Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ACORD din 25 iunie 1993  intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Cipru pentru cooperarea economica, industriala si tehnica    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ACORD din 25 iunie 1993 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Cipru pentru cooperarea economica, industriala si tehnica

EMITENT: ACT INTERNATIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 20 septembrie 1993

Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Cipru, denumite in continuare parti contractante,
dorind sa creeze conditii favorabile pentru promovarea si dezvoltarea cooperarii economice, industriale si tehnice in domenii de interes reciproc, pe baza egalitatii si avantajului reciproc,
recunoscand importanta deosebita a cooperarii economice, industriale si tehnice ca factori de dezvoltare economica si sociala a celor doua tari,
tinand seama de influentele favorabile ale reformelor ce se realizeaza in Romania asupra relatiilor economice bilaterale si afirmand ca promovarea si consolidarea economiei de piata si intarirea sectorului privat vor ajuta la dezvoltarea cooperarii economice, industriale si tehnice intre cele doua tari,

fiind convinse ca un nou acord privind cooperarea economica, industriala si tehnica creeaza un cadru si o baza adecvate pentru accelerarea si promovarea dezvoltarii si diversificarii in continuare a cooperarii intre persoanele fizice si juridice, firmele, organizatiile si institutiile din cele doua tari (denumite in continuare agenti economici),

au convenit urmatoarele:

