã parte civilã.
Dispoziţiile alin. 1 şi 3 se aplica şi în cazul în care cel vãtãmat este o persoana lipsitã de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsa.
ART. 18
Susţinerea acţiunii civile de cãtre procuror
Procurorul poate susţine în fata instanţei acţiunea civilã pornitã de persoana vãtãmatã.
Cînd persoana vãtãmatã este o organizaţie din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal sau o persoana lipsitã de capacitatea de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrînsa, procurorul, chiar dacã nu este constituitã partea civilã.
ART. 19
Acţiunea adresatã instanţei civile
Persoana vãtãmatã care nu s-a constituit parte civilã în procesul penal poate introduce la instanta civilã acţiune pentru repararea pagubei pricinuite prin infracţiune.
Judecata în fata instanţei civile se suspenda pînã la rezolvarea definitiva a cauzei penale.
De asemenea, poate sa porneascã acţiunea în fata instanţei civile persoana vãtãmatã care s-a constituit parte civilã sau pentru care s-a pornit din oficiu acţiunea civilã în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusã la instanta civilã se suspenda.
Persoana vãtãmatã care a pornit acţiunea în fata instanţei civile poate sa pãrãseascã aceasta instanta şi sa se adreseze organului de urmãrire penalã sau instanţei de judecata, dacã punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost dupã suspendare. Pãrãsirea instanţei civile nu poate avea loc dacã aceasta a pronunţat o hotãrîre chiar nedefinitiva.
ART. 20
Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile
Persoana vãtãmatã constituitã parte civilã în procesul penal poate sa porneascã acţiunea în fata instanţei civile, dacã instanta penalã, prin hotãrîrea rãmasã definitiva, a lãsat nesolutionata acţiunea civilã.
În cazurile în care acţiunea civilã a fost exercitatã din oficiu, dacã se constata din probe noi ca paguba nu a fost integrat reparatã, diferenţa poate fi cerutã pe calea unei acţiuni la instanta civilã.
De asemenea, persoana vãtãmatã se poate adresa cu acţiune la instanta civilã, pentru repararea pagubelor care s-au nãscut ori s-au descoperit dupã pronunţarea hotãrîrii penale de prima instanta.
ART. 21
Exercitarea acţiunii civile de cãtre sau fata de succesori
Acţiunea civilã rãmîne în competenta instanţei penale în caz de deces al uneia din pãrţi, introducîndu-se în cauza moştenitorii acesteia.
Dacã una din pãrţi este o persoana juridicã, în caz de reorganizare a acesteia, se introduce în cauza organizaţia succesoare în drepturi, iar în caz de desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauza lichidatorii.
ART. 22
Autoritatea hotãrîrii penale în civil şi efectele hotãrîrii civile şi penale
Hotãrîrea definitiva a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în fata instanţei civile care judeca acţiunea civilã, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o şi a vinovatiei acesteia.
Hotãrîrea definitiva a instanţei civile prin care a fost soluţionatã acţiunea civilã nu are autoritate de lucru judecat în fata organului de urmãrire penalã şi a instanţei penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savirsit-o şi a vinovatiei acesteia.

Secţiunea III
Pãrţile în procesul penal

ART. 23
Inculpatul
Persoana impotriva cãreia s-a pus în mişcare acţiunea penalã este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat.
ART. 24
Alte pãrţi în procesul penal
Persoana care a suferit prin fapta penalã o vãtãmare fizica, morala sau materialã, dacã participa în procesul penal, se numeşte parte vãtãmatã.
Persoana vãtãmatã care exercita acţiunea civilã în cadrul procesului penal se numeşte parte civilã.
Persoana chematã în procesul penal sa rãspundã, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numeşte parte responsabilã civilmente.

Titlul II
Competenta

CAP. 1
Felurile competentei

Secţiunea I
Competenta dupã materie şi dupã calitatea persoanei

ART. 25
Competenta judecãtoriei
Judecãtoria judeca în prima instanta toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenta altor instanţe.
ART. 26
Competenta tribunalului militar de mare unitate
Tribunalul militar de mare unitate judeca în prima instanta:
1) infracţiunile sãvîrşite de militari pînã la gradul de cãpitan inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenta altor instanţe;
2) urmãtoarele infracţiuni sãvîrşite de civili:
a) infracţiunile contra securitãţii statului, cu excepţia celor date în competenta tribunalului militar teritorial;
b) infracţiunile contra bunurilor aflate în administrarea sau folosinta forţelor armate;
c) infracţiunile prevãzute în art. 348-354, din Codul penal;
3. infracţiunile sãvîrşite în legatura cu serviciul de cãtre angajaţii civili din forţele armate şi din Ministerul de Interne, cu excepţia celor date prin lege în competenta altor instanţe.
ART. 27
Competenta tribunalului judeţean
Tribunalul judeţean:
1. judeca în prima instanta:
a) infracţiunile prevãzute de Codul penal în articolele 174-177, 179, 183, 189-191, 211, 212, 218, 219 alin. 3 şi 4, 223 alin. 2 şi 3, 224 alin. 2 şi 3, 225, 226, 229 alin. 2 şi 3, 231 alin. 2-4, 232 alin. 2-4, 236, 248 alin. 2, 249 alin. 2, 251, 252, 254, 255, 257, 266, 268, 270, 273 alin. 2, 274 alin. 2, 275 alin. 3, 276, 282-285, 298-302, 317, 323 şi 329;
b) infracţiunile sãvîrşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane;
c) infracţiunile contra pãcii şi omenirii prevãzute de Codul penal în art. 356-361, sãvîrşite de civili;
d) infracţiunile sãvîrşite de judecãtorii de la judecãtorii, de personalul operativ al procuraturilor locale, de notarii de stat, precum şi infracţiunile sãvîrşite de asesorii populari în timpul cît funcţioneazã la judecãtorii;
2. judeca, ca instanta de recurs, recursurile impotriva hotãrîrilor penale pronunţate de judecãtorii;
3. soluţioneazã conflictele de competenta ivite între judecãtorii.
ART. 28
Competenta tribunalului militar teritorial
Tribunalul militar teritorial:
1. judeca în prima instanta:
a) infracţiunile sãvîrşite de ofiţerii superiori, cu excepţia celor date prin lege în competenta altor instanţe;
b) infracţiunile sãvîrşite de militari pînã la gradul de cãpitan inclusiv sau de civili, prevãzute de Codul penal în articolele 155-165 şi 167;
c) infracţiunile contra pãcii şi omenirii prevãzute în Codul penal în art. 356-361, sãvîrşite de militari;
d) infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a şi b, sãvîrşite de militari pînã la gradul de cãpitan inclusiv, ori sãvîrşite în legatura cu serviciul de cãtre angajaţii civili din Ministerul Forţelor Armate din Ministerul Afacerilor Interne ori din Consiliul Securitãţii Statului;
e) infracţiunile sãvîrşite de judecãtorii tribunalelor militare de mare unitate, de personalul operativ din unitãţile procuraturilor militare, precum şi infracţiunile sãvîrşite de asesori în timpul cît funcţioneazã la tribunalele militare de mare unitate;
f) infracţiunile menţionate în art. 26 pct. 2 lit. a, sãvîrşite de persoanele prevãzute în art. 27 pct. 1 lit. d;
g) infracţiunile prevãzute în art. 279 alin. 3 lit. a şi b şi în art. 280 din Codul penal, dacã au avut ca obiect cantitãţi mari sau importante de arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive, precum şi infracţiunea de contrabanda, dacã a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;
2. judeca, ca instanta de recurs, recursurile impotriva hotãrîrilor pronunţate de tribunalele militare de mare unitate;
3. soluţioneazã conflictele de competenta ivite între tribunalele militare de mare unitate.
ART. 29
Competenta Tribunalului Suprem
Tribunalul Suprem:
1. judeca în prima instanta:
a) infracţiunile sãvîrşite de generali, amirali şi maresali;
b) infracţiunile sãvîrşite de judecãtori şi de personalul operativ al procuraturilor, alţii decît cei arãtaţi în art. 27 pct. 1 lit. d şi în art. 28 pct. 1 lit. e, precum şi infracţiunile sãvîrşite de cãtre asesori în timpul cît funcţioneazã la tribunalele judeţene şi la tribunalele militare teritoriale;
c) alte cauze date prin lege în competenta sa;
2. judeca, ca instanta de recurs, recursurile impotriva hotãrîrilor penale pronunţate în prima instanta de tribunalele judeţene, de tribunalele militare teritoriale, precum şi de secţia penalã sau militarã a Tribunalului Suprem;
3. judeca, ca instanta care exercita controlul general, recursurile extraordinare impotriva hotãrîrilor penale definitive;
4. soluţioneazã;
a) conflictele de competente în cazurile în care Tribunalul Suprem este instanta superioarã comuna, precum şi cazurile cînd cursul justiţiei este întrerupt;
b) cererile de strãmutare.

Secţiunea II
Competenta teritorialã

ART. 30
Competenta pentru infracţiunile sãvîrşite în ţara
Competenta dupã teritoriu este determinata de:
a) locul unde a fost sãvîrşitã infracţiunea;
b) locul unde a fost prins fãptuitorul;
c) locul unde locuieşte fãptuitorul;
d) locul unde locuieşte persoana vãtãmatã.
Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a carei raza teritorialã s-a efectuat urmãrirea penalã.
Cînd urmãrirea penalã se efectueazã de cãtre un organ central sau judeţean, procurorul prin rechizitoriul de trimitere în judecata satabileste cãreia dintre instanţele prevãzute în alin. 1 îi revine competenta de a judeca, ţinînd seama ca, în raport cu împrejurãrile cauzei, sa fie asigurata buna desfãşurare a procesului penal.
Prin "locul sãvîrşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfãşurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
ART. 31
Competenta pentru infracţiunile sãvîrşite în strãinãtate
Infracţiunile sãvîrşite în afarã teritoriului tarii se judeca, dupã caz, de cãtre instanţele civile sau militare din municipiul Bucureşti, iar dacã fapta este de competenta judecãtoriei, se judeca de Judecãtoria sectorului 2 din municipiul Bucureşti.
Infracţiunea sãvîrşitã pe o nava este de competenta instanţei în a carei raza teritorialã se afla primul port roman în care ancoreaza nava.
Infracţiunea sãvîrşitã pe o aeronava este de competenta instanţei în a carei raza teritorialã se afla primul loc de aterizare pe teritoriul roman.
Dacã nava nu ancoreaza într-un port roman sau dacã aeronava nu aterizeaza pe teritoriul roman, competenta este cea prevãzutã în alin. 1.

Secţiunea III
Competenta în caz de indivizibilitate şi conexitate

ART. 32
Reunirea cauzelor
În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanta, dacã are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi faptuitorii, se efectueazã de aceeaşi instanta.
ART. 33
Cazurile de indivizibilitate
Este indivizibilitate:
a) cînd la sãvîrşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;
b) cînd doua sau mai multe infracţiuni au fost sãvîrşite prin acelaşi act;
c) în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri cînd doua sau mai multe acte materiale alcãtuiesc o singura infracţiune.
ART. 34
Cazurile de conexitate
Este conexitate:
a) cînd doua sau mai multe infracţiuni sînt sãvîrşite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreunã, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;
b) cînd doua sau mai multe infracţiuni sînt sãvîrşite în timp ori în loc diferit, dupã o prealabilã înţelegere între infractori;
c) cînd o infracţiune este sãvîrşitã pentru a pregati, a înlesni sau ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este sãvîrşitã pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la rãspundere penalã a fãptuitorului altei infracţiuni;
d) cînd între doua sau mai multe infracţiuni exista legatura şi reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiţiei.
ART. 35
Competenta în caz de indivizibilitate sau conexitate
În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacã competenta în raport cu diferiţii fãptuitori ori diferite fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenta de a judeca toate faptele şi pe toţi faptuitorii revine instanţei mai întîi sesizate, iar dacã competenta dupã natura faptelor sau dupã calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
Dacã dintre instanţe una este civilã, iar alta militarã, competenta revine instanţei militare.
Dacã instanta civilã este superioarã în grad, competenta revine instanţei militare echivalente în grad cu instanta civilã.
Competenta de a judeca cauzele reunite rãmîne dobindita instanţei, chiar dacã pentru fapta sau pentru fãptuitorul care a determinat competenta acestei instanţe s-a dispus încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.
Tãinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sînt de competenta instanţei care judeca infracţiunea în care aceasta se referã.
ART. 36
Instanta competenta va hotãrî reunirea cauzelor
Reunirea cauzelor se hotãrãşte de instanta cãreia îi revine competenta de judecata, potrivit dispoziţiilor art. 35.
În cazul prevãzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotãrãşte de instanta civilã, care trimite dosarul instanţei militare cãreia îi revine competenta.
ART. 37
Cazuri speciale
În cazurile de indivizibilitate prevãzute în art. 33 lit. a şi b, precum şi în cele de conexitate, cauzele sînt reunite dacã ele se afla în fata primei instanţe de judecata, chiar dupã casare cu trimitere.
Cauzele se reunesc şi la instanţele de recurs de acelaşi grad, dacã se afla în acelaşi stadiu de judecata.
În cazul de indivizibilitate prevãzut în art. 33 lit. c, cauzele trebuie sa fie reunite întotdeauna.
ART. 38
Disjungerea
În cazul de indivizibilitate prevãzut în art. 33 lit. a, precum şi în toate cazurile de conexitate, instanta poate dispune, în interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni sa se facã separat.

Secţiunea IV
Dispoziţii comune

ART. 39
Excepţii de necompetentã
Excepţia de necompetentã materialã şi cea de necompetentã dupã calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, pînã la pronunţarea hotãrîrii definitive.
Excepţia de necompetentã teritorialã poate fi ridicatã numai pînã la citirea actului de sesizare în fata primei instanţe de judecata.
Excepţiile de necompetentã pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre pãrţi, sau puse în discuţia pãrţilor din oficiu.
ART. 40
Competenta în caz de schimbare a calitãţii inculpatului
Cînd competenta instanţei este determinata de calitatea inculpatului, instanta rãmîne competenta a judeca chiar dacã inculpatul, dupã sãvîrşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile cînd:
a) fapta are legatura cu atribuţiile de serviciu ale fãptuitorului;
b) s-a dat o hotãrîre în prima instanta.
Dobindirea calitãţii dupã sãvîrşirea infracţiunii nu determina schimbarea competentei.
ART. 41
Competenta în caz de schimbare a încadrãrii juridice sau a calificãrii
Instanta sesizatã cu judecarea unei infracţiuni rãmîne competenta a o judeca chiar dacã constata, dupã efectuarea cererii judecãtoreşti, ca infracţiunea este de competenta instanţei inferioare.
Schimbarea calificãrii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecãrii cauzei, nu atrage incompetenta instanţei de judecata, afarã de cazul cînd prin acea lege s-ar dispune altfel.
ART. 42
Declinarea de competenta
Instanta de judecata care îşi declina competenta trimite dosarul instanţei de judecata arãtatã ca fiind competenta prin hotãrîrea de declinare.
Dacã declinarea a fost determinata de competenta materialã sau dupã calitatea persoanei, instanta cãreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine mãsurile dispuse de instanta desesizata.
În cazul declinarii pentru necompetentã teritorialã, actele îndeplinite ori mãsurile dispuse se menţin.
Hotãrîrea de declinare a competentei nu este supusã recursului.
ART. 43
Conflictul de competenta
Cînd doua sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauza ori îşi declina competenta, conflictului pozitiv sau negativ de competenta se soluţioneazã de instanta ierarhic superioarã comuna.
Cînd conflictul de competenta se iveşte între o instanta civilã şi una militarã, soluţionarea conflictului este de competenta Tribunalului Suprem.
Instanta ierarhic superioarã comuna este sesizatã, în caz de conflict pozitiv, de cãtre instanta care s-a declarat cea din urma competenta, iar în caz de conflict negativ, de cãtre instanta care şi-a declinat cea din urma competenta.
În toate cazurile, sesizarea se poate face şi de procuror sau de pãrţi.
Pînã la soluţionarea conflictului pozitiv de competenta judecata se suspenda.
Instanta care şi-a declinat competenta ori s-a declarat competenta cea din urma ia mãsurile şi efectueazã actele ce reclama urgenta.
Instanta ierarhic superioarã comuna hotãrãşte asupra conflictului de competenta cu citarea pãrţilor.
Cînd instanta sesizatã cu soluţionarea conflictului de competenta constata ca acea cauza este de competenta altei instanţe decît cele între care a intervenit conflictul şi fata de care nu este instanta superioarã comuna, trimite dosarul Tribunalului Suprem pentru stabilirea competentei.
Instanta cãreia i s-a trimis cauza prin hotãrîrea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetentã, afarã de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezulta din completarea cercetãrii judecãtoreşti, se constata ca fapta constituie o infracţiune data prin lege în competenta altei instanţe.
Instanta cãreia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzãtor dispoziţiilor art. 42 alin. 2.
ART. 44
Chestiuni prealabile
Instanta penalã este competenta sa judece orice chestiune prealabilã de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacã prin natura ei acea chestiune este de competenta altei instanţe.
Chestiunea prealabilã se judeca de cãtre instanta penalã, potrivit regulilor şi mijloacelor de proba privitoare la materia cãreia îi aparţine acea chestiune.
Hotãrîrea definitiva a instanţei civile, asupra unei împrejurãri ce constituie o chestiune prealabilã în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fata instanţei penale.
ART. 45
Dispoziţiile care aplica la urmãrirea penalã
Dispoziţiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 şi 44 se aplica în mod corespunzãtor şi în cursul urmãririi penale.
Cînd nici unul din locurile arãtate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competenta revine organului de urmãrire penalã care a fost mai întîi sesizat.
În caz de sesizãri simultante, precaderea se stabileşte în ordinea enumerãrii de la art. 30 alin. 1.
Dacã în raport cu vreunul din criteriile arãtate în art. 30 alin. 1 sînt competente mai multe organe de urmãrire penale, competenta revine organului care a fost mai întîi sesizat.
Urmãrirea penalã a infracţiunilor sãvîrşite în condiţiile prevãzute în art. 31 se efectueazã de cãtre organul de urmãrire penalã din raza teritorialã a instanţei competente sa judece cauza.
Conflictul de competenta între doi sau mai mulţi procurori se rezolva de cãtre procurorul superior comun acestora. Cînd conflictul se iveşte între doua sau mai multe organe de cercetare penalã, competenta se stabileşte de cãtre procurorul care exercita supravegherea asupra activitãţii de cercetare penalã a acestor organe.

CAP. 2
Incompatibilitatea şi strãmutarea

Secţiunea I
Incompatibilitatea

ART. 46
Rudenia între judecãtori
Judecãtorii şi asesorii care sînt soţi sau rude apropiate între ei nu pot face parte din acelaşi complet de judecata.
ART. 47
Judecãtor care s-a pronunţat anterior
Judecãtorul sau asesorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleaşi cauze într-o instanta superioarã, sau la judecarea cauzei dupã casare cu trimitere.
De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecãtorul sau asesorul care şi-a exprimat anterior pãrerea cu privire la soluţia care ar putea fi data în acea cauza.
ART. 48
Alte cauze de incompatibilitate
Judecãtorul sau asesorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacã în cauza respectiva:
a) a pus în mişcare acţiunea penalã, a emis mandatul de arestare, a dispus trimiterea în judecata, sau a pus concluzii în fond în calitate de procuror la instanta de judecata;
b) a fost reprezentant sau apãrãtor al vreuneia dintre pãrţi;
c) a fost expert sau martor;
d) exista împrejurãri din care rezulta ca este interesat sub orice forma, el, soţul sau vreo ruda apropiatã.
ART. 49
Incompatibilitatea procurorului, grefierului şi a organului de cercetare penalã
Dispoziţiile art. 46 se aplica procurorului şi grefierului de şedinţa, cînd cauza de incompatibilitate exista între ei sau între vreunul dintre ei şi unul dintre membrii completului de judecata.
Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevãzute în art. 48 lit. b, c şi d se aplica procurorului, persoanei care efectueazã cercetarea penalã şi grefierul de şedinţa.
Procurorul care a participat ca judecãtor la soluţionarea cauzei în prima instanta nu poate pune concluzii la judecarea ei în recurs.
Persoana care a efectuat urmãrirea penalã este incompatibilã sa procedeze la completarea sau refacerea acesteia, cînd completarea sau refacerea este dispusã de instanta.
ART. 50
Abţinerea
Persoana incompatibilã este obligatã sa declare, dupã caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supravegheazã cercetarea penalã sau procurorului ierarhic superior, ca se abţine de a participa la procesul penal, cu arãtarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.
Declaraţia de abţinere se face de îndatã ce persoana obligatã la aceasta a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate.
ART. 51
Recuzarea
În cazul în care persoana incompatibilã nu a fãcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzata atît în cursul urmãririi penale cît şi în cursul judecaţii, de oricare dintre pãrţi, de îndatã ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate.
Recuzarea se formuleazã oral sau scris, cu arãtarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzãrii.
ART. 52
Procedura de soluţionare în cursul judecaţii
Abţinerea sau recuzarea judecãtorului, asesorului, procurorului sau grefierului se soluţioneazã de un alt complet, în şedinţa secreta, fãrã participarea celui ce declara ca se abţine sau este recuzat.
Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndatã, ascultindu-se procurorul cînd este prezent în instanta, iar dacã se gãseşte necesar, şi pãrţile, precum şi persoana care se abţine sau a carei recuzare se cere.
Cînd abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevãzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanta, admitind recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arãtate în mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.
În caz de admitere a abtinerii sau a recuzãrii, se va stabili în ce mãsura actele îndeplinite ori mãsurile dispuse se menţin.
Abţinerea sau recuzarea care priveşte intreaga instanta se soluţioneazã de instanta ierarhic superioarã. Aceasta, în cazul cînd gãseşte întemeiata abţinerea sau recuzarea, desemneazã pentru judecarea cauzei o instanta egala în grad cu instanta în fata cãreia s-a produs abţinerea sau recuzarea.
Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sînt supuse nici unei cai de atac.
ART. 53
Procedura de soluţionare în cursul urmãririi penale
În cursul urmãririi penale, asupra abtinerii sau recuzãrii se pronunţa procurorul care supravegheazã cercetarea penalã sau procurorul ierarhic superior.
Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueazã cercetarea penalã se adreseazã fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresatã persoanei care efectueazã cercetarea penalã, aceasta este obligatã sa o înainteze împreunã cu lãmuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fãrã a întrerupe cursul cercetãrii penale.
Procurorul este obligat sa soluţioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanta.
Cererea de recuzare care priveşte pe procuror se soluţioneazã în acelaşi termen şi în aceleaşi condiţii de procurorul ierarhic superior.
Abţinerea se soluţioneazã potrivit dispoziţiilor din alin. 3 şi 4, care se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 54
Incompatibilitatea expertului şi interpretului
Dispoziţiile art. 48, 50, 51, 52 şi 53 se aplica în mod corespunzãtor expertului şi interpretului.
Calitatea de expert este incompatibilã cu aceea de martor în aceeaşi cauza. Calitatea de martor are intiietate.
Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeaşi cauza nu constituie un motiv de recuzare.

Secţiunea II
Strãmutarea judecãrii cauzei penale

ART. 55
Temeiul strãmutãrii
Tribunalul Suprem stramuta judecarea unei cauze de la instanta competenta la o alta instanta egala în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strãmutare, considera ca prin aceasta se asigura desfãşurarea normalã a procesului.
Strãmutarea poate fi cerutã de partea interesatã, de procuror sau de ministru justiţiei.
ART. 56
Cererea şi efectele ei
Cererea de strãmutare se adreseazã Tribunalului Suprem şi trebuie motivatã. Înscrisurile pe care se sprijinã cererea se alãturã la aceasta, cînd sînt deţinute de partea care cere strãmutarea.
În cerere se face menţiune dacã în cauza se gãsesc arestaţi.
Suspendarea judecãrii cauzei poate fi dispusã de preşedintele Tribunalului Suprem la primirea cererii, sau de cãtre Tribunalul Suprem dupã ce aceasta a fost investit.
Cererea facuta de ministrul justiţiei sau de procurorul general suspenda de drept judecarea cauzei.
ART. 57
Procedura de informare
Preşedintele Tribunalului Suprem cere, pentru lãmurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei strãmutare se cere, comunicindu-i totodatã termenul fixat pentru judecarea cererii de strãmutare.
Cînd Tribunalul Suprem este instanta ierarhic superioarã, informaţiile se cer Ministerului Justiţiei.
În cazul introducerii unei noi cereri de strãmutare cu privire la aceeaşi cauza, cererea de informaţii este facultativã.
ART. 58
Înştiinţarea pãrţilor
Preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia mãsuri pentru încunoştinţarea pãrţilor despre introducerea cererii de strãmutare, despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, cu menţiunea ca pãrţile pot trimite memorii şi se pot prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii.
În informaţiile trimise Tribunalului Suprem se face menţiunea expresã despre efectuarea încunoştinţãrilor, atasindu-se şi dovezile de comunicarea a acestora.
Cînd în cauza a carei strãmutare se cere sînt arestaţi, preşedintele dispune desemnarea unui apãrãtor din oficiu.
ART. 59
Examinarea cererii
Examinarea cererii de strãmutare se face în şedinţa secreta.
Cînd pãrţile se înfãţişeazã, se asculta şi concluziile acestora.
ART. 60
Soluţionarea cererii
Tribunalul Suprem dispune, fãrã arãtarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii.
În cazul în care gãseşte cererea intemeiata, dispune strãmutarea judecãrii cauzei, hotarind totodatã în ce mãsura actele îndeplinite în fata instanţei de la care s-a stramutat cauza se menţine.
Aceasta instanta va fi instiintata de îndatã despre admiterea cererii de strãmutare.
Dacã instanta la care se afla cauza a carei strãmutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotãrîrea pronunţatã este desfiintata prin efectul admiterii cererii de strãmutare.
ART. 61
Repetarea cererii
Strãmutarea cauzei nu poate fi cerutã din nou, afarã de cazul cînd noua cerere se întemeiazã pe împrejurãri necunoscute Tribunalului Suprem la soluţionarea cererii anterioare sau ivite dupã aceasta.

Titlul III
Probele şi mijloacele de proba

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 62
Lãmurirea cauzei prin probe
În vederea aflarii adevãrului, organul de urmãrire penalã şi instanta de judecata sînt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe.
ART. 63
Probele şi aprecierea lor
Constituie proba orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistentei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a savirsit-o şi la cunoaşterea împrejurãrilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Probele nu au valoare mai dinainte stabilitã. Aprecierea fiecãrei probe se face de organul de urmãrire penalã şi de instanta de judecata potrivit convingerii lor, formatã în urma examinãrii tuturor probelor administrate şi conducindu-se dupã constiinta lor juridicã socialistã.
ART. 64
Mijloacele de proba
Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sînt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile partii vãtãmate, ale partii civile şi ale partii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, mijloacele materiale de proba, constatãrile tehnico-ştiinţifice, constatãrile medico-legale şi expertizele.
ART. 65
Sarcina administrãrii probelor
Sarcina administrãrii probelor în procesul penal revine organului de urmãrire penalã şi instanţei de judecata.
La cererea organului de urmãrire penalã ori a instanţei de judecata, orice persoana care cunoaşte vreo proba sau deţine vreun mijloc de proba este obligatã sa le aducã la cunostinta sau sa le înfãţişeze.
ART. 66
Prezumţia de nevinovatie
Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa.
În cazul cînd exista probe de vinovãţie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.
ART. 67
Concludenta şi utilitatea probei
În cursul procesului penal pãrţile pot propune probe şi cere administrarea lor.
Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsã, dacã proba este concludenta şi utila.
Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.
ART. 68
Interzicerea mijloacelor de constringere
Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţãri ori alte mijloace de constringere, precum şi promisiuni sau indemnuri, în scopul de a se obţine probe.
De asemenea, este oprit a determina o persoana sa savirseasca sau sa continue sãvîrşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

CAP. 2
Mijloacele de proba

Secţiunea I
Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului

ART. 69
Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului
Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului fãcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevãrului, numai în mãsura în care sînt coroborate cu fapte şi împrejurãri ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza.
ART. 70
Întrebãri şi lãmuriri prealabile
Invinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data şi locul naşterii, numele şi prenumele pãrinţilor, cetãţenie, studii, situaţia militarã, loc de munca, ocupaţie, adresa, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.
Învinuitului sau inculpatului i se aduce apoi la cunostinta fapta care formeazã obiectul cauzei şi i se pune în vedere sa declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i se aduce în legatura cu aceasta.
Organul de urmãrire penalã, înainte de a-l asculta pe invinuit, cere acestuia sa dea o declaraţie scrisã personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.
ART. 71
Modul de ascultare
Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.
În cursul urmãririi penale, dacã sînt mai mulţi învinuiţi sau inculpati, fiecare este ascultat fãrã sa fie de fata ceilalţi.
Invinuitul sau inculpatul este mai lãsat sa declare tot ce ştie în cauza.
Ascultarea învinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauza.
Invinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisã de mai înainte, însã se poate servi de însemnãri asupra amanuntelor greu de reţinut.
ART. 72
Întrebãri cu privire la fapta
Dupã ce invinuitul sau inculpatul a fãcut declaraţia, i se pot pune întrebãri cu privire la fapta care formeazã obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce.
De asemenea, este întrebat cu privire la probele pe care înţelege sa le propunã.
ART. 73
Consemnarea declaraţiilor
Declaraţiile învinuitului sau inculpatului se consemneazã în scris.
Declaraţia scrisã se citeşte acestuia, iar dacã cere, i se da sa o citeascã. Cînd este de acord cu conţinutul ei, o semneazã pe fiecare pagina şi la sfîrşit.
Cînd invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza sa semneze, se face menţiune în declaraţia scrisã.
Declaraţia scrisã este semnatã şi de organul de urmãrire penalã care a procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de preşedintele completului de judecata şi de grefier, precum şi de interpret cînd declaraţia a fost luatã printr-un interpret.
Dacã invinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau are de fãcut completãri, rectificari sau precizãri, acestea se consemneazã şi se semneazã în condiţiile arãtate în prezentul articol.
ART. 74
Ascultarea învinuitului sau inculpatului la locul unde se afla
Ori de cîte ori invinuitul sau inculpatul se gãseşte în imposibilitatea de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata procedeazã la ascultarea acestuia la locul unde se afla.

Secţiunea II
Declaraţiile partii vãtãmate, ale partii civile şi ale partii responsabile civilmente

ART. 75
Declaraţiile celorlalte pãrţi din proces
Declaraţiile partii vãtãmate, ale partii civile şi ale partii responsabile civilmente fãcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevãrului, numai în mãsura în care sînt coroborate cu fapte sau împrejurãri ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza.
ART. 76
Explicaţii prealabile
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata are obligaţia sa cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vãtãmare prin infracţiune, precum şi persoana civilmente responsabilã.
Înainte de ascultare, persoanei vãtãmate i se pune în vedere ca poate participa în proces ca parte vãtãmatã, iar dacã a suferit o paguba materialã, ca se poate constitui parte civilã. De asemenea, i se atrage atenţia ca declaraţia de participare în proces ca parte vãtãmatã sau de constituire ca parte civilã se poate face în tot cursul urmãririi penale, iar în fata primei instanţe de judecata, pînã la citirea actului de sesizare.
ART. 77
Modul de ascultare
Ascultarea partii vãtãmate, a partii civile şi a partii responsabile civilmente se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplica în mod corespunzãtor.

Secţiunea III
Declaraţiile martorilor

ART. 78
Martorul
Persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo împrejurare de natura sa serveascã la aflarea adevãrului în procesul penal poate fi ascultat în calitate de martor.
ART. 79
Ascultarea persoanei obligate a pãstra secretul profesional
Persoana obligatã a pãstra secretul profesional nu poate fi ascultat ca martor cu privire la faptele şi împrejurãrile de care a luat cunostinta în exerciţiul profesiei, fãrã încuviinţarea persoanei sau a organizaţiei fata de care este obligatã a pãstra secretul.
Calitatea de martor are intiietate fata de calitatea de apãrãtor, cu privire la faptele şi împrejurãrile pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apãrãtor sau reprezentant al vreuneia dintre pãrţi.
ART. 80
Ascultarea soţului şi a rudelor apropiate
Soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sînt obligate sa depunã ca martori.
Organele judiciare vor aduce aceasta la cunostinta persoanelor arãtate în alineatul precedent, de îndatã ce au fost îndeplinite dispoziţiile alin. 3 din art. 84.
ART. 81
Martor minor
Minorul poate fi ascultat ca martor. Pînã la virsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenta unuia dintre pãrinţi ori a tutorelui sau a persoanei cãreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.
ART. 82
Persoana vãtãmatã
Persoana vãtãmatã poate fi ascultata ca martor, dacã nu este constituitã parte civilã sau nu participa în proces ca parte vãtãmatã.
ART. 83
Obligaţia de prezentare
Persoana chematã ca martor este obligatã sa se înfãţişeze la locul, ziua şi ora arãtatã în citaţie şi are datoria sa declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei.
ART. 84
Întrebãri prealabile
Martorul este întrebat mai întîi despre nume, prenume, etate, adresa şi ocupaţie.
În caz de indoiala asupra identitãţii martorului, aceasta se stabileşte prin orice mijloc de proba.
Martorul va fi apoi întrebat dacã este soţ sau ruda a vreuneia dintre pãrţi şi în ce raporturi se afla cu acestea, precum şi dacã a suferit vreo paguba de pe urma infracţiunii.
ART. 85
Jurãmîntul martorului
Înainte de a fi ascultat, martorul depune urmãtorul jurãmînt: "Jur ca voi spune adevãrul şi ca nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
Dupã depunerea jurãmîntului, i se pune în vedere martorului ca dacã nu va spune adevãrul, sãvîrşeşte infracţiune de mãrturie mincinoasã.
Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisã.
Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurãmînt, i se atrage însã atenţia sa spunã adevãrul.
ART. 86
Modul şi limitele ascultãrii martorului
Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arata care sînt faptele sau împrejurãrile pentru dovedirea cãrora a fost propus ca martor, cerindu-i-se sa declare tot ce ştie cu privire la acestea.
Dupã ce martorul a fãcut declaraţii, i se pot pune întrebãri cu privire la faptele şi împrejurãrile care trebuie constatate în cauza, cu privire la persoana pãrţilor, precum şi în ce mod a luat cunostinta despre cele declarate.
Dispoziţiile art. 71-74 se aplica în mod corespunzãtor şi la ascultarea martorului.

