Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ACORD din 6 iulie 1993 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Albania in domeniul transportului rutier international de persoane si marfuri
Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Albania, denumite in continuare parti contractante, in dorinta de a facilita si reglementa transporturile rutiere internationale de persoane si marfuri intre cele doua tari si in tranzit pe teritoriile lor, pe baza egalitatii si avantajului reciproc, au convenit cele ce urmeaza: ART. 1 Domeniul de aplicabilitate 1. Dispozitiile prezentului acord se aplica transporturilor de persoane si marfuri efectuate cu vehicule inmatriculate pe teritoriul unuia dintre cele doua state, in trafic direct intre Romania si Republica Albania, in tranzit pe teritoriile lor, precum si transporturilor spre sau din terte state. 2. Prezentul acord nu se refera la drepturile si obligatiile fiecarei parti contractante care decurg din prevederile acordurilor bilaterale sau multilaterale, in vigoare pentru cele doua parti, in domeniul transporturilor rutiere internationale de marfuri sau de persoane. ART. 2 Definitii In sensul prezentului acord: 1. Transportator este orice persoana fizica sau juridica avind sediul principal in Romania sau in Republica Albania, care este autorizata sa efectueze transporturi rutiere de persoane sau marfuri pentru altii sau pe cont propriu. 2. Vehicul este orice mijloc de transport rutier cu propulsie mecanica, construit sau utilizat pentru transportul a mai mult de 9 persoane, inclusiv soferul, sau pentru transportul de marfuri, si este inmatriculat pe teritoriul unuia dintre cele doua state. Se considera vehicul si ansamblul format dintr-un autovehicul inmatriculat pe teritoriul unuia dintre cele doua state si o remorca sau semiremorca inmatriculata in acelasi stat. In acest caz, atit pentru remorca, cit si pentru semiremorca, se aplica aceleasi reglementari ca si pentru vehiculul care remorcheaza. 3. Autorizatie este orice licenta sau autorizatie care se elibereaza cu plata sau cu scutire de plata taxelor, in conformitate cu reglementarile in vigoare in statul fiecareia din partile contractante si care in perioada ei de valabilitate da dreptul unui vehicul sa efectueze un transport dus-intors in trafic direct sau in tranzit pe teritoriul statului emitent. ART. 3 Transportul de persoane. Transporturi regulate 1. In cadrul traficului pe linii regulate, transportul de persoane cu autobuze se efectueaza pe un itinerar determinat cu orare si tarife convenite, cu dreptul de a imbarca si a debarca pasageri la capetele de linii si in alte locuri de oprire stabilite. 2. Linia regulata de autobuze se poate infiinta cu aprobarea autoritatilor competente ale fiecarei parti contractante pentru sectorul de linie de pe propriul sau teritoriu, in conformitate cu prevederile legislatiei nationale, precum si cu acordul statelor tranzitate. Aprobarea se poate acorda pe o perioada de 1-5 ani transportatorilor din cele doua state, in conditii de reciprocitate. 3. Cererile privind acordarea de aprobari conform pct. 2, inclusiv acordul tarilor tranzitate, se transmit in scris catre autoritatea competenta a celeilalte parti contractante. Aceste cereri trebuie sa contina urmatoarele date: numele si adresa transportatorului si ale unitatii firmei organizatoare a transportului, itinerariul, orarul si frecventa de circulatie, tarifele, locurile de urcare si de coborire a calatorilor, perioada de exploatare, precum si numarul de inmatriculare si capacitatea autovehiculului. 4. Autoritatile competente ale celor doua parti contractante stabilesc de comun acord, prin corespondenta sau in comisia mixta prevazuta la art. 15 al prezentului acord, in special urmatoarele probleme: a) introducerea liniilor de autobuze; b) orarele de circulatie; c) tarifele; d) conditiile de transport (rute de circulatie); e) reducerea, extinderea sau sistarea liniilor regulate de autobuze. ART. 4 Transporturi turistice 1. Transporturile turistice de persoane in trafic direct sau in tranzit pe teritoriul celuilalt stat, efectuate pe baza unui grafic de circulatie cu sau fara cazare si sejur asigurate, pot fi executate numai pe baza unei autorizatii fara plata, eliberata in prealabil de autoritatea competenta a acelui stat. 2. Pe parcursul de intoarcere al vehiculului care a efectuat un transport de persoane nu pot fi transportati alti pasageri in afara celor trecuti pe lista de persoane pentru parcursul de ducere. 