Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ACORD DE COLABORARE din 7 martie 2014  în domeniul tineretului şi sportului între Ministerul Tineretului şi Sportului din România şi Ministerul Tineretului şi Sportului din Republica Bulgaria    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ACORD DE COLABORARE din 7 martie 2014 în domeniul tineretului şi sportului între Ministerul Tineretului şi Sportului din România şi Ministerul Tineretului şi Sportului din Republica Bulgaria

EMITENT: ACT INTERNAŢIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 22 mai 2014

    Ministerul Tineretului şi Sportului din România şi Ministerul Tineretului şi Sportului din Republica Bulgaria, numite în cele ce urmează părţi, în cadrul cooperării bilaterale şi din dorinţa de a înregistra progrese în domeniul tineretului şi sportului, de a întări rolul pe care aceste domenii îl au în dezvoltarea şi întărirea relaţiilor de prietenie, de încredere şi de bună înţelegere,
    au convenit următoarele:

    ART. 1
    Obiective generale
    Prezentul acord prevede cadrul prin care părţile pot conveni în mod reciproc asupra propunerilor detaliate privind programele de cooperare bazate pe reciprocitate şi beneficiu reciproc în domeniul tineretului şi sportului.
    ART. 2
    Cooperarea în domeniul tineretului
    1. Părţile vor încuraja colaborarea activă şi schimbul de experienţă în domeniul tineretului prin:
    - schimbul de experienţă între asociaţiile şi organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale care se ocupă de metodele de predare şi cercetare în domeniul tineretului;
    - încurajarea instituţiilor şi a organizaţiilor părţilor care participă la proiecte comune şi sprijină aceste proiecte în organizaţii internaţionale;
    - schimb de informaţii şi publicaţii pe teme de tineret, schimb de informaţii privind organizaţiile şi mişcările de tineret din statele lor, precum şi activitatea acestora legată de politica publică de tineret din România şi Republica Bulgaria.
    2. Părţile vor facilita dezvoltarea legăturilor directe între organizaţiile partenere la toate nivelurile a căror cooperare întruneşte obiectivele prezentului acord, inclusiv schimburile de delegaţii şi informaţii privind problemele de interes comun. Dacă aceste legături directe au loc, se vor realiza programe comune. Responsabilitatea financiară şi programatică pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din aceste programe aparţine organizaţiilor care le implementează.
    3. Părţile vor facilita dezvoltarea legăturilor directe între institutele şi centrele de cercetare care se ocupă de problemele tinerilor, incluzând următoarele forme de cooperare:
    - participarea unor specialişti, lectori la conferinţele ştiinţifice, seminarele şi simpozioanele care se desfăşoară în statele părţilor;
    - schimbul de specialişti care ţin cursuri şi oferă consultanţă, efectuează cercetări comune cu scopul de a-şi extinde specializarea şi de a ridica nivelul de calificare;
    - schimbul de literatură de specialitate privind politica de tineret.
    4. Părţile vor încuraja participarea reprezentanţilor statelor părţi la activităţi bilaterale de tineret: festivaluri, conferinţe, simpozioane, seminare, expoziţii, reuniuni, forumuri, programe de voluntariat şi alte evenimente, precum şi schimbul de experienţă dintre specialiştii în domeniul politicii de tineret.
    5. Părţile vor acorda asistenţă grupurilor organizate de tineret, precum şi reprezentanţilor părţilor care stau pe teritoriul statului celeilalte părţi în cadrul desfăşurării unor evenimente şi programe comune.
    ART. 3
    Cooperarea în domeniul sportului
    1. Părţile vor sprijini coordonarea acţiunilor organismelor guvernamentale în domeniul sportului şi ale federaţiilor sportive care administrează diferite ramuri de sport în scopul dezvoltării şi întăririi cooperării internaţionale în domeniul sportului prin întâlniri şi consultări în vederea schimbului de experienţă şi informaţii.
    2. Părţile vor sprijini participarea sportivilor, echipelor, antrenorilor români şi bulgari la competiţii şi evenimente sportive internaţionale.
    3. Părţile vor încuraja organizarea unor tabere de instruire, stagii comune de instruire a echipelor naţionale şi de club din diferite sporturi la bazele sportive ale ambelor ţări, în scopul îmbunătăţirii nivelului lor de pregătire şi a performanţelor sportive.
    4. Părţile vor colabora în domeniul cercetării ştiinţifice, pentru a face schimb de informaţii privind cele mai noi realizări în domeniul sportului, a sportului de elită, diagnosticelor sportive, precum şi folosirea echipamentelor ştiinţifice moderne şi a instrumentelor pentru pregătirea sportivilor de elită şi, de asemenea, instruirea şi schimbul de personal din laboratoarele pentru controlul antidoping.