ART. 1
(1) Partile contractante vor incuraja si facilita, tinand seama de politicile si obiectivele lor economice, de legile lor interne si de drepturile si obligatiile lor internationale, promovarea si dezvoltarea cooperarii economice in tarile lor.
(2) Aceasta cooperare va avea ca principale obiective urmatoarele:
- de a intari si diversifica legaturile economice dintre cele doua tari;
- de a contribui la dezvoltarea economiilor nationale ale celor doua tari si la cresterea nivelului de trai al populatiei prin folosirea mai eficienta a materiilor prime, energiei, masinilor si utilajelor si a altor resurse;
- de a incuraja cooperarea intre agentii economici in scopul promovarii investitiilor, societatilor mixte si a altor forme de cooperare;
- de a incuraja programele de cercetare stiintifica si tehnologica si de a coopera la realizarea de noi produse;
- de a proteja si ameliora mediul inconjurator;
- de a incuraja si promova cooperarea pe terte piete;
- de a incuraja cooperarea economica, industriala si tehnica intre intreprinderile mici si mijlocii.
ART. 2
Pentru atingerea obiectivelor prevazute in prezentul acord, partile contractante vor facilita si vor sprijini promovarea si extinderea cooperarii economice, industriale si tehnice pe termen lung in domenii de interes reciproc, in special in urmatoarele sectoare:
- industrie;
- sector minier;
- agricultura;
- industria alimentara;
- energie;
- constructii industriale si civile;
- transporturi si telecomunicatii;
- turism si servicii;
- cercetare, stiinta si tehnologie;
- protectia mediului inconjurator si gestiunea resurselor naturale;
- servicii economice, bancare, valutare, financiare si de asigurari;
- pregatirea de personal, pregatire manageriala si de afaceri.
ART. 3
(1) In vederea intensificarii cooperarii in sectoarele mentionate la art. 2 al acestui acord, partile contractante vor facilita si sprijini activitatile si eforturile agentilor lor economici pentru:
a) efectuarea de studii, proiectarea, construirea si punerea in functiune de obiective industriale in cele doua tari si/sau in terte tari, precum si dezvoltarea, modernizarea si retehnologizarea unor capacitati de productie existente;
b) producerea, prin cooperare, de echipamente, masini, subansambluri si piese de schimb si alte produse in vederea satisfacerii necesarului intern al celor doua tari si/sau pentru livrari pe terte piete;
c) utilizarea eficienta a capacitatilor de productie existente;
d) productia si comercializarea in comun de marfuri, inclusiv agroalimentare, pe pietele proprii si pe terte piete, prin infiintarea de societati mixte pe teritoriul oricareia dintre partile contractante sau in terte tari;
e) efectuarea de studii si lucrari de prospectiuni, explorari si exploatari de zacaminte minerale; realizarea de cercetari privind productia si utilizarea de resurse energetice din cele doua tari;
f) constituirea pe teritoriul celor doua tari sau in terte tari de societati de engineering si consultanta, firme de constructii-montaj, societati de servicii bancare, de transport si asigurari, cat si de firme in sectorul turistic;
g) promovarea transferului de tehnologie, know-how si documentatii, editarea de publicatii, schimbul de licente si brevete de specialisti si tehnicieni;
h) pregatirea si specializarea de personal ce va fi angajat in societati mixte sau in alte intreprinderi convenite de agentii economici;
i) promovarea pregatirii de personal in domeniile de afaceri si management, prin schimburi de personal si manageri din intreprinderi si institutii, organizarea de seminarii, conferinte si cursuri de pregatire profesionala;
j) schimburi de experienta si informatii referitoare la principiile si mecanismele economiei de piata, metode de restructurare si modernizare a economiei, planificare, control, administrare si management in companii si banci, privatizarea si organizarea intreprinderilor.
(2) Termenii si conditiile referitoare la acordarea de asistenta tehnica vor fi convenite, de la caz la caz, prin incheierea de contracte si/sau protocoale ce vor fi incheiate intre agentii economici si/sau guvernele celor doua tari.
ART. 4
Documentatia tehnica si toate informatiile legate de realizarea proiectelor de cooperare vor fi strict destinate folosirii de catre partile in cooperare si nu vor fi puse la dispozitia tertilor daca nu exista un acord intre parti cu privire la aceasta.
ART. 5
Avand in vedere importanta pe care o are finantarea, inclusiv acordarea de credite, pentru promovarea si dezvoltarea cooperarii economice, industriale si tehnice, partile contractante vor depune eforturi, oricand este cu putinta, ca astfel de facilitati sa fie acordate in conditii avantajoase una catre cealalta.
ART. 6
(1) Pentru punerea in practica a obiectivelor cooperarii economice, industriale si tehnice si in cadrul competentelor lor respective, partile contractante vor adopta masuri destinate sa creeze conditii favorabile pentru dezvoltarea cooperarii bilaterale.
(2) In acest scop, ele convin urmatoarele:
a) sa incurajeze intensificarea contractelor intre agentii economici, oameni de afaceri si specialisti si sa le acorde acestora orice asistenta posibila;
b) sa creeze un climat favorabil pentru promovarea investitiilor de catre investitori ai fiecareia dintre partile contractante pe teritoriul celeilalte, pentru infiintarea de societati si intreprinderi mixte;
c) sa incurajeze si sa faciliteze organizarea de activitati promotionale (targuri, expozitii, seminarii, simpozioane, conferinte etc.) in tarile lor, cat si participarea agentilor lor economici la astfel de manifestari;
d) sa sprijine intensificarea contractelor intre organizatiile competente si organizatiile turistice specializate ale celor doua tari, in scopul cresterii circulatiei turistice intre partile contractante, elaborarea in comun de studii privind dezvoltarea turismului in tarile lor si punerea in practica de proiecte turistice.
ART. 7
(1) Partile contractante reafirma importanta pe care o acorda instituirii Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economica, industriala si tehnica si recunosc contributia pozitiva a acesteia in promovarea si intensificarea relatiilor economice bilaterale.
(2) Ca urmare, partile contractante sunt de acord sa foloseasca mecanismele comisiei interguvernamentale, in scopul trecerii periodice in revista a modului in care prezentul acord este implementat.
(3) Numita comisie va fi abilitata, intre altele, cu urmatoarele atributii:
a) sa examineze stadiul dezvoltarii cooperarii economice, industriale si tehnice intre cele doua tari si sa urmareasca progresul realizat in implementarea altor acorduri economice incheiate intre cele doua tari;
b) sa elaboreze programe specifice concrete pentru dezvoltarea cooperarii economice, industriale si tehnice si identificarea de noi posibilitati de cooperare bilaterala si de cooperare cu terte tari;
c) sa examineze orice alte probleme care decurg din aplicarea prezentului acord, care ar putea fi propuse de oricare dintre partile contractante. Comisia se va intruni ori de cate ori este necesar, alternativ in Bucuresti si Nicosia.
ART. 8
(1) Partile contractante isi vor acorda reciproc, cu privire la cooperarea economica, industriala si tehnica, un tratament nu mai putin favorabil decat cel acordat de catre ele tarilor terte.
(2) Acest tratament, totusi, nu se va aplica, in conformitate cu Regulile G.A.T.T., avantajelor si/sau privilegiilor pe care oricare dintre partile contractante le-a acordat sau le-ar putea acorda tarilor terte in carul uniunilor vamale sau economice, zonelor de comert liber sau organizatiilor economice regionale la care este sau poate deveni asociat sau membru.
ART. 9
Prezentul acord nu va prejudicia alte acorduri bilaterale sau multilaterale existente si la care una sau ambele parti contractante sunt membre.
ART. 10
(1) Prezentul acord va intra in vigoare la data la care partile contractante si-au comunicat reciproc ca toate formalitatile pentru intrarea in vigoare a acordului au fost indeplinite in tarile lor.
(2) Prezentul acord va ramane in vigoare o perioada de 10 ani.
In continuare, acordul se va prelungi in mod automat de la an la an, daca nici una dintre partile contractante nu va notifica in scris celeilalte parti, cu 180 de zile inainte de la data incetarii valabilitatii acordului, despre intentia sa de a-l denunta.
(3) La data intrarii sale in vigoare, prezentul acord va inlocui Acordul pe termen lung de colaborare economica si cooperare industriala si tehnica, incheiat intre guvernele celor doua tari la Bucuresti la 20 ianuarie 1977.
ART. 11
(1) Partile contractante pot amenda sau modifica prezentul acord, prin acordul lor scris.
(2) Modificarile sau amendamentele la prezentul acord vor intra in vigoare in conformitate cu prevederile art. 10 al prezentului acord. Orice modificare sau amendament nu va avea, totusi, efect retroactiv.
ART. 12
Incetarea valabilitatii prezentului acord nu va afecta valabilitatea si executarea contractelor si obligatiilor asumate de catre agentii economici din cele doua tari inainte de expirarea sa, pana la indeplinirea integrala a acestora. Acelasi tratament va fi aplicabil si contractelor si obligatiilor incheiate in aplicarea cadrului legal conferit de Acordul pe termen lung pentru colaborare economica si cooperare industriala si tehnica din 1977.
Incheiat la Nicosia la 25 iunie 1993, in trei exemplare originale, in limbile romana, greaca si engleza, toate textele fiind egal autentice.
In caz de diferente in interpretarea oricareia dintre prevederile acestui acord, versiunea engleza va prevala.

Pentru Guvernul Romaniei,
Valeriu Vasile Velciu

Pentru Guvernul Republicii
Cipru,
Georgios Hadjianastassiou

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016