Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ACORD din 12 august 1992  intre Guvernul Romaniei si Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ACORD din 12 august 1992 intre Guvernul Romaniei si Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati

EMITENT: ACT INTERNATIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 15 decembrie 1992


Avind in vedere ca Oficiul Inaltului Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati a fost stabilit prin Rezolutia nr. 319 (IV) din 3 decembrie 1949,
avind in vedere ca Statutul Oficiului Inaltului Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati, adoptat de catre Adunarea generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia nr. 428 (V) din 14 decembrie 1950, prevede, printre altele, ca Inaltul Comisar, actionind sub autoritatea adunarii generale, va indeplini functia de protectie internationala, sub auspiciile Natiunilor Unite, refugiatilor care intra sub incidenta prevederilor statutului si va cauta solutii permanente la problema refugiatilor, sprijinind guvernele si, pe baza aprobarii guvernelor in cauza, organizatiile private, in vederea facilitarii repatrierii voluntare a acestor refugiati sau a integrarii lor in cadrul noilor comunitati nationale,
avind in vedere ca Oficiul Inaltului Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati, organ subsidiar stabilit de adunarea generala in baza art. 22 al Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, este o parte integranta a Natiunilor Unite si ca statutul, privilegiile si imunitatile acesteia sint reglementate de Conventia asupra privilegiilor si imunitatilor Natiunilor Unite, adoptata de catre adunarea generala la 13 februarie 1946,
avind in vedere ca Guvernul Romaniei si Oficiul Inaltului Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati doresc sa stabileasca modalitatile si conditiile in care oficiul, in cadrul mandatului sau, va fi reprezentat in Romania,
in consecinta, Guvernul Romaniei si Oficiul Inaltului Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati, in spiritul cooperarii prietenesti, au incheiat acest acord.

ART. I
Definitii
In cadrul acestui acord se vor folosi urmatoarele definitii:
a) UNHCR inseamna Oficiul Inaltului Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati;
b) Inalt Comisar inseamna Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati sau functionarii carora Inaltul Comisar le-a delegat autoritatea sa actioneze in numele sau;
c) guvern inseamna Guvernul Romaniei;
d) tara gazda, sau tara inseamna Romania;
e) parti inseamna UNHCR si guvernul;
f) conventie inseamna Conventia asupra privilegiilor si imunitatilor Natiunilor Unite, adoptata de catre Adunarea generala a Natiunilor Unite la 13 februarie 1946;
g) biroul UNHCR inseamna toate birourile si cladirile, instalatiile si mijloacele ocupate sau detinute in tara;
h) reprezentantul UNHCR inseamna functionarul insarcinat al Oficiului UNHCR in tara;
i) functionarii UNHCR inseamna toti membrii personalului UNHCR angajati conform regulilor si normelor de personal ale Natiunilor Unite, cu exceptia persoanelor ce au fost recrutate pe plan local cu plata pe ora, asa cum prevede Rezolutia Adunarii generale nr. 76 (I);
j) experti in misiune inseamna persoanele particulare, altele decit functionarii UNHCR, sau persoane desfasurind servicii in numele UNHCR si care indeplinesc misiuni pentru UNHCR;
k) persoane prestand servicii in numele UNHCR inseamna acele persoane fizice si juridice si angajatii lor, altele decit cetatenii tarii gazda, angajate de UNHCR pentru a executa programele sale sau pentru a acorda asistenta la desfasurarea acestora;
l) personal UNHCR inseamna functionarii UNHCR, expertii in misiune si persoanele indeplinind servicii in numele UNHCR.
ART. II
Scopul acestui acord
Acest acord stabileste conditiile potrivit carora UNHCR, in cadrul mandatului sau, va coopera cu Guvernul, va deschide oficiul in tara si va indeplini functiile sale de protectie internationala si asistenta umanitara pentru refugiati si pentru alti solicitanti de azil in tara, conform Conventiei referitoare la Statutul refugiatilor, din 1951, si Protocolul referitor la Statutul refugiatilor, din 1967.