3. Cererile privind acordarea de autorizatii conform pct. 1 se transmit in scris, cu cel putin 6 saptamini inainte de inceperea calatoriei, catre autoritatea competenta a celeilalte parti contractante si trebuie sa contina urmatoarele date: numele si adresa firmei de turism si ale transportatorului, itinerariul si programul de transport, precum si numarul de inmatriculare si capacitatea vehiculului. ART. 5 Transporturi ocazionale 1. Transporturile ocazionale de persoane, altele decit cele pe linii regulate sau turistice, pot fi efectuate de transportatorii uneia dintre partile contractante numai pe baza unei autorizatii fara plata, acordata in prealabil de autoritatea competenta a celeilalte parti contractante, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 6. 2. Cererile privind acordarea de autorizatii conform pct. 1 se transmit in scris catre autoritatile competente ale celeilalte parti contractante si trebuie sa contina date referitoare la numele si adresa transportatorului si ale unitatii firmei organizatoare a transportului, itinerariul, perioada de efectuare a calatoriei, precum si numarul de inmatriculare si capacitatea vehiculului. ART. 6 Transporturi scutite de autorizatie Transporturile de persoane, in trafic direct sau in tranzit scutite de autorizatie de transport, sint urmatoarele: 1. Transportul ocazional al acelorasi persoane cu acelasi vehicul de-a lungul calatoriei, punctele de plecare si de sosire fiind situate in tara de inmatriculare a vehiculului, nici o persoana nefiind imbarcata sau debarcata pe parcursul sau la opririle din afara tarii respective (transport cu usile inchise). 2. Transportul ocazional al unui grup de persoane dintr-un punct situat in tara de inmatriculare a vehiculului la un punct situat pe teritoriul celeilalte parti contractante, vehiculul la intoarcere parasind gol acest teritoriu. 3. Transportul ocazional de persoane in tranzit pe teritoriul celeilalte parti contractante, cu exceptia curselor care au loc de mai multe ori intr-un interval de 16 zile. Pe parcursul acestor transporturi, calatorii pot fi imbarcati sau debarcati pe teritoriul celeilalte parti contractante, in mod exceptional, numai daca s-a obtinut aprobarea autoritatilor competente ale acesteia. ART. 7 Transportul de marfuri. Autorizatii 1. Transporturile cu vehicule de marfuri, cu sau fara incarcatura, cu exceptia celor mentionate la art. 8, intre teritoriile celor doua parti contractante sau in tranzit, se efectueaza pe baza de autorizatii cu plata taxelor de folosire a drumurilor, in conformitate cu legislatia partii contractante pe teritoriul careia se desfasoara transportul. Autorizatiile pentru transporturile efectuate cu vehiculele unei parti contractante vor fi eliberate in prealabil de autoritatea competenta a celeilalte parti contractante. 2. Autorizatia prevazuta la pct. 1 este data de autoritatea competenta a partii contractante din tara unde este inmatriculat vehiculul pe numele transportatorului, in scopul folosirii acesteia numai de acest transportator si autovehiculul pentru care a fost distribuita si nu este transmisibila. 3. Autorizatia da dreptul transportatorului sa incarce, la cursa de inapoiere, marfuri provenite de pe teritoriile celuilalt stat, cu conditia sa fie destinate statului de inmatriculare a vehiculului. 