Secţiunea IV
Confruntarea

ART. 87
Obiectul confruntarii
Cînd se constata ca exista contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauza, se procedeazã la confruntarea acelor persoane, dacã acestea este necesarã pentru lãmurirea cauzei.
ART. 88
Procedura confruntarii
Persoanele confruntate sînt ascultate cu privire la faptele şi împrejurãrile în privinta cãrora declaraţiile date anterior se contrazic.
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata poate incuviinta ca persoanele confruntate sa-şi punã reciproc întrebãri.
Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemneazã în proces-verbal.

Secţiunea V
Înscrisurile

ART. 89
Mijloacele de proba scrise
Înscrisurile pot servi ca mijloace de proba, dacã în conţinutul lor se arata fapte sau împrejurãri de natura sa contribuie la aflarea adevãrului.
ART. 90
Procesul-verbal ca mijloc de proba
Procesele-verbale încheiate de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata sînt mijloace de proba.
De asemenea, sînt mijloace de proba procesele-verbale încheiate de alte organe, dacã legea prevede aceasta.
ART. 91
Cuprinsul şi forma procesului-verbal
Procesul-verbal trebuie sa cuprindã:
a) data şi locul unde este încheiat;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, cînd exista;
d) descrierea amãnunţitã a celor constatate, precum şi a mãsurilor luate;
e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referã procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
f) menţiunile prevãzute de lege pentru cazurile speciale.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina şi la sfîrşit de cel care îl încheie, precum şi de persoanele arãtate la lit. c şi e. Dacã vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se fac menţiunile despre aceasta.

Secţiunea VI
Martorii asistenţi

ART. 92
Prezenta martorilor asistenţi
Cînd legea prevede ca la efectuarea unui act procedural este necesarã prezenta unor martori asistenţi, numãrul acestora trebuie sa fie de cel puţin doi.
Nu pot fi martori asistenţi minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauza şi cei ce fac parte din aceeaşi unitate cu organul care efectueazã actul.
ART. 93
Stabilirea identitãţii martorilor asistenţi
Organul care procedeazã la efectuarea unui act procedural în prezenta martorilor asistenţi este obligat sa constate şi sa consemneze în procesul-verbal pe care îl încheie date privind identitatea martorilor asistenţi, menţionînd şi observaţiile pe care aceştia au fost invitaţi sa le facã cu privire la cele constatate şi la desfãşurarea operaţiilor la care asista.

Secţiunea VII
Mijloacele materiale de proba

ART. 94
Obiectele ca mijloc de proba
Obiectele care conţin sau poarta o urma a faptei savirsit, precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevãrului, sînt mijloace materiale de proba.
ART. 95
Corpuri delicte
Sînt de asemenea mijloace materiale de proba obiectele care au fost folosite sau au fost destinate sa serveascã la sãvîrşirea unei infracţiuni, precum şi obiectele care sînt produsul infracţiunii.

Secţiunea VIII
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri
Efectuarea perchezitiilor

ART. 96
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata are obligaţia sa ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de proba în procesul penal.
ART. 97
Predarea obiectelor şi înscrisurilor
Orice unitate a unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal sau orice persoana în posesia cãreia se afla un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de proba este obligatã sa-l prezinte şi sa-l predea sub luarea de dovada organului de urmãrire penalã sau instanţei de judecata, la cererea acestora.
Dacã organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata apreciazã ca şi o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.
Dacã obiectul sau înscrisul are caracter secret, prezentarea sau predarea se face în condiţii care sa asigure pãstrarea secretului.
ART. 98
Reţinerea şi predarea corespondentei şi a obiectelor
Organul de cercetare penalã, cu încuviinţarea procurorului, ori instanta de judecata, dacã interesul urmãririi penale sau al judecaţii cere, poate dispune ca orice unitate poştalã sau de transport sa retina şi sa predea scrisorile, telegramele şi oricare alta corespondenta, ori obiectele trimise de invinuit sau inculpat, ori adresarea acestuia fie direct, fie indirect.
Corespondenta şi obiectele ridicate care nu au legatura cu cauza se restituie destinatarului.
ART. 99
Ridicarea silitã de obiecte sau de înscrisuri
Dacã obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunãvoie, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata dispune ridicarea silitã.
În cursul judecaţii dispoziţia de ridicare silitã a obiectelor sau înscrisurilor se comunica procurorului, care ia mãsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penalã.
ART. 100
Percheziţia
Cînd persoana cãreia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun înscris din cele arãtate în art. 98 tãgãduieşte existenta sau deţinerea acestora, precum şi ori de cîte ori pentru descoperirea şi stringerea probelor este necesar, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata poate dispune efectuarea unei perchezitii.
Percheziţia poate fi domiciliara sau corporalã.
ART. 101
Încuviinţarea percheziţiei domiciliare
Organul de cercetare penalã poate face perchezitii domiciliare cu autorizaţia procurorului.
Percheziţia domiciliara se poate face fãrã autorizaţia procurorului numai dacã persoana la domiciliul cãreia urmeazã a se face percheziţia consimt în scris la aceasta.
În caz de infracţiune flagrantã, percheziţia domiciliara se efectueazã fãrã autorizaţia procurorului.
ART. 102
Percheziţia domiciliara în cursul judecaţii
Instanta poate proceda la efectuarea percheziţiei cu ocazia unei cercetãri locale.
În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de judecata de a se efectua o perchezitie se comunica procurorului, în vederea efectuãrii acesteia.
ART. 103
Timpul de efectuare a percheziţiei
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliara se pot face de organul de cercetare penalã între orele 6-20, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantã, sau cînd percheziţia urmeazã a se efectua într-un local public. Percheziţia începutã între orele 6-20 poate continua şi în timpul nopţii. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliara se pot face de procuror, şi în timpul nopţii.
ART. 104
Procedura percheziţiei
Organul judiciar care urmeazã a efectua percheziţia este obligat ca în prealabil sa se legitimeze şi, în cazurile prevãzute de lege, sa prezinte autorizaţia data de procuror.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliara se face în prezenta persoanei de la care se ridica obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectueazã percheziţia, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, avînd capacitate de exerciţiu.
Aceste operaţiuni se efectueazã de organul de cercetare penalã în prezenta unor martori asistenţi.
Cînd persoana la care se face percheziţia este reţinutã ori arestata, va fi adusã la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusã, ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, avînd capacitate de exerciţiu.
ART. 105
Efectuarea percheziţiei domiciliare
Organul judiciar care efectueazã percheziţia are dreptul sa deschidã încãperile sau alte mijloace de pãstrare în care s-ar putea gãsi obiectele sau înscrisurile cautate, dacã cel în mãsura sa le deschidã refuza aceasta.
Organul judiciar este obligat sa se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurile care au legatura cu fapta sãvîrşitã; obiectele sau înscrisurile a cãror circulaţie sau deţinere este interzisã se ridica totdeauna.
Organul judiciar trebuie sa ia mãsuri ca faptele şi împrejurãrile din viata personalã a celui la care se efectueazã percheziţia şi care nu au legatura cu cauza, sa nu devinã publice.
ART. 106
Efectuarea percheziţiei corporale
Percheziţia corporalã se efectueazã de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 alin. 1, sau de persoana desemnatã de acest organ.
Percheziţia corporalã se face numai de o persoana de acelaşi sex cu cea perchezitionata.
ART. 107
Indentificarea şi pãstrarea obiectelor
Obiectelor sau înscrisurilor se prezintã persoanei de la care sînt ridicate şi celor care asista, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de cãtre acestea spre neschimbare, dupã care se eticheteaza şi se sigileaza.
Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se impacheteaza sau se inchid, pe cît posibil laolalta, dupã care se aplica sigilii.
Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestreaza şi se lasa în pãstrare fie celui la care se afla, fie unui custode.
Probele pentru analiza se iau cel puţin în dublu şi se sigileaza. Una din probe se lasa celui de la care se ridica, iar lipsa acestuia, uneia din persoanele arãtate în art. 108 alin. final.
ART. 108
Procesul-verbal de perchezitie şi de ridicare a obiectelor şi înscrisurilor
Despre efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri se întocmeşte proces-verbal.
Procesul-verbal trebuie sa cuprindã, în afarã de menţiunile prevãzute în art. 91, şi urmãtoarele menţiuni: locul, timpul şi condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amãnunţitã, pentru a putea fi recunoscute.
În procesul-verbal se face menţiune şi despre obiectele care nu au fost ridicate, precum şi de acelea care au fost lãsate în pãstrare.
Copie de pe proces-verbal se lasa persoanei la care s-a fãcut percheziţia sau de la care s-au ridicat obiectele şi înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuieşte sau unui vecin şi, dacã este cazul, custodelui.
ART. 109
Mãsuri privind obiectele ridicate
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata dispune ca obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de proba sa fie, dupã caz, ataşate la dosar pãstrarea în alt mod.
Obiectele şi înscrisurile ridicate, care nu sînt ataşate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizeazã şi se ataşeazã la dosar.
Pînã la soluţionarea definitiva a cauzei, mijloacele materiale de proba se pãstreazã de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata la care se gãseşte dosarului.
Obiectele şi înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legatura cu cauza se restituie persoanei cãreia îi aparţin. Obiectele supuse confiscãrii nu se restituie.
Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacã nu sînt supuse confiscãrii, pot fi restituite persoanei cãreia îi aparţin, chiar înainte de soluţionarea definitiva a procesului, afarã de cazul cînd prin aceasta restituire s-ar putea stinjeni aflarea adevãrului. Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata pune în vederea persoanei cãreia i-au fost obiectele, ca este obligatã sa le pãstreze pînã la soluţionarea definitiva a cauzei.
ART. 110
Conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate
Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacã sînt dintre acelea arãtate în art. 165 alin. 2 şi dacã nu este cazul a fi restituite, se conserva sau se valorifica potrivit dispoziţiilor acelui articol.
ART. 111
Dispoziţii speciale privind organizaţiile obşteşti
Dispoziţiile din prezenta secţiune se aplica în mod corespunzãtor şi atunci cînd actele procedurale se efectueazã la o unitate a unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal, dispoziţii care se completeazã dupã cum urmeazã:
a) organul judiciar se legitimeazã şi, dupã caz, înfãţişeazã reprezentantului unitãţii autorizaţia data de procuror;
b) ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia se efectueazã în prezenta reprezentantului unitãţii;
c) atunci cînd este obligatorie prezenta martorilor asistenţi, aceştia pot face parte din personalul unitãţii;
d) copie de pe procesul-verbal se lasa reprezentantului unitãţii.

Secţiunea IX
Constatarea tehnico-ştiinţificã şi constatarea medico-legalã

ART. 112
Folosirea unor specialişti
Cînd exista pericol de dispariţie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesarã lãmurirea urgenta a unor fapte sau împrejurãri ale cauzei, organul de urmãrire penalã poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunind, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatãri tehnico-ştiinţifice.
Constatarea tehnico-ştiinţificã se efectueazã, de regula, de cãtre specialişti sau tehnicieni care funcţioneazã în cadrul ori pe lîngã instituţia de care aparţine organul de urmãrire penalã. Ea poate fi efectuatã şi de cãtre specialişti sau tehnicieni care funcţioneazã în cadrul altor organe.
ART. 113
Obiectul şi materialul constatãrii tehnico-ştiinţifice
Organul de urmãrire penalã care dispune efectuarea constatãrii tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formuleazã întrebãrile la care trebuie sa se rãspundã şi termenul în care urmeazã a fi efectuatã lucrarea.
Constatarea tehnico-ştiinţificã se efectueazã asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de cãtre organul de urmãrire penalã. Celui însãrcinat cu efectuarea constatãrii nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmãrire penalã sau de organ de control.
Specialistul sau tehnicianul însãrcinat cu efectuarea lucrãrii, dacã socoteşte ca materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sînt insuficiente, comunica aceasta organului de urmãrire penalã, în vederea completãrii lor.
ART. 114
Constatarea medico-legalã
În caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaşte ori este suspecta, sau cînd este necesarã o examinare corporalã asupra învinuitului ori persoanei vãtãmate pentru a constata pe corpul acestora existenta urmelor infracţiunii, organul de urmãrire penalã dispune efectuarea unei constatãri medico-legale şi cere organului medico-legal, cãruia îi revine competenta potrivit legii, sa efectueze aceasta constatare.
Exhumarea în vederea constatãrii cauzelor morţii se face numai cu încuviinţarea procurorului.
ART. 115
Raportul de constatare tehnico-ştiinţificã sau medico-legalã
Operaţiile şi concluziile constatãrii tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se consemneazã într-un raport.
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea oricãreia dintre pãrţi, dacã apreciazã ca raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise, dispune refacerea sau completarea constatãrii tehnico-ştiinţifice ori medico-legale sau efectuarea unei expertize.
Cînd refacerea sau completarea constatãrii tehnico-ştiinţifice ori medico-legal este dispusã de instanta de judecata, raportul se trimite procurorului, pentru ca aceasta sa ia mãsuri în vederea completãrii sau refacerii lui.

Secţiunea X
Expertizele

ART. 116
Ordonarea efectuãrii expertizei
Cînd pentru lãmurirea unor fapte sau împrejurãri ale cauzei, în vederea aflarii adevãrului, sînt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmãrire penalã ori instanta de judecata dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.
ART. 117
Expertiza obligatorie
Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci cînd organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata are indoiala asupra stãrii psihice a învinuitului sau inculpatului.
Expertiza în aceste cazuri se efectueazã în instituţii sanitare de specialitate. În vederea efectuãrii expertizei, organul de cercetare penalã cu aprobarea procurorului sau instanţei de judecata dispune internarea învinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta mãsura este executorie şi se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de militie.
De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele morţii, dacã nu s-a întocmit un raport medico-legal.
ART. 118
Procedura expertizei
Expertiza se efectueazã potrivit dispoziţiilor din prezentul cod, afarã de cazul cînd prin lege se dispune altfel. Dispoziţiile art. 113 se aplica în mod corespunzãtor.
Expertul este numit de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata, cu excepţia expertizei prevãzute în art. 119 alin. 2.
Fiecare dintre pãrţi are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei.
ART. 119
Experţi oficiali
Dacã exista experţi medico-legali sau experţi oficiali în specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o alta persoana, decît dacã împrejurãri deosebite ar cere aceasta.
Cînd expertiza urmeazã sa fie efectuatã de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmãrire penalã ori instanta de judecata se adreseazã acestora pentru efectuarea expertizei.
Cînd serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau sa-şi dea pãrerea şi specialişti de la alte instituţii, poate folosi asistenta sau avizul acestora.
ART. 120
Lãmuriri date expertului şi pãrţilor
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata, cînd dispune efectuarea unei expertize, fixeazã un termen la care sînt chemate pãrţile, precum şi expertul, dacã acesta a fost desemnat de organul de urmãrire penalã sau de instanta.
La termenul fixat se aduce la cunostinta pãrţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebãrile la care expertul trebuie sa rãspundã şi li se pune în vedere ca au dreptul sa facã observaţii cu privire la aceste întrebãri şi ca pot cere modificarea sau completarea lor.
Pãrţile mai sînt incunostintate ca au dreptul sa ceara numirea şi a cîte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sa participe la efectuarea expertizei.
Dupã examinarea obiectiilor şi cererilor fãcute de pãrţi şi expert, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata pune în vedere expertului termenul în care urmeazã a fi efectuatã expertiza, incunostintindu-l totodatã dacã la efectuarea acesteia urmeazã sa participe pãrţile.
Dispoziţiile alin. 3 şi 4 nu se aplica în cazul expertizei prevãzute în art. 119 alin. 2.
ART. 121
Drepturile expertului
Expertul are dreptul sa ia cunostinta de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmãririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de urmãrire.
Expertul poate cere lãmuriri organului de urmãrire penalã sau instanţei de judecata cu privire la anumite fapte ori împrejurãri ale cauzei.
Pãrţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata, pot da expertului explicaţiile necesare.
ART. 122
Raportul de expertiza
Dupã efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris.
Cînd sînt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiza. Dacã sînt deosebiri de pãreri, opiniile separate sînt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexa.
Raportul de expertiza se depune la organul de urmãrire penalã sau la instanta de judecata care a dispus efectuarea expertizei.
ART. 123
Conţinutul raportului
Raportul de expertiza cuprinde:
a) partea introductivã, în care se arata organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata care a dispus efectuarea expertizei, data şi locul unde a fost efectuatã, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia şi întrebãrile la care expertul urma sa rãspundã, materialul pe baza cãruia expertiza a fost efectuatã şi dacã pãrţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
b) descrierea în amãnunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile pãrţilor, precum şi analiza acestora obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de expert;
c) concluziile, care cuprind rãspunsurile la întrebãrile puse şi pãrerea expertului asupra obiectului expertizei.
ART. 124
Suplimentul de expertiza
Cînd organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de cãtre acelaşi expert, fie de cãtre altul.
De asemenea, cînd se socoteşte necesar, se cer expertului lãmuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiza. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.
Lãmuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.
ART. 125
Efectuarea unei noi expertize
Dacã organul de urmãrirea penalã sau instanta de judecata are îndoieli cu privire la exercitarea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize.
ART. 126
Lãmuriri cerute la institutul de emisiune
În cazurile privitoare la infracţiunea de falsificare de moneda sau de alte valori, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata poate cere lãmuriri institutului de emisiune.
ART. 127
Prezentarea scriptelor de comparatie
În cauzele privind infracţiuni de fals în înscrisuri, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata poate ordonã sa fie prezente scripte de comparatie.
Dacã scriptele se gãsesc în depozite publice, autoritãţile în drept sînt obligate a le elibera.
Dacã scriptele se gãsesc la un particular care nu este soţ sau ruda apropiatã cu invinuitul sau inculpatul, organul de urmãrire penalã ori instanta de judecata îi pune în vedere sa le prezinte.
Scriptele de comparatie trebuie vizate de organul de urmãrire penalã sau de preşedintele completului de judecata şi semnate de acel care le prezintã.
Organul de urmãrire penalã ori instanta de judecata poate dispune ca invinuitul sau inculpatul sa prezinte o piesa scrisã cu mina sa, ori scrie dupã dictarea ce i s-ar face.
Dacã invinuitul sau inculpatul refuza, se face menţiune în procesul-verbal.

Secţiunea XI
Folosirea interpretilor

ART. 128
Cazurile şi procedura de folosire a interpretilor
Cînd una din pãrţi sau o alta persoana care urmeazã sa fie ascultata nu cunoaşte limba romana, ori nu se poate exprima, iar organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata nu are posibilitatea de a se înţelege cu aceasta, îi asigura folosirea unui interpret. În cursul judecaţii pãrţile pot fi asistate şi de un interpret ales de ele.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplica în mod corespunzãtor şi în cazul cînd unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei prezentate în instanta sînt redactate într-o alta limba decît cea romana.
Dispoziţiile art. 83, 84, 85 se aplica în mod corespunzãtor şi interpretului.

Secţiunea XII
Cercetarea la fata locului şi reconstituirea

ART. 129
Cercetarea la fata locului
Cercetarea la fata locului se efectueazã atunci cînd este necesar sa se facã constatãri cu privire la situaţia locului sãvîrşirii infracţiunii, sa se descopere şi sa se fixeze urmele infracţiunii, sa se stabileascã poziţia şi starea mijloacelor materiale de proba şi împrejurãrile în care infracţiunea a fost sãvîrşitã.
Organul de urmãrire penalã efectueazã cercetarea la fata locului în prezenta martorilor asistenţi, afarã de cazul cînd aceasta nu este posibil. Cercetarea la fata locului se face în prezenta pãrţilor, atunci cînd este necesar. Neprezentarea pãrţilor incunostintate nu impiedica efectuarea cercetãrii.
Cînd invinuitul sau inculpatul este reţinut ori arestat, dacã nu poate fi adus la cercetare, organul de urmãrire penalã îi pune în vedere ca are dreptul sa fie reprezentat şi îi asigura, la cerere, reprezentarea.
Instanta de judecata efectueazã cercetarea la fata locului cu citarea pãrţilor şi în prezenta procurorului, cînd participarea acestuia la judecata este obligatorie.
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata poate interzice persoanelor care se afla ori vin la locul unde se efectueazã cercetarea, sa comunice între ele sau cu alte persoane, ori sa plece înainte de terminarea cercetãrii.
ART. 130
Reconstituirea
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata, dacã gãseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, poate sa procedeze la reconstituirea la fata locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost sãvîrşitã fapta.
Reconstituirea se face în prezenta învinuitului sau inculpatului. Dispoziţiile art. 129 alin. 2 se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 131
Procesul-verbal de cercetare la fata locului
Despre efectuarea cercetãrii la fata locului se încheie proces-verbal, care trebuie sa cuprindã, în afarã mentiunilor arãtate în art. 91, descrierea amãnunţitã a situaţiei locului, a urmelor gãsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stãrii celorlalte mijloace materiale de proba, astfel încît acestea sa fie redate cu precizie şi pe cît posibil cu dimensiunile respective.
În caz de reconstituire a modului în care a fost sãvîrşitã fapta, se consemneazã amãnunţit şi desfãşurarea reconstituirii.
În toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrãri, care se vizeazã şi se anexeazã la procesul-verbal.

Secţiunea XIII
Comisia rogatorie şi delegarea

ART. 132
Condiţii pentru dispunerea comisiei rogatorii
Cînd un organ de urmãrire penalã sau o instanta de judecata nu are posibilitatea sa asculte un martor, sa facã o cercetare la fata locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau sa efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmãrire penalã ori unei alte instanţe, care are posibilitatea sa le efectueze.
Punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea mãsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau mãsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.
Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanţe egale în grad.
ART. 133
Conţinutul comisiei rogatorii
Rezoluţia sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie sa conţinã toate lãmuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul cînd urmeazã sa fie ascultata o persoana, se vor arata şi întrebãrile ce trebuie sa i se punã.
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata care efectueazã comisia rogatorie poate pune şi alte întrebãri, dacã necesitatea acestora rezulta în cursul ascultãrii.
ART. 134
Drepturile pãrţilor în cazul comisiei rogatorii
Cînd comisia rogatorie s-a dispus de instanta de judecata, pãrţile pot formula în fata acesteia întrebãri, care vor fi transmise instanţei ce urmeazã a efectua comisia rogatorie.
Totodatã, oricare dintre pãrţi poate cere sa fie citata la efectuarea comisiei rogatorii.
Cînd inculpatul este arestat, instanta care urmeazã a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apãrãtor din oficiu, care îl va reprezenta.
ART. 135
Delegarea
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata poate dispune, în condiţiile arãtate în art. 132, efectuarea unui act de procedura şi prin delegare. Delegarea poate fi data numai unui organ sau unei instanţe de judecata ierarhic inferioare.
Dispoziţiile privitoare la comisia rogatorie se aplica în mod corespunzãtor şi în caz de delegare.

Titlul IV
Mãsurile preventive şi alte mãsuri procesuale

CAP. 1
Mãsurile preventive

Secţiunea I
Dispoziţii generale

ART. 136
Scopul şi categoriile mãsurilor preventive
În cazurile privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfãşurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmãrirea penalã, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua fata de acesta una din urmãtoarele mãsuri preventive:
a) reţinerea;
b) obligarea de a nu pãrãsi localitatea;
c) arestarea preventivã.
Mãsura arãtatã la lit. a poate fi luatã de organul de cercetare penalã, iar mãsurile arãtate la lit. b şi c se pot lua numai de procuror sau de instanta de judecata.
Alegerea mãsurii ce urmeazã a fi luatã se face tinindu-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sãnãtatea, virsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana fata de care se ia mãsura.
ART. 137
Cuprinsul actului prin care se ia mãsura preventivã
Actul prin care se ia mãsura preventivã trebuie sa arate fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege în care aceasta se încadreazã, pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvîrşitã şi temeiurile concrete care au determinat luarea mãsurii preventive.
ART. 138
Sesizarea procurorului pentru luarea unor mãsuri preventive
Cînd organul de cercetare penalã considera ca este cazul sa se ia vreuna din mãsurile prevãzute în art. 136 alin. 1 lit. b şi c, întocmeşte un referat motivat pe care îl înainteazã procurorului, care se pronunţa dupã ce a examinat şi dosarul cauzei.
În cazul mãsurii prevãzute în art. 136. alin. 1 lit. b, procurorul este obligat sa se pronunţe în termen de 24 de ore.
ART. 139
Înlocuirea sau revocarea mãsurilor preventive
Mãsura preventivã luatã se înlocuieşte cu alta mãsura preventivã, cînd s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea mãsurii.
Cînd nu mai exista vreun temei care sa justifice menţinerea mãsurii preventive, aceasta trebuie revocatã din oficiu sau la cerere.
În cazul cînd mãsura preventivã a fost luatã de procuror, organul de cercetare penalã are obligaţia sa-l informeze pe acesta despre schimbarea ori încetarea temeiurilor care au motivat luarea mãsurii.
Dispoziţiile alineatelor precedente se aplica chiar dacã organul judiciar urmeazã sa-şi decline competenta.
ART. 140
Încetarea de drept a mãsurilor preventive
Mãsurile preventive înceteazã de drept:
a) la expirarea termenelor prevãzute de lege sau stabilite de organele judiciare;
b) în caz de scoatere de sub urmãrire, de încetare a urmarii penale sau de încetare a procesului penal ori de achitare.
Mãsura arestãrii preventive înceteazã de drept şi atunci cînd, înainte de pronunţarea unei hotãrîri de condamnare în prima instanta, durata arestãrii a atins jumãtatea maximului pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul invinuirii, precum şi în celelalte cazuri anume prevãzute de lege.
În cazurile arãtate în alin. 1 lit. b şi alin. 2, procurorul în cursul urmãririi penale, din oficiu sau în urma informãrii organului de cercetare, ori instanta de judecata, are obligaţia sa dispunã punerea de îndatã în libertate a celui reţinut sau arestat, trimiţînd administraţiei locului de reţinere ori de deţinere copie de pe ordonanta sau dispozitiv, ori un extras cuprinzînd urmãtoarele menţiuni: datele necesare pentru indentificarea învinuitului sau inculpatului, numãrul mandatului de arestare, numãrul şi data ordonanţei sau a hotãrîrii prin care s-a dispus liberarea, precum şi temeiul legal al liberãrii.
ART. 141
Calea de atac în contra încheierii privind mãsurile preventive
Încheierea data în prima instanta prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei mãsuri preventive poate fi atacatã separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţarea pentru cei prezenţi şi de la comunicarea pentru cei lipsa.
Recursul declarat impotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei mãsuri preventive nu este suspensiv de executare.
ART. 142
Ţinerea separatã a unor categorii de infractori
În timpul reţinerii şi arestãrii, minorii se ţin separat de majori, iar femeile separat de bãrbaţi.

Secţiunea II
Reţinerea

ART. 143
Condiţiile reţinerii
Mãsura reţinerii poate fi luatã de organul de cercetare penalã fata de invinuit, dacã sînt probe sau indicii temeinice ca a savirsit o fapta prevãzutã de legea penalã.
Mãsura reţinerii se ia în cazurile prevãzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoare prevãzute de lege pentru fapta sãvîrşitã.
Sînt indicii temeinice cînd din datele existente în cauza rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efectueazã urmãrirea penalã a savirsit fapta.
ART. 144
Durata reţinerii
Mãsura reţinerii poate dura cel mult 24 de ore.
În ordonanta prin care s-a dispus reţinerea trebuie sa se menţioneze ziua şi ora la care reţinerea a început, iar în ordonanta de punere în libertate, ziua şi ora la care reţinerea a încetat.
Cînd organul de cercetare penalã considera ca este necesar a se lua mãsura arestãrii preventive, înainteazã procurorului, înãuntrul termenului prevãzut în alin. 1, un referat motivat.

Secţiunea III
Obligarea de a nu pãrãsi localitatea

ART. 145
Conţinutul mãsurii
Mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului, de procuror ori de instanta de judecata, de a nu pãrãsi localitatea în care locuieşte fãrã încuviinţarea organului care a dispus aceasta mãsura. Procurorul poate lua aceasta mãsura prin ordonanta şi numai dacã sînt îndeplinite condiţiile prevãzute în art. 143 alin. 1.
În cursul urmãririi penale, durata mãsurii prevãzute în alineatul precedent nu poate depãşi 30 de zile.
În caz de încãlcare a mãsurii aplicate se poate lua impotriva învinuitului sau inculpatului una din celelalte mãsuri preventive, dacã sînt îndeplinite condiţiile prevãzute de lege pentru luarea acelor mãsuri.

Secţiunea IV
Arestarea preventivã

§ 1. Arestarea învinuitului

ART. 146
Condiţii pentru arestarea învinuitului
Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penalã, cînd sînt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi exista în mod corespunzãtor vreunul din cazurile prevãzute în art. 148, dacã considera ca în interesul urmãririi penale este necesarã privarea de libertate a învinuitului, dispune prin ordonanta motivatã arestarea acestuia, aratind temeiurile care justifica luarea mãsurii şi fixind durata arestãrii, care nu poate depãşi 5 zile.
Totodatã, procurorul emite un mandat de arestare a învinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzãtor menţiunile arãtate în art. 151 lit. a-c, e şi j, precum şi numele şi prenumele învinuitului şi durata pentru care este dispusã arestarea acestuia.
ART. 147
Arestarea învinuitului la instanta de judecata
Instanta de judecata, în situaţiile arãtate în partea specialã, titlul II, poate dispune arestarea învinuitului în cazurile şi condiţiile prevãzute în art. 146. Cînd s-a dispus arestarea, preşedintele completului de judecata emite mandatul de arestare a învinuitului. Invinuitul arestat este trimis de îndatã procurorului împreunã cu mandatul de arestare.