ART. III
Cooperarea dintre Guvern si UNHCR
1. Cooperarea dintre Guvern si UNHCR in domeniul protectiei internationale si asistentei umanitare pentru refugiati si alti solicitanti de azil in tara gazda se va infaptui pe baza Statutului UNHCR, a altor decizii si rezolutii pertinente, referitoare la UNHCR, adoptate de catre organele Natiunilor Unite, si a art. 35 al Conventiei referitoare la Statutul refugiatilor, din 1951, si a art. 2 al Protocolului referitor la Statutul refugiatilor, din 1967.
2. Oficiul UNHCR se va consulta si va coopera cu Guvernul in privinta pregatirii si reexaminarii proiectelor pentru refugiati.
3. Pentru orice proiect finantat de UNHCR si care urmeaza a fi realizat de catre Guvern, modalitatile si conditiile, inclusiv angajamentele Guvernului si ale Inaltului Comisar in ceea ce priveste alocarea de fonduri, materiale, echipamente si servicii sau alta asistenta pentru refugiati, vor fi cuprinse in acorduri de proiect care vor fi semnate de catre Guvern si UNHCR.
4. Guvernul va asigura in permanenta personalului UNHCR accesul nestingherit la refugiati si alti solicitanti de azil in tara gazda si la locurile de executare a proiectelor UNHCR, pentru a supraveghea toate fazele implementarii lor.
ART. IV
Biroul UNHCR
1. Guvernul saluta faptul ca UNHCR stabileste si mentine un birou sau, daca va fi cazul, birouri in tara pentru a furniza protectie internationala si asistenta umanitara refugiatilor sau altor solicitanti de azil in tara gazda.
2. UNHCR poate stabili, cu consimtamintul Guvernului, ca biroul UNHCR din tara sa serveasca ca birou regional/zonal, iar Guvernului i se va notifica, in scris, numarul si nivelul functionarilor desemnati pentru aceasta.
3. Biroul UNHCR va exercita functiile stabilite de catre Inaltul Comisar, in legatura cu mandatul sau pentru refugiati si alte persoane de care el se preocupa, inclusiv stabilirea si mentinerea de relatii intre UNHCR si alte organizatii guvernamentale sau neguvernamentale care functioneaza in tara.
ART. V
Personalul UNHCR
1. UNHCR poate incadra biroul din tara cu acei functionari sau alt personal pe care UNHCR il considera necesar pentru indeplinirea functiilor sale internationale de protectie si asistenta umanitara.
2. Guvernul va fi informat asupra numelui functionarilor si a altui personal ce va fi numit la biroul UNHCR din tara.
3. UNHCR poate desemna functionari pentru a vizita tara in scopul consultarii si cooperarii cu functionarii de resort ai Guvernului sau cu organizatiile neguvernamentale care participa la activitatilor pentru refugiati, in legatura cu:
a) examinarea, analiza, pregatirea, supravegherea si evaluarea programelor de protectie internationala si asistenta umanitara;
b) expedierea, receptionarea, distribuirea sau folosirea proviziilor, echipamentelor si a altor materiale furnizate de catre UNHCR;
c) cautarea de solutii permanente pentru problemele refugiatilor;
d) orice alte chestiuni referitoare la aplicarea acestui acord.
ART. VI
Facilitati pentru implementarea programelor umanitare ale UNHCR
1. Guvernul, de comun acord cu UNHCR, va examina orice masura care va fi necesara pentru a excepta functionarii UNHCR, expertii in misiune si persoanele care indeplinesc servicii in folosul UNHCR de la reglementari sau orice alte prevederi legale care ar putea sa afecteze operatiunile si proiectele indeplinite in baza acestui acord si le va acorda orice alte asemenea facilitati care ar putea fi necesare pentru executia rapida si eficienta a programelor de asistenta umanitara pentru refugiati in tara. Aceste masuri pot include, potrivit imprejurarilor, facilitati pentru comunicatii si transport.
