Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ACORD din 5 noiembrie 2018  între Guvernul României şi Guvernul Sultanatului Oman cu privire la eliminarea obligaţiei vizei  pentru titularii de paşapoarte diplomatice, speciale şi de serviciu    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ACORD din 5 noiembrie 2018 între Guvernul României şi Guvernul Sultanatului Oman cu privire la eliminarea obligaţiei vizei pentru titularii de paşapoarte diplomatice, speciale şi de serviciu

EMITENT: Act Internaţional
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 174 din 5 martie 2019
──────────
    Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 111 din 27 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 5 martie 2019.
──────────
    Guvernul României şi Guvernul Sultanatului Oman, denumite în continuare părţi,
    în dorinţa de a promova în continuare relaţiile de prietenie dintre cele două state, pe bază de reciprocitate, prin facilitarea călătoriilor pe teritoriul statelor lor ale cetăţenilor statelor părţilor, titulari de paşapoarte diplomatice, speciale şi de serviciu,
    au convenit după cum urmează:
    ART. 1
    (1) Cetăţenii statului fiecărei părţi, titulari de paşapoarte diplomatice, speciale şi de serviciu valabile, pot intra, tranzita sau rămâne fără viză pe teritoriul statului celeilalte părţi, pentru o perioadă care să nu depăşească (90) nouăzeci de zile în oricare (180) o sută optzeci de zile.
    (2) De la data aplicării în totalitate a acquis-ului Schengen de către România, în scopul calculării perioadei de şedere pe teritoriul României pentru cetăţenii Sultanatului Oman care au acest drept, potrivit alineatului precedent, se va lua în calcul, cumulativ, perioada de şedere pe teritoriul României cu perioada de şedere pe teritoriul oricărui stat care aplică în totalitate acquis-ul Schengen.

    ART. 2
    Membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale statului fiecărei părţi pe teritoriul statului celeilalte părţi, titulari de paşapoarte diplomatice, speciale şi de serviciu valabile, precum şi membrii lor de familie, cu care gospodăresc împreună, ei înşişi titulari de paşapoarte diplomatice, speciale şi de serviciu valabile, sunt scutiţi de obligaţia vizei pe întreaga durată a misiunii titularului, cu condiţia ca numirea lor să fie notificată în scris, pe canale diplomatice, celeilalte părţi, cu (30) treizeci de zile înainte de începerea misiunii lor oficiale.

    ART. 3
    Cetăţenii statului fiecărei părţi, titulari de paşapoarte diplomatice, speciale şi de serviciu valabile, pot intra şi ieşi pe/de pe teritoriul statului celeilalte părţi prin toate punctele de frontieră deschise traficului internaţional de călători.

    ART. 4
    Paşapoartele diplomatice, speciale şi de serviciu ale cetăţenilor statului fiecărei părţi trebuie să fi fost eliberate în ultimii (10) zece ani şi să fie valabile pentru o perioadă de cel puţin (3) trei luni de la data preconizată a plecării de pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante.

    ART. 5
    (1) Prezentul acord nu îi scuteşte pe cetăţenii statului fiecărei părţi de obligaţia de a respecta legile şi reglementările celeilalte părţi privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor.
    (2) Părţile îşi rezervă dreptul de a nu permite intrarea sau de a scurta şederea persoanelor considerate indezirabile sau care ar putea pune în pericol ordinea publică, sănătatea publică sau securitatea naţională.

    ART. 6
    (1) Părţile vor face schimb de specimene ale paşapoartelor lor diplomatice, speciale şi de serviciu, pe canale diplomatice, cât de curând posibil, dar nu mai târziu de (30) treizeci de zile de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
    (2) In cazul introducerii unor noi tipuri de paşapoarte diplomatice, de serviciu sau speciale sau a modificării celor existente, părţile vor face schimb de specimene, pe canale diplomatice, cu (30) treizeci de zile înainte de introducerea sau modificarea acestora.
    (3) Părţile se vor informa reciproc despre orice modificare a legilor şi reglementărilor lor naţionale privind eliberarea paşapoartelor diplomatice, speciale şi de serviciu.

    ART. 7
    Cetăţenii statului fiecărei părţi care şi-au pierdut, deteriorat sau cărora le-au fost furate paşapoartele diplomatice, speciale şi de serviciu valabile în timpul şederii pe teritoriul statului celeilalte părţi vor informa despre aceasta autorităţile competente ale statului gazdă. Aceştia pot părăsi acel teritoriu pe baza unui document de călătorie oficial eliberat de o misiune diplomatică sau un oficiu consular fie a/al statului părţii, fie reprezentând statul părţii, fără a fi nevoie de o altă autorizaţie.

    ART. 8
    Prezentul acord poate fi modificat cu consimţământul scris al părţilor. Modificările vor intra în vigoare în conformitate cu articolul 11 alineatul (2).

    ART. 9
    (1) Fiecare parte poate suspenda temporar prezentul acord fie în totalitate, fie în parte, pentru motive de protecţie a ordinii publice, sănătăţii publice sau securităţii naţionale.
    (2) Decizia privind suspendarea va fi notificată celeilalte părţi, pe canale diplomatice, nu mai târziu de (48) patruzeci şi opt de ore înainte de intrarea sa în vigoare. Partea care a suspendat aplicarea prezentului acord va informa imediat cealaltă parte de îndată ce motivele suspendării au încetat să existe. După primirea notificării aplicarea acordului va putea fi reluată.

    ART. 10
    (1) Fiecare parte poate denunţa prezentul acord prin notificarea, în scris, pe canale diplomatice, a celeilalte părţi. Prezentul acord îşi va înceta valabilitatea după 90 (nouăzeci) de zile de la primirea unei asemenea notificări de către cealaltă parte.
    (2) Orice diferend sau conflict privind interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentului acord va fi soluţionat amiabil prin consultări sau negocieri între părţi.

    ART. 11
    (1) Prezentul acord se încheie pe durată nedeterminată.
    (2) Prezentul acord intră în vigoare la (30) treizeci de zile după data primirii, în scris, a ultimei notificări prin care părţile se informează reciproc, pe canale diplomatice, cu privire la îndeplinirea procedurilor prevăzute de legislaţiile lor naţionale pentru intrarea sa în vigoare.

    ART. 12
    Prezentul acord nu va afecta obligaţiile părţilor care rezultă din acordurile internaţionale, în special cele rezultând din Convenţia privind relaţiile diplomatice, încheiată la Viena la data de 18 aprilie 1961, şi Convenţia privind relaţiile consulare, încheiată la Viena la data de 24 aprilie 1963.

    Semnat la Muscat, la data de 5 noiembrie 2018, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergenţe de interpretare, va prevala textul în limba engleză.


                    Pentru Guvernul României,
                    Teodor-Viorel Meleşcanu,
                    ministrul afacerilor externe
                    Pentru Guvernul Sultanatului Oman,
                    Sayyid Badr bin Hamad al Busaidi,
                    secretar general al Ministerului Afacerilor Externe


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016