§ 2. Arestarea inculpatului

ART. 148
Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului
Mãsura arestãrii inculpatului poate fi luatã dacã sînt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi numai în vreunul din urmãtoarele cazuri:
a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;
b) infracţiunea este flagrantã, iar pedeapsa închisorii prevãzutã de lege este mai mare de 3 luni;
c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmãrire sau de la judecata, ori a fãcut pregatiri pentru asemenea acte, precum şi dacã în cursul judecaţii sînt date ca inculpatul urmãreşte sa se sustragã de la executarea pedepsei;
d) sînt date suficiente ca inculpatul a încercat sa zadarniceasca aflarea adevãrului, prin influentarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;
e) inculpatul a comis din nou o infracţiune, ori exista date care justifica temerea ca va savirsi şi alte infracţiuni;
f) inculpatul este recidivist;
g) cînd exista una din circumstanţele agravante;
h) inculpatul a savirsit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mari de 2 ani, iar lãsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica.
În cazurile prevãzute la lit. c-g, mãsura arestãrii inculpatului poate fi luatã numai dacã pedeapsa închisorii prevãzutã de lege este mai mare de un an.
ART. 149
Durata arestãrii inculpatului
Durata arestãrii inculpatului nu poate depãşi o luna, afarã de cazul cînd ea este prelungitã în condiţiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului cînd arestarea a fost dispusã dupã ascultarea inculpatului, iar în cazul cînd arestarea a fost dispusã în lipsa inculpatului, termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis mandatul.
Cînd o cauza este trecutã pentru continuarea urmãririi penale de la un organ de urmãrire la altul, mandatul de arestare emis anterior rãmîne valabil. Durata arestãrii se calculeazã potrivit dispoziţiilor alineatului precedent.
Arestarea inculpatului în cursul judecaţii dureazã pînã la soluţionarea definitiva a cauzei, afarã de cazul cînd instanta dispune revocarea ei.
ART. 150
Ascultarea inculpatului
Mãsura arestãrii inculpatului poate fi luatã numai dupã ascultarea acestuia de cãtre procuror sau de cãtre instanta de judecata, afarã de cazul cînd inculpatul este dispãrut, se afla în strãinãtate, ori se sustrage de la urmãrire sau de la judecata.
În cazul prevãzut în alineatul precedent, cînd mandatul a fost emis fãrã ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.
ART. 151
Conţinutul mandatului de arestare
Dupã întocmirea ordonanţei sau hotãrîrii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, procurorul ori preşedintele completului de judecata emite de îndatã mandat de arestare.
Dacã prin aceeaşi ordonanta sau hotãrîre s-a dispus arestarea mai multor inculpati, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.
În mandatul de arestare trebuie sa se arate:
a) organul procuraturii sau instanta care a dispus luarea mãsurii arestãrii inculpatului;
b) data şi locul emiterii;
c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare;
d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevãzute în art. 70;
e) arãtarea faptei ce formeazã obiectul inculparii şi denumirea infracţiunii;
f) încadrarea juridicã a faptei şi pedeapsa prevãzutã de lege;
g) temeiurile concrete care determina arestarea;
h) ordinul de a fi arestat inculpatului;
i) indicarea locului unde urmeazã a fi deţinut cel arestat;
j) semnatura procurorului sau a preşedintelui completului de judecata.
ART. 152
Executarea mandatului
Cînd mandatul de arestare a fost emis dupã ascultarea inculpatului, procurorul sau preşedintele completului de judecata care a emis mandatul inmineaza un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îi trimite organului de militie, pentru a fi predat la locul de deţinere odatã cu arestatul.
Cînd mãsura arestãrii a fost dispusã în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se înainteazã în dublu exemplar organului de militie, pentru executare.
Organul de militie procedeazã la arestarea persoanei arãtate în mandat, cãreia îi preda un exemplar al mandatului şi o conduce în fata organului judiciar care a emis mandatul.
Dacã mandatul de arestare a fost emis de procuror, acesta menţioneazã pe mandat data prezentãrii inculpatului şi procedeazã la ascultarea acestuia, dupã care dispune prin rezoluţie asupra arestãrii inculpatului. Dacã între timp cauza a ajuns în fata instanţei de judecata, procurorul va trimite pe arestat instanţei.
Preşedintele instanţei procedeazã la ascultarea inculpatului, iar dacã acesta ridica obiecţii care necesita o rezolvare urgenta, fixeazã de îndatã termen de judecata.
Cînd mandatul de arestare a fost emis într-o cauza de competenta organelor de cercetare ale securitãţii, mandatul de arestare se poate trimite şi acestor organe, în vederea executãrii.
ART. 153
Obiecţii în ceea ce priveşte identitatea
Dacã cel arestat ridica obiecţii în contra executãrii mandatului numai în ce priveşte identitatea, este condus în fata procurorului locului unde a fost gãsit. Cînd este necesar, procurorul cere relaţii organului judiciar care a emis mandatul.
Pînã la rezolvarea obiectiilor, procurorul, dacã apreciazã ca nu exista pericol de dispariţie, dispune punerea în libertate a persoanei impotriva cãreia s-a executat mandatul.
Dacã procurorul consta ca persoana adusã nu este cea arãtatã în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacã constata ca obiecţiile sînt nefondate, dispune executarea mandatului, procedîndu-se potrivit art. 152 alin. 3 şi 4.
Despre toate acestea procurorul încheie un proces-verbal, ce se trimite organului judiciar care a emis mandatul.
ART. 154
Negasirea persoanei prevãzute în mandat
Cînd persoana prevãzutã în mandat nu a fost gasita, organul însãrcinat cu executarea încheie un proces-verbal, prin care constata aceasta şi înştiinţeazã organul judiciar care a emis mandatul, precum şi organele competente pentru darea în urmãrire.
ART. 155
Prelungirea duratei arestãrii inculpatului de cãtre procuror
Durata arestãrii inculpatului poate fi prelungitã în caz de necesitate şi numai motivat.
Prelungirea termenului privitor la durata arestãrii inculpatului poate fi dispusã de procurorul şef al unitãţii de procuratura în cadrul cãreia funcţioneazã procurorul care exercita supravegherea cercetãrii penale sau care a efectuat urmãrirea penalã. Prelungirea poate fi dispusã de trei ori, fiecare prelungire neputind depãşi o luna.
În cazul cînd mandatul de arestare a fost emis de procurorul şef al unitãţii de procuratura în cadrul cãreia se exercita supravegherea cercetãrii penale, prelungirile prevãzutã în alineatul precedent se dispun de procurorul şef al unitãţii ierarhic superioare.
Dacã mandatul de arestare a fost emis de un procuror din Procuratura Generalã, prelungirile prevãzute în alin. 2 se dispun de procurorul ierarhic superior.
ART. 156
Propunerea pentru prelungirea arestãrii
Prelungirea duratei arestãrii inculpatului se dispune pe baza propunerii motivate a organului care efectueazã cercetarea penalã.
Propunerea se înainteazã procurorului şef al unitãţii de procuratura în cadrul cãreia se exercita supravegherea urmãririi penale, cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea termenului a cãrui prelungire se cere.
ART. 157
Procedura prelungirii arestãrii de cãtre procuror
Procurorul şef este obligat sa se pronunţe asupra prelungirii în termen de 24 de ore de la primirea propunerii, dupã examinarea dosarului, luarea avizului procurorului care supravegheazã cercetarea penalã şi ascultarea inculpatului.
Cînd asupra prelungirii trebuie sa dispunã unitatea ierarhic superioarã, procurorul şef al unitãţii în cadrul cãreia se efectueazã cercetarea îl asculta pe inculpat şi trimite declaraţia acestuia, memoriul depus de inculpat sau de apãrare, împreunã cu propunerea organului de cercetare penalã însoţitã de avizul sau, organului competent sa dispunã prelungirea.
În cazurile prevãzute în art. 155 alin. 4, procedura arãtatã în alineatul precedent se efectueazã în mod corespunzãtor de procurorul care cere prelungirea.
Procurorul competent sa rezolve cererea de prelungire, dacã o socoteşte intemeiata, dispune prelungirea, comunicind despre aceasta organului de cercetare penalã şi administraţiei locului de deţinere, care este obligat sa aducã la cunostinta inculpatului prelungirea arestãrii.
ART. 158
Prelungirea duratei arestãrii de cãtre instanta
În cazul cînd durata arestãrii preventive a fost prelungitã, procurorul care a dispus prelungirea, primind propunerea întocmitã potrivit art. 156, cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea duratei arestãrii, dacã apreciazã ca nu este cazul ca inculpatul sa fie pus în libertate, sesizeazã, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea prelungirii, instanta cãreia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond.
La adresa de sesizare a instanţei procurorul şef anexeazã propunerea prevãzutã în alineatul precedent. În cuprinsul adresei procurorul şef va putea arata şi alte motive care justifica prelungirea arestãrii decît cele cuprinse în propunere.
ART. 159
Procedura prelungirii arestãrii de cãtre instanta
Instanta sesizatã fixeazã termen de înfãţişare înainte de expirarea duratei mandatului.
Completul de judecata va fi prezidat de preşedintele instanţei iar participarea procurorului este obligatorie.
Dosarul cauzei este prezentat de procuror şi va fi consulat numai de completul de judecata.
Inculpatul este adus în fata instanţei şi va fi asistat de apãrãtor.
În cazul în care instanta acorda prelungirea, aceasta nu va putea depãşi 30 de zile. Dispoziţiile art. 157 alin. final se aplica în mod corespunzãtor.
Încheierea prin care s-a hotãrît asupra prelungirii nu este supusã recursului.
Instanta poate acorda şi alte prelungiri, fiecare prelungire neputind depãşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente şi ale art. 158 se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 160
Procedura în cauzele cu mai mulţi inculpati arestaţi
Cînd în aceeaşi cauza se gãsesc mai mulţi inculpati arestaţi, pentru care cea de-a treia prelungire expira la date diferite, procurorul şef care sesizeazã instanta potrivit art. 158 pentru unul dintre inculpati, va sesiza, totodatã, instanta şi cu privire la ceilalţi inculpati.

CAP. 2
Alte mãsuri procesuale

Secţiunea I
Luarea mãsurilor de ocrotire şi de siguranta

ART. 161
Mãsurile de ocrotire în caz de reţinere sau de arestare preventivã
Cînd mãsura reţinerii sau a arestãrii preventive a fost luatã fata de un invinuit sau inculpat în a cãrui ocrotire se afla un minor, o persoana pusã sub interdicţie, o persoana cãreia i s-a instituit curatela, ori o persoana care datoritã virstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie sa fie instiintata autoritatea competenta în vederea luãrii mãsurilor de ocrotire. Obligaţia de încunoştiinţare revine organului judiciar care a luat mãsura reţinerii ori a arestãrii preventive.
ART. 162
Luarea mãsurilor de siguranta
În tot cursul procesului penal, dacã procurorul sau instanta de judecata constata ca invinuitul ori inculpatul se afla în vreuna din situaţiile arãtate în art. 113 sau 114 din Codul penal, dispune luarea în mod provizoriu a mãsurii de siguranta corespunzãtoare.
Procurorul sau instanta ia mãsuri pentru aducerea la îndeplinire a internãrii provizorii şi totodatã sesizeazã comisia medicalã competenta sa avizeze internarea bolnavilor mintali şi a toxicomanilor periculosi.
Mãsura internãrii provizorii dureazã pînã la confirmarea acesteia de cãtre instanta de judecata.
Confirmarea se face pe baza avizului comisiei medicale.
În cazul în care s-a dispus internarea medicalã, se vor lua şi mãsurile prevãzute în art. 161.
Hotãrîrea instanţei de judecata prin care s-a confirmat mãsura internãrii poate fi atacatã separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.

Secţiunea II
Mãsurile asiguratorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare sãvîrşirii infracţiunii

ART. 163
Mãsurile asiguratorii
Mãsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata şi constau în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile şi imobile, în vederea repararii pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executãrii pedepsei amenzii ori a pedepsei confiscãrii averii.
Mãsurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, pînã la concurenta valorii probabile a pagubei.
Mãsurile asiguratorii pentru garantarea executãrii pedepsei confiscãrii averii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.
Nu pot fi sechestrate bunuri care fac parte din avutul public, precum şi cele exceptate de lege.
Mãsurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua la cererea partii civile sau din oficiu.
Luarea mãsurilor asiguratorii este obligatorie:
a) în cazul în care prin infracţiune s-a adus o paguba proprietãţii publice fãrã deosebire dacã este sau nu parte civilã constituitã;
b) în cazul în care cel vãtãmat este o persoana lipsitã de capacitate de exerciţiu sau cu capacitatea de exerciţiu restrinsa;
c) pentru garantarea executãrii pedepsei complimentare a confiscãrii averii.
ART. 164
Organele care aduc la îndeplinire mãsurile asiguratorii
Ordonanta de luare a mãsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire de cãtre organul de urmãrire penalã care a luat mãsura.
Încheierea instanţei judecãtoreşti prin care s-a dispus luarea mãsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire prin executorul judecãtoresc.
Mãsurile asiguratorii dispuse de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata pot fi aduse la îndeplinire şi prin organele proprii de executare ale organizaţiei socialiste pagubite, în cazul în care pentru fapta sãvîrşitã nu este prevãzutã de lege pedeapsa complimentarã a confiscãrii averii.
În cazurile în care urmãrirea penalã se efectueazã de cãtre procuror, acesta poate dispune ca mãsura asiguratorie luatã sa fie adusã la îndeplinire de cãtre secretarul unitãţii de procuratura.
De asemenea, organul de cercetare al securitãţii poate dispune ca mãsura asiguratorie sa fie adusã la îndeplinire de cãtre funcţionari anume desemnaţi de cãtre Preşedintele Consiliului Securitãţii Statului.
ART. 165
Procedura sechestrului
Organul care procedeazã la aplicarea sechestrului este obligat sa identifice şi sa evalueze bunurile sechestrate, putind recurge în caz de necesitate şi la experţi.
Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre preţioase, mijloacele de plata strãine, titlurile de valoare interne, obiectele de arta şi de muzeu, colectiile de valoare, precum şi sumele de bani care fac obiectul sechestrului, vor fi ridicate în mod obligatoriu.
Bunurile perisabile se predau unitãţilor socialiste potrivit cu specialitatea acestora. Unitãţile respective sînt obligate sa le primeascã şi sa le valorifice de îndatã, conform regulilor comerţului socialist.
Metalele sau pietrele preţioase ori obiectele confectionate cu acestea şi mijloacele de plata strãine se depun la cea mai apropiatã instituţie bancarã competenta.
Titlurile de valoare interne, obiectele de arta sau de muzeu şi colectiile de valoare se predau spre pãstrare instituţiilor de specialitate.
Obiectele prevãzute în alin. 4 şi 5 se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacã obiectele sînt strict necesare urmãririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai tirziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de cãtre procuror, dupã terminarea urmãririi penale.
Obiectele sechestrate se pãstreazã pînã la ridicarea sechestrului.
Mijloacele de plata strãine pot fi valorificate de îndatã de instituţia bancarã competenta, în cazul cînd aceasta ar gãsi necesar.
Sumele de bani rezultate din valorificarea facuta potrivit alin. 3 şi 7, precum şi sumele de bani ridicate potrivit alin. 2, se consemneazã, dupã caz, pe numele învinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, la dispoziţia organului care a dispus instituirea sechestrului, cãruia i se preda recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult trei zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.
Dacã exista pericol de înstrãinare, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi puse sub sigiliu sau ridicate, putindu-se numi un custode.
ART. 166
Procesul-verbal de sechestru şi inscripţia ipotecarã
Organul care aplica sechestru încheie proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 165, descriind amãnunţit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arata bunurile exceptate de lege de la urmãrire, gãsite la persoana cãreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemneazã obiecţiile pãrţilor sau ale altor persoane interesate.
Un exemplar de pe procesul-verbal se lasa persoanei cãreia i s-a aplicat sechestru, iar în lipsa, celor cu care locuieşte, administratorului, portarului, ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte sau unui vecin. În cazul cînd parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasa acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înainteazã şi organului care a dispus luarea mãsurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.
Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexind copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
ART. 167
Poprirea
Sumele de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente de cãtre o a treia persoana, ori de cãtre cel pagubit, sînt poprite în miinile acestora şi în limitele prevãzute de lege, de la data primirii actului prin care se înfiinţeazã sechestrul. Aceste sume vor fi consemnate de debitori, dupã caz, la dispoziţia organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de cinci zile de la scandenta, recipisele urmînd a fi predate aceluiaşi organ în 24 de ore de la consemnare.
ART. 168
Contestarea mãsurii asiguratorii
În contra mãsurii asiguratorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabilã civilmente, precum şi orice alta persoana interesatã, se pot plînge organului de cercetare penalã care a dispus luarea mãsurii ori procurorului care supravegheazã cercetarea penalã, pînã la sesizarea instanţei de judecata, dupã care plîngerea se adreseazã acelei instanţe.
Hotãrîrea instanţei de judecata poate fi atacatã separat cu recurs.
Recursul nu suspenda executarea.
Dupã soluţionarea definitiva a procesului penal, dacã nu s-a fãcut plîngere impotriva aducerii la îndeplinire a mãsurii asiguratorii, se poate face contestaţie potrivit legii civile.
ART. 169
Restituirea lucrurilor
Dacã organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata constata ca lucrurile ridicate de la invinuit ori inculpat, sau de la orice persoana care le-a primit spre a le pãstra, sînt proprietatea persoanei vãtãmate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vãtãmate. Orice alta persoana care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispoziţiilor art. 168, stabilirea acestui drept şi restituirea.
Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacã prin aceasta nu se stinghereste aflarea adevãrului şi justa soluţionare a cauzei şi cu obligaţia pentru cel cãruia îi sînt restituite sa le pãstreze pînã la rãmînerea definitiva a hotãrîrii.
ART. 170
Restabilirea situaţiei anterioare
Organul de cercetare penalã cu aprobarea procurorului sau instanta de judecata poate lua mãsuri de restabilire a situaţiei anterioare sãvîrşirii infracţiunii, cînd schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vadit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibila.

Titlul V
Acte procesuale şi procedurale comune

CAP. 1
Asistenta juridicã şi reprezentarea

ART. 171
Asistenta învinuitului sau a inculpatului
Invinuitul sau inculpatul are dreptul de a fi asistat de un apãrãtor în tot cursul procesului penal.
Asistenta juridicã este obligatorie cînd invinuitul sau inculpatul este minor ori militar în termen. De asemenea asistenta juridicã este obligatorie cînd invinuitul sau inculpatul este arestat chiar în alta cauza.
În cursul judecaţii asistenta juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvîrşitã pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau cînd instanta apreciazã ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea.
Cînd asistenta juridicã este obligatorie, dacã invinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apãrãtor, se iau mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu.
Delegaţia aparatorului desemnat din oficiu înceteazã la prezentarea aparatorului ales.
Dacã la judecarea cauzei apãrãtorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit, cauza se amina.
ART. 172
Drepturile aparatorului
În cursul urmãririi penale, apãrãtorul învinuitului sau al inculpatului poate formula cereri şi depunere memorii şi poate asista la efectuarea urmãtoarelor acte de urmãrire penalã: cercetãri la fata locului, perchezitii şi autopsii, prelungirea duratei arestãrii de cãtre instanta, iar la efectuarea celorlalte acte de urmãrire penalã, apãrãtorul poate asista încuviinţarea organului de urmãrire penalã.
Apãrãtorul învinuitului sau inculpatului poate asista la prezentarea materialului de urmãrire penalã.
Inculpatul arestat poate lua contact cu apãrãtorul. Cînd interesul urmãririi cere, organul de urmãrire penalã, prin ordonanta motivatã, poate interzice luarea de contact a inculpatului arestat cu apãrãtorul pe o durata de cel mult 30 de zile. În caz de necesitate, durata interzicerii se poate prelungi cu încã cel mult 30 de zile. Luarea de contact cu apãrãtorul nu poate fi interzisã la prelungirea duratei arestãrii de cãtre instanta de judecata, precum şi la prezentarea materialului de urmãrire penalã.
Apãrãtorul are dreptul de a se plînge, potrivit art. 275, dacã cererile sale nu au fost acceptate.
În cursul judecaţii, apãrãtorul are dreptul sa asiste pe inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul cînd inculpatul este arestat, sa ia contact cu acesta.
ART. 173
Asistenta celorlalte pãrţi
Apãrãtorul partii vãtãmate, al partii civile şi al partii responsabile civilmente are drepturile arãtate în art. 172 alin. 1, care se aplica în mod corespunzãtor.
În cursul judecaţii apãrãtorul exercita drepturile partii pe care o asista.
Cînd instanta apreciazã ca din anumite motive partea vãtãmatã, partea civilã sau partea responsabilã civilmente nu şi-ar putea face singura apãrarea dispune din oficiu sau la cerere luarea mãsurilor pentru desemnarea unui apãrãtor.
ART. 174
Reprezentarea
În cursul judecaţii inculpatului poate fi reprezentat:
a) la judecarea cauzei în prima instanta ori la rejudecarea ei dupã casare de cãtre instanta de recurs, numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta supusã judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an;
b) la judecarea cauzei în cãile de atac.
În toate cazurile în care legea admite reprezentarea inculpatului, instanta de judecata are dreptul, cînd gãseşte necesarã prezenta acestuia, sa dispunã aducerea lui.
Celelalte pãrţi pot fi întotdeauna reprezentate.

CAP. 2
Citarea, comunicarea actelor procedurale, mandatul de aducere

ART. 175
Modul de citare
Chemarea unei persoane în fata organului de urmãrire penalã sau a instanţei de judecata se face prin citaţie scrisã. Citarea se poate face şi prin nota telefonica sau telegrafica.
Citaţiile se inmineaza de agenţi anume însãrcinaţi cu îndeplinirea acestei atribuţii sau prin mijlocirea serviciului poştal.
ART. 176
Conţinutul citaţiei
Citaţia este individualã şi trebuie sa cuprindã urmãtoarele menţiuni:
a) denumirea organului de urmãrire penalã sau a instanţei de judecata care emite citaţia, sediul sau, data emiterii şi numãrul dosarului;
b) numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;
c) adresa celui citat, care trebuie sa cuprindã în oraşe şi municipii: localitatea, judeţul, strada, numãrul şi apartamentul unde locuieşte, iar în comune: judeţul, comuna şi satul.
În citaţie se menţioneazã, cînd este cazul, orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat;
d) ora, ziua, luna şi anul, locul de înfãţişare, precum şi invitarea celui citat sa se prezinte la data şi locul indicat, cu arãtarea consecinţelor legale în caz de neprezentare.
Citaţia se semneazã de cel care o emite.
ART. 177
Locul de citare
Invinuitul sau inculpatul se citeaza la adresa unde locuieşte, iar dacã aceasta nu este cunoscutã, la adresa locului sau de munca, prin serviciul de personal al unitãţii la care lucreazã.
Dacã printr-o declaraţie data în cursul procesului penal invinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
În caz de schimbare a adresei arãtate în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresa, numai dacã a încunoştinţat organul de urmãrire penalã ori instanta de judecata de schimbarea intervenita, sau dacã organul judiciar apreciazã pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 ca s-a produs o schimbare de adresa.
Dacã nu se cunoaşte adresa unde locuieşte invinuitul sau inculpatul şi nici locul sau de munca, citaţia se afişeazã la sediul primãriei în a carei raza teritorialã s-a savirsit infracţiunea. Cînd activitatea infractionala s-a desfãşurat în mai multe locuri, citaţia se afişeazã la sediul consiliului popular în a carei raza teritorialã se afla organul care efectueazã urmãrirea penalã.
Bolnavii aflaţi în spital sau într-o casa de sãnãtate se citeaza prin administraţia acestora.
Detinutii se citeaza la locul de deţinere, prin administraţia acestuia.
Militarii incazarmati se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
Dacã invinuitul sau inculpatul locuieşte în strãinãtate, citarea se face prin scrisoare recomandatã, în afarã de cazul cînd prin lege se dispune altfel. Recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare.
Citarea altor persoane decît invinuitul sau inculpatul se face potrivit dispoziţiilor din prezentul articol. Organizaţiile prevãzute în art. 145 Codul penal se citeaza la sediul acestora.
ART. 178
Inminarea citaţiei
Citaţia se inmineaza personal celui citat, care va semna dovada de primire.
Dacã persoana citata nu vrea sa primeascã citaţia, sau primind-o nu voieşte ori nu poate sa semneze dovada de primire, agentul lasa citaţia celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afişeazã pe usa locuinţei acestuia, încheind despre aceasta proces-verbal.
Cînd citarea se face potrivit art. 177 alin. 1 partea finala, alin. 5, 6 şi 7, organele acolo arãtate sînt obligate a inmina de îndatã citaţia persoanei citate sub luare de dovada, certificindu-i semnatura sau aratind motivul pentru care nu s-a putut obţine semnatura acesteia. Dovada este predatã agentului procedural, iar acesta o înainteazã organului de urmãrire penalã sau instanţei de judecata care a emis citaţia.
Citaţia destinatã unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal se preda la registratura sau funcţionarului însãrcinat cu primirea corespondentei. Dispoziţiile alin. 2 se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 179
Inminarea citaţiei altor persoane
Dacã persoana citata nu se afla acasã, agentul inmineaza citaţia soţului, unei rude sau oricãrei persoane care locuieşte cu ea ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenta. Citaţia nu poate fi inminata unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul ratiunii.
Dacã persoana citata locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor arãtate în alin. 1, citaţia se preda administratorului, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.
Persoana care primeşte citaţia semneazã dovada de primire, iar agentul, certificind identitatea şi semnatura, încheie proces-verbal. Dacã aceasta nu voieşte sau nu poate semna dovada de primire, agentul afişeazã citaţia pe usa locuinţei, încheind proces-verbal.
În lipsa persoanelor arãtate în alin. 1 şi 2, agentul este obligat sa se intereseze cînd poate gãsi persoana citata pentru a-i inmina citaţia. Cînd nici pe aceasta cale nu se poate ajunge la inminare, agentul afişeazã citaţia pe usa locuinţei persoanei citate, încheind proces-verbal.
În cazul cînd persoana citata locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacã în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieşte, agentul este obligat sa facã investigaţii pentru a afla aceasta. Dacã investigaţiile au rãmas fãrã rezultat, agentul afişeazã citaţia pe usa principala a clãdirii, încheind proces-verbal şi fãcînd menţiune despre împrejurãrile care au fãcut imposibila inminarea citaţiei.
ART. 180
Cercetãri în vederea inminarii citaţiei
Dacã persoana citata şi-a schimbat adresa, agentul afişeazã citaţia pe usa locuinţei arãtate în citaţie şi se informeazã pentru aflarea noii adrese, menţionînd în procesul-verbal datele obţinute.
ART. 181
Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei
Dovada de primire a citaţiei trebuie sa cuprindã numãrul dosarului, denumirea organului de urmãrire penalã sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea persoanei citate, precum şi data pentru care este citata. De asemenea, trebuie sa cuprindã data inminarii citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnatura celui ce inmineaza citaţia, certificarea de cãtre acesta a identitãţii şi semnãturii persoanei cãreia i s-a inminat citaţia, precum şi arãtarea calitãţii acesteia.
Ori de cîte ori cu prilejul predãrii sau afişãrii unei citaţii se încheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzãtor şi menţiunile arãtate în alineatul precedent.
ART. 182
Comunicarea altor acte procedurale
Comunicarea celorlalte acte de procedura se face potrivit dispoziţiilor prevãzute în prezentul capitol.
ART. 183
Mandatul de aducere
O persoana poate fi adusã în fata organului de urmãrire penalã sau a instanţei de judecata pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacã fiind anterior citata nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesarã.
Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacã organul de urmãrire penalã sau instanta constata motivat ca în interesul rezolvarii cauzei se impune aceasta mãsura.
ART. 184
Executarea mandatului de aducere
Mandatul de aducere se executa prin organele de militie, iar în cauzele de competenta organelor de cercetare ale securitãţii, şi de cãtre aceste organe.
Dacã persoana arãtatã în mandat nu poate fi adusã din motive de boala sau din orice alta cauza, cel însãrcinat cu executarea mandatului constata aceasta printr-un proces-verbal, care se înainteazã de îndatã organului de urmãrire penalã ori instanţei de judecata.
Dacã cel însãrcinat cu executarea mandatului de aducere nu gãseşte persoana prevãzutã în mandat la adresa indicatã, face cercetãri şi dacã acestea au rãmas fãrã rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde menţiuni despre cercetãrile fãcute.
Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unitãţii militare sau prin comandantul garnizoanei.

CAP. 3
Termenele

ART. 185
Consecinţele nerespectãrii termenului
Cînd pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decãderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului fãcut peste termen.
Cînd o mãsura procesuala nu poate fi luatã decît pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului mãsurii.
Pentru celelalte termene procedurale se aplica, în caz de nerespectare, dispoziţiile privitoare la nulitãţi.
ART. 186
Calculul termenelor procedurale
La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul menţionat în actul care a provocat curgerea termenului, afarã de cazul cînd legea dispune altfel.
La calcularea termenului pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe sa curgã termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.
Termenele socotite pe luni sau pe ani expira, dupã caz, la sfîrşitul zilei corespunzãtoare a ultimei luni ori la sfîrşitul zilei şi lunii corespunzãtoare din ultimul an. Dacã aceasta zi cade într-o luna ce nu are zi corespunzãtoare termenului expira în ultima zi a acelei luni.
Cînd ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrãtoare, termenul expira la sfîrşitul primei zile lucrãtoare care urmeazã.
ART. 187
Acte considerate ca fãcute în termen
Actul depus înãuntrul termenului prevãzut de lege la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militarã sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandatã este consideratã ca fãcut în termen. Înregistrarea sau atestarea facuta de cãtre administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea facuta de unitatea militarã pe actul depus, servesc ca dovada a datei depunerii actului.
Cu excepţia cãilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca fãcut în termen, dacã data la care a fost trecut în registrul de ieşire al unitãţii de procuratura este înãuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.
ART. 188
Calcularea termenelor în cazul mãsurilor preventive
În calcularea termenelor privind luarea, menţinerea ori revocarea mãsurilor preventive, ora sau ziua de la care începe şi la care sfirseste termenul intra în durata acestuia.

CAP. 4
Cheltuielile judiciare

ART. 189
Acoperirea cheltuielilor judiciare
Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedura, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de proba, retribuirea aparatorilor precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfãşurarea procesului penal se acoperã din sumele avansate de stat sau plãtite de pãrţi.
ART. 190
Sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului
Martorul, expertul şi interpretul chemaţi de organul de urmãrire penalã ori de instanta de judecata au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinta şi altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.
Martorul, expertul şi interpretul, salariaţi ai unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal, au dreptul şi la venitul de la locul de munca, pe durata lipsei de la serviciu prilejuitã de chemarea la organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata.
Martorul care nu este salariatul unei organizaţii din cele prevãzute în alineatul precedent, dar care are venit din munca, este îndreptãţit sa primeascã şi o compensare.
Expertul şi interpretul au dreptul şi la o retributie pentru îndeplinirea însãrcinãrii date, în cazurile şi condiţiile prevãzute prin dispoziţii legale.
Sumele acordate potrivit alineatelor 1, 3 şi 4 se plãtesc pe baza dispoziţiilor luate de organul care a dispus chemarea şi în fata cãruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Aceste sume se plãtesc martorului imediat dupã înfãţişare, iar expertului şi interpretului, dupã ce şi-au îndeplinit însãrcinãrile.
Suma care prezintã venitul arãtat în alin. 2 se plãteşte de unitatea la care lucreazã martorul, expertul sau interpretul.
ART. 191
Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de condamnare
În caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Cînd sînt mai mulţi inculpati condamnaţi, instanta hotãrãşte partea din cheltuieli judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei pãrţi se tine seama, pentru fiecare dintre inculpati, de mãsura în care a provocat cheltuielile judiciare.
Partea responsabilã civilmente, în mãsura în care este obligatã solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligatã în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
ART. 192
Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri
În caz de achitare sau de încetare a procesului penal în fata instanţei de judecata, cheltuielile judiciare avansate de stat sînt suportate dupã cum urmeazã:
1. În caz de achitare, de cãtre:
a) partea vãtãmatã, în mãsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta;
b) partea civilã cãreia i s-a respins în totul pretenţiile civile, în mãsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta parte;
c) inculpat, în cazul cînd, deşi achitat, a fost totuşi obligat la repararea pagubei.
2. În caz de încetare a procesului penal, de cãtre:
a) inculpat, dacã s-a dispus înlocuirea rãspunderii penale;
b) ambele pãrţi, în caz de împãcare;
c) partea vãtãmatã, în caz de retragere a plingerii.
3. În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plingerii, dacã inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sînt suportate de cãtre:
a) partea vãtãmatã, atunci cînd în cauza se face aplicatia art. 13 alin. 2;
b) inculpat, atunci cînd în cauza se face aplicatia art. 13 alin. 3.
În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rãmîn în sarcina acestuia.
În cazul cînd mai multe pãrţi sînt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanta hotãrãşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
Dispoziţiile prevãzute la pct. 1 lit. a, precum şi la pct. 2 şi 3, se aplica în mod corespunzãtor şi în caz de clasare, de scoatere de sub urmãrire sau de încetare a urmãriri penale.
ART. 193
Plata cheltuielilor judiciare fãcute de pãrţi
Inculpatul este obligat sa plãteascã partii vãtãmate în caz de condamnare, precum şi partii civile cãreia i s-a admis acţiunea civilã, cheltuielile judiciare fãcute de acestea.
Cînd acţiunea civilã este admisã numai în parte, instanta poate obliga pe inculpat la plata totalã sau parţialã a cheltuielilor judiciare.
În caz de renunţare la acţiunea civilã, instanta se pronunţa asupra cheltuielilor la cererea pãrţilor.
În situaţiile prevãzute în alin. 1 şi 2, cînd sînt mai mulţi condamnaţi, ori dacã exista şi parte responsabilã civilmente, se aplica în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 191 alin. 2 şi 3.
În caz de achitare, partea vãtãmatã este obligatã sa plãteascã inculpatului şi partii responsabile civilmente cheltuielile judiciare fãcute de acestea, în mãsura în care au fost provocate de partea vãtãmatã.
În celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare fãcute de pãrţi în cursul procesului penal, instanta stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.

CAP. 5
Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlãturarea unor omisiuni vadite

ART. 194
Modificãrile în acte procedurale
Orice adãugire, corectura ori suprimare facuta în cuprinsul unui act procedural este ţinuta în seama, numai dacã aceste modificãri sînt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfîrşitul actului, de cãtre cei care l-au semnat.
Modificãrile neconfirmate, dar care nu schimba înţelesul frazei, rãmîn valabile.
Locurile nescrise în cuprinsul unei declaraţii trebuie barate, astfel încît sa nu se poatã face adãugiri.
ART. 195
Îndreptarea erorilor materiale
Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptã de însuşi organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
În vederea îndreptãrii erorii, pãrţile pot fi chemate spre a da lãmuriri.
Despre îndreptarea efectuatã organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata, dupã caz, întocmeşte un proces-verbal sau o încheiere, facindu-se menţiune şi la sfîrşitul actului corectat.
ART. 196
Înlãturarea unor omisiuni vadite
Dispoziţiile art. 195 se aplica şi în cazul cînd organul de urmãrire penalã sau instanta, ca urmare a unei omisiuni vadite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreti, apãrãtori, potrivit art. 189 sau 190, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea mãsurilor asiguratorii.

CAP. 6
Nulitãţile

ART. 197
Încãlcãrile care atrag nulitatea
Încãlcãrile dispoziţiilor legale care reglementeazã desfãşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci cînd s-a adus o vãtãmare care nu poate fi înlãturatã decît prin anularea acelui act.
Dispoziţiile relative la competenta dupã materie sau dupã calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecata sînt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii. De asemenea, sînt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenta inculpatului şi asistarea acestuia de cãtre apãrãtor, cînd sînt obligatorii potrivit legii, precum şi la efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori.
Nulitatea prevãzutã în alin. 2 nu poate fi înlãturatã în nici un mod. Ea poate fi invocatã în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.
Încãlcarea oricãrei alte dispoziţii legale decît cele prevãzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacã a fost invocatã în cursul efectuãrii actului cînd partea este prezenta sau la primul termen de judecata cu procedura completa cînd partea a lipsit la efectuarea actului. Instanta ia în considerare din oficiu încãlcãrile, în orice stare a procesului, dacã anularea actului este necesarã pentru aflarea adevãrului şi justa soluţionare a cauzei.

CAP. 7
Amenda judiciarã

ART. 198
Abateri judiciare
Urmãtoarele abateri sãvîrşite în cursul procesului penal se sancţioneazã cu amenda judiciarã de la 25-250 de lei:
a) neîndeplinirea sau îndeplinirea gresita ori cu intirziere a lucrãrilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum şi a oricãror alte lucrãri, dacã prin acestea s-au provocat intirzieri în desfãşurarea procesului penal;
b) neîndeplinirea ori îndeplinirea gresita a îndatoririlor de inminare ori de comunicare a citaţiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum şi neexecutarea mandatelor de aducere;
c) lipsa nejustificatã a martorului, expertului sau interpretului legal citat;
d) tergivesarea de cãtre expert sau interpret a îndeplinirii însãrcinãrilor primite;
e) neîndeplinirea de cãtre orice persoana a obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmãrire penalã sau a instanţei de judecata, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum şi neîndeplinirea aceleiaşi obligaţii de cãtre conducãtorul unitãţii sau de cel însãrcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii;
f) nerespectarea obligaţiei de pãstrare prevãzutã în art. 108 alin. ultim;
g) neluarea de cãtre conducãtorul unitãţii în cadrul cãreia urmeazã a se efectua o expertiza, a mãsurilor necesare pentru efectuarea acesteia;
h) nerespectarea de cãtre oricare dintre pãrţile şi persoanele care asista la şedinţa de judecata a mãsurilor luate de cãtre preşedintele completului de judecata potrivit art. 298.
Aplicarea amenzii judiciare nu inlatura rãspunderea penalã, în cazul în care fapta constituie infracţiune.
ART. 199
Procedura privitoare la amenda judiciarã
Amenda se aplica de organul de urmãrire penalã prin ordonanta, iar de instanta de judecata, prin încheiere.
Persoana amendata poate cere scutirea de amenda ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.
Dacã persoana amendata justifica de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii.