2. Guvernul, de comun acord cu UNHCR, va sprijini functionarii UNHCR in gasirea unor spatii adecvate pentru birou.
3. Spatiul locativ pentru birou, precum si cheltuielile pentru servicii si mijloace materiale locale pentru biroul UNHCR vor fi in sarcina UNHCR. Guvernul poate accepta sa isi asume treptat costul pentru asemenea spatii locative si mijloace materiale, atunci cind vor aparea posibilitati pentru aceasta.
4. Guvernul va asigura ca biroul UNHCR sa fie in permanenta dotat cu serviciile publice necesare si ca aceste servicii publice sa fie prestate in conditii echitabile.
5. Guvernul va lua masuri corespunzatoare, cind va fi necesar, pentru a asigura securitatea si protectia sediului biroului UNHCR si a personalului sau.
6. Guvernul va facilita inchirierea de locuinte convenabile pentru personalul international al UNHCR.
ART. VII
Privilegii si imunitati
1. Guvernul va aplica UNHCR, proprietatii sale, fondurilor si bunurilor, cit si functionarilor si expertilor sai aflati in misiune, normele pertinente ale Conventiei asupra privilegiilor si imunitatilor Natiunilor Unite, la care Guvernul a devenit parte la 5 iulie 1956.
De asemenea, Guvernul intelege sa acorde UNHCR si personalului sau acele privilegii si imunitati suplimentare care sint necesare pentru exercitarea efectiva a functiilor de protectie internationale si asistenta umanitara ale UNHCR.
2. Fara a aduce atingeri paragrafului 1 al acestui articol, Guvernul va acorda UNHCR in special privilegiile, imunitatile, drepturile si facilitatile prevazute la art. VIII - XV ale acestui acord.
ART. VIII
Proprietatile, fondurile si bunurile biroului UNHCR
1. UNHCR, proprietatile sale, fondurile si bunurile sale, oriunde ar fi situate si de oricine ar fi detinute, vor fi imune fata de orice forma de jurisdictie, cu exceptia acelor cazuri particulare si in masura in care a renuntat in mod expres la imunitatea sa, cu intelegerea ca aceasta renuntare nu se va referi la nici un fel de masuri de executie.
2. Sediul biroului UNHCR va fi inviolabil. Proprietatile, fondurile si bunurile UNHCR, indiferent unde ar fi situate sau de oricine ar fi detinute, vor fi imune fata de orice masuri de perchezitie, rechizitie, confiscare, expropriere si orice alta forma de imixtiune, fie pe cale executiva, administrativa, judiciara sau legislativa.
3. Arhivele UNHCR si, in general, toate documentele apartinind sau tinute de acesta, vor fi inviolabile.
4. Fondurile, bunurile, veniturile si alte proprietati ale UNHCR vor fi scutite de:
a) orice forma de impozitare directa, cu conditia ca UNHCR nu va pretinde scutirea de taxe pentru serviciile de utilitate publica;
b) taxele vamale, precum si interdictiile sau restrictiile la articolele importate sau reexportate de UNHCR in scopuri oficiale, cu conditia ca articolele importate pe baza unor asemenea scutiri nu vor fi vindute in tara decit in conditiile convenite cu Guvernul;
c) taxele vamale, interdictiile si restrictiile in privinta importului si exportului publicatiilor sale,
5. Orice materiale importate sau reexportate de catre UNHCR, prin organismele nationale sau internationale, desemnate, in cuvenita forma, de UNHCR pentru a actiona in numele sau in legatura cu asistenta umanitara pentru refugiati, vor fi exceptate de la orice taxe vamale, interdictii sau restrictii.
