Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României emite prezenta circulară. ART. 1 Începând cu data de 22 aprilie 2024, Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 90 de ani de la înfiinţarea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti. ART. 2 Caracteristicile monedei sunt următoarele:
┌─────────────────────────┬────────────┐
│Metal │argint │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Valoare nominală │10 lei │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Titlu │999‰ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Formă │rotundă │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Diametru │37 mm │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Greutate │31,103 g │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Cant │zimţat │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Calitate │proof │
└─────────────────────────┴────────────┘
Aversul monedei prezintă portretul reginei-mamă Elena, care a militat pentru construirea în Bucureşti a primului spital de urgenţă, inscripţia „ROMANIA“ în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI“, anul de emisiune „2024“ şi stema României. Reversul monedei redă clădirea spitalului şi inscripţiile „SPITALUL CLINIC DE URGENTA BUCURESTI“ şi „90 ANI“. ART. 3 Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. ART. 4 Monedele din argint cu tema 90 de ani de la înfiinţarea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti au putere circulatorie pe teritoriul României. ART. 5 Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 15 aprilie 2024. Nr. 18. ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.