PARTEA SPECIALĂ

Titlul I
Urmãrirea penalã

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 200
Obiectul urmãririi penale
Urmãrirea penalã are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existenta infracţiunilor, la identificarea faptuitorilor şi la stabilirea rãspunderii acestora, pentru a se constata dacã este sau nu cazul sa se dispunã trimiterea în judecata.
ART. 201
Organele de urmãrire penalã
Urmãrirea penalã se efectueazã de cãtre procurori şi de cãtre organele de cercetare penalã.
Organele de cercetare penalã sînt:
a) organele de cercetare ale securitãţii;
b) organele de cercetare ale militiei;
c) organele de cercetare speciale;
Ca organe de cercetare ale securitãţii şi militiei funcţioneazã lucrãtori operativi anume desemnaţi din Ministerul Afacerilor Interne şi din Consiliul Securitãţii Statului.
ART. 202
Rolul activ al organului de urmãrire penalã
Organul de urmãrire penalã este obligat sa stringa probele necesare pentru aflarea adevãrului şi pentru lãmurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei solutionari a acesteia. Organul de urmãrire aduna probele atît în favoarea cît şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului.
Îndatoririle prevãzute de alineatul precedent se îndeplinesc chiar dacã invinuitul sau inculpatul recunoaşte fapta.
Organul de urmãrire penalã este obligat sa explice învinuitului sau inculpatului precum şi celorlalte pãrţi drepturile lor procesuale.
Organul de urmãrire penalã este de asemenea obligat sa stringa date cu privire la împrejurãrile care au determinat, înlesnit sau favorizat sãvîrşirea infracţiunii, precum şi orice alte date de natura sa serveascã la soluţionarea cauzei.
ART. 203
Ordonanţele organului de urmãrire penalã
În desfãşurarea urmãririi penale, organul de urmãrire dispune asupra actelor sau mãsurilor procesuale prin ordonanta, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri prin rezoluţie motivatã.
Ordonanta trebuie sa fie motivatã şi sa cuprindã totdeauna data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referã, obiectul actului sau mãsurii procesuale, temeiul legal al acesteia şi semnatura celui care a întocmit-o. Ordonanta va cuprinde de asemenea menţiunile speciale prevãzute de lege pentru anumite acte sau mãsuri.
Cînd organul de cercetare penalã considera ca este cazul sa fie luate anumite mãsuri, face propuneri motivate.
ART. 204
Efectuarea unor acte de urmãrire în incinta unei organizaţii
Orice act de urmãrire penalã în incinta unei unitãţi a unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal se poate efectua numai cu consimţãmîntul conducerii acelei unitãţi cu autorizaţia procurorului.
În caz de infracţiuni flagrante, consimţãmîntul sau autorizaţia nu este necesarã.
ART. 205
Pãstrarea unor acte de urmãrire penalã
Cînd legea prevede ca un act sau o mãsura procesuala trebuie sa fie încuviinţatã, autorizata sau confirmatã de procuror, un exemplar al ordonanţei sau al actului procesual rãmîne la procuror.

CAP. 2
Competenta organelor de urmãrire penalã

ART. 206
Competenta organelor de cercetare ale securitãţii
Cercetarea penalã se efectueazã de cãtre organele de cercetare ale securitãţii, indiferent de calitatea fãptuitorului, în urmãtoarele infracţiuni prevãzute de Codul penal: art. 155-173, precum şi infracţiunile arãtate în art. 28 pct. 1 lit. g.
ART. 207
Competenta organelor de cercetare ale militiei
Cercetarea penalã se efectueazã de organele de cercetare ale militiei, pentru orice infracţiune care nu este data în mod obligatoriu în competenta altor organe de cercetare.
ART. 208
Competenta organelor de cercetare penalã speciale
Cercetarea penalã se efectueazã şi de urmãtoarele organe speciale:
a) ofiţerii anume desemnaţi de cãtre comandantii unitãţilor militare corp aparte şi similare, pentru militarii în subordine, precum şi pentru infracţiunile sãvîrşite în legatura cu serviciul de angajaţi civili ai acestor unitãţi. Cercetarea poate fi efectuatã şi personal de comandant;
b) ofiţerii anume desemnaţi de cãtre şefii comendurilor de garnizoana, pentru infracţiunile sãvîrşite de militari în afarã unitãţilor militare. Cercetarea poate fi efectuatã şi personal de şefii comenduirilor de garnizoana;
c) ofiţerii anume desemnaţi de cãtre comandantii centrelor militare, pentru infracţiunile de competenta instanţelor militare, sãvîrşite de persoanele civile în legatura cu obligaţiile lor militare. Cercetarea poate fi efectuatã şi personal de cãtre comandantii centrelor militare.
La cererea comandantului centrului militar, organul de militie efectueazã unele acte de cercetare, dupã care înainteazã lucrãrile comandantului centrului militar;
d) ofiţerii de graniceri, precum şi ofiţerii anume desemnaţi din Ministerul Afacerilor Interne şi din Consiliul Securitãţii Statului pentru infracţiunile de frontiera;
e) capitanii porturilor, pentru infracţiunile la regimul navigaţiei maritime şi fluviale.
În cazurile prevãzute la lit. a, b şi c, cercetarea penalã se efectueazã în mod obligator de organele speciale acolo prevãzute.
ART. 209
Competenta procurorului în faza urmãririi
Procurorul exercita supravegherea asupra actelor de urmãrire penalã.
Competent de a exercita supravegherea este procurorul de la unitatea de procuratura corespunzãtoare instanţei care, potrivit dispoziţiilor art. 25-29, îi judeca în prima instanta cauza.
Procurorul competent sa exercite supravegherea poate sa efectueze orice acte de urmãrire penalã în cauzele pe care le supravegheazã.
Urmãrirea penalã se efectueazã, în mod obligatoriu, de cãtre procurorul competent sa exercite supravegherea, în cazul infracţiunilor prevãzute în art. 174-177, 179, 189, 190, 191, 211, 212, 225, 226, 236, 248, 249, 251, 252, 254, 255, 257, 265, 266, 268, 270, 273-276, 282-285, 298-302, 317 şi 329 Cod penal, în cazul infracţiunilor arãtate în art. 26 pct. 2 lit. b), art. 27 pct. 1 lit b) c) şi d), art. 28 pct. 1 lit. c) şi art. 29 pct. 1 lit. b) din acest cod.
Atunci cînd urmãrirea penalã este efectuatã de procuror, ordonanta prin care s-a dispus arestarea preventivã şi rechizitoriul sînt supuse confirmãrii procurorului şef al unitãţii, iar cînd urmãrirea este facuta de acesta, confirmarea se face de procurorul ierarhic superior.
ART. 210
Verificarea competentei
Organul de urmãrire penalã sesizat potrivit art. 221 este dator sa-şi verifice competenta.
Dacã organul de cercetare penalã constata ca nu este competent a efectua cercetarea, trimite de îndatã cauza procurorului care exercita supravegherea, în vederea sesizãrii organului competent.
ART. 211
Extinderea competentei teritoriale
Cînd anumite acte de cercetare penalã trebuie sa fie efectuate în afarã razei teritoriale în care se face cercetarea, organul de cercetare penalã poate sa le efectueze el însuşi sau sa dispunã efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare.
În cazul în care organul de cercetare penalã înţelege sa procedeze el însuşi la efectuarea actelor, înştiinţeazã în prealabil despre aceasta organul corespunzãtor din raza teritorialã în care va efectua aceste acte.
În cuprinsul aceleiaşi localitãţi, organul de cercetare penalã efectueazã toate actele de cercetare, chiar dacã unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afarã razei sale teritoriale, cu respectarea dispoziţiei din alineatul precedent.
ART. 212
Conexarea şi disjungerea
În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacã printre organele de cercetare penalã cu competenta militarã diferita se afla şi organul de cercetare al securitãţii, competenta revine acestuia din urma.
În cauzele prevãzute în alineatul precedent, în interesul unei cercetãri penale mai complete şi mai operative, procurorul care exercita supravegherea asupra acesteia poate dispune ca unele fapte sa fie cercetate separat.
ART. 213
Cazuri urgente
Organul de cercetare penalã este obligat sa efectueze actele de cercetare ce nu suferã amînare, chiar dacã acestea privesc o cauza care nu este de competenta lui. Lucrãrile efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndatã, prin procurorului care exercita supravegherea activitãţii organului ce le-a efectuat, procurorului competent.
ART. 214
Actele încheiate de unele organe de constatare
Sînt obligate sa procedeze la luarea de declaraţii de la fãptuitor şi de la martorii care au fost de fata la sãvîrşirea unei infracţiuni şi sa întocmeascã proces-verbal despre împrejurãrile concrete ale sãvîrşirii acesteia:
a) organele inspectiilor de stat, precum şi alte organe de stat, pentru infracţiunile ce constituie încãlcãri ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a cãror respectare o controleazã potrivit legii;
b) organele de control şi cele de conducere ale administraţiei de stat, ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, cooperatiste, sau ale altor organizaţii obşteşti, pentru infracţiunile sãvîrşite în legatura cu serviciul de cei aflaţi în subordine ori sub controlul lor.
Organele arãtate mai sus au dreptul sa retina corpurile delicte, sa procedeze la evaluarea pagubelor, precum şi sa efectueze orice alte acte, cînd legea prevede aceasta.
Actele încheiate se înainteazã procurorului în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infracţiune, afarã de cazul cînd legea dispune altfel.
În caz de infracţiuni flagrante, aceleaşi organe au obligaţia sa înainteze de îndatã procurorului pe fãptuitor, împreunã cu lucrãrile efectuate şi cu mijloacele materiale de proba.
Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de proba.
ART. 215
Actele încheiate de comandantii de nave şi aeronave şi de subofiterii trupelor de graniceri
Obligaţiile şi drepturile prevãzute în art. 214 alin. 1 şi 2 le au şi urmãtoarele organe:
a) comandantii de nave şi aeronave pentru infracţiunile sãvîrşite pe acestea, pe timpul cît navele şi aeronavele pe care le comanda se afla în afarã porturilor sau aeroporturilor;
b) subofiterii din trupele de graniceri, pentru infracţiunile de frontiera.
Organele de mai sus pot efectua perchezitii corporale asupra fãptuitorului şi pot verifica lucrurile pe care acesta le are cu sine.
De asemenea, organele de mai sus pot prinde pe fãptuitor, în care caz îl predau de îndatã procurorului sau organului de cercetare penalã, împreunã cu lucrãrile efectuate şi cu mijloacele materiale de proba.
În celelalte cazuri, lucrãrile efectuate se înainteazã organului de cercetare penalã competent, în cel mult 5 zile de la prima constatare efectuatã, împreunã cu mijloacele materiale de proba.
Cînd infracţiunea a fost sãvîrşitã pe o nava sau aeronava, termenele de mai sus curg de la ancorarea navei ori aterizarea aeronavei pe teritoriul roman.
Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de proba.

CAP. 3
Supravegherea exercitatã de procuror în activitatea de urmãrire penalã

ART. 216
Obiectul supravegherii
Procurorul, în exercitarea supravegherii legii în activitatea de urmãrire penalã, vegheazã ca orice infracţiune sa fie descoperitã, orice infractor sa fie tras la rãspundere penalã şi ca nici o persoana sa nu fie urmãritã penal fãrã sa existe indicii temeinice ca a savirsit o fapta prevãzutã de legea penalã.
De asemenea, procurorul vegheazã ca nici o persoana sa nu fie reţinutã sau arestata, decît în cazurile şi în condiţiile prevãzute de lege.
În exercitarea activitãţii de supraveghere procurorul ia mãsurile necesare sau da dispoziţii organelor de cercetare penalã ca sa ia asemenea mãsuri.
Procurorul ia mãsuri şi da dispoziţii în scris şi motivat.
ART. 217
Trecerea cauzei de la un organ la altul
Procurorul poate sa dispunã, dupã necesitate, ca într-o cauza în care cercetarea penalã trebuie efectuatã de un anumit organ de cercetare, sa fie efectuatã de un alt asemenea organ.
În cauzele în care urmãrirea penalã se efectueazã de cãtre procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penalã sa fie efectuate în alte localitãţi decît cea în care se afla sediul unitãţii de procuratura, de cãtre organele militiei din acele localitãţi.
ART. 218
Modalitãţi de exercitare a supravegherii
Procurorul supravegheazã ca actele de urmãrire penalã sa fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Procurorul poate sa asiste la efectuarea oricãrui act de cercetare penalã sau sa-l efectueze personal. Procurorul poate sa ceara spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penalã, care este obligat sa-l trimitã cu toate actele, materialele şi datele privitoare la fapta care formeazã obiectul cercetãrii.
ART. 219
Dispoziţii date de procuror
Procurorul poate sa dea dispoziţii cu privire la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã.
Dispoziţiile date de procuror sînt obligatorii pentru organul de cercetare penalã. Dacã acest organ are de fãcut obiecţii, poate sesiza pe procurorul şef al unitãţii sau, cînd dispoziţiile sînt date de acesta, pe procurorul ierarhic superior, fãrã a întrerupe executarea lor. În termen de 3 zile de la sesizare, procurorul şef sau procurorul ierarhic superior este obligat sa se pronunţe.
ART. 220
Infirmarea actelor sau mãsurilor procesuale nelegale
Cînd procurorul constata ca un act sau o mãsura procesuala a organului de urmãrire penalã nu este data cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirma motivat.

CAP. 4
Efectuarea urmãririi penale

Secţiunea I
Sesizarea organelor de urmãrire penalã

ART. 221
Modurile de sesizare
Organul de urmãrire penalã este sesizat prin plîngere sau denunţ, ori se sesizeazã din oficiu cînd afla pe orice alta cale ca s-a savirsit o infracţiune.
Cînd, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plîngerea prealabilã ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevãzut de lege, urmãrirea penalã nu poate începe în lipsa acestora.
De asemenea, urmãrirea penalã nu poate începe fãrã exprimarea dorintei guvernului strãin în cazul infracţiunii prevãzute în art. 171 Cod penal.
Cînd prin sãvîrşirea unei infracţiuni s-a produs o paguba avutului obştesc, organizaţia pagubita este obligatã sa sesizeze de îndatã organul de urmãrire penalã, sa prezinte situaţii explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuitã şi sa se constituie parte civilã.
ART. 222
Plîngerea
Plîngerea este încunoştinţarea facuta de o persoana sau de o organizaţie din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal, cãreia i s-a cauzat o vãtãmare prin infracţiune.
Plîngerea trebuie sa cuprindã: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeazã obiectul plingerii, indicarea fãptuitorului dacã este cunoscut şi a mijloacelor de proba.
Plîngerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura rãmîne ataşatã plingerii.
Plîngerea facuta oral se consemneazã într-un proces-verbal de organul care o primeşte.
Plîngerea se poate face şi de cãtre unul dintre soţi pentru celãlalt soţ, sau de cãtre copilul major pentru pãrinţi. Persoana vãtãmatã poate sa declare ca nu-şi însuşeşte plîngerea.
Pentru persoana lipsitã de capacitatea de exerciţiu, plîngerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrînsa poate face plîngerea cu încuviinţarea persoanelor prevãzute de legea civilã.
ART. 223
Denunţul
Denunţul este încunoştinţarea facuta de cãtre o persoana sau de cãtre o unitate a unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal, despre sãvîrşirea unei infracţiuni.
Denunţul trebuie sa conţinã acelaşi date ca şi plîngerea.
Denunţul scris trebuie sa fie semnat de denuntator, iar în cazul denuntului oral, acesta se consemneazã într-un proces-verbal de cãtre organul în fata cãruia a fost fãcut.
ART. 224
Acte premergãtoare
În vederea sesizãrii din oficiu şi a începerii urmãririi penale, organul de cercetare penalã poate efectua acte premergãtoare.
De asemenea, în vederea stringerii datelor necesare organelor de urmãrire pentru începerea urmãririi penale, pot efectua acte premergãtoare şi lucrãtorii operativi din Ministerul Afacerilor Interne şi din Consiliul Securitãţii Statului, anume desemnaţi în acest scop.
Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba.
ART. 225
Sesizarea la cererea organului competent
Cînd legea prevede ca începerea urmãririi penale nu poate avea loc fãrã o sesizare specialã, aceasta trebuie facuta în scris şi semnatã de cãtre organul competent. În actul de sesizare trebuie sa se arate în mod corespunzãtor datele prevãzute în art. 222 alin 2.
ART. 226
Unele dispoziţii privind urmãrirea penalã pentru militari
Pentru infracţiunile prevãzute de Codul penal în art. 331-336, 348, 353 şi 354, urmãrirea penalã poate începe numai la sesizarea comandantului.
Pentru celelalte infracţiuni sãvîrşite de militari, organul de urmãrire penalã procedeazã potrivit regulilor obişnuite, informind pe comandant de îndatã ce a început urmãrirea penalã.
Punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea mãsurii arestãrii preventive pentru infracţiunile sãvîrşite de militari în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul nu se poate dispune fãrã avizul prealabil al comandantului anume desemnat, dupã caz, de cãtre ministrul forţelor armate, de cãtre ministrul afacerilor interne sau de cãtre preşedintele Consiliului Securitãţii Statului. Avizul negativ al comandantului trebuie motivat şi se înainteazã de cãtre organul de cercetare penalã, împreunã cu dosarul cauzei, procurorul militar care exercita supravegherea cercetãrii penale. Dacã acesta nu este de acord cu avizul comandantului, dosarul cauzei se înainteazã organului de procuratura ierarhic superior. Cînd nici organul de procuratura ierarhic superior nu este de acord cu avizul comandantului, procurorul general dupã ce ia avizul, dupã caz, al ministrului forţelor armate, al ministrului afacerilor interne sau al preşedintelui Consiliului Securitãţii Statului dispune asupra punerii în mişcare a acţiunii penale sau asupra arestãrii preventive.
ART. 227
Sesizãri fãcute de persoane cu funcţii de conducere şi de salariaţi
Orice persoana cu funcţie de conducere într-o organizaţie socialistã, sau cu atribuţii de control, care a luat cunostinta de sãvîrşirea unei infracţiuni în acea organizaţie, este obligatã sa sesizeze de îndatã pe procuror sau organul de cercetare penalã şi sa ia mãsuri sa nu dispara urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de proba.
Obligaţiile prevãzute în alineatul precedent revin şi oricãrui funcţionar care a luat cunostinta despre sãvîrşirea unei infracţiuni în legatura cu serviciul în cadrul cãruia îşi îndeplineşte sarcinile.

Secţiunea II
Desfãşurarea urmãririi penale

ART. 228
Începerea urmãririi penale
Organul de urmãrire penalã sesizat în vreunul din modurile prevãzute în art. 221 dispune prin rezoluţia începerea urmãririi penale.
În cazul sesizãrii din oficiu, se încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmãririi penale.
ART. 229
Invinuitul
Persoana fata de care se efectueazã urmãrirea penalã se numeşte invinuit cît timp nu a fost pusã în mişcare acţiunea penalã impotriva sa.
ART. 230
Clasarea, scoaterea de sub urmãrire sau încetarea urmãririi penale
Dacã din cuprinsul actului de sesizare rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevãzute în art. 10, organul de cercetare penalã înainteazã dosarul procurorului, fãcînd propuneri corespunzãtoare.
Procurorul, dispune potrivit art. 11, dupã caz, clasarea, scoaterea de sub urmãrire sau încetarea urmãririi penale, prin rezoluţie motivatã şi înştiinţeazã despre aceasta persoana care a fãcut sesizarea.
ART. 231
Restituirea dosarului pentru continuarea cercetãrii penale
Dacã procurorul, sesizat potrivit dispoziţiilor articolul precedent, constata ca nu este cazul sa clasese, sa scoatã de sub urmãrire sau sa înceteze urmãrirea penalã, restituie dosarul organului de cercetare pentru continuarea cercetãrii penale.
ART. 232
Efectuarea cercetãrii penale
Cînd din actul de sesizare nu rezulta existenta vreunuia din cazurile prevãzute în art. 10 sau dacã dosarul i-a fost restituit potrivit art. 231, organul de cercetare penalã procedeazã la efectuarea cercetãrii şi la luarea mãsurilor necesare pentru desfãşurarea acesteia, potrivit legii şi ţinînd seama de împrejurãrile speciale ale fiecãrei cauze.
ART. 233
Arestarea preventivã a învinuitului
În cursul efectuãrii cercetãrii penale, dacã organul de cercetare considera ca sînt întrunite condiţiile prevãzute de lege pentru luarea mãsurii arestãrii preventive a învinuitului, face propuneri în acest sens şi le înainteazã procurorului pentru a decide.
Dacã procurorul, dupã ce examineazã dosarul cauzei, constata ca este cazul sa ia mãsura arestãrii preventive a învinuitului, procedeazã potrivit art. 146.
ART. 234
Propuneri fãcute de organul de cercetare penalã
Dacã organul de cercetare penalã considera ca sînt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le înainteazã procurorului.
Organul de cercetare penalã, dacã considera ca sînt întrunite şi condiţiile prevãzute de lege pentru luarea mãsurii arestãrii preventive a inculpatului, face propuneri şi în aceasta privinta.
ART. 235
Punerea în mişcare a acţiunii prin ordonanta
Procurorul se pronunţa asupra punerii în mişcare a acţiunii penale dupã examinarea dosarului.
Dacã procurorul este de acord cu propunerea, pune în mişcare acţiunea penalã prin ordonanta.
Ordonanta de punere în mişcare a acţiunii penale trebuie sa cuprindã, pe lîngã menţiunile arãtate în art. 203, date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit şi încadrarea juridicã a acesteia.
ART. 236
Arestarea preventivã a inculpatului
Procurorul sesizat potrivit art. 234, dacã pune în mişcare acţiunea penalã şi dacã constata ca sînt întrunite condiţiile prevãzute de lege pentru luarea mãsurii arestãrii preventive a inculpatului, procedeazã potrivit art. 150 şi urm.
Dacã invinuitul este arestat potrivit art. 233, va fi ascultat de procuror înainte de expirarea termenului de arestare a învinuitului.
ART. 237
Continuarea cercetãrii şi ascultarea inculpatului
Dupã aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 233-236, procurorul dacã este cazul, dispune continuarea cercetãrii penale. Organul de cercetare penalã continua efectuarea actelor de cercetare, fiind obligat sa respecte şi dispoziţiile date de procuror.
Dacã procurorul a pus în mişcare acţiunea penalã, organul de cercetare cheamã pe inculpat, îi comunica fapta pentru care este invinuit şi îi da explicaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are.
Organul de cercetare penalã pune în vedere inculpatului aflat în stare de libertate ca este obligat sa se prezinte la toate chemãrile ce i se vor face în cursul procesului penal şi ca are îndatorirea sa comunice orice schimbare de adresa.
Organul de cercetare penalã va continua urmãrirea şi fãrã a-l asculta pe inculpat, cînd acesta este dispãrut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţara.
ART. 238
Extinderea cercetãrii penale
Organul de cercetare penalã, dacã constata fapte noi în sarcina inculpatului ori împrejurãri noi care pot duce la schimbarea încadrãrii juridice a faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penalã sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la sãvîrşirea acelei fapte, face propuneri în acest sens, pe care le înainteazã procurorului, pentru ca acesta sa decidã în privinta extinderii cercetãrii penale sau schimbãrii încadrãrii juridice.

Secţiunea III
Suspendarea urmãririi penale

ART. 239
Cazuri de suspendare
În cazul cînd se constata printr-o expertiza medicalã ca invinuitul sau inculpatul suferã de o boala grava, care îl impiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penalã înainteazã procurorului propunerile sale împreunã cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmãririi penale.
Procurorul se pronunţa asupra suspendãrii prin ordonanta.
ART. 240
Ordonanta de suspendare
Ordonanta trebuie sa cuprindã, pe lîngã menţiunile arãtate în art. 203, datele privitoare la persoana învinuitului sau inculpatului, fapta de care este invinuit, cauzele care au determinat suspendarea şi mãsurile luate în vederea insanatosirii învinuitului sau inculpatului.
Mãsura suspendãrii se comunica partii civile. Dupã comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penalã.
ART. 241
Sarcina organului de cercetare în timpul suspendãrii
În timpul cît urmãrirea este suspendatã, organul de cercetare penalã continua sa efectueze toate actele a cãror îndeplinire nu este împiedicatã de situaţia învinuitului sau inculpatului.
Organul de cercetare penalã este obligat sa se intereseze periodic dacã mai subzistã cauza care a determinat suspendarea urmãririi penale.

Secţiunea IV
Încetarea urmãririi penale

ART. 242
Cazuri de încetare
Încetarea urmãririi penale are loc cînd se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevãzute în art. 10 lit. f-j şi exista invinuit sau inculpat în cauza.
Dacã în aceeaşi cauza sînt mai mulţi învinuiţi sau inculpati ori dacã mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, încetarea urmãririi se face numai cu privire la invinuitii sau inculpatii, ori la faptele pentru care exista cazul de încetare a urmãririi.
ART. 243
Procedura încetãrii
Organul de cercetare penalã, cînd constata existenta vreunuia dintre cazurile prevãzute în art. 10 lit. f-j, înainteazã procurorului dosarul împreunã cu propuneri de încetare a urmãririi penale.
Procurorul se pronunţa asupra încetãrii urmãririi penale prin ordonanta, dispunind potrivit art. 11 pct. 1 lit. c.
Cînd cazul de încetare a urmãririi penale priveşte un invinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie sa se pronunţe asupra încetãrii urmãririi penale în termen de 24 de ore de la primirea dosarului.
ART. 244
Ordonanta de încetare a urmãririi penale
Ordonanta de încetare a urmãririi penale trebuie sa cuprindã pe lîngã menţiunile arãtate în art. 203, datele privind persoana şi fapta la care se referã încetarea, precum şi arãtarea temeiurilor de fapt şi de drept pe baza cãrora se dispune încetarea urmãririi penale.
ART. 245
Dispoziţii complimentare ale ordonanţei
Prin ordonanta de încetare a urmãririi penale se dispune totodatã asupra:
a) revocãrii mãsurii preventive precum şi a mãsurilor asiguratorii luate în vederea executãrii confiscãrii averii;
b) confiscãrii lucrurilor care potrivit art. 118 Cod penal sînt supuse confiscãrii speciale şi a restituirii celorlalte.
Dacã proprietatea corpurilor delicte şi a celorlalte obiecte care au servit ca mijloace materiale de proba este contestatã, ele sînt pãstrate de organul de cercetare penalã pînã la hotãrîrea instanţei civile;
c) mãsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile şi a restabilirii situaţiei anterioare sãvîrşirii infracţiunii.
În cazul în care s-a dispus menţinerea mãsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile, aceste mãsuri se vor considera desfiinţate, dacã persoana vãtãmatã nu introduce acţiunea în fata instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetãrii urmãririi penale;
d) cheltuielilor judiciare, stabilind cuantumul acestora, cine trebuie sa le suporte şi ordonind încasarea lor.
Dacã în cursul urmãririi penale s-a luat vreuna din mãsurile de siguranta arãtate în art. 162, se va face menţiune despre acesta.
ART. 246
Înştiinţarea despre încetarea urmãririi penale
Procurorul înştiinţeazã persoanele interesate despre încetarea urmãririi penale.
În cazul cînd invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, procurorul înştiinţeazã prin adresa administraţia locului de deţinere, cu dispoziţia de a pune de îndatã în libertate pe invinuit sau inculpat.
ART. 247
Punerea în executare a ordonanţei de înlocuire a rãspunderii penale
Ordonanta de încetare a urmãririi penale prin care procurorul a dispus înlocuirea rãspunderii penale se pune în executare prin trimiterea întregului dosar sau numai a materialelor necesare la organizaţia obsteasca arãtatã în ordonanta, pentru a fi transmise organului competent sa ia mãsuri de influentare obsteasca.
Impotriva ordonanţei prin care s-a dispus înlocuirea rãspunderii penale se poate face plîngere, în termen de 5 zile de la înştiinţarea prevãzutã în art. 246 alin. 1.
În toate cazurile, punerea în executare a ordonanţei se face dupã expirarea termenului prevãzut în alineatul precedent, iar dacã s-a fãcut plîngere şi a fost respinsã, dupã respingerea acesteia.
ART. 248
Restituirea dosarului şi continuarea cercetãrii penale
Procurorul, dacã constata ca nu este cazul sa dispunã încetarea sau cînd a dispus încetarea parţialã, restituie dosarul organului de cercetare penalã, cu dispoziţia de a continua cercetarea.

Secţiunea V
Scoaterea de sub urmãrirea penalã

ART. 249
Cazurile şi procedura scoaterii de sub urmãrire
Scoaterea de sub urmãrirea penalã are loc cînd se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevãzute în art. 10 lit. a-e şi exista invinuit sau inculpat în cauza.
Dispoziţiile art. 242-246 şi 248 se aplica în mod corespunzãtor şi în procedura scoaterii de sub urmãrire.

Secţiunea VI
Procedura prezentãrii materialului de urmãrire penalã

ART. 250
Prezentarea materialului
Dupã punerea în mişcare a acţiunii penale, dacã au fost efectuate toate actele de urmãrire necesare, organul de cercetare penalã cheamã pe inculpat în fata sa şi:
a) îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunostinta de materialul de urmãrire penalã, aratindu-i şi încadrarea juridicã a faptei sãvîrşite;
b) îi asigura posibilitatea de a lua de îndatã cunostinta de material. Dacã inculpatul nu poate sa citeascã, organul de cercetare penalã îi citeşte materialul;
c) îl întreabã, dupã ce a luat cunostinta de materialul de urmãrire penalã, dacã are de formulat cereri noi sau dacã voieşte sa facã declaraţii suplimentare.
ART. 251
Procesul-verbal de prezentare a materialului
Despre aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prevãzute în art. 250 organul de cercetare penalã întocmeşte proces-verbal, în care consemneazã şi declaraţiile, cererile şi rãspunsurile inculpatului.
ART. 252
Cereri noi formulate de inculpat
Dacã inculpatul a formulat cereri noi în legatura cu urmãrirea penalã, organul de cercetare penalã le examineazã de îndatã şi dispune prin ordonanta admiterea sau respingerea lor.
Organul de cercetare dispune prin aceeaşi ordonanta completarea cercetãrii penale, atunci cînd din declaraţiile suplimentare sau din rãspunsurile inculpatului rezulta necesitatea completãrii.
ART. 253
Prezentarea din nou a materialului de urmãrire penalã
Organul de cercetare penalã este obligat sa procedeze din nou la prezentarea materialului, dacã a efectuat noi acte de cercetare penalã, sau dacã constata ca trebuie sa fie schimbatã încadrarea juridicã a faptei.
ART. 254
Cazuri de neprezentare a materialului
Cînd prezentarea materialului nu a fost posibila din cauza ca inculpatul este dispãrut, s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penalã sau nu locuieşte în ţara, în referatul care se întocmeşte potrivit art. 259 se arata împrejurãrile concrete din care rezulta cauza împiedicãrii.
Dacã pînã la înaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezintã, este prins ori adus, se procedeazã la prezentarea materialului de urmãrire penalã.

Secţiunea VII
Terminarea urmãririi penale

§ 1. Urmãrire fãrã punere în mişcare a acţiunii penale

ART. 255
Ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetãrii
În cauzele în care nu a fost pusã în miscarea acţiunea penalã, organul de cercetare, dupã efectuarea actelor de cercetare penalã potrivit art. 232, dacã exista invinuit în cauza şi constata ca impotriva acestuia sînt suficiente probe, procedeazã la o noua ascultare a învinuitului, aducindu-i la cunostinta învinuirea şi intrebindu-l dacã are noi mijloace de apãrare.
Dacã invinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost gasita temeinica ori dacã cercetarea a fost completatã potrivit propunerilor fãcute, cercetarea se considera terminatã.
ART. 256
Înaintarea dosarului privind pe invinuit
De îndatã ce cercetarea penalã este terminatã, organul de cercetare înainteazã dosarul procurorului cu un referat, în care consemneazã rezultatul cercetãrii, spre a se decide potrivit art. 262. Referatul va cuprinde în mod corespunzãtor menţiunile prevãzute în art. 259-260.
ART. 257
Prezentarea materialului de cãtre procuror
Procurorul primind dosarul, dacã socoteşte necesar, cheamã pe invinuit şi îi prezintã materialul de urmãrire penalã potrivit dispoziţiilor art. 250 şi urm., care se aplica în mod corespunzãtor.

§ 2. Urmãrirea cu acţiunea penalã pusã în mişcare

ART. 258
Înaintarea dosarului privind pe inculpat
În cauzele în care acţiunea penalã a fost în miscare, dupã completarea cercetãrii şi dupã îndeplinirea, dacã este cazul, a dispoziţiilor privitoare la prezentarea materialului de urmãrire penalã cercetarea penalã se considera terminatã. Organul de cercetare penalã înainteazã de îndatã procurorului dosarul cauzei însoţit de un referat.
ART. 259
Cuprinsul referatului întocmit de organul de cercetare penalã
Referatul întocmit de organul de cercetare penalã trebuie sa se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale, la persoana inculpatului şi la ultima încadrare juridicã data faptei.
Referatul trebuie sa cuprindã fapta reţinutã în sarcina inculpatului, probele administrate şi încadrarea juridicã.
Cînd urmãrirea penalã priveşte mai multe fapte sau mai mulţi inculpati, referatul trebuie sa cuprindã menţiunile arãtate în alineatul precedent cu privire la toate faptele şi la toţi inculpati şi, dacã este cazul, trebuie sa se arate pentru care fapte ori fãptuitori s-a încetat urmãrirea, s-a dispus scoaterea de sub urmãrire ori s-a suspendat urmãrirea penalã.
ART. 260
Date suplimentare
Referatul trebuie sa cuprindã date suplimentare privitoare la:
a) mijloacele materiale de proba şi mãsurile luate referitor la ele în cursul cercetãrii penale, precum şi locul unde se afla;
b) mãsurile asiguratorii privind reparaţiile civile sau executarea confiscãrii averii, luate în cursul cercetãrii penale;
c) cheltuielile judiciare.