6. UNHCR, in legatura cu activitatile sale umanitare, poate in mod nestingherit:
a) sa obtina de la agentii comerciali autorizati, sa detina si sa foloseasca valuta liber convertibila, sa detina conturi in valuta si sa dobindeasca, prin intermediul institutiilor autorizate, sa detina si sa foloseasca fonduri, titluri de valoare si aur;
b) sa introduca fonduri, titluri de valoare, valuta si aur in tara gazda, din orice alta tara, sa le foloseasca in interiorul tarii gazda sau sa le transfere in alte tari.
7. UNHCR se va bucura de cel mai favorabil curs legal de schimb.
ART. IX
Mijloace de comunicare
1. UNHCR se va bucura, in ceea ce priveste comunicatiile sale oficiale, de un tratament nu mai putin favorabil decit acel acordat de Guvern oricarui guvern, inclusiv misiunilor lor diplomatice sau altor organizatii internationale interguvernamentale, in ceea ce priveste prioritatile, tarifele si taxele postale, cablogramele, faxul, telefonul, telegraful, telexul si alte comunicatii, ca si taxele pentru informare prin presa si radio.
2. Guvernul va asigura inviolabilitatea comunicatiilor oficiale si a corespondentei UNHCR si nu va aplica nici o cenzura comunicatiilor si corespondentei sale. Aceasta inviolabilitate, fara limitare in baza acestei enumerari, va fi extinsa publicatiilor, fotografiilor, diapozitivelor, filmelor si inregistrarilor sonore.
3. UNHCR va avea dreptul sa utilizeze coduri si sa expedieze si sa primeasca corespondenta si alte materiale prin curier sau in valiza sigilata, care vor avea aceleasi privilegii si imunitati ca valiza si curierul diplomatic.
4. UNHCR va avea dreptul sa utilizeze statii de radio-emisie si alte echipamente de telecomunicatii, pe frecventele inregistrate ale Natiunilor Unite, si pe cele alocate de catre Guvern, intre oficiile sale, in interiorul sau in afara tarii si, in special, cu sediul central al UNHCR din Geneva.
ART. X
Functionarii UNHCR
1. Reprezentantul UNHCR, loctiitorul reprezentantului si functionarii superiori, dupa cum se va stabili prin intelegere intre Guvern si UNHCR, se vor bucura, pe timpul cind se vor afla in tara ei insisi, sotiile si membrii de familie aflati in ingrijirea lor, de privilegiile si imunitatile, scutirile si facilitatile acordate in mod obisnuit trimisilor diplomatici.
In acest scop, Ministerul Afacerilor Externe va include numele lor in Lista diplomatica.
2. Functionarii UNHCR se vor bucura, pe intreg teritoriul tarii, de urmatoarele facilitati, privilegii si imunitati:
a) imunitate de jurisdictie in privinta cuvintelor rostite sau scrise si a altor acte indeplinite de ei in calitate oficiala, aceasta imunitate continuind chiar si dupa expirarea calitatii lor de functionari ai UNHCR;
b) imunitate fata de masurile de inspectare si confiscare a bagajelor lor oficiale;
c) imunitate fata de orice obligatii de serviciu militar sau orice alt serviciu obligatoriu;
d) exceptarea, in ceea ce-i priveste pe ei, sotiile (sotii) lor si membrii de familie aflati in ingrijirea lor, de la restrictiile referitoare la intrarea in tara si controlul strainilor;
e) scutirea de impozit in privinta salariilor si oricaror alte remuneratii platite de catre UNHCR;
f) scutirea de la orice forma de impozitare a veniturilor obtinute de acestia din surse din afara tarii, conform reglementarilor aplicabile reprezentantilor diplomatici in tara;
g) acordarea si eliberarea, rapida si gratuita, a vizelor, autorizatiilor sau permiselor, daca sint cerute, si deplasarea libera in interiorul tarii, intrarea si iesirea din tara, in masura necesara pentru indeplinirea programelor de protectia internationala si asistenta umanitara ale UNHCR;
h) libertatea de a detine sau intretine, in interiorul tarii, valuta straina, conturi in valuta si proprietate mobila si dreptul la incetarea contractului cu UNHCR, de a scoate in afara tarii gazda fondurile a caror posesie legala o pot dovedi;
i) aceeasi protectie si inlesniri la repatriere, in ceea ce-i priveste pe ei insisi, pe sotii (sotiile) lor si pe membrii de familie aflati in ingrijirea lor, ca cele acordate, in timpul crizelor internationale, trimisilor diplomatici;
j) dreptul de a importa, pentru uz personal, fara taxe vamale si alte retineri, interdictii si restrictii la import:
(i) mobilierul si efecte personale intr-una sau mai multe expedieri separate si, ulterior, de a importa completarile necesare la aceste bunuri, inclusiv automobile, in conformitate cu normele aplicate in tara reprezentantilor diplomatici acreditati in tara si/sau membrilor rezidenti ai organizatiilor internationale;
(ii) cantitati rezonabile din anumite articole pentru folosinta sau consum personal, dar nu pentru cadouri sau pentru vinzare.