4. Autoritatile competente ale celor doua parti contractante convin, pe baza de reciprocitate, asupra tipului si numarului de autorizatii. ART. 8 Transporturi exceptate de autorizatii 1. Transporturile cu vehicule de marfuri, scutite de autorizatie de transport, inclusiv in cazul traficului spre sau din terte state, sint urmatoarele: a) in cazul deplasarii vehiculelor goale destinate inlocuirii, remorcarii sau depanarii vehiculelor avariate sau aflate in pana; b) transporturile funerare; c) transporturile de obiecte si opere de arta destinate unor tirguri, expozitii sau manifestari culturale; d) transporturile de obiecte si echipamente de publicitate; e) transporturile de obiecte de stramutare; f) transporturile de aparate, accesorii, animale pentru manifestari teatrale, muzicale, de cinema sau sportive, pentru circuri sau tirguri, precum si cele destinate inregistrarilor cinematografice, radiofonice sau de televiziune; g) transportul articolelor necesare in scopuri medicale de urgenta, in special in caz de catastrofe, si transportul de marfuri si colete in cadrul ajutoarelor umanitare; h) transportul de marfuri cu vehicule a caror sarcina utila autorizata, inclusiv remorca, nu depaseste 3,5 tone. ART. 9 Dispozitii generale. Transporturi din sau catre terte state Transportatorii autorizati potrivit prevederilor art. 2 pot efectua transporturi de marfuri intre teritoriul celeilalte parti contractante si un stat tert, precum si dintr-un stat tert catre teritoriul celeilalte parti contractante, numai daca s-a obtinut aprobarea autoritatilor competente ale celeilalte parti contractante, cu exceptia cazurilor in care autovehiculul tranziteaza in cursul aceleiasi calatorii si, in cazul itinerariului normal, teritoriul statului in care este inmatriculat. ART. 10 Greutatea si dimensiunile autovehiculelor In cazul in care greutatea, dimensiunile sau sarcina pe osie a vehiculului depasesc limitele admise pe teritoriul unei parti contractante, vehiculul trebuie sa posede o autorizatie speciala, emisa de autoritatea competenta a acestei parti contractante. Daca aceasta autorizatie limiteaza circulatia vehiculului la un itinerar determinat, transportul se poate face numai pe acest itinerar. ART. 11 Transportul pe teritoriul celuilalt stat Transportatorii mentionati la art. 2 din prezentul acord nu sint autorizati sa efectueze transporturi de persoane sau de marfuri intre doua puncte situate pe teritoriul aceleiasi parti contractante. ART. 12 Controlul documentelor 1. Autoritatile competente ale partilor contractante stabilesc, de comun acord, modul de efectuare a controlului transporturilor derulate conform prevederilor prezentului acord. 2. Documentele necesare pentru transporturile internationale trebuie sa insoteasca vehiculele respective si sa fie prezentate la cererea organelor de control autorizate ale fiecarei parti contractante. 3. Conducatorii vehiculelor care efectueaza transporturi internationale pe teritoriul celuilalt stat trebuie sa posede permise de conducere nationale sau internationale, precum si certificate nationale de inmatriculare pentru vehiculele respective. Fiecare parte contractanta va recunoaste documentele mentionate la pct. 2, eliberate de autoritatile celeilalte parti contractante. ART. 13 Prevederi vamale 1. Vehiculele inmatriculate pe teritoriul uneia dintre partile contractante, precum si remorcile si semiremorcile care au acelasi numar de inmatriculare si care sint utilizate pentru transporturile mentionate in prezentul acord sint admise temporar pe teritoriul celeilalte parti contractante cu scutire de taxe vamale de import, cu conditia de a fi reexportate. Acest regim se extinde si pentru piese de schimb, accesorii si echipamente normale, importate cu vehiculele mentionate si reexportate impreuna cu acestea. 2. Combustibilii si lubrifiantii care se gasesc in rezervoarele normale, prevazute de constructorul vehiculelor mentionate, si care sint utilizate pentru propulsie si, daca este cazul, pentru functionarea instalatiei de refrigerare, se admit cu scutirea de taxe vamale de import si nu sint supuse unor restrictii si masuri prohibitive de import. 