CAP. 5
Trimiterea în judecata

ART. 261
Verificarea lucrãrilor urmãririi penale
Procurorul este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penalã potrivit art. 256 sau 258 sa procedeze la verificarea lucrãrilor urmãririi penale şi sa se pronunţe asupra acestora.
Procurorul procedeazã la prezentarea materialului de urmãrire penalã în situaţiile prevãzute în art. 254 alin. 1 dacã inculpatul se prezintã, este prins sau adus dupã înaintarea dosarului la procuratura.
Rezolvarea cauzelor în care sînt arestaţi se face de urgenta şi cu precãdere.
ART. 262
Rezolvarea cauzelor
Dacã procurorul constata ca au fost respectate dispoziţiile legale care garanteazã aflarea adevãrului, ca urmãrirea penalã este completa, existind probele necesare şi legal administrate, procedeazã, dupã caz, astfel;
1. cînd din materialul penal rezulta ca fapta exista, ca a fost sãvîrşitã de invinuit sau de inculpat şi ca acesta rãspunde penal:
a) dacã acţiunea penalã nu a fost pusã în mişcare în cursul urmãririi penale, da rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penalã şi dispune trimiterea în judecata;
b) dacã acţiunea penalã a fost pusã în mişcare în cursul urmãririi penale, da rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecata;
2. da ordonanta prin care:
a) claseaza, scoate de sub urmãrire sau înceteazã urmãrirea penalã potrivit dispoziţiilor art. 11.
Dacã procurorul dispune înlocuirea rãspunderii penale, odatã cu încetarea urmãririi penale face aplicatia art. 95 alin. 1 sau 96 din Codul penal.
b) suspenda urmãrirea penalã, atunci cînd constata existenta unei cauze de suspendare a urmãririi.
ART. 263
Cuprinsul rechizitorului
Rechizitoriul trebuie sa se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmãrirea penalã şi trebuie sa cuprindã, pe lîngã menţiunile prevãzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinutã în sarcina sa, încadrare juridicã, probele pe care se întemeiazã învinuirea, mãsura preventivã luatã şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecata.
În rechizitoriu se arata de asemenea numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanta, cu indicarea calitãţii lor în proces şi locul unde urmeazã a fi citate.
În cazul cînd urmãrirea penalã este efectuatã de procuror, rechizitorul trebuie sa cuprindã şi datele suplimentare prevãzute în art. 260.
Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacã lucrãrile urmãririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpati şi chiar dacã se dau acestora rezolvari diferite, potrivit art. 262.
ART. 264
Actul de sesizare a instanţei
Rechizitorul constituie actul de sesizare a instanţei de judecata.
În termen de 24 ore de la dispunerea trimiterii în judecata procurorul înainteazã instanţei competente dosarului împreunã cu numãrul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.
ART. 265
Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmãrire
Cînd procurorul constata ca urmãrirea penalã nu este completa, sau ca nu au fost respectate dispoziţiile legale care garanteazã aflarea adevãrului restituie cauza organului care a efectuat urmãrirea penalã, sau potrivit art. 217 trimite cauza la alt organ de urmãrire, în vederea completãrii sau refacerii urmãririi penale.
Cînd completarea sau refacerea urmãririi penale este necesarã numai cu privire la unele fapte sau la unii învinuiţi sau inculpati, iar disjungerea nu este posibila, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze.
ART. 266
Cuprinsul ordonanţei de restituire
Ordonanta de restituire sau de trimitere cuprinde, pe lîngã menţiunile arãtate în art. 203, indicarea actelor de cercetare penalã ce trebuie efectuate ori refãcute, a faptelor sau împrejurãrilor ce urmeazã a fi constatate şi a mijloacelor de proba ce urmeazã a fi folosite.
ART. 267
Dispoziţiile privitoare la mãsurile preventive, de siguranta sau asiguratorii
În toate cazurile, procurorul este obligat sa dispunã asupra menţinerii sau revocãrii mãsurilor preventive, de siguranta ori asiguratorii, luate în cursul urmãririi penale sau, dacã este cazul, sa ia asemenea mãsuri.
ART. 268
Trimiterea la organul competent
Cînd procurorul constata ca pentru vreuna din infracţiunile sau infractorii arãtaţi în art. 206-208 şi 209 alin. 4 urmãrirea penalã s-a fãcut de un alt organ decît cel prevãzut în textele menţionate, ia mãsuri ca urmãrirea sa fie facuta de organul competent.
În cazul prevãzut de alineatul precedent rãmîn valabile mãsurile asiguratorii luate, actele sau mãsurile procesuale confirmate încuviinţate de procuror, precum şi actele procesuale care nu pot fi refãcute.
ART. 269
Obligaţiile organelor competente
Organul de cercetare penalã sesizat prin trimiterea cauzei potrivit art. 268 procedeazã la ascultarea învinuitului sau inculpatului şi, ţinînd seama de dispoziţiile art. 268 alin. 2, dispune în ce mãsura trebuie refãcute celelalte acte procesuale şi ce anume acte mai trebuie efectuate în completarea cercetãrii penale.

CAP. 6
Reluarea urmãririi penale

ART. 270
Cazurile de reluare
Urmãrirea penalã este reluatã în caz de:
a) încetare a cauzei de suspendare;
b) restituire a cauzei de cãtre instanta de judecata în vederea refacerii sau completãrii urmãririi, ori ca urmarea a extinderii acţiunii penale sau a procesului penal;
c) redeschidere a urmãririi penale.
Reluarea urmãririi penale nu poate avea loc dacã se constata ca între timp a intervenit vreunul din cazurile prevãzute în art. 10.
ART. 271
Reluarea dupã suspendare
Reluarea urmãririi penale dupã suspendarea are loc cînd se constata ca a încetat cauza care a determinat suspendarea. Organul de cercetare penalã care constata ca a încetat cauza de suspendare înainteazã dosarul procurorului pentru a dispune asupra reluarii. Reluarea se dispune prin ordonanta.
ART. 272
Reluarea în caz de restituire
Cînd instanta de judecata a dispus restituirea cauzei în vederea refacerii sau completãrii urmãririi penale, ori în caz de extindere a acţiunii penale sau a procesului penal, urmãrirea se reia pe baza hotãrîrii prin care instanta a dispus restituirea.
ART. 273
Reluarea în caz de redeschidere a urmãririi
Redeschiderea urmãririi penale în cazul în care s-a dispus încetarea urmãririi penale sau scoaterea de sub urmãrire are loc dacã ulterior se constata ca nu exista în fapt cazul care a determinat luarea acestor mãsuri sau ca a dispãrut împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmãrire.
Redeschiderea urmãririi penale are loc şi atunci cînd organizaţia obsteasca cãreia i s-a încredinţat fãptuitorul pe garanţie renunţa la garanţia luatã.
Redeschiderea urmãririi penale se dispune de procuror prin ordonanta.
ART. 274
Durata arestãrii inculpatului dupã reluare
În cazurile de reluare a urmãririi penale prevãzute în art. 270 lit. a şi c, termenul de o luna privitor la mãsura arestãrii inculpatului curge de la data luãrii acestei mãsuri, iar în cazul când dosarul se restituie de cãtre instanta şi inculpatul este arestat, termenul curge de la data primirii dosarului de cãtre procuror.
Durata arestãrii inculpatului poate fi prelungitã potrivit art. 155 şi 158-160.

CAP. 7
Plîngerea impotriva mãsurilor şi actelor de urmãrire penalã

ART. 275
Dreptul de a face plîngere
Orice persoana poate face plîngere impotriva mãsurilor şi actelor de urmãrire penalã, dacã prin acestea s-a adus o vãtãmare intereselor sale legitime.
Plîngerea se adreseazã procurorului care supravegheazã activitatea organului de cercetare penalã şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penalã.
Introducerea plingerii nu suspenda aducerea la îndeplinire a mãsurii sau a actului care formeazã obiectul plingerii.
ART. 276
Obligaţia de inaintare a plingerii
Cînd plîngerea a fost depusa la organul de cercetare penalã, acesta este obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei sa o înainteze procurorului împreunã cu explicaţiile sale, atunci cînd acestea sînt necesare.
ART. 277
Termenul de rezolvare
Procurorul este obligat sa rezolve plîngerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi sa comunice de îndatã persoanei care a fãcut plîngerea modul în care a fost rezolvatã.
ART. 278
Plîngerea contra actelor procurorului
Plîngerea impotriva mãsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolva de procurorul şef al unitãţii. În cazul cînd mãsurile şi actele sînt ale procurorului şef, ori luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de cãtre acesta, plîngerea se rezolva de procurorul ierarhic superior. Dispoziţiile art. 275-277 se aplica în mod corespunzãtor.

CAP. 8
Procedura plingerii prealabile

ART. 279
Organele cãrora li se adreseazã plîngerea
Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca este necesarã astfel de plîngere.
Plîngerea prealabilã se adreseazã:
a) comisiei de judecata, în cazul infracţiunilor prevãzute de Codul penal în art. 180, 181, 184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213 şi 220, dacã fãptuitorul este cunoscut şi implinise virsta de 14 ani la data sãvîrşirii faptei. Cînd fãptuitorul este cunoscut, persoana vãtãmatã se poate adresa organului de cercetare penalã pentru indentificarea lui;
b) organul de cercetare penalã sau procurorului, în cazul altor infracţiuni decît cele arãtate la lit. a;
c) organului competent sa efectueze urmãrirea penalã, cînd plîngerea prealabilã este îndreptatã în contra unui judecãtor, procuror, notar de stat sau militar.
ART. 280
Procedura în cazul infracţiunilor flagrante
În caz de infracţiune flagrantã, organul de urmãrire penalã este obligat sa constate sãvîrşirea acesteia, chiar în lipsa plingerii prealabile.
Dacã infracţiunea sãvîrşitã este dintre cele arãtate în art. 279 lit. a, constatãrile fãcute vor fi trimise, la cerere, comisiei de judecata sau instanţei sesizate prin plîngere.
Cînd infracţiunea sãvîrşitã este dintre cele arãtate în art. 279 lit. b şi c, organul de urmãrire penalã cheamã persoana vãtãmatã şi dacã aceasta declara ca face plîngere prealabilã, dupã caz, continua urmãrirea penalã sau trimite cauza organului competent.
ART. 281
Procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate
În caz de conexitate sau de indivizibilitate între infracţiunile arãtate în art. 279 lit. a-c, dacã disjungerea nu este posibila, se aplica procedura prevãzutã în art. 35.
Aceeaşi procedura se aplica şi în cazul cînd conexitatea sau indivizibilitatea priveşte o infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plîngerea prealabilã şi o alta infracţiune pentru care nu se cere plîngere prealabilã dacã disjungerea nu este posibila.
ART. 282
Condiţii pentru introducerea plingerii la instanta
În cazul infracţiunilor arãtate în art. 279 lit. a, plîngerea prealabilã se adreseazã instanţei de judecata de la locul unde s-a efectuat procedura de impaciuire, numai dacã este îndeplinitã una din urmãtoarele condiţii:
a) persoana vãtãmatã prezintã dovada din care se constata ca nu s-a ajuns la împãcarea pãrţilor în fata comisiei de judecata şi nu a cerut sa fie rezolvatã cauza de cãtre comisie;
b) fãptuitorul nu a respectat obligaţiile luate în fata comisiei de judecata cu privire la repararea pagubei pricinuite prin infracţiune;
c) procedura de impaciuire nu s-a îndeplinit în termenul prevãzut de lege.
ART. 283
Conţinutul plingerii
Plîngerea trebuie sa cuprindã descrierea faptei, indicarea autorului, arãtarea mijloacelor de proba, indicarea adresei pãrţilor şi a martorilor, precizarea dacã persoana vãtãmatã se constituie parte civilã şi, atunci cînd este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente.
ART. 284
Termenul de introducere a plingerii
În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca este necesarã o plîngere prealabilã, aceasta trebuie sa fie introdusã în termen de 2 luni din ziua în care persoana vãtãmatã a ştiut cine este fãptuitorului.
Cînd persoana vãtãmatã este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data cînd persoana indreptatita a reclama, a ştiut cine este fãptuitorul.
În cazul infracţiunilor arãtate în art. 279 lit. a, cînd nu s-a ajuns la împãcare în fata comisiei de judecata, persoana vãtãmatã se poate adresa instanţei de judecata în termen de cel mult o luna de la data rezolvarii plingerii de cãtre comisie, dacã rezolvarea a avut înãuntrul termenului stabilit de lege pentru îndeplinirea procedurii de impaciuire.
Dacã procedura de impaciuire nu s-a îndeplinit în acest interval de timp, persoana vãtãmatã poate adresa plîngerea instanţei de judecata în cel mult o luna de la expirarea termenului prevãzut pentru procedura de impaciuire.
Dacã în urma împãcãrii în fata comisiei de judecata sub condiţia repararii pagubei pricinuite prin infracţiune fãptuitorul nu respecta obligaţia luatã, plîngerea prealabilã poate fi introdusã la instanta de judecata în cel mult o luna de la expirarea termenului stabilit pentru îndeplinirea acelei obligaţii.
ART. 285
Plîngerea greşit îndreptatã
Plîngerea prealabilã greşit îndreptatã la organul de urmãrire penalã, la comisia de judecata, sau la instanta de judecata se trimite organului competent. În aceste cazuri plîngerea se considera valabilã, dacã a fost introdusã în termen la organul necompetent.
ART. 286
Schimbarea încadrãrii faptei
Dacã într-o cauza în care s-au fãcut acte de cercetare penalã se constata ulterior ca fapta urmeazã a primi o încadrare juridicã pentru care este necesarã plîngerea prealabilã, organul de cercetare penalã cheamã persoana vãtãmatã şi o întreabã dacã înţelege sa facã plîngere. În caz afirmativ, organul de cercetare penalã, dupã caz, continua cercetarea sau trimite dosarului comisiei de judecata competente. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetãrii urmãririi penale.
Cînd schimbarea încadrãrii juridice se face în fata instanţei, aceasta cheamã persoana vãtãmatã şi o întreabã dacã înţelege sa facã plîngere pentru infracţiunea respectiva şi, dupã caz, continua sau înceteazã procesul penal.

Titlul II
Judecata

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 287
Îndatoririle instanţei de judecata
Instanta de judecata îşi exercita atribuţiile în mod activ, în vederea aflarii adevãrului şi a realizãrii rolului educativ al judecaţii.
Instanta îşi formeazã convingerea pe baza probelor administrate în cauza şi potrivit conştiinţei juridice.
ART. 288
Locul unde se desfãşoarã judecata
Judecata se desfãşoarã la sediul instanţei. Pentru motive temeinice, instanta poate dispune ca judecata sa se desfãşoare în alt loc.
ART. 289
Oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea
Judecata cauzei se face în fata instanţei constituitã potrivit legii şi se desfãşoarã în şedinţa, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
ART. 290
Publicitatea şedinţei de judecata
Şedinţa de judecata este publica. Minorii sub 16 ani nu pot asista la şedinţa de judecata.
Dacã judecarea în şedinţa publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei socialiste, demnitãţii sau vieţii intime a unei persoane, instanta la cererea procurorului, a pãrţilor ori din oficiu, poate declara şedinţa secreta pentru tot cursul sau pentru o anumitã parte a judecãrii cauzei.
Declararea şedinţei secrete se face în şedinţa publica, dupã ascultarea pãrţilor prezente şi a procurorului cînd participa la judecata.
În timpul cît şedinţa este secreta, nu sînt admişi în sala de şedinţa decît pãrţile, reprezentanţii acestora, apãrãtorii şi celelalte persoane chemate de instanta în interesul cauzei.
ART. 291
Citarea pãrţilor la judecata
Judecata poate avea loc numai dacã pãrţile sînt legal citate şi procedura este îndeplinitã.
Neprezentarea pãrţilor citate nu impiedica judecarea cauzei. Cînd instanta considera ca este necesarã prezenta uneia dintre pãrţile lipsa, poate lua mãsuri pentru prezentarea acesteia, aminind în acest scop judecata.
Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacã ar lipsi la vreunul dintre aceste termene.
Cînd judecata se amina, martorii, experţii şi interpreţii prezenţi iau în cunostinta noul termen de judecata.
La cererea persoanelor care iau termenul în cunostinta, instanta le inmineaza citaţii, spre a le servi drept justificare la locul de munca, în vederea prezentãrii la noul termen.
Cînd judecata rãmîne în continuare, pãrţile şi celelalte persoane care participa la proces nu se mai citeaza.
Militarii sînt citaţi la fiecare termen.
Detinutii sînt citaţi, de asemenea, la fiecare termen.
ART. 292
Compunerea instanţei
Instanta judeca în complet de judecata, a carei compunere este cea prevãzutã de lege.
Completul de judecata trebuie sa ramina acelaşi în tot cursul judecãrii cauzei. Cînd aceasta nu este posibila, completul se poate schimba pînã la începerea dezbaterilor.
Dupã începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenita în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor.
ART. 293
Judecata de urgenta în cauzele cu deţinuţi
Judecata în cauzele în care sînt inculpati arestaţi preventiv se face de urgenta şi cu precãdere. Judecata se face cu precãdere şi atunci cînd unii dintre inculpati sînt deţinuţi în alta cauza. Cînd instanta gãseşte necesar şi aceasta este posibil, face în cauza aplicatia dispoziţiilor cu privire la disjungere.
ART. 294
Asigurarea apãrãrii
În cauzele în care desemnarea unui apãrãtor din oficiu este obligatorie, preşedintele instanţei, odatã cu fixarea termenului de judecata, ia mãsuri pentru desemnarea aparatorului.
Inculpatul, celelalte pãrţi şi apãrãtorii au dreptul sa ia cunostinta de dosar în tot cursul judecaţii.
Cînd inculpatul se afla în stare de deţinere, preşedintele instanţei ia mãsuri ca acesta sa-şi poate exercita dreptul prevãzut de alineatul precedent şi sa poatã lua contact cu apãrãtorul sau.
ART. 295
Alte mãsuri pregãtitoare
Preşedintele completului de judecata are îndatorirea sa ia din timp toate mãsurile necesare, pentru ca la termenul de judecata fixat judecarea cauzei sa nu sufere amînare.
De asemenea, se îngrijeşte ca lista cauzelor fixate pentru judecata sa fie întocmitã şi afişatã la instanta, spre vedere, cu 24 de ore înaintea termenului de judecata.
La întocmirea listei se tine seama de data intrãrii cauzelor la instanta, dîndu-se intiieatate cauzelor în care sînt deţinuţi şi celor cu privire la care legea prevede ca judecata se face de urgenta.
ART. 296
Atribuţiile preşedintelui completului
Preşedintele conduce şedinţa, indeplinind toate îndatoririle pe care le are de la lege şi decide asupra cererilor formulate de pãrţi, dacã rezolvarea acestora nu este data în cãderea completului.
În cursul judecaţii întrebãrile se pun prin mijlocirea preşedintelui. Acesta poate incuviinta ca întrebãrile sa fie adresate direct.
ART. 297
Strigarea cauzei şi apelul celor citaţi
Preşedintele anunta, potrivit ordinii de pe lista de şedinţa, cauza a carei judecare este la rind, dispunind facerea apelului pãrţilor şi a celorlalte persoane citate şi constata care din ele s-au prezentat.
Pãrţile se pot prezenta şi participa la judecata chiar dacã nu au fost citate sau nu au primit citaţia, preşedintele avînd îndatorirea sa stabileascã identitatea acestora.
ART. 298
Asigurarea ordinii şi solemnitatii şedinţei
Preşedintele vegheazã asupra menţinerii ordinii şi solemnitatii şedinţei, putind lua mãsurile necesare în acest scop.
Preşedintele poate limita accesul publicului la şedinţa de judecata, ţinînd seama de mãrimea sãlii de şedinţa.
Pãrţile şi persoanele care asista la şedinţa de judecata sînt obligate sa pãstreze disciplina şedinţei.
Cînd o parte sau oricare alta persoana tulbura şedinţa sau nesocoteste mãsurile luate, preşedintele îi atrage atenţia sa respecte disciplina, iar în caz de repetare ori de abateri grave, dispune îndepãrtarea ei din sala.
Partea îndepãrtatã este chematã în sala înainte de începerea dezbaterilor.
Preşedintele îi aduce la cunostinta actele esenţiale efectuate în lipsa şi îi citeşte declaraţiile celor ascultaţi.
ART. 299
Constatarea infracţiunilor de audienta
Dacã în cursul şedinţei se sãvîrşeşte o fapta prevãzutã de legea penalã, preşedintele constata acea fapta şi identifica pe fãptuitor. Procesul-verbal întocmit se trimite procurorului.
Instanta, dacã este cazul, poate dispune arestarea preventivã a învinuitului, iar preşedintele emite un mandat de arestare a acestuia. Despre luarea acestei mãsuri se face menţiune în încheierea de şedinţa. Cel invinuit este trimis de îndatã procurorului împreunã cu procesul-verbal şi cu mandatul de arestare.
ART. 300
Verificarea sesizãrii instanţei şi a arestãrii inculpatului
Instanta este datoare sa verifice din oficiu, la prima înfãţişare, regularitatea actului de sesizare.
În cazul cînd se constata ca sesizarea nu este facuta potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlãturatã de îndatã şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
În cauzele în care inculpatul este arestat, instanta legal sesizatã este, de asemenea, datoare sa verifice din oficiu, la prima înfãţişare, regularitatea luãrii şi menţinerii acestei mãsuri.
ART. 301
Drepturile procurorului şi ale pãrţilor în instanta
În cursul judecaţii, procurorul şi oricare dintre pãrţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii.
Partea vãtãmatã poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la latura penalã a cauzei. În caz de concurs de infracţiuni sau de conexitate, dreptul partii vãtãmate se limiteazã la fapta care i-a cauzat vãtãmarea.
Partea civilã poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii în mãsura în care acestea au legatura cu pretenţiile sale civile.
ART. 302
Rezolvarea chestiunilor incidente
Instanta este obligatã sa punã în discuţie cererile şi excepţiile arãtate în art. 301 sau excepţiile ridicate din oficiu şi sa pronunţe asupra lor prin încheiere motivatã.
Instanta se pronunţa prin încheiere motivatã şi asupra tuturor mãsurilor luate în cursul judecaţii.
ART. 303
Suspendarea judecaţii
Cînd se constata pe baza unei expertize medicale ca inculpatul suferã de o boala grava, care îl impiedica sa participe la judecata, instanta dispune prin încheiere suspendarea procesului penal pînã cînd starea sãnãtãţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecata.
Dacã sînt mai mulţi inculpati, iar temeiul suspendãrii priveşte numai pe unul dintre ei şi disjungerea nu este posibila, se dispune suspendarea întregii cauze.
Încheierea data în prima instanta prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacatã separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.
Procesul penal se reia din oficiu de îndatã ce inculpatul poate participa la judecata.
Instanta este obligatã sa se informeze periodic dacã mai subzistã cauza care a determinat suspendarea procesului penal.
ART. 304
Note privind desfãşurarea procesului
În cursul şedinţei de judecata grefierul ia note cu privire la desfãşurarea procesului. Procurorul şi pãrţile pot cere citirea notelor şi vizarea lor de cãtre preşedinte.
ART. 305
Încheierea de şedinţa
Desfãşurarea procesului în şedinţa de judecata se consemneazã într-o încheiere care cuprinde:
a) ziua, luna, anul şi denumirea instanţei;
b) menţiunea dacã şedinţa a fost sau nu publica;
c) numele şi prenumele judecãtorilor, asesorilor, procurorului şi grefierului;
d) numele şi prenumele pãrţilor, aparatorilor şi ale celorlalte persoane care participa în proces şi care au fost prezente la judecata, precum şi ale celor care au lipsit, cu arãtarea calitãţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;
e) enunţarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecata şi textele de lege în care a fost incadrata fapta;
f) înscrisurile care s-au citit în şedinţa;
g) cererile de orice natura formulate de procuror, de pãrţi şi de ceilalţi participanţi la proces;
h) concluziile procurorului şi ale pãrţilor;
i) mãsurile luate în cursul şedinţei.
Încheierea se întocmeşte de grefier în 24 de ore de la terminarea şedinţei şi se semneazã de preşedintele completului de judecata şi de grefier.
Cînd hotãrîrea se pronunţa în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmeşte o încheiere separatã.
ART. 306
Soluţionarea cauzei
Deliberarea şi pronunţarea hotãrîrii se fac de îndatã dupã încheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea şi pronunţarea pot fi aminate cel mult 15 zile.
ART. 307
Deliberarea
La deliberare iau parte numai membrii completului în fata cãruia a avut loc dezbaterea.
Completul de judecata delibereazã în secret.
ART. 308
Luarea hotãrîrii
Hotãrîrea trebuie sa fie rezultatul acordului membrilor completului de judecata asupra soluţiilor date chestiunilor supuse deliberãrii.
Cînd unanimitatea nu poate fi întrunitã, hotãrîrea se ia cu majoritate.
Dacã din deliberare rezulta mai mult decît doua pãreri, judecãtorul care opineaza pentru soluţia cea mai severã trebuie sa se alãture celei mai apropiate de pãrerea sa.
Motivarea opiniei separate este obligatorie.
Dacã completul de judecata este format din doi judecãtori şi unanimitatea nu poate fi întrunitã, judecarea cauzei se reia în complet de divergenta.
ART. 309
Minuta
Rezultatul deliberãrii se consemneazã într-o minuta, care trebuie sa aibã conţinutul prevãzut pentru dispozitivul hotãrîrii. Minuta se semneazã de membrii completului de judecata.
ART. 310
Pronunţarea hotãrîrii
Hotãrîrea se pronunţa în şedinţa publica de cãtre preşedintele completului de judecata asistat de grefier.
La pronunţarea hotãrîrii pãrţile nu se citeaza. Hotãrîrea se redacteazã în cel mult 20 de zile de la pronunţare.
ART. 311
Felul hotãrîrilor
Hotãrîrea prin care cauza este soluţionatã de prima instanta de judecata sau prin care acesta se dezinvesteste fãrã a soluţiona cauza se numeşte sentinta.
Hotãrîrea prin care instanta se pronunţa asupra recursului, recursului extraordinar, precum şi hotãrîrea pronunţatã de instanta de recurs în judecarea cauzei dupã casare, se numeşte decizie.
Toate celelalte hotãrîri date de instanţe în cursul judecaţii se numesc încheieri.
ART. 312
Redactarea şi semnarea hotãrîrii
Sentinta sau decizia se redacteazã de unul din judecãtorii care au participat la soluţionarea cauzei şi se semneazã de toţi membrii completului şi de grefier.
În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecata de a semna, hotãrîrea se semneazã în locul acestuia de preşedintele completului. Dacã şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotãrîrea se semneazã de preşedintele instanţei. Cînd împiedicarea priveşte pe grefier, hotãrîrea se semneazã de grefierul şef. În toate cazurile se face menţiunea pe hotãrîre despre cauza care a determinat împiedicarea.

CAP. 2
Judecata în prima instanta

Secţiunea I
Desfãşurarea judecãrii cauzelor

ART. 313
Mãsuri premergãtoare
Preşedintele instanţei, primind dosarul cauzei, fixeazã de îndatã termen de judecata şi da dispoziţie pentru citarea persoanelor care trebuie sa fie chemate la judecata.
Citaţia trebuie sa fie inminata inculpatului cu cel puţin 3 zile înaintea termenului fixat. Odatã cu citaţia, inculpatului aflat în stare de deţinere i se comunica şi copia actului de sesizare a instanţei.
ART. 314
Prezenta inculpatului la judecata
Judecata nu poate avea loc decît în prezenta inculpatului, cînd acesta se afla în stare de deţinere.
Aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie.
ART. 315
Participarea procurorului
Procurorul este obligat sa participe la şedinţele de judecata ale judecãtoriilor, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvîrşitã pedeapsa închisorii de la 2 ani sau mai mare, precum şi în cauzele în care vreunul din inculpati se afla în stare de deţinere sau este minor. La şedinţele de judecata privind alte infracţiuni, procurorul participa atunci cînd considera necesar.
În şedinţele de judecata ale celorlalte instanţe, participarea procurorului este obligatorie în toate cazurile.
ART. 316
Rolul procurorului
În desfãşurarea cercetãrii judecãtoreşti şi a dezbaterilor, procurorul exercita rolul sau activ în vederea aflarii adevãrului şi a respectãrii dispoziţiilor legale. Procurorul susţine învinuirea în instanta potrivit cunostintei sale juridice socialiste.
Cererile şi concluziile procurorului trebuie sa fie motivate.
Cînd cercetarea judecãtoreascã nu confirma învinuirea sau cînd a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevãzute în art. 10 lit. f-h şi j, procurorul pune, dupã caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.
ART. 317
Obiectul judecaţii
Judecata se margineste la fapta şi la persoana arãtatã în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referã extinderea.
ART. 318
Verificãri privitoare la inculpat
La termenul de judecata, dupã strigarea cauzei şi apelul pãrţilor, preşedintele verifica identitatea inculpatului. În cazul cînd inculpatul se afla în stare de deţinere, preşedintele se încredinţeazã dacã a primit în termenul prevãzut în art. 313 alin. 2 copia actului de sesizare a instanţei. Cînd actul nu a fost comunicat, dacã inculpatul cere, judecata se amina, iar preşedintele îi inmineaza copie de pe actul de sesizare a instanţei, facindu-se menţiunea despre aceasta în încheierea de şedinţa.
De asemenea, judecata se amina la cererea inculpatului, cînd comunicarea s-a fãcut cu mai puţin de 3 zile înaintea termenului de judecata.
ART. 319
Mãsuri premergãtoare privind martorii, experţii şi interpreţii
Dupã apelul martorilor, experţilor şi interpretilor, preşedintele cere martorilor prezenţi sa pãrãseascã sala de şedinţa şi le pune în vedere sa nu se îndepãrteze fãrã încuviinţarea sa.
Experţii rãmîn în sala de şedinţa, afarã de cazul în care instanta dispune altfel.
Martorii, experţii şi interpreţii prezenţi pot fi ascultaţi, chiar dacã nu au fost citaţi sau nu au primit citaţie, însã numai dupã ce s-a stabilit identitatea acestora.
ART. 320
Lãmuriri, excepţii şi cereri
Preşedintele explica persoanei vãtãmate ca se poate constitui parte civilã sau ca poate participa ca parte vãtãmatã în proces.
Preşedintele întreabã pe procuror şi pe pãrţi dacã au de formulat excepţii, cereri sau propun efectuarea de probe noi.
În cazul cînd se propun noi probe, trebuie sa se arate faptele şi împrejurãrile ce urmeazã a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar în ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora.
Procurorul şi pãrţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetãrii judecãtoreşti.
ART. 321
Ordinea cercetãrii judecãtoreşti
Instanta începe efectuarea cercetãrii judecãtoreşti cînd cauza se afla în stare de judecata.
Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecãtoreascã este cea prevãzutã în dispoziţiile cuprinse în prezenta secţiune.
Instanta poate dispune unele schimbãri ale ordinii, cînd aceasta este necesarã pentru buna desfãşurare a cercetãrii judecãtoreşti. Cînd inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusã decît dupã ascultarea acestuia.
ART. 322
Începerea cercetãrii judecãtoreşti
Preşedintele dispune ca grefierul sa dea citire actului de sesizare a instanţei, dupã care explica inculpatului în ce consta învinuirea ce i se aduce. Totodatã lamureste pe inculpat cu privire la dreptul pe carte îl are de a pune întrebãri coinculpatilor, celorlalte pãrţi, martorilor, experţilor, precum şi de a da explicaţii în tot cursul cercetãrii judecãtoreşti, cînd socoteşte ca este necesar.
ART. 323
Ascultarea inculpatului
Instanta procedeazã apoi la ascultarea inculpatului.
Inculpatul este lãsat sa arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune întrebãri de cãtre preşedinte şi ceilalţi membri ai completului, precum şi de cãtre procuror, de partea vãtãmatã, de partea civilã, de partea responsabilã civilmente, de ceilalţi inculpati şi de apãrãtorul inculpatului a cãrui ascultare se face.
Instanta respinge întrebãrile care nu sînt necesare în cauza. Inculpatul poate fi reascultat ori de cîte ori este necesar.
ART. 324
Ascultarea coinculpatilor
Dacã sînt mai mulţi inculpati, ascultarea fiecãrui dintre ei se face în prezenta celorlalţi inculpati.
Cînd interesul aflarii adevãrului cere, instanta poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpati, fãrã ca ceilalţi sa fie de fata.
Declaraţiile luate separat sînt citite în mod obligatoriu celorlalţi inculpati, dupã ascultarea lor.
Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenta celorlalţi inculpati sau a unora dintre ei.
ART. 325
Citirea declaraţiilor anterioare ale inculpatului
Cînd inculpatul nu-şi mai aminteste anumite fapte sau împrejurãri sau cînd exista contraziceri între declaraţiile fãcute de inculpat în instanta şi cele date anterior, preşedintele cere acestuia explicaţii, putind da citire, în întregime sau în parte, declaraţiilor anterioare.
Cînd inculpatul refuza sa dea declaraţii, instanta dispune citirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior.
ART. 326
Ascultarea celorlalte pãrţi
Dupã ascultarea inculpatului se procedeazã la ascultarea celorlalte pãrţi.
Dispoziţiile art. 322-324 şi 325 alin. 1 se aplica în mod corespunzãtor şi la ascultarea acestora.
ART. 327
Ascultarea martorului, expertului sau interpretului
Instanta trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 şi 325, care se aplica în mod corespunzãtor. Dupã ce martorului i s-au pus întrebãri de instanta şi de procuror, el este întrebat de partea care l-a propus şi apoi de celelalte pãrţi.
Martorul care poseda un înscris în legatura cu depozitia facuta poate sa-l citeascã în instanta. Procurorul şi pãrţile au dreptul sa examineze înscrisul, iar instanta poate dispune reţinerea înscrisului la dosar, în original sau în copie.
Dacã ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibil, instanta dispune citirea depoziţiei data de acesta în cursul urmãririi penale şi va tine seama de ea la judecarea cauzei.
Instanta dispune citirea declaraţiilor anterioare şi atunci cînd martorul face declaraţii care sînt în contrazicere cu cele date anterior.
Dacã unul sau mai mulţi martori lipsesc, instanta poate dispune motivat fie continuarea judecaţii, fie amînarea cauzei. Martorul a cãrui lipsa nu este justificatã poate fi adus silit.
Dispoziţiile prevãzute în alineatele precedente se aplica în mod corespunzãtor şi în caz de ascultare a expertului sau interpretului.
ART. 328
Mãsuri privitoare la martori
Martorii ascultaţi rãmîn în sala, la dispoziţia instanţei, pînã la terminarea actelor de cercetare judecãtoreascã care se efectueazã în şedinţa respectiva.
Dacã instanta gãseşte necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei, din sala de şedinţa, în vederea reaudierii ori a confruntarii lor.
Instanta, luind concluziile procurorului şi ale pãrţilor, poate incuviinta plecarea martorilor dupã ascultarea lor.
ART. 329
Renunţarea la martori
Procurorul şi pãrţile pot renunţa la martorii pe care i-au propus.
Dupã punerea în discuţie a renunţãrii, instanta poate dispune ca martorii sa nu fie ascultaţi dacã audierea nu mai este necesarã.
Dacã în cursul cercetãrii judecãtoreşti administrarea unei probe anterioare admisã apare inutila, instanta, dupã ce asculta procurorul şi pãrţile, poate dispune ca acea proba sa nu mai fie administratã.
ART. 330
Prezentarea mijloacelor materiale de proba
Cînd în cauza supusã judecaţii exista mijloace materiale de proba, instanta din oficiu sau la cerere, dispune, dacã este necesar, aducerea şi prezentarea acestora.
ART. 331
Amînarea pentru probe noi
Dacã din cercetarea judecãtoreascã rezulta ca pentru lãmurirea faptelor sau împrejurãrilor cauzei este necesarã administrarea unor probe noi şi dacã nu este cazul sa facã aplicarea art. 333, instanta dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amînarea ei.
ART. 332
Cercetarea penalã efectuatã de un organ necompetent
Cînd se constata înainte de terminarea cercetãrii judecãtoreşti ca în cauza supusã judecaţii s-a efectuat cercetarea penalã de un alt organ decît cel competent, instanta se desesizeaza şi restituie cauza procurorului, care procedeazã potrivit art. 268 alin. 1.
Cauza nu se restituie atunci cînd constatarea prevãzutã în alineatul precedent are loc dupã începerea dezbaterilor sau cînd instanta în urma cercetãrii judecãtoreşti schimba încadrarea juridicã a faptei într-o alta infracţiune pentru care cercetarea penalã ar fi revenit altui organ de cercetare.
Impotriva hotãrîrii de desesizare se poate face recurs de cãtre procuror şi de inculpatul arestat în cauza.
Dosarul este trimis procurorului imediat dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii la prima instanta sau în cel mult 5 zile de la pronunţarea hotãrîrii de cãtre instanta de recurs.
ART. 333
Restituirea pentru completarea urmãririi
În tot cursul judecaţii instanta se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, cînd din administrarea probelor sau din dezbateri rezulta ca urmãrirea penalã nu este completa şi ca în fata instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decît cu mare intirziere.
Instanta este obligatã sa arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicind totodatã faptele şi împrejurãrile ce urmeazã a fi constatate şi prin ce anume mijloace de proba.
Dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4 se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 334
Schimbarea încadrãrii juridice
Dacã în cursul judecaţii se considera ca încadrarea juridicã data faptei prin actul de sesizare urmeazã a fi schimbatã, instanta este obligatã sa punã în discuţie noua încadrare şi sa atragã atenţia inculpatului ca are dreptul sa ceara lãsarea cauzei mai la urma sau eventuala amînare a judecaţii, pentru a-şi pregati apãrarea.
ART. 335
Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale
Dacã în cursul judecaţii se descoperã în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale, care intra în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecata, instanta, prin încheiere, extinde acţiunea penalã cu privire şi la aceste acte şi procedeazã, dupã caz, fie la judecarea infracţiunii în întregul ei, fie la restituirea cauzei procurorului potrivit dispoziţiilor art. 333, în vederea completãrii urmãririi penale.
Dacã cu privire la unele din actele care intra în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotãrîre definitiva, instanta reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotãrîrea definitiva, pronuntind o noua hotãrîre în raport cu toate actele care intra în conţinutul infracţiunii şi desfiinţeazã hotãrîrea anterioarã.
Instanta este obligatã, dacã retine cauza spre judecata, sa punã în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, fãcînd aplicatia în ce priveşte încadrarea juridicã şi a dispoziţiilor art. 334.
În caz de restituire se aplica dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4.
ART. 336
Extinderea procesului penal pentru alte fapte
Cînd în cursul judecaţii se descoperã în sarcina inculpatului date cu privire la sãvîrşirea unei alte fapte prevãzute de legea penalã, avînd legatura cu infracţiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte aceasta fapta, iar cînd instanta gãseşte cererea intemeiata, o admite şi:
a) dacã procurorul declara ca pune în mişcare acţiunea penalã, procedeazã la judecarea cauzei şi cu privire la aceasta infracţiune;
b) dacã procurorul declara ca nu pune în mişcare acţiunea penalã, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333, instanta poate reveni asupra extinderii procesului penal sau poate dispune trimiterea la procuror.
Dacã procurorul nu participa la judecata şi sînt întrunite condiţiile prevãzute în alin. 1, instanta extinde din oficiu procesul penal şi procedeazã fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror potrivit alineatului precedent.
Dispoziţiile art. 335 alin. 3 sînt aplicabile în mod corespunzãtor, iar în caz de trimitere la procuror se aplica dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4.
ART. 337
Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane
În cursul judecaţii, cînd se descoperã date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la sãvîrşirea faptei prevãzute de legea penalã pusã în sarcina inculpatului sau date cu privire la sãvîrşirea unei fapte prevãzute în legea penalã de cãtre o alta persoana, dar în legatura cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.
Dacã instanta gãseşte intemeiata, o admite şi procedeazã potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 338
Dispoziţii privind mãsurile preventive, de siguranta şi asiguratorii
În cazurile de restituire potrivit art. 332, 333 şi 335 şi de trimitere a dosarului la procuror în cazurile prevãzute în art. 336 şi 337, instanta dispune asupra mãsurilor preventive, asupra mãsurilor de siguranta prevãzute în art. 113 şi 114 Cod penal, asupra mãsurilor asiguratorii, cu privire la persoanele în privinta cãrora s-a dispus restituirea cauzei sau trimiterea dosarului la procuror.
ART. 339
Terminarea cercetãrii judecãtoreşti
Înainte de a declara terminatã cercetarea judecãtoreascã, preşedintele întreabã pe procuror şi pe pãrţi dacã mai au de dat explicaţii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetãrii judecãtoreşti.
Dacã nu s-au formulat cereri sau dacã cererile formulate au fost respinse, ori dacã s-au efectuat completãrile cerute, preşedintele declara terminatã cercetarea judecãtoreascã.
ART. 340
Dezbaterile şi ordinea în care se da cuvintul
Dupã terminarea cercetãrii judecãtoreşti se trece la dezbateri, dîndu-se cuvintul în urmãtoarea ordine: procurorului, partii vãtãmate, partii civile, partii responsabile civilmente şi inculpatului.
Preşedintele poate da cuvintul şi în replica, respectîndu-se aceiaşi ordine.
Preşedintele are dreptul sa intrerupa pe cei care au cuvintul, dacã în susţinerile lor depãşesc limitele cauzei ce se judeca.
Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi întrerupe. Întreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.
ART. 341
Ultimul cuvint al inculpatului
Preşedintele înainte de a încheia dezbaterile da ultimul cuvint inculpatului personal.
În timpul în care inculpatul are ultimul cuvint, nu i se pot pune întrebãri. Dacã inculpatul releva fapte sau împrejurãri noi, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanta dispune reluarea cercetãrii judecãtoreşti.
ART. 342
Concluzii scrise
Instanta, cînd socoteşte necesar, poate cere pãrţilor, dupã închiderea dezbaterilor, sa depunã concluzii scrise.
Procurorul şi pãrţile pot depune concluzii scrise, chiar dacã nu au fost cerute de instanta.