3. Functionarii UNHCR, care sint cetateni ai tarii gazda sau rezident6i permanenti in tara gazda, se vor bucura numai de acele privilegii si imunitati prevazute pentru ei in conventie.
ART. XI
Personalul recrutat pe plan local
1. Persoanele recrutate pe plan local si angajate cu plata cu ora pentru a indeplini servicii pentru UNHCR se vor bucura de imunitate de jurisdictie in privinta cuvintelor rostite sau scrise si a oricarui act indeplinit de acestea in calitate oficiala.
2. Clauzele si conditiile de angajare pentru personalul recrutat pe plan local vor fi conforme cu rezolutiile, regulamentele si normele pertinente ale Natiunilor Unite.
ART. XII
Experti in misiune
1. Expertilor indeplinind misiuni pentru UNHCR li se vor acorda acele facilitati, privilegii si imunitati care sint necesare pentru exercitarea independenta a functiilor lor. In special, li se vor acorda:
a) imunitate fata de masurile de arest personal sau detentie;
b) imunitate de jurisdictie, de orice fel, in ceea ce priveste cuvintele rostite sau scrise si actele intocmite de ei in timpul indeplinirii misiunii. Aceasta imunitate va continua sa fie acordata si dupa ce acestia nu vor mai fi angajati ca experti in misiune pentru UNHCR;
c) inviolabilitate pentru toate actele si documentele;
d) in scopul comunicatiilor lor oficiale, dreptul de a folosi coduri si dea primi documente sau corespondenta prin curier sau in valize sigilate;
e) aceleasi facilitati, in privinta valutei sau a restrictiilor de schimb, similare celor acordate reprezentantilor guvernelor straine aflati in misiuni oficiale temporare;
f) aceleasi imunitati si facilitati, inclusiv imunitatea fata de masurile de confiscare privind bagajele personale, similare cu cele acordate trimisilor diplomatici.
ART. XIII
Persoanele care presteaza servicii in numele UNHCR
1. Cu exceptia cazurilor in care partile ar putea conveni altfel, Guvernul va acorda tuturor persoanelor care presteaza servicii in numele UNHCR, altele decit cetatenii tarii gazda, angajati pe plan local, privilegiile si imunitatile specifice in art. V sectiunea 18 din conventie. In plus, acestia vor beneficia de:
a) acordarea si eliberarea rapida si gratuita a vizelor, autorizatiilor si permiselor necesare pentru indeplinirea efectiva a functiilor lor;
b) libera miscare in interiorul tarii, intrarea si iesirea din tara, in limitele necesare infaptuirii programelor umanitare ale UNHCR.
ART. XIV
Notificare
1. UNHCR va notifica Guvernului numele functionarilor UNHCR, ale expertilor in misiune si ale altor persoane care desfasoara activitati in numele UNHCR si schimbarile intervenite in statutul acestor persoane.