    5. Părţile vor promova schimbul de experienţă în domeniul managementului bazelor sportive, precum şi dezvoltarea marketingului sportiv.
    6. Părţile vor coopera pentru stabilirea unor contacte directe între federaţiile sportive, centrele de pregătire olimpică, instituţiile ştiinţifice şi academice sportive, în scopul dezvoltării sportului în ambele ţări.
    7. Părţile vor promova parteneriate între structurile sportive române şi bulgare în vederea organizării în comun de evenimente sportive.
    8. Părţile vor încuraja participarea unor specialişti la seminare, simpozioane şi conferinţe de interes reciproc în domeniul sportului, organizate de ambele părţi, inclusiv pe probleme de combatere a dopajului în sport.
    9. Părţile vor încuraja întărirea relaţiilor sportive şi vor colabora pentru a promova principiile olimpice, în special fairplay-ul.
    10. Părţile vor lua măsuri reciproce în lupta împotriva folosirii substanţelor şi a metodelor interzise în cadrul competiţiilor şi în afara lor şi vor colabora pentru dezvoltarea unor programe moderne pentru control antidoping (axate pe o testare inteligentă şi particularizată), programe antidoping al căror scop este de a promova sportul fără dopaj şi schimbul de experienţă în dezvoltarea activităţilor de informare, educare şi instruire şi vor semna un acord pentru testarea reciprocă şi recunoaşterea reciprocă a excepţiilor în scop terapeutic.
    ART. 4
    Implementarea
    1. Părţile vor încheia un contract pentru implementarea şi dezvoltarea unor programe specifice prin canale diplomatice, reuniuni, schimburi de scrisori sau alt instrument. Fiecare parte va fi răspunzătoare de coordonarea implementării părţii sale de plan şi program.
    2. În timpul reuniunilor reprezentanţilor părţilor, acestea vor verifica implementarea prezentului acord şi vor hotărî programul acţiunilor viitoare care urmează să se desfăşoare dacă se consideră necesar.
    3. Părţile convin că formele de colaborare în domeniul tineretului şi sportului, aşa cum au fost prevăzute în prezentul acord, vor fi implementate prin respect reciproc, egalitate şi în conformitate cu drepturile şi obligaţiile părţilor. Forma, programul şi condiţiile financiare pentru implementarea prezentului acord vor fi definite de către autorităţile respective prin consultări.
    4. Prevederile prezentului acord nu vor afecta drepturile şi obligaţiile părţilor în conformitate cu tratatele internaţionale la care România şi Republica Bulgaria sunt părţi.
    ART. 5
    Condiţii financiare
    Toate costurile rezultate din prezentul acord vor fi realizate în limitele financiare stabilite în bugetele şi resursele respective ale părţilor. Condiţiile specifice ale schimburilor vor fi convenite pe bază de reciprocitate de către părţi pentru fiecare caz.
    ART. 6
    Amendamente şi completări la acord
    Prezentul acord va putea fi amendat cu acordul scris al ambelor părţi. Respectivul amendament va intra în vigoare la data la care partea care a propus amendamentul primeşte acordul celeilalte părţi pentru efectuarea acestuia.
    ART. 7
    Rezolvarea litigiilor
    Orice litigiu cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului acord va fi rezolvat pe cale amiabilă prin consultări sau negocieri între părţi.
    ART. 8
    Intrarea în vigoare, valabilitatea şi denunţarea
    1. Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părţile îşi vor comunica reciproc îndeplinirea procedurilor legale interne pentru intrarea în vigoare.
    2. Prezentul acord va rămâne valabil pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, cu posibilitatea de prelungire pentru perioade similare, în afara cazului în care oricare dintre părţi notifică celeilalte părţi, în scris, prin canale diplomatice, intenţia sa de a-l denunţa, cu cel puţin 6 (şase) luni înainte de expirarea oricărei perioade de valabilitate.
    3. Denunţarea prezentului acord nu va afecta valabilitatea oricăror programe în desfăşurare care au fost convenite conform prezentului acord până la încheierea acestora, în afara cazului în care s-a convenit altfel.

    Semnat la Ruse la data de 7 martie 2014, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, bulgară şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferenţe de interpretare, va prevala textul în limba engleză.

                    Pentru Ministerul Tineretului
                      şi Sportului din România,
                            Gabriela Szabo,
                   ministrul tineretului şi sportului

                    Pentru Ministerul Tineretului
                   şi Sportului din Republica Bulgaria,
                          Mariana Georgieva,
                   ministrul tineretului şi sportului

                              ____________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016