Secţiunea II
Deliberarea şi hotãrîrea instanţei

ART. 343
Obiectul deliberãrii
Completul de judecata delibereazã mai întîi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.
Deliberarea poarta asupra existenţei faptei şi vinovatiei fãptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra mãsurii educative ori mãsurii de siguranta cînd este cazul sa fie luatã, precum şi asupra computarii reţinerii şi arestãrii preventive.
Completul de judecata delibereazã şi asupra repararii pagubei produse prin infracţiune, asupra mãsurilor preventive şi asiguratorii, mijloacelor materiale de proba, cheltuielilor judiciare, precum şi asupra oricãrei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
Toţi membrii completului de judecata au îndatorirea sa-şi spunã pãrerea asupra fiecãrei chestiuni.
Preşedintele îşi spune pãrerea cel din urma.
ART. 344
Reluarea cercetãrii judecãtoreşti sau a dezbaterilor
Dacã în cursul deliberãrii instanta gãseşte ca o anumitã împrejurare trebuie lãmuritã şi ca este necesarã reluarea cercetãrii judecãtoreşti, repune cauza pe rol.
Dacã lãmurirea acelei împrejurãri se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanta o va pune în discuţie în aceeaşi şedinţa, dacã este posibil, sau în alta şedinţa în continuare.
ART. 345
Rezolvarea acţiunii penale
Instanta hotãrãşte prin sentinta asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntind, dupã caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
Condamnarea se pronunţa dacã instanta constata ca fapta exista, constituie infracţiune şi a fost sãvîrşitã de inculpat.
Achitarea sau încetarea procesului penal se pronunţa potrivit art. 11 pct. 2.
Dacã instanta a dispus înlocuirea rãspunderii penale, odatã cu încetarea procesului penal face aplicatia art. 94, 95 sau 96 din Codul penal.
ART. 346
Rezolvarea acţiunii civile
În caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanta se pronunţa prin aceeaşi sentinta şi asupra acţiunii civile.
Cînd achitarea s-a pronunţat pentru ca instanta a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanta poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile.
Nu pot fi acordate despãgubiri civile în cazul cînd achitarea s-a pronunţat pentru ca fapta imputatã nu exista, ori nu a fost sãvîrşitã de inculpat.
Instanta penalã nu soluţioneazã acţiunea civilã cînd pronunţa achitarea pentru cazul prevãzut în art. 10 lit. b, ori cînd pronunţa încetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile prevãzute în art. 10 lit. f şi j.
ART. 347
Rezolvarea separatã a acţiunii civile
Instanta poate dispune disjungerea acţiunii civile şi amînarea judecãrii acesteia într-o alta şedinţa, în cazul cînd rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca intirzierea soluţionãrii acţiunii penale.
ART. 348
Rezolvarea din oficiu a repararii pagubei
Instanta, chiar dacã nu exista constituire de parte civilã, se pronunţa asupra repararii pagubei în cazurile prevãzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totalã ori parţialã a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare sãvîrşirii infracţiunii.
ART. 349
Cheltuielile judiciare
Instanta se pronunţa prin hotãrîre şi asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispoziţiilor prevãzute în art. 189-193.
ART. 350
Mãsuri cu privire la starea de libertate
Instanta are îndatorirea ca prin hotãrîrea sa sa se pronunţe cu privire la revocarea, menţinerea sau luarea mãsurii arestãrii inculpatului, ţinînd seama de dispoziţiile din partea generalã, titlul IV, capitolul I.
În caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanta dispune punerea de îndatã în libertate a inculpatului arestat preventiv.
De asemenea, instanta dispune punerea de îndatã în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci cînd pronunţa:
a) o pedeapsa cu închisoare cel mult egala cu durata reţinerii şi arestãrii preventive;
b) o pedeapsa cu închisoare, cu suspendarea executãrii;
c) amenda.
Hotãrîrea pronunţatã în cazul alineatelor precedente cu privire la arestarea inculpatului este executorie.
Cînd potrivit dispoziţiilor prevãzute în alin. 1, 2 şi 3 inculpatul este pus în libertate, instanta comunica aceasta administraţie locului de deţinere.
Inculpatul condamnat de prima instanta şi aflat în stare de deţinere este liberat de îndatã ce reţinerea şi arestarea devin egale cu durata pedepsei pronunţate, deşi hotãrîrea nu este definitiva. Liberarea se dispune de administraţia locului de deţinere. În acest scop i se comunica îndatã dupã pronunţarea hotãrîrii, copie de pe dispozitiv sau extras, care va cuprinde menţiunile prevãzute în art. 140 alineatul ultim.
ART. 351
Executarea într-o unitate militarã disciplinarã
În cazurile prevãzute în art. 62 din Codul penal, instanta militarã prin hotãrîrea de condamnare se pronunţa şi asupra executãrii pedepsei închisorii într-o unitate militarã disciplinarã.
ART. 352
Mãsuri privind confiscarea averii
În caz de condamnare la pedeapsa complimentarã a confiscãrii averii, instanta dispune luarea mãsurilor asiguratorii pentru executarea acestei pedepse, dacã asemenea mãsuri nu au fost luate anterior.
Dispoziţia privind luarea mãsurilor asiguratorii este executorie.
ART. 353
Mãsuri privind reparaţiile civile
Instanta, în cazul cînd admite acţiunea civilã, examineazã potrivit art. 163 şi urm. necesitatea luãrii mãsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile, dacã asemenea mãsuri nu au fost luate anterior.
Dispoziţiile din hotãrîre privind luarea mãsurilor asiguratorii sînt executorii.
Cînd instanta nu s-a pronunţat asupra acţiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim, mãsurile asiguratorii se menţin. Aceste mãsuri înceteazã de drept dacã persoana vãtãmatã nu introduce acţiunea în fata instanţei civile în termen de 30 de zile de la rãmînerea definitiva a hotãrîrii.
ART. 354
Cuprinsul hotãrîrii
Hotãrîrea prin care instanta penalã soluţioneazã fondul cauzei trebuie sa conţinã o parte introductivã, o expunere şi dispozitivul.
ART. 355
Conţinutul partii introductive
Partea introductivã cuprinde menţiunile prevãzute în art. 305.
Cînd s-a redactat o încheiere de şedinţa, potrivit dispoziţiilor din art. 305, partea introductivã se limiteazã numai la urmãtoarele menţiuni: denumirea instanţei care a judecat cauza, data pronunţãrii hotãrîrii, locul unde a fost judecata cauza, precum şi numele şi prenumele membrilor completului de judecata, ale procurorului şi ale grefierului, facindu-se menţiune ca celelalte date au fost trecute în încheierea de şedinţa.
În hotãrîrile instanţelor militare trebuie sa se indice şi gradul militar al membrilor completului de judecata şi al procurorului. Cînd inculpatul este militar, se menţioneazã şi gradul acestuia.
ART. 356
Conţinutul expunerii
Expunerea trebuie sa cuprindã:
a) datele privind identitatea pãrţilor;
b) descrierea faptei ce se face obiectul invinuirii, cu arãtarea timpului şi locului unde a fost sãvîrşitã, precum şi încadrarea juridicã data acesteia prin actul de sesizare;
c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cît şi a celor care au fost inlaturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilã a cauzei, precum şi analiza oricãror elemente de fapt pe care se sprijinã soluţia data în cauza.
În caz de condamnare, expunerea trebuie sa mai cuprindã fapta sau fiecare fapta reţinutã de instanta în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovãţie, circumstanţele agravate sau atenuante, starea de recidiva, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţatã şi actele din care rezulta durata acesteia.
Dacã instanta retine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formeazã obiectul invinuirii, se va arata în hotãrîre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;
d) arãtarea temeiurilor de drept care justifica soluţiile date în cauza.
ART. 357
Conţinutul dispozitivului
Dispozitivul trebuie sa cuprindã datele prevãzute în art. 70 privitoare la persoana inculpatului, soluţia data de instanta cu privire la infracţiune, indicindu-se în caz de condamnare denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadreazã, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiazã potrivit art. 11, precum şi soluţia data cu privire la repararea pagubei.
Dispozitivul trebuie sa mai cuprindã, dupã caz, cele hotãrîte de instanta cu privire la:
a) deducerea reţinerii şi arestãrii preventive, inducindu-se partea din pedeapsa executatã în acest mod;
b) mãsurile preventive;
c) mãsurile asiguratorii;
d) cheltuielile judiciare;
e) restituirea lucrurilor ce nu sînt supuse confiscãrii;
f) rezolvarea oricãrei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
Cînd instanta pronunţa pedeapsa închisorii, în hotãrîre se face menţiune ca persoana condamnata este lipsitã de drepturile arãtate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevãzutã în acelaşi articol.
Dispozitivul trebuie sa cuprindã totdeauna menţiunea ca hotãrîrea este supusã recursului, cu arãtarea termenului în care poate fi exercitat şi menţiunea datei cînd hotãrîrea a fost pronunţatã şi ca pronunţarea s-a fãcut în şedinţa publica.
ART. 358
Pronunţarea dispozitivului hotãrîrii
Dispozitivul hotãrîrii se pronunţa potrivit art. 310 alin. 1.
Dupã pronunţare, preşedintele explica pãrţilor prezente ca pot declara recurs.
ART. 359
Obligaţii ale instanţei în caz de condamnare cu suspendarea condiţionatã
În caz de condamnare cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, preşedintele atrage atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor a cãror nerespectare are ca urmare revocarea suspendãrii.
Dacã inculpatul nu este prezent şi instanta apreciazã ca nu este necesarã chemarea lui, face o comunicare scrisã, în care i se atrage atenţia potrivit alineatului precedent.
În toate cazurile în care s-a pronunţat condamnarea cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, instanta de executare aduce aceasta la cunostinta organizaţiei de la locul de munca al inculpatului.
ART. 360
Comunicarea hotãrîrii
Copii de pe dispozitivul hotãrîrii se comunica pãrţilor care au lipsit atît la judecata cît şi la pronunţare.
Inculpatul deţinut şi inculpatului militar în termen, care au lipsit la pronunţarea hotãrîrii, li se comunica copii de pe dispozitivul hotãrîrii.
Dupã redactarea hotãrîrii, inculpaţilor prevãzuţi în alineatul precedent li se comunica copie de pe aceasta.

CAP. 3
Cãile de atac

Secţiunea I
Recursul

ART. 361
Hotãrîrile supuse recursului
Sentinţele pot fi atacate cu recurs.
Încheierile date în prima instanta pot fi atacate cu recurs numai odatã cu fondul, afarã de cazurile arãtate în art. 141 alin. 1, 162 alin. 6, 168 alin. 2, 303 alin. 3 şi ori de cîte ori legea dispune altfel.
Recursul declarat impotriva sentinţei se socoteşte fãcut şi impotriva încheierilor, chiar dacã acestea au fost date dupã pronunţarea sentinţei.
ART. 362
Persoanele care pot face recurs
Pot face recurs:
a) procurorul, în ce priveşte latura penalã şi latura civilã;
b) inculpatul, în ce priveşte latura penalã şi latura civilã. Impotriva sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal inculpatul poate declara recurs şi în ce priveşte temeiurile achitãrii sau încetãrii procesului penal;
c) partea vãtãmatã, în cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plîngerea prealabilã, dar numai în ce priveşte latura penalã;
d) partea civilã şi partea responsabilã civilmente, în ce priveşte latura civilã;
e) martorul, expertul, interpretul şi apãrãtorul, cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora, precum şi orice persoana ale carei interese legitime au fost vãtãmate printr-o mãsura sau printr-un act al instanţei.
Recursul poate fi declarat pentru persoanele prevãzute la lit. b-e şi de cãtre reprezentantul legal, de cãtre apãrãtor, iar pentru inculpat, şi de soţul acestuia.
ART. 363
Termenul de recurs
Termenul de recurs este de 10 zile.
Pentru procuror termenul curge de la pronunţare. În cauzele în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenul curge de la înregistrarea de cãtre unitatea de procuratura a adresei de trimitere a dosarului. Dupã redactarea hotãrîrii instanta este obligatã sa trimitã de îndatã dosarul procurorului, iar acesta este obligat sa-i restituie dupã expirarea termenului de recurs.
Pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru pãrţile care au lipsit atît la dezbateri cît şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen care au lipsit la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
În cazul prevãzut în art. 362 lit. e, recursul poate fi introdus de îndatã dupã pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare şi cel mai tirziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea acestui recurs se face numai dupã soluţionarea cauzei, afarã de cazul cînd aceasta a fost suspendatã.
ART. 364
Repunerea în termen
Recursul introdus dupã expirarea termenului prevãzut de lege este considerat ca fiind fãcut în termen, dacã instanta de recurs constata ca intirzierea a fost determinata de o cauza temeinica de împiedicare, iar cererea de recurs a fost facuta în cel mult 10 zile de la începerea executãrii pedepsei sau a despãgubirilor civile.
Pînã la soluţionarea repunerii în termen, instanta de recurs poate suspenda executarea hotãrîrii atacate.
ART. 365
Recursul peste termen
Partea care a lipsit atît la judecata cît şi la pronunţare poate declara recurs şi peste termen, dar nu mai tirziu decît 10 zile de la data, dupã caz, a începerii executãrii pedepsei sau a începerii executãrii dispoziţiilor privind despãgubirile civile.
Recursul declarat peste termen nu suspenda executarea.
Instanta de recurs poate suspenda executarea hotãrîrii atacate.
ART. 366
Declararea recursului
Recursul se declara prin cerere scrisã. Cererea trebuie semnatã de persoana care face declaraţia.
Pentru persoana care nu poate sa semneze, cererea va fi atestata de un grefier de la instanta a carei hotãrîre se ataca sau de apãrãtor. Cererea poate fi atestata şi de preşedintele sau secretarul comitetului executiv al consiliului popular din localitatea unde domiciliazã, ori de funcţionarul desemnat de aceştia.
Cererea de recurs nesemnata ori neatestata poate fi confirmatã în instanta de parte ori de reprezentantul ei.
Procurorul şi oricare dintre pãrţile prezente la pronunţarea hotãrîrii pot declara recurs oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotãrîrea. Instanta ia act şi consemneazã aceasta într-un proces-verbal.
ART. 367
Instanta la care se depune recursul
Cererea de recurs se depune la instanta a carei hotãrîre se ataca.
Persoana care se afla în stare de deţinere poate depune cererea de recurs şi la administraţia locului de deţinere. Dacã recursul este declarat oral, acesta se constata într-un proces-verbal.
Cererea de recurs înregistratã sau atestata în condiţiile art. 187, ori procesul-verbal întocmit de administraţia locului de deţinere, se înainteazã de îndatã instanţei prevãzute în alin. 1.
ART. 368
Renunţarea la calea recursului
Dupã pronunţarea hotãrîrii şi pînã la expirarea termenului de declarare a recursului, pãrţile pot renunţa în mod expres la aceasta cale de atac.
Asupra renunţãrii, cu excepţia recursului care priveşte latura civilã a cauzei, se poate reveni înãuntrul termenului pentru declararea recursului.
Renunţarea sau revenirea asupra renunţãrii poate sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special.
ART. 369
Retragerea recursului
Pînã la închiderea dezbaterilor la instanta de recurs oricare dintre pãrţi îşi poate retrage recursul declarat. Retragerea trebuie sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar dacã partea se afla în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestata sau consemnatã într-un proces-verbal de cãtre conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanta a carei hotãrîre a fost atacatã, fie la instanta de recurs.
Reprezentanţii legali pot retrage recursul cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilã, a condiţiilor prevãzute de legea civilã. Inculpatul minor nu poate retrage recursul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.
Recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul unitãţii ierarhic superioare
Recursul declarat de procuror şi retras poate fi însuşi de partea în favoarea cãreia a fost declarat.
ART. 370
Efectul suspensiv al recursului
Recursul declarat în termen este suspensiv de executare, atît în ce priveşte latura penalã cît şi latura civilã, afarã de cazul cînd legea dispune altfel.
ART. 371
Efectul devolutiv al recursului şi limitele sale
Instanta judeca recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referã declaraţia de recurs şi numai în raport de calitatea pe care recurentul o are în proces.
În cadrul limitelor arãtate în alineatul precedent, instanta este obligatã ca în afarã de temeiurile invocate şi cererile formulate de recurent sa examineze cauza sub toate aspectele legalitãţii şi temeiniciei hotãrîrii atacate.
ART. 372
Neagravarea situaţiei în propriul recurs
Instanta de recurs solutionind cauza nu poate crea o situaţie mai grea pentru partea care a declarat recurs.
De asemenea, în recursul exercitat de procuror în favoarea unei pãrţi, instanta de recurs nu poate agrava situaţia acesteia.
ART. 373
Efectul extensiv
Instanta de recurs examineazã cauza prin extindere şi cu privire la pãrţile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referã, putind hotãrî şi în privinta lor, fãrã sa poatã crea acestor pãrţi o situaţie mai grea.
Procurorul, chiar dupã expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen şi fata de alte persoane decît acelea la care s-a referit, fãrã a se putea crea acestora o situaţie mai grea.
ART. 374
Motivarea recursului
Motivele de recurs se formuleazã în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie sa fie depus la instanta de recurs cel mai tirziu pînã în ziua judecaţii. Motivele de recurs se pot formula şi oral în ziua judecaţii.
ART. 375
Fixarea termenului de judecata şi prezenta pãrţilor
Preşedintele tribunalului, primind dosarul, fixeazã termen pentru judecarea recursului.
Judecarea recursului se face cu citarea pãrţilor.
Judecarea recursului nu poate avea loc decît în prezenta inculpatului cînd acesta se afla în stare de deţinere.
ART. 376
Prezenta procurorului
Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie, oricare ar fi obiectul cauzei.
ART. 377
Dezbaterea recursului
Dacã la termenul fixat recursului este în stare de judecata, preşedintele completului de judecata da cuvintul recurentului, apoi intimatului şi în urma procurorului. Dacã recursul este declarat de procuror, sau dacã între recursurile declarate se afla şi recursul procurorului, primul cuvint îl are acesta.
În cazul în care procurorul sau pãrţile invoca ca motiv de recurs lipsa de temeinicie a hotãrîrii atacate şi necesitatea administrãrii de noi probe, recurentul trebuie sa arate aceste probe şi mijloacele de proba cu ajutorul cãrora pot fi administrate.
Procurorul şi pãrţile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.
Inculpatul are cel din urma cuvintul.
ART. 378
Verificarea legalitãţii şi temeiniciei hotãrîrii
Instanta judecind recursul, verifica pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi, prezentate la instanta de recurs, legalitatea şi temeinicia hotãrîrii atacate.
Instanta examineazã dacã în cauza au fost respectate dispoziţiile legale care garanteazã aflarea adevãrului sau care asigura drepturile pãrţilor, dacã au fost administrate toate probele necesare pentru aflarea adevãrului, dacã probele administrate au fost complet şi just apreciate, dacã faptele şi împrejurãrile reţinute prin hotãrîrea atacatã corespund probelor şi reprezintã adevãrul, dacã soluţia data cauzei este conformã cu prevederile legii şi este justa.
În vederea soluţionãrii recursului, instanta poate da o noua apreciere probelor administrate în cauza.
Instanta este obligatã sa se pronunţe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror şi de pãrţi.
ART. 379
Soluţiile la judecata în recurs
Instanta, judecind recursului, pronunţa una din urmãtoarele soluţii:
1. respinge recursul, mentinind hotãrîrea atacatã:
a) dacã recursul este tardiv sau inadmisibil;
b) dacã hotãrîrea atacatã este legalã şi temeinica;
2. admite recursul, casind hotãrîrea atacatã, dacã aceasta este nelegalã sau netemeinica şi:
a) achitã pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal în cazurile prevãzute în art. 11, rectifica indicarea textelor cînd acestea au fost greşit indicate; cînd instanta dispune înlocuirea rãspunderii penale, face aplicatia art. 94, 95 sau 96 din Codul penal;
b) dispune rejudecarea de cãtre instanta de recurs, cînd este necesarã administrarea de probe sau cînd s-ar putea crea inculpatului o situaţie mai grea, ori s-ar putea schimba încadrarea juridicã a faptei sau modifica pedeapsa.
Tribunalul Suprem, dispunind rejudecarea, trimite totdeauna cauza la instanta prevãzutã la lit. c;
c) dispune rejudecarea de cãtre instanta a carei hotãrîre a fost casatã pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc în lipsa unei pãrţi nelegal citate, sau care fiind legal citata a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanta despre aceasta imposibilitate, ori unei pãrţi i s-a respins în mod nejustificat o cerere de amînare şi din aceasta cauza nu a putut sa-şi facã apãrarea, sau prin hotãrîre nu a fost rezolvat fondul cauzei, precum şi atunci cînd hotãrîrea a fost casatã pentru vreunul din cazurile de nulitate prevãzute în art. 197 alin 2, cu excepţia cazului de incompetenta. În caz de casare pentru incompetenta se dispune rejudecarea de cãtre instanta competenta.
ART. 380
Soluţii complimentare
Cînd instanta de recurs caseazã hotãrîrea şi retine cauza spre rejudecare potrivit art. 379 pct. 2 lit. b se pronunţa şi asupra probelor ce urmeazã a fi administrate, fixind termen pentru rejudecare.
În caz de casare potrivit art. 379 pct. 2 lit. c, instanta de recurs poate trimite cauza spre rejudecare şi altei instanţe egale în grad cu aceea la care urma sa fie trimisa, dacã sînt întrunite condiţiile prevãzute în art. 55 alin. 1 sau dacã prin aceasta s-ar asigura o buna judecata. În ambele cazuri instanta de recurs face aplicatia art. 60 alin. 2.
Dacã hotãrîrea este casatã pentru ca s-a constatat existenta vreuneia din situaţiile arãtate în art. 333, se dispune restituirea cauzei procurorului, pentru a lua mãsuri în vederea completãrii urmãririi penale.
ART. 381
Chestiuni complimentare
Instanta deliberind asupra recursului face, cînd este cazul, aplicatia dispoziţiilor privitoare la reluarea dezbaterilor şi acelor privitoare la repararea pagubei, la mãsurile asiguratorii, la cheltuielile judiciare şi la orice alte probleme de care depinde soluţionarea completa a recursului. De asemenea, instanta de recurs verifica dacã s-a fãcut o justa aplicare de cãtre prima instanta a dispoziţiilor privitoare la computarea reţinerii şi arestãrii şi adauga, dacã este cazul, timpul de arestare scurs dupã pronunţarea hotãrîrii atacate cu recurs.
Instanta delibereazã şi hotãrãşte asupra oricãrei alte probleme de care depinde soluţionarea completa a recursului.
ART. 382
Casarea hotãrîrii
În caz de admitere a recursului, hotãrîrea atacatã se caseazã în întregime, dar în limitele prevãzute în art. 371 şi 373.
Hotãrîrea poate fi casatã numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penalã sau civilã, dacã o astfel de casare nu impiedica justa soluţionare a cauzei.
Cînd prima instanta a dispus arestarea inculpatului, instanta de recurs poate menţine mãsura arestãrii în caz de casare.
ART. 383
Conţinutul deciziei
Decizia instanţei de recurs trebuie sa cuprindã în partea introductivã menţiunile prevãzute în art. 355, iar în expunere temeiurile de fapt şi de drept care au dus, dupã caz la respingerea sau admiterea recursului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea oricãreia dintre soluţiile prevãzute în art. 379 pct. 2. Dispozitivul trebuie sa cuprindã soluţia data de instanta de recurs, data pronunţãrii deciziei şi menţinerea ca pronunţarea s-a fãcut în şedinţa publica.
În cazul cînd inculpatul s-a aflat în stare de deţinere, în expunere şi dispozitiv trebuie sa arate timpul care se deduce din pedeapsa.
Cînd s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie sa indice care este ultimul act procedural rãmas valabil de la care procesul penal trebuie sa-şi reia cursul.
Dacã instanta retine cauza spre rejudecare, în decizie se menţioneazã probele ce urmeazã a fi administrate.
Cînd casarea s-a fãcut în vederea completãrii urmãririi penale, la redactarea deciziei se tine seama şi de dispoziţiile art. 333 alin. 2, care se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 384
Procedura de rejudecare
Rejudecarea cauzei dupã casare se desfãşoarã potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specialã, titlul II, capitolele I şi II, care se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 385
Limitele rejudecarii
Instanta care rejudeca dupã casare trebuie sa se conformeze hotãrîrii instanţei de recurs, în mãsura în care situaţia de fapt rãmîne cea avutã în vedere la soluţionarea recursului.
Dacã hotãrîrea a fost casatã în recursul procurorului sau al partii vãtãmate, instanta de rejudecare poate pronunţa şi o pedeapsa mai grea decît cea arãtatã în art. 372 alin. 2 şi art. 373 alin. 2.
Cînd hotãrîrea este casatã numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penalã sau civilã, instanta care rejudeca cauza se pronunţa în limitele în care hotãrîrea a fost casatã.

Secţiunea II
Contestaţia în anulare

ART. 386
Cazurile de contestaţie în anulare
Impotriva hotãrîrilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în urmãtoarele cazuri:
a) cînd procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de cãtre instanta de recurs nu a fost îndeplinitã conform legii;
b) cînd partea dovedeşte ca la termenul la care s-a judecat cauza de cãtre instanta de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a incunostinta instanta despre aceasta împiedicare;
c) cînd instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevãzute în art. 10 lit. f-i, cu privire la care existau probe în dosar;
d) cînd impotriva unei persoane s-au pronunţat doua hotãrîri definitive pentru aceeaşi fapta.
ART. 387
Cererea de contestaţie
Contestaţia în anulare poate fi facuta de oricare dintre pãrţi, iar contestaţia pentru motivele prevãzute în art. 386 lit. c şi d, şi de procuror.
În cererea de contestaţie în anulare pentru motivele prevãzute în art. 386 lit. a-c trebuie sa se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora.
ART. 388
Termenul de introducere
Contestaţia în anulare pentru motivele arãtate în art. 386 lit. a-c poate fi introdusã de cãtre persoana impotriva cãreia se face executarea, cel mai tirziu în 10 zile de la începerea executãrii, iar de cãtre celelalte pãrţi în termen de 30 de zile de la data pronunţãrii hotãrîrii a carei anulare se cere.
Contestaţia pentru cazul prevãzut în art. 386 lit. d poate fi introdusã oricind.
ART. 389
Instanta competenta
Contestaţia în anulare pentru cazurile prevãzute în art. 386 lit. a-c se introduce la instanta de recurs care a pronunţat hotãrîrea a carei anulare se cere.
Contestaţia pentru cazul prevãzut în art. 386 lit. d se introduce la instanta la care a rãmas definitiva ultima hotãrîre.
ART. 390
Suspendarea executãrii
Pînã la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanta sesizatã, luind concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotãrîrii a carei anulare se cere.
ART. 391
Admiterea în principiu
Instanta examineazã admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevãzute în art. 386 lit. a-c, fãrã citarea pãrţilor.
Instanta constatind ca cererea de contestaţie este facuta în termenul prevãzut de lege, ca motivul pe care se sprijinã contestaţia este din cele prevãzute în art. 386 şi în sprijinul contestaţiei se depun ori se invoca dovezi care sînt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea pãrţilor interesate.
ART. 392
Procedura de judecare
La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanta ascultind pãrţile şi concluziile procurorului, dacã gãseşte contestaţia intemeiata, desfiinţeazã prin decizie hotãrîrea a carei anulare se cere şi procedeazã fie de îndatã, fie acordind un termen, dupã caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei dupã casare.
Cînd condamnatul se afla în stare de deţinere, dispoziţiile art. 375 alin. 2 şi 3 se aplica în mod corespunzãtor.
Judecarea contestaţiei prevãzute în art. 386 lit. d se face cu citarea pãrţilor interesate în cauza în care s-a pronunţat ultima hotãrîre. Instanta, ascultind pãrţile şi concluziile procurorului, dacã gãseşte contestaţia intemeiata, desfiinţeazã prin decizie, sau dupã caz, prin sentinta, ultima hotãrîre sau acea parte din ultima hotãrîre cu privire la care exista autoritate de lucru judecat.
Sentinta data în contestaţie este supusã recursului.

