Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
raport nr 31 470 din 17 decembrie 2020
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1268 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1268/2020)
DECIZIA nr. 485 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2), (3), (8) şi (11) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1268 din 21 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1252 din 17 Decembrie 2020 (M. Of. 1252/2020)
HOTĂRÂRE nr. 1.096 din 17 decembrie 2020 pentru aprobarea condiţiilor de acordare a garanţiei de stat în favoarea Societăţii "Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM" - S.A. pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1252 din 17 decembrie 2020
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat societăţii „compania naţională de transporturi aeriene române - tarom“ - s.a. şi societăţii blue air aviation - s.a. pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) termenii şi condiţiile financiare ale împrumutului, prevăzut la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat societăţii ...
Monitorul Oficial 1229 din 15 Decembrie 2020 (M. Of. 1229/2020)
DECIZIA nr. 776 din 28 octombrie 2020 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind comasarea terenurilor agricole deţinute de asociaţiile agricole constituite de unităţile de cult EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1229 din 15 decembrie 2020
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1206 din 10 Decembrie 2020 (M. Of. 1206/2020)
RAPORT din 10 decembrie 2020 detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale - Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - ALDE EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1206 din 10 decembrie 2020
Denumirea partidului politic/alianţei politice/organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, numele şi prenumele candidatului independent: partidul alianţa liberalilor şi democraţilor - aldetipul procesului electoral: alegeri localedata desfăşurării procesului electoral: 27 septembrie 2020În cazul candidatului independent se înscrie şi funcţia pentru care acesta a candidat: ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│venituri electorale ...
Monitorul Oficial 1163 din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1163/2020)
DECIZIA nr. 508 din 30 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 din 2 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1161 din 01 Decembrie 2020 (M. Of. 1161/2020)
DECIZIA nr. 307 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1161 din 1 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 995 din 28 Octombrie 2020 (M. Of. 995/2020)
DECIZIA nr. 572 din 9 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (3^1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 995 din 28 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 900 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 900 bis/2020)
ANEXĂ din 1 octombrie 2020 privind modificarea pct. II din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 bis din 5 octombrie 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 1.686 din 1 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 900 din 5 octombrie 2020────────── plan general regional de servicii sanitare 2021 - 2027 regiunea nord-vestcuprinsabreviericapitolul i: descrierea principalelor caracteristici ale regiuniicaracteristici geograficeanalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii: viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicĂdirecŢiile strategicecapitolul iii: plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor acordate de medicii de familieŢintele regionale Şi planul operaŢionalb. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ comunitarĂanaliza situaŢiei actualeŢintele regionale Şi planul operaŢionalc. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ spitaliceascĂreŢeaua de unitĂŢi spitaliceŞti Şi numĂrul de ...
Monitorul Oficial 884 din 28 Septembrie 2020 (M. Of. 884/2020)
DECIZIA nr. 470 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 884 din 28 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...








