Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ACORD din 13 decembrie 2018  între Guvernul României şi Guvernul Regatului Cambodgiei cu privire la eliminarea obligativităţii deţinerii vizelor pentru titularii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ACORD din 13 decembrie 2018 între Guvernul României şi Guvernul Regatului Cambodgiei cu privire la eliminarea obligativităţii deţinerii vizelor pentru titularii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu

EMITENT: Act Internaţional
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 211 din 18 martie 2019
──────────
    Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 134 din 12 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019.
──────────
    Guvernul României şi Guvernul Regatului Cambodgiei, denumite în continuare „părţi contractante“,
    în dorinţa de a promova în continuare relaţiile de prietenie dintre cele două state, pe bază de reciprocitate, prin facilitarea călătoriilor cetăţenilor statelor părţilor contractante, titulari de paşapoarte diplomatice şi de serviciu în statele lor,
    au convenit după cum urmează:
    ART. 1
    (1) Cetăţenii statului fiecărei părţi contractante, titulari de paşapoarte diplomatice şi de serviciu valabile, pot intra, tranzita sau rămâne fără viză pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante, pentru o perioadă care să nu depăşească 90 (nouăzeci) de zile în oricare 180 (o sută optzeci) de zile.
    (2) De la data aplicării în totalitate a acquis-ului Schengen de către România, calculul perioadei pentru care cetăţenii Regatului Cambodgiei au dreptul de a rămâne pe teritoriul României potrivit alineatului precedent se efectuează prin cumularea, în interiorul termenului de referinţă, a perioadelor de şedere pe teritoriul României cu perioadele de şedere pe teritoriul oricărui stat care aplică în totalitate acquis-ul Schengen.
    (3) Prevederile primului alineat al articolului 1 al prezentului acord nu se aplică titularilor de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, cetăţeni ai statului oricărei părţi contractante, care intenţionează să rămână pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante pentru o perioadă mai mare decât cea prevăzută în prezentul acord sau care intenţionează să se angajeze acolo. În aceste cazuri trebuie obţinută o viză de intrare şi, ulterior, un document care atestă dreptul de şedere în conformitate cu prevederile legale naţionale.

    ART. 2
    Membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale statului fiecărei părţi contractante pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante, titulari de paşapoarte diplomatice şi de serviciu valabile, precum şi membrii lor de familie, cu care gospodăresc împreună, ei înşişi titulari de paşapoarte diplomatice şi de serviciu valabile, vor trebui să obţină viză de intrare de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale celeilalte părţi contractante, înainte de sosire.

    ART. 3
    Cetăţenii statului fiecărei părţi contractante, titulari de paşapoarte diplomatice şi de serviciu valabile, cărora li se aplică prevederile prezentului acord, pot intra şi ieşi de pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante prin oricare dintre punctele de frontieră deschise traficului internaţional de călători.

    ART. 4
    Paşapoartele diplomatice şi de serviciu ale cetăţenilor statului fiecărei părţi contractante trebuie să fi fost eliberate în ultimii 10 (zece) ani şi sa fie valabile pentru o perioadă de cel puţin (3) trei luni de la data preconizată a plecării de pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante.

    ART. 5
    (1) Prezentul acord nu îi scuteşte pe cetăţenii statului fiecărei părţi contractante de obligaţia de a respecta legile şi reglementările celeilalte părţi contractante privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor.
    (2) Părţile contractante îşi rezervă dreptul de a nu permite intrarea sau de a scurta şederea persoanelor considerate indezirabile sau care ar putea pune în pericol ordinea publică, sănătatea publică sau securitatea naţională.

    ART. 6
    (1) Părţile contractante vor face schimb de specimene ale paşapoartelor lor diplomatice şi de serviciu aflate în uz, pe canale diplomatice, nu mai târziu de 30 (treizeci) de zile de la data semnării prezentului acord.
    (2) În cazul introducerii unor noi tipuri de paşapoarte diplomatice şi de serviciu ori în cazul modificării celor existente, părţile contractante vor face schimb de specimene, însoţite de informaţii detaliate privind aplicabilitatea acestora, pe canale diplomatice, nu mai târziu de 30 de zile înainte de introducerea acestora.
    (3) Părţile contractante se vor informa reciproc despre orice modificare a legilor şi reglementărilor lor naţionale privind eliberarea paşapoartelor.

    ART. 7
    (1) Cetăţenii statului fiecărei părţi contractante care şi-au pierdut/deteriorat paşapoartele valabile prevăzute la art. 1 al prezentului acord sau cărora le-au fost furate aceste documente în timpul şederii pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante vor informa despre aceasta autorităţile competente ale părţii contractante respective.
    (2) Ei pot părăsi acel teritoriu pe baza documentelor valabile de identitate care le conferă dreptul de a trece frontiera, eliberate de o misiune diplomatică sau un oficiu consular al statului părţii contractante ai căror cetăţeni sunt, fără viză sau altă autorizaţie.

    ART. 8
    Prezentul acord poate fi modificat cu consimţământul scris al părţilor contractante. Modificările vor intra în vigoare în conformitate cu articolul 12.

    ART. 9
    (1) Fiecare parte contractantă poate suspenda temporar prezentul acord fie în totalitate, fie în parte, pentru motive de protejare a ordinii publice, sănătăţii publice sau securităţii naţionale.
    (2) Decizia privind suspendarea va fi notificată celeilalte părţi contractante pe canale diplomatice, nu mai târziu de 48 de ore înainte de intrarea sa în vigoare. Partea contractantă care a suspendat aplicarea prezentului acord va informa imediat cealaltă parte contractantă de îndată ce motivele suspendării nu mai există.

    ART. 10
    Fiecare parte contractantă poate denunţa prezentul acord prin notificarea în scris a celeilalte părţi contractante, pe canale diplomatice. Prezentul acord va înceta să mai fie în vigoare după 30 (treizeci) de zile de la primirea unei asemenea notificări de către cealaltă parte contractantă.

    ART. 11
    Orice diferend sau dispută privind interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentului acord vor fi soluţionate amiabil prin consultări sau negocieri între părţile contractante.

    ART. 12
    Prezentul acord intră în vigoare la 30 (treizeci) de zile de la data primirii ultimei notificări prin care părţile contractante se informează reciproc, pe canale diplomatice, cu privire la îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru intrarea sa în vigoare.

    Drept care subsemnaţii, împuterniciţi corespunzător în acest sens de guvernele lor respective, au semnat prezentul acord.
    Semnat la Bucureşti, la 13 decembrie 2018, în două exemplare, în limbile română, khmeră şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergenţe în interpretare, textul în engleză va prevala.


                    Pentru Guvernul României
                    E. S. dl Teodor-Viorel Meleşcanu,
                    ministrul afacerilor externe
                    Pentru Guvernul Regatului Cambodgia
                    E. S. dl Prak Sokhonn,
                    viceprim-ministru şi ministrul afacerilor externe şi al cooperării internaţionale

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016