Secţiunea III
Revizuirea

ART. 393
Hotãrîrile supuse revizuirii
Hotãrîrile judecãtoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atît cu privire la latura penalã cît şi cu privire la latura civilã.
Cînd o hotãrîre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre fãptuitori.
ART. 394
Cazurile de revizuire
Revizuirea poate fi cerutã cînd:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurãri ce nu au fost cunoscute de instanta la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a savirsit infracţiunea de mãrturie mincinoasã în cauza a carei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotãrîrii a carei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penalã a comis o infracţiune în legatura cu cauza a carei revizuire se cere;
e) cînd doua sau mai multe hotãrîri judecãtoreşti definitive nu se pot concilia.
Cazul de la lit. a constituie motiv de revizuire, dacã pe baza faptelor sau împrejurãrile noi se poate dovedi netemeinicia hotãrîrii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cazurile de la lit. b, c şi d constituie motive de revizuire, dacã au dus la darea unei hotãrîri nelegale sau netemeinice.
În cazul prevãzut de lit. e, toate hotãrîrile care nu se pot concilia sînt supuse revizuirii.
ART. 395
Dovedirea unor cazuri de revizuire
Situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevãzute în art. 394 lit. b, c şi d se dovedesc prin hotãrîre judecãtoreascã sau prin ordonanta procurorului, dacã prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
Cînd organele arãtate în alin. 1 nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constata în procedura de revizuire.
ART. 396
Persoanele care pot cere revizuirea
Pot cere revizuirea:
a) oricare parte din proces, în limitele calitãţii sale procesuale;
b) soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi dupã moartea acestuia.
Procurorul poate din oficiu sa initieze procedura revizuirii.
Organele de conducere ale organizaţiilor de stat sau obşteşti care au cunostinta despre vreo fapta sau împrejurare care ar motiva revizuirea sînt obligate sa sesizeze pe procuror.
ART. 397
Cererea de revizuire
Cererea de revizuire se adreseazã procurorului unitãţii de procuratura corespunzãtoare judecãtoriei sau tribunalului care a judecat cauza în prima instanta.
Cererea se face în scris, cu arãtarea cazului de revizuire pe care se întemeiazã şi a mijloacelor de proba în dovedirea acestuia.
Dacã cererea nu îndeplineşte condiţiile arãtate în alin. 2, procurorul cheamã persoana care a fãcut cererea în vederea completãrii sau precizarii acesteia.
ART. 398
Termenul de introducere a cererii
Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricind, chiar dupã executarea pedepsei sau dupã moartea condamnatului.
Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui de fata de care s-a încetat procesul penal, se poate face în termen de un an, care curge:
a) în cazul prevãzut în art. 394 lit. a, precum şi în cazurile prevãzute la lit. b, c şi d cînd nu sînt constatate prin hotãrîre definitiva, de la data cînd faptele sau împrejurãrile au fost cunoscute de persoana care face cererea;
b) în cazurile prevãzute în art. 394 lit. b, c şi d, dacã sînt constatate prin hotãrîre definitiva, de la data cînd hotãrîrea a fost cunoscutã de persoana care face cererea.
Dispoziţiile din alineatul precedent se aplica şi în cazul cînd procurorul se sesizeazã din oficiu.
Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face cînd a intervenit o cauza care impiedica punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.
ART. 399
Efectuarea actelor de cercetare
Dupã introducerea cererii de revizuire procurorul asculta, dacã este cazul, potrivit art. 397 alin. 3, persoana care solicita revizuirea. În cazul cînd este necesarã efectuarea de cercetãri pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanta.
Totodatã, procurorul cere, dacã este necesar, dosarul cauzei.
Pentru efectuarea actelor de cercetare procurorul poate delega organul de cercetare penalã. Dispoziţiile art. 317 alin. ultim sînt aplicabile.
Termenul de efectuarea actelor de cercetare este de 2 luni şi curge de la data introducerii cererii de revizuire.
Dupã efectuarea cercetãrilor, procurorul înainteazã întregul material împreunã cu concluziile sale instanţei competente.
ART. 400
Suspendarea executãrii
În tot timpul efectuãrii actelor de cercetare, procurorul ierarhic superior poate dispune suspendarea executãrii hotãrîrii, în limitele cererii de revizuire.
ART. 401
Instanta competenta
Instanta competenta sa judece cererea de revizuire este judecãtoria sau tribunalul care a judecat cauza în prima instanta.
Cînd temeiul cererii de revizuire consta în existenta unor hotãrîri ce nu se pot concilia, competenta se determina potrivit dispoziţiilor art. 35.
ART. 402
Mãsuri premergãtoare
La primirea lucrãrilor trimise de procuror, preşedintele instanţei fixeazã termen de judecata pentru examinarea cererii de revizuire, în vederea admiterii în principiu, dispunind citarea pãrţilor interesate.
Cînd persoana în favoarea sau defavoarea cãreia s-a cerut revizuirea se afla în stare de deţinere, chiar într-o alta cauza, preşedintele dispune încunoştinţarea acestei persoane despre termen şi ia mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu.
Persoana arestata este adusã la judecata numai dacã instanta considera necesar.
ART. 403
Admiterea în principiu
Instanta, ascultind concluziile procurorului şi ale pãrţilor, examineazã dacã cererea de revizuire este facuta în condiţiile prevãzute de lege şi dacã din probele strinse în cursul cercetãrii efectuate de procuror rezulta date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanta poate verifica oricare dintre probele pe care se întemeiazã cererea sau poate, cînd este necesar, sa administreze probe noi.
Persoanele prevãzute în art. 394 lit. b şi d nu pot fi ascultate ca martori în cauza supusã revizuirii.
Instanta, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinta, respingerea acesteia.
Cînd cererea de revizuire a fost facuta pentru un condamnat decedat, sau cînd condamnatul care a fãcut cererea ori în favoarea cãreia s-a fãcut revizuirea a decedat dupã introducerea cererii, prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. g procedura de revizuire îşi va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, dupã rejudecarea cauzei, instanta va hotãrî potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3 care se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 404
Mãsurile care pot fi luate dupã admiterea în principiu
Odatã cu admiterea în principiu a cererii de revizuire, precum şi în tot cursul judecãrii din nou a cauzei, instanta poate menţine suspendarea acordatã de procuror, ori poate suspenda motivat, în totul sau în parte, executarea hotãrîrii supuse revizuirii.
Instanta poate de asemenea lua oricare dintre mãsurile preventive, dacã sînt întrunite condiţiile legale.
În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenta unor hotãrîri ce nu pot concilia, cauzele în care aceste hotãrîri au fost pronunţate se reunesc în vederea rejudecarii.
ART. 405
Rejudecarea
Rejudecarea cauzei dupã admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedura privind judecarea în prima instanta.
Instanta, dacã gãseşte necesar, administreazã din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecati sau cu ocazia admiterii în principiu a cererii de revizuire.
ART. 406
Soluţiile dupã rejudecare
Instanta, dacã constata ca cererea de revizuire este intemeiata, anuleazã hotãrîrea în mãsura în care a fost admisã revizuirea sau hotãrîrile care nu se pot concilia şi pronunţa o noua hotãrîre potrivit dispoziţiilor art. 345-353, care se aplica în mod corespunzãtor.
De asemenea, dispoziţiilor art. 373 se aplica în mod corespunzãtor.
Totodatã, instanta dispune, dacã este cazul, restituirea amenzii plãtite şi a averii confiscate, precum şi a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea cãruia s-a admis revizuirea nu era ţinut sa le suporte.
Dacã instanta constata ca cererea de revizuire este neîntemeiatã, o respinge.
ART. 407
Calea de atac
Sentinţele instanţei de revizuire date potrivit art. 403 alin. 3 şi art. 406 alin. 1 sînt supuse recursului.
ART. 408
Revizuirea dispoziţiilor civile
Regulile cuprinse în prezenta secţiune se aplica în mod corespunzãtor şi în ce priveşte revizuirea hotãrîrii penale cu privire la latura civilã.

Secţiunea IV
Recursul extraordinar

ART. 409
Exercitarea recursului extraordinar
Hotãrîrile penale definitive pot fi atacate cu recurs extraordinar de cãtre procurorul general sau de cãtre ministrul justiţiei, cînd se considera ca prin aceste hotãrîri s-a adus o încãlcare esenţialã sau ca ele sînt vadit netemeinice.
ART. 410
Termenul de declarare
Recursul extraordinar în favoarea celui condamnat se poate face oricind, chiar şi dupã moartea acestuia, cu privire la latura penalã, iar cu privire la latura civilã numai dacã soluţionarea acesteia se restringe asupra laturii penale.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplica şi în cazul cînd recursul extraordinar se face în favoarea persoanei fata de care s-a încetat procesul penal.
În celelalte cazuri, recursul extraordinar poate fi fãcut numai în termen de un an de la data cînd hotãrîrea atacatã a rãmas definitiva.
ART. 411
Suspendarea executãrii
Procurorul general, sau dupã caz, ministrul justiţiei poate dispune suspendarea executãrii hotãrîrii judecãtoreşti înainte de introducerea recursului extraordinar.
Dupã sesizarea Tribunalului Suprem aceasta poate sa dispunã suspendarea executãrii hotãrîrii atacate, sau sa revinã asupra suspendãrii acordate.
Dispoziţiile prezentului articol se aplica şi în cazul în care cel condamnat a început executarea pedepsei închisorii.
Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executãrii hotãrîrii se face prin instanta de executare.
ART. 412
Citarea pãrţilor
La judecarea recursului extraordinar declarat în defavoarea condamnatului, a acelui achitat sau fata de care s-a încetat procesul penal, pãrţile se citeaza. Dacã recursul este declarat în favoarea condamnatului, pãrţile se citeaza cînd Tribunalul Suprem considera necesar, precum şi în cazul cînd s-ar putea modifica despãgubirile civile.
Pãrţile prezente la judecarea recursului extraordinar au dreptul la cuvint, chiar dacã nu au fost citate.
ART. 413
Modificarea şi judecarea recursului extraordinar
Modificarea recursului extraordinar şi judecarea acestuia se fac potrivit dispoziţiilor privind judecarea recursului, care se aplica în mod corespunzãtor şi se completeazã cu dispoziţiile din aceasta secţiune.
Procurorul general sau, dupã caz, ministrul justiţiei, pînã la închiderea dezbaterilor poate retrage recursul declarat.
ART. 414
Soluţionarea recursului extraordinar
Tribunalul Suprem judecind recursul extraordinar, pronunţa una din soluţiile prevãzute la judecarea recursului.
Cînd recursul extraordinar priveşte atît hotãrîrea primei instanţe cît şi hotãrîrea instanţei de recurs, în caz de admitere, cauza se trimite la prima instanta dacã ambele hotãrîri au fost casate şi la instanta de recurs cînd numai hotãrîrea acesteia a fost casatã.
Cînd condamnatul se gãseşte în curs de executare a pedepsei, Tribunalul Suprem admitind recursul extraordinar şi pronuntind casarea cu trimitere, dispune asupra stãrii de libertate a acestuia.
În caz cînd dosarul se trimite procurorului, sînt aplicabile dispoziţiile art. 274.
Cînd recursul extraordinar este fãcut în favoarea unui condamnat decedat, sau cînd dupã introducerea recursului extraordinar condamnatul în favoarea cãruia a fost fãcut recursul a decedat, prin derogarea de la dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. g recursul va fi judecat, iar în caz de admitere, Tribunalul Suprem pe baza lucrãrilor din dosar, sau instanta de trimitere cînd a fost necesarã completarea probelor, va hotãrî potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3 care se aplica în mod corespunzãtor.

Titlul III
Executarea hotãrîrilor penale

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 415
Hotãrîri executorii
Hotãrîrile instanţelor penale devin executorii la data cînd au rãmas definitive.
Hotãrîrile nedefinitive sînt executorii atunci cînd legea dispune aceasta.
ART. 416
Rãmînerea definitiva a hotãrîrii primei instanţe
Hotãrîrile primei instanţe rãmîn definitive:
1. la data pronunţãrii hotãrîrii cînd:
a) hotãrîrea nu este supusã recursului;
b) dupã pronunţarea hotãrîrii a intervenit o graţiere şi condamnatul nu a declarat recurs sau şi-a retras recursul în vederea beneficiului graţierii;
2. la data expirãrii termenului de recurs:
a) cînd nu s-a declarat recurs în termen;
b) cînd recursul declarat a fost retras înãuntrul termenului;
3. la data retragerii recursului, dacã aceasta s-a produs dupã expirarea termenului de recurs;
4. la data pronunţãrii hotãrîrii prin care s-a respins recursul.
ART. 417
Rãmînerea definitiva a hotãrîrii instanţei de recurs
Hotãrîrea instanţei de recurs rãmîne definitiva la data pronunţãrii acesteia cînd:
a) recursul a fost admis şi procesul a luat sfîrşit în fata instanţei de recurs, fãrã rejudecare;
b) cauza a fost rejudecata de cãtre instanta de recurs, dupã admiterea recursului;
c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.
ART. 418
Instanta de executare
Hotãrîrea instanţei penale rãmasã definitiva la prima instanta de judecata sau la instanta de recurs se pune în executare de cãtre prima instanta de judecata.
Hotãrîrile pronunţate în prima instanta de cãtre Tribunalul Suprem se pun în executare, dupã caz, de Tribunalul municipiului Bucureşti sau de tribunalul militar teritorial cu sediul în Bucureşti.
Cînd hotãrîrea rãmîne definitiva în fata instanţei ierarhic superioarã, aceasta trimite de îndatã instanţei de executare un extras din acea hotãrîre, cu datele necesare punerii în executare.
Dispoziţiile alineatelor precedente sînt aplicabile şi în cazul hotãrîrilor nedefinitive, dar executorii.
ART. 419
Judecãtorul delegat cu executarea
Instanta de executare deleagã pe unul din judecãtorii sãi, pentru efectuarea punerii în executare.
Dacã cu prilejul punerii în executare a hotãrîrii sau în cursul executãrii se iveşte vreo nelamurire sau împiedicare, judecãtorul delegat poate sesiza instanta de executare, care va proceda potrivit dispoziţiilor art. 460.

CAP. 2
Punerea în executare a hotãrîrilor

Secţiunea I
Punerea în executare a pedepselor principale

ART. 420
Punerea în executare a pedepsei închisorii
Pedeapsa închisorii se pune în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de instanta de executare, se întocmeşte în trei exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei care a emis mandatul, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevãzut în art. 70, numãrul şi data hotãrîrii care se executa şi denumirea instanţei care a pronunţat-o, pedeapsa pronunţatã şi textul de lege aplicat, timpul reţinerii şi arestãrii preventive care s-a dedus din durata pedepsei, menţiunea dacã cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare şi de deţinere, precum şi semnatura preşedintelui instanţei care a emis mandatul.
În cazul cînd prin hotãrîrea instanţei s-a dispus executarea pedepsei într-o unitate militarã disciplinarã, se face menţiune despre aceasta în mandatul de executare.
ART. 421
Trimiterea spre executare a mandatului
Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare emis se trimit doua exemplare, dupã caz, organului de militie, comandantului locului de deţinere cînd condamnatul este arestat, sau comandantului unitãţii militare unde face serviciul militar cel condamnat.
ART. 422
Executarea mandatului
Pe baza mandatului de executare organul de militie procedeazã la arestarea condamnatului. Celui arestat i se inmineaza un exemplar al mandatului şi este dus la locul de deţinere cel mai apropiat, unde organul de militie preda celãlalt exemplar al mandatului de executare.
Dispoziţiile art. 161 sînt aplicabile în mod corespunzãtor, obligaţia de încunoştinţare revenind organului de militie.
Dacã persoana impotriva cãreia s-a emis mandatul nu este gasita, organul de militie constata aceasta printr-un proces-verbal şi ia mãsuri pentru darea în urmãrire. Un exemplar de pe proces-verbal împreunã cu un exemplar al mandatului de executare se trimite instanţei care a emis mandatul.
Comandantul unitãţii militare primind mandatul de executare, inmineaza un exemplar condamnatului şi ia mãsuri pentru trimiterea acestuia la locul de executare a pedepsei.
Cînd condamnatul se afla arestat, un exemplar al mandantului de executare i se inmineaza de cãtre comandantul locului de deţinere.
Comandantul locului de deţinere consemneazã într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei.
O copie de pe procesul-verbal se trimite instanţei de executare.
ART. 423
Obiecţii privind identitatea
Dacã persoana fata de care se efectueazã executarea mandatul ridica obiecţii în ce priveşte identitatea, se procedeazã potrivit dispoziţiilor art. 153, care se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 424
Punerea în executare a pedepsei cu moartea
Pedeapsa cu moartea se pune în executare, dupã caz, de tribunalul judeţean sau tribunalul militar teritorial, tinindu-se seama şi de dispoziţiile art. 418 alin. 2.
Punerea în executare se face prin trimiterea mandatului de executare comandantului locului de deţinere, iar dacã condamnatul se afla în stare de libertate, prin trimiterea mandatului de executare organului de militie.
Dispoziţiile art. 420-423 se aplica în mod corespunzãtor şi în cazul punerii în executare a pedepsei cu moartea.
ART. 425
Punerea în executare a amenzii penale
Persoana condamnata la pedeapsa amenzii este obligatã sa depunã recipisa de plata integrala a amenzii la instanta de executare, în termen de o luna socotit de la rãmînerea definitiva a hotãrîrii.
În caz de neîndeplinire a obligaţiei în alineatul precedent, instanta de executare procedeazã la punerea în executare a amenzii.
Punerea în executare se face prin trimiterea de cãtre instanta de executare, organelor prevãzute în legea pentru executarea pedepselor, a unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii.

Secţiunea II
Punerea în executare a pedepselor complimentare

ART. 426
Interzicerea exerciţiului unor drepturi
Pedeapsa interzicerii exerciţiului unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de cãtre instanta de executare, a unei copii de pe dispozitivul hotãrîrii, comitetului executiv al consiliului popular în a carei raza teritorialã îşi are domiciliul condamnatul şi organului care supravegheazã exercitarea acestor drepturi.
ART. 427
Degradarea militarã
Pedeapsa degradãrii militare se pune în executare, prin trimiterea de cãtre instanta de executare a unei copii de pe hotãrîre, dupã caz, comandantului unitãţii militare din care a fãcut parte cel condamnat sau comandantului centrului militar în raza cãruia domiciliazã condamnatul.
ART. 428
Confiscarea averii
Pedeapsa confiscãrii averii se pune în executare de cãtre instanta de executare, prin trimiterea unei copii de pe dispozitiv împreunã cu o copie de pe procesul-verbal privitor la aplicarea mãsurii asiguratorii, organului care, potrivit legii, urmeazã a face executarea.

Secţiunea III
Punerea în executare a mãsurilor de siguranta

ART. 429
Obligarea la tratament medical
Mãsura de siguranta a obligãrii la tratament medical luatã printr-o hotãrîre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul medico-legal, direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul cãruia locuieşte persoana fata de care s-a luat aceasta mãsura.
Direcţia sanitarã judeteana va comunica de îndatã persoanei fata de care s-a luat mãsura obligãrii la tratament medical, unitatea sanitarã la care urmeazã sa i se facã tratament.
Instanta de executare comunica persoanei fata de care s-a luat mãsura obligãrii la tratament medical, ca este obligatã sa se prezinte de îndatã la unitatea sanitarã la care urmeazã sa i se facã tratamentul, atragindu-i-se atenţia ca în caz de nerespectare a mãsurii luate se va dispune internarea medicalã.
În cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii sau priveşte o persoana aflatã în stare de deţinere, comunicarea prevãzutã în alin. 1 se face administraţiei locului de deţinere.
ART. 430
Obligaţii în legatura cu tratamentul medical
Unitatea sanitarã la care fãptuitorului a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligatã sa comunice instanţei:
a) dacã persoana obligatã la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;
b) sustragerea de la efectuarea tratamentului dupã prezentare;
c) cînd mãsura dispusã de instanta nu este sau nu mai este necesarã, însã pentru înlãturarea stãrii de pericol pe care o prezintã persoana obligatã la tratament este indicat un alt tratament;
d) dacã pentru efectuarea tratamentului medical este necesarã internarea medicalã.
În cazul cînd unitatea sanitarã nu se afla în raza teritorialã a instanţei care a dispus executarea, comunicarea prevãzutã la lit. b-d se face judecãtoriei în a carei raza teritorialã se afla unitatea sanitarã.
Dispoziţiile alineatelor precedente se aplica în mod corespunzãtor şi în cazul arãtat în art. 429 alin. 3.
ART. 431
Înlocuirea tratamentului medical
Primind comunicarea, instanta de executare sau instanta prevãzutã în art. 430 alin. 2, dupã ascultarea concluziilor procurorului, iar dacã considera necesar, şi a celui interesat, dispune fie înlocuirea tratamentului, fie internarea medicalã.
O copie de pe hotãrîrea definitiva a instanţei prevãzute în art. 430 alin. 2 se comunica instanţei de executare.
ART. 432
Internarea medicalã
Mãsura de siguranta a internãrii medicale luatã printr-o hotãrîre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul medico-legal direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul cãruia locuieşte persoana fata de care s-a luat aceasta mãsura.
ART. 433
Obligaţii în legatura cu internarea medicalã
Direcţia sanitarã este obligatã sa efectueze internarea, incunostintind despre aceasta instanta de executare.
Unitatea sanitarã la care s-a fãcut internarea are obligaţia, în cazul cînd considera ca internarea nu mai este necesarã, sa încunoştinţeze judecãtoria în a carei raza teritorialã se gãseşte unitatea sanitarã.
ART. 434
Înlocuirea sau încetarea internãrii medicale
Judecãtoria, dupã primirea incunostintarii prevãzute în art. 433 alin. 2, ascultind concluziile procurorului şi, dacã gãseşte necesar, şi ale persoanei internate, dispune fie încetarea internãrii, fie înlocuirea acesteia cu mãsura obligãrii la tratament medical.
Încetarea sau înlocuirea mãsurii internãrii poate fi cerutã şi de persoana internatã sau de procuror. În aceste cazuri instanta cere avizul unitãţii sanitare unde se afla cel internat.
O copie de pe hotãrîrea definitiva prin care s-a dispus înlocuirea sau încetarea internãrii medicale se comunica instanţei de executare.
ART. 435
Mãsuri de siguranta provizorii
În cazul în care mãsura obligãrii la tratament medical sau a internãrii medicale a fost luatã în mod provizoriu în cursul urmãririi penale sau judecaţii, punerea în executare se face de cãtre procuror sau de cãtre instanta de judecata care a luat aceasta mãsura.
Dispoziţiile prevãzute în art. 430-434 se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 436
Executarea altor mãsuri de siguranta
Mãsura de siguranta a interzicerii unei funcţii sau profesii şi mãsura de siguranta a interzicerii de a se afla în anumite localitãţi se pun în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organul în drept sa aducã la îndeplinire aceste mãsuri şi sa supravegheze respectarea lor.
Acest organ are îndatorirea sa asigure executarea mãsurii luate şi sa sesizeze organul de urmãrire penalã în caz de sustragere de la executarea mãsurii de siguranta.
Mãsura de siguranta a interzicerii de a se afla în anumite localitãţi poate fi amînatã sau întreruptã de organul care are îndatorirea sa asigure executarea acestei mãsuri, în caz de boala sau pentru orice alt motiv care justifica amînarea sau întreruperea.
ART. 437
Revocarea mãsurilor de siguranta
Persoana cu privire la care s-a luat una din mãsurile prevãzute în art. 113-116 Cod penal poate cere instanţei în a carei raza teritorialã locuieşte, revocarea mãsurii, cînd temeiurile care au impus luarea acesteia au încetat.
Revocarea poate fi cerutã şi de procuror. Soluţionarea cererii se face cu citarea persoanei cu privire la care este luatã mãsura, ascultindu-se şi concluziile procurorului.
ART. 438
Executarea expulzãrii
Cînd prin hotãrîrea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a luat mãsura de siguranta a expulzãrii, se face menţiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberãrii, condamnatul sa fie predat organului de militie, care va proceda la efectuarea expulzãrii.
Dacã mãsura expulzãrii nu însoţeşte pedeapsa închisorii, comunicarea în vederea expulzãrii se face organului de militie, imediat ce hotãrîrea a rãmas definitiva.
ART. 439
Executarea confiscãrii speciale
Mãsura de siguranta a confiscãrii speciale luatã prin ordonanta sau hotãrîre se executa dupã cum urmeazã:
a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii;
b) cînd s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenta, dupã caz, a procurorului sau judecãtorului, intocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei.

Secţiunea IV
Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea rãspunderii penale

ART. 440
Înlocuirea rãspunderii penale
Dispoziţiile din hotãrîrea penalã privitoare la înlocuirea rãspunderii penale se pun în executare prin trimiterea dosarului sau a materialului necesar organizaţiei arãtate în hotãrîre, pentru a-l trimite organului competent sa ia mãsura de influientare obsteasca.
Cînd înlocuirea rãspunderii penale se face de instanta potrivit art. 94 şi 95 alin. 3 din Codul penal, executarea mustrãrii şi a mustrãrii cu avertisment se efectueazã conform art. 487, care se aplica în mod corespunzãtor, iar executarea amenzii se efectueazã potrivit art. 442 şi 443.
ART. 441
Revocarea încredinţãrii pe garanţie
Hotãrîrea prin care s-a dispus încredinţarea pe garanţie se revoca prin încheiere, în cazurile şi condiţiile prevãzute în art. 97 din Codul penal, de cãtre instanta care a pronunţat-o. Prin aceiaşi încheiere se dispune redeschiderea procesului penal.

Secţiunea V
Punerea în executare a amenzii judiciare şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat

ART. 442
Amenzile judiciare
Amenda judiciarã se pune în executare de cãtre organul judiciar care a aplicat-o.
Punerea în executare se face potrivit art. 425, iar executarea se face de cãtre organele care, potrivit legii, executa amenda penalã.
ART. 443
Cheltuielile judiciare avansate de stat
Dispoziţia din hotãrîrea penalã privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare potrivit art. 425.
Cînd obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanta, punerea în executare se face de procuror, aplicindu-se în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 425.
Executarea cheltuielilor judiciare se face de organele care, potrivit legii, executa amenda penalã.

Secţiunea VI
Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotãrîre

ART. 444
Restituirea lucrurilor şi valorificarea celor neridicate
Cînd prin hotãrîrea penalã s-a dispus restituirea unor lucruri care se afla în pãstrarea sau la dispoziţia instanţei de executare, restituirea se face de cãtre judecãtorul însãrcinat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri persoanelor în drept. În acest scop, sînt incunostintate persoanele cãrora urmeazã sa li se restituie lucrurile.
Dacã în termen de 6 luni de la primirea incunostintarii, persoanele chemate nu se prezintã a le primi, lucrurile trec în patrimoniul statului. Instanta constata aceasta prin încheiere şi dispune predarea lucrurilor organelor de drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii.
Dacã restituirea lucrurilor nu s-a putut efectua, deoarece nu se cunosc persoanele cãrora ar trebui sa le fie restituite şi nimeni nu le-a reclamat în termen de 6 luni de la rãmînerea definitiva a hotãrîrii, sînt aplicabile în mod corespunzãtor dispoziţiile alineatului precedent.
Cînd restituirea lucrurilor a fost dispusã de cãtre procuror sau de cãtre organul de cercetare penalã, acesta procedeazã potrivit prevederilor din alineatele precedente.
ART. 445
Înscrisurile declarate false
Dispoziţia hotãrîrii penale care declara un înscris ca fiind fals în totul sau în parte, se executa sau se pune în executare de cãtre judecãtorul delegat.
Cînd înscrisul declarat fals a fost anulat în totalitatea lui, se face menţiune despre aceasta pe fiecare pagina, iar în caz de anulare parţialã, numai pe paginile care conţin falsul.
Înscrisul declarat fals rãmîne la dosarul cauzei.
În cazul în care este necesar ca despre înscrisul declarat fals sa se facã menţiunea în scriptele unei organizaţii din cele prevãzute în art. 145 din Codul penal, i se trimite acesteia o copie de pe hotãrîre.
Instanta poate dispune, cînd constata existenta unui interes legitim, eliberarea unei copii cu menţiunile arãtate în alin. 2, de pe înscrisul sub semnatura privatã falsificat. În aceleaşi condiţii, instanta poate dispune restituirea înscrisului oficial parţial falsificat.
ART. 446
Despãgubirile civile şi cheltuielile judiciare
Dispoziţiile din hotãrîrea penalã privitoare la despãgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite pãrţilor se executa potrivit legii civile.

CAP. 3
Alte dispoziţii privind executarea

Secţiunea I
Schimbãri în executarea unor hotãrîri

ART. 447
Revocarea sau anularea suspendãrii condiţionate
Asupra revocãrii sau anulãrii suspendãrii pedepsei prevãzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal se pronunţa, din oficiu sau la sesizarea procurorului, judecãtoria sau tribunalul care judeca ori a judecat în prima instanta infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Dacã pînã la exprimarea termenului de încercare nu a fost respectata îndatorirea prevãzutã în art. 84 din Codul penal, partea interesatã sau procurorul sesizeazã judecãtoria sau tribunalul care a pronunţat în prima instanta suspendarea, în vederea revocãrii suspendãrii executãrii pedepsei.
ART. 448
Înlocuirea pedepsei cu moartea
Înlocuirea pedepsei cu moartea în cazurile prevãzute în art. 55 Cod penal se dispune din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat.
Instanta competenta sa dispunã înlocuirea pedepsei este instanta de executate, iar în cazul în care persoana condamnata se afla în stare de deţinere, instanta corespunzãtoare în a carei raza teritorialã se afla locul de deţinere.
Hotãrîrea de înlocuire rãmasã definitiva se pune în executare potrivit dispoziţiilor art. 420-425.
ART. 449
Alte modificãri de pedepse
Pedeapsa pronunţatã poate fi modificatã, dacã la punerea în executare a hotãrîrii sau în cursul executãrii pedepsei se constata, pe baza unei alte hotãrîri definitive, existenta vreunuia dintre urmãtoarele situaţii:
a) concursul de infracţiuni;
b) recidiva;
c) acte care intra în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Instanta competenta sa dispunã asupra modificãrii pedepsei este instanta de executare a ultimei hotãrîri sau, în cazul cînd cel condamnat se afla în stare de deţinere, instanta corespunzãtoare în a carei raza teritorialã se afla locul de deţinere.
Sesizarea instanţei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.
ART. 450
Liberarea condiţionatã
Liberarea condiţionatã se dispune la cererea sau la propunerea facuta potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de cãtre judecãtoria în a carei raza teritorialã se afla locul de deţinere, iar în cazul prevãzut în art. 62 alin. 3 din Codul penal, de cãtre tribunalul militar de mare unitate în a cãrui raza teritorialã se afla unitatea militarã disciplinarã.
Cînd instanta constata ca nu sînt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberãrii condiţionate, prin hotãrîrea de respingere fixeazã termenul dupã expirarea cãruia propunerea sau cererea va putea fi reinoita, termen care nu poate fi mai mare de un an.
Instanţele prevãzute în alin. 1 se pronunţa şi asupra revocãrii liberãrii condiţionate, în cazul cînd instanta care a judecat pe condamnat pentru o alta infracţiune nu s-a pronunţat în aceasta privinta.
Termenul de recurs este de 3 zile. Recursul declarat de procuror este suspensiv de executare.
Instanta în fata cãreia hotãrîrea a rãmas definitiva este obligatã sa comunice locului de deţinere copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberãrii condiţionate.
ART. 451
Înlocuirea executãrii pedepsei pentru militari
Înlocuirea executãrii pedepsei închisorii cu executarea într-o unitate militarã disciplinarã, în cazul condamnaţilor care au devenit militari în termen în cursul judecaţii la o instanta civilã precum şi pentru cei care au devenit militari în termen dupã rãmînerea definitiva de condamnare, se dispune de cãtre tribunalul militar de mare unitate în a cãrui raza teritorialã se gãseşte unitatea militarã din care fãcea parte cel condamnat, la sesizarea comandantului.
ART. 452
Reducerea pedepsei pentru militari
Reducerea pedepsei ce se executa într-o unitate militarã disciplinarã, în cazul şi condiţiile prevãzute în art. 62 alin. 2 din Codul penal, se face la sesizarea comandantului acelei unitãţi.
Instanta competenta sa reducã pedeapsa este tribunalul militar de mare unitate în a cãrui raza teritorialã se afla unitatea militarã disciplinarã.

Secţiunea 2
Amînarea executãrii pedepsei închisorii

ART. 453
Cazurile de amînare
Executarea pedepsei închisorii poate fi amînatã în urmãtoarele cazuri:
a) cînd se constata pe baza unei expertize medico-legale ca cel condamnat suferã de o boala care îi pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. În acest caz, executarea pedepsei se amina pînã cînd condamnatul se va gãsi în situaţia de a putea executa pedeapsa;
b) cînd o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amina la încetarea cauzei care a determinat amînarea;
c) cînd din cauza unor împrejurãri speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreazã. În acest caz, executarea poate fi amînatã cel mult 3 luni şi numai o singura data.
Cererea de amînare a executãrii pedepsei închisorii poate fi facuta de procuror, de condamnat, de persoanele arãtate în art. 362 alin. ultim, iar în cazul de la lit. c din prezentul articol, şi de cãtre conducerea uneia dintre organizaţiile prevãzute în art. 145 din Codul penal la care lucreazã condamnatul.
ART. 454
Instanta competenta
Instanta competenta sa se pronunţe asupra acordãrii aminarii executãrii pedepsei este instanta de executare.
Instanta de executare tine evidenta aminarilor acordate şi la expirarea termenului ia mãsuri pentru emiterea mandatului de executare, iar dacã mandatul a fost emis, ia mãsuri pentru aducerea lui la îndeplinire.