3. Piesele de schimb importate pentru repararea unui vehicul deja importat temporar, precum si vehiculele care transporta marfuri scutite de autorizatii vor fi admise temporar fara taxe vamale si nu vor fi supuse restrictiilor si masurilor prohibitive de import. Piesele vor fi reexportate sau distruse sub controlul autoritatilor vamale. ART. 14 Autoritatile competente Autoritatile competente pentru aducerea la indeplinire a prezentului acord sint: - pentru Romania - Ministerul Transporturilor; - pentru Republica Albania - Ministerul Transporturilor si Comunicatiilor. Partile contractante isi vor notifica reciproc orice schimbare a termenilor autoritatilor competente respective. ART. 15 Comisia mixta 1. Autoritatea competenta a fiecarei parti contractante poate solicita convocarea comisiei mixte, formata din reprezentanti ai autoritatilor competente ale celor doua parti contractante, pentru a examina si solutiona problemele care decurg din interpretarea si aplicarea prezentului acord. 2. Comisia mixta se va reuni alternativ pe teritoriul fiecareia dintre partile contractante. ART. 16 Reprezentante Transportatorii uneia dintre partile contractante pot stabili reprezentante comerciale sau tehnice pe teritoriul celeilalte parti contractante, in vederea facilitarii operatiunilor de transport. ART. 17 Plati Toate platile care decurg din aplicarea prezentului acord vor fi efectuate in valuta liber convertibila. In cazul cind exista un acord de plati intre cele doua parti, se vor aplica prevederile acestuia. ART. 18 Aplicarea legislatiei nationale In toate cazurile nereglementate de prevederile prezentului acord sau prin conventiile sau intelegerile internationale la care cele doua state sint parti, se aplica legislatia nationala a fiecarei parti contractante, in vigoare pe teritoriul acesteia. ART. 19 Sanctiuni 1. In cazul nerespectarii de catre transportator sau de personalul de la bordul vehiculului a legislatiei in vigoare pe teritoriul unei parti contractante, autoritatea competenta a acestei parti contractante va informa autoritatea competenta a celeilalte parti contractante. In functie de gravitatea faptelor, autoritatea competenta a celeilalte parti contractante poate lua urmatoarele masuri: a) sa aplice un avertisment transportatorului care a comis abaterea; b) sa suspende sau sa retraga autorizatiile care confera dreptul transportatorului sa efectueze transporturi pe teritoriul partii contractante unde a fost comisa abaterea. 2. Autoritatea competenta care a luat o asemenea masura va informa autoritatea competenta a celeilalte parti contractante despre aceasta. 3. Prevederile acestui articol nu exclud masurile ce pot fi aplicate, in virtutea legislatiei nationale, de catre tribunalele sau autoritatile administrative din statul unde s-a comis abaterea. ART. 20 Protocolul aditional Modul de aplicare a dispozitiilor prezentului acord este reglementat printr-un protocol aditional. ART. 21 Litigii Orice litigiu referitor la interpretarea sau aplicarea prezentului acord va fi solutionat prin negocieri directe intre autoritatile competente ale celor doua parti contractante. In cazul cind aceste autoritati competente nu ajung la o intelegere, litigiul va fi supus solutionarii pe cale diplomatica. ART. 22 Modificarea acordului 1. Orice modificare a prezentului acord se negociaza de catre partile contractante si intra in vigoare conform procedurii mentionate la art. 23. 2. Protocolul aditional privind conditiile de aplicare a prezentului acord poate fi modificat de comisia mixta mentionata la art. 15. ART. 23 Intrarea in vigoare si valabilitatea acordului 1. Prezentul acord va intra in vigoare la data ultimei notificari prin care partile contractante isi vor comunica reciproc indeplinirea prevederilor legislatiei lor privind procedura de intrare in vigoare a acordurilor internationale. 2. Prezentul acord este incheiat pe o perioada de 5 ani si se va prelungi automat pentru perioade succesive de 3 ani, daca nici una dintre partile contractante nu-l va denunta in scris cu 6 luni inainte de expirarea fiecarei perioade de valabilitate. Incheiat la Tirana la 6 iulie 1993, in doua exemplare originale, fiecare in limbile romana si albaneza, ambele texte avind aceeasi valabilitate.
Pentru Guvernul Romaniei, Teodor Viorel Melescanu
Pentru Guvernul Republicii Albania, Alfred Jerreqi
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email