2. Functionarii UNHCR, experti aflati in misiune si alte persoane indeplinind servicii in numele UNHCR vor avea un act de identitate special, atestind statutul lor in baza acestui acord.
ART. XV
Renuntarea la imunitati
Privilegiile si imunitatile sint acordate personalului UNHCR in interesul Natiunilor Unite si al UNHCR, iar nu in folosul personal al persoanelor respective. Secretarul general al Natiunilor Unite poate renunta la imunitatea oricarui angajat UNHCR, in orice situatie in care, dupa opinia sa, imunitatea ar impiedica infaptuirea justitiei si aceasta poate fi retrasa fara a aduce prejudicii intereselor Natiunilor Unite si UNHCR.
ART. XVI
Solutionarea diferendelor
Toate diferendele dintre Guvern si UNHCR, rezultind din, sau referitoare la acest acord, vor fi rezolvate pe cale amiabila, prin negociere sau printr-un alt mod de solutionare convenit, iar in caz de esec, diferendul va fi supus arbitrajului, la cererea uneia dintre parti. Fiecare parte poate numi un arbitru, iar cei doi arbitri, astfel numiti, vor numi un al treilea, care va fi presedinte. Daca, in termen de 30 de zile de la cererea de arbitraj, nici o parte nu si/a desemnat arbitrul sau daca, in 15 zile de la desemnarea celor doi arbitri, al treilea arbitru nu a fost desemnat, oricare parte poate sa solicite presedintelui Curtii Internationale de Justitie sa numeasca un arbitru. Toate deciziile arbitrilor vor necesita obtinerea a doua voturi. Procedura arbitrajului va fi fixata de catre arbitri, iar cheltuielile arbitrajului vor fi suportate de catre parti, potrivit evaluarii facute de catre arbitri. Sentinta arbitrala va contine o expunere a ratiunilor pe care aceasta se bazeaza si va fi acceptata de catre parti ca solutie definitiva a diferendului.
ART. XVII
Dispozitii generale
1. Acest acord va intra in vigoare la data notificarii de catre Guvern a realizarii cerintelor sale legale interne si va ramine in vigoare pina la incetarea valabilitatii sale, conform paragrafului 5 al acestui articol.
2. Acest acord va fi interpretat in lumina scopului sau fundamental, care este acela de a conferi UNHCR posibilitatea indeplinirii mandatului sau international pentru refugiati, in mod deplin si eficient, si de a-si atinge obiectivele sale umanitare in tara.
3. Orice chestiune relevanta pentru care nu exista prevederi in acest acord va fi solutionata de catre parti, in conformitate cu rezolutiile si deciziile pertinente ale organismelor corespunzatoare ale Natiunilor Unite. Fiecare parte va examina cu atentia cuvenita si cu bunavointa orice propunere avansata de catre cealalta parte, in aplicarea acestui paragraf.
4. Consultari in scopul modificarii acestui acord pot avea loc fie la cererea Guvernului, fie a UNHCR. Modificarile vor fi facute prin acord scris.
5. Valabilitatea acestui acord va inceta la 6 luni dupa ce una dintre partile contractante va notifica in scris celeilalte parti hotarirea sa de a denunta acordul, cu exceptia cazului de incetare normala a activitatilor UNHCR in tara si a lichidarii proprietatii UNHCR detinute in tara.
Drept pentru care subsemnatii, reprezentanti imputerniciti in cuvenita forma de Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati si, respectiv, de Guvernul Romaniei, au semnat, in numele partilor, acest acord in limba engleza si in limba romana. Pentru ratiuni de interpretare si in caz de divergenta, va preleva textul in limba engleza.
Incheiat la Geneva la 12 august 1992.

Pentru Guvernul Romaniei, Pentru Inaltul Comisar al
Romulus Neagu Natiunilor Unite pentru Refugiati,
Douglas Stafford

--------



Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016