Secţiunea III
Întreruperea executãrii pedepsei închisorii

ART. 455
Cazurile de întrerupere
Executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptã în cazurile şi condiţiile prevãzute în art. 453, la cererea persoanelor arãtate în ultimul alineat al aceluiaşi articol.
ART. 456
Instanta competenta
Instanta competenta sa dispunã asupra întreruperii executãrii pedepsei este instanta de executare sau instanta în a carei raza teritorialã se afla locul de deţinere, corespunzãtoare în grad instanţei de executare.
ART. 457
Evidenta întreruperii executãrii pedepsei
Instanta care a acordat întrerupere comunica de îndatã aceasta mãsura locului de deţinere, iar dacã întreruperea a fost acordatã de instanta în a carei raza teritorialã se afla locul deţinere, aceasta comunica mãsura luatã şi instanţei de executare.
Instanta de executare şi administraţia locului de deţinere ţin evidenta intreruperilor acordate. Dacã la expirarea termenului de întrerupere cel condamnat nu se prezintã la locul de deţinere, administraţia trimite de îndatã o copie de pe mandatul de executare organului de militie în vederea executãrii. Pe copia mandatului de executare se menţioneazã şi cît a mai rãmas executat din durata pedepsei.
Administraţia locului de deţinere comunica instanţei de executare data la care a reinceput executarea pedepsei.
Timpul cît executarea a fost întreruptã nu se socoteşte în executare pedepsei.

Secţiunea IV
Înlãturarea sau modificarea pedepsei

ART. 458
Intervenirea unei legi penale noi
Cînd dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsa mai uşoarã decît cea care se executa ori urmeazã a se executa, instanta ia mãsuri pentru aducerea la îndeplinire, dupã caz, a dispoziţiilor art. 12, 14 şi 15 din Codul penal.
Aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat de cãtre instanta de executare, iar dacã cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de cãtre instanta corespunzãtoare în grad în a carei raza teritorialã se afla locul de deţinere.
ART. 459
Amnistia şi graţierea
Aplicarea amnistiei, cînd intervine dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii, precum şi aplicarea graţierii, se face de cãtre un judecãtor de la instanta de executare, iar dacã cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de cãtre un judecãtor de la instanta corespunzãtoare în a carei raza teritorialã se afla locul de deţinere.
În caz de comutare a pedepsei cu moartea în pedeapsa închisorii, aplicarea graţierii se face potrivit art. 448.

CAP. 4
Dispoziţii comune

ART. 460
Procedura la instanta de executare
Cînd rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este data în competenta instanţei de executare, preşedintele dispune citarea pãrţilor interesate şi ia mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu, în cazurile prevãzute în art. 171.
Condamnatul arestat este adus la judecata numai în cazul cînd i s-ar putea agrava situaţia sau cînd instanta considera necesarã prezenta acestuia.
Participarea procurorului este obligatorie.
Dupã concluziile procurorului şi ascultarea pãrţilor, instanta se pronunţa prin sentinta.
Dispoziţiile cuprinse în partea specialã, titlul II, care nu sînt contrare dispoziţiilor din acest capitol, se aplica în mod corespunzãtor.
Dispoziţiile alineatelor precedente se aplica şi în cazul în care rezolvarea uneia din situaţiile reglementate în prezentul titlu este data în competenta instanţei în a carei raza teritorialã se afla locul de deţinere, instanţei de executare soluţia data cazului rezolvat.
ART. 461
Contestaţia la executare
Contestaţia contra executãrii hotãrîrii penale se poate face în urmãtoarele cazuri:
a) cînd s-a pus în executare o hotãrîre care nu era definitiva;
b) cînd executarea este îndreptatã impotriva altei persoane decît cea prevãzutã în hotãrîrea de condamnare;
c) cînd se iveşte vreo nelamurire cu privire la hotãrîrea care se executa sau vreo împiedicare la executare;
d) cînd se invoca amnistia, prescripţia, graţierea sau orice alta cauza de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executãrii.
În cazurile prevãzute la lit. a, b şi d contestaţia se face, dupã caz, la instanta prevãzutã în alin. 1 sau 6 al art. 460, iar în cazul prevãzut de lit. c, la instanta care a pronunţat hotãrîrea ce se executa.
Contestaţia impotriva actelor de executare privind confiscarea averii se soluţioneazã de instanta civilã, potrivit legii civile.
ART. 462
Rezolvarea contestaţiei
Procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prevãzutã în art. 460.
În cazul arãtat în art. 461 lit. d, dacã din hotãrîrea pusã în executare nu rezulta datele şi situaţiile de existenta cãrora depinde soluţionarea contestaţiei, constatarea acestora se face de cãtre instanta competenta sa judece contestaţia.
ART. 463
Contestaţia privitoare la dispoziţiile civile
Contestaţia privitoare la executarea dispoziţiilor civile ale hotãrîrii se face, în cazurile prevãzute în art. 461 lit. a şi b, la instanta de executare prevãzutã în art. 460 iar în cazul prevãzut în art. 461 lit. c, la instanta care a pronunţat hotãrîrea ce se executa.
Procedura de rezolvare a acestei contestaţii este cea prevãzutã în art. 460 alin. 1 şi 2.
Contestaţia impotriva actelor de executare se soluţioneazã de cãtre instanta civilã potrivit legii civile.
ART. 464
Contestaţia privitoare la amenzile judiciare
Contestaţia contra executãrii amenzilor judiciare se soluţioneazã de cãtre instanta care le-a pus în executare.

Titlul IV
Proceduri speciale

CAP. 1
Urmãrirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante

ART. 465
Infracţiunea flagrantã
Este flagrantã infracţiunea descoperitã în momentul sãvîrşirii sau imediat dupã savirsire.
Este de asemenea consideratã flagrantã şi infracţiunea al cãrui fãptuitor, imediat dupã savirsire, este urmãrit de persoana vãtãmatã, de martorii oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infracţiune.
În cazurile de mai sus, orice persoana are dreptul sa prinda pe fãptuitor şi sa-l conducã înaintea autoritãţii.
ART. 466
Cazuri de aplicare a procedurii speciale
Infracţiunile flagrante prin lege cu închisoare mai mare de 3 luni şi cel mult 5 ani, precum şi formele agravante ale acestor infracţiuni, sãvîrşite în municipii sau oraşe, în mijloace de transport în comun, bilciuri, tîrguri, porturi, aeroporturi sau gãri, chiar dacã nu aparţin unitãţilor teritoriale arãtate mai sus, precum şi în orice loc aglomerat, se urmãresc şi se judeca potrivit dispoziţiilor prevãzute în acest capitol, care se completeazã cu dispoziţiile din prezentul cod.
ART. 467
Constatarea infracţiunii
Organul de urmãrire penalã sesizat întocmeşte un proces-verbal, în care consemneazã cele constate cu privire la fapta sãvîrşitã. În procesul-verbal se consemneazã de asemenea declaraţiile învinuitului şi ale celorlalte persoane ascultate.
Dacã este cazul, organul de urmãrire penalã stringe şi alte probe.
Procesul-verbal se citeşte învinuitului, precum şi persoanelor care au fost ascultate, cãrora li se atrage atenţia ca pot completa declaraţiile sau ca pot face obiecţii cu privire la acestea.
Procesul-verbal se semneazã de organul de urmãrire penalã, de invinuit şi de persoanele ascultate.
ART. 468
Reţinerea şi arestarea învinuitului sau a inculpatului
Invinuitul este reţinut. Reţinerea dureazã 24 de ore. La sesizarea organului de cercetare sau din oficiu, procurorul poate emite mandat de arestare a învinuitului.
Dacã procurorul apreciazã ca sînt suficiente dovezi pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, da rechizitor prin care pune în mişcare acţiunea penalã şi dispune trimiterea în judecata, emitind totodatã mandat de arestare a inculpatului.
ART. 469
Continuarea cercetãrii dupã restituire
În cazul cînd procurorul a emis mandat de arestare a învinuitului şi a restituit cauza, organul de cercetare este obligat sa continue cercetarea şi sa înainteze dosarul procurorului odatã cu invinuitul, cel mai tirziu în 3 zile de la arestarea acestuia.
În cazul cînd nu s-a putut efectua complet cercetarea în termenul arãtat în alineatul precedent, continuarea cercetãrii penale se face potrivit dispoziţiilor procedurii obişnuite.
ART. 470
Verificarea lucrãrilor de cercetare penalã
Procurorul, primind dosarul, procedeazã la verificarea lucrãrilor urmãririi penale şi se pronunţa în cel mult 2 zile de la primire, putind dispune trimiterea în judecata, scoaterea de sub urmãrire sau încetarea urmãririi penale, potrivit art. 262, ori restituirea cauzei potrivit art. 265.
Cînd procurorul dispune trimiterea în judecata, întocmeşte rechizitor, emite impotriva inculpatului mandat de arestare şi înainteazã de îndatã instanţei de judecata dosarul cauzei.
Dacã procurorul restituie cauza pentru completarea sau refacerea urmãririi penale urmãrirea se efectueazã potrivit procedurii obişnuite. Dispoziţiile art. 267 şi 268 se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 471
Instanta competenta
Competenta de judecata în cauzele privitoare la infracţiunile flagrante prevãzute în art. 466 este cea obişnuitã.
Pentru municipiile împãrţite în sectoare, ministrul justiţiei poate desemna una sau mai multe judecãtorii care sa judece aceste cauze.
ART. 472
Mãsuri pregãtitoare
Preşedintele instanţei fixeazã termenul de judecata, care nu poate depãşi 5 zile de la data primirii dosarului, dispunind totodatã aducerea cu mandat a martorilor.
Inculpatul este adus la judecata. Celelalte pãrţi nu se citeaza.
Participarea procurorului la judecata este obligatorie.
Instanta verifica dacã în cauza sînt întrunite condiţiile prevãzute în articolul 466.
Cînd instanta constata ca în cauza nu sînt întrunite aceste condiţii, judecata se face potrivit procedurii obişnuite.
ART. 473
Judecata în prima instanta
Instanta procedeazã la judecarea cauzei ascultind pe inculpat, martorii prezenţi, precum şi persoana vãtãmatã dacã este de fata. Judecata se face pe baza acestor declaraţii şi a lucrãrilor din dosar.
Instanta poate dispune, din oficiu sau la cerere, administrarea de probe noi, în care scop ia mãsurile corespunzãtoare, pe care le aduce la îndeplinire în mod direct sau prin organele de militie.
Pentru administrarea probelor instanta poate acorda termene, care în total nu trebuie sa depãşeascã 10 zile.
ART. 474
Mãsuri cu privire la starea de libertate
Cînd instanta se desesizeaza pentru incompetenta sau retine cauza pentru a fi judecata potrivit procedurii obişnuite, ori amina judecarea cauzei potrivit art. 473 alin. ultim, trebuie sa dispunã asupra stãrii de libertate a inculpatului.
ART. 475
Hotãrîrea instanţei
Instanta este obligatã sa se pronunţe asupra cauzei în aceiaşi zi în care s-au încheiat dezbaterile, sau cel mai tirziu în urmãtoarele 2 zile.
Inculpatul aflat în stare de deţinere este adus la pronunţare.
Hotãrîrea trebuie redactatã în cel mult 24 de ore.
Cînd inculpatul a fost pus anterior în libertate, dacã instanta pronunţa pedeapsa închisorii, poate dispune arestarea acestuia.
Instanta este obligatã a dispune punerea în libertate a inculpatului arestat, în cazurile prevãzute în art. 350 alin. 2 şi 3, care se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 476
Acţiunea civilã
Instanta examineazã acţiunea civilã numai dacã persoana vãtãmatã este prezenta şi se constituie parte civilã, iar pretenţiile acesteia pot fi soluţionate fãrã amînarea judecaţii.
Dacã persoana vãtãmatã este organizaţie de stat sau obsteasca ori o persoana lipsitã de capacitate de exerciţiu sau cu capacitatea de exerciţiu restrîns, instanta examineazã acţiunea civilã chiar în lipsa acestora şi chiar dacã nu s-au constituit parte civilã, iar soluţionarea acţiunii nu duce la amînarea cauzei.
Dacã nu sînt întrunite condiţiile alineatelor precedente, instanta rezerva soluţionarea acţiunii civile pe calea unei acţiuni separate, care este scutitã de taxe de timbru.
ART. 477
Recursul
Termenul de recurs impotriva hotãrîrii instanţei este de 3 zile de la pronunţare.
Dosarul cauzei se înainteazã instanţei de recurs în urmãtoarele 24 de ore de la declararea recursului.
Judecarea în recurs se face de urgenta.
ART. 478
Cazul infracţiunilor concurente, indivizibile sau conexe
În caz de concurs de infracţiuni, cînd procedura prevãzutã în prezentul capitol se aplica numai unora dintre infracţiunile concurente, se procedeazã la disjungere urmãrirea şi judecarea infracţiunilor facindu-se separat.
În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacã procedura prevãzutã în prezentul capitol se aplica numai unora dintre fapte ori unora dintre infractori, iar disjungerea nu este posibila, urmãrirea şi judecata se fac potrivit procedurii obişnuite.
ART. 479
Cazuri cînd nu se aplica procedura specialã
Procedura prevãzutã în prezentul capitol nu se aplica:
a) infracţiunilor sãvîrşite de minori;
b) infracţiunilor pentru care plîngerea persoanei vãtãmate trebuie supusã procedurii prealabile de impaciuire.
În cazul celorlalte infracţiuni pentru care este necesarã plîngerea prealabilã, dacã acestea sînt flagrante şi sãvîrşite în condiţiile prevãzute în art. 466, constatarea sãvîrşirii lor este obligatorie şi se face potrivit art. 467. Procedura de urmãrire şi judecare prevãzutã în acest capitol se aplica numai dacã persoana vãtãmatã a introdus în termen de 24 de ore de la sãvîrşirea infracţiunii flagrante plîngerea prealabilã la organul de urmãrire penalã. În acest scop, persoana vãtãmatã este chematã şi intrebata de organul de urmãrire dacã înţelege sa facã plîngere în termenul mai sus arãtat.

CAP. 2
Procedura în cauzele cu infractori minori

ART. 480
Dispoziţii generale
Urmãrirea şi judecarea infracţiunilor sãvîrşite de minori, precum şi punerea în executare a hotãrîrilor privitoare la aceştia, se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completãrile şi derogarile din prezentul capitol.
ART. 481
Persoanele chemate la organul de urmãrire
Cînd invinuitul sau inculpatul este minor ce nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, dacã organul de urmãrire penalã considera necesar, citeaza pe delegatul autoritãţii tutelare precum şi pe pãrinţi, iar cînd este cazul, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea cãreia se afla minorul.
Citarea persoanelor prevãzute în alineatul precedent este obligatorie la efectuarea prezentãrii materialului de urmãrire penalã.
Neprezentarea persoanelor legal citate la efectuarea actelor arãtate în alin. 1 şi 2 nu impiedica efectuarea acelor acte.
ART. 482
Obligativitatea anchetei sociale
În cauzele cu infractori minori, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata are obligaţia sa dispunã efectuarea anchetei sociale.
Ancheta socialã consta în stringerea de date cu privire la purtarea pe care minorul o are în mod obişnuit, la starea fizica şi mintalã a acestuia, la antecedentele sale, la condiţiile în care a fost crescut şi în care a trãit, la modul în care pãrinţii, tutorele sau persoana în îngrijirea cãreia se afla minorul îşi îndeplinesc îndatoririle lor fata de acesta şi în general cu privire la orice elemente care pot servi la luarea unei mãsuri sau la aplicarea unei sancţiuni fata de minor.
Ancheta socialã se efectueazã de cãtre persoane desemnate de cãtre autoritatea tutelara a consiliului popular în a carei raza teritorialã domiciliazã minorul.
ART. 483
Compunerea instanţei
Cauzele în care inculpatul este minor se judeca potrivit regulilor de competenta obişnuitã, de judecãtori şi atunci cînd este cazul şi de asesori populari care au în mod deosebit posibilitatea sa aprecieze starea morala şi dezvoltarea minorului şi sa aleagã, dintre mãsurile sau sancţiunile prevãzute de lege, pe cele mai potrivite pentru inculpatul minor. Judecãtorii sînt desemnaţi de ministrul justiţiei.
Instanta compusa potrivit dispoziţiilor alineatului precedent rãmîne competenta sa judece şi face aplicatia dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacã între timp inculpatul a împlinit virsta de 18 ani.
Inculpatul care a savirsit infracţiunea în timpul cînd era minor, este judecat potrivit procedurii obişnuite, dacã la data sesizãrii instanţei implinise virsta de 18 ani.
ART. 484
Persoane chemate la judecarea minorilor
Judecarea cauzei privind o infracţiune sãvîrşitã de un minor se face în prezenta acestuia, cu excepţia cazului cînd minorul s-a sustras de la judecata.
La judecarea cauzei se citeaza, în afarã de pãrţi, autoritatea tutelara şi pãrinţii, iar dacã cazul, tutorele, curatorul sau persoana in îngrijirea ori supravegherea cãreia se afla minorul, precum şi alte persoane a cãror prezenta este consideratã necesarã de cãtre instanta.
Persoanele arãtate în alineatul precedent au dreptul şi îndatorirea sa dea lãmuriri, sa formuleze cereri şi sa prezinte propuneri în privinta mãsurilor ce ar urma sa fie luate.
Neprezentarea persoanelor legal citate nu impiedica judecarea cauzei.
ART. 485
Desfãşurarea judecaţii
Şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor se desfãşoarã separat de celelalte şedinţe.
Şedinţa nu este publicatã. La desfãşurarea judecaţii pot asista persoanele arãtate în articolul precedent, apãrãtorii pãrţilor, precum şi alte persoane cu încuviinţarea instanţei.
Cînd inculpatul este minor sub 16 ani, instanta dupã ce îl asculta poate dispune îndepãrtarea lui din şedinţa, dacã apreciazã ca cercetarea judecãtoreascã şi dezbaterile ar putea avea o influenta negativa asupra minorului.
ART. 486
Inculpati minori cu majori
Cînd în aceeaşi cauza sînt mai mulţi inculpati, dintre care unii minori şi alţii majori şi nu este posibila disjungerea, instanta judeca în compunerea prevãzutã în art. 483 şi dupã procedura obişnuitã, aplicind însã cu privire la inculpatii minori dispoziţiile cuprinse în acest capitol.
ART. 487
Executarea mustrãrii
În cazul cînd s-a luat fata de minor mãsura educativã a mustrãrii, aceasta se executa de îndatã în şedinţa în care s-a pronunţat hotãrîrea.
Cînd din orice împrejurãri mãsura mustrãrii nu poate fi executatã îndatã dupã pronunţare, se fixeazã un termen pentru cînd se dispune aducerea minorului, citindu-se totodatã pãrinţii, ori dacã este cazul, tutorele sau curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea cãreia se afla minorul.
ART. 488
Punerea în executare a libertãţii supravegheate
Cînd instanta a luat fata de minor mãsura libertãţii supravegheate, aceasta mãsura se pune în executare chiar în şedinţa în care este pronunţatã dacã minorul şi persoana sau reprezentantul instituţiei sau organizaţiei speciale cãreia i s-a încredinţat supravegherea sînt de fata.
Cînd punerea în executare nu se poate face în aceeaşi şedinţa, se fixeazã un termen pentru cînd se dispune aducerea minorului şi chemarea persoanelor prevãzute în alineatul precedent.
ART. 489
Revocarea şi înlocuirea liberãrii supravegheate
Revocarea mãsurii libertãţii supravegheate pentru vreuna din cauzele prevãzute în art. 108 din Codul penal, cu excepţia cazului cînd minorul a savirsit din nou o infracţiune, precum şi înlocuirea libertãţii supravegheate, se dispun de instanta care a pronunţat aceasta mãsura.
ART. 490
Internarea minorului
În cazul cînd s-a luat fata de minor mãsura educativã a internãrii într-un institut special de reeducare, instanta poate dispune, prin aceeaşi hotãrîre, punerea în executare de îndatã a mãsurii luate. Punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotãrîrea de militie de la locul unde se afla minorul.
Organul de militie ia mãsuri pentru internarea minorului.
Copia de pe hotãrîre se preda institutului în care minorul este internat.
Institutul comunica instanţei efectuarea internãrii.
ART. 491
Schimbarea privind mãsura internãrii
Liberarea minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major, revocarea liberãrii înainte de a deveni major, precum şi ridicarea sau prelungirea mãsurii internãrii într-un institut special de reeducare se dispun din oficiu sau la sesizare de judecãtoria sau tribunalul care a judecat în prima instanta pe minor.
Aceeaşi instanta este competenta sa dispunã ridicarea, prelungirea sau înlocuirea mãsurii internãrii într-un institut medical-educativ.
ART. 492
Revocarea mãsurilor luate fata de minor
Revocarea sau menţinerea mãsurilor educative precum şi a mãsurii liberãrii minorului dintr-un institut special de reeducare înainte de a deveni major, sau dintr-un institut medical-educativ, cînd minorul a savirsit din nou o infracţiune, se dispune de instanta competenta sa judece acea infracţiune.
ART. 493
Dispoziţii privind recursul
Dispoziţiile art. 483-489 se aplica în mod corespunzãtor şi la judecata în instanta de recurs, în cauzele privitoare la infracţiuni sãvîrşite de minori.

CAP. 3
Procedura reabilitãrii judecãtoreşti

ART. 494
Instanta competenta
Instanta competenta sa se pronunţe asupra reabilitãrii judecãtoreşti este fie judecãtoria sau tribunalul care a judecat în prima instanta cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanta corespunzãtoare în a carei raza teritorialã domiciliazã condamnatul.
ART. 495
Cererea de reabilitare
Cererea de reabilitare judecãtoreascã se face de condamnat, iar dupã moartea acestuia, de soţ sau de rudele apropiate. Soţul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornitã anterior decesului.
În cerere trebuie sa se menţioneze:
a) adresa condamnatului, iar cînd cererea este facuta de alta persoana, adresa acesteia;
b) condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţatã acea condamnare;
c) localitãţile unde condamnatul a locuit şi locurile de munca pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei şi pînã la introducerea cererii, iar în cazul cînd executarea pedepsei a fost prescrisã, de la data rãmînerii definitive a hotãrîrii şi pînã la introducerea cererii;
d) temeiurile cererii;
e) indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea cererii.
La cerere se anexeazã actele din care reiese ca sînt îndeplinite condiţiile reabilitãrii.
ART. 496
Mãsuri pregãtitoare
Preşedintele instanţei, fixind termenul pentru soluţionarea cererii de reabilitare, dispune citarea petitionarului şi a persoanelor a cãror ascultare o considera ca ar fi necesarã, ia mãsuri pentru aducerea dosarului în care se gãseşte hotãrîrea de condamnare şi cere o copie de pe fişa cu antecedente penale ale condamnatului.
ART. 497
Respingerea cererii pentru lipsa condiţiilor de forma
Cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea condiţiilor de forma în urmãtoarele cazuri:
a) cînd a fost introdusã înainte de termenul legal;
b) cînd lipseşte menţiunea prevãzutã în art. 495 alin. 2 lit. a şi petiţionarul nu s-a prezentat la termenul de înfãţişare;
c) cînd lipseşte vreuna din menţiunile prevãzute în art. 495 alin. 2 lit. b-e şi petiţionarul nu a completat cererea la prima înfãţişare şi nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completãrii.
În cazul prevãzut la lit. a, cererea poate fi repetatã dupã împlinirea termenului legal, iar în cazurile prevãzute la lit. b şi c, oricind.
ART. 498
Soluţionarea cererii
La termenul fixat instanta asculta persoanele citate, concluziile procurorului şi verifica dacã sînt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru admiterea reabilitãrii. Cînd din materialul aflat la dosar nu rezulta date suficiente cu privire la îndeplinirea condiţiilor de reabilitare, instanta dispune completarea materialului de cãtre persoana interesatã, iar dacã considera necesar, cere de la organele competente relaţii cu privire la comportarea celui condamnat.
ART. 499
Situaţii privind despãgubirile civile
Cînd condamnatul sau persoana care a fãcut cererea de reabilitare dovedeşte ca nu i-a fost cu putinta sa achite despãgubirile civile şi cheltuielile judiciare, instanta, apreciind împrejurãrile, poate dispune reabilitarea sau poate sa acorde, în vederea soluţionãrii cererii, un termen pentru a achitã în întregime sau în parte suma datoratã. Acest termen nu poate depãşi 6 luni.
În caz de obligaţie solidarã, instanta fixeazã suma ce trebuie achitatã, în vederea reabilitãrii, de condamnat sau de urmaşii sãi.
Drepturile acordate partii civile prin hotãrîrea de condamnare nu se modifica prin hotãrîrea data asupra reabilitãrii.
ART. 500
Suspendarea examinãrii cererii
Dacã înainte de soluţionarea cererii de reabilitare a fost pusã în mişcare acţiunea penalã pentru o alta infracţiune sãvîrşitã de condamnat, examinarea cererii se suspenda pînã la soluţionarea definitiva a cauzei privitoare la noua invinuire.
ART. 501
Recursul
Hotãrîrea prin care instanta rezolva cererea de reabilitare este supusã recursului.
ART. 502
Menţiuni despre reabilitare
Dupã rãmînerea definitiva a hotãrîrii de reabilitare, instanta dispune sa se facã menţiune despre aceasta pe hotãrîrea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea.
ART. 503
Anularea reabilitãrii
Anularea reabilitãrii se hotãrãşte la cererea procurorului, de cãtre instanta prevãzutã în art. 494.
Procedura prevãzutã pentru soluţionarea cererii de reabilitare se aplica în mod corespunzãtor şi pentru soluţionarea cererii de anulare.

CAP. 4
Repararea pagubelor în cazul condamnãrii sau al arestãrii pe nedrept

ART. 504
Cazuri care dau dreptul la reparatie
Orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de cãtre stat a pagubei suferite, dacã în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotãrîre definitiva ca nu a savirsit fapta imputatã ori ca acea fapta nu exista.
Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care a fost arestata, iar ulterior, pentru motivele arãtate în alineatul precedent, a fost scoasa de sub urmãrire sau a fost achitatã.
Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul urmãririi penale sau al judecaţii, cu intenţie sau din culpa grava stînjenit sau a încercat sa stînjeneascã aflarea adevãrului.
Persoanelor arãtate în alin. 1 şi 2, care înainte de arestare erau încadrate în munca, li se calculeazã la vechimea şi continuatea în munca şi timpul cît au fost arestate.
ART. 505
Acţiunea pentru reparare
Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornitã de persoana indreptatita potrivit art. 504, iar dupã moartea acesteia poate fi continuatã sau pornitã de cãtre persoanele care se aflau în întreţinerea sa.
Acţiunea poate fi pornitã în termen de un an de la rãmînerea definitiva a hotãrîrii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmãrire.
ART. 506
Instanta competenta
Pentru obţinerea reparatiei, persoana indreptatita se poate adresa tribunalului judeţean în a carei raza teritorialã domiciliazã, chemind în judecata civilã statul.
Statul este citat prin Ministerul Finanţelor.
ART. 507
Acţiunea în regres
În cazul în care repararea pagubei a fost acordatã potrivit dispoziţiilor art. 506, statul are acţiunea în regres impotriva aceluia care cu rea-credinţa sau din grava neglijenţa a provocat situaţia generatoare de daune.

CAP. 5
Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare

ART. 508
Constatarea dispariţiei înscrisului
În cazul dispariţiei unui dosar judiciar sau a unui înscris care aparţine unui astfel de dosar, organul de urmãrire penalã sau preşedintele instanţei la care se gãsea dosarul sau înscrisul întocmeşte un proces-verbal, prin care constata disparitia şi arata mãsurile care s-au luat pentru gãsirea lui.
Pe baza procesului-verbal se procedeazã potrivit dispoziţiilor prevãzute în prezentul capitol.
ART. 509
Obiectul procedurii speciale
Cînd dosarul sau înscrisul dispãrut este reclamat de un interes justificat şi nu poate fi refãcut potrivit procedurii obişnuite, procurorul prin ordonanta sau instanta de judecata prin încheiere, dispune, dupã caz, înlocuirea sau reconstituirea dosarului ori înscrisului dispãrut.
Încheierea instanţei se da fãrã citarea pãrţilor, afarã de cazul cînd instanta considera necesarã chemarea acestora. Încheierea nu este supusã nici unei cai de atac.
ART. 510
Efectuarea procedurii speciale
Înlocuirea sau reconstituirea se efectueazã de organul de urmãrire penalã ori de instanta de judecata înaintea cãreia cauza se gãseşte pendinte, iar în cauzele definitiv soluţionate, de instanta la care dosarul se gãseşte în conservare.
Cînd constatarea dispariţiei s-a fãcut de un organ de urmãrire penalã sau de o instanta de judecata, altele decît cele arãtate în alineatul precedent, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata care a constatat disparitia trimite organului de urmãrire penalã sau instanţei de judecata competente toate materialele necesare efectuãrii înlocuirii ori reconstituirii înscrisului dispãrut.
ART. 511
Înlocuirea înscrisului
Înlocuirea înscrisului dispãrut are loc atunci cînd exista copii oficiale de pe acel înscris. Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata ia mãsuri pentru obţinerea copiei.
Copia obţinutã tine locul înscrisului original pînã la gãsirea acestuia.
Persoanei care a predat copia oficialã i se elibereazã o copie certificatã de pe aceasta.
ART. 512
Reconstituirea înscrisului
Cînd nu exista o copie oficialã de pe înscrisul dispãrut, se procedeazã la reconstituirea acestuia. Reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le conţinea.
În vederea reconstituirii pot fi folosite orice mijloace de proba.
Rezultatul reconstituirii se constata, dupã caz, prin ordonanta organului de urmãrire penalã confirmatã de procuror sau prin hotãrîrea instanţei data cu citarea pãrţilor.
Hotãrîrea este supusã recursului.

CAP. 6
Asistenta judiciarã internationala

Secţiunea I
Dispoziţii generale

ART. 513
Modalitãţile de reglementare
Condiţiile de realizare a asistenţei judiciare internaţionale în materie penalã sînt cele stabilite prin dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol, afarã de cazul în care prin convenţii ori în lipsa acestora, pe baza de reciprocitate, s-a stabilit altfel.

Secţiunea II
Comisia rogatorie

ART. 514
Comisia rogatorie în strãinãtate
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata, cînd socoteşte necesarã efectuarea unui act procedural în strãinãtate, se adreseazã prin comisie rogatorie organului de urmãrire penalã sau instanţei judecãtoreşti din strãinãtate, care are posibilitatea sa efectueze acel act.
Dispoziţiile art. 134 sînt aplicabile.
ART. 515
Transmiterea comisiei rogatorii
Comisia rogatorie se înainteazã, dupã caz, procurorului general sau ministrului justiţiei, care la rindul lor intervin la Ministerul Afacerilor Externe pentru transmiterea comisiei rogatorii.
ART. 516
Valabilitatea actului efectuat
Actul procedural îndeplinit în ţara strãinã, potrivit legii acelei tari, este valabil înaintea organelor judiciare romane.
ART. 517
Comisia rogatorie din strãinãtate
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata poate efectua comisii rogatorii cerute de organul de urmãrire penalã ori de instanţe judecãtoreşti din strãinãtate.
Cererea pentru efectuarea comisiei rogatorii se trimite de cãtre Ministerul Afacerilor Externe, dupã caz, procurorului general sau ministrului justiţiei, care sesizeazã organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata competenta.
ART. 518
Condiţiile de prezentare a materialelor
Cererea de comisie rogatorie adresatã unei autoritãţi strãine precum şi înscrisurile care o însoţesc trebuie sa fie traduse şi legalizate potrivit regulilor privind înscrisurile oficiale ce urmeazã sa fie prezentate unor autoritãţi din strãinãtate.

Secţiunea III
Recunoaşterea hotãrîrilor penale sau altor acte judiciare strãine

ART. 519
Cazuri de recunoaştere
Hotãrîrile penale definitive pronunţate de instanţele judecãtoreşti din strãinãtate, precum şi actele efectuate de organele judiciare penale din strãinãtate, dacã sînt de natura sa producã, potrivit legii penale romane, efecte juridice penale, pot fi recunoscute.
Recunoaşterea se poate face pe cale incidentala în cadrul unui proces penal în curs, de cãtre procuror în faza de urmãrire sau de cãtre instanta de judecata în fata cãreia cauza este pendinte.
Recunoaşterea hotãrîrilor penale pronunţate de instanţele judecãtoreşti din strãinãtate sau a altor acte judiciare strãine se poate face şi pe cale principala, de cãtre instanta de judecata sesizatã în acest scop.
ART. 520
Condiţiile de recunoaştere
Recunoaşterea hotãrîrii sau actelor judiciare strãine are loc numai dacã sînt îndeplinite urmãtoarele condiţii:
a) hotãrîrea a fost pronunţatã de o instanta competenta sau actul emana de la un organ judiciar competent;
b) hotãrîrea sau actul nu contravine ordinii din Republica Socialistã România;
c) hotãrîrea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în ţara, potrivit legii penale romane.
Îndeplinirea condiţiei prevãzute la lit. a se constata pe baza certificãrii autoritãţii competente a statului strãin.
ART. 521
Recunoaşterea pe cale principala
Recunoaşterea pe cale principala a hotãrîrii judecãtoreşti şi a actelor judiciare strãine se face la sesizarea procurorului, de cãtre judecãtoria în a carei raza teritorialã se afla condamnatul.
Condamnatul se citeaza, iar odatã cu citaţia i se comunica hotãrîrea strãinã împreunã cu actele ce o însoţesc, în traducere romana.
Instanta, ascultind concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacã constata ca sînt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotãrîrea penalã strãinã şi actele judiciare strãine, iar în cazul cînd pedeapsa pronunţatã prin acea hotãrîre nu a fost executatã sau a fost executatã numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsa o pedeapsa corespunzãtoare potrivit legii penale romane.
ART. 522
Executarea dispoziţiilor civile
Executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotãrîre judecãtoreascã penalã strãinã se face potrivit regulilor prevãzute pentru executarea hotãrîrilor civile strãine.

DISPOZIŢII FINALE

ART. 523
Termenii explicaţi în Codul penal
Termenii sau expresiile al cãror înţeles este anume explicat în Codul penal au acelaşi înţeles şi în legea de procedura penalã.
ART. 524
Prezentul cod intra în vigoare pe data de 1 ianuarie 1969.



─────────────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016